Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 440/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 8759/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.440
Ședința publică din 18 aprilie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. B.
JUDECĂTOR: I. N. C.
JUDECĂTOR: P. D.
GREFIER: A. D. - I.
*********************************************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de E. C. – procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul L. V. M. împotriva sentinței penale nr.53 din data de 21.01.2013, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat, avocat Ț. G., în substituire pentru avocat C. L., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat Ț. G., solicită admiterea recursului, acesta vizând cuantumul pedepsei. Arată că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.320/1 Cpp și a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu aplicarea art.81 Cp, pentru două infracțiuni de violare de domiciliu și furt calificat. Solicită admiterea recursului și aplicarea unei pedepse mai mică de 2 ani, să fie avută în vedere atitudinea sinceră și că prejudiciul a fost recuperat parțial. Depune la dosar referatul pentru plata onorariului de apărător desemnat din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Arată că instanța a avut în vedere toate împrejurările comiterii faptei, s-a apreciat corect cuantumul pedepsei și modalitatea de executare. Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.53 din data de 21.01.2013, pronunțată de Judecătoria Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului L. V. M., fiul lui C. și S., născut la 7.09.1987, domiciliat în ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii principale aplicate, precum și executarea pedepselor accesorii pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept consecință revocarea suspendării.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 Euro și 350 lei, către partea civilă C. F. D. N., cu titlu de despăgubiri civile.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău, a sumei de 200 lei onorariu avocat oficiu I. V. A. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriu nr.6562/P/2010 din 29.05.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului L. V. M., fiul lui C. și S., născut la 7.09.1987, domiciliat în ., CNP_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208-209 alin.1 lit.g și i Cod penal, fapta constând în aceea că, în noaptea de 07/09.08.2010, prin efracție, a pătruns în locuința părții vătămate C. F. D. N., de unde a sustras bunuri și bani, fiind recuperate doar bunurile.
La Judecătoria Bacău cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În fața instanței de judecată, la termenul de judecată din 07.01.2013, inculpatul a declarat că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată astfel cum este descrisă în actul de sesizare al instanței, solicitând totodată ca judecarea cauzei să se efectueze pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.
Procedând la analizarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală și în raport de poziția procesuală exprimată de inculpat în fața instanței de judecată, instanța a reținut următoarele:
În noaptea de 7/8.08.2010, în jurul orei 24,00, inculpatul L. V. M. s-a deplasat la locuința părții vătămate C. F. D. N. și observând că nu este nimeni acasă a pătruns în incinta locuinței și prin forțarea ușii de acces în locuință cu umărul a pătruns în casă, iar din interior a sustras un telefon mobil „Nokia N79”, un stick memorie marca „Kingston”, un joc „Mintendo”, casete pentru acest joc, o curea de piele, precum și suma de 100 Euro și 350 lei.
Din actele de la dosar rezultă că inculpatul L. V. M. a restituit organelor de poliție bunurile sustrase, acestea fiind predate de la domiciliul său, nu însă și sumele de bani mai sus menționate.
Instanța de fond a arătat că această situație de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerea părții vătămate-fl.3,25-26 dos.urm.pen., procesul verbal de reconstituire/conducere în teren și planșe foto-fl.6,17-22 dos.urm.pen., dovezile de predare-primire a bunurilor de către inculpat și restituirea părții vătămate-fl.23- 24 dos.urm.pen., declarațiile martorilor-fl.31-34 dos.urm.pen., coroborate cu declarațiile inculpatului-fl.29-30 dos.urm.pen.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut în sarcina inculpatului forma de vinovăție a intenției directe astfel cum aceasta este definită prin dispozițiile art.19 pct.1 lit.a Cod penal.
Instanța de fond a motivat că la individualizarea judiciară a pedepsei, ale cărei limite vor fi reduse cu o treime, astfel cum prevăd disp.art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv, gradul de pericol social, condițiile concrete și împrejurările comiterii infracțiunii, astfel cum rezultă din ansamblul probator, limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, persoana inculpatului, precum și faptul că acesta nu are antecedente penale.
Instanța, a arătat că se va orienta spre minimul pedepsei închisorii, al cărui cuantum va fi redus cu 1/3, apreciind totodată că la dosarul cauzei sunt suficiente elemente din analiza cărora se poate trage concluzia că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Prin urmare, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal și a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii, precum și executarea pedepselor accesorii, pe o durată ce va constitui termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
Totodată, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept consecință revocarea suspendării.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că prejudiciul cauzat este consecința directă a activității infracționale desfășurată de inculpat, acest prejudiciu a fost recuperat parțial în faza de urmărire penală, rămânând de recuperat suma de 100 Euro și 350 lei, pentru care partea vătămată C. F. D. N. s-a constituit parte civilă în cauză.
Constatând întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și având în vedere situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, instanța a admis acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată și în consecință l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile sumele de mai sus, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat, iar în susținerile orale făcute prin avocatul desemnat din oficiu, a fost criticată hotărârea recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Recurentul-inculpat, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar.
Analizând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul urmează a fi respins, pentru considerentele care vor fi prezentate.
În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea unei pedepse, care constituie tocmai minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, minim, desigur, redus și cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală.
Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită, cu arătarea timpului și locului unde a fost comisă, încadrarea juridică dată acesteia, de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată, atât în latura penală a cauzei, cât și în latura civilă.
Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii recurate făcută de instanța de fond, cu completările care vor fi făcute.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția recurentului - inculpat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.
De altfel, recurentul-inculpat a declarat în fața instanței de fond, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penal și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală.
În aceste condiții, instanța de control judiciar nu va mai analiza situația de fapt, care a fost corect reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate în cauza dedusă judecății, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea unei pedepse, care constituie tocmai minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, minim, desigur, redus și cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală.
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la individualizare judiciară a pedepselor, instanța trebuie să aibă în vedere prevederile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările concrete în care au fost comise, precum și persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Referitor la situația de fapt, așa cum rezultă din probele administrate, recurentul-inculpat a săvârșit o infracțiune de furt calificat, infracțiune comisă prin efeacție și pe timp de nopate, infracțiune comisă dintr-o locuință.
În ceea ce privește gravitatea infracțiunii comisă, aceasta rezultă și din modul în care a fost concepută și pusă în executarea rezoluțiunea infracțională, infracțiunea fiind comisă la miezul nopții.
Curtea apreciază că nu se impun reținerea în favoarea recurentului-inculpat a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal,și, pe cale de consecință, nu trebuie coborâtă pedeapsa sub minimul special prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, minim redus potrivit dispozițiilor legale.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal, sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 Cod penal, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.
În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.
Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.
Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea constată că fapta comisă de recurentul-inculpat are o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, se ajunge la o pedeapsă vădit disproporționată față de gravitatea faptelor, pedeapsă care nu-și atinge scopul preventiv-educativ, prevăzut de art.52 Cod penal.
Apoi, instanța de fond nu era obligată să aplice inculpatului o pedeapsă care să constituie minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, minim, desigur, redus cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, deoarece, în conformitate cu acest text, se reduc doar limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, condiții în care prima instanță putea aplica o pedeapsă între 2 (doi) ani și 10 (zece) ani închisoare.
Desigur că, față de faptul că ne aflăm doar în recursul inculpatului, având în vedere și principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.385/8 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate majora cuantumul pedepsei aplicate acestuia pentru infracțiunea dedusă judecății, deoarece s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
Însă aspectele mai sus prezentate justifică respingerea recursului declarat de inculpat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat L. V. M. împotriva sentinței penale nr.53 din data de 21.01.2013, pronunțată de Judecătoria Bacău.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. A. N. C. I.
D. P.
GREFIER,
D.-I. A.
Red.sent.P. L.
Red.dec.D.P.
Tehnoredactat D.P.
23.04.2013/2 ex.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 439/2013. Curtea de... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 599/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
