Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 162/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 162/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 162/A/2015
Ședința publică din 16 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. I. M.
Judecător A. P.
Grefier D. M. H.
Ministerul Public - P. de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin: Procuror: I. N.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. Petroșani împotriva sentinței penale nr. 328/2014 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă pentru inculpatul intimat B. C. M., avocat Tescar D., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat și reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând a se dispune o soluție de condamnare față de inculpat.
Avocat Tescar D., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat B. C. M. solicită respingerea apelului și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Precizează că, instanța de fond nu a încălcat prevederile art. 4 Cod penal, infracțiunea de înșelăciune nu este dezincriminată de Noul Cod penal.
Arată că legea penală mai favorabilă este legea veche iar față de probele administrate, sancțiunea administrativă aplicată inculpatului este direct proporțională cu fapta, inculpatul nefiind un pericol și nu are antecedente penale. Faptul că a fost citat la organul de urmărire penală în lipsa unei hotărâri definitive nu are nici o relevanță.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față,
În deliberare, constată:
Prin sentința penală nr. 328/4.11.2014 pronunțată de J. Petroșani în dosarul nr._, în temeiul art. 17 alin. 2 rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013, art. 18 ind. 1 C.pe.n din 1968, cu aplic. art. 5 C.pen. din 2009, a fost achitat inculpatul B. C. M., posesor al CI . nr._, eliberată de SPCLEP Ocna M., CNP_, născut la data de 27.01.1973, în Mun. Piatra N., județul N., fiul lui M. și L. C., de cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, divorțat, studii medii, de profesie conducător auto, domiciliat în localitatea Ocna M., ., ., județul A., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 C.pe.n din 1968, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. din 2009.
În temeiul art. 18 ind. 1 alin. 3 C. pen. din 1968 rap. la art. 91 lit. c C.pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în sumă de 500 (cincisute) lei.
În temeiul art. 397 alin. 1 și art. 20 și urm. C.pr.pen., rap. la art. 1357 C.civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă N. N., domiciliată în V., ., nr. 5, . și, în consecință:
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 574 lei către numita parte civilă.
În temeiul art. 275 alin. 1, pct. 1, lit. c C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, s-a dispus să rămână în sarcina statului și să fie plătită din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 18 martie 2014 în dosar nr. 2285/P/2013, P. de pe lângă J. Petroșani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. C. M. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 2 mai 2013, a indus în eroare pe persoana vătămată N. N., cu privire la achitarea contravalorii serviciilor primite cu ocazie cazării la pensiunea Cabana Brazi, cauzând un prejudiciu în valoare de 574 lei.
Cauza a fost înregistrată la J. Petroșani sub nr._ din data de 20 martie 2014.
Prin încheierea din data de 3 iunie 2014, a fost constatată competența instanței, legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
Întrucât inculpatul a fost trimis în judecată în lipsă și din comunicările efectuate de către instanță a rezultat faptul că inculpatul nu poate fi găsit la niciuna dintre adresele de domiciliu sau reședință cunoscute și adresa indicată în fișa de cazare, anume din Ocna M., ., ., județul A.; Câmpia Turzii, ., . și B., ./3 (extras DEPABD – fila 59 și 118) fiind emise și mandate de aducere pentru adresele de domiciliu și reședință active (procese verbale cu prilejul executării mandatului de aducere – filele 123 și 138), inculpatul a fost citat în cauză și prin afișare și s-a dispus numirea unui apărător din oficiu pentru inculpat.
D. analiza actelor și lucrărilor de urmărire penală, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În data de 2 mai 2013 inculpatul B. C. M. s-a deplasat la pensiunea ,,Cabana Brazi” din V., aparținând S.C. ,,Sanon” S.R.L., unde a întrebat pe persoana vătămată N. N., care era de serviciu, dacă are camere libere.
La răspunsul afirmativ al acesteia, inculpatul a afirmat că dorește o cameră cu două paturi, întrucât mai așteaptă pe un coleg.
Persoana vătămată i-a dat spre completare fișa de cazare, pe care inculpatul a completat-o și a restituit-o persoanei vătămate (fișă de cazare – fila 9), fără ca aceasta să îi solicite vreun act de identitate sau de legitimare, după care a întrebat-o pe persoana vătămată dacă poate să îi întocmească la finalul șederii, cu privire la care inculpatul a precizat că va dura o săptămână, factură fiscală, precizând că aceasta îi este necesară în vederea decontării cheltuielilor, arătând cu acest prilej și că este lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații.
Inculpatul a fost cazat la camera nr. 1 și a consumat zilnic mâncare și băutură urmând să achite nota de plată la sfârșitul șederii, când urma să i se întocmească și factura fiscală, conform înțelegerii, însă la data de 6 mai 2013 inculpatul a părăsit pensiunea fără a achita nota de plată, în valoare de 574 lei (note de plată din data de 2 mai, 3 mai, 4 mai, 5 mai și 6 mai 2013 – filele 10-14).
Persoana vătămată și-a dat seama că a fost păcălită și a formulat plângere, în cadrul cercetărilor recunoscându-l după fotografie pe inculpat, ca și martorul J. I. care, în perioada respectivă lucra la pensiune și a discutat de mai multe ori cu inculpatul (plângere – fila 5; declarațiile persoanei vătămate – filele 6-8; declarația martorului J. I. – fila 15; procese verbale de recunoaștere după fotografie – filele 18-19 și 23; planșe fotografice cu prilejul efectuării recunoașterii – filele 20-22 și 24; declarațiile martorilor asistenți F. A. – fila 16 și Ghiocioi A. – fila 17).
D. probele administrate în cauză și verificările efectuate în baza de date a rezultat faptul că inculpatul a completat fișa de cazare cu numele său real, dar a indicat un alt act de identitate (extras DEPABD pentru actul de identitate indicat de către inculpat în fișa de cazare – fila 60)
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului B. C. M. care, la data de 2 mai 2013 s-a prezentat persoanei vătămate N. N., gestionară la pensiunea ,,Cabana Brazi” din localitatea V. ca fiind lucrător în cadrul SRI și a solicitat emiterea unei facturi pentru perioada de cazare care să cuprindă toate cheltuielile făcute la pensiune, determinând astfel pe persoana vătămată să nu solicite plata fiecărui serviciu, producând astfel un prejudiciu în sumă de 574 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare și consumația neachitată, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 C.pen. din 1968 – în vigoare la data comiterii faptei; incidența agravantei prevăzute de art. 215 alin. 2 C.pen. din 1968 este exclusă în cauză, de vreme ce în sprijinul afirmației că lucrează în cadrul S.R.I. (Serviciul Român de Informații) inculpatul nu a folosit alte mijloace de natură a întări spusele sale, astfel că nu se poate reține că a depășit actele necalificate de inducere în eroare, prezentând doar o situație falsă, situație care oricum nu avea consecințe asupra obligației de plată a serviciilor de care a beneficiat la pensiune, ci numai de a întări convingerea persoanei vătămate că inculpatul este o persoană de încredere, reprezentare fără de care persoana vătămată nu ar fi omis perceperea de îndată a contravalorii consumației; în cauză inculpatul nu și-a disimulat numele, completând cu elementele reale fișa hotelieră (fila 9), deși persoana vătămată, contrar atribuțiilor sale, nu a solicitat actul de identitate.
În cursul judecării cauzei, a intervenit o lege penală nouă, anume Codul Penal din 2009, care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Potrivit art. 5 alin.1 C.pen. din 2009, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.
În consecință, instanța a stabilit, mai întâi, încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului în raport de dispozițiile legii penale noi, constatând că fapta inculpatului B. C. M. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 C.pen. din 2009.
Instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat cu forma de vinovăție a intenției.
La determinarea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265/6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, urmând ca determinarea legii penale mai favorabile să se realizeze în baza criteriului aprecierii globale a legii penale.
Față de conținutul concret al faptei, modul și mijloacele folosite de către inculpat pentru a produce rezultatul infracțiunii așa cum au fost reținute din probele administrate în cauză, urmarea efectiv produsă reflectată în prejudiciul cauzat, prejudiciu cuantificat la suma de 574 lei și persoana inculpatului care nu are antecedente penale de natură să susțină o periculozitate socială sporită a inculpatului, o constanță în urmarea unei conduite contrare normelor de drept penal, acestuia fiindu-i aplicată în precedent o sancțiune cu amendă administrativă pentru infracțiunea de abuz de încredere în anul 2013 și echivalentul a 10 zile amendă penală la valoarea de 5 euro/zi pentru infracțiunea de furt, în anul 2003 (fișă de cazier judiciar – fila 35 și date atașate cazierului judiciar – fila 36) instanța a apreciat că fapta inculpatului nu realizează gradul de pericol social al infracțiunii ca ilicit penal și, prin aceasta, nu justifică aplicarea unei pedepse, gradul de pericol social concret al faptei fiind o condiție de existență a infracțiunii conform art. 17 alin. 1 și art. 18 C.pen. din 1968, în vigoare la data comiterii faptei.
În raport cu cele reținute, instanța a constatat că inculpatului în cauză i s-ar putea aplica dispozițiile art. 18 ind. 1 C.pen. din 1968, cu consecința aplicării inculpatului și a unei amenzi administrative; dispozițiilor art. 18 ind. 1 C.pen. din 1968 îi corespunde instituția de drept substanțial de la art. 80 C.pen. din 2009, cu privire la renunțarea la aplicarea pedepsei.
Instanța a făcut analiza acestor două instituții pentru a se determina legea penală mai favorabilă inculpatului, respectiv pentru a se determina dacă inculpatului i s-ar putea aplica oricare dintre acestea dispoziții sau numai una dintre acestea.
Sub aspectul condițiilor renunțării la aplicarea pedepsei, așa cum acestea sunt prevăzute în cadrul art. 80 alin. 1 C.pen. din 2009, cu referire la inculpat și la fapta reținută în sarcina sa în această cauză, instanța a constatat că, în cauză, inculpatul nu a depus niciun efort pentru repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate, nu a întreprins nicio acțiune pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor faptei sale, astfel că în cauză, în lipsa îndeplinirii cerinței prev. de art. 80 alin. 2 lit. b C.pen. din 2009 nu se poate aplica instituția renunțării la aplicarea pedepsei.
În consecință, s-a reținut că legea penală mai favorabilă în cauză este Codul penal din 1968, inculpatul urmând a fi tras la răspundere în baza acestei legi penale, astfel că, în temeiul art. 17 alin. 2 rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013, art. 18 ind. 1 C.pen. din 1968, cu aplic. art. 5 C.pen. din 2009, a fost achitat inculpatul B. C. M. pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 C.pen. din 1968 și, în temeiul art. 18 ind. 1 alin. 3 C. pen. din 1968 rap. la art. 91 lit. c C.pen. din 1968, și s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în sumă de 500 lei, sancțiune apreciată ca fiind proporțională cu periculozitatea faptei și făptuitorului, iar executarea acesteia este de natură să conducă la reeducarea inculpatului.
În referire la latura civilă a cauzei, instanța a constatat că persoana vătămată N. N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 574 lei, reprezentând contravaloarea cazării la pensiunea ,,Cabana Brazi” și a alimentelor consumate de către inculpat la această pensiune în perioada 2-6 mai 2013 (constituire de parte civilă – fila 5).
Reținând că prejudiciul a cărui reparare se solicită este cert, fiind probat cu notele de plată depuse la dosar (filele 10-14), că acest prejudiciu este unul actual și este consecința nemijlocită a faptei de inducere în eroare a persoanei vătămate prin acțiunea inculpatului care a afirmat că lucrează în cadrul SRI pentru a câștiga încrederea persoanei vătămate și a o determina astfel să nu încaseze deîndată sumele datorate de către inculpat, acestea urmând a fi plătite de către inculpat la finalul șederii sale la pensiune, iar suma a fost suportată de către partea civilă în calitate de gestionară a pensiunii – față de dispozițiile art. 1357 C.civ., instanța a obligat inculpatul la plata a sumei de 574 lei către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile.
Cu referire la cheltuielile judiciare avansate de stat; instanța a dispus obligarea inculpatului la plata acestor cheltuieli, conform dispozițiilor art. 275 alin. 1, pct. 1, lit. c C.pr.pen.
Suma de 200 lei, reprezentând onorarul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat s-a dispus să rămână în sarcina statului și să fie achitată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal P. de pe lângă J. Petroșani, invocând netemeinicia soluție de achitare a inculpatului. S-a reținut că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a gradului de pericol social al faptei comise de inculpat, în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de perseverență în comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, în mod special infracțiunea de înșelăciune, fapte comise în diferite localități din țară.
D. fișa de cazier a inculpatului, s-a reținut că acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată, prin sentința penală nr. 189/2013 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare în 24.12.2013, pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și fals. În 2003, a fost condamnat în Germania pentru furt. A fost sancționat contravențional de 4 ori, pentru comiterea unor infracțiuni de furt, înșelăciune, abuz de încredere, înșelăciune. Inculpatul este cercetat pentru fapte similare și de către Poliția municipiului Bârlad, jud. V..
S-a apreciat că se impune o reacție fermă din parte autorităților, printr-o soluție de condamnare și aplicare a unei pedepse care să satisfacă scopul prev. de art. 52 CP din 1969. S-a menționat și gradul de pericol social al faptei săvârșite, infracțiunea de înșelăciune fiind sancționată în ambele reglementări (CP din 1969 și actualul CP) doar cu pedeapsa închisorii.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu cu raportare la dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP, C. de A. apreciază că apelul declarat de P. de pe lângă J. Petroșani este întemeiat, însă pentru următoarele considerente:
D. oficiu, C. de A. a constatat următoarele:
În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a putut fi audiat. D. verificările efectuate, a rezultat faptul că inculpatul nu mai locuiește la domiciliul cunoscut și nu s-a reușit identificarea sa. Poliția orașului Ocna M., unde figura ultimul domiciliu al inculpatului, a comunicat faptul că în ultimii 3 ani, a primit solicitări de la mai multe unități de poliție din țară, pentru citarea și audierea inculpatului, acesta fiind cercetat pentru infracțiuni de înșelăciune comise într-un mod de operare asemănător cu cel din prezenta cauză.
Instanța de fond învestită cu soluționarea cauzei a acordat trei termene de judecată, respectiv 24.06.2014, 16.09.2014 și 28.10.2014, când s-a procedat la citarea inculpatului în procedură obișnuită și cu mandat de aducere și la citarea părții civile, inclusiv cu mențiunea dacă înțelege să se împace cu inculpatul. Părțile nu s-au prezentat la nici un termen de judecată.
La ultimul termen de judecată din 28.10.2014, față de lipsa părților și față de împrejurarea că inculpatul a fost trimis în judecată în lipsă, reprezentantul parchetului a solicitat audierea martorilor din faza de urmărire penală.
Apărătorul din oficiu al inculpatului a apreciat că nu se impune audierea martorilor audiați în faza de urmărire penală și a precizat că nu contestă probele administrate în faza de urmărire penală.
Instanța de fond a respins cererea reprezentantului P. privind audierea martorilor din faza de urmărire penală, apreciind că administrarea acelorași probe în fața instanței nu se impune, probele fiind administrate în condiții de legalitate în cursul urmăririi penale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza art. 387 și 388 CPP, instanța de fond a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
C. de A. constată că instanța de fond nu a efectuat cercetarea judecătorească în privința inculpatului B. C. M., ci a pronunțat în privința acestuia sentința, exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 349 alin. 2 Cod procedură penală, coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
În concret, deși în cauză nu a fost aplicabilă procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, singura care permite judecarea cauzei numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse în circumstanțiere, instanța de judecată a procedat la judecarea cauzei, fără a efectua vreun act de cercetare judecătorească.
Este adevărat că poziția apărătorului din oficiu al inculpatului au fost pasive, în sensul că nu a solicitat administrarea de probe, însă reprezentantul parchetului a solicitat expres administrarea în fața instanței a probei cu martorii audiați la urmărire penală. De altfel, independent de poziția acestora, nu este permis instanței de judecată să rămână pasivă și să procedeze la omiterea uneia din fazele esențiale ale procesului penal, și anume cercetarea judecătorească.
În situația de față, lipsind inculpatul, nu a fost incidentă nici ipoteza consacrată de prevederile art. 374 alin. 7 CPP, potrivit cărora probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Aceasta, întrucât lipsa inculpatului nu poate echivala cu necontestarea probelor de către inculpat. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza incidenței acestei situații, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate trebuiau puse în dezbaterea contradictorie a părților.
Poziția apărătorului din oficiu, care a declarat că nu contestă probele administrate la urmărire penală, a fost una pur formală. O asemenea necontestare exprimată de apărător trebuie să fie întemeiată pe manifestarea de voință a inculpatului exprimată în acest sens, ori în situația dedusă judecății, nu a existat nici un indiciu în sensul că apărătorul din oficiu ar fi transmis în fapt voința inculpatului.
C. de A. apreciază că îi incumba instanței de fond o minimă diligență, în sensul administrării în faza de judecată, cel puțin a unei minime probațiuni, pe care să-și întemeieze soluția și pentru a verifica în conținut, probele administrate la urmărire penală.
Lipsa unei cercetări judecătorești efective nu respectă exigențele unui proces echitabil, în sensul prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În procesul penal, în cursul judecății, probele trebuie administrate nemijlocit, în condiții de contradictorialitate, excepțiile de la această regulă fiind strict reglementate. Codul de procedură penală actual permite pronunțarea hotărârii exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul recunoaște învinuirea și solicită aplicarea procedurii de judecată simplificată, ceea ce nu este cazul inculpatului B. C. M.. De asemenea este permisă readministrarea parțială a probelor, respectiv doar a celor contestate, atunci când inculpatul arată expres că nu contestă anumite probe, renunțând astfel la dreptul prevăzut de art. 6 parag. 1 lit.d CEDO. Absența inculpatului de la judecată nu echivalează cu lipsa contestării probelor, ci renunțarea trebuie să fie neechivocă, adică acesta să arate în mod expres că renunță la dreptul de readministrare a probelor.
Concluzionând, constatând că în privința inculpatului B. C. M. instanța de fond nu a procedat la judecata cauzei, C. de A. apreciază că se impune trimiterea cauzei în rejudecare Judecătoriei Petroșani, în baza art. 421 pct. 2 lit. b CPP raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care instituie dreptul la un proces echitabil, precum și în baza art. 2 Protocolul 7 al Convenției Europene, care garantează dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.
Această constatare face inoperantă analiza motivelor de apel ale P., vizând netemeinicia soluției de achitare și sancționare administrativă a inculpatului, însă motivele de apel ale P. vor fi avute în vedere de către instanța de fond, în rejudecarea cauzei.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b CPP,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Petroșani împotriva sentinței penale nr. 328/4 noiembrie 2014 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ .
Desființează sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, respectiv Judecătoriei Petroșani.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat B. C. M. va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. I. M. A. P.
Grefier,
D. M. H.
Red. M.I.S.
Tehnored. D.M.H./MIS
2 ex/25.04.2015
J. Fond P. G.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 558/2015.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 36/2015. Curtea de... → |
|---|
