Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 368/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 368/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 368/A/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător A. G. M.
Grefier L. B.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
M. C. - procuror
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 74/2014 pronunțată de J. B. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant G. I. asistat de avocat N. V. în substituirea apărătorului ales, avocat B. L. A. și partea civilă S. I. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat N. V. în substituirea apărătorului ales pentru inculpatul apelant G. I., depune la dosarul cauzei adeverință medicală pentru a justifica lipsa apărătorului ales, avocat B. L. A. de la termenul din data de 10.03.2015 și motive de apel în scris.
Întrebat fiind, inculpatul G. I. arată că menține declarațiile date în cauză și nu înțelege să formuleze precizări suplimentare.
Întrebat fiind partea civilă intimată S. I. C. arată că inculpatul nu dorește împăcarea.
Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat N. V. în substituirea apărătorului ales pentru inculpatul apelant G. I. solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale atacate și pe cale de consecință respingerea ca nedovedită a acțiunii civile.
Consideră că pretențiile civile nu au fost suficient dovedite având în vedere că la dosarul cauzei s-a depus doar un certificat medico-legal, pe care instanța de fond, fără a avea cunoștințe în domeniul medical, și-a însușit diagnosticul dat de medic și fără a administra alte probe, s-a pronunțat asupra laturii civile obligându-l pe inculpat la plata daunelor morale.
Susține că doar pe baza unui certificat medico-legal nu se poate dovedi suferința fizică și morală pe care ar fi suferit-o partea vătămată.
Partea civilă S. I. C. arată că leziunile suferite au necesitat 18-19 zile de îngrijiri medicale.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpatul G. I. și menținerea sentinței penale atacate, arătând că judecătorul fondului a avut în vedere atât certificatul medico-legal cât și declarațiile martorilor și a părții vătămate, apreciind că în mod corect s-a cuantificat prejudiciul moral.
Având ultimul cuvânt inculpatul G. I. arată că martorii au fost amenințați și solicită respingerea acțiunii civile.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 74/2014 pronunțată de J. B., în baza art. 386 C.pr.pen, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969, în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen din 1969.
In baza art. 180 alin.2 Cod penal din 1969, raportat la art.63 alin.3 teza II, C.pen. din 1969, cu aplicarea art.5 C.pen a fost condamnat inculpatul G. I., fiul lui I. și O., născut la data de 16.05.1955, în L. Târnavei, jud. A., cu domiciliul în Sona, .. 76, jud. A., CNP_, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 800 de lei.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63¹ Cod penal 1969.
În temeiul art. 397 alin.1 C.pr.pen, raportat la art.1357 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. I. C., cu domiciliul în Sona, sat Sânmiclăuș, ., jud. A. și, în consecință, obligă inculpatul să achite părții civile suma de 4500 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 397 alin.1 C.pr.pen, raportat la 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006 și coroborat cu art.1357 C.civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. B. cu sediul în B., ..16, jud. A. și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1620,03 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.pen, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În considerente instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.67/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. B., a fost trimis în judecată, inculpatul G. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra părții vătămate S. I. C., faptă prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că, în data de 28.12.2013, în locul numit „După deal” de pe raza satului Sânmiclăuș, inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu o bâtă, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 18-19 zile de îngrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate S. I. C. (filele 5-6), certificatul medico-legal nr.58/IA/16 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală A. la data de 08.01.2014 (fila 9), declarațiile inculpatului G. (filele 13-20), declarațiile martorilor I. V., I. R. A., Șrom K. și Șrom M. (filele 21-32).
Prin încheierea nr.67/2014, în temeiul dispozițiilor art.346 alin. 2 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
În cursul cercetării judecătorești, s-au luat declarații inculpatului (f. 23)și părții vătămate (f. 22), au fost audiați martorii I. R. A. (f.30), Srom M. (f.31), M. C. A. (f.32), iar în privința martorului I. V., s-a dat citire în ședință publică declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, potrivit art. 381 alin.7 Cod procedură penală, având în vedere că acest martor nu este deplasabil din cauza stării de sănătate, astfel cum au arătat părțile și martorul I. R. A.. De asemenea, a fost comunicată la dosar fișa de cazier a inculpatului.
Inculpatul, prin avocat, a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii circumstanței atenuante a provocării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 28.12.2013, ora 16:30, persoana vătămată S. I. C. se afla în locul numit „După deal” de pe raza satului Sânmiclăuș unde pășuna turma de oi aparținând lui I. V.. Împreună cu acesta se afla fiul său de 10 ani, I. V., I. R. A. și numitul M. C..
La o distanță de aproximativ 500 de metri de aceștia se afla inculpatul G. I. cu turma sa de oi, iar câinii acestuia au fost atacați de cei ai lui I. V..
Persoana vătămată S. I. C. a intervenit pentru a-i despărți, însă a fost atacată de către inculpat care a lovit-o de mai multe ori cu o bâtă peste corp, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 18-19 zile de îngrijiri medicale.
Această stare de fapt s-a conturat din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal.
În declarațiile date, partea vătămată S. I. C. a susținut că s-a dus la locul unde se afla inculpatul fără să aibă vreo bâtă asupra sa, deplasându-se doar cu intenția de a despărți câinii lui I. V. care s-au încăierat cu câinii inculpatului (f.2 up, f.22). Aceasta precizează că, fără nici un motiv, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă ciobănească pe care o avea asupra sa.
Inculpatul evocă însă o altă stare de fapt, afirmând că partea vătămată a asmuțit câinii asupra sa, el a încercat să îi despartă, moment în care partea vătămată i-a aplicat o lovitură peste spate cu o bâtă pe care o avea în mână. Acesta precizează că a lovit-o pe partea vătămată pentru că a fost nevoit să se apere. (f. 17 up., f. 20 up., f. 23 ).
Declarația inculpatului a fost contrazisă de restul mijloacelor de probă existente la dosar. Astfel, martorii I. R. A. și I. V. au asistat în mod direct la derularea incidentului întrucât, astfel cum a arătat chiar inculpatul (f.23), din punctul în care aceștia se aflau aveau vizibilitate asupra locului unde se aflau inculpatul și partea vătămată. Martorul I. R. A., a declarat atât în faza de urmărire penală (f.24), cât și cursul cercetării judecătorești (f. 30) că partea vătămată s-a dus înspre inculpat pentru a despărți câinii de la cele două turme de oi, nu l-a lovit pe inculpat și nu a intenționat în vreun moment să îl lovească.
Martorul a arătat că, dimpotrivă, inculpatul a fost cel care a lovit-o cu bâta pe partea vătămată, continuând să îi aplice lovituri și după ce aceasta era căzută la pământ. In același sens a fost și declarația martorului I. V. dată în cursul urmăririi penale (f. 21).
Din depoziția martorului I. R. A. a rezultat că partea vătămată nu doar că nu l-a lovit pe inculpat, ci nici măcar nu avea o bâtă asupra sa în momentul în care a ajuns lângă el. Acest aspect a fost confirmat și de martorul M. C. (f.32) care a precizat că partea vătămată nu avea în mână nicio bâtă când s-a dus spre inculpat.
Toate aceste depoziții, au combătut teza susținută de inculpat și au condus la concluzia că declarația acestuia este nesinceră.
Au existat și alte detalii în declarația inculpatului din care a rezultat că acesta, în mod nesincer și-a neagat vinovăția, încercând inducerea în eroare a organelor judiciare. Astfel, în prima declarație dată (f.14 up) inculpatul a menționat că a lovit-o pe partea vătămată cu bâta după ce a fost lovit de aceasta, recunoscând chiar că i-a mai aplicat câteva lovituri și după ce partea vătămată era căzută la pământ.
Apoi, în declarația dată în fața instanței (f.23), inculpatul și-a schimbat poziția și a susținut că a fost vorba de o agresiune de mică intensitate și că doar a împins-o cu bâta pe partea vătămată pentru a se apăra. Această afirmație este în mod vădit nesinceră, în condițiile în care certificatul medico-legal a atestat gravitatea leziunilor pe care le-a suferit S. I. C., iar martorii I. R. A. și I. V. au arătat că în urma loviturilor aplicate acesta avea sânge în zona picioarelor, fiind nevoiți să îl transporte la spital.
Nici susținerea inculpatului care arată (f.25 ) că, după ce a căzut la pământ, partea vătămată a încercat să se ridice și a fugit după el, nu a fost reținută de instanța, în condițiile în care martorul I. R. A. a precizat că în urma loviturilor primite partea vătămată nu se mai putea ridica singură în picioare, afirmație credibilă față de tipul de leziuni consemnate în cuprinsul certificatului medico-legal.
Cu privire la declarațiile martorilor Srom K. (f.26 up.) și Srom M. (f.31 up.), instanța a reținut că aceștia nu au văzut conflictul derulat între inculpat și partea vătămată, ci, de la stâna unde erau ei, au auzit doar gălăgie din zona în care se aflau aceștia. Tot ce au relatat acești doi martori despre incident știau din ceea ce le-a povestit numitul M. C., ei nefiind prezenți la fața locului.
În plus, din declarația dată în cursul cercetării judecătorești de martorul M. C. (f. 32), a rezultat că nici măcar acesta nu a perceput în mod direct modul în care s-au derulat faptele, întrucât din punctul în care se afla el nu era o vizibilitate foarte bună spre locul incidentului. De asemenea, martorul a afirmat că la acel moment el se afla în stare de ebrietate, aspect care a putut să altereze modul în care acesta a perceput derularea faptelor.
Cu privire la leziunile suferite de partea vătămată ca urmare a agresiunii la care a fost supusă, instanța a constatat că acestea sunt probate prin depozițiile martorilor oculari și prin certificatul medico-legal existent la dosar (f.9 up) din care a rezultat că S. I. C. a prezentat plăgi multiple în zona picioarelor, fiind internat în perioada 28.12._14. Acest act medical a atestat că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat 18-19 zile de îngrijiri medicale.
Astfel, în urma analizării întregului material probator, instanța a reținut că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă astfel cum impun prevederile art. 103 alin.2 Cod procedură penală.
Pentru încadrarea juridică a faptei, instanța a procedat la stabilirea legii penale aplicabile, având în vedere că fapta dedusă judecății a fost săvârșită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, existând deci o succesiune de legi penale care atrage incidența principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile.
Potrivit art.5 alin.1 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Pentru a determina legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, instanța a ținut cont de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal. C. Constituțională a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie înțeleasă în sensul aplicării legii în ansamblul său și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, întrucât s-ar crea un hibrid normativ și s-ar ajunge la o lex tertia.
În cauza, instanța a reținut că infracțiunea de lovire și alte violențe săvârșită de inculpat este prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1969, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la doi ani sau cu amendă și de art.193 alin.2 din Noul Cod penal care sancționează fapta cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Pentru a determina legea penală mai favorabilă, instanța a avut în vedere pe lângă cuantumul pedepselor și ansamblul normelor care conturează regimul juridic al pedepselor în cele două coduri penale.
Față de circumstanțele concrete ale speței, instanța s-a orientat spre pedeapsa amenzii, astfel că s-a impus a fi analizat dacă inculpatului îi este mai favorabilă aplicarea amenzii penale din vechea reglementare sau amenda penală stabilită de dispozițiile Noului Cod penal.
Având în vedere examinarea comparativă a prevederilor art. 63 alin.3, teza II din Codul penal din 1969 și modul de calcul al amenzii instituit de prevederile art. 61 alin.2 și alin.4 lit. c din Noul Cod Penal, s-a constatat că vechea reglementare este mai favorabilă, limitele pedepsei amenzii fiind mai reduse decât cele impuse de prevederile actuale.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a conchis că în cauza de față legea mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969.
În consecință, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului G. I. de a-i aplica părții vătămate S. I. C. mai multe lovituri cu o bâtă, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 18-19 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art.5 din Noul Cod Penal.
În cursul judecății, inculpatul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptei fiindcă a acționat în stare de legitimă apărare, partea vătămată fiind cea care l-a lovit prima cu o bâtă ciobănească.
Materialul probator existent la dosar a exclus însă reținerea acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
Potrivit art. 44 alin.1 Codul penal din 1969, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Aliniatul doi al acestui articol prevede că este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa sau a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
În cauza de față, niciun element din probatoriul administrat nu a atestat existența vreunui atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva inculpatului, atac care să justifice reținerea stării de legitimă apărare. Martorii oculari au precizat în toate declarațiile date că partea vătămată nu a exercitat nicio agresiune asupra inculpatului și nici măcar nu a avut vreo bâtă asupra sa. Nici martorul M. C. pe care inculpatul l-a propus pentru a dovedi acest aspect, nu relevă împrejurări din care să rezulte că inculpatul ar fi acționat în legitimă apărare. Acest martor a arătat în fața instanței că se afla într-o poziție de unde nu a văzut foarte bine derularea faptelor și nu a văzut ca cei doi să își aplice lovituri, ci doar a auzit că se certau. Martorul a confirmat însă, ca și ceilalți martori că în momentul în care s-a dus spre inculpat, partea vătămată nu avea asupra sa nicio bâtă.
În plus, s-a reținut că inculpatul, deși a susținut că a fost lovit cu o bâtă ciobănească, nu a depus la dosar vreun certificat medico-legal care să probeze leziunile produse prin acea lovitură.
Avocatul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii circumstanței atenuante a provocării, susținând că mijloacele de probă rezultă că partea vătămată s-a îndreptat amenințător cu o bâtă spre inculpat.
Conform art. 73 lit. din Codul penal din 1969 constituie o circumstanță atenuantă săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Din probatoriul existent la dosar nu a rezultat existența vreunei fapte ilicite a părții vătămate care să îi fi provocat inculpatului o puternică tulburare sau emoție, astfel cum prevede textul legal. Partea vătămată nu s-a îndreptat spre inculpat cu intenția de a-l agresa, ci doar pentru a despărți câinii care s-au încăierat, aspect care rezultă din depozițiile testimoniale. Declarațiile martorilor nu au atestat faptul că partea vătămată i-ar fi adresat inculpatului amenințări sau injurii și toți martorii prezenți la fața locului confirmă faptul că partea vătămată nu a avut asupra sa vreo bâtă când a ajuns lângă inculpat.
În consecință, în baza art. 386 Cod procedură penală instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969, în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal din 1969.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969 și anume: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa pentru infracțiunea de lovire și alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 este închisoare de la 3 luni la doi ani sau amendă, instanța apreciind că, în cauză, aplicarea unei amenzi penale este suficientă pentru a se asigura scopul preventiv și educativ al pedepsei, potrivit art. 52 Cod penal.
Instanța nu a aplicat însă minimul amenzii penale prevăzute de lege, având în vedere că inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal și a mai fost condamnat tot pentru o infracțiune de violență în anul 2005, astfel cum a rezultat din fișa de cazier existentă la dosar (f.15).
În consecință, având în vedere toate aceste aspecte, în baza art. 180 alin.2 Cod penal, raportat la art.63 alin.3 teza II, Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 800 lei și a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art.63¹ Cod penal, conform cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6000 de lei, reprezentând daune morale.
Potrivit art. 25 alin.1 Cod procedură penală, instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile.
Astfel cum rezultă din art. 1357 Cod Civil, pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs precum și existența vinovăției persoanei care a cauzat prejudiciul. Instanța a constatat că, în cauză, acestea condiții apar îndeplinite ca o consecință firească a dezlegării date laturii penale a cauzei.
Cu privire la prejudiciul produs prin fapta ilicită, s-a reținut că acesta poate să aibă și natura unui prejudiciu moral, astfel cum a rezultat din prevederile art. 19 alin.5 Cod procedură penală.
Pentru cuantificarea prejudiciului moral nu există criterii prestabilite, ci instanța, pe baza unor elemente concrete, trebuie să analizeze și să aprecieze gradul de suferință fizică și psihică produs ca urmare a faptei infracționale.
În această privință, s-a reținut că loviturile aplicate părții vătămate i-au cauzat acesteia suferințe fizice, generând leziuni multiple în zona picioarelor și la antebrațul drept, astfel cum a rezultat din cuprinsul certificatului medico-legal. Actul medical a atestat că leziunile au fost destul de severe în condițiile în care au impus sutură chirurgicală și ulterior tratament antialgic, antitrombotic și antibiotic. Leziunile suferite au necesitat pentru vindecare 18-19 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată a fost internată în perioada 28.12._14, fiind separat de familie tocmai în perioada sărbătorilor de iarnă. In plus, acesta a fost nevoit să revină la spital după 14 zile de la internare pentru a-i fi suprimate firele de sutură.
La cuantificarea daunelor morale instanța a avut în vedere și faptul că partea vătămată a fost bătută în fața copilului său minor în vârstă de doar 10 ani, ceea ce a amplificat și mai mult spaima și suferința morală a acesteia. Astfel cum rezultă din depozițiile martorilor, după aplicarea loviturilor, partea vătămată avea pantalonii rupți, prezenta urme de sânge și nu se putea ridica singură în picioare, toate aceste aspecte putând fi observate și de minorul care se afla pe câmp împreună cu tatăl său și cu martorii. În plus, chiar partea vătămată a invocat în timpul loviturilor aplicate faptul că are un minor în întreținere, încercând astfel să-l determine pe inculpat să se oprească.
Pe de altă parte însă, s-a reținut că acordarea daunelor morale nu trebuie să prilejuiască o îmbogățire fără justă cauză, invocarea stării de suferință fizică sau psihică neputând justifica acordarea unor foloase necuvenite.
Față de toate datele speței, instanța a apreciat ca suma de 4500 lei, acordată părții civile S. I. C. cu titlu de daune morale este de natură să compenseze suferința fizică și psihică ce i-a fost cauzată, motiv pentru care a admis în parte acțiunea civilă.
Prin adresa nr. 2744 din 17.06.2014, S. M. B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1620,03 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată. In dovedirea pretențiilor, a depus la dosarul cauzei decontul de cheltuieli (f.12).
Având în vedere că leziunile care au necesitat spitalizarea părții vătămate au fost cauzate de inculpat, instanța, în temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, raportat la 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006, coroborat cu art.1357 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. B. și a obligat inculpatul, să plătească părții civile suma de 1620,03 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul G. I..
Prin apărătorul ales inculpatul apelant a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, respingerea ca nedovedită a acțiunii civile formulate de partea civilă S. I. C..
În motivarea apelului s-a arătat că pretențiile civile nu au fost suficient dovedite având în vedere că la dosarul cauzei s-a depus doar un certificat medico-legal, pe care instanța de fond, fără a avea cunoștințe în domeniul medical, și-a însușit diagnosticul dat de medic și fără a administra alte probe, s-a pronunțat asupra laturii civile obligându-l pe inculpat la plata daunelor morale.
Susține că doar pe baza unui certificat medico-legal nu se poate dovedi suferința fizică și morală pe care ar fi suferit-o partea vătămată.
C. de A. examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că apelul declarat de inculpatul G. I. este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în cursul cercetării penale și a celei judecătorești instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în cauză.
Astfel, s-a reținut că data de 28.12.2013, ora 16:30, persoana vătămată S. I. C. se afla în locul numit „După deal” de pe raza satului Sânmiclăuș unde pășuna turma de oi aparținând lui I. V.. Împreună cu acesta se afla fiul său de 10 ani, I. V., I. R. A. și numitul M. C..
La o distanță de aproximativ 500 de metri de aceștia se afla inculpatul G. I. cu turma sa de oi, iar câinii acestuia au fost atacați de cei ai lui I. V..
Persoana vătămată S. I. C. a intervenit pentru a-i despărți, însă a fost atacată de către inculpat care a lovit-o de mai multe ori cu o bâtă peste corp, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 18-19 zile de îngrijiri medicale.
Încadrarea juridică dată faptei este legală, la fel și legea penală stabilită a fi mai favorabilă inculpatului.
Instanța de fond, după analizarea probatoriului administrat, în mod legal a stabilit că vinovăția inculpatului a fost dovedită fără dubiu iar pedeapsa aplicată este legală și temeinică.
Apelul declarat de inculpat a vizat latura civilă a cauzei, acesta apreciind că daunele morale acordate persoanei vătămate de către instanța de fond sunt prea mari și nejustificate.
Analizând fapta săvârșită de către inculpat, modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită de către acesta precum și urmările produse, C. constată că instanța de fond a apreciat just cuantumul daunelor morale acordate persoanei vătămate, cuantum care nu se impune a fi redus.
Astfel, leziunile suferite de persoana vătămată au fost cert dovedite ( contrar susținerilor inculpatului ), acestea au produs suferințe fizice intense părții civile, acesta suferind loviturile aplicate și în fața fiului său minor. În aceste condiții nu se impune a fi redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile.
Față de cele expuse, C., în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. I..
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 74/2014 pronunțată de J. B. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
Președinte, Judecător,
D. G. A. G. M.
Concediu odihnă
semnează președintele completului de judecată
D. G.
Grefier
L. B.
Red DG/30.04.2015
Tehn LB/30.04.2015/2 exp
Jud fond D. O.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 318/2015. Curtea... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 399/2015.... → |
|---|
