Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p.. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 3803/321/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 187/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTOR: V. I.
P. D.
P. G.- grefier
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de – B. G.- procuror
Pe rol fiind pronunțarea recursului penal declarat de partea vătămată B. E., împotriva sentinței penale nr.205/30.07.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic, în ședința publică din data de 21.02.2013, susținerile fiind consemnate în încheierea din acea zi care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin SENTINȚA PENALĂ NR. 205 din data de 30.07.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu-N., în temeiul art. 271 alin. 2 din Codul penal, a dispus condamnarea inculpatului L. C., fiul lui C. și A., născut la data de 03.04.1967, în Tîrgu N., domiciliat în .. N., CNP_, studii 10 clase, agricultor, necăsătorit, fără copii minori, cu stagiul militar satisfăcut, cunoscut cu antecedente penale, la 1.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești.
A fost atenționat inculpatul cu privire la dispozițiile art. 631 din Codul penal și ale art. 425 din Codul de procedură penală.
În temeiul art. 170 din Codul procedură penală, s-a dispus restabilirea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, conform dispozitivului sentinței civile nr. 1830/02.10.2006, pronunțată în dosarul nr. 2010/2006 al Judecătoriei Târgu N..
În temeiul art. 10 alin. 1 lit. a rap. la art. 11 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 10 alin. 1 lit. d rap. la art. 11 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală,s-a mai dispus achitarea aceluiași inculpat și pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 346 alin. 3 din Codul de procedură penală, au fost respinse pretențiile civile ale părții vătămate.
În temeiul art. 193 alin. 6 din Codul de procedură civilă,inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate, suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 alin. 1 și art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a, b din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, iar partea vătămată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu N. la data de 23.11.2012, sub nr._, petenta B. E. a contestat, în baza dispozițiilor art. 2781 din Codul de procedură penală, Rezoluția nr. 727/II-2/2011 din data de 27.10.2011 a prim procurorului de la P. de pe lângă Judecătoria Târgu N., prin care s-a respins plângerea petentei împotriva soluției adoptate prin Ordonanța din 01.09.2012, în dosarul nr. 845/P/2011, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului L. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal, distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal și tentativă la furt, prevăzută de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 700 lei, precum și neînceperea urmăririi penale față de numitul L. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie și furt, prevăzute de art. 220 alin. 1 și art. 208 alin. 1 din Codul penal.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că imobilul în care locuiește ilegal intimatul L. C. este proprietatea sa, acesta fiind evacuat în baza unei sentințe definitive pe care nu o respectă, nefiind obligată să-i permită acestuia să locuiască în imobilul său, chiar dacă acesta nu a realizat până în prezent nimic în viață.
Petenta a menționat că lucerna pe care intimatul a cosit-o și însușit-o a fost de pe terenul său și semănată de mama sa în anul 2008, iar anexa din lemn (stâna) pe care acesta a distrus-o a fost a tatălui său, iar ca urmare a dobândirii proprietății prin contract de vânzare-cumpărare, acea anexă se află în perimetrul proprietății sale, astfel că îi aparține, iar intimatul nu a dispus niciodată de acea anexă.
De asemenea, petenta a menționat că intimatul nu este o persoană docilă, așa cum se menționează de către parchet, dimpotrivă, fiind foarte agresiv și violent, în ultimii 3 ani, aceasta personal apelând de mai multe ori la telefonul de urgență 112 pentru a se deplasa polițiștii la adresa mea, iar în unele cazuri intimatul a fost sancționat.
Prin Sentința penală nr. 378/22.12.2011, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. c din Codul de procedură penală, a fost admisă plângerea formulată de petenta B. E., în contradictoriu cu intimatul L. C., împotriva Ordonanței nr. 845/P/2011 din 01.09.2011 și rezoluției nr. 727/II-2/2011 din 27.10.2011, date de P. de pe lângă Judecătoria Târgu N., în dosarul de urmărire penală nr. 845/P/2011, s-a desființat rezoluția și în parte ordonanța atacată și s-a reținut cauza spre judecare pentru săvârșirea de către intimatul L. C. a infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal, distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal, și tentativă la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 din Codul penal, menținând ordonanța atacată cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 220 alin. 1 din Codul penal și art. 208 alin. 1 din Codul penal.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal, partea vătămată B. E. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea construcției de lemn distrusă (f. 11 din dosarul de urmărire penală).
Pentru termenul de judecată din data de 25.06.2012, partea vătămată a depus la dosar un memoriu (f. 80, 88 din dosarul instanței), prin care a solicitat instanței să-l oblige pe inculpat să probeze cele declarate în fața organelor de urmărire penală prin declarația din 29.07.2011, respectiv faptul că aceasta manifestă o ură personală față de inculpat și că este bolnavă pe fond psihic, solicitând restabilirea imaginii sale prin consemnarea în dosar a acestor aspecte, precum și daune morale de 10.000 lei, însă având în vedere că faptele invocate de către partea vătămată nu fac obiectul judecății, instanța nu s-a pronunțat cu privire la acestea.
La data de 09.07.2012, partea vătămată B. E. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat toate cheltuielile efectuate în acest dosar, anexând la dosar bilete de călătorie (f. 99 din dosarul instanței).
Inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi ascultat, deși s-a dispus aducerea acestuia cu mandat de aducere pentru două termene de judecată consecutive, iar de fiecare dată mandatul de executare nu a putut fi executat de către organele de poliție deoarece inculpatul nu a fost găsit la domiciliu, după cum rezultat din procesele-verbale de executare a mandatului de aducere (f. 50, 59 din dosarul instanței).
În cursul cercetării judecătorești, a fost ascultată partea vătămată B. E. și au fost audiați martorii L. A. și V. L., declarațiile acestora fiind depuse la dosar (f. 69, 70, 89).
Instanța a dispus din oficiu audierea martorului L. G., despre care s-a făcut referire în declarația părții vătămate (f. 10 verso din dosarul de urmărire penală), însă față de lipsa acestuia la patru termene de judecată consecutive, întrucât organele de poliție nu au reușit să identifice această persoană, conform procesului verbal de executare a mandatului de aducere din data de 09.07.2012 (f. 98 din dosarul instanței), instanța, având în vedere dispozițiile art. 329 din Codul de procedură penală, a renunțat la audierea acestui martor.
De asemenea, instanța a solicitat Inspectoratului de Poliție al Județului N. eliberarea unei copii de pe cazierul judiciar al inculpatului L. C., răspunsul fiind depus la dosar (f. 79, 81 din dosarul instanței).
Analizând probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale,cât și nemijlocit în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul L. C. și partea vătămată B. E. sunt frați, ambii fiii defunctului L. C., moștenind de pe urma acestuia, împreună cu L. A., V. A., D. M., S. V. și L. S., mai multe suprafețe de terenuri și cota de 1/2 din casa de locuit și anexele acesteia situate în ..
În ceea ce privește săvârșirea de către inculpatul L. C. a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 841/AC/21.10.2003 a Tribunalului N., s-a dispus sistarea stării de indiviziune între moștenitorii defunctului L. C. și au fost atribuite către soția supraviețuitoare L. A., mama inculpatului și a părții vătămate, casa de locuit și mai multe suprafețe de teren. La data de 31.03.2005 L. A. a vândut către partea vătămată B. E. casa de locuit și anexe, precum și suprafața de 1.344 mp, convenind ca vânzătoarea să locuiască în casă și să se folosească de imobilele vândute (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare – filele 19, 20 din dosarul de urmărire penală
Prin sentința civilă nr. 1830 din 02.10.2006 (f. 16 din dosarul de urmărire penală), Judecătoria Târgu N. a dispus evacuarea lui L. C. din imobilele - casă, anexe și teren situate în . B. E., sentința devenind definitivă și executorie la data de 17.07.2007.
La data de 17.04.2008 s-a procedat la evacuarea lui L. C. din imobilele - casă, anexe și teren situate în . B. E., fiind încheiat un proces verbal de către executorul judecătoresc cu această ocazie, în executarea sentinței civile nr. 1830 din 02.10.2006 (f. 17 din dosarul de urmărire penală).
Inculpatul L. C. a declarat în cursul urmăririi penale (f. 40, 42-43 din dosarul de urmărire penală) că recunoaște că la data de 17.04.2008 a fost evacuat din casa părinților săi, care aparține surorii lui, B. E., însă a revenit și locuiește într-o anexă, iar în casă locuiește mama sa. El a mai declarat că nu a respectat hotărârea de evacuare și nu a evacuat locuința deoarece nu are unde să stea și consideră că are și el dreptul la o parte din moștenirea părinților săi deoarece a locuit acolo toată viața sa. Astfel, deși a fost evacuat din spațiul părții vătămate prin hotărâre judecătorească, hotărâre pusă în executare silită prin intermediul executorului judecătoresc, inculpatul, așa cum el însuși recunoaște, continuă să locuiască în acest spațiu.
Din declarația părții vătămate și a martorei L. A. (f. 69, 70 din dosarul instanței)a rezultat, de asemenea, că inculpatul locuiește și în prezent în anexa casei pe care partea vătămată a cumpărat-o de la mama sa, L. A., iar, deși inculpatul a fost evacuat din imobil, acesta refuză să plece și să respecte hotărârea judecătorească prin care s-a dispus evacuarea acestuia din imobil.
În drept, fapta inculpatului L. C., care a împiedicat-o pe partea vătămată B. E. să folosească o anexă a casei cumpărată de la mama sa, L. A., continuând să locuiască în acest spațiu, deși printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie inculpatul a fost evacuat din imobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal.
Acțiunea inculpatului de împiedicare a părții vătămate de a se folosi de anexa casei sale, a fost săvârșită, sub aspectul laturii subiective, cu intenție directă în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 din Codul penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale, respectiv lipsirea părții vătămate de folosința anexei casei sale și a acționat în scopul producerii acestui rezultat, vinovăția inculpatului fiind dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea părții vătămate, sentința civilă nr. 1830/02.10.2006, pronunțată în dosarul nr. 2010/2006 al Judecătoriei Târgu N., procesul verbal de executare silită din data de 17.04.2008, declarațiile părții vătămate (f. 70 din dosarul instanței și f. 9-11 din dosarul de urmărire penală) și declarațiile martorei L. A. (f. 70 din dosarul instanței și f. 14 din dosarul de urmărire penală), toate coroborate cu declarațiile inculpatului, prin care recunoaște fapta.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului L. C. (f. 79 din dosarul instanței)a rezultat că acesta a suferit anterior mai multe condamnări la pedepse cu amenda penală, ultima dintre acestea fiind pronunțată de Judecătoria Tîrgu N. la data de 27.11.2006. De asemenea, inculpatul a mai fost sancționat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 din Codul penal (prin Ordonanța nr. 920/P/2008), pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 alin. 2 din Codul penal și art. 220 alin. 1 din Codul penal (prin Ordonanța nr. 1098/P/2010), precum și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. 1 din Codul penal și art. 193 alin. 1 din Codul penal (Ordonanța nr. 1892/P/2011).
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a ținut seama de scopul pedepsei conform art. 52 din Codul penal și de criteriile generale de individualizare enumerate de art. 72 din Codul penal, reținând, în acest sens, gradul de pericol social a faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestuia.
În concret, instanța a apreciat că infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prezintă un grad semnificativ de pericol social în raport cu circumstanțele comiterii faptei, în condițiile în care inculpatul a refuzat și în continuare să respecte hotărârea judecătorească prin care s-a dispus evacuarea acestuia din anexa casei părții vătămate, locuind și în prezent în această anexă, aducând atingere relațiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiției prin asigurarea respectării hotărârilor judecătorești.
De asemenea, sub aspectul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța a reținut pe de o parte că inculpatul a mai fost sancționat administrativ pentru săvârșirea aceleiași fapte, dar și împrejurarea că locuiește doar într-o anexă, separat de mama sa, care locuiește în casă, și nu are alte posibilități locative, neavând un loc de muncă.
Astfel, în raport de aceste criterii, s-a reținut că scopul educativ și preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea sa la pedeapsa amenzii penale, orientată spre dublul minimului special prevăzut de legea penală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța l-a condamnat pe inculpat, la 1.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, apreciind că amenda penală de 1.000 lei este proporțională cu gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite și este aptă să faciliteze reeducarea și reintegrarea socială a inculpatului.
În ceea ce privește săvârșirea de către același inculpat a infracțiunilor de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal și tentativă la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 din Codul penal, instanța a reținut următoarele:
Partea vătămată B. E. a susținut în fața organelor de urmărire penală că la data de 09.03.2012 inculpatul a demontat o construcție de lemn (stână) care se afla lângă grajdul de vite din spatele casei, cu intenția de a o da unui consătean.
În declarația dată în fața instanței (f. 69 din dosarul instanței), partea vătămată a precizat că mama sa, L. A. l-a prins pe inculpat și pe prietenii acestuia, L. G., soția acestuia și alte persoane, demontând construcția de lemn (stâna), pe care au încărcat-o într-o căruță, aceștia fiind împiedicați să transporte construcția din lemn demontată de către agentul de poliție care a ajuns la fața locului, iar lemnele rezultate din demontarea construcției se află în prezent pe proprietatea sa, montarea nemaifiind posibilă deoarece lemnul este distrus în prezent în proporție de 80%.
De asemenea, martora L. A. (f. 70) a învederat faptul că stâna a fost construită de soțul său și este demontabilă, fiind folosită de către defunctul său soț pentru a se deplasa cu ea primăvara pe islazul comunei, recunoscând faptul că în prezent lemnele rezultate din demontarea construcției sunt putrezite deoarece au fost plouate.
La rândul său, inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale (f. 40, 42-43 din dosarul de urmărire penală) că stâna este a sa de peste 20 de ani, că nu a distrus-o, aflându-se în spatele casei, și că a vrut să o dea împrumut la un consătean.
Totodată, martorul V. L. (f. 89 din dosarul instanței), vecin cu inculpatul, a învederat faptul că inculpatul a folosit stâna de când îl cunoaște el, că stâna de lemn este demontabilă și transportabilă în locurile unde pasc oile, că lemnele rezultate din demontarea stânei nu au fost distruse de către inculpat, iar dacă aceste lemne ar fi fost montate din nou anul trecut stâna ar fi fost perfect funcțională, menționând că lemnele au putrezit și nu mai pot fi folosite deoarece au fost plouate.
S-a constatat că infracțiunea de distrugere, astfel cum este reglementată de art. 217 alin. 1 din Codul penal, constă în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau înlăturarea măsurilor de conservare ori salvare a bunului, după ce au fost luate, însă, după cum rezultă din declarațiile martorilor L. A. și V. L., acțiunea inculpatului a constat în demontarea construcției din lemn (stâna), stână care este demontabilă și transportabilă în locurile unde pasc oile, fără a o distruge, distrugerea datorându-se faptului că lemnele rezultând din demontarea construcției au fost lăsate în gospodăria părții vătămate, unde au fost plouate și au putrezit, motiv pentru care nu mai pot fi folosite. Astfel, apreciind că fapta de distrugere a construcției din lemn (stâna) reținută în sarcina inculpatului nu există, în temeiul art. 10 alin. 1 lit. a rap. la art. 11 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, acesta a fost achitat pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
S-a mai reținut că, infracțiunea de furt, astfel cum este reglementată de art. 208 din Codul penal, presupune luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, infracțiunea de furt presupunând existența intenției directe sau indirecte, intenție calificată prin scopul însușirii bunului mobil din posesia sau detenția altei persoane. Însă, potrivit susținerilor inculpatului (f. 43 din dosarul de urmărire penală), stâna din lemn este a sa și o folosește de peste 20 ani, susțineri care se coroborează cu declarația martorului V. L. (f. 89 din dosarul instanței), din care rezultă că inculpatul a folosit stâna de lemn de când îl cunoaște, cu convingerea că este a sa, fără a ști însă sigur a cui aparține legal, iar în hotărârile judecătorești invocate de către partea vătămată nu se menționează care sunt anexele gospodărești ale casei atribuite în lotul mamei inculpatului L. A. și vândute ulterior părții vătămate B. E.. Astfel, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de furt, sub aspectul laturii subiective, întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul avea convingerea că stâna de lemn pe care a intenționat să o înstrăineze era a sa, nu a părții vătămate, cu atât mai mult cu cât inculpatul a folosit foarte mult timp această stână, fără a fi împiedicat, neexistând intenția de a-și însuși un bun care nu era al său, în temeiul art. 10 alin. 1 lit. d rap. la art. 11 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală,instanța l-a achitat pe inculpat și pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 din Codul penal.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut faptul că partea vătămată B. E. s-a constituit parte civilă în procesul penal în cursul urmăririi penale cu suma de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea construcției de lemn (stâna).
Având în vedere că potrivit art. 346 alin. 3 din Codul procedură penală, nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul în care achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu exist, au fost respinse pretențiile civile ale părții vătămate.
De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile judiciare solicitate de către partea vătămată, având în vedere că inculpatul a fost condamnat doar pentru o singură faptă, fiind achitat pentru celelalte fapte pentru care a fost judecat, reținând și culpa procesuală a părții vătămate în declanșarea procedurilor judiciare care au determinat efectuarea unor cheltuieli de către aceasta, față de dispozițiile art. 193 alin. 6 din Codul de procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, partea vătămată B. E., pe care l-a motivat în scris și prin care critică hotărârea primei instanțe, pentru următoarele motive:
- instanța de judecată a fost indulgentă cu inculpatul, căruia i-a aplicat doar o sancțiune pecuniară, pentru infracțiunea de nerespectare hotărâre judecătorească,neținând seama că acesta a comis această in fracțiune în mod repetat și în anul 2010 și în anul 2011,existând în acest sens plângeri penale formulate împotriva sa;
- în ceea ce privește infracțiunile de distrugere și tentativă de furt, apreciază că deși s-a constatat în urma cercetărilor efectuate că faptele există, nu cunoaște motivele pentru care inculpatul a fost achitat;
- deși în plângerea sa penală, a fost reclamat și furtul de lucernă, cu privire la acest aspect nu s-au făcut cercetări ,iar mai mult decât atât,în luna aprilie 2012, după ce mama sa a semănat lucernă, inculpatul i-a distrus o parte din cultură și a resemănat legume și zarzavaturi și totodată i-a și cosit din lucernă;
Oral, în instanță,recurenta inculpată a susținut că stâna ce face obiectul plângerii sale, i-a fost atribuită prin hotărârea de partaj ; totodată a arătat că deși este proprietara imobilului încă din anul 2005, nu a putut locui acolo, deoarece locuiește în mod nelegal fratele său, inculpatul L. C.,cu toate că exisă și o hotărâre de evacuare, pe care acesta însă nu o respectă.
De asemenea, s-a referit și la faptul că inculpatul i-a cosit lucerna de pe terenul său, sămânța fiind cumpărată de mama sa.
Instanța de control judiciar, analizând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu,constată că aceasta este temeinică și legală,urmând ca recursul declarat de partea vătămată să fie respins ca nefondat, din următoarele considerente:
Prima instanță, pe baza probelor administrate, a stabilit o situație de fapt corectă, în raport de care a dat o încadrare juridică legală, faptelor reclamate de partea vătămată.
Se apreciază că instanța de fond a făcut o judicioasă analiză a probelor administrate în cauză, fiecare infracțiune reclamată de către partea vătămată fiind analizată prin prisma acestora,motivarea fiind însușită în totalitate de către instanța de control judiciar.
Astfel, referitor la infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, instanța de fond, a constatat că aceasta a fost comisă de către inculpat, dispunând condamnarea sa la o pedeapsă de 1000 lei. Din conținutul dispoziției art.271 alin.2 Cod penal, în baza căreia s-a dispus condamnarea, rezultă că pentru comiterea acestei infracțiuni, se poate aplica pedeapsa închisorii, alternativ cu pedeapsa amenzii penale.
Raportat la această dispoziție, prima instanță, atunci când a aplicat pedeapsa amenzii penale, și-a justificat opțiunea, prin analiza atât a criteriilor stabilite prin art.72 Cod penal, cât și art.52 Cod penal, analiză, pe care Curtea, o consideră corectă.
Cât privește celelalte două infracțiuni, pentru care s-a dispus achitarea inculpatului, respectiv infracțiunea de distrugere, cât și tentativă de furt, instanța de fond, a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză,astfel încât și instanța de control judiciar apreciază că inculpatul nu a comis-o pe prima, iar în ceea ce privește a doua,lipsește un element constitutiv al infracțiunii,respectiv intenția.
Cu privire la cele două infracțiuni susmenționate, în fața instanței de recurs, recurenta parte vătămată a solicitat audierea martorului C. G., pe care de fapt l-a propus și la instanța de fond, dar sub un alt nume, respectiv acela de L., care nefiind identificat, nu a putut fi audiat.
Din declarația martorului susmenționat, a rezultat că atât tatăl inculpatului,cât și acesta au fost ciobani și au folosit stâna respectivă; că a solicita-o cu titlu de împrumut inculpatului, că la venirea sa stâna era demontată, însă, după intervenția mamei inculpatului a fost nevoit să dea materialele jos din căruță, care au rămas în curtea acesteia.
Prin declarația susmenționată, se confirmă motivarea instanței de fond că inculpatul nu a distrus stâna respectivă, ci a demontat-o, neexistând nici intenția acestuia de a fura, ci de a o împrumuta unui concetățean, spre a se folosi de ea în timpul verii.
Referitor la sustragerea lucernei de pe terenul ce aparține părții vătămate, este adevărat că instanța de fond, nu se pronunță asupra acestei fapte, întrucât prin sentința penală nr.378 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Târgu N., prin care s-a admis plângerea petentei B. E., împotriva ordonanței nr.845/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu N., aceasta a fost desființată doar în parte, cu privire la infracțiunile de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art.271 alin.2 Cod penal,distrugere prev. de art.217 al.2 Cod penal și tentativă de furt, prev. de art.20 rap. la art.208 Cod penal,menținându-se cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.220 alin.1 Cod penal și 208 alin.1 Cod penal.
Pentru motivele arătate anterior, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală,recursul părții vătămate urmează a fi respins ca nefondat, iar recurenta obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.l lit.b Cod pr.penală;
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată B. E., împotriva sentinței penale nr. 205 din 30 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Târgu N..
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurenta să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. V. I.
P. D.
GREFIER,
P. G.
red.sent.A.S.L.
red. dec. recurs V.I.
tehnored. G.P.
2 ex.
11.03.2013
| ← Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 161/2013. Curtea de Apel BACĂU | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
