Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 268/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 268/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-03-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 268/2013

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A. M.

Judecător S. T.

Judecător M. F. F.

Grefier A. B.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de

procuror -A. P.

Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de inculpatul C. N. și de părțile civile L. E., C. P. și L. M. împotriva sentinței penale nr. 3/14.01.2013 pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. D. apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent C. N. și avocat R. R. apărător ales, lipsă fiind inculpatul recurent.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă și părțile civile recurente C. P., L. E. asistate de avocat S. N., partea civilă recurentă L. M. și reprezentanta asigurătorului consilier juridic M. I. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care apărătorul din oficiu pentru inculpat solicită instanței a constata încetarea mandatului de asistență juridică obligatorie prin prezentarea apărătorului ales urmând a face aplicarea în cauză a protocolului încheiat între M.J. și U.N.B. R privind plata onorariului parțial cuvenit.

Apărătorul ales al inculpatului recurent avocat R. R. depune la dosar împuternicire avocațială și adeverință medicală eliberată la data de 1.03.2013 de dr. M. T. din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj prin care face dovada că inculpatul recurent a fost la spital la Cluj.

Apărătorul ales al părților civile recurente, avocat S. N. A. depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorar de avocat.

Reprezentanta asigurătorului . SA. consilier juridic M. I. L. depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului recurent avocat R. R. având cuvântul solicită menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria A. fără a motiva recursul declarat în cauză de către inculpat deoarece acesta este mulțumit de pedeapsa aplicată de instanța de fond și având în vedere că inculpatului i s-a dat o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare inculpatul nu își mai motivează recursul declarat în cauză și solicită menținerea sentinței atacate. Învederează instanței că inculpatul nu este prezent deoarece este bolnav dar înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză și dânsa a fost împuternicită în acest sens să retragă recursul declarat de inculpat fapt pentru care nu-l motivează.

Apărătorul ales al părților civile C. P. și L. E., avocat S. N. A. solicită instanței a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul C. N., iar în ce privește recursul declarat de părțile civile solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza menținerea pedepsei stabilită pentru inculpat de către instanța de fond dar cu înlocuirea modalității de executare și executarea acesteia în regim de detenție.

În recursul declarat în scris a invocat ca temei legal disp. art.385/9 pct.17 și 14 din Codul de procedură penală dar menține doar pct.14 care critică hotărârea instanței de fond pentru faptul că s-a procedat greșit la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului iar dozarea pedepsei impune și stabilirea modalității concrete de executare și care să corespundă disp. art.52 Cod penal reeducarea și prevenția generală și specială, pentru a da părții satisfacția că s-a făcut dreptate în cauză.

În prezenta cauză este vorba de o faptă penală care s-a soldat cu moartea unui copil de 14 ani și prin aplicarea unei pedeapsă cu suspendarea condiționată inculpatul nu va resimți nici un fel de consecințe ale acestei pedepse. Mai mult, inculpatul are 4 clase primare și de abia știe să scrie și să citească și a obținut un permis de conducere care este și sub aspectul cerințelor tehnice și practice îndoielnic, inculpatul a condus un autoturism pe care-l conducea prima dată cu o viteză de 125 km/h sfidând toate regulile de circulație și a omorât un copil în condiții de inconștiență.

În cauză se face o reală reeducare doar prin aplicarea unei pedepse cu executare. În practică sunt cazuri celebre în care s-a pronunțat o pedeapsă cu executare (A. C.-4 ani cu executare; Giuseppe Lancioniniu) și pentru astfel de cazuri se apreciază în parte.

La dosar se află un recurs formulat de părțile civile și pe latură civilă și solicită instanței să fie avut în vedere la pronunțarea hotărârii. Cu cheltuieli de judecată.

La solicitarea președintelui completului de judecată pentru a pune concluzii și pe recursul formulat în cauză pe latură civilă de către părțile civile C. P., C. E. și L. M., apărătorul ales al părților civile C. P. și L. E., avocat S. N. precizează că recursul declarat de dânsul vizează doar latura penală a cauzei iar recursul depus de părțile civile vizează latura civilă și dânsul nu-l susține.

Solicită instanței să aibă în vedere și recursul formulat pe latură civilă de către părțile civile C. P. și L. E. și L. M. care este sora victimei.

Pentru ca părțile să-și precizeze poziția procesuală instanța suspendă cauza.

La reluarea cauzei apărătorul ales al părților civile solicită a se lua în considerare concluziile care le-a pus în cauză și solicită a se avea în vedere recursul pe latură civilă formulat de părțile civile cu majorarea daunelor civile în privința tuturor celor 3 părți civile.

Reprezentanta asigurătorului, consilier juridic M. I. L., având cuvântul solicită a se lua act de retragerea recursului declarat în cauză de către inculpat și respingerea recursului declarat de părțile civile atât pe latură penală cât și pe latură civilă . Părților civile le-a fost achitată suma de 200.000 lei de către asigurător și s-au încheiat tranzacții în acest sens potrivit ordinului CSA prin care au arătat că nu mai au nici un fel de pretenții față de asigurător și persoana vinovată în legătură cu acest prejudiciu. Mai mult, la instanța de fond înainte de a se da citire actului de sesizare părțile civile au arătat expres că au primit bani de la asigurator și nu mai au nici un fel de pretenție față de inculpat iar azi vin și solicită majorarea daunelor morale.

Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat R. R. solicită respingerea recursului declarat de părțile civile atât pe latură civilă cât și pe latură penală.

Din lecturarea întregului dosar s-au putut reține împrejurările în care s-a comis fapta iar inculpatul a recunoscut și regretat. Minorul a fost lăsat singur acasă de către părinții săi plecați în străinătate la muncă iar acesta s-a rugat de inculpatul care are 6 clase și care este singurul din comunitate care știe să scrie și să citească, el este cel care ridica banii celor plecați în străinătate, a fost rugat de către victimă să-l ajute. Inculpatul în spirit prietenesc s-a dus și pe drum s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Acea zi a fost clipa nefericită atât pentru inculpat cât și pentru părinții victimei. Suferința fizică a inculpatului nu poate înlocui suferința părinților victimei. Inculpatul a uzat de procedura simplificată prev. de art.320/1 c.p.p pentru o recunoaștere și nu face nici un fel de probe în apărare pentru reducerea pedepsei ci solicită doar aplicarea pedepsei cu suspendarea sub supraveghere. Acest tânăr a vrut să facă un lucru bun partea îl cunoștea foarte bine pe inculpat, acesta a încercat împăcarea cu părțile civile și solicită menținerea pedepsei aplicată de către instanța de fond inculpatul are fractură de coloană și de 6 luni stă în proptele metalice.

În concluzie solicită respingerea recursului declarat de părțile civile și menținerea hotărârii atacate.

În ce privește latura civilă în cauză s-a încercat să se acopere cheltuielile și cele cu onorariul și cheltuielile judiciare către stat, s-a și reținut acest lucru, chiar și pentru termenul de azi se obligă să plătească onorariul pentru apărătorul părților civile.

Reprezentanta parchetului având cuvântul solicită a se lua act de atitudinea procesuală a inculpatului recurent din prezenta cauză manifestată prin apărătorul său ales iar pentru recursul părților civile solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârii pronunțate la fond de către prima instanță.

Raportat la datele din dosar, în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 Cod penal, funcțiile și scopul pedepsei pot fi atinse și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei. Instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare care este consistentă, rezultatul faptei este regretabil inculpatul nu are antecedente penale și a făcut demersuri să repare pagubele produse, prejudiciul și suferința cauzată părților civile. Pe latură civilă atâta timp cât părțile au tranzacționat și au fost de acord și au primit și despăgubiri solicită respingerea recursului.

Apărătorul ales al părților civile susține că inculpatul nu a luat vreodată legătura cu părinții victimei și când i-a întâlnit chiar i-a sfidat.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/14.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în baza art. 178 al. 1 si 2 C.p. cu aplicarea art. 3201 al. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul C. N. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

S-a făcut aplicarea art. 71 C.p. rap. la art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C.p..

În baza art. 81 C.p. și art. 71 al. 5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.p..

Potrivit art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate.

S-a constatat calitatea de asigurător a S.C. A.-Ț. A. SA cu sediul în București, .. 75, sector 1, în baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr._/03.02.2012.

S-a luat act de faptul că părțile civile C. P., L. E. și L. M. au renunțat la pretențiile civile formulate împotriva inculpatului și că nu se constituie parte civilă împotriva asigurătorului S.C. A.-Ț. A. SA cu sediul în București, .. 75, sector 1.

În baza art. 191 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

În baza art. 193 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata către părțile civile C. P., L. E. și L. M. a sumei de 2.393 lei, reprezentând cheltuieli judiciare – onorariu avocațial.

În considerentele hotărârii s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. din data de 04.10.2012 emis în dosarul nr. 167/P/2012 și înregistrat pe rolul Judecătoriei A. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C. N., fiul lui P. și D.-Tuța, născut la data de 16.12.1991 în or. A., jud. Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1 si 2 C.p..

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 27.03.2011, martorul L. N. junior, aflat la domiciliul său din satul Benești, dorea să se deplaseze în . mers împreună cu numitul L. P. la locuința vecinului său – învinuitul C. N., deoarece acesta avea permis de conducere, pe care l-a rugat să îi ducă cu autoturismul marca BMW de culoare roșie nr._, proprietate a martorului L. N. senior.

Inițial, învinuitul nu a fost de acord deoarece avea treabă acasă dar a acceptat apoi la insistențele celor 2 martori. Astfel, cei trei au plecat cu autoturismul menționat, condus de învinuit. Martorul L. N. junior se afla pe locul din dreapta față iar numitul L. P. pe bancheta din spate.

Învinuitul a condus autoturismul pe drumul comunal din . DJ A. – Sibiu. După ce a intrat pe drumul județean, învinuitul a accelerat puternic, rulând cu aproximativ 115-125 km/h. La km 19+200m al. DJ 106, într-o curbă la stânga, în dreptul unui podeț, autoturismul a intrat pe banda sensului opus de mers, a derapat și a părăsit carosabilul. Apoi autoturismul, părăsind drumul, a trecut pe lângă capătul de pod, luat ca punct de reper, s-a lovit de peretele betonat al șanțului ce traversează DJ 106, moment în care învinuitul a fost aruncat din autoturismul care a început să se rostogolească,oprindu-se pe câmp, la 25 de metri de capul de pod, răsturnat pe partea dreaptă. În timp ce autoturismul se rostogolea, a fost aruncat afară și numitul L. P., acesta fiind găsit la 7m în spatele autovehiculului.

În urma accidentului numitul L. P. a decedat pe loc iar martorul L. N. junior a suferit leziuni minore. De asemenea, învinuitul a suferit leziuni cu un diagnostic în care se specifică faptul că nu se poate deplasa singur, necesitând sprijin bilateral la deplasare.

Autoturismul condus de învinuit a fost singurul implicat în accident.

Cauza accidentului a fost deraparea autoturismului condus de învinuit ca urmare a rulării cu viteză excesivă.

Învinuitul a încălcat prevederile art. 47, art. 50 al. 1 lit. a) din OUG 195/2002 republicată, art.121 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, republicată.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetarea la fața locului și planșa foto (f.7), adrese Spitalul Județean Sibiu (f. 59-65), declarațiile părților civile (f.65, 67, 70), raport de constatare medico-legală – autopsie (f. 76), poliță RCA (f. 73) raportul de expertiză tehnică (f.82), înscrisuri medicale (f. 136-142), permis de conducere și documente autoturism (f. 143-147), declarațiile martorilor (f.148, 151, 154, 156, 157), declarațiile învinuitului (f.157).

La termenul de judecată din data de 10.01.2013, după ce au fost aduse la cunoștința inculpatului prevederile art.3201 C.p.p., acesta a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor din faza de urmărire penală. În aceste condiții s-a făcut aplicarea proceduri prevăzute de art.3201 C.p.p..

Instanța a administrat pentru inculpat, în circumstanțiere, proba cu înscrisuri (f. 214).

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 27.03.2011, martorul L. N. junior, aflat la domiciliul său din satul Benești, dorea să se deplaseze în ., a mers împreună cu defunctul L. P. la locuința vecinului său – inculpatul C. N.. Cei dintâi l-au rugat pe inculpat să conducă autoturismul marca BMW de culoare roșie nr._, proprietate a martorului L. N. senior, pentru a-i duce în Alțâna.

Inculpatul a fost solicitat în acest sens în condițiile în care avea permis de conducere și anterior, mai multe ori, la nevoie, a mai fost luat ca și șofer de către martorul L. N. senior – tatăl martorului L. N. junior (f. 154).

Inițial, inculpatul nu a fost de acord deoarece efectua lucrări de amenajare acasă. După aproximativ 15 minute, în jurul orei 900-1000, martorul L. N. junior împreună cu defunctul L. P. au revenit la locuința inculpatului, insistând în rugămintea adresată anterior.

Inculpatul a acceptat de această dată. Astfel, cei trei au plecat cu autoturismul menționat, condus de inculpat. Martorul L. N. junior se afla pe locul din dreapta față iar defunctul L. P. pe bancheta din spate. Niciun ocupant al autoturismului nu s-a asigurat cu centura de siguranță.

Inculpatul a condus autoturismul pe drumul comunal din satul Benești spre DJ A. – Sibiu în direcția Alțâna – Sibiu.

După ce a intrat pe drumul județean, inculpatul a accelerat puternic. În aceste condiții, atât martorul L. N. junior cât și defunctul L. P. i-au spus inculpatului să conducă mai încet „că murim cu toții” (f. 148).

La scurt timp, ajungând să ruleze cu aproximativ 115-124 km/h, la km 19+200m al. DJ 106, într-o curbă la stânga, înaintea unui podeț cu balustrade din beton, autoturismul a intrat pe banda sensului opus de mers, a derapat și a părăsit carosabilul.

Părăsind drumul, autoturismul a trecut pe lângă capătul de pod, luat ca punct de reper, s-a lovit de peretele betonat al șanțului ce traversează DJ 106, moment în care inculpatul a fost aruncat din autoturismul care a început să se rostogolească,oprindu-se pe câmp, la 25 de metri de capul de pod, răsturnat pe partea dreaptă.

În timp ce autoturismul se rostogolea, a fost aruncat afară și defunctul L. P., acesta fiind găsit la 7m în spatele autovehiculului.

În urma accidentului L. P. a decedat pe loc iar martorul L. N. junior a suferit leziuni minore, în legătură cu care nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului.

De asemenea, inculpatul a suferit leziuni având diagnosticul: parapareză flască. Traumatism vertebro-medular lombar amielic. Fractură cominutivă L2. Suspiciune fistula LCR; se specifică faptul că nu se poate deplasa singur, necesitând sprijin bilateral la deplasare.

Rezultatul analizei toxicologice în cazul inculpatului a relevat absența alcoolului în sânge.

Autoturismul condus de inculpat a fost singurul implicat în accident.

Potrivit raportului de expertiză întocmit, cauza accidentului a fost deraparea autoturismului condus de învinuit ca urmare a rulării cu viteză excesivă. Evenimentul rutier putea fi prevenit prin rularea cu o viteză inferioară sau egală celei aplicabile pentru sectorul de drum în discuție (90 km/h)După declanșarea stării de pericol prin începerea derapării, inculpatul ar fi putut evita accidentul prin rotirea volanului în același sens cu deraparea, spre dreapta.

Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfășurări procesului penal, recunoscând comiterea faptei și manifestând regret pentru aceasta.

Starea de fapt reținută de instanță rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu recunoașterea inculpatului din timpul judecății (f. 216).

În drept, fapta inculpatului C. N. constând în aceea că, în data de 27.03.2012, în jurul orelor 1000, conducând autoturismul marca BMW de culoare roșie nr. de înmatriculare_, pe DJ 106 Sibiu - A., km. 19+200, în afara localității, cu o viteză de aproximativ 115 km/h, a pătruns pe sensul opus de circulație, a derapat și a pierdut controlul autoturismului, ceea ce a dus la rostogolirea autoturismului condus, rezultând decesul numitului L. P., pasager pe bancheta din spate a acestui autoturism, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 al. 1 și 2 C.p..

Inculpatul nu a respectat prevederile:

  • art. 47 din OUG 195/2002 conform cărora conducătorul de vehicul trebuie să păstreze o distanță laterală suficientă și să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație.
  • art. 50 al. 1 lit. a) din OUG 195/2002 conform cărora viteza maximă admisă în afara localității este de 90 km/h.
  • art. 121 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 conform cărora conducătorul de vehicul are obligația de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus.

Sub aspectul laturii subiective, după cum rezultă din modul săvârșirii faptei și din declarațiile de învinuit (f.157), inculpatul și-a dat seama că modul în care conducea autoturismul punea în pericol siguranța circulației și a altor participanți la trafic dar bazându-se pe percepția sa asupra condițiilor de drum și trafic a considerat la acel moment că a adoptat o conduită corespunzătoare. Deci inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, săvârșind infracțiunea cu vinovăție sub forma culpei, potrivit prevederilor art. 19 al. 1 pct. 2 lit. a) C.p..

În speță instanța reține și existența raportul de cauzalitate există între fapta inculpatului și urmările produse.

Ca urmare, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, și a aplicat o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului definit de art. 52 C.pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., cu încadrarea în limitele de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării art. 3201 al. 7 C.p.p..

Sub acest aspect, instanța reține pericolul social concret al infracțiunii.

Astfel, s-a luat în considerare modul de săvârșire a faptei în condițiile în care inculpatul, conducând autoturismul la insistențele repetate ale pasagerilor, fusese avertizat imediat anterior accidentului de pasagerii autoturismului asupra conduitei sale periculoase, valoarea socială vătămată, urmările care s-au produs constând în avariile autoturismului implicat în accident, leziunile suferite de persoanele implicate în accident, decesul unei victime, precum și urmările care s-ar fi putut produce.

De asemenea, instanța a luat în considerare datele privind persoana inculpatului. Se reține faptul că acesta nu este înregistrat cu antecedente penale potrivit evidențelor de cazier judiciar (f. 162), s-a prezentat în fața organelor judiciare, a recunoscut integral faptele săvârșite, a manifestat regret pentru acestea, nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit. De asemenea, inculpatul se bucură de o bună reputație în comunitate (f. 214).

Totodată, s-a lut în considerare și impactul fizic și psihic pe care îl au asupra inculpatului leziunile grave suferite în urma accidentului rutier.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare este de natură să răspundă cerințelor art. 52 C.p. corob. cu art. 3201 C.p.p..

Instanța nu a reținut în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante, considerând că, față de gravitatea faptelor cercetate, nu se justifică o coborâre a pedepsei sub limitele deja reduse ca urmare a aplicării art. 3201 al. 7 C.p.p..

În privința pedepselor accesorii, se reține că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) din C. pen. Pentru acest motiv, exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și al dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, va fi interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei.

Punând în balanță ansamblul considerentelor de mai sus, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.

Ca urmare, în baza art.81 C.p. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 C.p..

În temeiul art. 71 al. 5 C.p., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C.p. în privința revocării suspendării condiționate.

Sub aspectul laturii civile, instanța reține următoarele:

În baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr._/03.02.2012, se va constata calitatea de asigurător a S.C. A.-Ț. A. SA .

În timpul urmăririi penale, părțile vătămate C. P. și L. E. au depus o cerere de constituire de parte civilă împotriva inculpatului (f. 55) iar toate părțile vătămate – C. P., L. E. și L. M., toți majori – au arătat că își vor preciza pretențiile civile în raport cu inculpatul în fața instanței de judecată.

În fața instanței, în ședința publică din data de 10.01.2013, înaintea citirii actului de sesizare, părțile vătămate C. P. și L. E. au arătat fiecare faptul că nu se constituie parte civilă, că au primit bani de la asigurător și nu mai au niciun fel de pretenții de la inculpat.

Totodată, apărătorul ales al părților vătămate C. P., L. E. și L. M. a depus la dosar note de ședință prin care a susținut că aceștia au fost despăgubiți pe deplin și nu mai au nici un fel de pretenție civilă de la inculpat ori asigurător, anexând contracte de tranzacție (f. 203-210).

În consecință, instanța a dat efect principiului disponibilității și a luat act de faptul că părțile civile C. P., L. E. și L. M. au renunțat la pretențiile civile formulate împotriva inculpatului și că nu se constituie parte civilă împotriva asigurătorului S.C. A.-Ț. A. SA.

Împotriva sentinței penale nr. 3/2013 a Judecătoriei A. au declarat recurs inculpatul C. N. și părțile civile L. L. E., C. P. și L. M..

Prin recursurile formulate, părțile civile L. L. E., C. P. și L. M. au adus hotărârii atacate critici atât în ceea ce privește latura penală referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului solicitând executarea acesteia în regim de detenție, cât și cu privire la latura civilă solicitând majorarea daunelor morale acordate.

Prin recursul formulat, inculpatul nu a adus critici concrete hotărârii atacate iar apărătorul ales al acestuia a învederat că renunță la calea de atac declarată.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/6 alin.3 C.pr.penală, Curtea constată următoarele:

Referitor la criticile recurenților vizând latura penală a cauzei, analiza ansamblului probator relevă că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, dând faptei o legală încadrare juridică.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare, Curtea constată că judecătorul fondului a făcut o justă proporționalizare a pedepsei, de natură a realiza scopul acesteia de prevenție generală și specială.

Astfel, a fost aplicată o pedeapsă cu mult peste minimul special legal, rezultat din reținerea disp. art. 320/1 alin.7 C.pr.penală, cu analiza corespunzătoare a tuturor criteriilor prev. de art. 72 cod penal, ținându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei comise dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului și conduita procesuală.

În raport de toate împrejurările cauzei, în mod corect s-a reținut că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, criticile părților civile fiind sub acest aspect nefondate.

Neîntemeiată se privește a fi și solicitarea părților civile de majorare a despăgubirilor acordate odată ce părțile civile recurente au încheiat cu asigurătorul . SA contracte de tranzacții stabilind cuantumul integral al despăgubirilor și încasându-le consecință (f. 205-210 fond).

Această tranzacție este opozabilă și inculpatului, iar părțile civile nu au făcut dovada unor eventuale prejudicii ulterioare care să nu fi format obiectul tranzacțiilor încheiate.

Cât privește recursul nemotivat al inculpatului, în considerarea aspectelor anterior reținute și având în vedere că avocatul ales al acestuia nu a prezentat un mandat special care să-i permită retragerea recursului declarat, el urmează a fi respins ca nefondat, neexistând nici un caz de casare ce ar fi putut fi luat în considerare din oficiu.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b C.pr.penală va respinge recursurile deduse judecății, cu consecința obligării recurenților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin.2 C.pr.penală.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpatul C. N. și de părțile civile L. E., C. P. și L. M. împotriva sentinței penale nr. 3/14.01.2013 pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Obligă fiecare recurent la plata sumei de 40 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se înaintează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05.03.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. A. M. S. T. M. F. F.

Grefier,

A. B.

Red.M.A.M/tehnored. A.B.

2ex/24.04.2013

j.f. A. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 268/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA