Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 31/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-01-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.31
Ședința nepublică de la 11 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. T.
Judecător M. F. F.
Judecător M. A. M.
Grefier A. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de
procuror -A. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G. P. P. împotriva încheierii penale pronunțate la 09 Ianuarie 2013 de către T. H. – secția penală în dosar nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Aiud și asistat de apărător desemnat din oficiu avocat U. A..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța din oficiu în baza disp. art.485 alin.2 Cod procedură penală și față de starea de minoritate a inculpatului recurent pune în discuție publicitatea ședinței de judecată.
Reprezentanta parchetului și apărătorul din oficiu al inculpatului recurent solicită declararea ședinței nepublice.
Instanța, în baza disp. art.485 alin.2 Cod procedură penală și față de starea de minoritate a inculpatului recurent declară ședință nepublică și constată îndeplinite condițiile nepublicității ședinței de judecată.
Întrebat fiind de către președintele de complet inculpatul recurent G. P. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul din oficiu și nu dorește să facă alte declarații în cauză iar motivele de recurs vor fi susținute de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat A. U. având cuvântul solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv și ulterior la menținerea acesteia și nici nu au intervenit temeiuri noi .
Pericolul pentru ordinea publică în cauză s-a diminuat iar menținerea măsurii arestului preventiv duce practic la o anticipare a executării pedepsei, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că pentru menținerea stării de arest, în cauză trebuie să existe alte motive care să justifice privarea de libertate, altele decât cele care au stat la baza luării acestei măsuri.
Mai mult, prin aplicarea disp. art.145/1 Cod procedură penală inculpatului i se constituie anumite interdicții și obligații pe care acesta trebuie să le respecte.
Pe de altă parte detenția este justificată dacă se face dovada în cauză a existenței următoarelor pericole: pregătește săvârșirea de noi infracțiuni, zădărnicește aflarea adevărului prin influențarea unei părți sau distrugerea probelor, dispariția inculpatului, tulburarea liniștii publice.
În cauză actele sunt finalizate, rechizitoriul este terminat, nu există date că inculpatul ar influența negativ desfășurarea procesului penal, acesta nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea penală iar prezumția de nevinovăție subzistă pe întreg parcursul procesului penal și până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive.
În concluzie solicită admiterea recursului declarat de inculpatul G. P., revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura instituită de art.145/1 Cod procedură penală.
Reprezentanta parchetului având cuvântul solicită respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat și menținerea încheierii penale pronunțate la 09.01.2013 de către T. H. și prin care legal a fost menținută măsura arestului preventiv, chiar dacă în cauză nu există temeiuri noi, în cauză subzistă temeiurile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală și care au stat la baza luării acestei măsuri.
Mai mult, pericolul pentru ordinea publică nu s-a diminuat încât să impună punerea în libertate a inculpatului. În cauză pericolul concret pentru ordinea publică este redat prin prisma persoanei inculpatului și a faptelor săvârșite de către acesta, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat și tâlhărie asupra aceleiași părții vătămate, la o perioadă scurtă de timp iar inculpatul (minor de 15 ani ) se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Așa cum rezultă și din referatul de evaluare întocmit în cauză inculpatul nu este la prima incidență cu legea penală, acesta săvârșind anterior și alte fapte de furt. Astfel, în cauză nu există nici o garanție că pus în libertate inculpatul nu ar putea adopta același comportament.
Inculpatul recurent G. P. P. în ultimul cuvânt susține că-i pare rău de ce s-a întâmplat, se afla sub influența băuturilor alcoolice și poate că i-a fost și teamă fiind în această stare și nici nu a realizat ce a făcut.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată de T. H. la data de 09.01.2013 în dosarul nr._ 12 s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat.
S-a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestării cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara.
În baza art. 160/b C.p.p., art.300/2C.p.p. și art.160/h C.p.p. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului minor G. P. P., fiul lui P. și M., născut la 25.05.1997 în S., județul S., cetățean român, studii 2 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în localitatea Topâlcea, Oraș Ocna Sibiului, nr.365, județ S., CNP_, deținut în Penitenciarul Tg.M..
Măsura s-a dispus a se comunica locului de deținere care o va aduce la cunoștință inculpatului.
Pentru a pronunța această soluție, T. a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.985/P/13.12.2012 al Parchetului de pe lângă T. H. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului minor G. P. P. (născut la data de 25.05.1997-f.75 d.u.p.) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art.211 al.1, al.2 lit.b) și c) și al.21 lit.b) C.pen., dar și pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art.20 C.pen. raportat la art.174, 175 lit.i) C.pen., ambele cu aplicarea art.99 și urm. C.pen.
În sarcina inculpatului minor s-a reținut că, în noaptea de 30.11/01.12.2012, în timp ce se afla în Orăștie, în apropierea stației C.F.R., l-a acostat pe partea vătămată G. C. L., căruia i-a aplicat lovituri cu un briceag în zona capului și a toracelui, punându-i viața în pericol. Inculpatul a părăsit locul faptei, dar s-a întors după o jumătate de oră și, găsind pe partea vătămată în același loc în care îl abandonase, i-a sustras, prin amenințare, bunurile pe care le deținea, respectiv suma de 14 lei, un pachet de țigări P. Mall și o brichetă.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului minor G. P. P., în conformitate cu prevederile art. 3002 Cod proc. pen. raportat la art.160h al.2 Cod proc.pen., minorul fiind născut la data de 25.05.1997 (f.75 d.u.p.), T. a constatat că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus prin încheierea penală nr.135/04.12.2012 a Tribunalului H., definitivă prin nerecurare, pe o durată de 14 zile, conform disp. art.160h al.1 și 2 C.pr.pen., referitoare la arestarea preventivă a minorului între 14 și 16 ani, pentru temeiurile reglementate de dispozițiile art.148 al.1 lit.a) și f) C.pr.pen., potrivit cărora măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 C.pr.pen., inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă, în orice mod, de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei (art.148 al.1 lit.a) C.pr.pen.), iar inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art.148 al.1 lit.f) C.pr.pen.).
La data de 14.12.2012, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului minor a fost verificată, în conformitate cu dispozițiile art.3001 C.pr.pen. (f.9-10 dosar fond).
S-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, măsura fiind proporțională scopurilor urmărite la instituire, astfel cum sunt reglementate de art.136 al.1 C.pr.pen.
Conform art.143 C.pr.pen., măsurile preventive se pot lua dacă sunt probe sau indicii temeinice că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Indiciile temeinice sunt considerate de textul art.681 C.pr.pen. ca existând atunci când, din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă a inculpatului a constatat că, din probațiunea administrată de organele judiciare de anchetă, rezultă date ce pot fi considerate indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit faptele menționate mai sus.
Inculpatul minor G. P.-P. este acuzat de comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 7 și 25 de ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat, raportat la modalitatea și contextul în care acuzarea reține că ar fi fost săvârșite presupusele fapte infracționale, dar și raportat la natura prezumtivelor fapte infracționale, cu privire la care s-a dispus arestarea preventivă.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea acestor prezumtive fapte de a căror comitere este acuzat inculpatul, îndreptate împotriva vieții și patrimoniului, de consecințele, în plan uman, ale tentativei la omor calificat, constând în intenția, declarată explicit de minor în cursul anchetei, de suprimare a vieții părții vătămate G. C.-L..
Însăși personalitatea minorului este generatoare de pericol concret pentru ordinea publică, în ipoteza cercetării judecătorești în stare de libertate: rațiunile faptice pentru care în sarcina sa a fost reținut și temeiul de arestare prev. de art.148 al.1 lit.a) C.pr.pen. au constat în comportamentul imediat ulterior celui presupus infracțional, când, ajuns acasă, în satul T. din județul S. și remarcând mașina unui echipaj al poliției în fața casei, s-a ascuns în pădure, fiind depistat de Poliția orașului Ocna Sibiului în data de 02.12.2012 și internat în Centrul de Primire în Regim de Urgență D., D.G.A.S.P.C. H.. În data de 03.12.2012, inculpatul a amenințat cu un scaun personalul Centrului în care se afla, solicitând să i se deschidă ușa, apoi a părăsit în fugă instituția. A fost localizat pe peronul stației TF D., încercând să fugă și de aici, înainte de a fi prins.
Raportat la aceste criterii și la elementele factuale ale cauzei, instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului minor nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate.
Durata privării de libertate la care a fost supus inculpatul nu este excesivă, raportat la caracterul rezonabil al bănuielilor care au stat la baza arestării sale și al legitimității scopului urmărit prin arestare, la particularitățile cauzei, toate acestea prin comparare cu exigențele art.5 paragr.3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În cauză, natura și gravitatea acuzațiilor ce planează asupra inculpatului impun concluzia că privarea acestuia de libertate este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, aflat în stadiul incipient (primul termen de judecată a fondului urmând a avea loc la data de 16.01.2013), oportună și proporțională scopului urmărit, iar eliberarea acestuia, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii publice.
Având în vedere pericolul social concret al presupuselor fapte infracționale – real și actual –, generat de impactul negativ al acestora asupra ordinii sociale, tribunalul apreciază că, în acest moment procesual, se impune cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest preventiv, urmând ca măsura preventivă privativă de libertate să fie reevaluată în cursul derulării procedurilor judiciare.
Față de considerentele exprimate, cererile inculpatului, de revocare a măsurii arestării preventive ori de înlocuire a acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara au fost respinse, iar în baza art.160, 160h al.2 C.pr.pen. și art. 3002 C.pr.pen., a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul minor G. P. P., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acesteia, iar în subsidiar înlocuirea arestului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, având în vedere necesitatea instituirii unor măsuri alternative, neprivative de libertate.
Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a invocat modificarea temeiurilor avute în vedere la arestare, cu trimitere la practica CEDO, care reglementează clar situațiile în care se poate dispune privarea de libertate.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 6 al. 3 C.pr.pen., Curtea constată că recursul inculpatului G. P. P. este nefondat.
În mod corect prima instanță a constatat că temeiurile care au fundamentat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea lui de libertate.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 135/04.12.2012 a Tribunalului H., reținându-se incidența dispozițiilor art. 143 rap. la art. 148 lit. a și f C.pr.pen., respectiv existența unor indicii temeinice privind comiterea infracțiunilor de tâlhărie, prev. și ped. de art.211 al.1, al.2 lit.b) și c) și al.21 lit.b) C.pen., respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art.20 C.pen. raportat la art.174, 175 lit.i) C.pen., ambele cu aplicarea art.99 și urm. C.pen., fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, apreciindu-se totodată că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai reținut și împrejurarea că imediat după comiterea faptei, inculpatul a fugit și s-a ascuns, în vederea sustragerii de la urmărire penală.
Ulterior, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. H. inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptele care au determinat arestarea, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului H..
În sarcina inculpatului minor G. P. P. s-a reținut că în noaptea de 30.11/01.12.2012, în timp ce se afla în Orăștie, în apropierea stației C.F.R., l-a acostat pe partea vătămată G. C. L., căruia i-a aplicat lovituri cu un briceag în zona capului și a toracelui, punându-i viața în pericol. Inculpatul a părăsit locul faptei, dar s-a întors după o jumătate de oră și, găsind pe partea vătămată în același loc în care îl abandonase, i-a sustras, prin amenințare, bunurile pe care le deținea, respectiv suma de 14 lei, un pachet de țigări P. Mall și o brichetă.
Curtea constată că probele administrate până la acest moment procesual nu au fost de natură să înlăture presupunerea rezonabilă, în accepțiunea art. 68 ind. 1 C.pr.pen., a comiterii faptelor de către inculpat, fapte sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Referitor la susținerile inculpatului privind circumstanțele concrete ale comiterii faptelor, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Curtea reține că aceste aspecte urmează a fi verificate pe fondul cauzei, pentru luarea, respectiv menținerea arestării preventive fiind suficientă existența unor indicii temeinice, din care să rezulte presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor de către persoanele acuzate. În acest sens, Curtea reține și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu care faptele care ar putea da naștere bănuielii legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a formula o acuzație împotriva unei persoane (O H. contra Regatului Unit; Murray contra Regatului Unit).
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de continuarea procedurilor cu inculpatul în stare de libertate, în mod corect s-a constatat că acesta este real și actual, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor imputate acestuia, urmarea produsă, împrejurările concrete ale comiterii faptelor, comportamentul inculpatului.
Aceste elemente justifică presupunerea că ordinea publică ar fi realmente amenințată dacă s-ar proceda la lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul repetării unor asemenea fapte, aspect care rezultă inclusiv din referatul de evaluare întocmit de S. de
fiind îndeplinite astfel condițiile stipulate de art. 148 lit. f C.pr.pen.
Reținând totodată că menținerea stării de arest a inculpatului corespunde scopului reglementat de art. 136 C.pr.pen., fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, în special în contextul în care inculpatul a avut o tentativă de a se sustrage de la desfășurarea procedurilor( art. 148 lit. a C.pr.pen., reținut drept temei al arestării), Curtea constată că, cel puțin în acest moment procesual, nu se impune înlocuirea detenției preventive cu o măsură alternativă, neprivativă de libertate.
Circumstanțele personale invocate de inculpat în apărare, respectiv regretul față de comiterea faptelor, sunt împrejurări ce pot fi luate în considerare cu ocazia soluționării fondului cauzei, însă în această fază procesuală nu reprezintă, în opinia Curții, motive suficiente pentru a determina lăsarea lui în libertate, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societății primând celui personal al inculpatului.
Față de considerentele expuse, apreciind că T. a adoptat o soluție legală și temeinică, criticile aduse de inculpat fiind nefondate, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge recursul declarat în cauză, iar în baza art. 192 al. 2 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G. P. P. împotriva încheierii penale pronunțate de T. H. – Secția penală la data de 09.01.2013 în dosarul nr._ 12.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. T. M. F. F. M. A. M.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored.M.F.
2ex/11.01.2013
J.F.D. V.
| ← (Legea 161/2003 modificată şi completată. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 22/2013. Curtea de... → |
|---|
