Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 91/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 91/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-05-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 91/2014
Ședința publică din 5 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. I. M.
Grefier: D. M. H.
Ministerul Public - P. de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin: I. N. – procuror
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de petentul Pataca N., având ca obiect strămutarea judecării cauzei în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Câmpeni.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fiind îndeplinită de către Tribunalul A. procedura de înștiințare a părților, conform art. 73 alin. 2 CPP.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin Serviciul Registratură al acestei instanțe, s-a depus la dosar referatul de informații solicitat de la Tribunalul A., după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerul Public solicită respingerea cererii de strămutare formulată în cauză ca nefondată.
C. DE A.
Asupra cererii de strămutare:
În deliberare, constată:
În 19.02.2014, petentul P. N., domiciliat în Petroșani, .. 13/2, jud. Hunedoara, a formulat cerere de strămutare a judecării dosarului penal nr._ al Judecătoriei Câmpeni, apreciind că amânarea judecării cauzei ( timp de 7 ani, cum susține petentul), i-a dat de înțeles că inculpatul C. G. cu care se judecă ar avea influență la organele locale ale statului, astfel că judecata în cauza menționată ar fi una părtinitoare.
Potrivit dispozițiilor art.72 alin. 6 Cod procedură penală, au fost solicitate informații de la Tribunalul A..
Din informarea transmisă de Tribunalul A., a rezultat că:
Dosarul penal nr._ a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cîmpeni la data de 08.01.2014, având ca obiect: „Penal - tulburarea de posesie (art. 220 C.p.)”.
In acest dosar au calitatea de părți: petiționarul P. N. - parte vătămată și C. G. - inculpat.
Pe rolul Judecătoriei Cîmpeni acest dosar a parcurs 3 termene de judecată,
astfel:
La data de 28.01.2014, cauza a fost amânată în vederea asigurării asistenței juridice obligatorie a inculpatului.
La data de 18.02.2014, cauza a fost scoasă de pe rol și dosarul a fost trimis în camera preliminară.
La data de 08.04.2014, instanța a constatat legalitatea actului de sesizare, a actelor și măsurilor din faza urmăririi penale și s-a dispus începerea judecății, s-a stabilit termen la data de 6 mai 2014, pentru când au fost citate părțile.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 06.05.2014.
În cererea formulată, petiționarul a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță întrucât, susține petiționarul, judecarea cauzei a suferit întârzieri care i-au dat de înțeles că inculpatul are influență la organele locale.
Totodată, mai susține petiționarul că aceste organe au avut o atitudine necorespunzătoare față de el și, deși a formulat o plângere la parchet, nu a primit nici un rezultat. Din verificările efectuate, s-a apreciat că petiționarului i-au fost respectate toate drepturile și garanțiile procesuale.
Totodată, s-a apreciat că motivele invocate de petiționar nu vizează aspecte ce țin de modul de desfășurare a prezentului proces penal, prezenta cauză fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Cîmpeni la data de 08.01.2014 și nefiind acordate mai multe termene.
Totodată, petiționarul avea posibilitatea de a formula cerere de recuzare, posibilitate de care nu a înțeles să uzeze.
Examinând cererea de strămutare prin prisma dispozițiilor art. 71 CPP, C. apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:
Motivul amânării nejustificate a judecării cauzei, invocat de petent în dovedirea cererii sale, s-a dovedit a fi unul nereal.
Mai mult, aspectele invocate de petent nu se circumscriu situațiilor care, potrivit art. 71 CPP, ar justifica o strămutare a judecății cauzei la altă instanță. Astfel, afirmațiile cu titlu generic formulate de petent, în sensul că partea ce care se judecă ar avea influență asupra autorităților locale din Câmpeni nu a fost susținută cu nici un fel de dovadă și, în sine, nu poate constitui temei al unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței ar fi afectată datorită împrejurărilor cauzei sau calității părților.
Ca atare, nefiind incident nici unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 71 CPP care să justifice o soluție de strămutare a judecării cauzei, C. va respinge cererea petentului P. N. ca nefondată.
În temeiul ar6t. 275 alin. 2 CPP, va fi obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea formulată de petentul Pataca N., domiciliat în Petroșani, .. 13/2, jud. Hunedoara, având ca obiect strămutarea judecării cauzei în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Câmpeni.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5.05.2014.
PREȘEDINTE, Grefier,
S. I. M. D. M. H.
Red. M.I.S.
Tehnored. D.M.H.
2 ex/13.05.2014
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Prelungire arestare preventivă. Art.234 NCPP. Decizia nr.... → |
---|