Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 782/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 782/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 3501/110/2013/a1
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 782
Ședința publică din 10 iulie 2013
Complet format din :
PREȘEDINTE- B. A.
JUDECĂTOR—M. V.
JUDECĂTOR-N. C. I.
GREFIER- L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror E. L.
*
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul M. M., împotriva încheierii din 10.07.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat M. M., în stare de arest, asistat de avocat...
Procedura este completă.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Fiind întrebat recurentul-inculpat arată că își menține recursul declarat.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales I. Ș., pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului față de netemeinicia încheierii analizând temeiul arestării retinut respectiv cel al art.148 lit.f C.pr.penală. Apreciază că prin lăsarea în libertate inculpatul nu ar împiedica aflarea adevărului sau desfășurarea cercetărilor penale, nu prezintă pericol pentru ordinea publică iar rezonanța în rândul opiniei publice s-a diminuat.
De asemenea, consideră că a fost un accident provocat de victimă fiind vorba de o legitimă apărare depăsită, iar actele depuse la dosar confirmă caracterul inculpatului, lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă stabil și se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefundat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cauză măsura dispusă este legală și temeinică raportat la probatoriu administrat, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul concret pentru ordinea publică precum și declaratiile inculpatului și ale părții vătămate.
Recurentul-inculpat solicită judecarea în stare de libertate deoarece este singurul întreținător de familie, soția sa este bolnavă și nu prezintă pericol public.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10.07.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13, s-a dispus în baza art.300/1 C.pr.penală raportat la art.148 lit.f C.pr.penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art.20 Cod penal la art.174 alin.1-175 alin.1 lit.c,i Cod penal.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare, pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal, pe de altă parte.
Aplicând aceste principii la speța de față, instanța a considerat că există probe și indicii temeinice care să nască presupunerea verosimilă că inculpații au comis fapta pentru care sunt cercetați, fără a fi răsturnată prezumția de nevinovăție.
Astfel coroborând concluziile raportului medico - legal nr. 4136OF din 29.04.2013 cu declarațiile martorilor, cu declarațiile părții vătămate M. M. Ș. dar și cu declarațiile inculpatului care nu recunoaște comiterea faptei dar afirmă că a existat un conflict între ei și partea vătămată, instanța a constatat că în acest moment procesual există indici și probe care susțin învinuirea în sensul că în seara zilei de 17.04.2012 în jurul orelor 20:30, în timp ce se afla în fața locuinței sale, situată în mun. Moinești, ., nr. 81, pe fondul unui conflict spontan cauzat de fiul său M. M. Ș. în vârstă de 24 de ani, aflat în stare de ebrietate și care se îndrepta spre tatăl său pentru –l lovi cu pumnii, l-a înjunghiat pe M. M. Ș. de două ori cu un cuțit în zona șoldului drept și a abdomenului, cauzându-i leziuni vindecabile în 30-35 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Deosebit de relevante sub aspectul probării existenței indiciilor și probelor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală instanța evidențiază concluziile medicului legist (fl. 29 dup) unde se consemnează că victima „prezintă traumatism sol drept cu plagă înjunghiată și traumatism toracoabdominal drept, obiectivat prin plagă înjunghiată penetrantă în cavitatea abdominală cu plagă a lobului hepatic drept hemoperitoneu. Leziunile datează din data de 17.04.2013 și s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător tăios” .
Aceste concluzii înfrâng apărările formulate de inculpat conform cărora victima s-a autoaccidentat căzând în cuțit, având în vedere că medicul legist consemnează existența a două leziuni produse prin înjunghiere.
Privitor la existența în continuare a cazului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală instanța a constatat:
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. În același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifică, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Din actele și lucrările dosarului instanța a constatat că există dovezi privind existența cazului comiterii unei infracțiuni grave apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Or în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv față de inculpați, tribunalul a constatat că se impune în continuare detenția provizorie, fiind comisă o infracțiune deosebit de gravă - tentativă la infracțiunea de omor calificat - iar raportat la împrejurările concrete în care au fost săvârșită fapta: pe fondul consumului de alcool, pe timp de noapte, prin exercitarea de violențe fizice, folosindu-se un obiect înțepător tăios, în loc public - este îndeplinită condiția privind existența în continuare a pericolul public concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului - pentru comunitatea din care provine victima și chiar inculpatul.
Infracțiunile îndreptate împotriva vieții prezintă cel mai ridicat grad de pericol social.
Aceste infracțiuni, aduc atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv viața, afectând totodată și relațiile sociale existente intre ceilalți membri ai familiei care sunt astfel supuși unei traume psihice.
Un argument în plus pentru a sublinia gravitatea faptei îl constituie însuși faptul că legiuitorul în mod obiectiv a prevăzut o pedeapsă deosebit de aspră, în scopul preventiv de a descuraja comiterea unor astfel de infracțiuni.
Tribunalul a constatat că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea faptei despre care se prezumă că a fost săvârșită de inculpați, aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celei în discuție, în sensul eliminării, izolării din societate a subiectului infracțional.
Prin prisma acestor împrejurări, instanța a apreciat că lăsarea inculpaților în libertate în acest moment procesual nu este oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptei nu s-a estompat și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin 2 Cod procedură penală pentru a dispune revocarea măsurii.
Pentru considerentele expuse anterior, apreciind că arestarea preventivă este legală iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și nici nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate instanța în baza art. 3001 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M. M. - trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin 1 -175 alin 1 lit. c, i Cod penal.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Instanța de control judiciar, examinând încheierea atacată în baza art.385/14 c.pr.pen., pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.385/6, alin.3 c.pr.pen., constată că aceasta este netemeinică.
În primul rând trebuie arătat că, în cauză, se poate spune că există probe și indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.143 și 681 c.pr.pen. din care să rezulte presupunerea rezonabilă că M. M. a săvârșit fapta pentru care a fost inculpat. Chiar dacă nu a recunoscut intenția de a-și înjunghia fiul, acesta și-a însușit episodul principal vătămător și care a imprimat periculozitate deosebită faptei sale, respectiv folosirea cuțitului în conflictul cu victima, care s-a folosit doar de pumni. Prin urmare, este îndeplinită această condiție esențială, constând în aceea că inculpatul este presupusul autor al faptei prevăzute de legea penală, aspect reținut întocmai și de prima instanță.
În ceea ce privește incidența cazului de arestare prevăzut de art.148, lit.f c.pr.pen., Curtea reține că infracțiunea pentru care este judecat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar modalitatea de săvârșire a acesteia, prin folosirea unui cuțit și înjunghierea victimei în abdomen, cu plagă a lobului hepatic drept și hemoperitoneu, denotă o periculozitate deosebită. Din relatările părților rezultă că incidentele violente dintre ei erau destul de dese, pe fondul consumului de alcool și a nemulțumirii tatălui față de soarta fiului său, aspect care potențează o reiterare infracțională, inclusiv în sens invers, adică din partea fiului către tată. Atât obiectul folosit, cât și partea din corp vizată, sunt cât se poate de elocvente în a evalua atitudinea subiectivă a inculpatului, dar mai ales urmările negative și mai grave ce s-ar fi putut produce.
Separat de neînțelegerile obișnuite dintr-o familie, Curtea nu poate justifica sub nicio formă gestul lui M. M. de a-și impune punctul de vedere cu un cuțit, decât sub manifestarea unui impuls de ordin criminal, doar întâmplarea limitând consecințele nefaste ale unui asemenea comportament.
În cauză nu este suficientă luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.1451 c.pr.pen., din datele cauzei rezultând că părțile se manifestau violent în mod frecvent, risc ce nu poate fi înlăturat decât prin ținerea inculpatului în detenție preventivă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.38515, pct.1 lit.b c.pr.pen., va respinge recursul formulat de recurentul-inculpat M. M. împotriva încheierii din 10.07.2013, pronunțată în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Bacău.
Va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cpp, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – inculpat M. M. ,împotriva încheierii din data de 10.07.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ 13.
În baza art.192 al 2 Cpp, obligă recurentul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.07.2013, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. A. M. V.
N. C. I.
GREFIER,
L. G.
Red.înch.f. G. A.C.
Red.d.p.r. M.V.
Tehnored.L.G./ 15.07.2013.
2 ex.
| ← Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p..... | Deturnarea de fonduri. Art. 302 ind 1 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
