Infracţiuni la legea societăţilor comerciale. Legea nr. 31/1990. Decizia nr. 192/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 5624/103/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 192/2013
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
JUDECĂTOR D. P.
***************
GREFIER M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR G. B.
La ordine au venit spre pronunțare apelurile formulate de inculpata A. C., P. de pe lângă Tribunalul N. și partea civilă Ministerul Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. împotriva sentinței penale nr.31/P din 12.03.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 12.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 19.11.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 25.11.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
-deliberând-
Asupra apelurilor penale de față, Curtea reține următoarele:
P. sentința penală nr.31/P din data de 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul N., s-a dispus condamnarea inculpaților :
1. A. C., fiica lui A. și T., născută la data de 16.06.1967 în mun. P. N., jud. N., cu domiciliul în mun. P. N., .. 76, ., ., jud.N., CNP_, cetățenie română, căsătorită, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor:
a) fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. a și c și art.76 alin.1 lit.e Cod penal, la pedeapsa de 15 (cincisprezece) zile închisoare;
b) uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și c și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 15 ( cincisprezece ) zile închisoare și;
c) evaziune fiscală prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor realizate, prevăzută de art.9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a și c și art.76 alin. 1 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 1 ( un) an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, în pedeapsa cea mai grea, cea de 1 ( un) an închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
În baza dispozițiilor art.81 și art.82 Cod penal, raportat la art.71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată, atât a executării pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
2. B. I., fiul lui I. și C., născut la data de 20.07.1958 în localitatea Tazlău, jud. N., CNP:_, cetățean român, studii medii, fără ocupație, divorțat, fără antecedente penale, domiciliat în mun. P. N., ., ., ., jud. N., pentru săvârșirea infracțiunilor:
a) evaziune fiscală, prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor realizate, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. c și art.76 alin. 1 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 ( un) an închisoare ( faptă comisă în calitate de administrator al S.C. „C. P.” – S.R.L.);
b) evaziune fiscală, prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor realizate, prevăzută de art.9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 ( un) an închisoare ( faptă comisă în calitate de administrator al S.C. „ S. T.” – S.R.L.) și;
c) evaziune fiscală prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor realizate, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 ( un) an și 6 ( șase) luni, închisoare ( faptă comisă în calitate de administrator al S.C. „P. C.” – S.R.L.).
În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate acestui inculpat, în pedeapsa cea mai grea, cea de 1 ( un) an și 6 ( șase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
3. P. aceeași sentință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. b/1 Cod procedură penală, s-a dispus achitarea pe inculpatului R. I., fiul lui V. și M., născut la data de 20.11.1958 în mun. P. N., jud. N., cu domiciliul în mun. P. N., ., ., ., CNP_, cetățenie română, căsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal și în temeiul art.91 lit. c Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 lei.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea același inculpat pentru, săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 119 alin. și art. 120 Cod procedură fiscală, art. 1000 alin. 3 și art. 1003 cod civil vechi, a fost obligat inculpata A. C., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „LUNCUȚA” S.R.L., cu sediul în Răstolnița, nr. 317, jud.M., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. București suma de 2.287,40 lei, cât și accesorii fiscale care se vor calcula în condițiile legii speciale, până la plata efectivă a creanței fiscale.
În temeiul dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 119 alin. și art. 120 Cod procedură fiscală, art. 1000 alin. 3 și art. 1003 Cod civil vechi, a fost obligat inculpatul B. I., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. București: următoarele sume:
a) suma de 3.760 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „S. T.” S.R.L, cu sediul în ., ., Jud. M.;
b) suma de 10.643,52 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „P. C. ” S.R.L, cu sediul în . T., jud. N. și;
c) suma de 1.518,48 lei,în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „C. P. ” S.R.L, cu sediul în ., jud. N..
În temeiul art. 163 Cod procedură penală, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A. C. până la concurența sumei de 2.287,40 lei și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B. I. până la concurența sumei 15.922 lei.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpata A. C. și inculpatul B. I., în sumă totală de 600 lei, să fie avansat către Baroul N., din fondurile Ministerului Justiției.
S-a luat act inculpatul R. I. a fost asistat de avocat ales.
În temeiul art. 192 alin. alin. 1 lit. d Cod. procedură penală, a fost obligat inculpatul R. I. să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și primă instanță de fond.
În temeiul art. 191 alin. 1 – 3 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata A. C., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „ LUNCUȚA” S.R.L. să plătească în favoarea statului suma de 1.000 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și primă instanță de fond, și inculpatul B. I., să plătească în favoarea statului: suma de 300 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „S. T.” S.R.L, suma de 1.000 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „ P. C.” S.R.L și suma de 200 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „C. P.” S.R.L, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și primă instanță de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
P. rechizitoriul nr. 2980/P/2008 din 21.11.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. N. a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
1. A. C. (fostă T.), pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal și evaziune fiscală prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, faptele constând în aceea că: în perioada mai - iunie 2006 a întocmit în fals un număr de 5 avize de însoțire a mărfii și 5 facturi fiscale în numele .. prin care societatea vindea material lemnos către .., iar în perioada ianuarie - martie 2007 în calitate de administrator al S.C. Luncuța S.R.L. a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către .. și .., creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 2.287,410 lei reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor;
2. B. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de: evaziune fiscală prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că: în perioada februarie 2007 în calitate de administrator al S.C. C. P. S.R.L. a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către .., creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 1518,48 lei reprezentând impozit pe profit; în perioada 16.06._06 în calitate de administrator al S.C. S. T. S.R.L. a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către .., creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 3760,13 lei reprezentând impozit pe profit, iar în perioada 26.05._07 în calitate de administrator al S.C. P. C. S.R.L. a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către .., creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de_,52 lei reprezentând impozit pe profit și,
3. R. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, constând în aceea că: în perioada 20.04._06 a întocmit în fals un număr de 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale în numele S.C. C. Forest S.R.L. prin care această societate vindea material lemnos către ..
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul N., Secția Penală, cu nr._ .
Analizând probele administrate în urmărirea penală, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu; - proces verbal nr. 822/17.01.2008 a A.F.P. P. N. (filele 9-16, ds.u.p.); - proces verbal nr._/11.03.2008 (f. 17-18 ds.u.p); - documente contabile privind situația livrărilor de material lemnos ( f. 19-108 ds.u.p); - adresa_/12.01.2009 a D.G.F.P. M. (f. 109 ds.u.p); - adresa nr._/MS/07.01.2009 a Gărzii Financiare M. și anexe - note de constatare nr._/17.09.2008 și nr._/23.09.2008 (fii. 110-142 ds.u.p); - acte constitutive (fii. 143-171 ds.u.p); - raport de inspecție fiscală nr._ din 18.10.2007 a D.G.F.P. N. (fii. 13-22 ds.u.p); - note de control, copii acte contabile, copii acte constitutive, copii dovezi de achiziționare a formularelor cu regim special (fii. 172-275 ds.u.p); - raport de constatare tehnico științifică grafoscopică nr._/2008 ( fii. 278-296) și nr._/2009 (fii. 300-309 ds.u.p); - facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii, expertizate, în original ( fii. 311-422 ds.u.p); - declarații martori: P. C. ( fii. 423-424, 425-427), B. I. ( fii. 429-430), B. I. (hhhh fii. 431-432), C. V. ( fii. 433), C. N. ( fii. 434), P. S. ( fii. 435, 436, 437 ), V. A. M. ( fii. 438-439), A. V. ( fii. 440-441), F. R. ( fii- 442 ds.u.p); - declarațiile inculpaților: A. C. ( fii. 446-449, 489-490, 493-494 ), B. I. (fii. 495—496, 497); - procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală ( fii. 555, 558); probele administrate în cercetarea judecătorească, respectiv: - declarația inculpatului R. I. ( fila 101-102, ds. inst. ); - declarațiile martorilor P. C., B. I. ( f. 113-114 ds. inst.) C. V. ( f. 133, ds. inst. ), V. A. M., C. N.( f. 162-163, ds. inst. ) și raportul de expertiză contabilă judiciară( f. 177-182, ds. inst.), precum și susținerile părților, se rețin următoarele considerente de fapt și de drept în cauză:
La data de 25.06.2008, lucrătorii de poliție ai I.P.J. N. - S.I.F. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpații A. C. și B. I., în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, în perioada aprilie 2006 - martie 2007, au comercializat material lemnos către S.C. IRAMEX -S.R.L. P. N. și S.C. ARGO -S.R.L. D. Roșie, utilizând documente fiscale și de transport aparținând S.C. S. T. -S.R.L. M., S.C. LUNCUȚA S.R.L. M., .. P. N., S.C. C. FOREST S.R.L. N., S.C. C. P. S.R.L. N. și S.C. P. C. S.R.L. P. N., fără ca veniturile realizate să fie înregistrate în evidența contabilă, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, chiar și în condițiile în care nu dețineau nici o calitate în unele din aceste societăți, ulterior fiind extinse cercetările penale și cu privire la inculpatul R. I..
Pentru stabilirea raporturilor contractuale de livrare material lemnos și realității și a efectuării unor prestări servicii diverșilor agenți economici către beneficiarii .. P. N. și .. D. Roșie, în perioada 17.10._07, Administrația Finanțelor Publice P. N. a efectuat o verificare la sediul acestor două societăți beneficiare, în paralel fiind efectuate acte de urmărire penală prin verificări încrucișate și la sediile societăților furnizoare, iar ca urmare a acestor verificări s-au stabilit următoarele aspecte de fapt:
1. În perioada 20.04._06, firma S.C. IRAMEX -S.R.L. P. N. a achiziționat cantitatea de 70,32 mc. material lemnos de la S.C. CONUL FOREST -S.R.L. Pângărați, fiind identificate un număr de 6 avize de însoțire material lemnos și 6 facturi fiscale în baza cărora s-au efectuat operațiunile comerciale, având aplicate amprenta ciocanului dreptunghiular de marcat cu indicativul „27-260-01”. Livrările de material lemnos efectuate de S.C. CONUL FOREST -S.R.L. către S.C. IRAMEX -S.R.L. s-au regăsit înregistrate în evidența contabilă a beneficiarului.
Conform verificărilor efectuate, firma S.C. CONUL FOREST -S.R.L. este înregistrată la O.R.C. N., având ca obiect de activitate intermedierea cu material lemnos, fiind administrată în perioada respectivă de martora V. A. M.. Conform declarației martorului A. V. rezultă că în cursul anului 2005 numita V. M. 1-a mandatat să administreze această firmă comercială. În baza acestui mandat, martorul A. V. a ridicat formulare fiscale pe care le-a folosit în relațiile comerciale cu S.C. Publiserv -S.A. Fiindu-i prezentate avizele de însoțire și facturile pe baza cărora s-a livrat material lemnos către .. martorul A. V. a declarat că scrisul de pe aceste documente nu-i aparține și nu a avut relații comerciale cu această societate.
În același timp, martora V. A. M. a declarat că nu s-a ocupat de administrarea S.C. CONUL FOREST S.R.L., nu a ținut evidența contabilă și nu a deținut ștampila societății.
Conform adresei nr._/2008, S.C. CONUL FOREST -S.R.L. nu a depus bilanțuri contabile anuale, raportări semestriale și declarații fiscale pentru perioada aprilie 2006 - iunie 2008. De asemenea, actele de urmărire penală de verificare efectuate asupra activității comerciale a acestei societăți, coroborate cu declarația martorei V. A., administratorul societății, relevă că firma respectivă nu a derulat raporturi comerciale efective firma cu S.C. IRAMEX -S.R.L.
În cauză, s-au efectuat verificări asupra posesorului dispozitivului de marcat cu indicativul „27-260-01” și s-a constatat că acesta a aparținut S.C. PRIMAROM IMPEX -S.R.L. P. N., cod fiscal_, administrată în perioada respectivă de către. Din data de 30.03.2001 această societate comercială figurează radiată la Oficiul Registrului Comerțului N..
Din adresa nr._/2009, Administrația Finanțelor Publice P. N. a comunicat că facturile fiscale emise de S.C. CONUL FOREST S.R.L. către .. nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății emitente.
Raportul de constatare tehnico - științifică nr._/2009 a concluzionat că scrisul ce completează avizele de însoțire și facturile emise în numele S.C. CONUL FOREST S.R.L. a fost executat de inculpatul R. I..
2. În perioada 31.05._06 firma S.C. IRAMEX -S.R.L., P. N. a achiziționat cantitatea de 126,4 mc. material lemnos de la S.C. TIBITRANS - S.R.L., P. N., fiind identificate un număr de 5 avize de însoțire și 5 facturi fiscale în baza cărora s-au desfășurat operațiunile comerciale.
Conform procesului verbal nr. 822/17.01.2008 încheiat de reprezentanții D.G.F.P. N., s-a stabilit că firma S.C. TIBITRANS -S.R.L. P. N. nu a mai funcționat din luna ianuarie 2005, iar respectivele formulare cu regim special au fost declarate pierdute.
În același timp, s-a constatat că activitatea de comercializare a materialului lemnos în numele .. P. N., în calitate de furnizor, a fost efectuată în fapt de inculpata A. C., fără ca aceasta să aibă vreo calitate în firmă și fără să fie împuternicită în acest scop, avizele de însoțire a mărfii și facturile fiscale fiind completate la toate rubricile de către aceasta.
Pentru aceste activități comerciale desfășurate în numele .. P. N. Direcția Generală a Finanțelor Publice N. a stabilit un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 3.640,42 lei, reprezentând impozit pe profit.
3. În luna februarie 2007, firma S.C. C. P. -S.R.L. Girov, administrată de inculpatul B. I., a comercializat cantitatea de 92,59 mc. material lemnos către S.C. IRAMEX -S.R.L. P. N., fiind emise un număr de 2 facturi fiscale și 4 avize de însoțire material lemnos.
Actele de urmărire penală efectuate pentru verificarea modului de înregistrare a veniturilor realizate de către S.C. C. P. -S.R.L. Girov, concretizate prin raportul Gărzii Financiare N. nr._ din 27.10.2008, au stabilit că agentul economic nu funcționează la sediul social și nici nu a putut fi identificat sediul unde firma funcționează în fapt.
Din declarația martorului C. V., fost asociat la S.C. C. P. -S.R.L. Girov, rezultă că acesta a cesionat părțile sociale către inculpatul B. I. în luna august 2006, însă a consimțit ca sediul social să rămână în continuare la domiciliul său, pe o perioadă determinată de un an. Martorul a mai menționat că după achiziționarea părților sociale, învinuitul B. I. nu a desfășurat nici un fel de activități la sediul social statutar al firmei.
Urmare a acestor activități comerciale derulate în numele S.C. C. P. S.R.L. Girov, Direcția Generală a Finanțelor Publice N. a calculat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 1518,48 lei, reprezentând impozit pe profit.
Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul N. rezultă că asociatul unic al societății este inculpatul B. I., iar facturile sunt semnate de acesta, purtând ștampila S.C. C. P. S.R.L.
4. În perioada 26.05._07, firma S.C. P. C. - S.R.L. P. N. a livrat cantitatea de 332,71 mc. material lemnos către S.C. IRAMEX - S.R.L. P. N., fiind emise în acest sens un număr de 14 avize de însoțire și 6 facturi fiscale, înregistrate în evidența contabilă a beneficiarului, în valoare de 66.522 lei ( însumând valorile celor șase facturi fiscale). Facturile fiscale sunt semnate la rubrica furnizor de către inculpatul B. I..
Firma S.C. P. C. S.R.L. a fost achiziționată la data de 19.04.2007 de către inculpații B. I. și A. C., ulterior fiind efectuate și alte modificări privind asociații, iar sediul social a fost stabilit la domiciliul inculpatei A. C., respectiv în P. N., .. Din declarația inculpatei A. C., rezultă că la sediul social statutar, S.C. P. COMRANICULUI S.R.L. nu a desfășurat niciodată activități comerciale.
Din declarația martorului C. N., fost administrator al S.C. P. C. - S.R.L. rezultă că în anul 2007 acesta a cesionat părțile sociale ale societății inculpaților B. I. și A. C., cu ocazia cesionării firmei fiind predate inculpaților formularele de avize de însoțire, facturierul, ștampila societății, documentele contabile și ciocanul silvic de marcat.
De asemenea, din adresa A.F.P. N. nr._/2008, rezultă că firma respectivă nu a depus bilanțuri contabile anuale, raportări contabile semestriale și declarații fiscale pentru perioada 2007-2008.
Pentru verificarea modului de înregistrare a veniturilor realizate de către S.C. P. C. - S.R.L. P. N., a fost solicitat sprijinul Gărzii Financiare N.. P. raportul Gărzii Financiare N. nr._ din 27.10.2008, s-a stabilit că agentul economic nu funcționează la sediul social statutar și nu a putut fi identificat deși au fost transmise și invitații de prezentare, prin poștă.
P. actele de urmărire penală efectuate, s-a constatat că documentele cu regim special utilizate în numele S.C. P. C. -S.R.L. P. N. au fost completate de către inculpata A. C..
Urmare directă a acestor activități comerciale desfășurate în numele S.C. P. C. S.R.L. P. N., Direcția Generală a Finanțelor Publice N. a calculat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 10.643,52 lei, reprezentând impozit pe profit.
5. În perioada 16.06._06, firma S.C. IRAMEX- S.R.L. P. N. a achiziționat de la S.C. S. T. -S.R.L. Sâncraiu de M., jud. M., cantitatea de 130,56 mc. material lemnos, în acest sens fiind identificate un număr de 5 avize de însoțire și 5 facturi fiscale. Pentru verificarea realității acestor operațiuni comerciale, cu sprijinul Gărzii Financiare M., pentru s-a efectua un control la S.C. S. T. -S.R.L.
P. nota de constatare nr._ din 23.09.2008, Garda Financiară M. a stabilit că părțile sociale ale S.C. S. T. -S.R.L. au fost cesionate la data de 02.06.2006 de către foștii asociați, către inculpatul B. I. și numitul C. C. - C., iar sediul social a fost schimbat în . Luminiș, ., jud. N.. Aceste mențiuni au fost autentificate la Biroul Notarului Public G. P., din județul M., însă nu au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a se efectua mențiunile respective.
Conform declarației martorului V. D., administratorul societății, acesta a precizat că în data de 02.06.2006 a cesionat părțile sociale inculpatului B. I., conform contractului de cesiune și actului adițional autentificat sub nr. 732/2006 la Biroul Notarial G. P. din Luduș. Avizele de însoțire marfă au fost ridicate personal de către inculpat, fapt care rezultă și din adresa I.T.R.S.V. B..
P. adresa nr._/2008, D.G.F.P. M. a comunicat că S.C. S. T. S.R.L. nu a depus pentru perioada 2006-2008 declarații privind obligațiile de plată la bugetul statului pentru perioada 30.06 - 31.12.2007.
De asemenea, din actele de urmărire penală efectuate, rezultă că documentele cu regim special utilizate în numele S.C. S. T. S.R.L., Sâncraiu de M., au fost completate de către inculpata A. C..
Din concluziile raportului de inspecție fiscală nr._/24.09.2008, încheiat de Garda Financiară M., rezultă că firma S.C. S. T. S.R.L., în perioada 15-24.06.2008, a obținut venituri provenite din relația comercială cu .. în sumă de 23.500,8 lei, ce nu au fost evidențiate în evidența contabilă a societății, fapt pentru care s-a stabilit că societatea are de achitat la bugetul statului suma de 3.760 lei, reprezentând impozitul pe profitul aferent.
6. În perioada 05.01._07, firma S.C. LUNCUȚA -S.R.L. Răstolița, jud. M. a livrat către S.C. IRAMEX -S.R.L., P. N., cantitatea de 344,29 mc. material lemnos, fiind identificate un număr de 14 avize de însoțire și 14 facturi fiscale, iar în perioada 05.03._07 a livrat către S.C. ARGO -S.R.L. D. Roșie, jud. N., cantitatea de 225,32 mc. material lemnos, fiind identificate 8 avize de însoțire și 3 facturi fiscale.
P. actele de urmărire penală efectuate, s-a stabilit că S.C. LUNCUȚA -S.R.L. cu sediul social în ., a fost preluată de inculpata A. C. de la fostul asociat Simineț D. M., conform actului adițional la actul constitutiv al societății înregistrat sub nr. 7644/2006 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul M.. La data de 05.09.2006, administratorul Simineț D. M., cu ocazia cesionarii firmei, a predat actele contabile și un carnet de aviziere către inculpata A. C., conform procesului-verbal de predare-primire. La sfârșitul anului 2007, inculpata A. C. a cesionat părțile sociale ale S.C. LUNCUȚA S.R.L. numiților P. S. și B. I., iar martorul P. S. devenind administrator de drept al societății. Din declarația martorului P. S. rezultă că inculpata A. C. nu i-a predat actele contabile și nici documentele fiscale „în alb”, nu au fost efectuate mențiuni de schimbare a sediului social al firmei, aceasta rămânând cu sediul la domiciliul inculpatei A. C.. Declarația martorului se coroborează cu xerocopia contractului de cesiune autentificat cu nr. 1324-1325 din 28.03.2007.
Avizele de însoțire înaintate către S.C. IRAMEX -S.R.L. poartă amprenta dispozitivului dreptunghiular de marcat „.-399-01 și 27-260-01”, iar în urma verificărilor efectuate față de agenții economici care aveau în dotare dispozitivele de marcare menționate, s-a constatat că .-399-01” aparține S.C. LUCFOREST -S.R.L., administrată de inculpatul R. I., iar .-260-01 aparține firmei S.C. PRIMAROM IMPEX -S.R.L., conform adresei I.T.R.S.V. Suceava - Inspecția Silvică și de Vânătoare N..
La data controlului efectuat de Garda Financiară M., inculpata A. C. nu a dat curs invitațiilor făcute de comisarii gărzii în vederea efectuării unor verificări asupra evidențelor contabile. Conform adresei D.G.F.P. M., firma S.C. LUNCUȚA S.R.L., în perioada iunie 2006-iulie 2008, nu a depus nici o declarație de plată la bugetul de stat.
Din declarația inculpatei A. C., rezultă că aceasta a nu a condus în fapt evidență contabilă la S.C. LUNCUȚA S.R.L. în perioada în care a fost administrator, nu a depus declarații la organul fiscal teritorial și nu a achitat impozite pe veniturile realizate din activitățile comerciale cu material lemnos.
Conform notei de constatare . nr._/2008 întocmită de Garda Financiară M. a stabilit că S.C. LUNCUȚA S.R.L., pentru veniturile realizate în sumă de 114.370 lei, obținute în baza derulării raporturilor comerciale de livrare material lemnos cu .. datorează plată la bugetul de stat cu titlu de impozit pe venituri, suma de 2.287,410 lei.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate la firma S.C. ARGO - S.R.L. D. Roșie, s-a constatat că agentul economic a achiziționat material lemnos de la două societăți comerciale din județul M., respectiv firmele S.C. LUNCUȚA -S.R.L. și S.C. MAHON -S.R.L. Aceste două firme furnizoare au folosit pentru livrările efectuate avize de însoțire ridicate și achiziționate de S.C. LUNCUȚA -S.R.L. și S.C. ROXMAR -S.R.L.
În cauză, nu a fost posibil să fie verificată evidența contabilă a S.C. Luncuța -S.R.L., deoarece în urma invitațiilor efectuate de Garda Financiară M., administratorul nu s-a prezentat pentru control, iar la sediul societății nu a fost identificată nici o firmă.
Din declarația martorului B. I., în calitate de asociat la firma S.C. Iramex -S.R.L rezultă că a achiziționat material lemnos de la agenții economici S.C. S. T. -S.R.L., S.C. Conul Forest -S.R.L., S.C. P. C. -S.R.L., S.C. Luncuța -S.R.L., S.C. Lucforest -S.R.L., S.C. Tibitrans -S.R.L., S.C. C. P. -S.R.L., transportul realizându-se cu mijloacele de transport ale .. sau ale furnizorilor. Martorul a precizat că nu a cunoscut personal pe administratorii acestor societăți, cu excepția inculpatului R. I., furnizorul principal și administrator la .., iar pentru partea de exploatare și aprovizionare s-a ocupat administratorul .., martorul P. C..
Martorul P. C. a declarat că firma S.C. Iramex -S.R.L. a avut derulat raporturi comerciale cu firmele menționate, care au avut ca obiect achiziționarea de material lemnos de la aceste societăți. Plata contravalorii mărfurilor s-a efectuat fie numerar, fie cu ordine de plată sau cec-uri. Martorul a precizat că a cunoscut-o pe inculpata A. C., administrator la S.C. Luncuța S.R.L. și că aceasta s-a ocupat de livrarea efectivă a materialului lemnos și de întocmirea avizelor de însoțire pe care le preda firmei S.C. Iramex- S.R.L. în momentul recepției materialului lemnos. Facturile fiscale erau trimise la interval de 2 zile de la livrare. Ca principal furnizor de material lemnos din zona Răstolnița, jud. M., martorul declară că 1-a cunoscut pe inculpatul R. I..
Raportul de constatare tehnico - științifică nr._/2009 efectuat în urmărirea penală a concluzionat că scrisul ce completează avizele de însoțire și facturile emise în numele S.C. Conul Forest -S.R.L. a fost executat de aceeași persoană care a completat rubricile avizelor de însoțire emise în numele S.C. Lucforest -S.R.L. ce poarta semnătura și datele de identificare ale inculpatului R. I..
P. raportul de constatare tehnico - științifică nr._/2008 se precizează:
- scrisul ce completează rubricile avizelor de însoțire emise în numele S.C. Luncuța S.R.L., S.C. S. T. S.R.L., .. a fost executat la toate rubricile și semnate de inculpata A. C.;
- scrisul și semnăturile ce completează rubricile avizelor de însoțire materiale lemnoase cu . Ibb nr._-_, nr._ și nr._, factura fiscală . CPF nr._ emise în numele S.C. C. P. S.R.L. au fost executate de inculpatul B. I.;
- scrisul și semnăturile ce completează rubricile avizelor de însoțire materiale lemnoase emise în numele S.C. P. C. S.R.L. și facturile fiscale nr. 002-003, nr. 0023-24 și . nr._ și nr._ emise în numele S.C. P. C. S.R.L. au fost executate de inculpata A. C..
Fiind audiată în urmărirea penală, inculpata ta A. C. a declarat că a îndeplinit funcția de administrator la S.C. Luncuța -S.R.L. din luna septembrie 2006, iar sediul social a rămas în continuare în ., la domiciliul foștilor asociați din cauza unor probleme financiare. În luna martie 2007, inculpata a cesionat părțile sociale numiților P. S. și B. I.. În perioada 2006-martie 2007, inculpata recunoaște că nu a depus deconturi și bilanțuri contabile la Administrația Finanțelor Publice, că a completat avizele de însoțire și facturile fiscale care proveneau de la inculpatul R. I. pentru livrările de material lemnos către ..
De asemenea, inculpata recunoaște că a completat avizele de însoțire și șase facturi fiscale aferente emise în numele S.C. P. C.- S.R.L. și S.C. S. T. S.R.L. învinuita recunoaște că nu a înregistrat operațiunile comerciale și respectiv veniturile realizate din vânzarea materialului lemnos către .. și menționează că banii primiți de la beneficiar conform chitanțelor fiscale eliberate i-a folosit pentru plata furnizorilor.
Audiat fiind în urmărirea penală, inculpatul B. I. a precizat că a îndeplinit calitatea de administrator la S.C. P. C. S.R.L., însă în perioada de administrare a delegat-o pe numita A. C. să ridice aviziere și facturi fiscale, aceasta având acces la ștampila societății, iar în cursul anului 2007, B. I. a preluat împreună cu martorul P. S. S.C. Luncuța S.R.L. și se ocupa de administrarea societății.
P. adresa nr._/2009, a A.F.P. P. N. s-a comunicat prejudiciul creat bugetului consolidat de stat prin faptele săvârșite de învinuiții B. I., și A. C., astfel:
- pentru S.C. C. P. S.R.L. prejudiciul adus bugetului consolidat de stat este în sumă de 1.518,48 lei, reprezentând impozitul pe profit;
- pentru S.C. P. C. S.R.L. prin facturile emise către .. și neînregistrate în evidența contabilă, prejudiciul creat bugetului consolidat de stat este în sumă de 10.643,52 lei.
P. adresa nr._/2009, a D.G.F.P. M., s-a comunicat prejudiciul creat bugetului consolidat de stat prin faptele săvârșite de inculpații B. I. și A. C., astfel:
- pentru S.C. S. T. S.R.L. prejudiciul adus bugetului consolidat de stat este în sumă de 3760 lei, reprezentând impozitul pe profit;
- pentru S.C. Luncuța S.R.L. prejudiciul adus bugetului consolidat de stat este în sumă de 2.287,41 lei, reprezentând impozitul pe profit;
Instanța de fond a apreciat că în drept, constată că faptele care se rețin în sarcina inculpatei A. C., care, în perioada mai - iunie 2006 a întocmit în fals un număr de 5 avize de însoțire a mărfii și 5 facturi fiscale în numele S.C. Tibitrans -S.R.L., atestând livrarea de material lemnos către beneficiarul S.C. Iramex -S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:
a) fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal și;
b) uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal.
Iar fapta inculpatei A. C. care, în calitate de administrator al S.C. Luncuța S.R.L., în perioada ianuarie - martie 2007 a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către .. și .., creând un prejudiciu în dauna bugetului consolidat al statului în sumă de 2.287,410 lei reprezentând impozit pe venit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor realizate, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
Faptele respective sunt săvârșite de către inculpată în concurs real, în cauză sunt aplicabile dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni prevăzute de art. 33 lit. a Cod penal.
Faptele care se rețin în sarcina inculpatului B. I. care: în calitate de administrator al S.C. C. P. - S.R.L., în perioada februarie 2007, a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către S.C. Iramex- S.R.L., creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 1518,48 lei reprezentând impozit pe profit; în calitate de administrator al S.C. S. T. S.R.L., în perioada 16.06._06 a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către S.C. Iramex -S.R.L., creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 3760,13 lei, reprezentând impozit pe profit; în calitate de administrator al S.C. P. C. S.R.L., în perioada 26.05._07 a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către .., creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de_,52 lei, reprezentând impozit pe profit, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prin omisiunea înregistrării în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor realizate, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, în concurs real, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal.
Fapta inculpatului R. I., care, în perioada 20.04._06 a întocmit în fals un număr de 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale în numele S.C. C. Forest S.R.L. prin care se atestă că această societate a livrat material lemnos către .., fiind vorba de raporturi comerciale fictive, se încadrează juridic în dispozițiile art. 288 alin. 1 Cod penal care incriminează fapte de fals material în înscrisuri oficiale.
În același timp, s-a apreciat că această faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni conform dispozițiilor art.18/1 Cod penal, deoarece s-a adus o atingere minimă circuitului comercial general fără a se înregistra prejudicii de ordin material în dauna bugetului consolidat al statului sau altor agenți economici, fiind lipsită și de importanță prin cantitatea redusă de material lemnos care se atestă prin înscrisurile falsificate, ceea ce ar fi provocat un prejudiciu material minim în situația în care consecințele juridice s-ar fi produs efectiv. În același timp, se are în vedere și persoana și conduita inculpatului, acesta având o conduită procesuală corectă în timpul procesului penal și un comportament corespunzător în comunitate.
În consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. b/1 Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului R. I., pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal și în temeiul art. 91 lit. c Cod penal se va aplica inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 lei.
Privind infracțiunea de uz de fals, care se reține în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în cauză se constată că livrările de material lemnos atestate prin cele 6 avize de însoțire și cele 6 facturi fiscale întocmite în fals de către inculpat, de la firma S.C. CONUL FOREST -S.R.L. către S.C. IRAMEX -S.R.L., se regăsesc înregistrate numai în evidența contabilă a firmei beneficiare, și astfel cum rezultă și din cererea de constituire de parte civilă a A.N.A.F. București, și din întreg probatoriul administrat, nu s-au produs consecințe de ordin material în dauna bugetului de stat. P. urmare, este evident că înscrisurile falsificate nu au folosite în mod efectiv de către inculpatul R. I. în vedere producerii unor consecințe juridice.
În consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului R. I. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal.
Instanța de fond a motivat că la individualizarea pedepselor pentru infracțiunile concurente săvârșite de inculpata A. C. a avut în vedere în cadrul criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv, gradul de pericol social abstract relativ redus al faptelor configurat prin limitele de pedeapsă prevăzute în textul sancționator; gradul de pericol social concret relativ redus al faptelor reliefat prin urmările produse, constând în principal în cauzarea unui prejudiciu în valoare de 2.287.410 lei, care nu poate fi considerat ridicat în raport cu valorile de circulație ale circuitului comercial, precum și perioada de timp care a trecut de la comiterea faptelor de natură să atenueze periculozitatea socială a faptelor; lipsa antecedentelor penale,
În același timp, s-a arătat că se rețin în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante personale atenuante, având în vedere comportamentul social pozitiv al inculpatei anterior comiterii faptelor, fiind căsătorită cu o reputație bună în comunitate, precum și poziția procesuală sinceră a inculpatei cu prilejul audierii în urmărirea penală, urmând a se coborî pedepsele pentru infracțiunile concurente sub minimul special, în condițiile art. 74 lit. a și c, art. 76 alin. 1 Cod penal.
Cu privire la modalitatea de executare a acestei pedepse, instanța reține vârsta tânără a inculpatei, de 36 de ani, nivelul studiilor medii, situația familială a acesteia fiind căsătorită, ceea ce îi conferă un potențial sporit de reeducare, faptul că în procesul penal a manifestat o atitudine procesuală sinceră și de regret, lipsa oricăror antecedente penale și comportamentul social și familial pozitiv până la data comiterii acestei fapte, precum și pericolul social mediu a infracțiunii ce se reține în sarcina inculpatului, încât având în vedere deopotrivă aceste elemente obiective și subiective pozitive, rezultă temeiuri clare că scopul pedepsei ce se aplică în cauză poate fi realizat și fără executarea efectivă, fiind evident că o privare de libertate a inculpatei ar fi inutilă, față de garanțiile de reeducare pe care le prezintă vârsta relativ tânără a acesteia și nivelul de instruire și educație.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 81, 82 alin 1 și 2 Cod penal, raportat la art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.
La individualizarea pedepselor ce se vor stabili pentru infracțiunile concurente săvârșite de inculpatul B. I. se vor avea în vedere în cadrul criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social abstract relativ redus al faptelor configurat prin limitele de pedeapsă prevăzute în textul sancționator; gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptelor reliefat prin urmările produse, constând în principal în cauzarea unui prejudiciu important în dauna bugetului de stat, în valoare de 15.922 lei, dar și perioada de timp care a trecut de la comiterea faptelor de natură să atenueze periculozitatea socială a faptelor; împrejurările comiterii faptelor, care relevă un anume mod de operare prin intermediul celor trei firme în care inculpatul a avut calitatea de administrator.
De asemenea, se rețin în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale atenuante, având în vedere poziția procesuală sinceră a inculpatului cu prilejul audierii în urmărirea penală și având ultimul cuvânt în instanță, urmând a se coborî pedepsele pentru infracțiunile concurente sub minimul special, în condițiile art. 74 lit. c, art. 76 alin. 1 Cod penal.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța își formează convingerea în raport cu ansamblul elementelor de individualizare analizate anterior că se impun executarea efectivă a pedepsie în regim de detenție, pentru realizarea scopului de reeducare și reintegrare socială.
În latura civilă a cauzei, se constată ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată prin constituire de parte civilă de către Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. București ( filele 20-22, ds. inst.), în contradictoriu cu inculpații A. C. și B. I., având în vedere și situația de fapt reținută în latura penală și în consecință:
În temeiul dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 119 alin. și art. 120 Cod procedură fiscală, art. 1000 alin. 3 și art. 1003 Cod civil vechi, va fi obligată inculpata A. C., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „ LUNCUȚA ”- S.R.L., cu sediul în Răstolnița, nr. 317, jud. M., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. București suma de 2.287,40 lei, cât și accesorii fiscale care se vor calcula în condițiile legii speciale, până la plata efectivă a creanței fiscale.
În temeiul dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 119 alin. și art. 120 Cod procedură fiscală, art. 1000 alin. 3 și art. 1003 Cod civil vechi, va fi obligat inculpatul B. I., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. București:suma de 3.760 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „ S. T. ”- S.R.L, cu sediul în ., ., Jud. M.; suma de 10.643,52 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „ P. C. ”- S.R.L, cu sediul în comuna Bicazu A., .; suma de 1.518,48 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „ C. P. ”- S.R.L, cu sediul în comuna Girov, .;
În temeiul art. 163 Cod procedură penală, se va dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A. C. până la concurența sumei de 2.287,40 lei și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B. I. până la concurența sumei 15.922 lei.
P. încheierea din data de 18.03.2013, pronunțată de aceeași instanță, în temeiul art.196 Cod procedură penală, s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite și în temeiul art. 170 Cod procedură penală, raportat la art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și, în consecință: s-a dispus anularea a 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale, întocmite în fals de către inculpatul R. I., în perioada 20.04._06, în numele S.C. „C. FOREST” S.R.L., prin care se atestă vânzare de material lemnos către beneficiarul S.C. „IRAMEX” S.R.L.
Împotriva acestei hotărâri, inclusiv a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite, în cadrul termenului legal, a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul Bacău, Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpata A. C..
P. de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- greșita achitare, în temeiul art.11 pct.2, lit.a, raporat la art.10 alin.1 lit.b/1 Cod procedură penală, respectiv art.10 alin.1 lit.c Cod procedură, a inculpatului R. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal;
- greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatei A. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal și greșita aplicare a dispozițiilor art. 74 lit.c Cod penal, în sensul reținerii circumstanțelor atenuante față de aceasta;
- individualizarea pedepsei rezultante de un an închisoare aplicată inculpatei A. C., pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal și evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art.81 Cod penal, art.82 Cod penal;
- nelegalitatea încheierii din 18 martie 2013, prin care s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal, invocându-se dispozițiile art. 196 Cod procedură penală.
I. P. sentința penală nr.31/P/2013 din 12 martie 2013, Tribunalul N. a condamnat pe inculpata A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal,cu aplic.art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 alin.1 lit.e Cod penal, la pedeapsa de 15 zile închisoare.
A condamnat aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, cu aplic.art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 alin.1 lit.e Cod penal, la pedeapsa de 15 zile închisoare.
De asemenea a condamnat inculpata pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.l, lit.b din Legea nr.241/2005 R, cu aplicarea art.74 lit.a și c Cod penal, art.76 alin.1, lit.e Cod penal, la pedeapsa de un an închisoare.
În temeiul art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal, instanța a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În temeiul dispozițiilor art.81 Cod penal și art.82 Cod penal, raportat la art.71 alin.5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.
II.P. aceeași sentință, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 alin.1 lit.b/1 Cod procedură penală, Tribunalul N. a achitat pe inculpatul R. I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și în temeiul art.91 lit.c Cod penal și a aplicat acestuiasancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 lei.
În temeiul art. 11 pct.2, lit.a, raportat la art. 10 alin.1 lit.c Cod procedură penală, instanța a achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal.
A. P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria P. N. nr.2890/P/2008 din 21 noiembrie 2011, s-a dispus:
Trimiterea în judecată a inculpatei A. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal și infracțiunea fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/ 2005 R, totul cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.
În sarcina inculpatei s-a reținut că, în perioada mai 2006 - iunie 2006 a întocmit în fals un număr de 5 avize de însoțire a mărfii și 5 facturi fiscale în numele S.C. „TIBI TRANS” S.R.L., prin care această societate vindea material lemnos către S.C. „IRAMEX" SRL, iar în perioada ianuarie 2007 - martie 2007, în calitate de administrator al S.C. „LUNCUȚA” SRL a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către S.C. „IRAMEX” S.R.L. și S.C. „RGO” SRL, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 2.287,41 lei - reprezentând impozit pe venituri microîntreprinderilor.
P. același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal,constând în aceea că, în perioada 20 aprilie 2006 - 27 aprilie 2006, a întocmit în fals un număr de 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale, în numele S.C. „C. FOREST” SRL, prin care această societate vindea material lemnos către S.C. „IRAMEX” S.R.L.
Privitor la inculpata A. C., instanța a constatat existența faptelor și a vinovăției inculpatei de maniera descrisă în actul de sesizare, însă în ceea ce privește pedepsele aplicate acesteia pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal(15 zile de închisoare), instanța a procedat la individualizarea greșită, neținând cont de gradul de pericol social ridicat al acestor fapte în contextul economic actual.
Raportat la modalitatea de săvârșire a faptelor și consecințele acestora, pedepsele de 15 zile închisoare aplicate inculpatei pentru infracțiunile sus arătate, sunt în mod evident neîndestulătoare și nu realizează scopul sancționator și preventiv prevăzut de lege.
De asemenea, în mod greșit instanța a reținut și a făcut aplicarea dispozițiilor art.74 lit.c Cod penal, atâta timp cât inculpata s-a sustras urmăririi penale, fiind trimisă în judecată în lipsă, iar pe parcursul judecății s-a folosit în mod abuziv de drepturile procesuale, instanța acordând nu mai puțin de 15 termene de judecată, mare parte dintre acestea la solicitarea inculpatei sau apărătorilor acesteia.
Reținerea circumstanțelor atenuante nu este justificată nici prin prisma faptului că inculpata, deși figurează fără antecedente penale în cazierul judiciar, este cercetată sau trimisă în judecată în mai multe cauze pentru fapte similare celor care au făcut obiectul prezentei hotărâri.
Pe aceste considerente apreciem că instanța a stabilit în mod greșit și modalitatea de executare a pedepsei - respectiv suspendarea condiționată pe durata termenului de încercare de 3 ani.
De asemenea, deși instanța a reținut în sarcina inculpatei săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și a dispus condamnarea acesteia, constând în aceea că a întocmit în fals un număr de 5 avize de însoțire a mărfii și 5 facturi fiscale în numele S.C. „TIBI TRANS” S.R.L., documente care atestă în mod nereal o livrare de material lemnos către beneficiarul S.C. „IRAMEX” S.R.L., nu a dispus - față de această situație - anularea actelor false.
B. Instanța de judecată a dispus, în mod nelegal, achitarea inculpatului R. I., în temeiul art. 11 pct.2, lit.a, raportat la art. 10 alin.1 lit.b/1 Cod procedură penală, aprecierea gradului redus de pericol social al faptei fiind nejustificată și fără corespondent în ansamblul probatoriului administrat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin fapta sa inculpatul R. I., care a întocmit în fals un număr de 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale - prin care se atestă, în mod nereal, că S.C. „C. FOREST” S.R.L. a livrat material lemnos către S.C. „IRAMEX” SRL, a adus o atingere minimă circuitului comercial general, fapta fiind lipsită de importanță prin cantitatea redusă de material lemnos menționată în înscrisurile falsificate.
De asemenea, instanța a invocat persoana și conduita inculpatului, susținându-se că acesta a avut o conduită procesuală corectă în cursul procesului penal.
Aspectele sus arătate sunt contrazise de realitatea probelor, inculpatul având atât pe parcursul cercetărilor, cât și pe parcursul judecății o atitudine de negare a faptelor, recunoașterea parțială intervenind doar atunci când proba vinovăției sale s-a făcut în cadrul raportului de constatare tehnico - științifică nr._/2009, din care rezultă că scrisul de pe documentele încriminate a fost executat de către R. I..
Mai mult, acesta a susținut tot timpul că, dispozitivul de marcat aplicat pe avizele de însoțire și facturile fiscale (indicativul 27-260-01) a fost deținut de el în mod legal, deși potrivit comunicării Oficiului Registrului Comerțului rezultă că, acest dispozitiv de marcat a aparținut S.C. „PRIMAROM IMPEX” S.R.L., societate radiată încă de la data de 30 martie 2001.
Cum faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată au fost săvârșite în perioada 20 aprilie 2006 - 27 aprilie 2006, rezultă în mod evident, că inculpatul a deținut și a folosit în mod ilegal ciocanul de marcat, care și-a pierdut valabilitatea odată cu radierea societății comerciale (30 martie 2001).
Modalitatea de săvârșire a faptei și consecințele acesteia, trebuie analizate prin prisma contextului economic actual, al proliferării infracțiunilor de acest tip, având drept consecință creșterea evaziunii fiscale.
În opinia noastră, toate aceste aspecte duc la concluzia certă că, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct.2, lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.b/1 Cod procedură penală, este nelegală și netemeinică, instanța fiind ținută să aplice o pedeapsă inculpatului atâta timp, cât a constatat existența faptei reținute în sarcina sa și a vinovăției acestuia.
Hotărârea instanței este criticabilă și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului R. I., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2, lit.a, raportat la art. 10 alin.1 lit.c Cod procedură penală, pentru art.291 Cod penal.
În considerentele hotărârii instanța a reținut faptul că, în perioada 20 aprilie 2006 - 27 aprilie 2006, S.C. „IRAMEX” S.R.L. P. N. a achiziționat 70,32 m.c. material lemnos de la S.C. „C. FOREST” S.R.L. Pângărați, fiind identificate un număr de 6 avize de însoțire material lemnos și 6 facturi fiscale, în baza cărora s-au efectuat aceste operațiuni comerciale, documente care au fost completate de către inculpatul R. I..
S-a reținut de asemenea, că înscrisurile respective atestă operațiuni comerciale, care în realitate nu s-au efectuat.
Pentru a pronunța achitarea inculpatului R. I. pentru infracțiunea de uz de fals, instanța și-a motivat hotărârea prin aceea că, cele 6 facturi fiscale întocmite în fals se regăsesc numai în evidența contabilă a firmei beneficiare și că nu s-au produs consecințe de ordin material în dauna bugetului de stat, concluzionându-se că înscrisurile falsificate nu au fost folosite de către inculpatul R. I. în vederea producerii unor consecințe juridice.
Aprecierea instanței este în mod vădit nereală și contrazisă de probele ce dovedesc fără putință de tăgadă faptul că,inculpatul R. I. este cel care a falsificat documentele comerciale și le-a predat societății beneficiare în a cărei contabilitate se regăsesc.
Chiar dacă ne-am afla în situația reținută de instanță, atâta timp cât actele falsificate de către R. I. au fost preluate de către A. C. și se regăsesc înregistrate în contabilitatea acesteia, hotărând achitarea lui R. I. în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală, Tribunalul N. ar fi trebuit să o condamne pe inculpata A. C. pentru această faptă.
După pronunțarea sentinței penale nr.31/2013 din 12 martie 2013, instanța a pronunțat încheierea din 18 martie 2013, prin care, în temeiul art. 196 Cod procedură penală, a dispus înlăturarea omisiunii vădite din minuta și dispozitivul acesteia și, în temeiulart.170Codprocedură penală, raportat la art.14 alin.3lit.a Cod penal, a dispus restabilirea situației anterioare și în consecință a anulat 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale întocmite în fals de către inculpatul R. I. în perioada 20 aprilie 2006 – 27 aprilie 2006 în numele S.C. „C. FOREST” S.R.L., prin care se atestă vânzarea de
material lemnos către beneficiarul S.C. „IRAMEX” S.R.L.
Încheierea de mai sus este nelegală și netemeinică, întrucât potrivit dispozițiilor art. 196 Cod procedură penală, aceste prevederi se aplică în cazul în care instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii.
Anularea înscrisurilor false nu se regăsește în niciuna din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 196 Cod procedură penală, omisiunea instanței neputând fi acoperită prin pronunțarea unei încheieri de îndreptare a erorilor materiale întemeiate pe dispozițiile sus invocate.
Mai mult, încheierea din 18 martie 2013, deși a fost pronunțată în camera de consiliu și ar fi trebuit comunicată părților și Ministerului Public, prevede doar calea de atac a apelului în termen de 10 zile de la comunicare pentru R. I..
Agenția Națională de Administrare Fiscală București a criticat hotărârea apelată, susținând următoarele:
P. dispozitivul sentinței penale nr.31/P/12.03.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ obligă:
- inculpata A. C., în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. Luncuța SRL sa plătească pârtii civile Agenția Naționala de Administrare Fiscala suma de 2.287,40 lei, cat si accesorii fiscale care se vor calcula in condițiile legii speciale, pana la plata efectiva a creanței fiscale;
- inculpatul B. Mie sa plătească părții civile Agenția Naționala de Administrare Fiscala suma de 3.760 lei, în solidar cu partea responsabila civilmente ., suma de 10.643,52 lei, în solidar cu partea responsabila civilmente . si suma de 1.518,48 lei, în solidar cu partea responsabila civilmente ..
În baza art.163 Cod procedura penala dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatei A. C. pana la concurenta sumei de 2.287,40 lei si asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului B. I., pana la concurenta sumei de 15.922 lei.
P. cererea de constituire parte civila Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice N. a cerut instanței de fond instituirea de masuri asigurătorii.
Se precizează că solicitarea Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice N. de înființare a sechestrului asigurător s-a făcut in temeiul art.163 din Codul de procedura penala, respectiv de a se pune sechestru asupra tuturor bunurilor mobile si imobile inculpatei A. C. până la concurența sumei de 2.287,40 lei, actualizată la data plății efective, prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedura fiscala și asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului B. I., până la concurența sumei de 15.922 lei, actualizată la data plații efective, prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Se consideră că solicitarea masurilor asigurătorii este întemeiată, având în vedere și faptul că a fost admisa cererea de constituire ca parte civila, iar până la soluționarea definitivă a cauzei penale și până la punerea în executare a hotărârii, este necesar a fi instituită această măsură.
În opinia apelantei, aplicarea masurilor asigurătorii asigură utilitatea admiterii acțiunii civile în cadrul procesului penal și garantează executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din admiterea acesteia.
Se precizează că solicitarea de înființare a sechestrului asigurător s-a făcut in temeiul art. 163 din Codul de procedura penala, care prevede că: „Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenta valorii probabile a pagubei”.
Cererea de instituire a masurilor asigurătorii este întemeiată pe existenta condițiilor de fapt (atitudinea infracționala a inculpaților), care pot duce la periclitarea sau îngreunarea colectării debitelor pentru care s-a constituit parte civilă, prin posibilitatea înstrăinării bunurilor proprietate personala și proprietate a părții responsabile civilmente.
De altfel, si practica instanțelor de judecată a fost constantă, în sensul de a dispune, în cazul admiterii acțiunilor civile, instituirea masurilor asigurătorii până la concurența întregului prejudiciu, constând atât din debit, cât și din accesorii.
Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate, în ce privește soluția dată în latura civilă, iar prin hotărârea ce se va pronunța să instituiți sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A. C. și părții responsabile civilmente până la concurența sumei de 2.287,40 lei, actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedura fiscala si asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului B. I. și părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 15.922 lei, actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedura fiscală.
Dată fiind soluția de achitare a inculpatului R. I., precum și dispozițiile art.378 alin.1/1 Cod procedură penală, Curtea, i-a prezentat acestuia învinuirile care i se aduc prin actul de sesizare al instanței, precum și prevederile art.70 alin.2 Cod procedură penală, respectiv, faptul că are dreptul să nu facă nici o declarație la instanța de control judiciar, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declarații are obligația să spună tot ce știe cu privire la învinuirile care i se aduc.
Inculpatul a fost de acord să dea declarație, condiții în care Curtea a procedat la audierea inculpatului.
Apelant-inculpată A. C., deși legal citată nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar la mai multe termene de judecată, fiind nevoie, față de faptul că nu a fost audiată de instanța de fond și față de dispozițiile art.378 alin.1/1 Cod procedură penală, să se emită mandat de aducere.
În aceste condiții apelanta-inculpată s-a prezentat în fața instanței de control judiciar la termenul de judecată din data de 24.09.2013, când a solicitat termen să-și angajeze avocat și pentru a achita prejudiciul, dar nu și-a mai angajat avocat și nici nu s-a mai prezentat, deși i s-a pus în vedere să se prezinte pentru a fi audiată, desigur dacă nu se prevalează de dreptul la tăcere.
Cât privește achitarea prejudiciului, inculpata a depus două mandate poștale, privind expedierea către A.J.F.P. M., unitate fiscală în a cărei evidență este înregistrată S.C. „Luncuța” S.R.L., a sumei de 2.100 lei, însă, așa cum rezultă din adresa nr.6562/IE/NB/2013 a A.J.F.P. N., A.J.F.P. M. a returnat, la data de 13.11.2013, cele două sume, respectiv 1300 lei și 800 lei, deoarece în mandate a fost indicat eronat codul fiscal al beneficiarului, condiții în care cele două plăți nu au putut intra în fișa de plătitor a societății.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelurile urmează a fi admise, însă pentru considerentele care vor fi prezentate.
Referitor la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cei trei inculpați, din examinarea probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, rezultă că instanța de fond a fost reținută o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, mai puțin în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, în ceea ce îl privește pe inculpatul R. I..
Sub acest aspect, din probele administrate rezultă că, în perioada 20 aprilie 2006 - 27 aprilie 2006, S.C. „IRAMEX” S.R.L. P. N. a achiziționat 70,32 m.c. material lemnos de la S.C. „C. FOREST” S.R.L. Pângărați, fiind identificate un număr de 6 avize de însoțire material lemnos și 6 facturi fiscale, în baza cărora s-au efectuat aceste operațiuni comerciale, documente care au fost completate de inculpatul R. I..
S-a reținut de asemenea, că înscrisurile respective atestă operațiuni comerciale, care în realitate nu s-au efectuat.
Instanța de fond a apreciat că cele 6 facturi fiscale întocmite în fals de inculpatul R. I. se regăsesc numai în evidența contabilă a firmei beneficiare și că nu s-au produs consecințe de ordin material în dauna bugetului de stat, concluzionându-se că înscrisurile falsificate nu au fost folosite de către inculpatul R. I. în vederea producerii unor consecințe juridice.
Aprecierea instanței este în mod vădit nereală și contrazisă de probele, care dovedesc, fără putință de tăgadă, faptul căinculpatul R. I. este cel care a falsificat documentele comerciale și le-a predat societății beneficiare în a cărei contabilitate se regăsesc.
Instanța de fond a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatei A. Cluadia și în mod greșit a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. b/1 Cod procedură penală, achitarea pe inculpatului R. I., pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal și aplicarea, în temeiul art.91 lit. c Cod penal, a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 lei, precum și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achitarea același inculpat pentru, săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal.
De asemenea, greșită este sentința penală apelată deoarece nu l-a obligat pe inculpatul B. I. și la plata accesoriilor fiscale, la sumele la care a fost obligat către partea civilă cu titlul de despăgubiri civile, pentru până la achitarea integrală a sumelor datorate bugetului de stat și întrucât nu a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților A. C. și B. I. și pentru accesoriile fiscale, la sumele la care au fost obligați cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat.
În fine, în mod greșit, s-a dispus în temeiul art.196 Cod procedură penală, în baza art.170 Cod procedură penală, raportat la art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală și art.348 Cod procedură penală, restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, în consecință: anulează 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale întocmite în fals de inculpatul R. I., în perioada 20.04._06, în numele S.C. „C. FOREST” S.R.L., prin care se atestă vânzare de material lemnos către beneficiarul S.C. „ IRAMEX” S.R.L.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția celor trei inculpați pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Sub aspectul situației de fapt, din analiza probelor administrare și coroborarea acestora, Curtea reține următoarele:
1. În perioada 20.04._06, firma .. P. N. a achiziționat cantitatea de 70,32 mc. material lemnos de la S.C. CONUL FOREST S.R.L. Pângărați, fiind identificate un număr de 6 avize de însoțire material lemnos și 6 facturi fiscale în baza cărora s-au efectuat operațiunile comerciale, având aplicate amprenta ciocanului dreptunghiular de marcat cu indicativul „27-260-01”. Livrările de material lemnos efectuate de S.C. CONUL FOREST S.R.L. către .. s-au regăsit înregistrate în evidența contabilă a beneficiarului.
Conform verificărilor efectuate, firma S.C. CONUL FOREST S.R.L. este înregistrată la O.R.C. N., având ca obiect de activitate intermedierea cu material lemnos, fiind administrată în perioada respectivă de martora V. A. M.. Conform declarației martorului A. V. rezultă că în cursul anului 2005 numita V. M. 1-a mandatat să administreze această firmă comercială. În baza acestui mandat, martorul A. V. a ridicat formulare fiscale pe care le-a folosit în relațiile comerciale cu S.C. Publiserv -S.A. Fiindu-i prezentate avizele de însoțire și facturile pe baza cărora s-a livrat material lemnos către .. martorul A. V. a declarat că scrisul de pe aceste documente nu-i aparține și nu a avut relații comerciale cu această societate.
În același timp, martora V. A. M. a declarat că nu s-a ocupat de administrarea S.C. CONUL FOREST S.R.L., nu a ținut evidența contabilă și nu a deținut ștampila societății.
Conform adresei nr._/2008, S.C. CONUL FOREST S.R.L. nu a depus bilanțuri contabile anuale, raportări semestriale și declarații fiscale pentru perioada aprilie 2006 - iunie 2008. De asemenea, actele de urmărire penală de verificare efectuate asupra activității comerciale a acestei societăți, coroborate cu declarația martorei V. A., administratorul societății, relevă că firma respectivă nu a derulat raporturi comerciale efective firma cu ..
În cauză, s-au efectuat verificări asupra posesorului dispozitivului de marcat cu indicativul „27-260-01” și s-a constatat că acesta a aparținut S.C. PRIMAROM IMPEX S.R.L. P. N., cod fiscal_, administrată în perioada respectivă de către. Din data de 30.03.2001 această societate comercială figurează radiată la Oficiul Registrului Comerțului N..
Din adresa nr._/2009, Administrația Finanțelor Publice P. N. a comunicat că facturile fiscale emise de S.C. CONUL FOREST S.R.L. către .. nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății emitente.
Raportul de constatare tehnico - științifică nr._/2009 a concluzionat că scrisul ce completează avizele de însoțire și facturile emise în numele S.C. CONUL FOREST S.R.L. a fost executat de inculpatul R. I..
2. În perioada 31.05._06 firma .., P. N. a achiziționat cantitatea de 126,4 mc. material lemnos de la .., P. N., fiind identificate un număr de 5 avize de însoțire și 5 facturi fiscale în baza cărora s-au desfășurat operațiunile comerciale.
Conform procesului verbal nr. 822/17.01.2008 încheiat de reprezentanții D.G.F.P. N., s-a stabilit că firma .. P. N. nu a mai funcționat din luna ianuarie 2005, iar respectivele formulare cu regim special au fost declarate pierdute.
În același timp, s-a constatat că activitatea de comercializare a materialului lemnos în numele .. P. N., în calitate de furnizor, a fost efectuată în fapt de inculpata A. C., fără ca aceasta să aibă vreo calitate în firmă și fără să fie împuternicită în acest scop, avizele de însoțire a mărfii și facturile fiscale fiind completate la toate rubricile de către aceasta.
Pentru aceste activități comerciale desfășurate în numele .. P. N. Direcția Generală a Finanțelor Publice N. a stabilit un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 3.640,42 lei, reprezentând impozit pe profit.
3. În luna februarie 2007, firma S.C. C. P. S.R.L. Girov, administrată de inculpatul B. I., a comercializat cantitatea de 92,59 mc. material lemnos către .. P. N., fiind emise un număr de 2 facturi fiscale și 4 avize de însoțire material lemnos.
Actele de urmărire penală efectuate pentru verificarea modului de înregistrare a veniturilor realizate de către S.C. C. P. S.R.L. Girov, concretizate prin raportul Gărzii Financiare N. nr._ din 27.10.2008, au stabilit că agentul economic nu funcționează la sediul social și nici nu a putut fi identificat sediul unde firma funcționează în fapt.
Din declarația martorului C. V., fost asociat la S.C. C. P. S.R.L. Girov, rezultă că acesta a cesionat părțile sociale către inculpatul B. I. în luna august 2006, însă a consimțit ca sediul social să rămână în continuare la domiciliul său, pe o perioadă determinată de un an. Martorul a mai menționat că după achiziționarea părților sociale, învinuitul B. I. nu a desfășurat nici un fel de activități la sediul social statutar al firmei.
Urmare a acestor activități comerciale derulate în numele S.C. C. P. S.R.L. Girov, Direcția Generală a Finanțelor Publice N. a calculat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 1518,48 lei, reprezentând impozit pe profit.
Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul N. rezultă că asociatul unic al societății este inculpatul B. I., iar facturile sunt semnate de acesta, purtând ștampila S.C. C. P. S.R.L.
4. În perioada 26.05._07, firma S.C. P. C. S.R.L. P. N. a livrat cantitatea de 332,71 mc. material lemnos către .. P. N., fiind emise în acest sens un număr de 14 avize de însoțire și 6 facturi fiscale, înregistrate în evidența contabilă a beneficiarului, în valoare de 66.522 lei ( însumând valorile celor șase facturi fiscale). Facturile fiscale sunt semnate la rubrica furnizor de către inculpatul B. I..
Firma S.C. P. C. S.R.L. a fost achiziționată la data de 19.04.2007 de către inculpații B. I. și A. C., ulterior fiind efectuate și alte modificări privind asociații, iar sediul social a fost stabilit la domiciliul inculpatei A. C., respectiv în P. N., .. Din declarația inculpatei A. C., rezultă că la sediul social statutar, S.C. P. COMRANICULUI S.R.L. nu a desfășurat niciodată activități comerciale.
Din declarația martorului C. N., fost administrator al S.C. P. C. S.R.L. rezultă că în anul 2007 acesta a cesionat părțile sociale ale societății inculpaților B. I. și A. C., cu ocazia cesionării firmei fiind predate inculpaților formularele de avize de însoțire, facturierul, ștampila societății, documentele contabile și ciocanul silvic de marcat.
De asemenea, din adresa A.F.P. N. nr._/2008, rezultă că firma respectivă nu a depus bilanțuri contabile anuale, raportări contabile semestriale și declarații fiscale pentru perioada 2007-2008.
Pentru verificarea modului de înregistrare a veniturilor realizate de către S.C. P. C. S.R.L. P. N., a fost solicitat sprijinul Gărzii Financiare N.. P. raportul Gărzii Financiare N. nr._ din 27.10.2008, s-a stabilit că agentul economic nu funcționează la sediul social statutar și nu a putut fi identificat deși au fost transmise și invitații de prezentare, prin poștă.
P. actele de urmărire penală efectuate, s-a constatat că documentele cu regim special utilizate în numele S.C. P. C. S.R.L. P. N. au fost completate de către inculpata A. C..
Urmare directă a acestor activități comerciale desfășurate în numele S.C. P. C. S.R.L. P. N., Direcția Generală a Finanțelor Publice N. a calculat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 10.643,52 lei, reprezentând impozit pe profit.
5. În perioada 16.06._06, firma .. P. N. a achiziționat de la S.C. S. T. S.R.L. Sâncraiu de M., jud. M., cantitatea de 130,56 mc. material lemnos, în acest sens fiind identificate un număr de 5 avize de însoțire și 5 facturi fiscale. Pentru verificarea realității acestor operațiuni comerciale, cu sprijinul Gărzii Financiare M., pentru s-a efectua un control la S.C. S. T. S.R.L.
P. nota de constatare nr._ din 23.09.2008, Garda Financiară M. a stabilit că părțile sociale ale S.C. S. T. S.R.L. au fost cesionate la data de 02.06.2006 de către foștii asociați, către inculpatul B. I. și numitul C. C. - C., iar sediul social a fost schimbat în ., jud. N.. Aceste mențiuni au fost autentificate la Biroul Notarului Public G. P., din județul M., însă nu au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a se efectua mențiunile respective.
Conform declarației martorului V. D., administratorul societății, acesta a precizat că în data de 02.06.2006 a cesionat părțile sociale inculpatului B. I., conform contractului de cesiune și actului adițional autentificat sub nr. 732/2006 la Biroul Notarial G. P. din Luduș. Avizele de însoțire marfă au fost ridicate personal de către inculpat, fapt care rezultă și din adresa I.T.R.S.V. B..
P. adresa nr._/2008, D.G.F.P. M. a comunicat că S.C. S. T. S.R.L. nu a depus pentru perioada 2006-2008 declarații privind obligațiile de plată la bugetul statului pentru perioada 30.06 - 31.12.2007.
De asemenea, din actele de urmărire penală efectuate, rezultă că documentele cu regim special utilizate în numele S.C. S. T. S.R.L., Sâncraiu de M., au fost completate de către inculpata A. C..
Din concluziile raportului de inspecție fiscală nr._/24.09.2008, încheiat de Garda Financiară M., rezultă că firma S.C. S. T. S.R.L., în perioada 15-24.06.2008, a obținut venituri provenite din relația comercială cu .. în sumă de 23.500,8 lei, ce nu au fost evidențiate în evidența contabilă a societății, fapt pentru care s-a stabilit că societatea are de achitat la bugetul statului suma de 3.760 lei, reprezentând impozitul pe profitul aferent.
6. În perioada 05.01._07, firma S.C. LUNCUȚA S.R.L. Răstolița, jud. M. a livrat către S.C. IRAMEX -S.R.L., P. N., cantitatea de 344,29 mc. material lemnos, fiind identificate un număr de 14 avize de însoțire și 14 facturi fiscale, iar în perioada 05.03._07 a livrat către .. D. Roșie, jud. N., cantitatea de 225,32 mc. material lemnos, fiind identificate 8 avize de însoțire și 3 facturi fiscale.
P. actele de urmărire penală efectuate, s-a stabilit că S.C. LUNCUȚA S.R.L. cu sediul social în ., a fost preluată de inculpata A. C. de la fostul asociat Simineț D. M., conform actului adițional la actul constitutiv al societății înregistrat sub nr. 7644/2006 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul M.. La data de 05.09.2006, administratorul Simineț D. M., cu ocazia cesionarii firmei, a predat actele contabile și un carnet de aviziere către inculpata A. C., conform procesului-verbal de predare-primire. La sfârșitul anului 2007, inculpata A. C. a cesionat părțile sociale ale S.C. LUNCUȚA S.R.L. numiților P. S. și B. I., iar martorul P. S. devenind administrator de drept al societății. Din declarația martorului P. S. rezultă că inculpata A. C. nu i-a predat actele contabile și nici documentele fiscale „în alb”, nu au fost efectuate mențiuni de schimbare a sediului social al firmei, aceasta rămânând cu sediul la domiciliul inculpatei A. C.. Declarația martorului se coroborează cu xerocopia contractului de cesiune autentificat cu nr. 1324-1325 din 28.03.2007.
Avizele de însoțire înaintate către .. poartă amprenta dispozitivului dreptunghiular de marcat „.-399-01 și 27-260-01”, iar în urma verificărilor efectuate față de agenții economici care aveau în dotare dispozitivele de marcare menționate, s-a constatat că .-399-01” aparține .., administrată de inculpatul R. I., iar .-260-01 aparține firmei S.C. PRIMAROM IMPEX S.R.L., conform adresei I.T.R.S.V. Suceava - Inspecția Silvică și de Vânătoare N..
La data controlului efectuat de Garda Financiară M., inculpata A. C. nu a dat curs invitațiilor făcute de comisarii gărzii în vederea efectuării unor verificări asupra evidențelor contabile. Conform adresei D.G.F.P. M., firma S.C. LUNCUȚA S.R.L., în perioada iunie 2006-iulie 2008, nu a depus nici o declarație de plată la bugetul de stat.
Din declarația inculpatei A. C., rezultă că aceasta a nu a condus în fapt evidență contabilă la S.C. LUNCUȚA S.R.L. în perioada în care a fost administrator, nu a depus declarații la organul fiscal teritorial și nu a achitat impozite pe veniturile realizate din activitățile comerciale cu material lemnos.
Conform notei de constatare . nr._/2008 întocmită de Garda Financiară M. a stabilit că S.C. LUNCUȚA S.R.L., pentru veniturile realizate în sumă de 114.370 lei, obținute în baza derulării raporturilor comerciale de livrare material lemnos cu .. datorează plată la bugetul de stat cu titlu de impozit pe venituri, suma de 2.287,410 lei.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate la firma .. D. Roșie, s-a constatat că agentul economic a achiziționat material lemnos de la două societăți comerciale din județul M., respectiv firmele S.C. LUNCUȚA S.R.L. și .. Aceste două firme furnizoare au folosit pentru livrările efectuate avize de însoțire ridicate și achiziționate de S.C. LUNCUȚA S.R.L. și ..
În cauză, nu a fost posibil să fie verificată evidența contabilă a S.C. Luncuța S.R.L., deoarece în urma invitațiilor efectuate de Garda Financiară M., administratorul nu s-a prezentat pentru control, iar la sediul societății nu a fost identificată nici o firmă.
Din declarația martorului B. I., în calitate de asociat la firma . rezultă că a achiziționat material lemnos de la agenții economici S.C. S. T. S.R.L., S.C. Conul Forest -S.R.L., S.C. P. C. -S.R.L., S.C. Luncuța -S.R.L., .., .., S.C. C. P. S.R.L., transportul realizându-se cu mijloacele de transport ale .. sau ale furnizorilor. Martorul a precizat că nu a cunoscut personal pe administratorii acestor societăți, cu excepția inculpatului R. I., furnizorul principal și administrator la .., iar pentru partea de exploatare și aprovizionare s-a ocupat administratorul .., martorul P. C..
Martorul P. C. a declarat că firma .. a avut derulat raporturi comerciale cu firmele menționate, care au avut ca obiect achiziționarea de material lemnos de la aceste societăți. Plata contravalorii mărfurilor s-a efectuat fie numerar, fie cu ordine de plată sau cec-uri. Martorul a precizat că a cunoscut-o pe inculpata A. C., administrator la S.C. Luncuța S.R.L. și că aceasta s-a ocupat de livrarea efectivă a materialului lemnos și de întocmirea avizelor de însoțire pe care le preda firmei .. în momentul recepției materialului lemnos. Facturile fiscale erau trimise la interval de 2 zile de la livrare. Ca principal furnizor de material lemnos din zona Răstolnița, jud. M., martorul declară că 1-a cunoscut pe inculpatul R. I..
Raportul de constatare tehnico - științifică nr._/2009 efectuat în urmărirea penală a concluzionat că scrisul ce completează avizele de însoțire și facturile emise în numele S.C. Conul Forest S.R.L. a fost executat de aceeași persoană care a completat rubricile avizelor de însoțire emise în numele .. ce poarta semnătura și datele de identificare ale inculpatului R. I..
P. raportul de constatare tehnico - științifică nr._/2008 se precizează că: scrisul ce completează rubricile avizelor de însoțire emise în numele S.C. Luncuța S.R.L., S.C. S. T. S.R.L., .. a fost executat la toate rubricile și semnate de inculpata A. C., scrisul și semnăturile ce completează rubricile avizelor de însoțire materiale lemnoase cu . Ibb nr._-_, nr._ și nr._, factura fiscală . CPF nr._ emise în numele S.C. C. P. S.R.L. au fost executate de inculpatul B. I. și că scrisul și semnăturile ce completează rubricile avizelor de însoțire materiale lemnoase emise în numele S.C. P. C. S.R.L. și facturile fiscale nr. 002-003, nr. 0023-24 și . nr._ și nr._ emise în numele S.C. P. C. S.R.L. au fost executate de inculpata A. C..
Situația de fapt astfel prezentată rezultă din următoarele mijloace de probă din cursul urmăririi penale: procesul verbal nr.822/17.01.2008 a A.F.P. P. N. (fl. 9-16, ds.u.p.), procesul verbal nr._/11.03.2008 (fl. 17-18 ds.u.p), documente contabile privind situația livrărilor de material lemnos ( fl. 19-108 ds.u.p), adresa_/12.01.2009 a D.G.F.P. M. (fl. 109 ds.u.p), adresa nr._/MS/07.01.2009 a Gărzii Financiare M. și anexe - note de constatare nr._/17.09.2008 și nr._/23.09.2008 (fl. 110-142 ds.u.p), acte constitutive (fl. 143-171 ds.u.p), raportul de inspecție fiscală nr._ din 18.10.2007 a D.G.F.P. N. (fl. 13-22 ds.u.p), note de control, copii acte contabile, copii acte constitutive, copii dovezi de achiziționare a formularelor cu regim special (fl. 172-275 ds.u.p), raportul de constatare tehnico - științifică grafoscopică nr._/2008 ( fl. 278-296) și nr._/2009 (fl. 300-309 ds.u.p), facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii, expertizate, în original (fl. 311-422 ds.u.p), declarațiile martorilor: P. C. (fl. 423-424, 425-427), B. I. (fl. 429-430), B. I. (fl. 431-432), C. V. ( fl. 433), C. N. ( fl. 434), P. S. ( fl. 435, 436, 437), V. A. M. ( fl. 438-439), A. V. ( fl. 440-441), F. R. (fl.442 ds.u.p), coroborate cu declarațiile inculpaților: A. C. (fl.446-449, 489-490, 493-494), B. I. (fl. 495—496, 497) și cele administrate în cercetarea judecătorească, respectiv: declarația inculpatului R. I. (fl. 101-102), declarațiile martorilor: P. C., B. I. ( fl. 113-114) C. V. (fl.133), V. A. M. și C. N. (fl.162-163).
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. C. și R. I., Curtea constată că acesta este greșită, pentru considerentele care vor fi expuse.
P. rechizitoriul nr.2980/P/2008 din 21.11.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. N. s-a trimiterea în judecată a inculpatei A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal și infracțiunea fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/ 2005, totul cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în fapt că, în perioada ….2006 - iunie 2006, a întocmit în fals un număr de 5 avize de însoțire a mărfii și 5 facturi fiscale în numele S.C. „TIBI TRANS” S.R.L., prin care această societate vindea material lemnos către S.C. „IRAMEX" SRL, iar în perioada ianuarie 2007 - martie 2007, în calitate de administrator al S.C. „LUNCUȚA” SRL a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către S.C. „IRAMEX” S.R.L. și S.C. „RGO” SRL, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 2.287,41 lei, reprezentând impozit pe venituri microîntreprinderilor.
P. același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a inculpatului R. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal,faptele constând în aceea că, în perioada 20 aprilie 2006 - 27 aprilie 2006, a întocmit în fals un număr de 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale, în numele S.C. „C. FOREST” S.R.L., prin care această societate vindea material lemnos către S.C. „IRAMEX” S.R.L.
În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal, infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, așa cm este cunoscut, latura obiectivă a acestei infracțiuni presupune acțiunea de falsificare materială a unui înscris oficial, acțiune care se poate realiza prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii, ori prin alterarea înscrisului prin orice mod.
În conformitate cu dispozițiile art.150 alin.2 Cod penal, „înscris oficial” este orice înscris care emană de la o unitate dintre cele prevăzute în art.145 Cod penal, sau care aparține unei asemenea unități.
Ori, în cauza dedusă judecății înscrisurile nu emană de la o unitate dintre cele prevăzute în art.145 Cod penal, sau care să aparțină unei asemenea unități, condiții în care cei doi inculpați nu au falsificat înscrisuri oficiale, ci înscrisuri sub semnătură privată, înscrisuri, care au și fost folosite de inculpata A. C., sau au fost încredințate de inculpatul R. I. spre folosire.
Apoi, așa cum s-a reținut și prin actul de sesizare a instanței de fond, inculpata A. C. a falsificat, în perioada mai - iunie 2006, un număr de 5 avize de însoțire a mărfii și 5 facturi fiscale, iar inculpatul R. I., în perioada 20 aprilie 2006 - 27 aprilie 2006, a întocmit în fals un număr de 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale, fapte care au fost comise de cei doi inculpați în baza aceleași rezoluțiuni infracționale, condiții în care erau incidente dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal, referitoare la infracțiunea continuată.
De asemenea, prin același act de sesizare s-a reținut că inculpata A. C., în perioada ianuarie 2007 - martie 2007, în calitate de administrator al S.C. „LUNCUȚA” S.R.L. a omis înregistrarea veniturilor realizate din vânzările efectuate către S.C. „IRAMEX” S.R.L. și S.C. „RGO” SRL, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 2.287,41 lei, reprezentând impozit pe venituri microîntreprinderilor, fapte săvârșite în baza aceleași rezoluțiuni infracționale.
În aceste condiții, se impunea ca instanța de fond să facă aplicarea dispozițiilor art.334 Cod procedură penală, în sensul schimbării încadrării juridice după cum urmează:
Pentru inculpata A. C., din infracțiunile de: evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, în infracțiunile de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Pentru inculpatul R. I., din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
La individualizarea pedepselor care i se vor aplica inculpatei A. C., Curtea va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv: dispozițiile Părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de Partea specială a Codului penal și de legea penală specială, desigur referitor la infracțiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, dedus, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală și din valoarea relativ redusă a prejudiciului cauzat bugetului de stat, perioada de timp care a trecut de la comiterea faptelor de natură să atenueze periculozitatea socială a faptelor, precum și persoana inculpatei, care este tânără, este căsătorită, anterior săvârșirii faptelor pentru care a fost trimisă în judecată a avut o bună comportare și nu este cunoscută cu antecedente penale.
În raport de aceste date, Curtea apreciază că se impune reținerea în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a Cod penal.
Critica Parchetului referitoare la greșita reținere în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, este pe deplin justificată, în condițiile în care inculpata s-a sustras urmăririi penale, fiind trimisă în judecată în lipsă, iar pe parcursul judecății s-a folosit în mod abuziv de drepturile procesuale, instanța acordând nu mai puțin de 15 termene de judecată, mare parte dintre acestea la solicitarea inculpatei sau apărătorilor acesteia, modalitate de a proceda pe care a repetat-o, așa cum se arăta mai sus, și în fața instanței de control judiciar.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului pedepselor pentru cele două infracțiuni, Curtea, în raport de minimul special prevăzută de lege pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, deoarece în cauză circumstanța atenuantă reținută în favoarea inculpatei intră în concurs cu o cauză de agravare, respectiv forma pluralității de infracțiuni, cea a infracțiunii continuate, prevăzută de art.41 alin.2 Cod penal și pentru ca pedeapsă ce i se va aplica pentru această infracțiune să-și atingă scopul preventiv educativ, prevăzut de art.52 Cod penal, făcând aplicarea dispozițiilor art.80 Cod penal, nu va coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, ci va aplica o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare, care va realiza atât scopul preventiv, cât și educativ al pedepsei.
Având în vedere și aspectele mai sus prezentate, referitoare la gravitatea infracțiunilor, dar și cele privind persoana inculpatei, Curtea, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale rezultante aplicate acestei inculpate.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul Răcheiru I. a săvârșit faptele deduse judecății, cu încadrarea juridică prezentată mai sus, în perioada 20 aprilie 2006 - 27 aprilie 2006, condiții în care, față de dispozițiile art.122 alin.1 lit.d, cu art.124 Cod penal și art.13 alin.1 Cod penal, se impune, în temeiul art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.10 alin.1 lit.g Cod procedură penală, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Rachieru I., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale.
În mod corect s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 119 alin. și art. 120 Cod procedură fiscală, art. 1000 alin. 3 și art. 1003 Cod civil vechi, a fost obligat inculpatul B. I., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. București următoarele sume:
d) suma de 3.760 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „S. T.” S.R.L, cu sediul în ., ., Jud. M.;
e) suma de 10.643,52 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „P. C. ” S.R.L, cu sediul în . T., jud. N. și;
f) suma de 1.518,48 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „C. P. ” S.R.L, cu sediul în ., jud. N..
Însă, deși s-a indicat ca temei în drept al obligării la plata acestor sume și a dispozițiilor art.119 și art.120 din Codul de procedură fiscală, nu a dispus obligarea acestuia și la plata accesoriilor fiscale la sumele la care a fost obligat către partea civilă cu titlul de despăgubiri civile, pentru până la achitarea integrală a sumelor datorate bugetului de stat.
De asemenea, în mod corect, făcând aplicarea prevederilor art.163 Cod procedură penală, dar și față de dispozițiile art.11 din Legea nr.241/205, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A. C. până la concurența sumei de 2.287,40 lei și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B. I. până la concurența sumei 15.922 lei.
Sub acest aspect, instanța de fond a greșit, întrucât nu a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor celor doi inculpați și pentru accesoriile fiscale, la sumele la care au fost obligați cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat.
În fine, în mod greșit, s-a dispus în temeiul art.196 Cod procedură penală, în baza art.170 Cod procedură penală, raportat la art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală și art.348 Cod procedură penală, restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, în consecință: anulează 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale întocmite în fals de inculpatul R. I., în perioada 20.04._06, în numele S.C. „C. FOREST” –S.R.L., prin care se atestă vânzare de material lemnos către beneficiarul S.C. „ IRAMEX” S.R.L.
În conformitate cu dispozițiile art.196 Cod procedură penală: „Dispozițiile art.195 Cod procedură penală se aplică și în cazul în care organul de urmărire penală, sau instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, potrivit art.189 sau 190, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii.”.
Din examinarea acestor dispoziții legale, rezultă că instanța poate dispune înlăturarea omisiunii vădite doar în cazurile expres și limitativ prevăzut de acest text, ori, restabilirea situației anterioară, prevăzută de art.170 Cod procedură penală și desființarea totală sau parțială a unor înscrisuri, nu se poate face prin această procedură.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, se vor admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul N., apelanta-inculpată A. (T.) C. și de apelanta-parte civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva sentinței penale nr.31/P din data de 12.03.2013 și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din data de 18.03.2013, ambele pronunțate de Tribunalul N., numai cu privire la:
a) soluționarea laturii penale a cauzei, privind-o pe inculpata A. (T.) C.;
b) soluționarea laturii penale a cauzei, privindu-l pe inculpatul Răcieru I.;
c) omisiunea obligării inculpatului B. I. și la plata accesoriilor fiscale, la sumele la care a fost obligat cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat;
d) omisiunea instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților A. C. și B. I. și pentru accesoriile fiscale, la sumele la care au fost obligați cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat și;
e) aplicarea dispozițiilor art.170 Cod procedură penală, raportat la art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală și art.348 Cod procedură penală, prin încheiere de înlăturare a omisiunii vădite.
Se va desființa în parte sentința penală apelată, doar pentru aspectele de mai sus și în totalitatea încheierea de îndreptare a erorii materiale, se va reține cauza spre rejudecare și în fond:
Pentru inculpata A. C., în baza art.334 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care această inculpată a fost trimisă în judecată,din infracțiunile de: evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, în infracțiunile de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Se va dispune condamnarea inculpatei A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor:
a) evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și art.76 alin.1 lit.d Cod penal, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare;
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.e teza I Cod penal, cu art.80 Cod penal, la pedeapsa principală de 10 (zece) luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, se va dispune contopirea pedepselor principale aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, cea de 1 (un) an închisoare.
În temeiul art.81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatei.
Se va fixa, în baza art.82 Cod penal, un termen de încercare de 3 (trei) ani, termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.
În temeiul art.359 Cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale rezultante.
Se va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, se va dispune, pe durata termenului de încercare stabilit, suspendarea condiționată a executării și a pedepsei accesorii aplicate inculpatei.
Pentru inculpatul R. I., în baza art.334 Cod procedură penală, se va schimba încadrarea juridică dată faptelor pentru care acest inculpat a fost trimisă în judecată,din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.10 alin.1 lit.g Cod procedură penală, art.122 alin.1 lit.d și art.124 Cod penal, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R. I., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale.
În temeiul art.170 Cod procedură penală, raportat la art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală și art.348 Cod procedură penală, se va dispune restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, în consecință: anulează 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale întocmite în fals de inculpatul R. I., în perioada 20.04._06, în numele S.C. „C. FOREST” –S.R.L., prin care se atestă vânzare de material lemnos către beneficiarul S.C. „ IRAMEX” S.R.L.
Sub aspectul laturii civile, va fi obligat inculpatul B. I. și la plata accesoriilor fiscale, la sumele la care a fost obligat către partea civilă cu titlul de despăgubiri civile, pentru până la achitarea integrală a sumelor datorate bugetului de stat.
Se va dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților A. C. și B. I. și pentru accesoriile fiscale, la sumele la care a fost obligat cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul N., apelanta-inculpată A. (T.) C. și de apelanta-parte civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva sentinței penale nr.31/P din data de 12.03.2013 și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din data de 18.03.2013, ambele pronunțate de Tribunalul N., numai cu privire la:
a) soluționarea laturii penale a cauzei, privind-o pe inculpata A. (T.) C.;
b) soluționarea laturii penale a cauzei, privindu-l pe inculpatul R. I.;
c) omisiunea obligării inculpatului B. I. și la plata accesoriilor fiscale, la sumele la care a fost obligat cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat;
d) omisiunea instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților A. C. și B. I. și pentru accesoriile fiscale, la sumele la care au fost obligați cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat și;
e) aplicarea dispozițiilor art.170 Cod procedură penală, raportat la art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală și art.348 Cod procedură penală, prin încheiere de înlăturare a omisiunii vădite.
Desființează în parte sentința penală apelată, doar pentru aspectele de mai sus și în totalitatea încheierea de îndreptare a erorii materiale, reține cauza spre rejudecare și în fond:
1. Pentru inculpata A. (T.) C.:
A. În baza art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptelor pentru care această inculpată a fost trimisă în judecată,din infracțiunile:
a) evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005;
b) fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și;
c) uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, în infracțiunile:
a) evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și;
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
B. Condamnă inculpata A. C., fiica lui A. și T., născută la data de 16.06.1967, în municipiul P. N., CNP_, căsătorită, cu domiciliul legal în municipiul P. N., ., ., ., necunoscută cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor:
a) evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și art.76 alin.1 lit.d Cod penal, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare;
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.e teza I Cod penal, cu art.80 Cod penal, la pedeapsa principală de 10 (zece) luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, contopește pedepsele principale aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, cea de 1 (un) an închisoare.
PEDEAPSĂ PRINCIPALĂ REZULTANTĂ – 1 (un) an închisoare.
În temeiul art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatei.
Fixează, în baza art.82 Cod penal, un termen de încercare de 3 (trei) ani, termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.
În temeiul art.359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale rezultante.
Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, dispune, pe durata termenului de încercare stabilit, suspendarea condiționată a executării și a pedepsei accesorii aplicate inculpatei.
2. Pentru inculpatul R. I.:
A. În baza art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptelor pentru care acest inculpat a fost trimisă în judecată,din infracțiunile:
a) fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal și;
c) uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
B. În baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.10 alin.1 lit.g Cod procedură penală, art.122 alin.1 lit.d și art.124 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului R. I., fiul lui V. și M., născut la data de 22.11.1958, în municipiul P. N., CNP_, căsătorită, cu domiciliul legal în municipiul P. N., ., ., . și fără forme legale în municipiul P. N., ..3, ..B, ., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale.
În temeiul art.170 Cod procedură penală, raportat la art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală și art.348 Cod procedură penală, dispune restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, în consecință: anulează 6 avize de însoțire a mărfii și 6 facturi fiscale întocmite în fals de inculpatul R. I., în perioada 20.04._06, în numele S.C. „C. FOREST” –S.R.L., prin care se atestă vânzare de material lemnos către beneficiarul S.C. „ IRAMEX” S.R.L.
3. Latura civilă:
A. Obligă inculpatul B. I. și la plata accesoriilor fiscale, la sumele la care a fost obligat către partea civilă cu titlul de despăgubiri civile, pentru până la achitarea integrală a sumelor datorate bugetului de stat.
B. Dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților A. C. și B. I. și pentru accesoriile fiscale, la sumele la care au fost obligați cu titlul de despăgubiri civile, până la plata integrală a sumelor datorate bugetului de stat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru intimatul-inculpat R. I. și de la comunicare pentru apelanta-parte civilă, apelanta-inculpată A. C. și intimatul-inculpat B. I..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red.sent.I. M.
Red.dec.D.P.
Tehnoredactat D.P.,M.C.
4 exemplare
04.12.2013
| ← Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 665/2013. Curtea de Apel... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1257/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








