Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 331/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-05-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 331/2014
Ședința publică de la 29 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L. O.
Grefier A. B.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial A. - I. reprezentat prin procuror: I. F.
Pe rol judecarea contestațiilor exercitate de inculpații P. C. V. și M. A. N. împotriva încheierii din data de 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._ 3.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații contestatori P. C. V. și M. A. N. aflați în stare de arest preventiv în penitenciarul A. și asistați de avocat Vince N. apărător desemnat din oficiu pentru cei doi inculpați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost acvirat dosarul de fond nr._ 3 al Tribunalului A. aflat la D. – Serviciul Teritorial A. I. în vederea redactării motivelor de apel.
Întrebații fiind de către președintele completului de judecată reprezentanta D. și apărătorul din oficiu al celor doi contestatori având pe rând cuvântul susțin că nu au alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile, împrejurare față de care constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestațiilor formulate în cauză.
Avocat Vince N. apărător desemnat din oficiu pentru cei doi contestatori având cuvântul solicită în baza disp. art.206 C.p.p. actual admiterea contestațiilor formulate de inculpații P. C. V. și M. A. N. împotriva încheierii penale pronunțate la 22.05.2014 de către Tribunalul A. și rejudecând cauza înlocuirea măsurii arestului preventiv luată față de cei doi inculpați cu o măsură preventivă mai ușoară respectiv arestul la domiciliul sau controlul judiciar.
În motivarea cererii formulate susține că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă în cauză și chiar dacă faptele de care sunt acuzați inculpații sunt grave, inculpații susțin că în situația în care vor fi judecați în stare de libertate nu vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză prin influențarea părților vătămate și a martorilor și mai mult decât atât cercetarea judecătorească este finalizată în cauză și nu ar comite alte fapte sau împiedica bunul mers al procesului penal.
Mai arată că în cauză deși există o hotărâre de condamnare a inculpaților care însă nu este definitivă aceasta fiind atacată cu apel, inculpații se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție, pericolul social concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu pericolul social al faptei ca trăsătură a infracțiunii iar pericolul social concret pentru ordinea publică având în vedere trecerea timpului s-a estompat față de împrejurarea că inculpații sunt arestați din luna septembrie 2013.
În concluzie solicită față de conduita bună a celor doi inculpați care nu sunt recidiviști și având în vedere starea precară de sănătate a inculpatului M. A. N. o măsură preventivă mai puțin restrictivă poate realiza scopul prevăzut de art.202 alin.1 C.p.p.
Reprezentanta D. având cuvântul solicită respingerea contestațiilor formulate în cauză de cei doi inculpați ca nelegale și menținerea încheierii penale atacate ca legală și temeinică raportat la disp. art.242 alin.2 C.p.p. având în vedere conduita celor doi inculpați și împrejurările comiterii faptelor care s-au confirmat prin sancțiunile dispuse față de inculpați prin hotărârea tribunalului și pedepsele privative de libertate de 5 ani închisoare aplicate acestora. Având în vedere și antecedența penală a inculpatului M.. Solicită a se avea în vedere conduita inculpaților dovedită prin probele administrate în cauză respectiv declarații de martori,interceptări telefonice și declarațiile părților vătămate care confirmă exercitarea presiunilor în sensul retragerii plângerii formulate de partea vătămată minoră, aspecte care duc la menținerea măsurii arestului preventiv dispusă de către instanța de fond față de cei doi inculpați.
Inculpatul P. C. V. în ultimul cuvânt solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară.
Inculpatul M. A. N. în ultimul cuvânt solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestațiilor formulate în cauză constată următoarele:
P. încheierea de ședință din data de 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul A.-Secția penală în dosarul nr._ 3, în baza art. 242 din Codul de procedură penală, au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, cereri formulate de inculpații P. C. V. și M. A. N..
În baza art. 275 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, respectiv la plata sumelor de 100 lei (inculpatul P. C. V.) și 200 lei (inculpatul M. A. N.).
Pentru a pronunța această încheiere, a reținut Tribunalul A.-Secția penală că prin cererea înregistrată la data de 19.05.2014, în dosar nr._ 3, inculpatul P. C. V. a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă, respectiv cea a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că, în opinia sa, motivele arestării preventive nu mai subzistă, iar cererea este admisibilă, având în vedere circumstanțele sale personale, lipsa antecedentelor penale și starea sa de sănătate.
P. cererea înregistrată anterior, la data de 16.05.2014, în dosar nr._ 3, inculpatul M. A. N. a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă, respectiv cea a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că, în opinia sa motivele arestării preventive nu mai subzistă, iar cererea este admisibilă, având în vedere că în cauză cercetarea judecătorească s-a terminat, starea sa de sănătate s-a deteriorat și la data luării măsurii arestului era încadrat în muncă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat cererile ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
P. sentința penală nr.283/22.04.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul penal nr._ 3, s-a dispus, în baza art.386 NCPP, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 13 alin.1,2,3 teza II din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 Cp., în infracțiunea prev. de art. 211 alin. 1 și 2 cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP, cu aplic. art. 5 NCP, condamnarea inculpatului P. C. V., la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplic. art. 65, 66 lit. a, b NCP pe durata prev. de art. 65 alin. 3 NCP, și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b NCP, ca pedeapsă complementară.
De asemenea, s-a dispus în baza art.386 NCPP, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 13 alin.1,2,3 teza II din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 Cp și art. 37 lit. a Cp, în infracțiunea prev. de art. 211 alin. 1 și 2 cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP rap. la art. 43 alin. 1 NCP, cu aplic. art. 5 NCP, condamnarea inculpatului M. A. N., la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, cu aplic. art. 65, 66 lit. a, b NCP pe durata prev. de art. 65 alin. 3 NCP, și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b NCP, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 399 alin. 1 NCPP s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
În fapt, s-a reținut că, în perioada iunie 2012-iulie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au recrutat, găzduit și transportat pe părțile vătămate minore Z. A. E. și B. N. I. V., le-au amenințat și lovit cu scopul să le determine să practice prostituția în folosul lor, în parcările de la restaurantul Lusch 200, jud. A., I. și Izvorul R., jud. Hunedoara, și Bârzava, jud. A..
Față de inculpați, Tribunalul A. prin încheierea nr. 9/2013 din data de 20.02.2013 a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 zile, reținând incidența art. 148 lit. b și f Cod procedură penală.
În ce privește întrunirea cerințelor prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a reținut că există indicii temeinice, respectiv presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunea pentru care sunt cercetați, faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, pericol care este conturat de gravitatea infracțiunii de care sunt acuzați – trafic de minori, în forma continuată, urmările grave asupra dezvoltării fizice și psihice a minorelor victime, posibilitatea ca lăsarea în liberate a inculpaților să încurajeze alte persoane să comită asemenea fapte, precum și evitarea acreditării ideii că justiția nu ar acționa suficient de ferm pentru reprimarea unei asemenea manifestări infracționale.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 148 lit. b Cod procedură penală, ca temei al arestării, s-a reținut că din interceptările telefonice, transcrise în procesele verbale existente la dosarul de urmărire penală, coroborate cu declarațiile părților vătămate și ale martorilor Z. S. și Z. A. C. reiese că inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin adresarea de amenințări și efectuarea de presiuni asupra părții vătămate minore Z. A. E. în vederea retractării plângerii formulate.
Măsura arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați a fost prelungită și menținută ulterior în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor art.399 alin.10 C.pr.pen. „după pronunțarea hotărârii, până la sesizarea instanței de apel, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condițiile legii.”
Potrivit art. 242 alin. 2 Cod de procedură penală măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 C.p.p.
Totodată, potrivit disp. art. 202 alin. 1 C.p.p măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
De asemenea, art. 202 alin.3 C.p.p. prevede că orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În lumina acestor dispoziții, Tribunalul A.-Secția penală a considerat că în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, așa cum rezultă din probele administrate și analizate de judecătorul fondului, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorelor Z. S., Vărgaș M., B. A., A. D., S. G., P. V. D., P. C., B. A., Lătăreț I., procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice de recunoaștere – planșe foto.
Temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă și sunt întărite de hotărârea de condamnare pronunțată în cauză, așa încât indiciile că inculpații au comis faptele pentru care sunt judecați există, la fel și gravitatea faptelor ce rezultă din modul de comitere a acesteia, prin violența fizică și psihică pentru a o determina pe partea vătămată minoră să întrețină relații sexuale contra cost.
Ca atare, temeiurile arestării inițiale în ce privește indiciile faptelor nu numai că nu au dispărut, dar au fost și mai evident conturate de probele administrate și, prin urmare, și pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate este și mai evident.
Din investigațiile efectuate a reieșit că inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin adresarea de amenințări și efectuarea de presiuni asupra părții vătămate minore Z. A. E. în vederea retractării plângerii formulate.
Acest aspect conduce la concluzia că părțile vătămate au o stare de temere, care se impune a fi înlăturată prin privarea de libertate a inculpaților.
Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Chiar dacă dosarul a fost soluționat de către instanța de fond, hotărârea de condamnare nu este definitivă, inculpații având dreptul la exercitarea căii de atac a apelului.
Totodată, măsura preventivă luată asupra inculpaților corespunde exigențelor CEDO, fiind conformă cu scopurile urmărite de art. 5 al Convenției.
Conduita anterioară bună a inculpaților nu conduce la înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât la luarea și menținerea măsurii preventive s-au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, dar și gravitatea faptelor.
Starea precară de sănătate invocată de inculpatul P. C. V. nu poate constitui un temei al punerii în libertate, în contextul art. 240 NCPP, acesta putând fi tratat sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice, astfel că în raport de gravitatea faptelor și periculozitatea inculpatului se impune menținerea lui în stare de arest preventiv.
Referitor la posibilitatea luării față de inculpați a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, Tribunalul reține că în acest moment procesual, ea nu asigură garanții suficiente pentru garantarea bunei desfășurări a procedurilor și a ocrotirii ordinii publice.
În contextul art. 242 NCPP, evaluând circumstanțele faptelor expuse mai sus, conduita si persoana inculpaților, Tribunalul a apreciat că o măsură preventivă mai ușoară nu corespunde exigentelor scopului masurilor preventive prevăzut de art. 202 alin. 1 NCPP si ca atare cererile celor doi inculpați de înlocuire a arestării preventive au fost respinse in baza art. 242 NCPP.
Împotriva acestei încheieri inculpații au exercitat calea de atac a contestației.
Inculpații nu au motivat în scris contestațiile exercitate dar, oral, au susținut în fața noastră că în ipoteza în care vor fi admise cererile formulate nu vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, nu vor împiedica bunul mers al procesului și nu vor mai comite alte fapte. Afirmă inculpații că în prezent nu mai subzistă temeiurile ce au condus la arestarea lor preventivă.
Inculpații mai susțin că existența unei hotărâri judecătorești de condamnare nu ar trebui să influențeze soluția din prezenta cauză de vreme ce respectiva sentință nu este definitivă. Prezumția lor de nevinovăției există în continuare.
Încheie inculpații prin a invoca câteva motive de ordin personal. Afirmă ei că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu sunt recidiviști, au avut o bună conduită pe parcursul derulării procesului penal și nu au o stare de sănătate înfloritoare.
Analizând încheierea contestată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, considerăm noi că prezentele contestații sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce urmează.
Pentru a ajunge la concluzia netemeiniciei cererilor am pornit în analiza noastră de la textele de lege incidente în materie și am continuat cu analiza împrejurărilor concrete din prezenta cauză.
Reținem noi, în baza propriei analize a textelor de lege incidente în materie, că instituția înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă o regăsim reglementată alături de instituția revocării măsurilor preventive, în cuprinsul art. 242 din Codul de procedură penală. Legiuitorul român a diferențiat cazurile de înlocuire a măsurii preventive, după cum se solicită înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai ușoară sau mai grea.
Statuează textul de lege citat în cuprinsul alin. 2 că măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Rezultă din textul de lege citat că două sunt condițiile necesare pentru a se putea dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară:
a.sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru a putea fi luată măsura preventivă mai ușoară, cu care se înlocuiește cea existentă(evident mai grea) și
b.se apreciază de judecător sau instanță că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală și anume, buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Aprecierea judecătorului sau a instanței nu este una arbitrară ci ea se formează, potrivit textului de lege citat, pe baza evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului.
Riscul ca suspectul sau inculpatul să împiedice buna desfășurarea a procesului penal sau să se sustragă de la urmărirea penală sau judecată poate fi dedus din circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv din natura și gravitatea faptelor de care este acuzat, pedeapsa ce i-ar putea fi aplicată în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, domiciliul, profesia, resursele financiare de care dispune, vârsta, starea de sănătate, personalitatea, relațiile de familie sau legăturile de orice fel cu țara în care este supus urmăririi penale și judecății, conduita avută anterior în cadrul procedurii cu privire la obligațiile pe care trebuie să le respecte.
Inculpații din prezenta cauză au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive fie cu măsura arestului la domiciliu, fie cu măsura controlului judiciar, măsuri preventive mai ușoare raportat la cea căreia îi sunt acum supuși.
Potrivit textului art. 211 alin. 1 din Codul de procedură penală măsura controlului judiciar se poate lua față de inculpat dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1, scop pe care l-am detaliat mai sus.
Textul art. 218 alin. 1 din Codul de procedură penală statuează condițiile generale în care se poate lua măsura arestului la domiciliu, și anume dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 și dacă luarea măsurii este necesară și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1. Aprecierea caracterului necesar și suficient al măsurii se face prin raportare la gradul de pericol al infracțiunii, la scopul măsurii, la sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura. Textul art. 218 din Codul de procedură penală interzice luarea măsurii arestului la domiciliu cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie și cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare.
Analizând aceste condiții generale de luare a celor două măsuri preventive mai ușoare solicitate de inculpați, respectiv controlul judiciar și arestul la domiciliu, ajungem la concluzia că în prezenta cauză ar fi întrunită prima condiție instituită de legiuitor în cuprinsul art. 242 alin. 2 pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu oricare dintre cele două măsuri preventive mai ușoare.
În schimb apreciem noi că, evaluând împrejurărilor concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților, o măsura preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală și anume, buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Când facem această din urmă afirmație avem în vederea aceleași considerente expuse și de prima instanță la momentul respingerii cererii inculpaților.
În primul rând împrejurările concrete ale cauzei nu justifică aprecierea că o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru asigurarea scopului procesului penal. Inculpații sunt acuzați de faptul că în perioada iunie 2012-iulie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au recrutat, găzduit și transportat pe părțile vătămate minore Z. A. E. și B. N. I. V. în parcările de la restaurantul Lusch 200, jud. A., I. și Izvorul R., jud. Hunedoara, și Bârzava, jud. A. și le-au amenințat și lovit cu scopul de a le determina să practice prostituția în folosul lor,. Se reține atât în actul de trimitere în judecată cât și în cuprinsul hotărârii de condamnare a inculpaților, în primă instanță(hotărâre de care nu putem face abstracție) că inculpații au săvârșit infracțiunile prin utilizarea violenței fizice și psihice pentru a le determina pe părțile vătămată minore să întrețină relații sexuale contra cost și în beneficiul lor.
Inculpații au văzut în săvârșirea acestor infracțiuni unica modalitate de obținere sau, cel puțin de sporire, a veniturilor. Au ales ei ca, exploatând două persoane vulnerabile, să obțină principalele mijloace materiale necesare traiului cotidian. În aceste condiții, temerea că odată înlocuită măsura preventivă cu o alta mai ușoară, inculpații vor continua săvârșirea de infracțiuni, este greu de susținut că este una nefondată și ipotetică.
În al doilea rând, inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin amenințarea și presarea părții vătămate minore Z. A. E. pentru ca aceasta să-și retragă plângerea penală formulată. Această atitudine a inculpaților conduce nu numai la concluzia că părțile vătămate au o stare de temere de a declara adevărul în fața instanței, stare care se impune a fi înlăturată prin privarea de libertate a inculpaților(așa după cum întemeiat susține prima instanță) dar și că inculpații, prin conduita lor procesuală, urmăresc a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Măsura arestării preventive este necesară în aceste condiții, tocmai pentru a-și îndeplini scopul enunțat de legiuitor în cuprinsul art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală. Afirmațiile inculpaților cum că nu vor împiedica bunul mers al procesului și nu vor mai comite alte fapte, sunt nesincere pentru motivele deja arătate.
Susținerile inculpaților referitoare la existența unor circumstanțe de ordin personal(lipsa antecedentelor penale, starea precară de sănătate, atitudinea sinceră) au fost amplu analizate de prima instanță. Tribunalul A.-Secția penală a realizat o analiză completă, punctuală și obiectivă a motivelor de ordin personal invocate de inculpați astfel încât apreciem că nu mai este cazul a oferi o nouă analiză bazată pe aceleași argumente.
Pentru aceste considerente apreciem contestațiile exercitate de inculpați ca nefondate și urmează să le respingem.
Motivat de culpa lor procesuală exclusivă, culpă constând în exercitarea nefondată a unei căi de atac, urmează ca, în baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, să obligăm fiecare contestator la plata a câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei pentru fiecare contestator, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate contestațiile exercitate de inculpații P. C. V. și M. A. N. împotriva încheierii din data de 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._ 3.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă fiecare contestator la plata a câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei pentru fiecare contestator, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.
Președinte,
G. L. O.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored.G.L.O.
2ex/06.06.2014
J.F.F. M. E.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 394/2014.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 419/2014. Curtea de... → |
|---|
