Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 591/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Comentarii

0

Decizia nr. 591/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-10-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 591/2014

Ședința publică de la 15 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. T.

Grefier A. B.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-S. T. A. - I. reprezentat prin procuror: D. Magdea

Pe rol judecarea contestațiilor formulate de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Biroul T. H. și inculpatul O. F. V. împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2014, dată în dosarul nr._ 3 al Tribunalului H..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul contestator O. F. V. arestat preventiv în P. B. M. D., asistat de avocat M. R. în substituire avocat H. S. apărător desemnat din oficiu și inculpatul intimat Cupețiu D. E. I. asistat de avocat C. L. A. în substituire avocat G. M. apărător ales.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța în baza disp. art.91 alin.4 Cod procedură penală constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat Cupețiu D. prin prezentarea apărătorului ales, urmând a face aplicarea în cauză a protocolului încheiat între M.- J. și U.N. B.R. privind plata onorariului parțial cuvenit acestuia.

Întrebate fiind părțile de către președintele completului de judecată dacă mai au cereri de formulat în cauză, inculpatul contestator O. F. V. susține că dorește acordarea unui termen de judecată deoarece pentru astăzi nu a fost citat în cauză, a fost adus direct din P. Timișoara și nu a avut posibilitatea să-și anunțe familia pentru în vederea angajării unui apărător, astfel că a declarat contestație, în cauză fiindu-i comunicată doar minuta încheierii. Solicită un termen de două, trei zile pentru a-și angaja apărător.

Președintele completului de judecată precizează că aceiași cererea a avut-o inculpatul și la instanța de fond iar în 26 august când s-a discutat o chestiune de drept în dosar inculpatul la fel a cerut termen pentru a-și angaja apărător și de la data la care s-a confirmat mandatul pentru inculpat acesta avea posibilitatea să-și angajeze apărător.

Inculpatul O. F. V. mai susține că atâta timp cât este mutat de la un penitenciar la altul din 3 în 3 zile sau din 7 în 7 zile banii nu vin după dânsul. Familia i-a pus bani în 7 tranșe dar aceștia ajung după ce dânsul pleacă de la penitenciar și astfel nu are posibilitatea de a da telefon din penitenciar Susține că a fost la A.-I. apoi luni dimineața a fost mutat de la B. la Timișoara, familia i-a pus bani pentru cartelă dar aceștia ajung după inculpat după 10 zile lucrătoare. Susține că banii trimiși de către familie alimentează cartela telefonică de la penitenciar și acesta pune la dispoziția deținutului cartela telefonică la care are dreptul 30 de minute zilnic. Și în condițiile în care este mutat din 3 în 3 zile dintr-un penitenciar în altul banii nu ajung la dânsul. Susține că a fost mutat la Timișoara în condițiile în care acolo nu a avut nici o cauză, de dimineață a fost adus înapoi și nici măcar nu i s-a comunicat încheierea, nici citația pentru acest termen de judecată de care nu a știut, a primit doar minuta pe care a atacat-o cu contestație.

Președintele completului de judecată înmânează inculpatului dosarul pentru a lectura încheierea pe care acesta a atacat-o cu contestație, pentru a lua cunoștință de motivarea instanței de fond.

Reprezentanta Ministerului Public susține că mai mult ca sigur că inculpatului i s-a făcut comunicarea deoarece acesta a și atacat încheierea cu cale de atac.

Inculpatul O. F. V. susține că i-a fost comunicată doar minuta încheierii din care rezultă că i-a fost menținută măsura arestului preventiv și nu știe ce conține încheierea penală.

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată în cauză de inculpatul contestator O. F. V..

Reprezentanta Ministerului Public susține că se opune acordării unui nou termen de judecată în cauză deoarece și la termenul din 09.10.2014 la Tribunalul H., când s-a discutat menținerea măsurii arestului preventiv inculpatul a solicitat instanței termen pentru angajarea unui apărător, azi vine și invocă că nu a avut posibilitate să-și anunțe familia pentru a-i alimenta cartela telefonică deoarece este mutat dintr-un penitenciar în altul și nu poate beneficia de o apărare eficientă, ori la termenul din 09.10.2014 avea alimentată cartela și putea să-și contacteze familia în vederea angajării unui apărător mai ales că avea la dispoziție 30 de minute de convorbire /zi iar astăzi își exercită cu rea credință acest drept de a-și angaja apărător.

Avocat C. L. A. având cuvântul susține că având în vedere disp. art.353 alin.1, teza finală Cod procedură penală, prezența inculpatului, a apărătorului ales sau desemnat din oficiu acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare și în subsidiar dacă se apreciază necesară acordarea unui termen pentru inculpat solicită disjungerea cauzei conform art.46 Cod procedură penală întrucât s-au deplasat și ieri la instanță și s-a formulat declarație de abținere, și astăzi iar cererea trebuie soluționată cu celeritate fiind vorba de o procedură care presupune urgență.

Apărătorul din oficiu al contestatorului avocat M. R. susține cererea de amânare a cauzei formulată de către inculpatul contestator.

Curtea, deliberând respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată în cauză având în vedere starea de arest preventiv a inculpatului de 3 luni de zile de când s-a pus în executare mandatul de executare emis în lipsă și inculpatul cunoștea împrejurarea că periodic în cursul judecății instanța trebuie să pună în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, drept urmare și inculpatul trebuia să depună diligență în vederea angajării unui avocat.

Inculpatul contestator O. F. V. susține că nu a avut cunoștință de termen, nu i-a fost comunicată citația și face cerere de recuzare a completului de judecată.

Președintele completului de judecată întreabă inculpatul care sunt motivele pentru care înțelege să recuze completul de judecată pentru a se consemna în încheierea de ședință.

Apărătorul ales al inculpatului intimat avocat C. L. A. susține că potrivit art.67 alin.6 Cod procedură penală judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul de judecată în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea jucătorului recuzat, se pronunță asupra măsurilor preventive, urmând a se relua procedura în situația în care cererea se va admite.

Președintele completului de judecată precizează că în contextul în care s-a formulat cerere de recuzare nu mai poate dispune nimic în cauză.

Apărătorul ales al inculpatului intimat susține că instanța trebuie să se pronunțe în primul rând asupra admisibilității.

Inculpatul contestator O. F. V. susține că recuză completul de judecată și arată că i-a fost desemnat un apărător din oficiu care nu știe ce conține dosarul, nu știe pentru ce fapte este acuzat.

Președintele completului de judecată întreabă care este temeiul în baza căruia inculpatul a formulat cerere de recuzare.

Apărătorul din oficiu al inculpatului contestator susține că temeiul de drept este art.64 lit.f Cod procedură penală, respectiv că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.

Președintele completului de judecată precizează că în acest împrejurări trebuie să suspende cauza urmând ca un alt complet de judecată să se pronunțe pe cererea de recuzare.

Apărătorul ales al inculpatului intimat C. L. A. susține că potrivit disp.art.67 alin.4 și 5 Cod procedură penală judecătorul recuzat se pronunță asupra admisibilității în principiu a cererii de recuzare și susține că cererea de recuzare formulată în cauză de către inclpatul intimat este inadmisibilă, completul poate respinge cererea ca inadmisibilă deoarece în condițiile în care pentru ca o cerere de recuzare să poată fi trimisă potrivit art.68 alin.2 C.p.p. la un alt complet aceasta trebuie să fie admisibilă în principiu și trebuie să se indice temeiul de fapt care să susțină temeiul de drept invocat, respectiv art.64 lit.f C.p.p. iar în cauză nu s-a invocat nici un element de fapt în susținerea temeiului de drept invocat iar cererea este inadmisibilă.

Reprezentanta Ministerului Public susține că nu s-a invocat elementul de fapt în susținerea temeiului de drept întrucât inculpatul s-a întemeiat pe art.64 lit.f c.p.p. respectiv că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată și nu a mai spus în ce constă și solicită suspendarea ședinței de judecată pentru pronunțare pe cererea de recuzare formulată în cauză.

Curtea în deliberare având în vedere că cererea de recuzare formulată oral în ședință de către inculpatul contestator O. F. V. îndeplinește condițiile de formă prev. de art.67 alin.5 Cod procedură penală admite în principiu cererea de recuzare și suspendă ședința de judecată pentru ca un alt complet de judecată să se pronunțe pe cererea formulată.

După examinarea cererii de recuzare în cameră de consiliu, instanța legal constituită, prin încheierea penală pronunțată la 15.10.2014 a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a completului de judecată investit cu judecarea prezentei cauze formulată oral în ședință de către inculpatul contestator O. F. V..

La reluarea ședinței de judecată completul de judecată se prezintă în aceiași componență.

Președintele completului de judecată întreabă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator, avocat M. R. raportat la susținerile inculpatului că acesta nu poate face o apărare efectivă în cauză, dacă poate asigura dreptul la apărare al inculpatului și poate face o apărare efectivă în cauză.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator, avocat M. R. susține că poate face o apărare efectivă în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul susține contestația formulată de D. – Biroul T. H. și solicită în baza disp. art.425/1 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală admiterea contestației în sensul menținerii pentru inculpatul Cupețiu D. a măsurii controlului judiciar așa cum a fost dispusă și cu măsurile luate față de inculpat.

În fapt s-a reținut că inculpatul Cupețiu D. I. E. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 15 infracțiuni economice de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală, delapidări, fals la legea contabilității, grup infracțional nestructurat cu referire la .,.. A. C. B., ..M. E..

În perioada 2009- 2011 inculpații Cupețiu D. E. I., O. F. V., B. D., U. C. și Șonei D. au construit un grup infracțional având ca scop sustragerea societăților pe care le administrau de la plata impozitelor și taxelor, în special TVA, ca urmare a achizițiilor intracomunitare pe produse laminate efectuate din țările Uniunii Europene.

Solicită a se reține că inculpatul O. era sfătuitorul inculpatului Cupețiu cu privire la modul în care acesta trebuia să acționeze și participant activ alături de Cupețiu, prin societățile deținute la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidări ce fac obiectul judecății, O. fiind pionul central care iniția schemele infracționale, acesta având cunoștințe și experiența necesară în domeniu, consiliindu-l pe Cupețiu implicând și ceilalți inculpați în aplicarea metodologiei infracționale, explicându-le modul de a proceda pentru a disimula ilegalitatea operațiunilor prin întocmirea de documente aparent în concordanță cu legea.

Mai mult decât atât inculpații O. și Cupețiu au beneficiat de sprijin și ajutor din partea unor angajați cu atribuții de control economico- financiar de pe raza municipiului D. și orașului H., acestea fiind motive pentru care a fost nevoie de derularea activităților de control financiar – contabil de către D.G.F.P. T..

Activitatea infracțională a inculpatului Cupețiu a fost îndelungată, și s-au produs prejudicii la bugetul statului așa cum s-a estimat în faza de urmărire penală de aproximativ de 34 milioane prin acele sume mari de bani datorate bugetului statului cu titlu de TVA, și care a fost compensat cu TVA-ul rezultat din constituirea de stocuri uriașe de marfă fictivă.

Din probatoriul existent până la acest moment la dosarul cauzei există suspiciunea rezonabilă cu privire la presupusele infracțiuni săvârșite de inculpatul Cupețiu, urmând ca în urma cercetării judecătorești să fie stabilit adevărul juridic cu privire la implicarea inculpatului în activitatea infracțională.

În acest context și față de probatoriul existent la dosarul cauzei la acest moment, în ce-l privește pe inculpatul Cupețiu să se constate că argumentele instanței de fond în sensul ridicării controlului judiciar cu privire la inculpatul Cupețiu, sunt greșit reținute și că nu au încetat temeiurile care au impus luarea acestei măsuri. Motivarea instanței este succintă astfel, unul din motivele reținute de instanța de fond este că la acest moment măsura controlului judiciar nu se mai impune a fi menținută și inculpatului i-a fost restrânsă libertatea de circulație și i s-a impus respectarea obligațiilor pe o durată de 1 an și 4 luni, că inculpatul a respectat obligațiile și s-a prezentat la termenele de judecată, că nu există date că ar intenționa să se sustragă de la judecată și nici că măsura controlului judiciar este necesară pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni.

Dar în cauză măsura controlului judiciar este necesară pentru acest inculpat raportat la datele cauzei și pentru a ocroti ordinea de drept iar obligațiile impuse inculpatului sunt necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal iar raportat la complexitatea cauzei și a procedurilor este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și necesară pentru realizarea scopului urmărit.

Inculpatul Cupețiu desigur că trebuie să respecte obligațiile impuse – cu referire la prezentarea la organele de poliție desemnate cu supravegherea, însă punând în balanță situația inculpatului, arată că inculpatul trebuie să se raporteze doar la dispozițiile art.215 alin.7 Cod procedură penală ce interzic încălcarea cu rea credință a obligațiilor impuse.

Nu există nici un impediment ca inculpatul Cupețiu D. I. E. să-și desfășoare activitățile și viața în mod normal și să depună la organul de poliție desemnate cu supravegherea, dovezi cu privire la eventualele deplasări în străinătate sau în alte părți.

Referitor la ridicarea controlului judiciar față de alți inculpați, susține că situația inculpatului este diferită de a celorlalți inculpați, nu sunt identice și chiar dacă ar fi, măsura preventivă luată trebuie raportată la fiecare inculpat.

Restricțiile impuse nu aduc atingere demnității, prestigiului inculpatului deoarece instanța ridicând măsura controlului judiciar ar desființa și măsura dispusă la pct.f adică „să nu desfășoare nici un act specific activității în exercitarea căreia se presupune că s-au săvârșit faptele, să nu se implice în nici un mod în activitatea societăților comerciale ale căror administrator este și nici a altor societăți comerciale, să nu efectueze acte de dispoziție ori administrare care implică părțile sociale ori bunuri ale societăților comerciale respective”. Toate măsuri luate la momentul respectiv au fost luate cu scopul de a proteja ordinea de drept și al împiedica pe inculpat să reitereze activitatea infracțională . Neluarea nici unei măsuri preventive față de inculpatul care este trimis în judecată, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru acel număr mare de infracțiuni, nu s-ar face altceva decât să i se redea posibilitatea și climatul reluării activității infracționale.

În concluzie susține că elementele reținute de instanță în sprijinul revocării măsuri preventive a controlului judiciar nu sunt suficiente, iar măsura controlului judiciare luată față de inculpatul Cupețiu este sub toate aspectele oportună, sens în care solicită admiterea contestației formulată de către inculpat.

Apărătorul ales al inculpatului intimat Cupețiu D. I. E., avocat C. L. A. având cuvântul subliniază faptul că în această procedură camerală instanța soluționează doar chestiuni ce privesc necesitatea și proporționalitatea menținerii măsurii preventive a controlului judiciar raportat la soluția dată prin încheierea penală din 09.10.2014.

Solicită respingerea ca nefondată a contestației formulate de D. – BT. H. în baza disp. art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală întrucât la acest moment procesual sunt perfect și deplin aplicabile disp. art.242 alin.1 Cod procedură penală care prevăd revocarea măsurii preventive din următoarele considerente:

Potrivit concepției noului cod de procedură penală, a disp. art.9 alin.2 Cod procedură penală regula în procesul penal trebuie să fie libertatea deplină și în mod excepțional și pe baza unor probe și indicii temeinice pot fi dispuse măsuri preventive privative sau restrictive de libertate.

Măsura controlului judiciar reglementată de art.211 Cod procedură penală este prin excelență o măsură restrictivă de libertate și pentru a putea fi dispusă și mai ales pentru a putea fi menținută trebuie îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru menținerea unei măsuri restrictive de libertate și în principal trebuie îndeplinite condițiile prev. de art.202 Cod procedură penală.

Astfel așa cum prevede art.202 Cod procedură penală, o măsură preventivă este justificată dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și din probele și indiciile temeinice de la dosar rezultă necesitatea măsurii, respectiv că lăsarea în libertate deplină a inculpatului Cupețiu ar putea afecta buna desfășurare a procesului penal, că lăsarea în libertate a inculpatului ar conduce la sustragerea acestuia de la judecată și că inculpatul Cupețiu lăsat în libertate deplină ar putea să comită o nouă infracțiune.

Raportat la toate aceste condiții s-a vorbit despre faptul că O. era sfătuitorul lui Cupețiu care este o chestiune de fond și nu există probe la dosar în acest sens. În continuare s-a vorbit de infracțiunea de constituire de grup infracțional însă, după 01.02.2014 aceste numeroase încadrări juridice nu mai pot fi reținute ca așa cum au fost reținute inițial și chiar dacă au existat probe. Dar orice discuție ce ține de faptele și probele de la dosar antamează fondul cauzei iar instanța care este investită să se pronunțe pe măsurile preventive în cursul procesului penal ar avea în vedere doar gravitatea faptei și în acest sens judecătorul de fond de la Tribunalul H. în mod just și întemeiat a reținut că „doar gravitatea faptelor reproșate inculpatului nu poate justifica o perioadă de timp nedeterminată continuarea măsurii preventive„.

Solicită a se avea în vedere că libertatea deplină a persoanei este garantată de disp. art.2, paragraful 2 din Protocolul nr. 4 adițional CEDO Și potrivit hotărârilor invocate ca și practică CEDO în cererea de revocare a măsurii, curtea a arătat că prelungirea automată a măsurii obligării de a nu părăsi țara similară controlului judiciar devine disproporționată cu trecerea timpului încălcând drepturile garantate de convenție.

S-a reținut de altfel că încheierea judecătorului de fond are o motivare succintă însă dimpotrivă instanța de fond a analizat toate condițiile de menținere a măsurii preventive. Astfel că în cazul măsurilor preventive, după ce trece o perioadă de timp intervine o atenuare a motivelor care au justificat inițial luarea măsurii ori la dosar trebuie depuse elemente noi sau indicii temeinice din care să rezulte că inculpatul Cupețiu lăsat în libertate deplină ar putea să prejudicieze buna desfășurare a procesului penal, s-ar sustrage de la judecată sau ar putea comite noi infracțiuni. Judecătorul fondului a analizat și a arătat că nu există date din care să rezulte că inculpatul Cupețiu lăsat în libertate ar putea influența buna desfășurare a procesului penal.

Curtea europeană a remarcat că nu se confundă gravitatea faptei, probele de la dosar, cu probele necesare pentru a justifica menținerea măsurii preventive, ori în cauză sunt îndeplinite toate disp. prev. de art.242 alin.,1 Cod procedură penală.

S-a mai vorbit de normalitate și că menținerea măsurii i-ar permite inculpatului să trăiască normal și nu ar aduce atingere prestigiului și demnității inculpatului, dar normalitatea presupune libertate deplină și orice îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să fie temeinic justificată raportat la condițiile legale.

S-a arătat că inculpatul ar putea exercita alte activități infracționale dar nu există nici o probă în acest sens nici un indiciu temeinic din care să rezulte acest lucru.

S-a mai susținut că s-ar prejudicia ordinea publică dar nu s-a arătat în ce sens și care sunt probele sau indiciile temeinice din care rezultă că lăsat în libertate inculpatul ar putea prejudicia ordinea publică și chiar dacă ar interveni elemente noi instanța, poate dispune orice altă măsură preventivă. Regula este și trebuie să rămână libertate deplină.

În concluzie solicită respingerea contestației formulată de D. – BT. H. în baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca vădit nefondată.

Instanța acordă cuvântul pe contestația formulată de inculpatul O. F. V..

Apărătorul din oficiu al inculpatului contestator avocat M. R. având cuvântul solicită admiterea contestației formulate de inculpat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând lăsarea inculpatului în libertate.

În principal temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar dacă la celălalt inculpat s-a dispus ridicarea controlului judiciar pentru inculpatul O. a fost menținută starea de arest preventiv și nu este o echitate între inculpat și ceilalți inculpați care nu au luată nici o măsură. Înlocuirea măsurii arestului preventiv nu ar impieta cu nimic bunul mers al procesului penal iar urmărirea penală este finalizată.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul pe contestația formulată de inculpatul O. F. V. solicită în baza disp. art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală respingerea contestației ca nefondate.

În cauză se impune privarea de libertatea a inculpatului O. prin prisma menținerii măsurii arestului preventiv pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, pericol dat de natura faptelor de care este acuzat, adică bugetul statului, care se bazează pe sumele rezultate din taxele și impozitele achitate de către contribuabili, același buget din care se alocă sumele necesare pentru buna funcționare a statului, în domeniile sănătății, educației, asistență socială.

Ori așa cum a arătat în cuvântul susținut pentru inculpatul Cupețiu se discută de un prejudiciu estimat la suma de 34 de milioane, sumă considerabilă și nu se poate neglija activitatea infracțională a inculpatului, astfel că menținerea inculpatului O. în arest preventiv este necesară pentru ca acesta să nu se sustrage de la judecată, argumentele acestuia că nu a știut de proces și de aceea nu s-a putut prezenta sunt de neacceptat.

În concluzie solicită respingerea contestației și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Apărătorul ales al inculpatului intimat, avocat C. L. A. solicită a se avea în vederecă se invocă acest prejudiciu raportat la elementele de fond a cauzei iar pe de altă parte acest prejudiciul nu am fost stabilit printr-o expertiză și este doar un presupus prejudiciu și care nu poate să aibă influență asupra măsurilor preventive.

Inculpatul intimat Cupețiu D. I. E. în ultimul cuvânt solicită instanței a constata că a respectat măsura controlului judiciar timp de 1 an și 4 luni, s-a prezentat la toate termenele și decizia Tribunalului H. este temeinică și legală și în consecință solicită respingerea contestației Ministerului Public.

Susține că s-a pus problema în dosar de la început că în acte este vorba de aproape 2 milioane de E. dar nu s-a stabilit dacă există acest prejudiciu și în acele dosare se regăsesc toate documentele de la A. cu certificate constatatoare 0 lei.Mai mult inculpatul O. nu a avut nici o legătură sunt doar niște declarații de la alți inculpați din acest dosar și nu există nici o probă, este doar o presupunere a unei anchete făcute de fostul procuror M. care l-a pus să dea declarații pentru B. și ceea ce îl sperie este faptul că nu i s-a acceptat nici o expertiză atâta timp cât a fost anchetat de către D..

Solicită respingerea contestației formulate de D. și să se mențină încheierea atacată.

Inculpatul contestator O. F. V. în ultimul cuvânt susține că având în vedere că nu i s-a acordat un termen pentru a-și angaja apărător solicită instanței să-l asculte pentru tot ce are de spus.

Susține că a fost arestat în Franța și că în mandatul de arestare se spune că face parte dintr-o bandă criminală, a stat în Marssilia în închisoare în zona cea mai strictă 30 de zile, cu baronii drogurilor, a discuta cu aceștia care i-au explicat toate tranzacțiile făcute cu droguri, a venit în țară și a discutat în P. Aiud și la P. Timișoara, s-a întâlnit și a stat de vorbă cu traficanți de droguri și le-a explicat cât costă cocaina, marihuana în Spania, Maroc, cât costă heroină în Afganistan, în Iran, în ce orașe din Bulgaria se fac tranzacțiile cu heroină și unde se schimbă mijloacele de transport și își pune întrebarea la acest moment dacă le-a explicat acestora un fapt poate fi complice la o eventuală faptă pe care aceștia o vor săvârși în continuare?

Susține că inculpaților Cupețiu și B. le-a explicat că în cadrul operațiunii intracomunitare între două firme marfa se cumpără fără TVA și că se vinde fără TVA și care este un fapt absolut legal și chiar și mâine ar face același lucru deoarece ce a făcut a fost un lucru perfect legal și din acest motiv nu a fost de acord cu apărătorul din oficiu și nu poate accepta nici măsura controlului judiciar și nici măsura arestului la domiciliu. Susține că a făcut o operațiune care este perfect legală în orice țară din Europa și dacă unul dintre inculpați raportat la ce s-a spus în Rechizitoriu a făcut niște lanțuri paralel și a încercat să facă niște operațiuni, nu a fost învățat de dânsul, într-adevăr a avut contact cu aceștia și le-a explicat doar că pot cumpăra aceste produse laminate din comunitatea intracomunitară fără TVA și care este suspiciunea mai rezonabilă? este aceia că a fost sfătuitorul inculpatului Cupețiu în acele tranzacții ilegale pe care nici nu le-a făcut Cupețiu? Sau există suspiciunea rezonabilă că acel inculpat a declarat vrute și nevrute și atunci cum se explică spălarea de bani, unde au dispărut cele 34 milioane așa cum a susținut doamna procuror. În cauză nu există spălare de bani.

Inculpatul Cupețiu a declarat vrute și nevrute și a fost foarte ușor să dea vina pe dânsul care era plecat din țară și poate face dovada în acest sens și chiar își dorește să rămână în arest preventiv în acest dosar deoarece mai este arestat preventiv într-un alt dosar și până nu termină acel dosar nu vrea să fie eliberat din prezenta cauză, nu vrea să fie pus în libertate. Era o chestiune de principiu și nu a avut cum să-și angajeze nici un avocat pentru termenul de azi, nu a fost citat în cauză, doar de dimineață a fost anunțat că vine la curte, la ora 06,00 și nu a știut de proces, escorta poate să confirme, astfel că i se refuză dreptul de a se apăra și i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și chiar își dorește să rămână în arest deoarece poate la Timișoara se termină procesul, v a fi eliberat și peste doi trei ani se trezește că nu poate pleca din țară că i se dă o astfel de măsură restrictivă. În dosar nu s-a efectuat nici o expertiză și o să se constate că pe acest lanț nu o să existe nici o infracțiune de evaziune despre care se spune că s-a făcut, evaziune există dacă s-a făcut doar pe niște lanțuri paralele.

Mai susține că nu a fost în țară în perioada 2009 - 2011 și va scoate de la companiile aeriene toate biletele de avion unde se afla în acea perioadă, nu a avut nici o calitate în acele firme și în perioada 2009- 2011 adunată toată perioada și nu a fost prezent 30 de zile în H., venea două, trei zile la Cupețiu și acum este foarte supărat pe acest inculpat că a ajuns dânsul în această poveste deoarece a explicat o operațiune perfect legală. Când va avea posibilitatea să citească aceste dosare probabil va fi singurul care își va da seama ce s-a întâmplat. Susține că are două facultăți și pregătire în domeniu și își poate da seama ce s-a întâmplat.

Mai arată inculpatul că nu solicită nimic și face contestații în cauză pentru a exercita toate căile de atac deoarece dorește să înainteze cauza la CEDO.

Instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra contestațiilor formulate în cauză constată următoarele:

P. încheierea de ședință din data de 09.10.2014, dată în dosarul nr._ 3 Tribunalului H., Secția penală a constatat, printre altele, în baza art.208 al.2 și 4 și art.362 al.2 C.pr.pen. temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul O. F. V. aflat în P. Timișoara și s-a admis cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul Cupețiu D. E. I., cu consecința revocării măsurii controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul H. la data de 13 februarie 2014 în dosar nr._ 3 potrivit art.362 al. 1 C.pr.pen. raportat la art. 242 al. 1 C.pr.pen .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

1. Referitor la verificarea legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul O. F.-V., Tribunalul constată, în esență, că inculpatul a fost trimis in judecata prin rechizitoriul nr. 71 D/P/2011 al Parchetului de pe lângă ICCJ – D. – ST A. I., fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003; complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 2 din L. nr. 241/2005, (la S.C. ,,R. U. E.’’ SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c și al. 3 din L. nr. 241/2005, (la S.C. ,,R. M. E.’’ SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c din L. nr. 241/2005, (la S.C. ,,A. C. B.’’ SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 2 din L. nr. 241/2005, (la S.C. ,,M. C.’’ SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 al.1 lit. c și al. 2 din L. nr. 241/2005, (la S.C. ,,T. CONSTRUCȚII C.’’ SA, cu referire la SOLUM TEO); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 2 din L. nr. 241/2005, (la S.C. ,,P. W.’’ SRL); refuz de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, evidențele și documentele S.C. ,,T. CONSTRUCȚII C.’’ SA, prev. de art. 147 din L. nr. 85/2006; complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. (sumele de bani scoase din S.C. ,,R. M.’’ SRL prin folosirea S.C. ,,C.’’ SRL și însușite de Cupețiu D.); complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. (sumele de bani scoase prin folosirea S.C. ,,A. C. B.’’ SRL și însușite de Cupețiu D.); delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. (sumele de bani scoase din S.C. ,,L. A. T.’’ SRL prin folosirea S.C. ,,T. CONSTRUCȚII C.’’ SA și însușite de Cupețiu D. și O. F.); fals la legea contabilității, prev. de art. 43 din L. nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. (contractele false de transport și celelalte documente financiar contabile întocmite în fals sau neîntocmite pentru însușirea sumelor de bani de la S.C. ,,L. A. T.’’ SRL).

Inculpatul a fost arestat preventiv în lipsa, prin încheierea penala nr. 4/31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ pe o perioadă de 30 zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, constatându-se de judecător că în cauza există indicii că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, indicii care reies din declarațiile martorilor, procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare și alte înscrisuri care constituie mijloace de probă, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală anterior. De asemenea s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică în sensul prevăzut de art. 148 lit. f) Cod procedură penală anterior, raportat la gravitatea deosebită a faptelor, numărul mare al acestora, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, prejudiciile importante cauzate bugetului consolidat al statului, amploarea activităților infracționale desfășurate de inculpat împreună cu ceilalți membrii ai grupării. Judecătorul a reținut și incidența dispozițiilor art. 148 lit. a Cod procedură penală, apreciind că inculpatul s-ar fi sustras de la urmărire penală atâta timp cât a fost arestat în lipsă de Tribunalul T. la solicitarea DNA, mandatul nefiind pus în executare pentru că inculpatul nu a fost prins, deși pe numele său a fost emis mandat de urmărire internațională șI mandat european de arestare. În contextul aceluiași temei de arestare s-a apreciat de judecător că inculpatul avea cunoștință de derularea cercetărilor penale față de el având în vedere că numita H. R., cu care inculpatul O. are copii, dar și alte rude de ale sale au fost audiate în cauză și au arătat că nu cunosc unde se află inculpatul.

Tribunalul, raportat la dispozițiilor art. 208 Cod procedură penală apreciază că si la acest moment procesual subzistă temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul O. F.-V., reținându-se, în esență, că inculpatul O. F. V. este trimis în judecată pentru săvârșirea unui număr de 12 infracțiuni economice, fapta comise în cadrul unui grup organizat, că rolul inculpatului O. în cadrul grupării era de sfătuitor al inculpatului Cupețiu D., cu privire la modul în care trebuia să acționeze, dar și de participant activ alături de acesta prin societățile pe care le deținea la săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul cercetării, că din datele existente rezultă suspiciunea că gruparea infracțională ar fi fost sprijinită de angajați ai autorităților statului cu atribuții de control economico-financiar de pe raza localităților D. și H. și beneficiind de acest ajutor, inculpații au desfășurat activități nelegale o perioadă îndelungată de timp, aceștia susținând scriptic compensarea unor sume foarte mari de bani datorate bugetului statului cu titlu de TVA, cu TVA-ul rezultat din constituirea unor stocuri de marfă uriașe și fictive.

Partea civilă A. – Direcția Generală a Finanțelor Publice H. a comunicat în faza de urmărire penală că se constituie parte civilă cu suma de 34.141.215 lei reprezentând obligații fiscale principale și accesorii aferente.

Tribunalul apreciază că în privința inculpatului O. F.-V. este îndeplinită condiția existenței probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune – prevăzută ca și condiție generală de dispozițiile art. 202 alin.1 Cod procedură penală pentru luarea oricărei măsuri preventive, dar și de dispozițiile art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, probele fiind indicate în actul de sesizare prin care au fost reținute in sarcina inculpatului faptele care fac obiectul judecății, cum ar fi: declarațiile inculpaților B. D., U. C., Șionei D., care au recunoscut comiterea infracțiunilor, declarațiile inculpaților I. D. N. și I. A. M., declarația martorului F. A., declarațiile martorilor D. T. și D. C., actele întocmite de organele fiscale cu ocazia verificărilor efectuate la societățile comerciale prin intermediul cărora se presupune că au fost săvârșite faptele.

În prezenta cauză Tribunalul apreciază ca probele administrate in cursul urmăririi penale, finalizată cu trimiterea în judecată a inculpatului, creează suspiciuni rezonabile cu privire la presupuse infracțiuni săvârșite de inculpat, urmând ca, in urma cercetării judecătorești sa fie stabilit adevărul juridic cu privire la implicarea sa neimplicarea inculpatului in activitatea infracționala.

Referitor la criteriile prevăzute de articolul 223 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul apreciază că privarea de libertate a inculpatului O. F. V., prin menținerea măsurii arestării preventive, este necesară, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericol care este dat de natura faptelor de care este acuzat inculpatul și prin care s-a creat un prejudiciu foarte mare bugetului consolidat al statului, fapte care au impact negativ asupra unui segment semnificativ de populație, cunoscut fiind faptul că bugetul public al oricărui stat se bazează în principal pe sumele rezultate din taxele și impozitele achitate de contribuabili iar din același buget se aloca sumele de bani pentru buna funcționare a statului in domenii precum siguranța naționala, sănătate, educație, asistență socială, salarizare bugetară, etc.

Menținerea măsurii arestării preventive este necesară, la acest moment procesual, si în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată, in condițiile in care față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive în lipsă si exista o puternica prezumție in defavoarea inculpatului cu privire la sustragerea de la procesul penal, neputând fi acceptata de către acest Tribunal, argumentația inculpatului ca nu a știut de proces întrucât a plecat din tara înainte de începerea acestuia atâta timp cat în cauză au fost audiate persoane apropiate inculpatului cu care inevitabil, pe parcursul atâtor ani a luat legătura si, in plus, fata de el mai era in derulare o procedura judiciara, fiind trimis in judecata si . DNA Timișoara.

Tribunalul nu poate sa fie de acord cu poziția procesuala adoptată de inculpat in sensul ca acesta este lipsit de apărare în condițiile în care inculpatul are desemnat un apărător din oficiu si, de la momentul confirmării măsurii arestării preventive si până în prezent a avut posibilitatea angajării unui apărător însă nu a făcut acest lucru. Mai mult, Tribunalul constată că inculpatul a adoptat aceeași poziție procesuală și în ședința de judecată din data de 22.08.2014 (dosar Curte de Apel A. I.), cu ocazia discutării menținerii măsurii preventive a făcut referire la lipsa de apărare, și, ulterior, în ședința din data de 15.09.2014 (același dosar).

Pentru aceste considerente, si văzând si disp. art. 208 C.proc.pen. rap. la art. 362 C.proc.pen., măsura arestului preventiv fata de inculpat va fi menținuta.

2. Referitor la cererea de revocare formulată de inculpatul Cupetiu D. I. E., Tribunalul constată, în esență, că inculpatul a fost trimis in judecata prin același rechizitoriu pentru săvârșirea unui număr de 15 infracțiuni, cele mai multe de natura economica.

În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut de către procuror că, împreuna cu inculpații O. F. V., B. D., U. C. și Șionei D., au constituit un grup infracțional nestructurat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni grave de evaziune fiscală și delapidare, de i-a ajutat pe reprezentanții S.C. ,,R. U. E.’’ SRL, S.C.,,R. M. E.’’ SRL, S.C. ,,M. C.’’ SRL, S.C. ,,A. C. B.’’ SRL, la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, a evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni faptice reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, l-a ajutat pe administratorul S.C. ,,R. M. E.’’ SRL – Șionei D., la săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Inculpatul a fost, inițial, arestat preventiv în cauza de la data de 09.10.2012 pana la data de 27.05.2013 când s-a luat fata de el măsura controlului judiciar.

P. încheierea penala din data de 13.02.2014, după . noului cod de procedură penala, măsura controlului judiciar fata de inculpat a fost dispusa din nou în baza art. 16 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 211, 214 C.proc.pen..

Tribunalul apreciază ca la acest moment măsura controlului judiciar nu se mai impune a fi menținuta. La analizarea oportunității menținerii măsurii controlului judiciar, urmează a fi avută în vedere întreaga perioadă în care inculpatului i-a fost restrânsă libertatea de circulație și i s-a impus respectarea obligațiilor (1 an și 4 luni).

Tribunalul constata că inculpatul a respectat obligațiile care i-au fost impuse de organul judiciar care a dispus liberarea sub control judiciar, s-a prezentat la datele stabilite în programul de supraveghere, s-a prezentat la termenele de judecată fixate anterior trimiterii cauzei în camera preliminară și nu există date care să justifice concluzia că ar intenționa să se sustragă de la judecată. De asemenea, nu există date care să justifice concluzia că măsura controlului judiciar este necesară pentru prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni de către inculpat.

Tribunalul constată, ca si judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel A. I. cu ocazia soluționării cererilor de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpații F. A. și U. G., că menținerea măsurii restrictive de drepturi nu poate fi justificată doar prin aceea că inculpatul este judecat într-o cauză complexă. În plus, nu există date că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, o astfel de conduită nefiind relevată în privința sa nici pe parcursul fazei de judecată derulată conform procedurii anterioare, până în data de 13 februarie 2014.

Pe cale de consecință, apreciind că la acest moment procesual menținerea măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul Cupetiu D. I. E. nu este necesară pentru realizarea vreunuia din scopurile prevăzute de art. 202 alin 1 Cod procedură penală, încetând temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri în temeiul art. 242 alin. 1 C.P.P, Tribunalul va dispune revocarea măsurii preventive dispusă prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul H. în data de 13 februarie 2014 în dosar nr._ 3.

Împotriva acestei încheieri penale au formulat contestație în termenul prevăzut de lege Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul T. H. și inculpatul O. F. V. .

În expunerea de motive parchetul critică soluția judecătorului de fond referitor la admiterea cererii de revocare a măsurii controlului judiciar luate față de inculpatul Cupetiu D. I. E., motivându-se, în esență că motivele invocate de inculpat nu se circumscriu cerințelor art. 242 alin. 1 C. p.p., respectarea obligațiilor și măsurilor impuse cu luării ocazia măsurii controlului judiciar fiind de esența unei atari măsuri; împrejurarea că față de alți doi inculpați din dosar, F. A. și U. G. s-a revocat măsura controlului judiciar nu poate constitui un argument pentru admiterea cererii inculpatului Cupețiu, din acte rezultând că aceștia au avut o participație penală diferită ; menținerea măsurii luate se impune și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, fiind cert că subzistă în continuare temeiurile care au justificat luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat și nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii, măsura controlului judiciar fiind în continuare proporțională cu scopul urmărit la momentul existent.

Se solicită astfel, admiterea contestației și reformarea încheierii penale atacate în sensul respingerea cererii de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul Cupețiu D. E. I..

Contestatorul inculpat O. F. V., personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza a se dispune revocarea măsurii preventive luată față de inculpat, cu consecința lăsării în libertate a inculpatului, motivând, în esență, că la dosar nu există indicii sau probe de vinovăție, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă. În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, invocând principiul egalității de tratament și că înlocuirea măsurii arestului preventiv nu ar impieta cu nimic bunul mers al procesului penal, urmărirea penală fiind finalizată.

Analizând legalitatea și temeinicia încheieri penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate prin contestațiile formulate în cauză, Curtea constată ca fiind nefondate contestațiile pentru cele ce se vor arăta în continuare:

1.În ce privește contestația Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul T. H.:

În cursul soluționării unei cauze de natură penală, în care față de inculpatul sau inculpații s-a dispus o măsură preventivă, instanța are obligația de a verifica periodic, prin prisma disp. art.208 Cod procedură penală, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse în cauza respectivă față de unul sau mai mulți inculpați.

Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod proc. pen. măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Din economia acestor dispoziții legale rezultă că măsura preventivă luată față de inculpat sau inculpați se revocă, când au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Rezonanța socială a faptelor prezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. În cazul estompării acestuia, odată cu trecerea timpului, se poate pune problema revocării măsurii preventive .

Revocarea măsurii arestării preventive se impune cu atât mai mult cu cât a fost depășit termenul rezonabil al duratei măsurii preventive.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că susținerile parchetului sunt neîntemeiate, aspectele reținute de judecătorul de fond în încheierea penală pronunțată, cum că în actualul stadiu procesual inculpatul nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că menținerea măsurii controlului judiciar a acestuia nu se mai justifică, sunt însușite de către Curtea de Apel deoarece ele au fundamentare faptică în dosarului cauzei și corespund dispozițiilor legale în materia revocării măsurilor preventive.

Astfel, inculpatul Cupețiu D. I. E. a fost trimis în judecată, alături de alți coinculpați, prin rechizitoriul nr. 71 D/P/2011 al Parchetului de pe lângă ICCJ – D. – ST A. I. pentru săvârșirea unui număr de 15 infracțiuni, cele mai multe de natura economică, dosarul aflându-se încă în faza cercetării judecătorești la judecătorul de fond.

În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut de către procuror că, împreună cu inculpații O. F. V., B. D., U. C. și Șionei D., au constituit un grup infracțional nestructurat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni grave de evaziune fiscală și delapidare și i-a ajutat pe reprezentanții S.C. ,,R. U. E.’’ SRL, S.C.,,R. M. E.’’ SRL, S.C. ,,M. C.’’ SRL, S.C. ,,A. C. B.’’ SRL, la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, a evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni faptice reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, l-a ajutat pe administratorul S.C. ,,R. M. E.’’ SRL – Șionei D., la săvârșirea infracțiunii de delapidare

Inculpatul a fost, inițial, arestat preventiv în cauza de la data de 09.10.2012 până la data de 27.05.2013 când s-a luat față de el măsura controlului judiciar.

Ulterior, prin încheierea penală din data de 13.02.2014, după . noului cod de procedură penală, măsura controlului judiciar față de inculpat a fost dispusă din nou în baza art. 16 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 211 și art. 214 C.proc.pen., în considerentele hotărârii reținându-se că raportat la natura acuzațiilor aduse inculpatului, gravitatea acestora, numărul părților implicate în proces, se apreciază că, pentru buna desfășurarea a procesului penal se impune luarea față de inculpat a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cu limitarea drepturilor și libertăților acestora, proporțional cu interesul general determinat de buna desfășurare a procesului penal, o astfel de măsură fiind cea reglementată de art. 202 alin. 4 lit. b) C.proc.pen. rap. la art. 214 C.proc.pen. Astfel, în baza art. 214 C.proc.pen. rap. la art. 362 C.proc.pen., s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar, cu respectarea, în condițiile art. 215 C.proc.pen. a obligațiilor impuse de instanță.

Contrar opiniei parchetului prima instanță nu a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată față de inculpat ca urmare a reținerii apariției unor împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive, ci și-a întemeiat soluția pe argumentul că în prezent în raport de toate elementele cauzei și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, menținerea măsurii preventive nu mai este oportună.

Relativ la aceasta Curtea precizează că a doua garanție instituită de art. 5 paragraful 3 din Convenția (europeană ) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare CEDO) pentru persoana arestată sau deținută este aceea ca ea să fie judecată într-un termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul procedurii. Punerea ei în libertate poate fi subordonată unei garanții, care să asigure prezentarea persoanei în cauză în faza de judecată a cauzei de către judecătorul competent.

În aceeași ordine de idei, în materie penală, art. 6 paragraf 1 din CEDO recunoaște oricărei persoane învinuite de săvârșirea unei infracțiuni dreptul de a obține într-un termen rezonabil, o decizie definitivă cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce .

Textul are în vedere ca această persoană să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o astfel de acuzație ( CEDH, 19 februarie 2001, Monzoni c/a Italiei, . nr. 195 – B, 19 februarie 1991 Alimeta c/a Italiei, . nr. 195 –D).

Curtea de Apel reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, fără îndoială unul din factorii pertinenți spre a fi menținută o măsură preventivă, dar numai o bănuială legitimă de participare la săvârșirea unei infracțiuni grave chiar dacă rămâne un factor pertinent nu legitimează prin ea însăși menținerea prelungită a unei măsuri preventive, așa cum este cazul în speță.

În aceeași ordine de idei, Curtea reține, în dezacord cu opinia Ministerului Public, că menținerea unei măsuri preventive față de inculpat, cum este cea a controlului judiciar, nu se justifică într-o cauză dată decât dacă indicii concrete impun luarea unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula libertăți individuale fixată de Convenție, ceea ce nu este cazul în speță (CEDH, 13 iulie 1995, V. der Tang c/ Espagne, . nr. 321, 26 ianuarie 1993, W.c/ Suisse, . nr. 254- A).

Tot astfel, este adevărat, că împotriva inculpatului Cupețiu D. I. E. planează o puternică ,, bănuială’’ de participare la comiterea faptelor de care este cauzat prin actul de inculpare și pentru care a fost trimis în judecată, cum corect se susține în motivele de contestație. Însă, se apreciază că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, chiar dacă rămâne un factor pertinent, nu legitimează prin ea menținerea unei măsuri preventive restrictive de drepturi în contextul în care la dosar nu au fost adusă nicio probă din care să rezulte că revocarea măsurii preventive luată față de inculpat ar constitui în mod real un pericol pentru ordinea publică sau că odată eliberat procesul penal nu s-ar putea desfășura în bune condiții. Dimpotrivă, actele dosarului dovedesc că inculpatul este căsătorit, are o familie organizată și nu are antecedente penale, circumstanțe care în concepția Curții conduc la a se decide că menținerea măsurii restrictive de liberate nu se mai justifică, astfel cum corect a decis și judecătorul de fond.

Se constată că până la acest moment al judecății măsura controlului judiciar a fost justificată nu numai față de împrejurarea că faptele de care este acuzat inculpatul sunt grave iar pedepsele prevăzute de lege sunt mari, ci și față de complexitatea cauzei și a numărului mare de persoane care trebuiau audiate de către instanța de fond. De asemenea, temeiurile măsurii preventive reținute pentru inculpat au impus menținerea acesteia.

Astfel, Curtea consideră că în prezent pericolul social concret prezentat de către inculpatul s-a diminuat în timp și că revocarea măsurii preventive a controlului judiciar nu impietează asupra bunei desfășurări în continuare a judecății în fond a faptelor presupus a fi săvârșite de către inculpat.

Nu este de neglijat a se preciza că revocarea măsurii controlului judiciar luată față de inculpat nu are relevanță asupra existenței sau inexistenței vinovăției inculpatului, aceasta urmând a fi stabilită de către instanța de fond în urma administrării întregului probatoriu în cauză.

Față de aceste considerente, criticile parchetului se privesc ca nefondate, soluția instanței de fond referitor la inculpatul Cupețiu D. I. E. fiind legală și temeinică.

2. În ce privește contestația inculpatului O. F. V.:

Analizând aspectele referitoare la faptele pentru care este cercetat inculpatul contestator și la persoana acestuia, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul de fond a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite în acest sens condițiile prevăzute de art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală.

Potrivit art. 208 alin. 3 cu raportare la art. 207 alin. 4 și 5 din Codul de procedură penală, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.

Curtea constată că atât la momentul luării măsurii preventive, cât și în prezent, după ce a fost finalizată urmărirea penală și s-a dispus trimiterea sa în judecată, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul inculpatul O. F. V. a comis un număr de 12 infracțiuni economice, fapte comise în cadrul unui grup organizat, că rolul inculpatului O. în cadrul grupării era de sfătuitor al inculpatului Cupețiu D., cu privire la modul în care trebuia să acționeze, dar și de participant activ alături de acesta prin societățile pe care le deținea la săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul cercetării, că din datele existente rezultă suspiciunea că gruparea infracțională ar fi fost sprijinită de angajați ai autorităților statului cu atribuții de control economico-financiar de pe raza localităților D. și H. și beneficiind de acest ajutor, inculpații au desfășurat activități nelegale o perioadă îndelungată de timp, aceștia susținând scriptic compensarea unor sume foarte mari de bani datorate bugetului statului cu titlu de TVA, cu TVA-ul rezultat din constituirea unor stocuri de marfă uriașe și fictive.

Curtea, în cadrul verificării privind arestarea inculpatului O. F. V., apreciază că în cauza de față, condițiile impuse de art. 223 C. pr.pen. sunt în continuare îndeplinite față inculpat, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat, subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, reține că, prin încheierea penală nr. 4/31.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului O. F. V., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere data punerii în executare a măsurii preventive, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 9/31.01.2013, arestarea fiind dispusă pentru acuzația săvârșirii infracțiunilor de: sprijinire a unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003, al cărei conținut se regăsește în prezent în disp. art. 367 N.C.P ; complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod Penal din 1969, rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 3 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. R. U. E. SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 3 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. R. M. E. SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d din Legea nr. 241/2005, (la S.C. A. C. B. SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 2 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. M. C. SRL); complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 2 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. P. W. SRL); refuz de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, evidențele și documentele S.C. T. CONSTRUCȚII C. SA, prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006; complicitate la delapidare prev. de art. 26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 215/1 al. 1 și 2 Cod Penal din 1969. cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal din 1969 (sumele de bani scoase din . prin folosirea . SRL și însușite de Cupețiu D.); complicitate la delapidare prev. de art. 26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 215/1 al. 1 și 2 Cod Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal din 1969 (sumele de bani scoase prin folosirea S.C. A. C. B. SRL și însușite de Cupețiu D.); fals la legea contabilității, prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal din 1969 (contractele false de transport și celelalte documente financiar contabile întocmite în fals sau neîntocmite pentru însușirea sumelor de bani), totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal din 1969, fiind reținute ca temei al arestării preventive cazurile prevăzute de art.148 lit. a) și f) C.pr.pen. anterior.

Mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare la data de 25.07.2014, când inculpatul O. F. V. a fost predat autorităților judiciare române, după ce, în prealabil, a fost arestat în vederea extrădării pe teritoriul Franței, unde s-a soluționat cererea de extrădare a sa către România, conform declarațiilor inculpatului.

P. încheierea penală nr. 6 din 31 iulie 2014 pronunțată în dosar nr._ 3 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel A. I. s-a confirmat arestarea preventivă a inculpatului O. F. V. și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 9/31.01.2013, emis de Tribunalul A. în dosarul nr._ .Această încheiere penală a rămas definitivă prin respingerea ca nefondată a contestației formulată de către inculpatul O. F. V..

Curtea precizează că inculpatul a fost trimis în judecată în data de 02.04.2013 prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – ST A. I. emis în 01.04.2013 în dosarul nr. 71/D/P/2011 sub acuzația săvârșirii infracțiunilor:

- constituire a unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003;

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și alin. 2 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. R. U. E. SRL);

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al.1 lit. b,c, și al. 3 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. R. M. E. SRL);

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al.1 lit. b,c, din Legea nr. 241/2005, (la S.C. A. C. B. SRL);

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 2 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. M. C. SRL);

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al.1 lit. c și al. 2 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. T. CONSTRUCȚII C. SA, cu referire la SOLUM TEO);

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al.1 lit. b,c,d și al. 2 din Legea nr. 241/2005, (la S.C. P. W. SRL);

- refuz de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, evidențele și documentele S.C. T. CONSTRUCȚII C. SA, prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006;

- complicitate la delapidare prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215/1 al. 1 și 2 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. (sumele de bani scoase din S.C. R. M. E. SRL prin folosirea . și însușite de Cupețiu D.);

- complicitate la delapidare prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215/1 al. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. (sumele de bani scoase prin folosirea S.C. A. C. B. SRL și însușite de Cupețiu D.);

- delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. (sumele de bani scoase din S.C. L. A. T. SRL prin folosirea S.C. T. CONSTRUCȚII C. SA și însușite de Cupețiu D. și O. F.);

- fals la legea contabilității, prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. (contractele false de transport și celelalte documente financiar contabile întocmite în fals sau neîntocmite pentru însușirea sumelor de bani de la S.C. L. A. T. SRL); totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod Penal din 1969.

Curtea prealabil analizării pe fond a cauzei, va analiza cu prioritate motivele de nulitate invocate de inculpat privind nelegalitatea hotărârilor penale pronunțate anterior privind arestarea preventivă.

Relativ la acest aspect, Curtea precizează că hotărârile judecătorești pronunțate în materia măsurilor preventive se bucură de autoritate de lucru judecat relativă, care dăinuie atâta timp cât temeiurile de fapt și de drept care au justificat luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute de lege rămân neschimbate, și, în principiu, doar în situația în care ulterior intervin elemente noi de natură a determina modificări în conținutul acestor temeiuri sau chiar încetarea existenței lor, se poate reaprecia asupra legalității, temeiniciei și necesității menținerii respectivei măsuri.

În cazul de față, se constată că de la data de 31 iulie 2014 când s-a confirmat față de inculpat măsura arestării preventive, nu au intervenit elemente noi care să îndrituiască instanța la o reapreciere asupra legalității, temeiniciei și necesității menținerii acestei măsuri preventive, materialul probator strâns în cauză până la acest moment procesual, relevând suficiente date și informații, care întemeiază presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.

Art. 23 din Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din economia acestor dispoziții rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Este de netăgăduit că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.

P. urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (denumită în continuare Convenția europeană a drepturilor omului), ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Conform dreptului intern, respectiv dispozițiilor art. 202 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Cu titlu excepțional, nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

De asemenea, orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit Codului nostru de procedură penală - art. 223 C.p.p., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă există vreunul din cazurile prev. de art. 223 lit. a) – d ) și alin. 2 C.p.p.

Examinând cauza de față, Curtea de Apel constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul O. F. V. au fost art. 143, 146, 148 lit. a) și f) Cod pr. penală din 1968.

Curtea analizând cauza prin raportare atât la vechile dispoziții ale codului de procedură penală, cât și prin prisma noilor dispoziții procedurale în materia măsurilor preventive, se apreciază că în privința inculpatului este îndeplinită condiția existenței probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune – prevăzută ca și condiție generală de dispozițiile art. 202 alin.1 Cod procedură penală pentru luarea oricărei măsuri preventive, dar și de dispozițiile art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, mijloacele de probă fiind indicate punctual în actul de sesizare pentru fiecare faptă reținută de procuror în sarcina inculpatului. Urmează ca prin administrarea mijloacelor de probă în cursul cercetării judecătorești să se stabilească dacă inculpatul este sau nu vinovat de comiterea infracțiunilor, la acest moment procesual fiind întrunită condiția existenței probelor din care rezultă suspiciunea că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Trebuie menționat că pentru luarea, respectiv menținerea măsurii arestării preventive, nu este necesară existența unor probe certe de vinovăție, astfel cum reclamă pronunțarea unei hotărâri de condamnare. În același sens sunt și prevederile dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. c) CEDO care permit luarea măsurii arestării preventive atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală, în jurisprudența CEDO fiind stabilit însă că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja/Malta, cauza O”H. contra Regatului Unit).

La acest moment procesual sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit, printre altele, infracțiunea de evaziune fiscală, sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Dintre infracțiunile enumerate expres și care au relevanță în aprecierea necesității menținerii măsurii arestării preventive, rezultă că inculpatul O. F. V. este trimis în judecată pentru comiterea a cinci infracțiuni de evaziune fiscală în forma complicității. De asemenea în sarcina inculpatului s-a reținut de procuror și comiterea infracțiunii de grup infracțional organizat, apreciindu-se că în acest fel, prin coordonarea și implicarea mai multor persoane ar fi fost comise restul infracțiunilor menționate în actul de sesizare.

Luând în considerare criteriile prevăzute de articolul 223 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că privarea de libertate a inculpatului, prin menținerea măsurii arestării preventive, este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Așa cum s-a statuat în doctrina juridică, pericolul pentru ordinea publică presupune temerea că, odată pus în libertate un inculpat ar comite fapte penale ori ar declanșa reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.

În prezenta cauză, gravitatea deosebită a faptelor de săvârșirea cărora este acuzat inculpatul, numărul mare al acestora, perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, prejudiciile importante cauzate bugetului consolidat al statului, amploarea activităților infracționale desfășurate de inculpat împreună cu ceilalți membrii ai grupării, sunt elemente suficiente pentru a contura aprecierea că s-a adus o atingere gravă relațiilor sociale prin apariția unei stări de neliniște și nesiguranță, cu privire la ocrotirea relațiilor sociale și economice. Mai mult decât atât presupusa sustragere de la plata obligațiilor fiscale către stat a unor însemnate sume de bani, producerea unor prejudicii considerabile, precum și dezvoltarea grupării și prosperitatea financiară a membrilor acesteia, prezintă pericol pentru ordinea publică, iar existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conforma cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.

În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatul se reține că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre.

Astfel starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptelor, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială.

Se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive și prin aceea că, în situația reținerii unor infracțiuni de o asemenea gravitate și în împrejurări în care sunt implicate și alte persoane la săvârșirea lor, reacția autorităților judiciare trebuie să fie promptă, fermă, exigentă, pentru a da un semnal în acest sens societății civile în sensul că astfel de manifestări nu pot fi lăsate nesancționate. Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unui inculpat care săvârșește astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Așa cum s-a precizat anterior, măsura arestării preventive se poate lua pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Este reținut cu autoritate de lucru judecat în cauză că inculpatul s-a sustras urmăririi penale. Ori, din perspectiva practicii CEDO, luând în considerare un risc rezonabil de încercare a obstrucționării justiției, prin sustragerea de la ancheta judiciară, și complexitatea anchetei, constituie motive relevante și suficiente pentru a justifica detenția preventivă pe timpul anchetei (cauza Richet vs Franța).

Referitor la solicitarea apărătorului inculpatului de a se dispune înlocuirea măsurii arestării cu o măsură preventivă mai ușoară, Curtea apreciază că la acest moment raportat la gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, la impactul negativ al acestora asupra opiniei publice, singura măsură preventivă necesară și proporțională este măsura arestării preventive. Chiar și în jurisprudența CEDO s-a statuat că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea și prelungirea arestării preventive, cel puțin o perioadă de timp (cauza Letellier c/a Franței).

În ceea ce privește durata măsurii arestării preventive luate față de inculpat se apreciază că nu se poate reține că până la această dată a fost depășit termenul rezonabil al duratei arestării, în sensul stabilit de jurisprudența CEDO. Autoritățile și-au îndeplinit obligația de a depune toate diligențele pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, în perioada scursă de la momentul arestării preventive fiind finalizată în primă instanță procedura în cameră preliminară și a fost învestită instanța superioară cu soluționarea contestațiilor formulate de inculpații din cauză.

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

Măsura arestării preventive a inculpatului O. F. V. este proporțională cu gravitatea acuzațiilor și este necesară pentru buna desfășurare a procedurilor judiciare, existând temeri justificate – în special la acest moment când inculpatul știa că activitatea sa a fost descoperită de autorități iar ceilalți coinculpați au avut acces la probele administrate până în prezent, împrejurare în care s-ar putea încerca influențarea acestora.

Pentru a se răspunde exigențelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c) CEDO, precum și pentru a răspunde cererii inculpatului, prin apărător, judecătorul de cameră preliminară trebuie să analizeze și posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei la proces ( cauza Vrencevc Serbiei; cauza Lclieirec. Belgiei), pentru că numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat (cauza McKay c Regatului Unit). Din acest punct de vedere, în această cauză se impune privarea de libertate a inculpatului, existând pericolul sustragerii de la judecarea cauzei, gravitatea pedepsei prevăzută de legiuitor pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată reprezentând la acest moment și în lumina celor deja arătate în considerentele anterioare un argument în acest sens și justificând menținerea în stare de detenție un interval de timp rezonabil (cerință satisfăcută în cauză).

În consecință, luarea față de inculpatul O. F. V. a unor măsuri alternative, nu ar fi suficiente la acest moment, urmând să se aprecieze asupra necesității acestei măsuri pe parcursul procesului penal în cadrul verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în condițiile 207 alin. 6 C. pr.pen. - în tot cursul procedurii de cameră preliminară, și ulterior în condițiile art. 208 C. pr.pen. în cursul judecății.

Din aceste motive, în acord cu instanța de fond, Curtea apreciază că, la acest moment procesual, restrângerea libertății individuale a contestatorului-inculpat, prin menținerea măsurii arestării preventive, este justificată în circumstanțele cazului, fiind proporțională cu gravitatea acuzației și scopul urmărit prin luarea ei. Nu au apărut împrejurări care să justifice concluzia că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pentru a se justifica înlocuirea măsurii arestării cu o măsură preventivă mai puțin severă, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Curtea constată de asemenea că raportat la data la care a fost pus în executare mandatul de arestare preventivă, nu poate fi vorba în prezenta cauză nici de depășirea termenului rezonabil al arestării preventive, pentru a se justifica înlocuirea măsurii arestării.

Tot astfel, Curtea nu poate împărtășii susținerile inculpatului referitoare la principiul egalității de tratament juridic, față de faptul că anumiți inculpați din prezenta cauză au fost trimiși în judecată în stare de libertate sau în cursul procedurii au fost puși în libertate.

Raportat la obiectul prezentei cauze, Curtea nu este competentă a analiza comparativ situația inculpaților arestați cu situația altor inculpați trimiși în judecată în stare de libertate, instanța de control judiciar fiind limitată doar a analiza legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului contestator.

Este adevărat, în prezent coinculpații din prezenta cauză sunt liberi urmare a revocării măsurilor preventive și că activitate acestuia nu poate fi disociată de cea a grupului pe care se reține de care acuzație că l-a constituit, însă și în cadrul grupului situația participanților este distinctă iar circumstanțele personale ale unui inculpat nu se pot răsfrânge și asupra celorlalți.

Curtea precizează că asigurarea operativității procesului penal, sub aspectele privind garanția respectări termenelor prevăzute pentru anumite activități, desfășurării procesului penal în bune condiții și împiedicarea făptuitorului de a se sustrage judecății, impune, în situații determinate, luarea sau, după caz, menținerea unor măsuri preventive.

P. urmare, hotărârea penală atacată nu este susceptibilă de critică sub acest aspect.

Față de considerentele dezvoltate anterior, Curtea, în baza dispozițiile art. în baza art. 206 alin. 1, 3, 5 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate contestațiile formulate de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Biroul T. H. și inculpatul O. F. V. împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2014, dată în dosarul nr._ 3 al Tribunalului H..

În baza disp. art.275 alin.2 C.p.p. va fi obligat inculpatul contestator O. F. V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art.275 alin.3 Cod procedură penală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator O. F. V., în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat Cupețiu D. E. I., până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 25 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate contestațiile formulate de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Biroul T. H. și inculpatul O. F. V. împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2014, dată în dosarul nr._ 3 al Tribunalului H..

În baza disp. art.275 alin.2 C.p.p. obligă pe inculpatul contestator O. F. V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului potrivit art.275 alin.3 Cod procedură penală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator O. F. V., în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat Cupețiu D. E. I., până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 25 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2014.

Președinte,

S. T.

Grefier,

A. B.

Red./tehnored.S.T

2ex/21.11.2014

J.F.C. B.

← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr....		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 590/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 196/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1232/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 667/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 590/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 592/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 587/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 796/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA