Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 766/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 1588/103/2013/a3
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 766
Ședința publică din 08 iulie 2013
Complet format din :
PREȘEDINTE- B. A.
JUDECĂTOR—M. V.
JUDECĂTOR-N. C. I.
GREFIER- L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror E. L.
*
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul N.- inculpați C. G. și U. G., împotriva încheierii din 03.07.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați C. G., în stare de arest, asistat de avocat B. A., și U. G., în stare de arest, asistat de avocat ales M. G. și B. A. în substituire pentru av. I. C..
Procedura este completă.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea recursului declarat de P., casarea în totalitate a încheierii, reținerea spre rejudecare și pe fond menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților întrucât temeiurile reținute ale art.143 și 148 lit.f C.pr.penală subzistă și nu s-au modificat. În cauză, din probatoriul administrat până în prezent, cauza fiind în stadiul cercetărilor rezultă faptul că inculpații sunt autorii prezumtivi ai faptei săvârșite raportat la modalitatea de săvârșire. Solicită a se constata că subzistă prima conditie al art.143, 148 lit.f C.pr.penală coroborate cu jurisprudența C:E.D.O., iar probele conving că inculpații sunt autorii prezumtivi și nu au fost alte persoane cu victima.
De asemenea, apărările inculpaților în sensul că victima a căzut de pe cal nu se justifică, s-a solicitat efectuarea expertizei medico-legale raportată cu declaratiile martorilor.
În cauză nu este modificată nici cea de a II a conditie cu privire la lipsirea de libertate raportată la pericolul concret pentru ordinea publică, jurisprudența C.E.D.O. și cea națională, fapta de lipsire de libertate fiind gravă, priveste viata unei persoane, rezultatul socialmente periculos- moartea victimei precum și împrejurarea în care a fost comisă, victima a decedat după comiterea faptei.
Apreciază că prin lăsarea inculpatilor în stare de libertate ar exista pericolul influențării desfășurării procesului penal, mai sunt de audiat martori iar administrarea probatoriului nu s-a terminat. Nici motivarea instanței de fond cu privire la lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpații sunt integrați în societate, aceste aspecte privesc fondul cauzei ca circumstanțe favorabile inculpaților și nu la aprecierea măsurii arestării preventive. Față de impactul negativ asupra opiniei publice s-a constatat că acesta există,este confirmat de declaratiile martorilor, iar atitudinea violentă a inculpatilor față de victimă, pe care a legat-o de copac și au lovit-o nu este justificată.
De asemenea, instanța de fond a mentinut doar de 2 ori arestul preventiv, cu precizarea că motivele se mențin după care s-a mentionat că aceste elemente nu mai există.
În consecință, solicită admiterea recursului declarat de P., casarea încheierii în totalitate și pe fond menținerea inculpatilor în stare de arest.
Avocat ales M. G. pentru inculpatul U. G., solicită respingerea recursului declarat de P., menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică. Solicită a se analiza actele de cercetare judecătorească și a se constata că susținerile Parchetului cu privire la temeiurile arestării subzistă nu sunt justificate. În cauză, aceste temeiuri sunt modificate fundamental, au fost audiați martorii, chiar și polițiștii astfel că s-a probat caracterul violent al victimei și scopul pentru care aceasta a fost imobilizată de către inculpați pentru a sosi organele de politie si a fi predată acestora. Solicită a se constata că victima s-a deplasat la locuința fostei soții, a intrat și prin amenințări a procedat la distrugerea usilor și a geamurilor.
Apreciază că fapta de lipsire de libertate s-a realizat nu în mod ilegal ci doar cu scopul de a astepta organele de politie întrucât sunase la numărul de telefon 112, aspect confirmat si din listingul convorbirilor telefonice. Consideră că este vorba de incidența art.465 al.3 C.pr.penală când este cazul unei infractiuni flagrante, scopul lipsirii de libertate fiind unul procesual, autorizat de lege. Nu se poate reține sustinerea Parchetului în sensul că inculpații au lovit victima cu pumnii și picioarele atât timp cât s-au administrat probe directe din care rezultă că inculpatii nu au lovit-o. Acest aspect a fost confirmat și de politistul M. L. care a întrebat victima înainte de a deceda dacă a fost lovită iar aceasta a răspuns negativ. De asemenea, a fost audiată și martora A. D. care a relatat că nu a văzut si auzit ca victima să strige după ajutor sau să declare că a fost lovită de către inculpati.
Consideră că temeiurile de fapt sunt vulnerabile, sunt temeiuri din ziare care în prezent s-au schimbat si nu mai subzistă ducând la imposibilitatea unei fapte comise prevăzută de legea penală. Mai arată că nu poate fi invocată nici gravitatea abstractă a unei fapte prevăzută de legea penală, iar dispozițiile art.136 al.ultim al c.pr.penală nu se limitează doar la gravitatea faptei ci și la examinarea concretă a contribuției materiale a săvârsirii faptei.
Din analiza probelor administrate nu rezultă că au legătură cu elementul material al lipsirii de libertate și elementul subiectiv, iar comportamentul inculpatului are reprezentarea unei persoane de bună credință, scopul urmărit fiind cel prevăzut în textul incriminator și niciodată nu a avut reprezentarea că lipsește o persoană de libertate în mod ilegal ci doar de a prinde și preda victima organelor de politie. Consideră că este improbabilă săvârsirea unei fapte prevăzută de legea penală, iar privarea de libertate în mod ilegal nu există ci are caracter procesual. Solicită a se avea în vedere înscrisul depus la instanța de fond și invocate din lucrări de specialitate.
De asemenea, solicită a se avea în vedere stadiul procesual al cauzei, mai sunt de audiat doar 3 martori și de efectuat expertiza medico-legală, iar potrivit dispozițiilor art.136 al.1 C.pr.penală nu poate exista un risc în influențarea martorilor deoarece aceste probe au legătură indirectă, toate raportate la circumstanțele personale în conformitate cu art.136 al. ultim și jurisprudența C.E.D.O. pentru a determina pericolul concret al persoanei și al faptei.
În consecință, solicită în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.penală cu art.141 C.pr.penală respingerea recursului declarat de P..
Avocat ales B. A., pentru inculpatul C. G. și în substituire pentru avocat I. C., solicită respingerea recursului declarat de P. și menținerea încheierii pronunțate ca fiind legală și temeinică. În cauză, s-a reținut faptul că victima era sub influența băuturilor alcoolice dar nu a băut cu inculpatii, nu au lovit victima și se impunea a se analiza atitudinea victimei anterior sosirii la locuința fostei soții și stabilirea traseului victimei.
Solicită a se constata că temeiurile arestării s-au modificat în prezent, urmează să se finalizeze administrarea probatoriului și a se observa că nu sunt elemente care să determine faptul că inculpații au lovit victima iar aceasta a decedat în urma loviturilor aplicate. Mai mult rezultă din declaratiile martorilor-politisti audiati că victima a afirmat că nu a fost lovită de inculpati, prin urmare susținerea procurorului sub acest aspect nu este dovedită.
De asemenea, se poate constata din analiza probelor că victima în acea zi a călărit cu toate că nu stia iar leziunile găsite se datorează căzăturii de pe cal mai ales că era în stare de ebrietate. Având în vedere că nu sunt date și probe în cauză nu se impune menținerea inculpatilor în stare de arest și nu există pericolul concret pentru ordinea publică.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul era văzut în comunitate ca fiind o persoană serioasă, un comportament corespunzător, aspect rezultat si din convorbirile telefonice în sensul că au sunat la 112 dar nu au iesit din casă ci au astepta sosirea organelor de politie. În cauză, nu s-a pornit de la prezumția de nevinovăție și nu s-a avut în vedere că scopul cu care a venit victima la locuința fostei sotii a fost acela de a ucide, folosind amenințări și realizând mai multe distrugeri în locuință.
Intimatul –inculpat C. G., în cuvântul său, solicită judecarea în stare de libertate cu precizarea că intenția victimei nu a fost de a se împăca cu sotia asa cum sustine P. atât timp cât ani de zile a lovit-o si amenintat-o, iar fiul acesteia este traumatizat din cauza tatălui-victima din cauză prin amenintările repetate la locuința acestora. Arată că a fost nevoit să imobilizeze victima până la venirea organelor de politie dar nu a lovit-o, din contră aceasta detinea un cutit asupra sa. Face cunoscut instanței si faptul că victima avea 6-7 fapte de violare de domiciliu sens în care a formulat plângere dar nu s-au luat măsuri. Se consideră nevinovat.
Intimatul-inculpat U. G. în cuvântul său, arată că victima i-a fost cumnat dar din cauza certurilor repetate cumnata sa a divortat, îl solicita mereu să intervină pentru a o apăra. Precizează că s-a sunat la 112 pentru a veni organele de politie întrucât victima nu se potolea, ameninta că omoară, distrugea usi si ferestre si se manifesta violent, fapt pentru care au fost nevoiti să îl imobilizeze pentru a-l preda organelor de poliție. Era cunoscută de politie ce persoană violentă este.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin încheierea 3.07.2013,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive privind pe inculpatii C. G. și U. G. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev de art 189 alin 1,2,6 Cp cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev de art 145/1 Cpp
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul N. nr. 41/P/2013 din 07.03.2013, înregistrat la această instanță sub nr. 1588/103/12.03.2013 au fost trimiși în judecată inculpații C. G.,arestat preventiv în baza mandatului nr. 4/U/22.01.2013 emis de Tribunalul N., și U. G., arestat în baza mandatului nr. 3 /U/22.01.2013 emis de Tribunalul N., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1, 2, 6 Cod penal.
S-a reținut, în esență, în sarcina inculpaților că în noaptea de 20/21.01.2013 au legat pe victima F. V. cu o sfoară în jurul corpului și de un copac, și că în timp ce victima era imobilizată în modalitatea arătată mai sus, inculpații au lovit-o cu pumnii în zona toracelui, cauzându-i leziuni ce au condus, în scurt timp, la decesul acesteia.
În seara zilei de 20.01.2013, în jurul orelor 22.00, F. V. - aflându-se sub influența băuturilor alcoolice - s-a deplasat la domiciliul fostei sale soții, Palaghiea Ermina I., din comuna Bozieni, ., unde a provocat scandal și a distrus mai multe geamuri ale imobilului. În interiorul casei se aflau Palaghiea Ermina I., concubinul acesteia inculpatul C. G., tatăl sus-numitei - Palaghiea G., precum și fiul său minor, F. R., în vârstă de 13 ani.
Având în vedere comportamentul violent al victimei, Palaghiea Ermina I. a apelat Serviciul de Urgență 112 și, totodată, a telefonat surorii sale, U. E. din municipiul R., județul N., pentru a veni la fața locului împreună cu soțul acesteia din urmă, inculpatul U. G. și a-i acorda sprijin în aplanarea unui eventual conflict. În momentul în care soții U. au ajuns la locuința rudei lor, din comuna Bozieni, ., în jurul orelor 23:.00, au constatat că victima F. V. se afla în interiorul curții și datorită comportamentului agresiv al acesteia, în scurt timp, inculpații C. G. și U. G. au convenit să imobilizeze victima, legând-o cu o sfoară în jurul umerilor și al abdomenului, în poziție verticală (în picioare) și apoi de un copac situat în curtea interioară a locuinței.
În jurul orelor 24.00 organele de poliție, respectiv agenții A. D. și M. L., au ajuns la fața locului (fiind sesizați prin Serviciul de Urgență 112), și au constatat că victima F. V. era legată de copac, în modalitatea descrisă mai sus. Acesta din urmă a adresat injurii organelor de poliție, refuzând să motiveze prezența sa în curtea locuinței familiei P.. Deși agentul de poliție M. L. le-a cerut persoanelor prezente: U. G., C. G., P. Ermina I. și U. E., să dezlege victima, acestea au refuzat, aspect confirmat și de agentul de poliție A. D..
În continuare, lucrătorii de poliție au mers în interiorul locuinței numitei P. Ermina I., pentru a constata pagubele provocate de victimă, cercetările fiind definitivate în jurul orelor 01.30(audieri de persoane, identificarea obiectelor distruse respectiv geamuri, ușa de acces, întocmirea procesului verbal de cercetare). După efectuarea cercetărilor în interiorul locuinței, pentru constatarea distrugerilor, la ieșirea din casă a organelor de poliție, inculpații dezlegând victima în prezența acestora, aceasta a căzut jos fiind decedată.
S-a mai reținut prin rechizitoriu că, în timp ce victima era legată de copac, inculpații C. G. și U. G. au lovit-o cu pumnii în zona toracelui și a abdomenului, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.
Din raportul medico-legal nr. 7/21.01.2013 emis de Cabinetul Medico – Legal R., a rezultat că moartea victimei F. V. a fost violentă, cauza medicală fiind șocul pancreatic prin pancreatită acută hemoragică, consecința unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale și contuzie pancreatică. Leziunea tanatogeneratoare, respectiv contuzia pancreatică putea fi produsă prin lovire activă a toracelui și abdomenului cu mijloc contondent. S-a menționat în același raport medico legal că, alcoolemia victimei în momentul decesului a fost de 1,0 gr%0.
În condițiile stabilite prin art. 3001 Cod procedură penală, s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților, dispoziție menținută succesiv prin încheierile din 13.03.2013 și 05.06.2013.
Prin prisma dispozițiilor art. 3002 raportat la art. 160b Cod procedură penală, în cursul judecății instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai mult de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, ocazie cu care face evaluarea legalității, necesității și oportunității privării de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă în prezent, sub aspectul îndeplinirii cumulative a exigențelor prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. h Cod procedură penală.
Astfel, prin încheierea nr. 3/U din 22.01.2013 pronunțată de Tribunalul N., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților U. G. și C. G. pentru o perioadă de câte 29 de zile, de la data de 22.01. 2013 până la 19.02.2013, măsura fiind prelungită ulterior prin încheierile pronunțate de instanță. Au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 3/U și nr. 4/U din 22.01.2013.
În motivarea încheierii prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă, s-a reținut că, potrivit art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpaților poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și dacă s-a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Convenția Europeană a Drepturilor Omului condiționează legalitatea privării de libertate a unei persoane de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune. Noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curtea Europeană (Hot. Gusinsky c. Rusiei din 19.05.2004) în sensul existenței unor date și informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță ca cele necesare pentru a justifica o condamnare sau o pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana să fie, în final trimisă în judecată.
Scopul reținerii și arestării preventive este să se continue cercetările urmând să se confirme sau să se infirme motivele care constituie temei al măsurii preventive.
În cauză, din probele administrate în cursul urmăririi penale și până în prezent în cursul cercetării judecătorești, rezultă că inculpații pot fi prezumtivii autori ai unei fapte sancționate de legea penală, chiar dacă ei recunosc doar că ar fi imobilizat victima și neagă exercitarea de violențe. Din raportul medico-legal nr.7/21.01.2013 emis de Cabinetul Medico – Legal R., a rezultat că moartea victimei F. V. a fost violentă, cauza medicală fiind șocul pancreatic prin pancreatită acută hemoragică, consecința unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale și contuzie pancreatică. Leziunea tanatogeneratoare, respectiv contuzia pancreatică putea fi produsă prin lovire activă a toracelui și abdomenului cu mijloc contondent. De asemenea, prin precizările făcute de Cabinetul Medico Legal R. nr. 30/11.02.2013, s-a menționat că leziunea tanatogeneratoare a fost ca urmare a unei loviri active, fiind excluse celelalte împrejurări invocate de către inculpați în apărare, care nu au avut rol în determinismul morții(fila 27 dosar urmărire penală).
În condițiile în care, așa cum rezultă din actele medico-legale menționate, moartea victimei s-a datorat exercitării de violențe asupra ei, iar inculpații au fost singurii care au avut contact fizic cu victima, se poate prezuma, până la administrarea completă a probatoriilor, existența unor indicii temeinice că ei ar putea fi autori ai infracțiunii reținută în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței.
Este adevărat că infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată, respectiv cea de lipsire de libertate în mod ilegal cu consecințe grave prevăzută de art. 189 alin. 1, 2, 6 Cod penal, este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani și că sunt astfel îndeplinite cerințele art. 148 lit. f teza I Cod procedură penală pentru privarea provizorie de libertate.
Evaluând însă pericolul concret pe care punerea în libertate a inculpaților l-ar putea constitui pentru ordinea publică, rezultă că acesta nu mai este actual, din două perspective. In acest moment, nu mai există riscul influențării sau zădărnicirii aflării adevărului (cauza Wemhoff c. Germaniei), deoarece a fost administrat integral probatoriul cerut de acuzare, fiind audiați toți martorii menționați în actul de sesizare a instanței.
Urmează a fi audiați ultimii trei martori propuși în apărare și a fi efectuată expertiza medico-legală, care fiind o probă științifică nu poate fi alterată prin intervenția inculpaților. Pe de altă parte, elementele de ordin personal relevate în referatele de evaluare întocmite de serviciul de specialitate, întărite de lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, care până la această vârstă nu au intrat în incidență cu legea penală, constituie premise care pot duce la concluzia că nu există riscul comiterii altor infracțiuni după punerea în libertate a acestora (cauza Matzenetter c Austriei), cu atât mai mult cu cât nu există probe care să releve un comportament infracțional al lor.
Pe de altă parte, gravitatea faptelor în sine poate justifica detenția provizorie doar pentru o perioadă de timp rezonabilă (cauza Matskus c. Rusia), la expirarea căreia este necesară aducerea unor argumente noi și examinarea posibilității aplicării unei măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi interdicția de a părăsi țara (cauza Khudoyorov c. Rusiei, cauza Vrencev c. Serbiei).
În speță, tribunalul a apreciat că perioada de arest preventiv deja executată de inculpați, de la data de 21.01.2013 până în prezent, are o durată rezonabilă, iar privarea în continuare de libertate ar fi de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție a acestora.
De asemenea, instanța a apreciat că arestarea preventivă nu poate fi susținută doar de rațiuni privind rezonanța socială negativă a faptelor și reacția opiniei publice, deoarece, aceasta din urmă nu reprezintă un temei absolut pentru lipsirea de libertate a unei persoane, fiind acceptată, în circumstanțe excepționale și în măsura în care se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze indubitabil, că punerea în libertate a inculpatului tulbură în mod real opinia publică (cauza Letellier c. Franței).
Având în vedere și statuarea de către CEDO, cu valoare de principiu, a faptului că în cursul desfășurării procesului penal orice persoană trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c. Italiei, cauza Dinler c. Turciei), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier c. Franței), cât și pentru celelalte considerente expuse în precedent, tribunalul constată că nu se mai impune menținerea arestului preventiv.
În concluzie, în temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, constatând că nu mai subzistă temeiul referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpații, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Obligațiile pe care urmează să le respecte inculpații constituie garanții ale bunei desfășurări a procesului și a prezenței acestora la toate termenele de judecată.
Împotriva încheierii a declarat recurs P. DE PE L. TRIBUNALUL BACĂU
Motivele de recurs sunt expuse în prezenta încheiere și nu vor mai fi reluate.
Examinând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art 385/6 alin 3 Cpp, instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat din considerentele următoare.
Dispunerea masurii arestarii preventive este un mijloc menit sa faciliteze desfasurarea urmaririi penale si a procesului penal in general. Așa fiind, este evident că intelesul atribuit art.148 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală nu este acela ca inculpatului i se imputa deja savarsirea unei infractiuni, fapt ce nu poate fi stabilit decat prin hotararea de condamnare ramasa definitiva, ci ca exista probe sau indicii considerate temeinice, in raport cu stadiul in care se afla procesul penal, despre savarsirea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru ca, pe acest temei, sa se poata lua masura arestarii preventive
Conformitatea dispozițiilor prevăzute de art.681 Cod procedură penală, art.143 Cod procedură penală cu art.5 CEDO, în ceea ce privește lăsarea la latitudinea judecătorului a unei marje de apreciere, pornind însă de la date concrete certe rezultă din chiar practica Curții Europene invocate de autorul excepției, respectiv (cauzele Brogan și alții contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997), temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens, organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze "o explicație credibilă și întemeiată" pentru dispunerea măsurii.
Rezultă așadar că și în opinia CEDO judecătorul are o marjă de apreciere pornind de la repere cu existență faptică certă, însă de la care este chemat să aprecieze dacă aceste date justifică în mod credibil și întemeiat sau potrivit dreptului intern dacă susțin presupunerea rezonabilă că învinuitul ori inculpatul a săvârșit nu o infracțiune, ci o faptă prevăzută de legea penală, sintagmă ce apare ca o garanție în plus față de practica Curții Europene din perpectiva respectării prezumției de nevinovăție, a art.23 din Constituție și art. 5 pragraful 1 CEDO care face vorbire de “ motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune” având în vedere că judecătorul este lăsat să apecize doar asupra uneia din atributele infracțiunii reglementate de art. art.17 alin.(1) din Codul penal, ceea ce presupune o intervenție mai mică a organului judiciar.
Însăși termenul de bănuială înseamnă părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; suspiciune iar termenul verosimil este sinonim cu aparență de realitate; ceva ce e plauzibil sau verosimil ceea ce presupune o intervenție a factorului uman.
Curtea este întrutotul de accord cu opinia primei instanțe referitoare la motivele care au determinat-o pe aceasta să nu mai mențină starea de arest a inculpaților . Incontestabil că susținerile parchetului referitoare la gravitatea faptei pentru care sunt cercetați inculpații sunt reale și nu pot fi negate – aspectele invederete de apărare referitoare la faptul că victima ar fi fost agresată de altcineva anterior sunt puțin credibile și nesusținute de probele de la dosar .
Potrivit art 136 Cpp scopul măsurilor preventive este de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei iar potrivit art 136 alin 8 cpp Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Ori in cauza de față există mai multe aspecte care pledează în favoarea judecării inculpaților în stare de libertate, pornind în primul rand de toate datele care caracterizează persoana inculpaților – conduita lor anterioră ireproșabilă, împrejurarea că sunt persoane liniștite la o anumită vârstă pe care astfel de incidente nu le caracterizează.
Cu privire la împrejurările săvârșirii faptei, fără ca instanța de recurs să antameze aspecte de fond care vor fi elucidate de către instanța investită cu soluționarea cauzei, reține că în cauză fapta de care sunt învinuiți inculpații s-a produs în contextual pătrunderii repetate a victimei în mod fraudulos în locuința fostei soții, prin escaladarea gardului, distrugerea sistemului de iluminat, spargerea gemurilor casei, fiind în stare de ebrietate.
În aceste condiții este evident că acțiunea inculpatului C. G. concubinul părții vătămate P. Ermina I. de a –și apăra domiciliul de pătrunderea fără drept a victimei apare ca justificată ca și a coinculpatului U. G..
Împrejurarea dacă în contextul concret al derulării evenimentelor acțiunea inculpaților întrunește elementele depășirii limitelor legitimei apărări prev de art 73 lit a Cp raportat la art 44 alin 2/1 Cp urmează a fi stabilit de către instanța de fond . Tot în privința împrejurărilor în care s-a produs decesul vitimei instanța are în vedere și culpa organelor de poliție care au acționat cu mare întârziere – dovadă fiind repetatele apeluri telefonice la serviciul de urgență 112 și care nu erau urmate de o intervenție fermă a organelor de poliție dar și împrejurarea că la sosirea acestora nu au luat măsuri de eliberare a victimei aceasta rămânând în continuare legată de copac preț de mai multe zeci de minute .
Sub aspect procesual Curtea reține că în cauză nu sunt date cum că inculpații ar încerca să influențeze aflarea adevărului dimpotrivă din ultima încheiere ar rezulta acest aspect în privința rudelor victimei .
Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr._ din 1.07.2008 „C. c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de Tribunal și însușit de Curtea de Apel.
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de CEDO în interpretarea art. 5 paragraf 3 din CEDO. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale.
Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive sau menținerea ei pe o durată mai mare de timp .
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006 Curtea Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția
Raportat la cele expuse Curtea aprecizaă și față de perioada petrecută în arest preventiv că măsura obligării de a nu părăsi țara prev de art 145/1 Cpp însoțită de obligațiile prevăzute la art 145 alin 1/1 cpp sunt apte să asigure respectarea scopului măsurilor preventive - buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei
Întrucât încheierea primei instanțe este legală și temeinică iar pentru motivele mai sus expuse motivele de recurs ale parchetului sunt nefondate și nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art 385 / 9 al 3 Cpp Curtea, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art 385/15 pct 1 lit. b Cpp.
Văzând și dispozițiile art 192 alin 2 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cpp, respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL N., împotriva încheierii din data de 3.07.2013, pronunțată de Tribunalul Neamțîn dosarul nr._ 13.
În baza art.193 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.07.2013, în prezența inculpaților arestați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. A. M. V.
N. C. I.
GREFIER,
L. G.
Red.înch. f. B. V.
Red.d.p.r. M.V.
Tehnored.L.G./ 08.07.2013.
2 ex.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 193/2013. Curtea... | Dare de mită. Art. 255 C.p.. Sentința nr. 64/2013. Curtea de... → |
|---|
