Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 288/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 288/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 6788/110/2012/a3
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 288
Ședința publică din 15 martie 2013
Complet format din :
PREȘEDINTE- B. A.
JUDECĂTOR- A. A. M.
JUDECĂTOR- V. N. G.
GREFIER- L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Î.C.C.J.-D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Bacău
Reprezentat legal prin procuror V. V.
*
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul I. B. F., împotriva încheierii din 12.03.2013,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 12.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat I. B. F., în stare de arest, asistat de avocat ales C. G..
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Fiind întrebat recurentul-inculpat arată că își menține recursul formulat.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales C. G., pentru recurentul-inculpat,solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond judecarea inculpatului în stare de libertate. Precizează faptul că în cauză sunt trimise mai multe persoane în judecată pentru comiterea mai multor fapte iar în sarcina inculpatului I. s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri, dar dintre toți inculpați doar el mai este în stare de arest. Apreciază că se impunea egalitate de tratament cu ceilalți inculpați, având în vedere și faptul că la instanța de fond a dat declarație prin care a arătat că se prevalează de dispozițiile art.320/1 C.pr.penală, a recunoscut săvârșirea faptelor și a colaborat cu organele de cercetare penală ajutând chiar în prinderea unei persoane vinovate.
De asemenea, invederează instanței faptul că recent s-a căsătorit, a absolvit o facultate și dorește să dea licența, aspecte confirmate prin actele depuse la dosar. Prin urmare, apreciază că situația s-a modificat raportat la aceste aspecte și se poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită în temeiul art.385/15 al.1 lit.b C.pr.penală, respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică. În cauză în mod corect s-a apreciat că temeiurile avute la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat ci s-au consolidat ulterior prin probele administrate, iar pericolul social rezultă din săvârșirea infracțiunilor, prin atingerea valorilor sociale-și anume sănătatea persoanei, mai mult faptele au fost comise de inculpat în termenul de încercare ceea ce rezultă perseverența infracțională.
În consecință, analizând art.139 al.1 C.pr.penală nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură.
Recurentul-inculpat în cuvântul său, arată că a recunoscut faptul că a greșit, dar dorește să fie judecat în stare de libertate pentru a-și da licența și a se reintegra în societate.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin încheierea din data de 12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a dispus:
În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b al. 3 c. pr. penală menținerea stării de arest a inculpatului I. B. F..
Conform art. 192 al. 3 C.pr. penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că:
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul I. B. F., analizând dosarul cauzei, instanța a constatat că luarea acestei măsuri a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.
Sub aspectul temeiniciei analizând actele dosarului și probatoriul administrat până în acest moment al procesului, instanța a considerat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută cu privire la acest inculpat, întrucât temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În fapt, s-a reținut că inculpații în perioada februarie – octombrie 2012 au pus bazele (inc. I., Țirică și N.) unui grup infracțional organizat sau au aderat la acest grup (inc. L. și L.) în scopul de a vinde droguri și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive în Bacău sau localitățile limitrofe.
Liderul grupului era inc. I. B. F. care coordona activitatea grupului, o finanța, procura marfa probabil o și vindea direct și prin subdistribuitorii coinculpați tinerilor, în special elevi și studenți.
Inculpatul N. se ocupa cu comandarea și primirea coletelor ce conțineau produse prohibite de la inc. I. M. M., depunând apoi în contul acestuia sume de bani ca plată și marfa era comercializată între membrii grupării.
Inc. Țirică V. P. avea rolul de a prelua marfa prohibită de la inc. I., L. și L. pe care o vindea consumatorilor din Bacău și localitățile limitrofe.
Iar inculpații L. și L. desfășurau activități de vânzare de produse susceptibile a avea efecte psihoactive până în octombrie 2012.
S-a constatat în raport de situația de fapt reținută că inculpatul I. B. F. au fost cercetat și trimis în judecată pentru fapte care prin natura lor și prin modalitatea în care s-a reținut că au fost concepute și săvârșite prezintă un grad sporit de pericol social.
Inculpatul I. B. F. a fost arestat preventiv, fiind reținute ca temei legal al arestării dispozițiile prev. de art.148 lit.f C.p.p., respectiv inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care textele de lege incriminatoare, prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Raportat la modalitatea de comitere a faptelor, consecințele produse asupra sănătății vieții consumatorilor, poziția inculpatului, instanța a apreciat ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în stare de libertate.
Pe de altă parte, prin fapta arătată au fost vătămate valori deosebit de importante ocrotite de legea penală cu impact social deosebit, iar asemenea faptă neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpaților impresia că pot persista în sfidarea legii și practic aceasta ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
De asemenea, se observă o predispoziție a inculpatul I. de a comite infracțiuni de aceiași natură el suferind o condamnare anterioară pentru trafic de droguri în anul 2010.
Produsele ce au fost confiscate de la fiecare inculpat în parte au fost supuse analizării de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul CCCO București și a rezultat că toate conțineau substanțele JWH 203, JWH 122, JWH 210, MAM 2201, AN 2201, ce conțineau canabinoizi sintetici. Acestea reprezintă substanțe psihoactive noi în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive.
Conform acestei decizii „substanță psihoactivă nouă” înseamnă un nou stupefiant sau un nou drog psihotrop în formă pură sau preparat și care poate reprezenta o amenințare la adresa sănătății publice comparabilă cu cea reprezentată de substanțele enumerate în tabelele I, II, III, IV, anexate Convenției unice privind stupefiantele a O. și Convenției privind substanțele psihotrope a O..
Având în vedere că în ultimii ani, România se confruntă cu intensificarea comercializării unor produse denumite impropriu „etnobotanice” ce au în componență plante și substanțe cu proprietăți psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de periculoase pentru sănătatea cetățenilor, fiind constatat segmentul tânăr care e flagelat ca urmare a consumului din ce în ce mai pronunțat de asemenea produse, se impune cu prioritate o intervenție rapidă și promptă a autorităților.
Regimul substanțelor stupefiante și psihotrope este reglementat de Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, care vizează circuitul licit al acestor substanțe, în special utilizarea lor în scopuri medicale și de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, care vizează circuitul ilicit al substanțelor stupefiante și psihotrope.
Drogurile de risc și cele de mare risc sunt enumerate în tabelele anexă la Legea 143/2000 și Legea 339/2005, iar prin acte normative ulterioare, inclusiv două emise în anul 2010: OUG. 6/2010, HG. 575/2010, acestea au fost completate prin introducerea unor noi plante și substanțe în categoria celor aflate sub control național, deoarece, datorită proprietăților lor psihoactive, prezintă un risc pentru sănătatea publică.
În fapt, s-a constatat că se comercializează fragmente vegetale constituite din plante, cunoscute pentru proprietățile lor psihoactive și derivați ai unor compuși sintetici ce nu sunt prevăzuți ca droguri de legislația internă, considerate drept „droguri legale”.
Astfel, chiar în urma actualizării permanente a tabelelor conținând substanțe aflate sub control național, nu s-a reușit stoparea comercializării de plante și substanțe, ori amestecuri ale acestora sub o aparentă legalitate, întrucât au fost puse în circulație produse noi, similare celor interzise expres de lege, dar care produc aceleași efecte extrem de periculoase asupra organismului uman.
Aceste plante etnobotanice ascund în realitate substanțe echivalente sau similare drogurilor de risc și mare risc și produc stări halucinogene, atacând sistemul nervos central, efectele fiind ireversibile, iar dependența instalându-se foarte rapid. Numeroase substanțe psihoactive noi sunt în realitate variații din cadrul unui grup specific de substanțe chimice și sunt similare substanțelor controlate la nivel național, cu efecte dezastruoase asupra consumatorilor.
Din analiza înscrisurilor medicale rezultă că pacienții cărora li s-a acordat asistență medicală pentru intoxicație cu substanțe cu efecte psihoactive sunt tineri, în multe cazuri minori, cu vârste începând de la 14 ani și au fost aduși la spital cu ambulanța sau de către organele de pază și ordine, în cazuri în care aveau manifestări violente în locuri publice (agresau alte persoane sau distrugeau bunuri), în unele cazuri necesitând internare medicală mai multe zile. O mare parte dintre pacienți erau deja în evidențele Secției Psihiatrie pentru dependență de substanțe halucinogene. În foile de observație clinică sunt descrise următoarele simptome în cazuri de intoxicație cu substanțe etnobotanice (diferite de la caz la caz): tulburări de comportament, SDR diseptic acut, agitație, cefalee, greață, vărsături, dureri abdominale, tulburări de echilibru și de vedere, vertij, senzație de sufocare, tulburări de personalitate de tip instabil emoțional, agitație psihomotorie, tulburare psihotică acută, halucinoze vizuale.
Potrivit art.5 din CEDO și art.3 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, instanța a reținut că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatului, impune privarea în continuare de libertate a acestuia.
În aceste condiții instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest stadiul al procesului penal când nici nu s-a declanșat cercetarea judecătorească, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate socială.
De asemenea, faptul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, a recunoscut comiterea infracțiunilor, că dorește să se judece conform procedurii simplificate prev. de art. 320/1 cpp, sunt aspecte pe care instanța nu le poate avea în vedere în acest moment, ci pot constitui eventual circumstanțe atenuante la soluționarea cauzei pe fond.
Referitor la solicitarea inculpatului I. B. F. de a fi cercetat în stare de libertate pentru a-și finaliza studiile, instanța a apreciat în raport de modalitatea de comitere a faptelor, gravitatea lor deosebită pentru sănătatea tinerilor, contribuția efectivă la vânzare de produse cu efect psihoactiv că primează interesul societății, dreptul cetățenilor la sănătate și chiar la viață în pofida dreptului inculpatului la a fi judecat în stare de libertate. Desfășurând activitatea infracțională acest inculpat și-a asumat riscul de a fi prins de autorități și de a suporta rigorile legii cu repercursiuni directe asupra vieții de familie, a continuării studiilor etc.
Starea de arest preventiv pe parcursul cercetărilor nu este incompatibilă nici cu prezumția de nevinovăție (sunt două noțiuni procesual penale diferite - una vizează o măsură preventivă, cealaltă fondul unei cauze) și nici nu este o pedeapsă anticipată, instanța la soluționarea fondului cauzei ținând cont de toate circumstanțele reale și procesuale ale inculpatului dacă va stabili vinovăția acestuia îi va aplica o pedeapsă corespunzătoare.
Având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au modificat și nu au încetat, față de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise infracțiunile gravitatea lor deosebită, trafic de droguri de risc și de mare risc, în principal, constituirea unui grup infracțional organizat, infracțiuni deosebit de grave pentru care legea prevede închisoarea mai mare 4 ani, modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, aspectul că acesta dovedește că deși a mai fost condamnat pentru infracțiuni de aceiași natură pedeapsa aplicată în acea condamnare nu și-a atins efectul de reeducare, aspectul că inculpatul a comis infracțiunea cu un inculpat minor, instanța a considerat că inculpatul prezintă o periculozitate ridicată, un pericol social ridicat pentru ordinea publică, motive pentru care menține starea de arest a inculpatului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul I. B. F., motivele de recurs fiind expuse în preambulul prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța de recurs constată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect judecătorul de la instanța de fond a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.148 lit.f C .p .p . care au justificat și justifică în continuare cu evidență arestarea preventivă a inculpatului.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C .proc .pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare,pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, au fost corect reținute de către judecător, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei. Instanța de recurs reține că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrate până la acest moment, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Suspiciunea că inculpatul aflat în stare de arest a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu justifică pe deplin, privarea de libertate, constituind totodată un argument relevant ce pledează pentru menținerea a acestei măsuri.
Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor presupus a fi săvârșite, cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent (față de modul de săvârșire a faptelor consecințele grave ale activității inculpatului; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional în condițiile în care acesta a fost condamnat anterior pentru o infracțiune similară).
Durata rezonabilă a detenției nu a fost depășită nici în prezent, perioada de circa 5 luni de detenție preventivă neputând fi considerată ca excesivă în raport de complexitatea cauzei și obiectul acuzațiilor care se referă la infracțiuni din domeniul criminalității organizate.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurentului inculpat de a fi pus în stare de libertate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta..
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C .p .p .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat I. B. F. împotriva încheierii din 12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 12.
În conformitate cu prevederile art.192 al.2 C.p.p. obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. A. A. A. M.
V. N. G.
GREFIER,
L. G.
Red.înch.f. D. C.L.
Red.d.p.r. A.A. M.
Tehnored. L.G./ 18.03.2013.
2 ex.
| ← Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 439/2013. Curtea de... → |
|---|
