Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 864/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 864/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 28-08-2013 în dosarul nr. 3523/110/2013/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 864
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 28 AUGUST 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. A. A. - judecător
JUDECĂTORI: C. C.
A. S.
GREFIER - S. G.
Ministerul Public – Parchetul DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T. – SERVICIUL TERITORIAL BACĂU –
legal reprezentat prin procuror V. V. G.
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul P. M., împotriva încheierii din data de 20.08.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de arest, asistat de avocat P. A., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului-inculpat având cuvântul, a depus la dosar două certificate de calificare profesională și a precizat că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea, a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat P. A. pentru recurent – inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, și pe fond, înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că față de actele dosarului, de momentul luării măsurii și stadiul procesual, temeiurile nu mai subzistă iar scopul măsurii preventive putând fi atins și prin luarea altei măsuri preventive.
Face referire la art. 143 Cod pr. penală, arată că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele și a solicitat să se judece pe procedura simplificată. Totodată, a solicitat a se avea în vedere actele și lucrările dosarului efectuate de la luarea măsurii și să se constate că acele temeiuri nu mai subzistă în condițiile în care a recunoscut faptele și a înțeles gravitatea acestora, a colaborat cu organele de cercetare pentru a se stopa fenomenul infracțional.
Mai solicită a se avea în vedere că la percheziție s-au găsit cantități mici, sa-au făcut fotografii cu suprafața de teren de pe care recurentul le-a recoltat, este consumator și cumpăra din Bacău și Cluj, jumătate din cantitate pentru consum propriu, cealaltă cantitate o dilua cu alte substanțe ( nutrienți). S-au clarificat toate aspectele în sensul că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat și că le-a săvârșit pentru a asigura consumul propriu.
Pericolul pentru ordinea publică nu mai subzistă iar simplele acuzații că a săvârșit infracțiuni grave, nu justifică menținerea stării de arest. Nu există probe certe că acesta ar prezenta pericol pentru ordinea publică și că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Inculpatul prezintă garanții temeinice că odată pus în libertate nu va reitera comportamentul infracțional, depunând în acest sens înscrisuri din care rezultă că a efectuat demersuri pentru a se angaja.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului și înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Bacău, ca fiind legală și temeinică. Apreciază că in mod corect s-a apreciat că subzistă în continuare temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă. Având în vedere și pericolul social pentru ordinea publică, natura infracțiunilor săvârșite, care aduc atingere valorilor sociale ocrotite de lege, sănătatea și viața persoanelor, faptul că infracțiunile au fost săvârșite în mod repetat și deliberat, pentru garantarea procesului penal, a pus concluzii de respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul - inculpat P. M. personal în ultimul cuvânt, a precizat că regretă fapta, nu va mai săvârși alte fapte antisociale și a solicitat judecarea în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data de 20.08.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b al. 3 cod pr. penală s-a mentinut starea de arest a inc. P. M..
S-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara prev. de art. 145 și 145/1 cod pr. penală.
Pentru a hotărî astfel prima instanță analizând actele si lucrările dosarului, a apreciat ca măsura arestării preventive este legală și temeinică și se impune menținerea acesteia pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art. 160 Cpp instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea si temeinicia arestării preventive si arată motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Potrivit jurisprudenței CEDO detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz in parte: pericolul de săvârșirea unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburata liniștea publica.
Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 ca detenția provizorie nu poate fi ordonata decât daca persoana in cauza este bănuita ca a săvârșit o infracțiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fuga, cel de obstrucționare a justiției ori acela ca acuzatul sa nu comită o noua infracțiune grava.
Pct.4 al recomandării specifica în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilita, detenția provizorie s-ar putea totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri in care se comite o infracțiune deosebit de gravă. Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor si lucrărilor dosarului instanța constată că la dosarul cauzei exista dovezi certe privind existenta unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul de procedură penală, Constituția României, CEDO cât și de Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei ca fiind justificative pentru prelungirea măsurii arestului preventiv si anume comiterea unor infracțiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natura sa pericliteze bunul mers al societății civile.
Din probele administrate pana la aceasta data, in cauza rezulta indicii temeinice ca inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis in judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista date certe ca lăsarea lor in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica, așa încât judecarea acestuia in stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise si la influenta pe care o are nu ar face decât sa impieteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Așadar, având în vedere temeiurile ce au stat la baza luării măsuri arestării preventive nu s-au modificat și nu au încetat și față de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele, gravitatea lor deosebită – trafic de droguri și efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, amploarea activității infracționale și durata mare de timp în care a avut loc, consecințele extrem de grave asupra sănătății populației și în special asupra tinerilor și adolescenților, extinderea acestui fenomen infracțional tot mai mult în România, limitele de pedeapsă prevăzute de lege – închisoarea mai mare de 4 ani, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol real și efectiv pentru ordinea publică, pentru societate.
Faptul că inculpatul a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate prev. de art. 320/1 cod pr. penală nu atrage în mod automat punerea sa în libertate, ci doar că pe fond va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă dacă va fi găsit vinovat și va fi condamnat pentru infracțiunile pentru care este trimis în judecată.
Apărările formulate de inculpat prin apărător, în sensul că ne aflam în prezența unor date care permit înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu pot fi primite de către instanța in contextul în care rezultă neechivoc condițiile concrete in care s-a desfășurat activitatea infracționala a acestuia si mai mult decât atât, din actele dosarului reiese în mod indubitabil existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, ce constituie conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie"; măsura arestării preventive a inculpatului fiind astfel conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
La acest moment procesual instanța verifică datele si indiciile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, date si indicii care converg spre ideea ca inculpatul a lezat grav valorile sociale ocrotite de lege, a sfidat orice norma si regula privind siguranța si dreptul persoanelor la sănătate, cunoscut fiind faptul ca traficul de droguri este o infracțiune cu un grad de pericol social extrem de ridicat iar împrejurarea ca unele persoane atentează la sănătatea unor persoane pentru obținerea unor surse ilicite de câștig si de procurare a mijloacelor de trai relevă cu prisosința acest lucru dar în același timp provoacă o tulburare însemnată în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte de același gen, aspect deosebit de grav în condițiile în care numărul persoanelor care comit astfel de infracțiuni este din ce în ce mai mare.
Aceste infracțiuni, de o amploare deosebita, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala, respectiv dreptul la sănătate a persoanei, reprezentând totodată una dintre cele mai importante forme ale criminalității organizate iar rezonanta sociala a unor asemenea fapte reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret.
In cauza dedusă judecății, tribunalul a apreciat la acest moment procesual, față de aspectele prezentate mai sus, că temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive subzista si in prezent, nu au încetat și nu s-au modificat, infracțiunile pentru care este trimis in judecata inculpatul sunt in măsura prin natura lor si consecințele produse sau care s-ar fi putut produce, sa releve un pericol cert pe care l-ar reprezenta inculpații pentru ordinea publică.
Alegerea si menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social infracțiunii, de împrejurările concrete in care se presupune ca s-a comis fapta, aspecte care se regăsesc cu prisosința in prezenta cauza. Mai mult decât atât gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis in judecată inculpatul trebuie privit si prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei cum ar fi: consecințele grave care le-au avut sau care le-ar fi putut avea asupra consumatorilor de produse cu efecte psihoactive, de frecventa infracțiunilor de același gen si de necesitatea unei prevenții generale, precum si de poziția procesuala a acestuia de până acum.
Față de toate aceste motive, instanța a considerat ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara prev. de art. 145 și 145/1 cod pr. penală și a respins-o ca atare.
În baza art. 300/2 raportat la art. 160/b al. 3 cod pr. penală instanța a menținut starea de arest a inculpatului.
Conform art. 192 al. 3 cod pr. penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, motivele de recurs fiind expuse în preambulul prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța de recurs constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect judecătorul de la instanța de fond a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.148 lit.f C .p .p . care au justificat și justifică în continuare arestarea preventivă a inculpatului.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare,pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat au fost corect reținute de către judecător, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei. Instanța de recurs reține că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrate până la acest moment, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor presupus a fi săvârșite, cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent (față de modul organizat, cu caracter de continuitate, de săvârșire a faptei,consecințele grave ale activității inculpatului; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional;).
Se constată că lucrările dosarului efectuate până la acest stadiu procesual cuprind atât indicii rezonabile că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este acuzat, cât și probe temeinice în învinuirea acestuia.
De asemenea, Curtea, în conformitate cu jurisprudența CEDO, subliniază faptul că probele și indiciile pe care s-a întemeiat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu trebuie să aibă greutatea celor care ar motiva o condamnare.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurentului inculpat de a fi pus în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta..
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C .p .p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – inculpat P. M. împotriva încheierii din 20.08.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
În conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 C .p .p . obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. M. C. C.
S. A.
GREFIER,
G. S.
Red.înch. – D. C.L.
Red.d.r. – M.A.A.
Tehnored. S.G./2 ex.
29.08.2013
| ← Contestaţie. Plângere cu privire la măsurile asigurătorii.... | Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p..... → |
|---|
