Infracţiuni la normele de convieţuire socială. Legea 61/1991 art.1 ind.1. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 7687/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.92/2013
Ședința publică de la 27 MAI 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
JUDECĂTOR I. V.
************
GREFIER M. D. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR G. B.
La ordine a venit pronunțarea apelului formulat de inculpatul G. P. C. împotriva sentinței penale nr. 55/D din 26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
deliberând
Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.55/D/2013 din data de 26.02.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului G. P.-C., fiul lui P. și E., născut la data de 16.08.1979, CNP_, studii 8 clase și școala profesională, domiciliat în B., ., jud. Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor:
a) tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 – art.175 alin.1 lit.i Cod penal, cu art.73 lit.b Cod penal și cu aplicarea art.320/1 din Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal și;
b) post ilegal de armă albă, prevăzută de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplicarea art.320/1 din Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 din Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv, începând cu data de 12.09.2012, până la data de 3.10.2012.
În temeiul art.118 lit.b Cod penal, s-a dispus confiscarea unui cuțit, aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 lei despăgubiri civile, către partea civilă G. A., sumă la care s-a achiesat.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 366,79 lei despăgubiri civile, către partea civilă S. Orășenesc B. și suma de 163,3 lei către partea civilă S. de Ambulanță Bacău, reprezentând ½ din cheltuielile de spitalizare și cheltuieli de transport a părții vătămate G. A..
În baza art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a constatat ca inculpatul a fost asistat de apărător ales, iar în baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.1709/P/2012 din 12.12.2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G. P.-C., fiul lui P. și E., născut la data de 16.08.1979 în orașul B., jud.Bacău, domiciliat în B., ., jud. Bacău, CNP_, necăsătorit, (relație de concubinaj), studii 8 clase și școala profesională, fără ocupație, cu antecedente penale, pentru infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 – art.175 alin.1 lit.i din Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal și port fără drept al cuțitului în loc public, prevăzută de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că la data de 12.09.2012, în jurul orei 18,20, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan izbucnit pe un teren viran, situat pe . B., jud.Bacău, a lovit de aproximativ 2-3 ori victima G. A. cu un cuțit, utilizat fără drept într-un loc public, în zona toracică, iar aceasta, în momentul aplicării loviturilor, a ridicat mâna dreaptă pentru a se apăra și pentru a contracara o lovitură puternică în zona toracelui, fiindu-i retezată a doua falangă a degetului arătător al acestei mâini, suferind, de asemenea, leziuni traumatice în zona toracică.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 12.09.2012, în jurul orei 18,00, inculpatul G. P. C., în vârstă de 33 de ani, s-a deplasat la magazinul aparținând A.F. Z. C., situat în orașul B., . locuinței sale, de unde a cumpărat o sticlă de vin din care a început să consume împreună cu martorii P. C. și P. V., oprindu-se în prealabil pe un teren viran situat în apropierea magazinului. Pe același teren, în apropiere, se aflau și partea vătămată G. A., de aceeași vârstă cu inculpatul, împreună cu martorii D. C. și A. N. A., care de asemenea, consumau băuturi alcoolice.
La un moment dat, în jurul orei 18,20, partea vătămată și inculpatul, fiind sub influența alcoolului, au început să se certe, iar partea vătămată i-a aruncat inculpatului în față o parte din conținutul unei sticle de bere pe care o avea în mână. Inculpatul s-a retras în curtea locuinței sale, însă partea vătămată s-a apropiat de gardul locuinței, începând să adreseze injurii și amenințări cu acte de violență inculpatului și să arunce cu pietre înspre curtea locuinței acestuia.
Atunci, inculpatul a luat un cuțit de bucătărie cu lama de 13 cm, aflat pe o masă din curte, a ieșit în stradă, reîncepând altercația cu victima. Inculpatul a ridicat cuțitul și a lovit victima de aproximativ 2-3 ori în direcția toracelui. Aceasta din urmă a ridicat mâna dreaptă pentru a se apăra, însă a fost lovită cu cuțitul la a doua falangă a degetului arătător de la mâna dreaptă, care a fost retezată.
Inculpatul a continuat să amenințe victima cu moartea, iar aceasta din urmă a aruncat cu pietre în direcția inculpatului, după care cele două părți s-au retras, iar victima a sunat la 112, anunțând ambulanța și organele de poliție.
Partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la S. Orășenesc B., fiind internată în perioada 13-18.09.2012, cu diagnosticul „amputație posttraumatică FII DII, plagă tăiată torace anterior”.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr.2437/20.09.2012, emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că partea vătămată G. A. prezintă diagnosticul de: „amputație posttraumatică FII DII. Plagă tăiată torace anterior stâng și plăci excoriate. Leziunile necesită 23-24 de zile de îngrijiri medicale, fiind produse prin lovirea victimei cu un obiect tăios, (posibil sabie), date ce vor fi stabilite și pe cale de anchetă. Pierderea falangei II deget II mâna dreaptă îi conferă infirmitate fizică permanentă cu incapacitate totală de muncă, conform barem ASIROM în procente de 15%. Leziunile nu au fost de natură să-i pună în primejdie viața victimei. Leziunile pot data din 12.09.2012”.
De asemenea, cu ocazia examinării medico-legale a victimei, au mai fost relevate o plagă suturată de 5 cm oblică de la dreapta la stânga pansată, pe hemitoracele stând treimea medie anterioară; o plagă excoriată de 7 cm lungime cu cruste hematice detașabile, în treimea superioară a hemitoracelui stâng anterior; precum și o excoriație de 3 cm lungime în zona epigastrică.
Instanța de fond a reținut această situație de fapt ca rezultând din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, dovadă de predare-primire a cuțitului folosit la săvârșirea faptei, raport de constatare medico-legală nr.2437/20.09.2012, emis de S.J.M.L. Bacău, declarația părții vătămate G. A., declarațiile martorilor; Z. V. S., D. C., A. N.-A., P. C. și P. V., coroborate cu declarațiile inculpatului.
Prezent în instanță, înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul a declarat că recunoaște faptele reținute prin actul de sesizare și a solicitat potrivit art.320/1 din Cod procedură penală, ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost admisă de către instanța de judecată, întrucât din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, inculpatul prin apărător, a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice, din art.20 Cod penal, raportat la art.174 – 175 alin.1 lit.i Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 din Cod penal, avându-se în vedere că intenția nu a fost aceea de a ucide partea vătămată, ci de a aplica o corecție față de atitudinea violentă a acesteia.
Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă la infracțiunea de omor sau ca vătămare corporală, sunt împrejurările în care a fost comisă, natura instrumentului cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii și regiunea spre care a fost îndreptată aceasta.
În speță, fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior între inculpat și partea vătămată, prin deplasarea inculpatului la locuința sa în vederea luării și folosirii unui obiect apt a produse moartea (cuțit) prin aplicarea unor lovituri care au vizat o zonă anatomică vitală (zona toracică), lovituri puternice de mare intensitate, care au avut consecințe grave – având în vedere că în momentul aplicării loviturilor pentru a se apăra partea vătămată a ridicat mâna dreaptă și pentru contracararea uneia din loviturile puternice în zona toracică, i-a fost retezată a doua falangă a degetului arătător, care îi conferă o infirmitate fizică permanentă.
Rezultă, așadar, că inculpatul a acționat cu intenția de ucide partea vătămată, leziunile produse nefiind rezultatul intenției depășite, care caracterizează fapta prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal.
Instanța de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1-art.175 alin.1 lit.i Cod penal și art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa.
S-a motivat că în sarcina inculpatului urmează a se reține pentru fapta prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art-174 alin.1 -175 alin.1 lit.i din Cod penală, circumstanța atenuantă prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, fiind neîndoielnic că acesta a acționat sub stăpânirea unei puternice emoții, determinată de atitudinea violentă a părții vătămate, prin aruncarea în față inculpatului a conținutului unei sticle de bere, iar la retragerea inculpatului în curtea locuinței sale, parte vătămată s-a apropiat de gard începând să adreseze injurii și amenințări, aruncări de pietre înspre curtea acestuia împrejurări care au dus ulterior la reacția violentă a inculpatului prin aplicarea loviturii de cuțit.
Instanța de fond a arătat că la individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art.72 Cod penal, respectiv: gradul de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, consecințele produse asupra integrității fizice a părții vătămate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal de recunoaștere și regret.
În cauză, inculpatul urmează să beneficieze și de dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod pr.penală, respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă.
Se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Cod penal.
De asemenea, se va interzice inculpatului și exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
Față de datele cauzei, Tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai cu executare într-un regim de detenție.
În baza art.88 din Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv, începând cu data de 12.09.2012, până la data de 3.10.2012.
În baza art.118 lit.b Cod penal se va dispune confiscarea unui cuțit, aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
Pe latură civilă se constată că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2500 lei daune materiale, reprezentând c/val medicamentelor și hranei suplimentare ocazionate de internarea în spital și tratamentul ulterior care a fost necesar pentru vindecarea leziunilor cauzate.
Având în vedere că inculpatul a achiesat la cuantumul acestor despăgubiri solicitate de partea vătămată, urmează a fi obligat la plata acestora în totalitate chiar dacă în cauză s-au reținut dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal.
În ceea ce privesc despăgubirile civile solicitate de S. Orășenesc B. și S. de Ambulanță Bacău, instanța urmează să oblige inculpatul la plata a ½ din c/val acestor despăgubiri, avându-se în vedere reținerea în sarcina inculpatului a circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art.73 lit.b Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul.
În susținerile orale făcute și prin avocatul ales, a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în încheierea de amânare a deliberării și a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate.
În concluziile scrise a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele care vor fi redate mai jos.
În principal, a solicitat instanței, în temeiul art. 382 Cp, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală gravă -art182 alin.2 Cp, încadrare juridică dată inițial faptei (în faza de urmărire penală) și corectă din punctul nostru de vedere, raportat la realitatea obiectivă și la probele administrate în cauză.
Consideră că instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită, neconformă cu probele administrate în cauza.
Prin sent. pen. nr. 55/D/2003 se reține că inculpatul s-a deplasat la locuința sa în vederea luării și folosirii unui obiect apt a produce moartea, cu care a aplicat lovituri de mare intensitate ce au vizat o zonă anatomică vitală (zona toracică), elemente ce au condus la formarea convingerii instanței de fond că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.
Concluzia instanței de fond că s-a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate se bazează exclusiv pe natura obiectului cu care s-a acționat, zona vizată și intensitatea loviturilor aplicate, neavându-se în vedere aspecte rezultate din materialul probator administrat în cauză ce susțin teza apărării.
Inculpatul G. P. C. s-a prevalat de dispozițiile art. 320 ind.l C.p.p a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare, însă nu recunoaște că a urmărit suprimarea vieții părții vătămate sau că a acceptat producerea unui asemenea rezultat, situație perfect compatibilă cu dispozițiile art. 320 ind.l c.p.p.. Art.320 ind.l C.p.p. este clar în ceea ce privește aplicabilitatea procedurii simplificate la o speță dată, respectiv recunoașterea faptelor reținute in actul de sesizare a instanței și judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Dispozițiile legale sunt lipsite de echivoc, fiind clare cu privire la obiectul recunoașterii :- inculpatul recunoaște săvârșirea obiectivă a faptelor reținute în actul de inculpare, însă existența și forma vinovăției sunt elemente ce trebuie să rezulte din probele administrate.
Coroborând probele administrate în cauză, rezultă o situație de fapt diferită de cea reținută de instanța de fond, cu consecințe asupra stabilirii formei de vinovăție cu care a acționat inculpatul. Astfel:
-în declarația olografa dată de martorul D. C. (fila 44 dosar urmărire penala) acesta relatează că partea vătămata G. A. a fost cea care a amenințat cu moartea pe inculpat, că a stat pe loc și că nu a fugit după ce a fost lovit cu cuțitul, inculpatul fiind cel care a plecat de la locul faptei. Or, în situația de fapt descrisă, dacă inculpatul ar fi avut intenția de a ucide, și-ar fi putut aduce la îndeplinire planul cu ușurință. În declarația consemnată pe formularul tip de organul de cercetare (fila 43 dosar urmărire penala), din eroare, se face confuzie, rolurile fiind inversate. Or în atari condiții, pentru reținerea unei corecte situații de fapt trebuie sa se dea eficienta și valoare probatorie declarației consemnate chiar de către martor, organul de cercetare din eroare consemnând o situație neconformă realității.
- toți martorii au declarat că inculpatul a fost insultat, i s-a aruncat conținutul unui pahar în față și scuipat, s-au aruncat pietre asupra lui și apoi asupra casei lui(care este chiar vis-a-vis de locul unde a avut locul incidentul) unde se retrăsese pentru a evita partea vătămată, dar aceasta a continuat sa profereze insulte și amenințări, aruncând cu pietre în gardul și în casa inculpatului.
- în ceea ce privește zona vizată și numărul de lovituri aplicate, susținerea inculpatului că a fost vorba de o singură lovitură, dată în momentul în care partea vătămată a venit amenințător spre el, lovitură care a retezat falanga degetului arătător și a ricoșat în zona toracelui, zonă în care leziunea a fost de foarte mică intensitate, este contrazisă doar de către inculpat.
- in ceea ce privește intensitatea loviturilor, concluziile raportului medico-legal aflat la fila 22 dosar urmărire penala sunt clare, în sensul nu a fost pusa in pericol viata părții vătămate.
În lumina celor de mai sus se înfățișează următoarea situație de fapt: partea vătămata i-a aruncat conținutul unui pahar de bere în față inculpatului, l-a amenințat, scuipat și jignit pe inculpat. Acesta din urma, pentru a-l evita, s-a retras în curtea locuinței sale, însă partea vătămata a venit în fața gardului continuând să profereze injurii și amenințări și să arunce cu pietre, moment în care fiul inculpatului s-a speriat și a început să plângă. Sub impulsul provocării, inculpatul a ieșit cu cuțitul în mână pentru a-l face pe acesta să înceteze acțiunea sa violentă (fizic și verbal), moment în care partea vătămata s-a îndreptat amenințător spre inculpat iar acesta a ripostat. După ce a fost lovită cu cuțitul partea vătămată nu a fugit, ci a continuat sa profereze injurii și amenințări cu moartea, inculpatul retrăgându-se în curtea casei sale.
Pentru aceste considerente, încadrarea corectă este aceea de vătămare corporala gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cp, inculpatul neavând intenția de a suprima viața părții vătămate, motiv pentru care solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se dispună schimbarea încadrării juridice în vătămare corporala gravă, urmând ca, dând maxima eficiență circumstanțelor atenuante, a aplica o pedeapsă orientată sub minimul special, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
In subsidiar, în situația în care se va considera că încadrarea juridică corectă a faptei este aceea de tentativă la omor calificat solicită, ținând cont și dând eficienta maximă circumstanțelor atenuante, o redozare a pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse de 3 ani, compatibilă cu suspendarea executării sub supraveghere, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art.86 ind.l Cp.
În primul rând învederează faptul că inculpatul a acționat sub impulsul unei puternice tulburări determinate de acțiunile provocatoare concertate și de durata ale părții vătămate.
De asemenea, solicită ca, în aprecierea periculozității inculpatului, a faptei și, implicit, a cuantumului pedepsei ce va fi aplicate, sa tina cont de:
- lipsa antecedentelor penale
- acoperirea prejudiciului in ceea ce privește 2 părți civile și angajamentul luat de a despăgubi partea vătămată în cuantumul solicitat de aceasta
- faptul că inculpatul este perceput în comunitate ca o persoană respectuoasă și liniștita, fiind descris in termeni apreciativi de vecinii săi, lucru confirmat și de caracterizarea de la Primăria B.
- este familist, tatăl unui băiat de 9 ani
- nu are un trecut violent și este evident ca a fost un caz singular, unic și care nu se va repeta
- este singurul întreținător al familiei
- atitudinea sinceră de recunoaștere și de regret
- colaborarea cu organele de cercetare penala, prezența sa constantă în fața instanței.
Raportat la aceste considerente, și văzând limitele de pedeapsa pentru aceasta infracțiune, apreciază că o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ar fi necesară dar și suficienta, fiind în măsură a satisface atât interesul general al societății cât și pe cel particular al inculpatului, funcția preventiv educativă a pedepsei fiind pe deplin îndeplinită iar garanțiile ca acesta este integrat în societate și că nu abuzează de lăsarea sa în libertate ar fi oferite de monitorizarea/supervizarea sa prin mijloacele puse la dispoziție de prevederile art.86 ind 3Cp
Nu în ultimul rând, faptul că inculpatul a fost arestat din 13.09.2012 până în 03.10.2012, a fost liberat provizoriu sub control judiciar (lăsarea sa în libertate nefiind de natură a crea un sentiment de insecuritate și de neliniște în comunitate), iar de atunci și până în prezent a respectat întocmai obligațiile impuse de instanță, vine în susținerea cererii formulate.
Pentru aceste motive consideră că există temeiuri solide ce susțin cererea și care permit instanței să aplice o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi admis, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.
În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea unei pedepse principale, pentru infracțiunea cea mai gravă, cea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1-art.175 alin.1 lit.i Cod penal, sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, minim redus, desigur, cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală.
Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora, de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată, atât în latura penală a cauzei, cât și în latura civilă.
Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, cu completările care vor fi făcute.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția apelantului - inculpat pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.
De altfel, apelantul-inculpat a declarat în fața instanței de fond, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penal, pe care le cunoaște și le însușește și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală.
În aceste condiții, instanța de control judiciar nu va mai analiza situația de fapt, care a fost corect reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor săvârșite, apărătorul ales al apelantului-inculpat, atât la instanța de fond, cât și în fața instanței de control judiciar, a solicitat schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1-art.175 alin.1 li.i Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal.
Curtea constată că în mod corect nu s-a dat curs de instanța de fond solicitării formulate de inculpat și a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1-art.175 alin.1 li.i Cod penal, pentru care a și fost trimis în judecată și a motivat corespunzător de ce în cauză inculpatul a săvârșit această infracțiune, iar nu infracțiunea vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal, motivare, pe care, așa cum se arăta, Curtea și-o însușește, dar pe care înțelege să o dezvolte sub aspectele care vor fi prezentate.
Așa cum este cunoscut, prin latura sa obiectivă omorul se deosebește printre altele și de infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.
Dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenție - directă sau indirectă - de a ucide, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul nu acționează cu intenția de a omorî, ci aceea de a vătăma integritatea corporală sau sănătatea părții vătămate.
Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracțiune de omor, sau vătămare corporală gravă, de cea mai mare însemnătate este determinarea poziției psihice cu care a acționat inculpatul.
Astfel, dacă inculpatul a acționat cu intenția directă, sau indirectă de a ucide, fapta constituie infracțiunea de tentativă la omor.
Poziția psihică a inculpatului trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de inculpat, instrument apt sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe lovituri aplicate cu mare intensitate, raporturile dintre inculpat și victimă anterioare săvârșirii infracțiunii, atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii (a încercat să-i dea prim ajutor victimei, sau a lăsat-o în starea în care a adus-o ca urmare a violențelor exercitate).
Ori, în raport de obiectul vulnerant folosit, cuțit cu lungimea de 33 de cm, din care 13 cm. mânerul și 20 cm. lama și cu o lățime a lamei în punctul cel mai gros de 4,5 cm., regiune corpului lovită, respectiv torace, regiune vitală a organismului, aplicarea mai multor lovituri și cu o mare intensitate, din lovitura cu cuțitul aplicată de inculpat, fiindu-i pur și simplu retezat degetul arătător de la mâna dreaptă de la a doua falangă și apoi, din aceeași lovitură provocându-i părții vătămate o plagă tăiată hemitorace anteriror stg., atitudinea apelantului-inculpat, care după săvârșirea infracțiunii a lăsat victima în starea în care a adus-o tocmai prin violențele exercitate și nu i-a acordat primul ajutor și comiterea faptei din dorința de a se răzbuna, rezultă că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174, 175 lit.i Cod penal, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal, așa cum s-a susținut de apelantul-inculpat.
Hotărâtoare în efectuarea distincției dintre infracțiunea de omor în general și infracțiunea de vătămare corporală gravă, este forma vinovăției cu care a fost săvârșită fapta.
Așa cum se arăta mai sus, infracțiunea de omor poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă.
În raport de obiectul vulnerant folosite, cuțit cu lungimea de 33 de cm, din care 13 cm. mânerul și 20 cm. lama și cu o lățime a lamei în punctul cel mai gros de 4,5 cm., de aplicarea loviturilor cu acest obiect apt de a produce moartea, de intensitatea loviturilor aplicate, de urmările produse, de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, rezultă în mod cert că apelantul-inculpat a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, cu intenția cel puțin indirectă de a ucide.
Din examinarea materialului probator rezultă că nu se poate susține că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de vătămare corporală gravă.
La infracțiunea de omor, inclusiv la tentativa la această infracțiune, procesul cauzal este liniar, în sensul unei legături imediate de la cauza primară și unică la efect
Dacă în nexul cauză primară (actul agresiv) – vătămare – moarte nu intervin verigi intermediare sub forma unor condiții (împrejurări) preexistente, concomitente sau subsecvente, deci cauza primară fiind aptă și suficientă prin ea însăși a produce decesul, atunci efectul primar (vătămare) este absorbit în mod natural de efectul secundar mai grav (moartea), fapta inculpatului constituind infracțiunea de omor, neputându-se reține culpa.
În cazul unui astfel de raport de cauzalitate (direct) inculpatul nu se poate prevala de peexistența sau apariția unor elemente pe care nu le-a prevăzut, deși trebuia și putea să le prevadă, ori prevăzându-le a socotit fără temei că nu se vor produce, pentru simplul fapt că ele nu mai ajung să îndeplinească în acest nex cauzal vreun rol de cauză sau condiție.
Deci, fără a putea vorbi de confundarea raportului de cauzalitate cu vinovăția, în cazul unei vătămări de pe urma căreia putea interveni direct și necondiționat moartea victimei, reprezentarea psihică inițială a inculpatului (pentru vătămare - prin aplicarea unei corecții) se extinde în mod necesar și asupra ultimului efect (rezultatul letal) sub forma putinței de a prevedea potențialul tanatogenerator al acțiunii inițiale.
Așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală: acțiunile violente exercitate de inculpat au avut drept consecință: „amputație posttraumatică FII DII. Plagă tăiată torace anterior stâng și plăci excoriate. Leziunile necesită 23-24 de zile de îngrijiri medicale, fiind produse prin lovirea victimei cu un obiect tăios, (posibil sabie), date ce vor fi stabilite și pe cale de anchetă. Pierderea falangei II deget II mâna dreaptă îi conferă infirmitate fizică permanentă cu incapacitate totală de muncă, conform barem ASIROM în procente de 15%.
De asemenea, cu ocazia examinării medico-legale a victimei, au mai fost relevate o plagă suturată de 5 cm oblică de la dreapta la stânga pansată, pe hemitoracele stând treimea medie anterioară; o plagă excoriată de 7 cm lungime cu cruste hematice detașabile, în treimea superioară a hemitoracelui stâng anterior; precum și o excoriație de 3 cm lungime în zona epigastrică.
În speță, fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior între inculpat și partea vătămată, prin deplasarea inculpatului la locuința sa în vederea luării și folosirii unui obiect apt a produse moartea (cuțit), prin aplicarea unor lovituri care au vizat o zonă anatomică vitală (zona toracică), lovituri puternice de mare intensitate, care au avut consecințe grave, având în vedere că în momentul aplicării loviturilor pentru a se apăra partea vătămată a ridicat mâna dreaptă și pentru contracararea uneia din loviturile puternice în zona toracică, i-a fost retezată a doua falangă a degetului arătător, care îi conferă o infirmitate fizică permanentă.
Intensitatea loviturii rezultă și din faptul că această lovitură a avut drept consecință, la instinctul de apărare al părții vătămate, care a încercat să pareze cu brațul lovitura cu cuțitul a inculpatului, retezarea celei de-a doua falangă a degetului arătător, iar din ricoșeu a produs și o plagă tăiată de 5 cm oblică de la dreapta la stânga pansată, pe hemitoracele stâng treimea medie anterioară.
Numai intervenția promtă și calificată a cadrelor medicale de la S. orășenesc B. a prevenit decesul părții vătămate.
De altfel, și din declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale-fl.34-35, rezultă că acesta dacă nu a prevăzut producerea decesului părții vătămate, cel puțin a acceptat intervenirea acestuia. Astfel, acesta a declarat că: ” cu cuțitul am ridicat mâna supra lui, fără să mă mai gândesc, am dat de sus în jos, G. A. a ridicat mâinile, iar cu cuțitul i-am dat peste mână … posibil ca din prima lovitură să-l fi atins cu cuțitul și pe piept”.
Același lucru rezultă și din declarațiile martorilor precum și declarațiile martorilor D. C.-fl.44-45 și A. N. A.-fl.46-48.
Astfel, martorul A. N. A. a arătat, printre altele că „…G. C. a scos cuțitul de sus în jos în zona feței, corpului, moment în care G. A. a ridicat mâna pentru a se apăra, moment în care i-a fost retezat degetul, degetul căzând jos, G. a început să fugă, iar G. a fugit după ele cu cuțitul, amenințându-l că-l omoară…”.
Martorul D. C. a declarat că „…inculpatul continua să țipe, spunând că-l va omorî ”.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor principale aplicate, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea unei pedepse principale, pentru infracțiunea cea mai gravă săvârșită de inculpat, cea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1-art.175 alin.1 lit.i Cod penal, sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, minim redus, desigur, cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor instanța trebuie să aibă în vedere, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Potrivit art.174-175 lit.i Cod penal, cu art.21 alin.2 Cod penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de la 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare, la 12 ani și 6 (șase) luni închisoare.
În raport de gravitatea infracțiunii săvârșite, de consecințele faptei comise, partea vătămată suferind leziuni, inclusiv o infirmitate fizică permanentă cu incapacitate totală de muncă, conform barem ASIROM în procente de 15%, Curtea constată că nu se impune reducerea pedepselor principale aplicate sub cuantumul stabilit de instanța de fond.
În acord cu opinia instanței de fond, Curtea constată că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat de circumstanțe atenuante facultative, pentru considerentele care vor fi prezentate.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal, sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 Cod penal, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.
În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.
Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.
Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea constată că fapta comisă de apelantul-inculpat are o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, se ajunge la o pedeapsă vădit disproporționată față de gravitatea faptei, pedeapsă care nu-și atinge scopul preventiv-educativ, prevăzut de art.52 Cod penal.
Referitor la gradul de pericol sociale al faptei săvârșite, se impune a se arăta că apelantul-inculpat a comis o infracțiune foarte gravă, respectiv tentativa la omor calificat.
Desigur că, față de faptul că ne aflăm doar în apelului inculpatului, având în vedere și principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.372 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate majora cuantumul pedepsei aplicate acestuia, deoarece s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac, în sensul majorării cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1-art.175 alin.1 lit.i Cod penal și, pe cale de consecință, a pedepsei principale rezultante.
Apelatul-inculpat a solicitat, prin apărătorul ales, a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultante aplicate.
Desigur că, având în vedere faptul că în cauză au fost săvârșite două infracțiuni, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art.33 și art.34 Cod penal, față de cuantumul pedepsei principale rezultante, respectiv, 4 (patru) ani închisoare, Curtea constată că nu se poate dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultante aplicate, deoarece nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.86/1 alin.2 Cod penal.
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu dispozițiile art.52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art.52 alin.1 Cod penal, potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.
Pentru aceste motive, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, fiind vorba de o infracțiune de tentativă de mor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1-art.175 alin.1 lit.i Cod penal, împrejurările în care a fost comisă, urmările produse, inclusiv o infirmitate fizică permanentă a părții vătămate, precum și urmările care s-ar fi putut produce, decesul părții vătămate, precum și persoana apelantului-inculpat, care, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, a mai cunoscut rigorile legii penale, Curtea apreciază că singura modalitate de individualizare a pedepsei principale rezultante, sub aspectul modalității de executare, este cea aplicată instanța de fond, cea în regim de detenție.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către S. orășenesc B. și S. Județean de Ambulanță Bacău.
La instanța de apel, inculpatul a depus chitanțele prin care a făcut dovada achitării acestor despăgubiri civile.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de apelantul-inculpat, numai cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, privindu-le pe părțile civile S. Orășenesc B. și S. de Ambulanță Județean Bacău.
Va fi desființată în parte sentința penală apelată, doar sub acest aspect, se va reține cauza spre rejudecare și în fond, se va constata achitate de inculpat, cu chitanța nr._ din data de 08.04.2013, respectiv, cu chitanța nr.335 din data de 10.04.2013, prejudiciile cauzate părților civile S. Orășenesc B. și S. de Ambulanță Județean Bacău.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul-inculpat G. P. - C. împotriva sentinței penale nr.55/D/2013 din data de 26.02.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, numai cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, privindu-le pe părțile civile S. Orășenesc B. și S. de Ambulanță Județean Bacău.
Desființează în parte sentința penală apelată, doar sub acest aspect, reține cauza spre rejudecare și în fond;
Constată achitat de inculpat, cu chitanța nr._ din data de 08.04.2013, respectiv, cu chitanța nr.335 din data de 10.04.2013, prejudiciile cauzate părților civile S. Orășenesc B. și S. de Ambulanță Județean Bacău.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. P. I. V.
GREFIER,
M.-D. B.
Red.sent. D.G.
Red.dec.D.P.
Tehnoredactat D.P.
B.M.D.-3 ex.
13.06.2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 658/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
