Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 134/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-04-2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 134/2014
Sedința publică din 1 aprilie 2014
Judecător de drepturi și libertăți: A. D. B.
Grefier: T. C.
D. - Serviciul T. A. I. reprezentat prin:
I. F. - procuror
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de inculpatul B. S. împotriva încheierii penale nr. 31/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. S., în stare de arest din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ A., asistat de avocații C. L. și H. Ș., apărători aleși.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Întrebat fiind de către instanță inculpatul B. S. învederează că înțelege limba română și renunță la asistarea sa de către traducătorul de limbă turcă.
Judecătorul de drepturi și libertăți pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorii aleși ai inculpatului și reprezentantul D.- Serviciul T. A. I. învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. L., apărătorul ales al inculpatului B. S., solicită admiterea contestației, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu.
În susținerea contestației arată că toate cererile similare formulate de inculpat la instanța de fond au fost motivate în raport cu temeiurile avute în vedere la prelungirea măsuri arestării preventive, cu toate că înlocuirea și prelungirea sunt instituții separate.
Precizează că în motivarea contestației reiterează aspectele învederate anterior și, în plus, două considerente, respectiv:
• depășirea termenului rezonabil al arestării preventive astfel cum reiese din noul Cod de procedură penală și practica CEDO;
• s-au produs modificări în situația juridică a inculpatului întrucât acesta a solicitat prezentarea sa în fața procurorului de caz și a dat noi informații.
Cu privire la termenul rezonabil al arestării preventive susține că norma imperativă prevede o perioadă de 180 de zile de arest preventiv în faza de urmărire penală. Inculpatul se apropie de 120 de zile de arest preventiv, astfel având în vedere că s-a efectuat mai mult de jumătate din această limită, considerându-se că s-a împlinit termenul rezonabil.
La momentul luării față de inculpat a măsurii arestării preventive faptele aveau anumite încadrări juridice însă, în prezent limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni s-au redus, producându-se astfel modificări.
Precizează că procesul este de durată fiind vorba despre o perioadă mare de timp până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză și multe persoane sunt cercetate în libertate, neimpietându-se astfel urmărirea penală.
Arată că în urmă cu 10 zile inculpatul a fost audiat la cererea sa și a dat noi informații, fapt ce denotă că s-au produs modificări cu privire la situația juridică a acestuia și nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive.
Avocat H. Ș., apărătorul ales al inculpatului B. S., solicită admiterea contestației, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive.
Susține că motivarea încheierii penale atacate a reluat aproape toate motivele din considerentele cererilor de înlocuire și a cererii de prelungire a măsurii arestării preventive.
Relevă că măsura arestării preventive a fost luată sub imperiul vechiului Cod de procedură penală iar instanța de fond, prin motivarea încheierii penale atacate a făcut o paralelă a noilor și vechilor dispoziții procedurale.
În motivarea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reținut că temeiurile arestării preventive nu s-au schimbat însă, potrivit noilor reglementări nu se mai impune a fi analizat acest aspect. În prezent, cu excepția măsurii preventive a controlului judiciar, pentru celelalte măsuri preventive nu sunt definite, respectiv considerate necesare întrunite condițiile pentru luarea măsurii arestării preventive.
Dispozițiile art. 223 al.1 și 2 Cod procedură penală prevăd că măsura arestării preventive poate fi luată numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații: a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă, exercită presiuni asupra persoanei vătămate, există suspiciunea rezonabilă că, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată.
Arestul la domiciliu se ia față de inculpat dacă sunt întrunite cerințele pentru măsura arestării preventive.
Susține că actualul Cod de procedură penală nu mai face o gradare a temeiurilor. Considerentele încheierii penale atacate se bazează pe motivarea că nu au dispărut temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, însă potrivit noilor reglementări existența acestora nu împiedică luarea unei alte măsuri preventive.
Mai arată că înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură alternativă nu implică o cercetare pură și simplă, astfel că nu impietează buna desfășurare a procesului penal.
Totodată învederează că noul Cod de procedură penală prevede expres că măsura preventivă luată față de inculpat trebuie să fie proporțională cu fapta de care este acuzat inculpatul, de persoana acestuia și celelalte împrejurări.
Judecătorul fondului aduce aceleași vechi argumente privind necesitatea cercetării în continuare a inculpaților în stare de arest preventiv, puțin formală.
Obligația instanței constă în a motiva o măsură preventivă iar cu referire la prezenta cauză arată că au intervenit elemente legislative care justifică înlocuirea cu o măsură mai ușoară.
Judecătorul de drepturi și libertăți pune în vedere apărătorului inculpatului să precizeze măsura preventivă cu care solicită a fi înlocuită măsura arestului preventiv.
Avocat H. S. solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.
Reprezentantul D. - Serviciul T. A. I. solicită respingerea contestației și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Susține că judecătorul de la instanța de fond a apreciat în mod corect, raportat la dispozițiile art.242 Cod procedură penală că la acest moment, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune respingerea cererii de înlocuire a măsurii preventive, nefiind împrejurări care să justifice admiterea cererii.
Cu referire la detaliile învederate de inculpați prin declarații, prin prisma cărora s-a procedat la depistarea altor persoane care au săvârșit infracțiuni relevă că aceste împrejurări vor fi valorificate pe fondul cauzei.
Mai susține că inculpații au formulat numeroase cereri la anumite intervale de timp, astfel că au îngreunat urmărirea penală.
Concluzionând, susține că în mod corect a apreciat judecătorul de la instanța de fond că este oportună măsură arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul B. S., având ultimul cuvânt arată că are familie, doi copii și nu a mai fost vizitat de 2 luni.
Solicită a se dispune față de el măsura arestului la domiciliu pentru a-și vedea familia și precizează că va răspunde solicitărilor instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației de față constată:
Prin încheierea penală nr. 31/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 242 NCPP a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B. S. iar în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această încheiere judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2014 sub dosar nr._, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai ușoară, cea a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar.
În motivare acesta a arătat următoarele:
În prezent, simpla gravitate a faptelor săvârșite de inculpat, gravitate apreciată strict prin limitele de pedeapsă aplicabile și nu prin modalitatea concretă în care au fost comise, nu mai justifică menținerea celei mai grave măsuri preventive prevăzute de codul de procedură penală. Circumstanțele personale ale inculpatului B. S. (lipsa antecedentelor penale, starea civilă - căsătorit și având doi copii în întreținere), atitudinea de recunoaștere sinceră a faptelor, cooperarea cu organele de urmărire penală sunt de natură să conducă la înlocuirea măsurii preventive a arestării. În luna decembrie, nu toți inculpații din dosar pentru care s-a făcut propunere de arestare preventivă au fost arestați. Mai mult, unii inculpați arestați inițial au fost puși în libertate, fără ca buna desfășurare a procesului penal să fie împiedicată.
Cu ocazia prelungirilor duratei măsurii arestării preventive și la o cerere precedentă de liberare sub control judiciar nu s-a adus nici un argument din care să rezulte că inculpații aflați în stare de arest sunt cei care mai pot împiedica în prezent buna desfășurare a procesului, în opoziție cu cei puși în libertate.
A arătat că nu au fost avute în vedere nici asigurarea reparării eventualului prejudiciu, prin indisponibilizarea bunurilor ridicate de la inculpat și sechestrele dispuse și garanțiile pe care condițiile arestului la domiciliu sau a controlului judiciar le asigură pentru buna desfășurare a procesului penal.
Garanțiile sunt suficiente pentru ca organul de urmărire penală să finalizeze cercetările, fără posibilitatea imixtiunii inculpatului în ceea ce privește propria sa activitate presupus infracțională sau activitatea altor persoane.
Analizând cererea de față conform art. 242 NCPP prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a reținut următoarele:
1. Inculpatul S. B. este cercetat alături de alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003; complicitate la contrabandă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 alin. 2 lit. a raportat la art. 274 teza 2 (două sau mai multe persoane împreună) din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 (colectarea, deținerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bijuteriilor din aur de proveniență turcească); comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate prevăzută de art. 296/1 lit. l teza 2 din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, referitor la elementul material al infracțiunii de contrabandă; totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a reținut în esență că în cursul anului 2013, până în prezent, dar cu data constituirii în anii anteriori, în jud. C., inculpatul B. S., cetățean turc, a constituit o grupare infracțională organizată, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia, prin intermediul firmei de transport internațional de persoane cu autocare ., pe care o deținea. În calitate de administrator la . C., acesta avea legăturile formate în Turcia cu diverși bijutieri din Istambul și aducea marfa prin autocarele deținute, în spații ascunse, special construite pentru disimularea mărfii. Aceste autocare (cu nr._ ,_ ,_, 34.VRD.10, 34.VRD.22, 34.DF.1693 și 34.EG.1556), înmatriculate în România sau Turcia, veneau în și din Turcia ori România încărcate cu bijuterii din aur, noi ori declasate și sume de bani aferente tranzacțiilor efectuate, iar după debarcarea călătorilor la C., se deplasau la o locație izolată de lângă C., numită de membrii grupării „AEROPORT” și situată administrativ în ., jud. C., în zona fostei Ferme & Martie, care aparține ., societate administrată de numitul I. FETIN. Aici marfa era scoasă din compartimentele ascunse ale autocarelor și preluată de B. S., C. D., C. M., C. G., P. I. D., O. VICTORAȘ, BIROL FACIC și dusă la diverse locații, în special domiciliile susnumiților pentru a fi sortată și distribuită.
Astfel, gruparea organizată satisfăcea necesitatea marilor societăți comerciale din Europa care comercializau cantități foarte mari de bijuterii din aur „la negru” – nefiscalizat, crescându-le profitul astfel și ilegal obținut, precum și vânzările realizate, prin posibilitatea vânzării gramului de aur la un preț mai mic și cu profit mai mare, dar, satisfăcea și necesitățile bijutierilor turci care aveau nevoie de piață de desfacere nefiscalizată și aur declasat, pentru topire și reutilizare în procesul de fabricație a noilor modele de bijuterii. În acest ultim sens, prin casele de amanet și/sau magazinele de comercializare a bijuteriilor noi, se desfășura ilegal și o intensă activitate de achiziție a unor cantități de aur declasat (rupturi, bijuterii vechi – uzate sau demodate, etc.) care erau date la schimb pentru achiziția de bijuterii noi sau chiar vândute de către persoane fizice către aceste magazine, la un preț cuprins între 78 și 85 lei/gram și care erau ulterior revândute și colectate centralizat, topite eventual și remise către bijutierii turci prin folosirea aceleiași rețele de contrabandiști. Această activitate, era derulată nu numai pe teritoriul României, ci și pe teritoriul altor state europene (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania, ș.a.) și presupunea și aducerea altor bunuri de contrabandă ca: parfumuri, detergenți și chiar migranți – care erau numiți „musafiri”.
Mărfurile de contrabandă erau transportate cu autovehicule modificate în Turcia, cărora li s-au creat spații speciale disimulate și cu acces electronic codat, atât pentru autocarele firmei VARDAR TURIZM, cât și pentru autovehiculele folosite în România și celelalte țări din Europa pentru distribuția mărfii.
Inculpatul a fost arestat prin Încheierea nr. 36 din data de 11.12.2013 a Tribunalului A., măsură prelungită ulterior în condițiile legii, ultima prelungire fiind admisă prin Încheierea nr. 25 din data de 06.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, menținută de Curtea de Apel prin Încheierea penală nr. 69/11.03.2014.
2. Potrivit art. 242 alin. 2 NCPP, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului scontat.
Evaluând împrejurările concrete ale cauzei, Tribunalul reține că de la data ultimei prelungiri nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile care au determinat luarea și prelungirea arestării preventive a inculpatului, fiind întrunite dispozițiile art. 223 alin. 2 teza a II-a referitoare la condiția de pedeapsă de 5 ani sau mai mare precum și referitoare la necesitatea privării de libertate a inculpatului pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere ale acesteia, anturaj, mediu, antecedentele penale și celelalte împrejurări reținute cu ocazia arestării preventive.
3. Astfel, faptele pentru care este cercetat inculpatul S. B., presupus a fi comise împreună cu ceilalți inculpați și pentru care există indicii, așa cum s-a arătat, prin modul lor de comitere, forma continuată și aspectul transfrontalier prezintă o gravitate ridicată, concretizată și în limitele de pedeapsă, respectiv constituire de grup organizat, contrabandă, comercializarea pe teritoriul României de produce accizabile supuse marcării, cauzându-se prejudicii foarte mari, fiind fără relevanță la acest moment al cercetărilor faptul că nu s-a stabilit cu certitudine valoarea globală a acestuia întrucât cercetările vizează și acest aspect care mai este de probat, dar la acest moment există indicii că acest prejudiciu cauzat bugetului de stat este ridicat și, probabil, urmează să crească exponențial ca urmare a extinderii cercetărilor și față de alte persoane.
De asemenea, chiar dacă răspunderea penală este personală și măsurile preventive vizează în concret fiecare persoană cercetată în cadrul unui dosar, săvârșirea faptelor în grup organizat nu poate fi exclusă de la analizarea gravității faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților.
Ca atare, această împrejurare comună de grup se răsfrânge asupra fiecărei persoane pentru că, evident, e diferită situația juridică a unei persoane, față de care se analizează situația de luare sau nu a unei măsuri preventive, care a comis o faptă penală singură și a alta e situația unei alte persoane care a comis fapta în grup organizat, când, evident, pericolul social al faptei și cel al lăsării în libertate a unei asemenea persoane este mult mai mare, circumstanța specială a faptei transformându-se într-o circumstanță personală.
Evident că infracțiunile comise în grup sunt mult mai grave prin ele însele, prin ecoul produs în opina publică și prin curajul infracțional pe care-l presupun. În consecință, acest aspect al comiterii în grup organizat nu poate să nu fie analizat în cadrul soluționării unei cereri de arestare.
Se mai reține, totodată, modul de organizare a faptelor, respectiv coordonat prin codificarea limbajului și a persoanelor implicate, prin ingeniozitatea cu care au creat compartimente speciale greu de identificat în autovehiculele folosite pentru transportul bijuteriilor, aspect care potențează gravitatea faptelor și descoperirea lor de către organele abilitate.
Se mai remarcă în plus prejudiciile foarte mari, extinderea națională, modul de organizare, modul și a circumstanțele de comitere a faptelor (spații disimulate, crearea unei rețele, continuitate în timp și expansiune internațională, etc.), anturajul și mediul din care acesta provine (posibilitatea transportării de droguri, migranți și alte bunuri de contrabandă în locurile disimulate în autocare).
4. Pericolul pentru ordinea publică ce se impune a fi protejată prin privarea de libertate a inculpatului este actual, nefiind elemente noi care să conducă la concluzia că acesta s-ar fi diminuat și că ar fi necesară o reevaluare a măsurii preventive în sensul înlocuirii ei cu alta mai ușoară.
Pericolul pentru ordinea publică presupune o stare de fapt și care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunității, stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe.
Aceasta presupune existența unei reacții colective față de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice. În speță, din probele administrate, rezultă că s-a produs un astfel de impact în rândul opiniei publice, astfel că se poate vorbi de existența unei temeri colective, iar în analizarea pericolului social concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere toate circumstanțele referitoare la fapte, dar și la persoana inculpatului.
Pentru a se susține că inculpatul prezintă un pericol public prin lăsarea lui în libertate care să justifice luarea arestării preventive trebuie să se demonstreze că întreaga colectivitate este afectată dacă acesta este liber, fiind necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte, fără echivoc, pericolul pentru ordinea publică, întrucât în caz contrar se poate ajunge la arbitrariul, situație inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privința libertății persoanei. Dispozițiile art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală a persoanei, arestarea unei persoane făcându-se numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile în administrarea probelor. De asemenea, interesul individual al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate nu poate prima față de interesul general al colectivității civile care trebuie protejată de persoane care sunt cercetate pentru infracțiuni grave, cel puțin pentru o perioadă determinată.
Evident că opinia publică în fața lăsării în libertate a unui inculpat cercetat pentru infracțiuni foarte grave cum sunt cele de față constând în desfășurarea pe o perioadă mare de timp a unor acte de comercializare ilicită de bijuterii din aur, presupus a fi comise în grup organizat, cu acte materiale desfășurate pe teritoriul țării și pe teritoriul altor state, ar fi real tulburată cel puțin în contextul în care urmărirea penală este în faza incipientă, iar actele efectuate până la acest moment procesual nu au schimbat temeiurile inițiale ale arestării, ba mai mult le-au augmentat prin indiciile împrejurării că mai sunt și alte persoane suspecte de a fi comis aceste fapte împreună cu inculpatul de față.
Ca atare, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a apreciat că în rândul colectivității s-ar crea și un sentiment de insecuritate în ce privește buna desfășurare a activităților de comercializare a produselor din aur, fiind afectată grav această activitate la care opinia publică, evident, că are un interes de a avea încredere în legalitatea tranzacțiilor.
5. Necesitatea privării de libertate pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică este evidențiată și de următoarele aspecte:
- reacția publică la lăsarea în libertate și reacția autorităților față de stoparea fenomenului infracțional comis în grup organizat
- posibilitatea ca lăsarea în libertate a inculpaților să încurajeze și alte persoane să comită astfel de fapte;
- crearea în rândul colectivității a unui sentiment de insecuritate prin urmările produse: prejudicii aduse bugetului de stat și activităților de comercializare în condiții de legalitate a produselor accizabile din aur;
- acreditarea ideii că justiția nu ar acționa suficient de ferm în asemenea cazuri, existând riscul unei neîncrederi în capacitatea organelor judiciare de a stopa infracțiuni de o mare amploare, cu implicații transfrontaliere;
- frecvența comiterii acestor fapte în contextul general al creșterii infracțiunilor economice cu prejudicii mari în dauna bugetului de stat;
- nu se poate face abstracție de pericolul social al faptei ca element constitutiv al infracțiunii, alături bineînțeles și de celelalte criterii arătate anterior, pentru că este evident că o infracțiune cu un pericol social ridicat produce o rezonanță socială negativă mai amplă.
6. Potrivit art. 202 alin. 1 și 3 NCPP: (1)„măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”; (3),,orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
La acest moment procesual, judecătorul de drepturi și libertăți consideră că măsura arestării preventive, în raport de motivele arătate, este oportună și justificată și reflectă cerința de proporționalitate cu scopul acesteia, bunei desfășurări a procesului penal și ocrotirea ordinii publice.
Evaluarea circumstanțelor cauzei și a conduitei inculpatului nu conduce la concluzia că o măsură preventivă mai ușoară ar corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1, câtă vreme nu sunt elemente noi care să atenueze pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului ori gravitatea faptelor.
Situația sa particulară - sora bolnavă, întreținător de familie - nu înlătură necesitatea privării sale de libertate pentru realizarea scopului măsurii preventive, măsură care, ca oricare altă restrângere de drepturi în cadrul procedurilor judiciare implică un anumit grad de suferință, în caz contrat ar fi lipsite de eficiență.
Nici situația particulară a celorlalți inculpați care au fost puși în libertate sub control judiciar, nu este un element de noutate care să conducă la admiterea prezentei cereri, întrucât răspunderea penală este personală și situațiile juridice ale coinculpaților diferă în raport de gravitatea faptelor, contribuție, antecedente etc.
Termenul rezonabil al detenției nu este depășit în raport de cerințele CEDO având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, numărul mare de acte și probe ce se administrează, activitățile de urmărire penală asupra unor persoane ce domiciliază pe întreg teritoriul țării.
Faptul că pentru unele din infracțiuni s-au redus limitele de pedeapsă nu înseamnă că gravitatea acestora s-a diminuat și nici impactul negativ asupra opiniei publice al lăsării sale în libertate, mai mult acestea se încadrează condiției de pedeapsă prevăzută de art. 223 alin. 2 NCPP.
Împotriva acestei încheieri a formulat, în termen, contestație inculpatul, solicitând desființarea ei și, în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Motivele care au stat la baza contestației se regăsesc în partea introductivă a prezentei decizii.
Reprezentanta D. și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii contestației, cu motivarea ce se găsește, de asemenea, în partea introductivă a prezentei.
Analizând încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului prin prisma motivelor invocate în prezenta contestație, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel reține următoarele:
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a realizat o temeinică analiză a cererii de înlocuire a arestării preventive și a dat o legală și temeinică aplicare dispozițiilor legale pertinente din noul Cod de procedură penală, art. 242 alin. 2, potrivit cărora, pentru a se dispune înlocuirea arestului preventiv cu o măsură preventivă mai puțin drastică este necesar să intervină unele schimbări deduse din evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului și care să ducă la aprecierea că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din noul Cod de procedură penală.
Aceste împrejurări ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului au fost analizate în mod judicios de judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță și în urma acestei analize s-a concluzionat în mod corect că ele nu pot, la acest moment procesual, să justifice aprecierea că măsura arestării preventive a inculpatului nu mai este suficientă pentru realizarea scopului acestei măsuri preventive.
O astfel de analiză s-a efectuat și cu ocazia analizării, în primă instanță și în contestație, a ultimei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive, când s-a conchis în sensul că măsura arestării preventive este necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor pentru care respectiva măsură a fost reglementată.
Este adevărat că atitudinea procesuală a inculpatului a fost una constantă și, până la un punct, de cooperare cu organele judiciare, este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale și că are o anumită situație familială dar aceste elemente, analizate și cu ocazia ultimei prelungiri, nu sunt în măsură, nici la acest moment procesual, să ducă la aprecierea că arestarea preventivă nu mai este necesară pentru asigurarea scopului de bună desfășurare a urmăririi penale.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel nu poate reține nici critica legată de faptul că unele considerente din încheierea atacată sunt preluate din hotărârile anterioare pronunțate în cauză deoarece, așa cum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut într-o speță relativ recentă (E. c. României), atunci când deciziile pentru prelungirea arestării preventive reiterează motivarea din deciziile anterioare trebuie să se țină cont și de faptul că toate aceste decizii au fost luate într-un interval de timp destul de scurt, astfel că nu se poate considera că motivarea inițială și-a pierdut relevanța în acest interval. Mai mult, instanța de contencios european s-a declarat mulțumită dacă instanțele interne, în deciziile succesive referitoare la necesitatea prelungirii arestării, nu s-au bazat pe motive stereotipe și dacă au detaliat suspiciunile la adresa fiecăruia dintre acuzați cu privire la infracțiunile prezumtiv săvârșite.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel apreciază aceeași cauză E. c. României ca deosebit de relevantă deoarece prezintă multe similitudini cu prezenta speță, Curtea de Strasbourg observând că ancheta, precum cea din prezenta cauză, era destul de complexă, având în vedere caracterul infracțiunilor, numărul de persoane acuzate, procedurile probatorii ample și aplicarea unor măsuri speciale necesare în cazurile de crimă organizată și că ancheta a devenit mai complexă pe măsură ce se desfășura, demonstrând implicarea în activitățile infracționale a multor alte persoane, necesitând așadar interogarea suplimentară a unor noi persoane acuzate, confruntări între inculpați, colectarea de informații financiare suplimentare de la toate societățile private care au dobândit bunurile în litigiu.
În acord cu judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță, judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de apel apreciază și el că faptul reducerii limitelor de pedeapsă pentru unele din infracțiunile sub aspectul cărora este cercetat inculpatul nu sunt în măsură, la cest moment procesual, să se constituie în temeiuri pentru înlocuirea arestului preventiv.
Nici la acest moment procesual judecătorul de drepturi și libertăți nu desprinde concluzii favorabile inculpatului în ceea ce privește termenul nerezonabil al duratei arestului preventiv, o perioadă de arest de nici patru luni de zile neputând fi apreciată ca nerezonabilă într-o cauză atât de complexă precum cea prezentă și în care organelor de anchetă nu li se poate reproșa vreo lentoare în conducerea procedurii, elemente considerate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului criterii care justifică aprecierea ca rezonabilă a unei durate însemnate a arestării preventive (Conrad contra Italiei, Pantano contra Italiei, Celejewski contra Poloniei).
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b din noul Cod de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul B. S., împotriva încheierii penale nr. 31/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin.2 din noul Cod de procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procedura prezentei contestații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul B. S. împotriva încheierii penale nr. 31/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul contestator să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procedura prezentei contestații.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.
JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI
A. D. B.
GREFIER
T. C.
Red. BA/Tehnored. CT
07.04.2014, 2 ex.
J.F. D. M. S.
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... | Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
