Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 497/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 497/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 5612/291/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 497/2013
Ședința publică de la 09 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător D. P.
Judecător S. A.
Grefier șef secție penală N. C.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău-a fost legal reprezentat de G. B.- procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria R. și inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 41 din 5.02.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul G. I. asistat de avocat I. C., apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, sub aspectul nelegalității încadrării juridice, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond să se aplice o pedeapsă în conformitate cu dispozițiile art. 86 al.1 din OUG 195/2002, apreciind că în mod greșit instanța a dispus schimbarea încadrării juridice.
Avocat Ifitimie C., pentru inculpatul G. I., arată că parchetul a formulat recurs motivat de faptul că nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice. Ori la fila 43 ds. fond a doua problemă ridicată de inculpat a fost aceea a greșitei încadrări juridice.
Inculpatul a demonstrat că este posesorul unui permis de conducere „Original” și a cărui lipsă de valabilitate nu a fost dovedită, astfel că infracțiunea prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 nu subzistă. În situația în care s-ar fi dovedit că acest permis nu ar fi avut valabilitate în afara Marii Britanii, se putea reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 86 al.2 din OUG 195/2002, în sensul că nu avea dreptul de a conduce autovehicule în România.
Instanța de fond a procedat corect, punând în discuția părților schimbarea de încadrare juridică.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că în Marea Britanie este o situație specială legată de circulația pe partea stângă și cu privire la obținerea permisului de conducere.
Inculpatul nu îndeplinea condiția obligatorie de a domicilia în Marea Britanie, motiv pentru care nu putea obține un permis de conducere definitiv, ci doar unul provizoriu. D. pentru că nu îndeplinea condiția domiciliului, în anul 2009 a obținut primul permis provizoriu, valabil până în 2010, iar apoi cel de al doilea permis provizoriu, valabil din anul 2010 până în anul 2020.
Având în vedere legislația europeană și faptul că România este membră U.E. di n2007, apreciază că acest permis de conducere este valabil și dă dreptul posesorului de a conduce un autoturism pe teritoriile tuturor statelor membre ale U.E.
Mai mult, după ce a obținut acest permis de conducere, inculpatul a circulat prin toată Europa, a fost oprit de organele de poliție și i s-a comunicat că totul este în regulă.
Pentru a face dovada celor susținute a solicitat instanței de fond să admită administrarea unor probe, deoarece relațiile de la Interpol arătau că permisul este provizoriu și nu-i dă dreptul inculpatului să conducă pe teritoriul României, însă instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 3 și 4 Cod pr.penală, în sensul că a respins această solicitare, nedând astfel dreptul inculpatului să-și dovedească nevinovăția.
Față de aceste aspecte și având în vedere și concluziile puse la instanța de fond, apreciază că inculpatul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
În subsidiar, solicită a se constata că dacă inculpatul a comis o infracțiunea atunci aceasta este cea prev. de art. 86 al.2 din OUG 195/2002 și având în vedere că fapta este total lipsită de pericol social se pot aplica dispozițiile art. 181 Cod pr.penală.
Într-un al doilea subsidiar, solicită a se avea în vedere circumstanțele reale și personale și să se aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea executării pedepsei.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpatul G. I., ca nefondat, solicitând a se avea în vedere motivele pe care se întemeiază soluția instanței de fond, precum și motivele de recurs depuse la dosar de parchet.
Inculpatul G. I. arată că își însușește concluziile puse de apărător.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Prin sentința penală nr.41/05.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei R. s-a dispus pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea dreptul de a conduce autovehicule în România, prev.de art.86, alin.2, din OUG.nr.195/2002, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev.de art.86, alin.1, din același act normativ, în condițiile art.334 Cod.proc.pen, condamnarea inculpatului G. I. la 5.000 (cinci mii) lei amendă.
S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.631 Cod.pen. privind consecințele ce decurg din neplata în termenul prev. de art.425 Cod.proc.pen. a amenzii aplicate.
În baza art.191, alin.1, Cod.proc.pen, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că fapta acestuia există dar, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România…”, prev. de art.86, alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 și nu aceea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.86, alin.1 din același act normativ.
Potrivit adresei nr._/CAT/12/26.03.2012, a Biroului Național Interpol (f.12), permisul de conducere utilizat de către inculpat este „original” dar acesta „este provizoriu și deținătorul lui trebuie să promoveze un examen în Marea Britanie”. În comunicatul organelor de poliție se menționează în mod expres că „respectivul permis nu este valabil pentru conducerea de autovehicule în străinătate până la promovarea acelui examen…”. În concluzie, rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice din România a unui autovehicul fără a avea „dreptul de a conduce autovehicule în România”, prev. de art.86, alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 și nu aceea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev.de art.86, alin.1, din același act normativ. Inculpatul deține permisul de conducere ./99SS 04, emis de autoritățile din Marea Britanie la data de 08.09.2010 și valabil până la data de 07.09.2020. Acest document provizoriu de conducere este perfect valabil în statul emitent, nu însă și pe teritoriul României, unde o asemenea încuviințare de conducere provizorie nu este reglementată de lege. Prevederile Directivei nr.91/439/CEE/29.06.1991 privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere de către statele membre se referă la permisele acceptate conform reglementării generale a statelor componente ale uniunii și nu celor obținute ca efect al unor derogări și facilități naționale. Toate statele din Uniunea Europeană reglementează condițiile de circulație pe drumurile publice în baza unui permis de conducere definitiv, perfect valabil pe teritoriul oricărui stat. Dacă Marea Britanie oferă pe teritoriul său anumite facilități de conducere fără promovarea acestui examen definitiv de verificare a însușirii noțiunilor teoretice de către conducătorul auto, facilitatea nu poate fi acceptată pe teritoriul altui stat dacă acesta nu are o reglementare similară. În Marea Britanie este posibilă obținerea unui permis de conducere provizoriu de tipul celui deținut de inculpat doar în baza promovării unui examen de verificare a aptitudinilor tehnice de conducere, dar utilizarea lui presupune asistarea utilizatorului ori de câte ori conduce de către o persoană care deține permis de conducere definitiv corespunzător categoriei respective de autovehicule. Ori cum în România nu există o asemenea reglementare, permisul provizoriu de conducere deținut de inculpat nu-i conferă acestuia dreptul de a conduce pe drumurile publice naționale. În esență, permisul de conducere eliberat inculpatului este rezultatul promovării examenului practic de verificare a abilităților de conducere nu și de verificare a cunoștințelor sale teoretice cunoscute generic în România sub noțiunea populară de „sala”. Ca să obțină permis de conducere definitiv inculpatul urmează să susțină un examen de această natură tot în Marea Britanie, permis ce va fi recunoscut și în celelalte state europene, inclusiv în România în condițiile Directivei 91/493/CEE. Obligativitatea recunoașterii reciproce a permiselor se referă la cele definitive și nu la cele provizorii, valabile doar în statele care le-au emis sau în cele care au o reglementare similară. Susținerea inculpatului cum că promovarea examenului final îi este îngrădită de lipsa domiciliului și necunoașterea limbii oficiale a statului emitent nu a putut fi acceptată, atâta timp cât el are posibilitatea obținerii permisului în România dacă dorește să conducă și pe teritoriul său. Inculpatul trebuie să înlăture supoziția potrivit căreia îi lipsesc abilitățile necesare pregătirii teoretice pentru promovarea examenului de verificare a cunoștințelor, fapt ce l-ar fi determinat să uzeze de scuza necunoașterii limbii și lipsa domiciliului pentru facilitatea obținerii permisului provizoriu eliberat doar ca urmare a verificării condițiilor tehnice privind abilitățile sale practice de conducere în Marea Britanie.
În concluzie, instanța a constatat că fapta inculpatului întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea dreptul de a conduce autovehicule în România, prev.de art.86, alin.2, din OUG.nr.195/2002, astfel că a dispus schimbarea încadrării juridice în condițiile art.334 cod.proc.pen. a faptei din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev.de art.86, alin.1, din același act normativ, condamnarea acestuia la o pedeapsă pecuniară. Inculpatul nu este lipsit total de permis de conducere, el este deținătorul legal al unui asemenea permis dar care are un caracter provizoriu și care poate fi utilizat doar pe raza statului emitent, ori pe raza altui stat care acordă asemenea facilități. Cum în România utilizarea unui asemenea permis nu este acceptată, instanța nu poate face aplicarea principiilor art.1, alin.2 al Directivei nr.91/439/CEE a Consiliului din 29.06.1991 privind recunoașterea reciprocă a acestor documente.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite cu probele administrate în cauză respectiv, procesul verbal de constatare a faptei (f.5-6), permisul de conducere provizoriu (f.7 plic), raportul agenților de poliție și jandarmi care au efectuat constatarea (f.8-10), adresa nr._/29.01.2012 înaintată de Poliția Municipiului R.-Biroul Rutier, Inspectoratului General al Poliției Române – Centru de Cooperare Polițienească Internațională pentru verificarea condițiilor de eliberare a permisului deținut de inculpat (f.11), adresa de răspuns nr._/CAT/12/26.03.2012 a Biroului Național Interpol (f.12), copia actului de identitate, permisului de conducere și certificatului de înmatriculare auto (f.14), toate coroborate cu declarațiile inculpatului atât în timpul urmăririi penale (f.17,19-20) cât și al cercetării judecătorești (f.21). De asemenea instanța a avut în vedere și înscrisurile depuse de inculpat în circumstanțiere constând în diverse acte medicale (f.28-33) și din copiile actelor de naștere a 6 minori prezumtivi copii ai inculpatului (f.20-27). La dosar au fost depuse prin grija apărătorului inculpatului înscrisuri cuprinzând Directiva nr.91/439/CEE din 30.11.2008 (f.34-36), Decizia Comisiei Comunităților Europene din 25.08.2008 privind echivalarea între categoriile de permise de conducere (f.37), extras din Revista de Note și Studii Juridice (f.38-41) și concluzii scrise finale (f.42-43).
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 Cod.pen. privind gradul de pericol social al faptei comise, condițiile concrete în care a fost săvârșită, ca și persoana inculpatului care este infractor primar, cu o bună conduită socială și procesuală ce a data dovadă de profund regret și semne de îndreptare. Fapta inculpatului este însă una de pericol, îndreptată împotriva relațiilor sociale ce reglementează circulația pe drumurile publice, cu previzibile consecințe social vătămătoare. În circumstanțiere, instanța a avut în vedere documentele medicale depuse de inculpat la dosar, ca și de înscrisurile de stare civilă ale prezumtivilor săi copii minori, însă acestea nu vor fi valorificate la reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74-76 cod.pen., deoarece documentele medicale nu au nici o legătură cu împrejurările comiterii faptei, iar certificatele de stare civilă nu atestă paternitatea sa decât într-un singur caz din șase.
Având în vedere natura pedepsei și anume aceea pecuniară, instanța a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.631 Cod.pen. privind consecințele ce decurg din neplata în termenul prev. de art.425 Cod.proc.pen. a amenzii aplicate.
În condițiile art.191, alin.1, Cod.proc.pen, instanța a dispus obligarea inculpatului, ca parte aflată în culpă procesuală, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză. În privința onorariului de avocat, instanța va lua act de achitarea sa anticipată, în speță inculpatul fiind asistat de apărător ales.
În cauză au formulat recurs în termen legal inculpatul G. I., nemotivat în scris, și P. de pe lângă judecătoria R..
În motivele scrise de recurs ale procurorului se arată că inculpatul a fost condamnat pentru o altă infracțiune decât cea pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea sa în judecată, fără ca la data de 05.02.2013, când s-a judecat cauza, să fie pusă în discuție noua încadrare juridică a faptei și a li se da astfel posibilitatea părții dar și reprezentantului Ministerului Public să formuleze concluzii în raport cu infracțiunea pentru care, în final, a fost condamnat inculpatul G. I..
Legea de procedură penală prevede că în fața instanței schimbarea încadrării juridice nu poate avea loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților și în primul rând al inculpatului, cât și a soluționării corecte a cauzei. Aceste condiții sunt prevăzute de art. 334 Cod pr.penală și se referă la obligați instanței de a pune în discuția părților noua încadrare, procurorul și părțile urmând să-și expună concluziile cu privire la necesitatea și temeiurile schimbării în cadrării juridice, însă instanța fiind obligată să explice drepturile inculpatului, și anume de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, neavând nicio relevanță că schimbarea încadrării juridice privește o infracțiune mai ușoară.
În aceste condiții, hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind încălcate prevederile art. 334 din C.p.p. care statuează că „ dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.”
Față de cele expuse, în baza art. 3856 din C.p.p. se apreciază că se impune casarea sentinței penale nr.41/05.02.2013 a Judecătoriei R., pronunțată în dosarul nr._ .
Criticile aduse de inculpat prin apărătorul ales sunt redate pe larg în practicaua prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală recurată sub toate aspectele, Curtea de Apel reține următoarele:
Prima instanță a apreciat în mod corect că, din probele administrate legal în cele două faze ale procesului penal, rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale recurate și vinovăția inculpatului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute.
Prima instanță a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, respectând întocmai dispozițiile art.356 c.pr.pen., care prevăd mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel, Judecătoria R. a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului.
Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art.356 c.pr.pen., atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.
De altfel, niciun recurent nu contestă situația de fapt, în sensul că inculpatul G. I. a condus autovehiculul pe drumurile publice, având un permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie. Inculpatul contestă însă că nu ar avea dreptul de conduce în România, în timp ce procurorul consideră că au fost încălcate dispozițiile art.334 c.pr.pen. Sub acest ultim aspect Curtea constată că încadrarea juridică pentru care a fost condamnat inculpatul de prima instanță a fost cerută de apărătorul ales al acestuia în concluziile orale, deci nu numai că a avut cunoștință de aceasta, dar chiar el a cerut-o. Întrucât și dispozițiile art.334 c.pr.pen. conțin o reglementare de favoare pentru inculpat, aceasta poate renunța la ea, mai ales că el a cerut schimbarea încadrării juridice. În orice caz, G. I. nu s-a plâns în recurs că nu ar fi avut posibilitatea de a-și face apărările, raportat la noua încadrare juridică.
Inculpatul consideră însă că ar avea dreptul de conduce în România pe baza permisului provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie, cu toate că aceste autorități au comunicat contrariul. Curtea apreciază că obținerea acestui permis pe teritoriul altei țări atrage obligația cunoașterii legislației acesteia, inclusiv asupra ariei de valabilitate, iar eventuala ignoranță manifestată de G. I. sub acest aspect nu poate fi invocată în favoarea sa. În același timp, susținerile sale legate de controale rutiere anterioare, care l-au considerat în regulă, chiar de-ar fi adevărate, nu pot legitima prin ele însele o stare de nelegalitate în care se afla inculpatul, prin conducerea de autovehicule pe drumurile publice. Mai mult, anterior desfășurării acestei activități pe teritoriul României, același inculpat trebuia să se asigure că o poate face în condiții de legalitate, mai ales că știa de natura provizorie a actului obținut în Marea Britanie, deci avea conștiința caracterului restrâns al drepturilor conferite de acesta. În consecință, apărarea inculpatului nu poate fi primită, iar vinovăția sa stabilită de prima instanță este corectă.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Curtea reține că prima instanță a fost îngăduitoare cu inculpatul G. I., în raport de gradul de pericol social al faptei și consecințele care puteau fi produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care deși nu are antecedente penale, a avut o atitudine recalcitrantă și necivilizată față de organele de cercetare penală care l-au oprit în trafic. În acest sens, analizând cauza sub toate aspectele, instanța de recurs apreciază că alegerea pedepsei de Judecătoria R. este netemeinică, iar prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni se poate realiza doar orientându-ne la pedeapsa închisorii, într-un cuantum minim și a cărei executare să fie suspendată condiționat.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515, pct.1, lit.b Cod pr.penală, se va respinge recursul formulat de recurentul-inculpat G. I., împotriva sentinței penale nr. 41/05.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei R., ca nefondat.
În baza art. 192, alin.2 Cod pr.penală, va fi obligat recurentul G. I. la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 38515, pct.2, lit.d Cod pr.penală, se va admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria R. împotriva aceleiași sentințe penale, în ceea ce privește pedeapsa principală aplicată și modalitatea de executare.
Se va casa sentința penală recurată sub aceste aspecte, iar în rejudecare.
În baza art. 86, alin.2 din OUG nr. 195/2002, se va dispune condamnarea pe inculpatului G. I., la pedeapsa închisorii de 6 luni.
Se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit.a, teza aII-a și lit.b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin.2 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare.
În baza art. 82 Cod penal, se va stabili termen de încercare pe o durată de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 alin.1 Cod pr.penală, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, se va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul procurorului vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
I. În baza art. 38515, pct.1, lit.b Cod pr.penală, respinge recursul formulat de recurentul-inculpat G. I., împotriva sentinței penale nr. 41/05.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei R., ca nefondat.
În baza art. 192, alin.2 Cod pr.penală, obligă recurentul G. I. la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
II. În baza art. 38515, pct.2, lit.d Cod pr.penală, admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria R. împotriva aceleiași sentințe penale, în ceea ce privește pedeapsa principală aplicată și modalitatea de executare.
Casează sentința penală recurată sub aceste aspecte, iar în rejudecare.
În baza art. 86, alin.2 din OUG nr. 195/2002, condamnă pe inculpatul G. I., la pedeapsa închisorii de 6 luni.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit.a, teza aII-a și lit.b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin.2 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare.
În baza art. 82 Cod penal, stabilește termen de încercare pe o durată de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 alin.1 Cod pr.penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul procurorului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
I. V. D. P. N. C.
S. A.
Red.s.p. V. I.
Red.d.r. A.S.
Tehnored. N.C.
Ex.3
24.05.2013
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... → |
|---|
