Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 659/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 659/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 7136/270/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 659/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTORI: I. N. C.
A. B.
P. G.- grefier
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de
–E. C.- procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul B. I., împotriva sentinței penale nr.235/22.04.2013, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit inculpatul și intimata parte civilă . recurentul inculpat a răspuns avocat oficiu Spatariu D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Apărătorul din oficiu și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat oficiu Spatariu D. având cuvântul pentru recurentul inculpat a susținut că motivul de recurs vizează netemeinicia hotărârii, a pus concluzii de admitere a recursului și pe fond redozarea pedepsei.
A depus la dosar referatul privind plata onorariului din fondul MJ.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat apreciind că faptele au fost corect stabilite iar pedeapsa judicios individualizată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin s.p. nr.235 din 22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul_ s-a dispus:
În baza art. 208-209 alin. 1, litera e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 74 lit. c și alin. 2 Cod penal, 76 alin.1 litera c Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost condamnat inculpatul B. I., fiul lui T. și S., născut la data de 24.12.1956 în Tg. Ocna, jud. Bacău, domiciliat în Tg. Ocna, . bis jud. Bacău, studii – liceul, fără ocupație,recidivist, CNP-_ la o pedeapsă de 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare.
S-a descontopit rezultanta de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 82/2012 a Judecătoriei Onești rămasă definitivă la data de 26.04.2012 prin dec. pen. nr.472/2012 a Curții de Apel Bacău și repune în individualitate pedepsele de:
- 10 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat ”prev. de art. 208-209 alin. 1, litera g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și raportat la art. 74 alin. 2 Cod penal,cu aplicarea art. 76 alin.1 litera d Cod penal și art. 80 Cod penal, cu referire la art. 320 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală..
- 200 lei amendă aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, cu referire la art. 320 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală.
În baza art. 36 al. 1 Cod penal, 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. d Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin sent. pen. 82/2012 a Judecătoriei Onești rămasă definitivă la data de 26.04.2012 prin dec. pen. nr.472/2012 a Curții de Apel Bacău, cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta și aplică pedeapsa închisorii cea mai grea.
Inculpatul B. I. execută pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.36 al. 3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei perioada executată, respectiv 02.05._13.
În temeiul art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
S-a anulat MEPÎ nr. 116/27.04.2012 emis de Judecătoria Onești și s-a dispus emiterea unui nou mandat.
În temeiul art. 14 alin. 3 litera b, art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357, art.1381 și urm. Cod Civil, a fost obligat inculpatul să achite suma de 1915 lei către partea civilă S.C. M. S.A. Suceava cu sediul în Suceava .. 23, județul Suceava, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a distrugerilor.
În baza art. 191 al. 1 Cod pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, sumă în care sunt incluse și onorariile de avocat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Judecătoria Onești, a înregistrat dosarul sub nr._, s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată a inculpatului B. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 11/12.04.2012 în jurul orei 02,36 a spart geamul librăriei “A.“, aparținând . Tg. Ocna, de unde a sustras mai multe jucării din pluș, și cauciuc, precum și jocuri, cauzând un prejudiciu evaluat la suma de 1685,30 lei. Prin rechizitoriu s-a mai dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei G. T.
D., fiica lui B. și Frăsina, născută la 09.03.1965 în Tg. Ocna, cu același domiciliu, ..4A, fără antecedente penale, CNP_,cercetată pentru art. 221 Cod pen., întrucât fapta nu s-a confirmat.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, materializate în: declarațiile învinuitului, proces verbal de consemnare acte premergătoare, proces verbal de cercetare la fața locului, adresă parte vătămată, listă marfa furată, planșe fotografice, proces verbal de vizionare a înregistrărilor video, raport de eveniment, proces verbal de percheziție, declarațiile martorilor L. M., G. G., L. A., B. L. N., C. Crizantina, raport de expertiză criminalistică, procesele verbale de constatare, planșe foto, procese –verbale de cercetare la fața locului.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii din lucrări, s-a atașat copia sentinței penale nr.82/2012 a Judecătoriei Onești cu mențiunea datei rămânerii definitive și a MEPÎ emis în baza acestei sentințe, s-a atașat biletul de liberare al inculpatului.
Inculpatul a refuzat să dea declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză în ambele faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt :
În noaptea de 11/12.04.2012 inculpatul B. I. a spart geamurile librăriei“A. “din orașul Tg. Ocna, aparținând . și a pătruns în interior de unde a sustras mai multe jucării din pluș, cauciuc și jocuri, cauzând un prejudiciu evaluat la 1685lei.
La data de 12.04.2012, în jurul orei 18:00, s-a deplasat la G. G., din Tg. Ocna, ..4A, unde a încercat să vândă jucării, dar acesta nu a acceptat.
Pe parcursul procesului penal inculpatul a refuzat să dea declarație, rezervându-și dreptul la tăcere, dar în concluziile pe fond a precizat că nu se face vinovat de comiterea faptei.
Apărarea inculpatului este lipsită de suport probator.
Astfel, în urma deplasării la fața locului a organelor de anchetă, s-a constatat că librăria se află la parterul blocului D 13, de pe . Tg.Ocna.
La examinarea exterioară s-a constatat că unitatea este dispusă în formă de L, iar de la înălțimea de 1 m de la sol sunt geamuri de 110/155 cm, cu o grosime de 5 mm. A fost identificat al cincilea geam de la ușa de acces care era spart, cioburile fiind dispuse spre interior.
De pe raftul din dreptul geamului spart s-a reclamat lipsa mai multor jucării din pluș și din cauciuc, iar ușa de acces nu prezenta urme de forțare.
De la fața locului, de pe cutiile de jucării rămase au fost prelevate și 3 urme papilare.
Din raportul de expertiză tehnică criminalistică cu nr._ din 03.08.2012, rezultă că două din cele trei urme papilare ridicate de la fața locului au fost create de către numitul B. I. (fl.49-54).
La data de 26.04.2012, organele de poliție au procedat ia vizionarea înregistrărilor de pe o cameră video amplasată la .", al cărui obiectiv este îndreptat către librărie, magazin ce se află la 5 m de aceasta și s-a constatat că, în noaptea respectivă la ora 02:12:18, inculpatul s-a aflat pe trotuarul din fața librăriei cu o geantă de voiaj în spate. La cca. 20 de minute, a fost văzut și de vânzătoarea de la magazinul de pâine, respectiv T. L. care a declarat că acesta avea sub braț un pachet voluminos.
Librăria „A." din Tg. Ocna, prin adresa cu nr. l din 20.04.2012 a comunicat faptul că, se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 1685,30 lei (fi. 10).La instanță, a mai solicitat și suma de 230 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor.
Astfel, față de starea de fapt expusă,instanța a reținut că inculpatul B. I. a sustras, în loc public, pe timp de noapte și prin escaladare, mai multe jucării din pluș, și cauciuc din librăria “A. “, aparținând . Suceava, acțiunea acestuia întrunind,în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208-209 alin. 1, litera e, g și i Cod penal.
Furtul calificat, ca orice formă calificată a unei infracțiuni presupune realizarea conținutului legal al infracțiunii tip-furt în prezența unor împrejurări care ridică gradul de pericol social al faptei și care, din această cauză sunt prevăzute ca circumstanțe agravante.
Sub aspectul laturii obiective infracțiunea de furt se poate realiza potrivit art.208 al.1 C.P., printr-o acțiune de sustragere a unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia.
Având în vedere modalitatea de comitere a faptei de furt de către inculpat prin escaladare, instanța a apreciat că în cauză s-a realizat și conținutul legal al infracțiunii de furt calificat prev. de art. 209 al. 1 lit. i Cod pen.
Totodată, activitatea infracțională desfășurându-se pe timp de noapte și în loc public inculpatul profitând de condițiile deosebit de favorabile pe care întunericul le oferă sustragerii de bunuri,instanța constată că în cauză s-a realizat și conținutul legal al infracțiunii de furt calificat prev. de art. 209 al.1 lit. e, g Cod pen.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu vinovăție, sub forma intenției directe deduse din aceea că a avut reprezentarea clară a faptei săvârșite și a rezultatului,urmărind producerea acestuia.
Astfel, fiind administrate probe concludente și pertinente în cauză din care rezultă vinovăția inculpatului B. I. în săvârșirea infracțiunii deduse judecății, instanța va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei, în baza art. 72 Cod penal instanța a avut in vedere: limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege care incriminează infracțiunea dedusă judecății, gradul de pericol social al faptei concretizat in diminuarea patrimoniului părții vătămate,, persoana inculpatului.
La stabilirea și aplicarea pedepsei instanța a ținut seama și de împrejurările care atenuează și agravează răspunderea sa penală. Instanța va reține valoarea mică a prejudiciului produs la infracțiunea de furt, cât și buna comportare a inculpatului după liberarea din penitenciar prezentându-se în mod constant la solicitarea instanței, astfel încât va face aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2 Cod penal.
Totodată, din conținutul fișei de cazier judiciar de la fila 56 dosar urm. pen. rezultă că anterior datei comiterii acestor infracțiuni inculpatul a suferit mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, ultima condamnare fiind de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1045/18.09.2006 a Judecătoriei Onești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 200/05.04.2007 Curții de Apel Bacău, fiind arestat la data de 20.04.2007 și liberat condiționat la data de 04.11.2008, cu un rest neexecutat de 531 de zile.
Astfel, infracțiunea dedusă judecății fiind săvârșită la data de 11/12.04.2012, după executarea pedepsei de 3 ani închisoare mai-sus invocată,instanța a reținut că in prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal referitoare la recidiva post-executorie.
Astfel, având în vedere cele arătate mai sus,pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de 208-209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și raportat la art. 74 alin. 1 lit. c alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 76 alin.1 litera c Cod penal, urmează a condamna inculpatul B. I., la o pedeapsă cu închisoarea,pornind de la minimul special prevăzut de legiuitor și coborând pedeapsa ca efect al circumstanțelor atenuante reținute sub minimul prev. de lege.
Totodată, prin sentința penală nr.82/2012 a Judecătoriei Onești rămasă definitivă la data de 26.04.2012 a Curții de Apel Bacău, a mai fost condamnat la pedeapsa rezultată de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere în luna februarie și martie 2011.
În baza acestei sentințe a fost emis MEPÎ nr.116/27.04.2012.A fost încarcerat la data de 02.05.2012 și liberat condiționat la data de 05.02.2013.
Se constată așadar că fapta dedusă judecății a fost comisă în noaptea de 11/12.04.2012 iar sentința penală nr.82 a rămas definitivă la data de 26.04.2012, faptele fiind concurente.
În consecință, s-a descontopit rezultanta de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.82/2012 a Judecătoriei Onești rămasă definitivă la data de 26.04.2012 prin dec. pen. nr. 472/2012 a Curții de Apel Bacău și se vor repune în individualitate pedepsele de:
- 10 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat ”prev. de art. 208-209 alin. 1, litera g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și raportat la art. 74 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 76 alin.1 litera d Cod Penal și art. 80 Cod Penal, cu referire la art. 320 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală..
- 200 lei amendă aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, cu referire la art. 320 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală.
În baza art. 36 al. 1 Cod penal, 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. d Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin sent. pen. 82/2012 a Judecătoriei Onești rămasă definitivă la data de 26.04.2012 prin dec. pen. nr.472/2012 a Curții de Apel Bacău, cu pedeapsa ce s-a aplicat prin prezenta și s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea.
În baza art.36 al. 3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei perioada executată, respectiv 02.05._13.
În temeiul art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Cu referire la pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite și, implicit gradul de pericol social al acesteia duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestuia îi va fi interzis pe perioada executării pedepsei.
S-a anulat MEPÎ nr.116/27.04.2013 emis de Judecătoria Onești și s-a dispus emiterea unui nou mandat.
Sub aspectul laturii civile este de precizat că partea civilă S.C. M. S.A. Suceava cu sediul în Suceava .. 23, județul Suceava, s-a constituit parte civilă cu suma de 1951 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a distrugerilor.
Analizând materialul probator administrat in prezenta cauza, instanța a constatat ca fapta ilicită a inculpatului de a distruge un geam aparținând parții vătămate și de a sustrage mai multe jucării, fără a plăti contravaloarea acestuia, a cauzat un prejudiciu in patrimoniul părții civile care se impune a fi reparat. Pentru acest motiv, in baza art. art. 14 alin.3 litera b, art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357, art.1381 și urm. cod civil instanța a obligat inculpatul la plata sumei arătate către partea civilă.
Fiind in culpă procesuală a fost obligat inculpatul ca in baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală să achite statului cheltuielile judiciare avansate in prezenta cauză, în ambele faze ale procesului penal.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs inculpatul B. I..
Motivele de recurs au fost consemnate în partea introductivă a hotărârii, astfel că nu vor mai fi reluate ci doar analizate.
Analizând sentința penală recurată, în raport de motive invocate cât și din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins.
În contrast cu opinia inculpatului recurent, instanța de recurs consideră că sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate acestuia pentru faptele comise, prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social în concret al faptei comise, circumstanțelor reale de săvârșire, urmării produse ca și consecință a săvârșirii acestei infracțiuni (care au cauzat un prejudiciu în cuantum de 1915 lei), circumstanțelor personale ale acestuia dar și conduitei anterioare care nu se află la primul contact cu legea penală, suferind anterior multiple condamnări pentru fapte de același gen, aflându-se în prezent în stare de recidivă postexecutorie.
În consecință, Curtea apreciază că pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă, este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Instanța de recurs nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei principale aplicate, întrucât, așa cum s-a mai arătat, prima instanță a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana acestuia, respectând prin cuantumul stabilit și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu se impune reducerea pedepsei principale, întrucât ar fi excesiv în raport cu aspectele concrete ale cauzei și ar afecta scopul pedepselor.
De altfel reducerea cuantumului pedepsei principale ar fi posibilă numai prin eficientizarea sporită a efectelor circumstanțelor atenuante reținute, însă în raport cu modul concret în care inculpatul a conceput și săvârșit infracțiunea precum și cu persistența infracțională deosebită a acestuia, Curtea așa cum a mai arătat, apreciază că pedeapsa stabilită de prima instanță a fost corect individualizată.
În considerarea celor expuse, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b C.p.p. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului B. I..
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.p.p;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. împotriva s.p. nr.235 din 22.04.2013 pronunțată de Judecători Onești în dos._ .
În baza art. 192 al.2 C.p.p.obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuielile judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. I. N. C.
A. B.
GREFIER,
P. G.
red. sent.D. P.
red. dec. recurs A.B.
tehnored. P.G.
2 ex.
26.06.2013
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 956/2013. Curtea de... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 888/2013. Curtea de... → |
|---|








