Menţinere măsură de arestare preventivă. Hotărâre din 14-06-2013, Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 2413/110/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECZIA PENALĂ NR. 688
Ședința publică din data de 14.06. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. A. A.
JUDECĂTORI – I. N. C.
V. I.
GREFIER - P. E.
*******
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat prin procuror: P. V.
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul C. V.- fiul lui G. și E., născut la 22 .03.1973,, împotriva încheierii din 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales I. P..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat I. P. având cuvântul pentru recurentul inculpat, arată că temeiul arestării inculpatului este cel prev. de art. 148 lit. f c.p.p., însă cele doua condiții ale acestui articol nu sunt îndeplinite cumulativ .
În ceea ce privește pericolul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu pericolul social al faptei, care va fi cuantificat în pedeapsa ce va fi aplicată în cauză.
În cauză nu sunt probe și date din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Inculpatul a comis fapta dintr-o provocare, Invocă hotărârea din 26.01.1993 c. Elveției care face discuție cu privire la aceste aspecte. De asemenea face referitore la cele 4 conditii ale C.E.D.O.., în cazul arestării preventive, invocând cauza Stoglumer privitor la prima condiție. Cu privire la condiția privind zădărnicirea aflării adevărului invocă cauza Wemhoff c. Germaniei . Referitor la riscul de a comite noi fapte solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, iar în ceea ce privește tulburarea ordinii publice invocă cauza Letellier c.Franței și C. c. României. Arată că art. 148 lit. f c.p.p. nu se circumscrie acestor aspecte, opinia publică s-a mirat că tocmai el a comis această faptă, considerând că opinia publică nu a fost alterată.
Referitor la încadrarea juridică a faptei arată că instanța de fond sigur va face discuție cu privire la aceasta având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale .
Având în vedere că acestea au fost temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, apreciază că aceste temeiuri nu mai subzistă, dispozițiile art. 160/b alin. 2 c.p.p. fiind aplicabile în cauză, neexistând temeiuri noi.
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare si pe fond, revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar aplicarea art. 145 c.p.p. cu obligațiile care se impune și care se constituie în garanții procesuale.
Procurorul având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. S-au invocat cele 4 condiții prev. de CEDO, însă consideră că este o interpretare eronată a acestora, în Franța existând acele motive însă în dreptul intern.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin încheierea din 11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13 în baza art.300/2 Cod pr.penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C. V., fiul lui G. și E., născut la data de 22.03.1973, aflat în Penitenciarul Bacău.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive potrivit art.300/2 Cod procedură penală cu referire la art.160/b alin.3 din Codul de procedură penală, a constatat că aceasta este legală și că până în prezent nu au dispărut temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, respectiv cele prevăzute de art.148 lit.f din Codul de procedură penală.
Inculpatul C. V. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 al.1 – 175 al.1 lit.i C.pen. și port fără drept de cuțit, prev. de art. 2 al.1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod pen., constând în aceea că la data de 30.11.2012, în jurul orelor 13,00, în timp ce se afla la barul aparținând numitei C. M., din com.Berești-Tazlău, ., a lovit de mai multe ori cu un cuțit în zona toracică partea vătămată T. V., cu intenția de a-i suprima viața, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-13 zile îngrijiri medicale.
S-a constatat că inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru o faptă care prin natura ei și prin modalitățile în care se reține că a fost concepută și săvârșită, prezintă un grad sporit de pericol social.
Inculpatul a fost arestat preventiv fiind reținute ca temei legal al arestării dispozițiile prevăzute de art.148 lit.f din Codul de procedură penală, respectiv inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care textul de lege prevede închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Într-o societate democratică drepturile oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
Mai mult pentru fapta presupusă a fi comisă au fost vătămate valori deosebit de importante, ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății prin lăsarea în libertate a inculpatului, în aceeași comunitate cu partea vătămată, s-ar induce un puternic sentiment de temere în rândul comunității, de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, fapt care în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Raportat la modalitatea de comitere a faptei, poziția inculpatului în cursul urmăririi penale, s-a apreciat ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea inculpatului în stare de libertate.
Împrejurarea că au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive la dosar neexistând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, nu poate fi reținută de instanță.
Alegerea și menținerea măsurii de arestare preventiva se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de împrejurările concrete in care se presupune ca s-a comis fapta, aspecte care se regăsesc cu prisosința in prezenta cauza.
Potrivit art. 5 din C.E.D.O paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994 și prin prisma prevederilor art. 20 raportat la art. 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă a săvârșit o infracțiune fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la soluționarea definitivă a cauzei.
Ori, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, instanța a apreciat că în speță există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției.
Menținerea măsurii de prevenție se face ținând seama de scopul acesteia (prevăzut la art. 136 alin.1 Cod pr. penală), de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată precum și de împrejurările concrete în care se reține în actul de sesizare că s-a comis.
Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest stadiu al procesului penal – când sunt de administrat probatorii – ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate socială.
Având în vedere considerentele expuse instanța a constatat că nu au dispărut temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, astfel că a dispus conform art.300/2 Cod procedură penală rap. la art.160/b alin.3 Cod procedură penală menținerea stării de arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul C. V., motivele fiind expuse pe larg în preambulul prezentei decizii, astfel încât nu vor mai reluate ci numai analizate.
Analizând recursul declarat, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Sub aspectul temeiniciei analizând actele dosarului și probatoriul administrat până la acest moment al procesului, curtea consideră că măsura arestării preventive se impune a fi menținută întrucât temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „ factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie „, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenție precum și prin art. 23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate în dosar, existând „ suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune” măsura luării/menținerii stării de arest este justificată și prin prisma acestei jurisprudențe.
Probele administrate până în prezent pot convinge un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul faptei de care este inculpat, iar acestea pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii pentru care se desfășoară cercetarea judecătorească.
Curtea apreciază că raportat la gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului probele administrate justifică existența unui pericol concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din judecarea inculpatului în stare de libertate.
Prin urmare, organele judiciare trebuie să analizeze probele care să justifice existența unui pericol concret pentru ordinea publică” inclusiv actualitatea pericolului astfel că argumentele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent iar lăsarea în stare de libertate a inculpatului prezintă un pericol concret real și actual pentru ordinea publică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze materia arestării preventive: în sensul că aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Astfel pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, in mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă dar și la nivelul întregii ordini sociale, prin declanșarea unor puternice reacții în rândul opiniei publice determinate de faptele săvârșite de inculpat, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul la data de 30.11.2012, în jurul orelor 13,00, în timp ce se afla la barul aparținând numitei C. M., din com.Berești-Tazlău, ., a lovit de mai multe ori cu un cuțit în zona toracică partea vătămată T. V., cu intenția de a-i suprima viața, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-13 zile îngrijiri medicale.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea inculpatului în libertate în acest moment procesual nu este oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptei neestompându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
În același timp, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetați în stare de libertate.
Împrejurările în care a fost comisă fapta presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.
Având în vedere complexitatea cauzei, probatoriul administrat, faptul că cercetarea judecătorească nu a fost demarată, se constată că perioada de circa 2 luni de când inculpatul este arestat preventiv se circumscrie unui termen rezonabil în raport de natura infracțiunii astfel cum această noțiune este nuanțată de către practica CEDO.
Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, fapta inculpatului care aduc atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și vieții persoanei reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, prin buna administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin 2 Cprpen pentru a dispune revocarea măsurii.
Curtea nu poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara întrucât apreciază că interesul de a proteja în mod eficient liniștea publică primează în fața interesului particular al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate.
Având în vedere aceste motive, Curtea, în temeiul art.385/15 pct. 1 lit. „b” Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-inculpat C. V.
Va constata că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ASCESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct. 1 lit. „b” Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C. V. împotriva încheierii de ședință din 11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Constată că recurentul inculpat a fost asistată de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 200 lei, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. A. A. I. N. C.
V. I.
GREFIER
P. E.
Red. inch. f. G. D
Red. inch. rec. I.N.C.
Tehnored.P.E. / 17.06.2013/ 2 ex
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 682/2013. Curtea de Apel... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 140/2013.... → |
|---|
