Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 220/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-02-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 220/2013
Ședința publică de la 25 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător A. B.
Judecător A. I. P.
Grefier L. A.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror A. F..
Pe rol se află soluționarea recursului recursul formulat de asigurătorul S. de A. R. O. SA A. I. împotriva încheierii penale din 18.01.2013 de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința penală nr. 1088/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Aiud.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă:
- apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D. C. I., d-na av. S. I., în substituirea d-nei av. T. M.;
- reprezentantul părții responsabile civilmente ., d-l consilier juridic R. Mirun;
lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- la data de 18.02.2013 S. C. de Urgență Târgu M. a solicitat comunicarea actelor care au legătură cu unitatea lor;
- la data de 25.02.2013 recurenta asigurător a depus la dosarul cauzei cerere de amânare întrucât a solicitat asigurătorului . emis polița de asigurare cu nr._ pentru asiguratul E. C., să prezinte un punct de vedere asupra acestei situații, după care,
Reprezentantul Ministerului Public, d-l procuror I. N. arată că se află în stare de incompatibilitate și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare deoarece în cauză se va prezenta un alt reprezentant al Ministerului Public, respectiv d-na procuror A. F..
Instanța apreciază necesară lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea d-nei procuror A. F., reprezentanta Ministerului Public, să se prezinte, având în vedere starea de incompatibilitate a d-lui procuror I. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă:
- din partea Ministerului Public, d-na Procuror A. F.;
- apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D. C. I., d-na av. S. I., în substituirea d-nei av. T. M.;
- reprezentantul părții responsabile civilmente ., d-l consilier juridic R. Mirun;
lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- la data de 18.02.2013 S. C. de Urgență Târgu M. a solicitat comunicarea actelor care au legătură cu unitatea lor;
- la data de 25.02.2013 recurenta asigurător a depus la dosarul cauzei cerere de amânare întrucât a solicitat asigurătorului . emis polița de asigurare cu nr._ pentru asiguratul E. C., să prezinte un punct de vedere asupra acestei situații, după care,
Instanța pune în discuția părților cererea de amânare formulată de recurentă întrucât a solicitat asigurătorului . emis polița de asigurare cu nr._ pentru asiguratul E. C., să prezinte un punct de vedere asupra acestei situații.
Reprezentanta parchetului, d-na procuror A. F., arată că este de acord cu admiterea cererii de amânare formulată de recurentă pentru a vedea ce înscrisuri încearcă să mai depună la dosarul cauzei. Arată că din actele dosarului rezultă că ARDAF era asigurătorul și nu O. cum greșit s-a reținut de către instanța de fond.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D. C. I., d-na av. S. I., în substituirea d-nei av. T. M. arată că nu se opune admiterii cererii de amânare formulată de recurentă.
Reprezentantul părții responsabile civilmente ., d-l consilier juridic R. Mirun arată că nu se opune admiterii cererii de amânare formulată de recurentă.
Curtea, în deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de recurentul asigurător S. de A. R. O. SA A. I., apreciind că nu este util soluționării cauzei punctul de vedere al asigurătorului . emis polița de asigurare cu nr._ pentru asiguratul E. C..
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul părții responsabile civilmente ., d-l consilier juridic R. Mirun arată că polița de asigurare a fost încheiată la S. de A. R. O. SA A. I., iar în opinia lor, recursul este tardiv formulat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D. C. I., d-na av. S. I., în substituirea d-nei av. T. M. solicită instanței respingerea recursului formulat de recurentul asigurător ca nefondat.
Reprezentanta parchetului, d-na procuror A. F., arată că pe fond recursul asigurătorului este nefondat. Învederează faptul că polița de asigurare pentru autoturism a fost încheiată, într-adevăr de societatea ARDAF.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului penal de față,
Constată că prin încheierea penală pronunțată la data de 18 Ianuarie 2013 de Judecătoria Aiud în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de petenta S.C. O. V. S.A. prin S.C. O. V. S.A. - SUCURSALA A., cu sediul social în A. I., ..2, jud. A., pentru îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 1088/2012 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul nr._ 12.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că aspectele învederate în conținutul cererii, respectiv constatarea lipsei calității procesual pasive a petentei, nu constituie o eroare materială în sensul dispozițiilor art.195 Cod pr.penală, partea având posibilitatea să invoce aceste neregularități la termenele de judecată la care a fost legal citată sau prin exercitarea căii de atac prevăzută de lege, împotriva hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta S.C. O. V. S.A. prin S.C. O. V. S.A. - SUCURSALA A., solicitând îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr.1088/2012 a Judecătoria Aiud, deoarece polița de asigurare pentru ..- parte responsabilă civilmente în cauză- a fost emisă de S.C.Ardaf S.A. și nu de societatea recurentă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.195 Cod procedură penală.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii atacate prin prisma celor invocate, precum și din oficiu, conform art. 385 ind. 6 din Codul de procedură penală, prin prisma actelor și lucrărilor existente la dosar, Curtea de Apel constată că recursul formulat nu este fondat, având în vedere următoarele:
I. Prin sentința penală nr.1088/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Aiud, s-a dispus condamnarea inculpatului D. C. I., în baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicarea art. 3201 C.p.p. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării iar, în ceea ce privește latura civilă, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R. C. A. și s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente ., cu sediul în C., ., județ A., să-i plătească părții civile R. C. A. suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale.
În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, art.49 al.1 și art.50 al.1 din Legea nr.136/1995, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență Târgu M., și s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente ., să achite părții civile Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M. suma de 2174,01 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
S-a constatat calitatea de asigurător de răspundere civilă a Societății de A. R. O. SA.
A fost respinsă cererea de constituire de parte civilă a Allianz Ț. Asigurări SA, cu sediul în București, ..80-84, sector 1.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs numai partea civilă S. C. de Urgență Târgu M., recurs admis prin decizia penală nr. 1229/22 Noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a casat sentința recurată în parte numai în ce privește omisiunea obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata dobânzilor legale către S. C. de Urgență Târgu M., menținând în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale, deci inclusiv cele cu privire la calitatea de asigurător a Societății de A. R. O. SA.
II. Analizând sentința penală nr.1088/12.09.2012 și cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de S.C. O. V. S.A. prin S.C. O. V. S.A. - SUCURSALA A., Curtea constată că în mod corect cererea a fost respinsă de prima instanță, întrucât reținerea greșită a calității de asigurător de răspundere civilă delictuală nu constituie o eroare materială în sensul prevăzut de dispozițiile art.195 Cod procedură penală, ci o problemă de conținut, care presupune analiza poliței de asigurare RCA valabile la data săvârșirii faptei, respectiv 20.05.2009.
Constituie erori materiale evidente doar acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau prenumelui unei persoane, a unei sume ( spre exemple 100 în loc de 10), a unor date calendaristice la care se referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta, certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea ori exprimarea unei convingeri.
În cauza de față, reținerea greșită de către prima instanță a calității societății de asigurare nu poate constitui o eroare materială, ci una de conținut, și ca atare, o astfel de modificare a dispozitivului sentinței pronunțate de prima instanță nu putea fi efectuată decât prin exercitarea căii ordinare de atac a recursului, însă societatea de asigurare nu a atacat însă hotărârea, dispozitivul acesteia fiindu-i comunicat la 10.09.2012( fila 93 din dosarul primei instanțe).
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul formulat de asigurătorul S. de A. R. O. SA A. I. împotriva încheierii penale din 18.01.2013 de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința penală nr. 1088/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Aiud.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul asigurător la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de asigurătorul S. de A. R. O. SA A. I. împotriva încheierii penale din 18.01.2013 de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința penală nr. 1088/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Aiud.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă recurentul asigurător la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 300 de lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. B. A. B. A. I. P.
Grefier,
L. A.
Red. P.I.A./tehnored. L.A
2 ex. /08.03.2013
J.F.M. L. C.
← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 164/2013. Curtea de Apel ALBA... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 266/2013.... → |
---|