Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 955/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 955/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-10-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 955/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L.
Judecător A. G. M.
Judecător L. C.
Grefier V. C. V.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de
Procuror - A. F.
Prezentul complet a fost constituit în conf. cu art . 98 alin.6 din ROIIJ
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de partea civilă ., actualmente . SRL și inculpatul B. C. D., împotriva sentinței penale nr. 68/04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- inculpatul recurent B. C. D. lipsă fiind avocatul ales T. M.;
- pentru recurenta parte civilă ., actualmente . SRL, apărătorul ales, avocatul J. A.,
- lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care avocat J. A. a învederat faptul că prezentul complet sau o parte din membri acestuia se află în incompatibilitate.
Instanța, verificând decizia penală prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, constată nu există motive de incompatibilitate a prezentului complet de judecată.
Întrebat fiind, inculpatul B. C. D. a învederat instanței că avocata sa este la București și că urmare convorbirii telefonice cu aceasta i s-a comunicat faptul că se va fi substituită.
Față de cele de mai sus, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare s-au prezentat:
- inculpatul recurent B. C. D. asistat de avocat S. I. în substituirea avocatului ales T. M.;
- pentru recurenta parte civilă ., actualmente . SRL, apărătorul ales, avocatul J. A.,
- lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța, având în vedere că prin recursul promovat de partea civilă se urmărește înrăutățirea situației inculpatului, a adus la cunoștința inculpatului B. C. D. că are dreptul să dea declarații în fața instanței de recurs.
Inculpatul B. C. D., având cuvântul a precizat că nu dorește să dea declarații suplimentare.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul părții civile recurente a susținut recursul formulat în cauză și a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și procedând la rejudecarea cauzei:
- sub aspectul laturii penale a cauzei a solicitat majorarea celor 3 pedepse spre maximul special prevăzut de lege cu aplicarea de spor, separat pentru concurs, infracțiunea continuată și pedeapsa rezultantă;
- sub aspectul laturii civile a cauzei a solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro precum și la plata cheltuielilor judiciare efectuate.
A susținut că în cauză sunt 3 pedepse pentru 3 infracțiuni: 5 ani pentru delapidare, 3 luni pentru fals și 1 lună pentru uz de fals, fără a se fi aplicat vreun spor însă disp. art. 33, 34 cod penal prevăd o altă modalitate de individualizare și raportat la numărul infracțiunilor, gravitate, modalitate de săvârșire și persoana inculpatului, aceste pedepse sunt derizorii și contravin dublului scop (educativ și de constrângere)
S-a reținut faptul că pericol social este ridicat însă nu s-a dat eficiență suficientă circumstanțelor agravante (calitatea și funcția inculpatului care a profitat de încrederea acordată, care a fost membru CECCAR, prejudiciind și imaginea acestei unități).
A mai precizat că s-a reținut faptul că prin aplicarea art. 320/1 C.pr.penală nu se mai pot reține circumstanțe, însă sub acest aspect trebuie avută în vedere practica ÎCCJ.
Referitor la daunele morale solicitate, a susținut că având în vedere declarația martorei B. I., actuala contabilă, și care a apreciat că există legătură de cauzalitate între faptele inculpatului și imaginea societății care a avut probleme financiare deosebite.
În ce privește cheltuielile judiciare a susținut că în mod nejustificat instanța de fond le-a redus câtă vreme onorariul avocațial a fost pentru 4 instanțe, a inclus cheltuielile de deplasare și expertiza contabilă (onorariul expertului este de aproape 8000 lei). Sub acest aspect solicită acordarea în totalitate a onorariului avocațial la care se adaugă cheltuieli în sumă de 3000 lei.
A depus la dosar concluzii scrise însoțite de chitanță.
Avocata inculpatului având cuvântul a solicitat admiterea recursului declarat de inculpatul B. C. D., casarea hotărârii atacate și rejudecând a se proceda la reducerea pedepsei pentru infracțiunea de delapidare și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
A susținut că raportat la poziția de recunoaștere a faptelor, se poate ține cont la individualizarea judiciară a pedepsei de criteriile prev. de art. 72 cod penal privind limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al infracțiunii, împrejurările concrete ale comiterii faptei, faptul că inculpatul este încadrat în muncă, nu are antecedente penale, a recuperat parțial din prejudiciu (72.500 lei) a cooperat cu organele de urmărire penală și nu a zădărnicit aflarea adevărului.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei a solicitat a se constata că sunt întrunite cerințele art. 86/1 cod penal, scopul pedepsei putând fi atins și fără executarea efectivă și de altfel ar fi singura modalitate de recuperare în totalitate a prejudiciului, iar termenul de încercare este util.
Sub aspectul laturii civile a cauzei a precizat că în speță nu se justifică acordarea de daune morale deoarece s-ar crea o îmbogățire a părții civile nejustificată.
Referitor la recursul declarat de partea civilă a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Avocatul părții civile, raportat la recursul declarat de inculpat, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat susținând că pedeapsa nu reprezintă nicio garanție pentru recuperarea prejudiciului.
Reprezentanta parchetului având cuvântul a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate și rejudecând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante în ce privește infracțiunea de delapidare și a se reduce pedeapsa sub limita de 5 ani, în jurul a 3 ani, și după contopirea pedepselor, în ce privește modalitatea de executare a se face aplicarea art. 86/1 cod penal. A susținut că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este mai eficientă întrucât ar oferi posibilitatea achitării prejudiciului iar dacă executarea s-ar face în regim de detenție nu ar exista nicio garanție pentru recuperarea pagubei. A se avea în vedere și atitudinea inculpatului de recuperare parțială a prejudiciului și recunoaștere a vinovăție.
Referitor la recursul declarat de partea civilă a învederat faptul că solicitarea de acordare a daunelor morale este nefondată, impunându-se admiterea numai cu privire la cheltuielile judiciare și a se acorda onorariul avocațial în totalitate.
Avocatul părții civile a precizat instanței faptul că prin poziția exprimată de reprezentanta parchetului se aruncă în aer munca organelor de cercetare și există serioase suspiciuni de corupție din partea procurorului și va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii.
Reprezentanta parchetului a învederat instanței că înțelege să se sesizeze pentru ultraj și solicită a se pune în vedere avocatului părții civile să retracteze afirmațiile făcute.
Avocatul părții civile a precizat Curții că nu retrage afirmațiile.
Inculpatul B. C. D. având ultimul cuvânt a învederat Curții faptul că regretă faptele comise pe care le-a recunoscut și va recupera prejudiciul.
A solicitat a i se aplica o pedeapsă care să nu-l priveze de libertate întrucât dorește să muncească pentru recuperarea prejudiciului. A fot întocmit un plan de rambursare din care a achitat 2 tranșe și va continua achitarea trimestrială a sumelor de bani datorate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Constată că prin sentința penală nr. 68/2013 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosar nr._ s-a dispus condamnarea inculpatului B. C. D. la:
-5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza 2 și lit. b și c Cod penal, respectiv a dreptului de-a ocupa o funcție de contabil sau economist pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art. 215 indice 1 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 și 2 Cod penal, art. 320 indice 1 alin 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. a și 76 lit. a Cod penal.
- 3 luni închisoare pentru infracțiunea de fals intelectual prev. și ped. de art.43 din Legea nr. 82/1991, republicată, raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, 320 indice 1 alin.7 Cod pr. penală, art. 74 lit. a și 76 lit. „e „ Cod penal.
-1 lună închisoare pentru infracțiunea de uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art. 320 indice 1 alin.7 Cod pr. penală art. 74 lit a și 76 lit. e Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a din Codul penal, s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentință au fost săvârșite în forma concursului real de infracțiuni.
În baza art. 34 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite, de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza 2 și lit. b și c Cod penal, respectiv a dreptului de-a ocupa o funcție de contabil sau economist pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2 și lit. b și c Cod penal, respectiv a dreptului de-a ocupa o funcție de contabil sau economist, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.
S-a menținut sechestrul asigurător aplicat în cursul urmăririi penale pe bunurile inculpatului.
În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod Civil, s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile S.C. G. D. T. S.R.L. (fosta S.C. U. I. SRL) cu sediul în Orăștie, .. 60, având CUI_, și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de_,98 lei reprezentând prejudiciul cauzat părții civile prin infracțiunile deduse judecății, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. E. C. S.R.L., iar_,88 lei din totalul prejudiciului de_,88 lei va fi plătită de inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. I. C. SRL .
În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata către partea civilă a cheltuielilor judiciare, în cuantum de_ lei.
În baza art. 191 Cod pr. Penală a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorarul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 50 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpatul a fost angajat în calitate de director economic la partea civilă . Orăștie, în perioada 8.03._08 așa cum rezultă din cartea de muncă depusă la dosar (f 311). La data de 16.09.2008 între societatea de expertize contabile . SRL reprezentată legal de inculpat, în calitate de prestator și partea civilă, reprezentată legal de D. Joseph E. în calitate de client, a fost încheiat contractul nr. 2 având ca obiect –prestări servicii financiar-contabile (f 188).
Inculpatul a îndeplinit și funcția de administrator al părții civile semnând astfel în calitate de reprezentant legal situațiile financiar contabile, atât în calitate de administrator cât și în ceea de responsabil financiar-contabil al societății.
Din expertiza efectuată în cauză în cursul urmăririi penale, rezultă că inculpatul a înscris în registrul jurnal al părții civile pentru perioada 05.01._10 înregistrări care reflectă cheltuieli totale în valoare de_,88 lei pentru care nu există documente justificative și care au fost preluate în mod eronat în rezultatele financiar contabile ale societății întocmite cu ocazia încheierii exercițiului financiar 2010 (f 221, f 228).
Aceiași expertiză (f 214) a evidențiat faptul că în perioada 07.11._10, inculpatul a ridicat în numerar prin operațiuni succesive în valoare de_ lei fiecare din conturile părții civile deschise la Banca Transilvania –Agenția Orăștie și BRD –Agenția Orăștie, suma de_ lei . De asemenea, în aceiași perioadă, inculpatul a procedat la transferul prin virament bancar a sumei de_,88 lei către . S.R.L. –administrată de către inculpat. P. urmare, inculpatul a ridicat în numerar sau a transferat prin bancă la propria societate fără documente justificative suma de 205.522,88 lei (_ lei ridicări în numerar +_,88 lei transferuri bancare). Partea civilă nu avea înregistrată în contabilitate nici o obligație de plată către S.C. C. I. C. SRL . De asemenea pentru suma de_ lei ridicată în numerar nu există documente justificative, sumele fiind înregistrate în debitul contului 401 „furnizori”- nedefinit (fără să fie denumit furnizorul) și creditul contului 512,01 „conturi curente la bănci ”, reflectându-se în evidențele contabile ridicarea de numerar, nu și furnizorii care urmau a fi plătiți din aceste sume, pentru plata cărora nu există în contabilitatea societății și n-au fost prezentate facturi, chitanțe, sau alte documente legale care să ateste necesitatea și/sau justificarea plăților ce urmau a fi efectuate.
Expertiza a mai evidențiat că suma de_,88 lei reprezentând cheltuieli înregistrate în contabilitatea părții civile fără documente justificative, nu este deductibilă fiscal astfel că partea civilă urmează să plătească un impozit pe profit mai mare cu_ lei la care se adaugă 8871 lei majorări de întârziere și 7169 lei penalități de întârziere, ca urmare a includerii în baza de calcul a impozitului pe profit și a sumei de_,88 lei
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care în calitate de administrator al părții civile S.C. U. I. SRL perioada 07.11._10 prin mai multe acte materiale a ridicat în numerar și prin transfer bancar suma de 205.522,88 lei din conturile părții civile pe care și-a însușit-o în interes personal întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art. 215 indice 1 alin 1și 2 Cod penal. Fapta a fost săvârșită în forma agravată prev. de al. 2 al art. 215 ind. 1 din Codul penal, deoarece a produs consecințe deosebit de grave, prejudiciul fiind mai mare de_ lei. De asemenea, fapta a fost săvârșită în formă continuată, inculpatul luând o singură rezoluție infracțională de-a sustrage bani de la partea civilă, rezoluție care s-a concretizat prin mai multe acte materiale după cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, fapta inculpatului care a falsificat notele contabile nr 9/28.05.2010 pentru suma de_,88 lei, nr. 10/31.07.2010 pentru suma de 225.522,90 lei și nr. 10/31.08.2010 pentru suma de_ lei pentru a justifica sustragerea sumelor de bani și a înregistrat sumele respective în debitul contului 401 furnizori - nedefinit (fără să fie denumit furnizorul) și creditul contului 512,01 „conturi curente la bănci ”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 cu rap. la art. 289 Cod penal raportat la art. 41 din Codul penal. Și această faptă a fost săvârșită în formă continuată, întrucât deși falsurile au fost realizate prin mai multe acte materiale, rezoluția infracțională a fost una singură, de a justifica sumele sustrase din conturile părții civile.
Fapta inculpatului care a folosit înscrisurile falsificate susmenționate, știind că sunt falsificate, în scopul justificării sumelor sustrase de la partea civilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 din Codul penal raportat la art. 41 din Codul penal.
Instanța a reținut că inculpatul a comis toate faptele cu intenție calificată prin scop și anume de a-și însuși sumele sustrase de la partea civilă și de a le justifica retragerea.
Cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei s-au reținut dispoziți
În concret, s-a reținut că gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. S-au reținut modul și mijloacele de comitere a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmările produse precum și persoana și conduita inculpatului.
Împotriva sentinței a declarat recurs inculpatul și partea vătămată și civilă . SRL.
P. recursul său, inculpatul a solicitat să-i fie redusă pedeapsa și să se dispună suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
În susținerea recursului se invocă în esență, poziția inculpatului de recunoaștere și regret cu privire la comiterea faptelor. Se arată că este integrat în muncă și are perspective de reintegrare socială. Arată că a început să recupereze o sumă considerabilă din prejudiciu, în valoare de 72.500 lei. A cooperat cu organele judiciare. Nu are antecedente penale, a avut o bună conduită în societate, a avut relații bune cu șefii săi și cu colegii de muncă.
Scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
P. recursul părții vătămate se critică modalitatea în care s-a reținut individualizarea judiciară a executării pedepsei. Astfel, se arată că s-au aplicat pedepse prea mici și cu ocazia contopirii nu s-a aplicat nici un spor față de pedeapsa rezultantă.
Se arată că în mod nejustificat au fost reduse limitele de pedeapsă cu 1/3. Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor doar în faza de judecată și doar după ce s-a demonstrat prin probele de la urmărire penală că este vinovat.
S-a dat o mai mare eficiență circumstanței atenuante (stăruința depusă pentru recuperarea prejudiciului), decât a celor agravante (chiar s-au omis unele circumstanțe agravante).
Se arată că imediat după începerea urmăririi penale inculpatul și-a cesionat societatea . S.R.L. către martora P. I., prețul cesiunii fiind de 100.000 lei.
Se arată că faptele inculpatului au cauzat probleme financiare societății.
Se arată că suma de 100.000 € solicitată cu titlu de daune morale este perfect justificată. Inculpatul a făcut afirmații nereale cu privire la anumite aspecte ale unor relații comerciale externe ale părții vătămate.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța a reținut în mod corect starea de fapt și a stabilit în mod legal și temeinic răspunderea penală a inculpatului pentru faptele comise.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în totalitate cu privire la faptele reținute în actul de sesizare și a cerut judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 320/1 C.pr.penală. Declarația inculpatului de recunoaștere este irevocabilă și neretractabilă. Ea implică o poziție de recunoaștere totală a faptelor din rechizitoriu.
În acest condiții, susținerile părții vătămate cu privire la o eventuală nesinceritate a inculpatului comisă cu ocazia ultimului cuvânt sunt irelevante.
Cu privire la pedeapsă, instanța a procedat în mod temeinic, a stabilit în mod clar toate circumstanțele cauzei și a realizat o evaluare echilibrată a aspectelor favorabile și defavorabile inculpatului.
S-a reținut în mod temeinic art. 74 lit.a cod penal. Nu se poate nega buna conduită a inculpatului înainte de comiterea faptelor și nici o anumită stăruință în vederea recuperării prejudiciului. Este adevărat că prejudiciul nu a fost recuperat integral. Prima instanță nu a dat o eficiență maximă circumstanței atenuante judiciare pe care a reținut-o ci o eficiență ponderată pe care Curtea o consideră bine proporționalizată față de toate circumstanțele cauzei.
În raport de criticile aduse de partea vătămată, Curtea reține că reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu 1/3 este obligatorie potrivit art. 320/1 alin.7 C.pr.penală, astfel că nu este vorba despre vreo opțiune a instanței care să implice o clemență nejustificată.
Pe de altă parte, o pedeapsă mai redusă sau o altă modalitate de executare nu s-ar fi justificat. Este vorba despre o faptă de o gravitate însemnată, pedepsită de legiuitor în mod aspru. Prejudiciul cauzat este foarte ridicat și în mare parte nerecuperat. Scopul pedepsei nu poate fi atins fără executare sa efectivă, în această situație.
Nu s-ar fi justificat acordarea de daune morale părții civile întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu de imagine care să-i fi afectat activitatea comercială. Prejudiciul cauzat a fost unul exclusiv material însă inculpatul a fost obligat la recuperarea lui în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Față de aspectele reținute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b C.pr.penală se vor respinge recursurile ca nefondate.
În baza art. 192 alin.2 C.pr.penală se va dispune obligarea inculpatului recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției; obligarea părții civile recurentă să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul B. C. D. și partea civilă ., actualmente . SRL împotriva sentinței penale nr. 68/2013 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul nr._ .
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe partea civilă recurentă să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. L. A. Gh. M. L. C.
GREFIER,
V. C. V.
Red. AG M./18.10.2013
Tehnored. VV 2 ex/22.10.2013
j.f. I. N.
← Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
---|