Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 132/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-04-2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 132/2014
Sedința publică din 1 aprilie 2014
Președinte: A. P. -judecător
T. C. -grefier
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
I. N. - procuror
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul S. V. împotriva sentinței penale nr. 145/3 martie 2014 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul contestator S. V. în stare de deținere din Penitenciarul Aiud, asistat de av. D. D., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Condamnatul S. V., în motivarea orală a contestației învederează că, urmare aplicării legii penale mai favorabile nu a beneficiat de reducerea pedepsei principale, doar de reducerea pedepsei complementare privind interzicerea unor drepturi, de la 8 la 5 ani.
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul contestator și reprezentantul Parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. D., apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul S. V. solicită admiterea contestației, casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se analiza condițiile aplicării legii penale mai favorabile.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată întrucât nu există cazuri de reducere a pedepsei principale în raport cu legea penală mai favorabilă.
Condamnatul S. V., având ultimul cuvânt solicită arată că este bolnav suferind de trei boli cronice. Susține că se află în executarea unei pedepse de 12 ani. Precizează că lasă la aprecierea instanței reducerea pedepsei.
C. DE A.
Asupra contestației de față
Prin sentința penală nr. 145/3 martie 2014 pronunțată de T. A. s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală A fost admisă sesizarea cererea formulată de condamnatul S. V. n. la data de 18.06.1974, deținut în Penitenciarul Aiud privind incidenței aplicării legii penale mai favorabile, și s-a constatat că prin sentința penală nr. 97/2003 pronunțată de T. A. în dosar nr. 855/2003 s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 18 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b Cod penal.
În baza art. 6 alin.6 Cod penal raportat la art. 66 Cod penal a fost redusă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b Cod penal de la 8 ani, la 5 ani.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 107/2003 emis de T. A..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dos. nr._, condamnatul S. V. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 97/2003 pronunțată de T. A., definitivă prin decizia penală nr. 4672/2003 a CSJ.
La termenul de judecată din 03.03.2014 s-a dispus reunirea cauzelor privind aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnatul S. V., fiind atașat dosarul penal nr._ având ca obiect sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud în privința condamnatului S. V..
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 97/2003 pronunțată de T. A., definitivă prin decizia penală nr. 4672/2003 a CSJ inculpatul S. V. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174, art.175 lit.i cu aplicarea art.37 lit. a Codul penal din 1969.
Prin aceeași sentință, în baza art. 61 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate aplicate inculpatului privind restul de pedeapsă de 413 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 287/1999 a Judecătoriei B., rest care a fost contopit cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b Cod penal.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr.107/2003 de către T. A., executarea pedepsei începând la data de 16.10.2002.
Potrivit art. 6 alin. (1) Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, instanța a analizat aspecte referitoare la aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța a stabilit limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.
Pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.174,175 lit.i cu aplicarea art.37 lit. a Codul penal din 1969 s-a constatat că este reglementată de dispozițiile art. 188.C pen., fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 15 la 25 ani, iar în actualul Cod penal de la 15 ani la 25 ani .
Față de cele reținute, instanța a constatat că pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 25 ani închisoare.
Având în vedere prevederea ca pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul penal din 1969 este prevăzută și de legea nouă, instanța a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal.
În privința pedepselor complementare aplicate prin hotărârea menționată, instanța a reținut că, deși, acestea au corespondent în noul cod penal, nu sunt însă aplicate în limitele de timp prevăzute de art. 66 alin.1 din Cod penal (durata maximă a aplicării acestora fiind de 5 ani ), argument pentru care sunt incidente prevederile art. 6 al. 6 din Noul Cod Penal.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală a admis cererea formulată de condamnatul S. V. n. la data de 18.06.1974, deținut în Penitenciarul Aiud privind incidenței aplicării legii penale mai favorabile, și în consecință:
S-a constatat că prin sentința penală nr. 97/2003 pronunțată de T. A. în dosar nr. 855/2003 s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 18 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b Cod penal.
În baza art. 6 alin.6 Cod penal raportat la art. 66 Cod penal a fost redusă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b Cod penal de la 8 ani, la 5 ani.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 107/2003 emis de T. A..
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul S. V., solicitând aplicarea legii penale mai favorabile și în privința pedepsei principale și pe cale de consecință să se dispună reducerea acesteia.
Analizând contestația formulată, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, C. constată următoarele:
Condamnatul S. V. se află în executarea pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 97/07 aprilie 2003 pronunțată de T. A., definitivă prin decizia penală nr. 4672/2003 a Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Pentru infracțiunea săvârșită Codul penal anterior prevedea pedeapsa închisorii cu limitele cuprinse între 15 și 25 ani.
Instanța de fond a procedat la analizarea incidenței dispozițiilor legii penale mai favorabile, constatând că în prezent, infracțiunea s-ar încadra în dispozițiile art. 188 din noul Cod penal. Pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea cu limitele cuprinse între 10 și 20 ani.
Astfel, raportat la faptul că pedeapsa aplicată inculpatului de 18 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv 20 de ani, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 6 alin. 1 din noul Cod penal, așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond.
Chiar dacă în concret fapta pentru care a fost condamnat inculpatul realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor și nu ale omorului calificat, cu limite de pedeapsă mai mici, nu există niciun temei legal pentru a se dispune reducerea pedepsei, atâta timp cât aceasta nu depășește noul maxim special. Noul cod penal nu a preluat reglementarea din Codul penal anterior, care permitea aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive. În acest sens erau dispozițiile art. 15 din Codul penal anterior, care prevedeau următoarele: „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporțional cu micșorarea maximului special prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.”
La elaborarea noului Cod penal s-a avut în vedere de către legiuitor că atâta timp cât pedeapsa aplicată este legală și în raport de legea veche și în raport de legea nouă, nu există niciun temei constituțional pentru reducerea pedepsei și implicit pentru limitarea autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare.
C. constată că instanța de fond a analizat și durata pedepsei complementare aplicate inculpatului, constatând că aceasta depășește durata maximă prevăzută de art. 66 alin. 1 din noul Cod penal. Astfel, i s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. a, b Cod penal anterior pe o durată de 8 ani, iar durata maximă prevăzută de noua reglementare este de 5 ani. Din aceste motive s-a dispus reducerea pedepsei complementare la durata maximă prevăzută de legea nouă.
Raportat la cele de mai sus, constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, C. va respinge ca nefondată contestația formulată de S. V. împotriva sentinței penale nr. 145/3 martie 2014 pronunțată de T. A..
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală condamnatul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul S. V. împotriva sentinței penale nr. 145/3 martie 2014 pronunțată de T. A..
Obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 1 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. T. C.
Red. PA
Tehnored. CT 2 ex/07 aprilie 2014
J.F. T. Ț.
| ← Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr.... | Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
