Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 165/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 1033/110/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.165
Ședința publică din 18 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I. N. C.
JUDECĂTOR: G. V. N.
JUDECĂTOR: C. C.
GREFIER: A. D. - I.
*********************************************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - a fost reprezentat legal de P. V. – procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpata M. E. împotriva încheierii din 15.02.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - inculpat, în stare de arest, asistată de apărători aleși, avocat U. C. și avocat E. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentei - inculpat, avocat U. C., arată că la acest moment este întocmit rechizitoriul, cercetările au durat 4 luni și cererea de judecare în libertate sau eventual de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea/țara, este întemeiată. Precizează că dacă s-a considerat necesară starea de arest pentru a fi efectuată o cercetare corectă, în acest moment nu mai există această cerință. Susține că nu a existat și nu există dubiu că inculpata poate influența ancheta penală și trebuie văzut dacă mai subzistă acel pericol social concret. Ca persoană, inculpata nu prezintă pericol social concret, are 60 de ani, este medic, a deținut funcții de conducere, are familie. Afirmă că, profesional, contractul de muncă îi este suspendat și nu există pericolul să mai săvârșească același gen de infracțiuni sau de alt fel. Menționează că se pune problema dacă prezintă pericol concret prin prisma faptelor săvârșite și învederează faptul că s-a ajuns la inducerea în eroare a instanțelor judecătorești. Arată că, analizând infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, se observă că pentru cea de exercitare fără drept a meseriei de farmacist, limitele de pedeapsă nu impun arestarea. Cu privire la infracțiunile de luare de mită, precizează că parchetul a mers pe continuitate, pe o amploare a fenomenului infracțional, dar este cunoscut faptul că atunci când mergi la doctor trebuie să dai ceva; este o cutumă. Susține că trebuie văzut dacă aceste fapte reprezintă o luare de mită sau primire de foloase necuvenite; trebuie văzut dacă a fost condiționat actul medical de primirea acelor produse. Afirmă că rămân cele 2 infracțiuni de trafic de influență, pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive. Menționează că dacă la luarea măsurii se vorbea despre un număr mare de acte, prin rechizitoriu, pentru trafic de influență sunt reținute doar 2 persoane: H. și B., dintre care doar cu privire la una inculpata avea atribuții de serviciu. Învederează faptul că, în legătură cu H., s-au reținut 3 infracțiuni urmare a aceluiași act material - complicitate la dare, la luare de mită și trafic de influență, ceea ce nu este corect. Arată că H. a avut calitatea de învinuită, care a influențat declarațiile pe care le-a dat. Precizează că au trecut 4 luni de la luarea măsurii, s-a întocmit rechizitoriul și pericolul social nu mai subzistă; opinia publică nu mai este afectată dacă inculpata este judecată în libertate. Apoi, contractul de muncă i-a fost suspendat, nu mai există pericol public sau să fie influențată ancheta penală, deci inculpata poate fi judecată în libertate, dându-i-se posibilitatea să-și pregătească apărarea. Susține că nici procurorul nu poate invoca o culpă medicală - profesional nu a greșit cu nimic și se va vedea pe fond dacă a greșit cu privire la acele bunuri. Solicită înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea și să i se impună inculpatei obligațiile care vor fi considerate ca fiind necesare, pentru ca aceasta să-și poată pregăti apărarea.
Apărătorul inculpatei, avocat E. M., depune la dosar motive de recurs. Arată că, în completarea domnului avocat U., cu privire la gradul de pericol social concret, nu se impune menținerea arestării preventive. Precizează că gradul de pericol social al infracțiunilor reținute inculpatului este dat de rechizitoriu, care expune 35 de fapte, dar există un trafic de influență neprobat, un trafic de influență în concurs cu complicitate la dare/luare de mită și 35 de fapte de luare de mită, constând în produse. Susține că există primire după efectuarea actului medical, fără a exista condiționalitate cu privire la întocmirea acestuia. Solicită aplicarea dispozițiilor art.136 al.8 Cpp și înlocuirea măsurii. Afirmă că, raportat la acuzațiile prezentate în rechizitoriu și la faptul că temeiurile inițiale s-au schimbat - la momentul inițial existau indicii cu privire la fapte, la pericol social, în acest moment este vizibil că nu se conturează o imagine infracțională a inculpatei, de natură să atragă măsura arestării preventive. Menționează că există multe fapte de luare de mită improbabile. Învederează faptul că temeiurile avute în vedere inițial erau că inculpata a primit mită, dar în rechizitoriu se menționează că nu a condiționat actul medical, că acele produse au fost date ulterior pentru un serviciu medical corect. Arată că pentru o perioadă infracțională de circa 2-3 ani, se discută despre o sumă de probabil 100-200 milioane, plus câteva milioane valoarea produselor. Precizează că parchetul nu aduce suficiente argumente că lăsarea în libertate a inculpatei ar împiedica buna desfășurare a procesului penal și că aceasta s-ar sustrage de la judecată. Invocă dispozițiile art.136 al.8 Cpp și persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, are familie. Susține că materialul de urmărire penală este amplu și pentru asigurarea dreptului la apărare se impune să nu se mai mențină starea de arest, observându-se că temeiurile avute în vedere inițial - faptele inițiale și necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetărilor - nu mai subzistă. Afirmă că măsura arestării trebuie să fie una excepțională, nu o anticipare a pedepsei. Menționează că arestarea preventivă trebuie să asigure buna desfășurare a procesului penal și nu există nicio probă conform art.148 Cpp că inculpata ar împiedica desfășurarea procesului penal sau că va săvârși alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât, înlocuind măsura, i se poate interzice exercitarea profesiei. Învederează că nu există nicio probă că va încerca să influențeze martorii. Arată că toate acestea îndreptățesc instanța să considere că temeiurile s-au schimbat, că situația redată în rechizitoriu diferă de cea reținută în propunerile de luare/prelungire a măsurii și solicită aplicarea art.145/1 rap. la art.145 al.1/1 și luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, precum și de obligații în sarcina inculpatei. Precizează că există alte cauze în care inculpaților li se rețin mai multe acte materiale și pentru infracțiuni la care flagrantul privește 1-2 acte materiale și nu se poate reține pericolul social prin cumularea actelor materiale. Susține că inculpata trebuie să aibă posibilitatea să-și pregătească apărarea, fără măsura arestării.
Reprezentantul Ministerului Public arată că Tribunalul Bacău a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpată, aceasta fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și exercitarea fără drept a profesiei de farmacist. Precizează că prin încheierea din data de 15.02.2013, în baza art.300/1 Cpp s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei. Astăzi, s-a susținut că această măsură nu ar mai fi de actualitate datorită caracterului de durată a cercetărilor; fiindcă cercetările au fost finalizate, dispunându-se trimiterea în judecată, fiindcă s-a dispus disjungerea pentru alte fapte. Afirmă că s-a mai susținut că prelungirea arestării preventive ar putea constitui o executare anticipată și menționează că nu s-a depășit durata rezonabilă. Învederează faptul că s-a susținut că temeiurile s-au schimbat pentru că s-au finalizat cercetările și a fost invocată obișnuința medicilor de a primi anumite produse. Arată că instanța nu poate primi aceste argumente pentru că nu constituie temeiuri pentru care s-a apreciat legalitatea și temeinicia arestării preventive. Cu privire la temeiuri, inculpata a fost trimisă în judecată pentru 33 de infracțiuni de luare de mită. Precizează că acuzațiile au fost susținute constant de lucruri noi. Susține că de la încheierea nr.126 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ulterior au fost administrate periodic noi probe din care rezultă argumentarea faptelor și gravitatea lor. Referitor la temeiurile prev. de art.148 lit.c și f Cpp și la caracterul de pericol social concret, s-a relevat că se obișnuiește oferirea de foloase medicilor, că aceste foloase ar fi reduse, ceea ce ar conduce la micșorarea gradului de pericol social al faptei. Afirmă că acest caracter de obișnuință atestă un comportament contrar legii. Menționează că, incorectitudinea relațiilor sociale constituie un grad mare de pericol social. Învederează faptul că nu s-a menționat că sumele primite nu sunt chiar modice și solicită să se aprecieze și de la ce persoane au fost solicitate. Arată că subzistă temeiurile pentru care s-a dispus arestarea și hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpata M. E. arată că nu a condiționat actul medical. Având în vedere complexitatea și volumul actelor de cercetare penală și raportat la starea de sănătate, solicită să i se dea posibilitatea să pregătească apărarea. Precizează că, fiind suspendată, nu poate împieta desfășurarea actului de justiție.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos._ 12 s-a dispus următoarele:
In baza art.300/1 alin.1 și 3 Cod pr.penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatei M. E., fiica lui G. și E., născută la data de 28.12.1954, C.N.P_, aflată în Arestul I.P.J. Bacău.
S-a dispus comunicarea măsurii la locul de deținere.
S-a constatat că inculpata a fost asistată de apărători aleși.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriu nr.1514/P din 13. 02. 2013 a PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU s-a dispus, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei M. E. – cu datele de stare civilă de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
1. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 18.10.2012, a primit suma de 1.000 lei, cu titlu de primă tranșă, de la învinuita B. C., pentru ca pe lângă exercitarea influenței la membrii Comisiei pentru Protecția Copilului, în vederea încadrării într-un anumit grad de handicap a minorei B. M. I., să elibereze un certificat medical cu un diagnostic fictiv pe baza căruia să se realizeze această încadrare.
2. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 22.10.2012, a primit de la învinuita L. S. o pungă de cafea, o pungă cu patru pere și suma de 20 de lei, în schimbul cărora a eliberat o adeverință medicală și un bilet de trimitere la psiholog, în vederea realizării formalităților necesare pentru evaluarea anuală a gradului de handicap a minorei H. E..
3. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 22.10.2012, a primit de la învinuita I. M. Crenguța produse alimentare (un curcan, 30 de ouă și un caș), în scopul de a-i elibera rețetă cu tratament medical pentru minora I. I. K..
4. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 22.10.2012, a primit de la învinuitul C. G. suma de 30 lei, în scopul de a-i elibera rețetă cu tratament medical pentru minorul C. P..
5. luare de mită, constând în aceea că, la data de 22.10.2012, a primit de la învinuita A. A.-M. suma de 50 lei, în scopul de a-i elibera rețetă cu tratament medical pentru minorul A. E. G..
6. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, la data de 22.10.2012, a primit de la învinuita C. I. suma de 100 lei, în scopul de a-i elibera rețetă cu tratament medical pentru minorul C. A. G., și anterior începând cu luna octombrie 2011, lunar, până în septembrie 2012 inclusiv, a primit diferite sume de bani de la aceeași învinuită, în vederea eliberării de rețete.
7. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în data de 15.10.2012, a pretins suma de 80 de lei, în schimbul eliberării unei rețete cu titlu de contravaloare a consultației acordate în cadrul cabinetului din Policlinica Bacău, de la numita Chinez L. și a primit suma de 100 lei.
8. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în data de 16.10.2012, a primit suma de 30 de lei de la numita Leibu V., în schimbul eliberării certificatului medical necesar pentru constituirea dosarului de reevaluare a gradului de handicap în cazul minorei Leibu S..
9. de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în perioada anilor 2011 – 2012 (ultima dată la 16.10.2012), a primit, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, în trei rânduri, diferite sume de bani de la M. A. și C. E., în total 160 lei, în vederea încadrării sau menținerii în grad de handicap a copilului acestora.
10. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 16.10.2012, a pretins de la numita N. F. sume de bani (50 de lei sau măcar 30 lei) în vederea eliberării certificatului medical necesar pentru încadrarea în grad de handicap a minorului N. I. C., refuzând eliberarea documentului în condițiile în care reprezentantul legal al minorului nu a dispus de suma de bani pretinsă.
11. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 16.10.2012, a pretins și primit de la numita Ungurașu I. suma de 25 de lei, cu titlu de contravaloare a consultației, motivat de faptul că nu avea bilet de la medicul de familie, în schimbul căreia a eliberat un certificat medical necesar pentru încadrarea minorului Ungurașu N. Ș. în grad de handicap.
12. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. , constând în aceea că, a pretins și primit de la învinuitul B. M., în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, anual, începând cu anul 2009 și ultima dată la 18.10.2012, sume de bani, în vederea eliberării unui certificat medical necesar constituirii dosarului de încadrare în grad de handicap a minorei B. C. M., precum și pentru prescrierea tratamentului necesar a fi administrat acesteia.
13. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, a pretins și a primit diferite sume de bani, de la învinuita Găborici Anișoara, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, anual, începând cu anul 2007 și ultima dată la data de 18.10.2012 (1.700 lei și 100 euro), în vederea eliberării certificatului medical necesar constituirii dosarului de evaluare a gradului de handicap atribuit minorei Găborici A..
14. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2011 – 2012 (ultimul act material datând din vara anului 2012), a pretins și primit sume de bani de la numita P. A., în vederea eliberării de certificate medicale necesare constituirii dosarului de încadrare/menținere în grad de handicap a minorei I. B. I..
15. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. , constând în aceea că, în toamna anului 2011, a pretins și ulterior a primit de la învinuita B. A.-M. suma de 3.000 lei, în vederea întocmirii documentației necesare încadrării în grad de handicap a minorului B. R. M. și ulterior în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în data de 16.10.2012, a pretins aceeași sumă, de la aceeași învinuită, în același scop, pentru reevaluarea gradului de handicap al minorului din februarie 2013
16. luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada mai – iunie 2012, a primit de la învinuita G. A. suma de 200 euro, în vederea întocmirii documentației fictive necesare încadrării în grad de handicap a minorei G. R. I..
17. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, a primit, de la învinuita M. E. în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anilor 2011 și 2012 (ultima data la 25.09.2012), de fiecare dată produse alimentare în vederea acordării de consultații și tratament pentru minorul S. M..
18. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, a primit, de la învinuitul Todeancă G., în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în datele de 26.09.2012 și ulterior 17.10.2012, produse alimentare în vederea eliberării unui certificat medical necesar constituirii dosarului de încadrare în grad de handicap a minorului Todeancă A. (nepot după fiu al învinuitului Todeancă G.) și în vederea eliberării de prescripții medicale numitului B. V. I. (nepot după fiică al învinuitului Todeancă G..
19. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, a pretins foloase necuvenite învinuiților S. M. și S. R. M., în vederea eliberării unor certificate medicale necesare constituirii dosarelor de încadrare în grad de handicap a copiilor lor minori S. E. G. și S. R. M., în condițiile în care aceștia nu erau în evidență cu tratament de specialitate.
20. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, a primit suma de 20 lei de la învinuita E. L., în scopul de a elibera documente medicale în baza cărora s-a realizat încadrarea în grad de handicap a minorei E. M.-Letiția.
21. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii august 2012, a pretins și primit de la M. G. C. suma de 600 lei, în vederea întocmirii documentației medicale necesare încadrării într-un grad superior de handicap, a minorului M. N. C..
22. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în luna septembrie 2012, a primit de la D. T. suma de 200 lei, în vederea eliberării certificatului medical necesar pentru constituirea dosarului de orientare școlară, pentru minora M. A., aflată în întreținerea acesteia.
23. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în perioada 2009 – septembrie 2012, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, anual a pretins și primit de la P. V. diferite sume de bani, în total 2.300 lei, pentru încadrarea în grad de handicap a minorei P. G. A..
24. Fapta comisă de învinuita M. E., constând în aceea că, în cursul lunii august 2012, a pretins de la numita A. M. suma de 1.000 lei, în vederea încadrării în grad de handicap a minorului D. M. S., aflat în creșterea și întreținerea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
25. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, a pretins și ulterior datei de 26.09.2012, învinuita M. E. a primit de la T. M., suma de 150 lei, în vederea încadrării minorului T. Darius Ș. într-un grad de handicap superior celui acordat în cursul anului 2011.
26. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în data de 27.09.2012, a primit de la Chievici G. suma de 50 de lei, în vederea eliberării certificatului medical necesar la comisia pentru evaluarea gradului de handicap a minorului Chievici S. Matheus.
27. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în perioada 2007 – 2012 (ultima dată în cursul lunii mai 2012), a pretins și primit de la numita H. F., diferite sume de bani (în total 1.500 lei), în vederea încadrării/menținerii în grad de handicap a miorului H. B. G..
28. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în perioada 2010 – 2012, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, anual, a pretins și primit de la numita B. M. diferite sume de bani, în total 250 lei, pentru menținerea gradului de handicap a minorei B. C..
29. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în luna august 2012, a pretins și primit de la numita I. A. M. suma de 30 lei în vederea eliberării certificatului medical necesar constituirii dosarului de încadrare în grad de handicap a minorului T. Ș. C..
30. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2008, a pretins și primit de la numita A. G. E. suma de 100 lei, pentru încadrarea în grad de handicap a minorei A. Ș. D..
31. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în perioada 2009 – 2012 (ultima dată pe data de 14.09.2012), a pretins și primit de la numita C. L. diferite sume de bani (total 3.400 lei) în vederea menținerii gradului de handicap al minorului C. R. I..
32. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii octombrie 2012, a primit suma de 50 de lei de la numita S. C., în vederea eliberării certificatului medical necesar constituirii dosarului de încadrare în grad de handicap a persoanei aflată în întreținerea acesteia, S. R. I..
33. luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, premergător evaluării în vederea încadrării în grad de handicap a minorului Ș. Bernard R., a pretins și ulterior a primit 1.000 lei de la numita Ș. I., reprezentantul legal al minorului, în vederea obținerii gradului de handicap și ulterior în cursul anului 2012, a pretins suma de 600 de lei în vederea menținerii deciziei de încadrare în grad de handicap, cu prilejul reevaluării și după evaluare a mai pretins suma de 400 de lei, în scopul de a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale în calitate de medic și membru al comisiei, lăsând impresia că-i poate atesta o internare fictivă într-o clinică universitară.
34. de exercitare fără drept a profesiei de farmacist, prev. și ped. de art. 634 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu referire la art. 281 C.pen., constând în aceea că, începând cu anul 2007 și până la data de 22.10.2012, în cadrul consultațiilor acordate în calitate de medic specialist în neurologie și psihiatrie pediatrică, a comercializat efectiv medicamente atât din cabinetul particular, ce funcționa în cadrul . Bacău, cât și din cabinetul public situat în Policlinica Bacău, în condițiile în care nu era autorizată pentru exercitarea acestei activități în conformitate cu Legea nr. 95/2006, în vederea obținerii de venituri necuvenite.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință nr. 133 din data de 23 octombrie 2012, a Tribunalului Bacău,așa cum a fost modificată prin încheierea penală nr 126/26 octombrie 2012 ,a Curții de Apel Bacău, în baza art. 149/1 alin 9 și 10 cpp raportat la art. 148 lit.c și f din cpp a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Tribunalul Bacău privind arestarea prev a inculpatei M. E. ,măsură care a fost prelungită, prin încheieri succesive ,până la data de 20. 02 . 2013, inclusiv.
Fiind sesizată din oficiu, cu menținerea stării de arest a inculpaților, în conformitate cu prevederile art 300 ind. 1 cod pr penală, instanța reține următoarele:
În art. 300/1 Cod pr penală se arată că -(1) După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
(2) Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În art. 148 Cod pr. penala se arată că la luarea măsurii arestului preventiv poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și în următoarele cazuri:
c) există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni ;
f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit jurisprudenței CEDO detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșirea unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată liniștea publică.
Recomandata nr.R(0)11 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct.3 că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a justiției ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă pct.4 al recomandării specifică în plus, că dacă existența nici unuia dintre pericole enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Din probele administrate până la această dată în cauză rezultă indicii temeinice că inculpata, față de atribuțiunile pe care le avea în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități, a săvârșit infracțiunile pentru care s-a formulat propunere de arestare preventivă și pentru care s-a dispus prelungirea acestei măsuri, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date certe că lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât judecarea în stare de libertate raportat la gravitatea faptei comise nu ar face decât să, impieteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Trebuie avut în vedere faptul că inculpata, deși nu este cunoscută cu antecedente penale, nu justifică judecarea în stare de libertate toate aceste aspecte trebuie raportate la fapta pentru care este cercetată și la potențialul care l-ar putea reprezenta pentru întreaga ordine de drept, aspecte care reprezentă eventuale criterii de individualizare a pedepselor ce vor fi aplicate în cauză.
Față de aspectele invocate de apărători, în sensul că, inculpata nu ar prezenta pericol social dacă ar fi lăsată în libertate, probele administrate în cursul urmăririi penale reflectă fără echivoc faptul că infracțiunile pentru care este cercetată prezintă o gravitate sporită, fapta săvârșită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații, medic fiind, sunt judecate în stare de libertate.
În concret, s-a apreciat că există probe care duc la bănuiala legitimă că inculpata a solicitat sume de bani, a primit sume de bani pentru ca să-și exercite influența la membrii Comisiei de Evaluare a Persoanei Adulte cu Handicap, în vederea menținerii gradului de handicap, a primit sume pentru ca să-și exercite influența la membrii Comisiei pentru Protecția Copilului, în vederea încadrarea într-un anumit grad de handicap; a primit sume de bani pentru a condiționa eliberarea de medicamente, aspecte care urmează a fi stabilite și cu ocazia cercetării judecătorești.
Urmează ca după administrarea directă de către instanță a probelor să se stabilească în concret gradul de vinovăție dar și încadrarea corespunzătoare a faptelor, criticată de apărători .
Apreciind în concret necesitatea luării măsurii arestului preventiv instanța care a dispus arestarea a constatat că se impune detenția provizorie, fiind comise infracțiuni deosebite de grave, fapte de corupție iar raportat la împrejurările comiterii în care a fost săvârșite faptele, este îndeplinită condiția privind existența pericolului concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate pentru comunitatea din care provine.
De asemenea trebuie avut în vedere că măsura arestului preventiv este în concordanță și cu dispozițiile art.5 din CEDO, respectiv măsura a fost luată pe baza unor motive verosimile, că s-a săvârșit o infracțiune sau că există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească noi fapte, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, motive ce subzistă la această dată.
Astfel, se menține în continuare cazul de arestare prevăzut de art.148 lit.c C.p.p., deoarece, atunci când s-a dispus privarea de libertate a inculpatei M. E., s-a avut în vedere existența datelor din care rezultă necesitatea împiedicării acesteia de a săvârși alte infracțiuni. Or, așa cum s-a arătat mai sus, actele dosarului indică o presupusă activitate infracțională îndelungată care a necesitat investigații extinse și amănunțite, iar lăsarea în libertate, cel puțin la acest moment procesual incipient, poate constitui un factor negativ în aflarea adevărului și o împiedicare de săvârșire de noi fapte, față de calitatea acesteia de medic.
Este adevărat că, referitor la incidența în cauză a prevederilor art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, acest text cere o condiție în plus - în sensul că trebuie să existe probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de formularea anterioară „iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică”; deci și aceste condiții prevăzute de art.148 lit.f, trebuie îndeplinite cumulativ; în cazul în care nu sunt îndeplinite cumulativ și aceste condiții nu se poate lua în mod legal măsura arestării preventive a inculpatei.
În ceea ce privește luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, Tribunalul a constatat următoarele:
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 Cod procedură penală: „Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.”
Pentru a se dispune luarea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se impune să se fi schimbate temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv, această situație a schimbării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv să preceadă soluționării și dispunerii înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă.
În cauză, așa cum s-a arătat, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, astfel că nu se justifică luarea unei alte măsuri preventive.
Pentru aflarea adevărului, este imperios necesar a fi administrate probele menționate în rechizitoriul Parchetului activități care urmează a fi făcute nemijlocit de instanță .
Prin punerea în libertate a inculpatei ar fi tulburată în mod real ordinea publică, menținerea duratei măsurii arestului preventiv fiind legitimă.
Acestea, în conformitate cu dispozițiile art.4 Cod procedură penală, instanța are obligația de a avea un rol activ în desfășurarea procesului penal și de asigura aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, la contribuția fiecăruia dintre participanți la săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată, precum și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpaților.
Suspiciunea că inculpata a săvârșit infracțiunile imputate prin rechizitoriul Parchetului, raportat la gravitatea deosebită a acestora și prin reacția particulară a opiniei publice, justifică în continuare privarea de libertate, constituind un temei "relevant și suficient", pentru a se menține arestarea preventivă, cu atât mai mult cu cât autoritățile judiciare competente au condus procedurile în condiții de deplină operativitate.
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă, în acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de luare a unei alte măsuri preventive, conform art 300 in 1 alin 2 cod pr pen.
Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție.
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatei de la 26 octombrie 2013, cu prim termen de judecată la data de 05 martie 2013, este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
În considerarea celor expuse, constatând că la acest moment, interesul general al societății prevalează în raport cu interesul inculpatei de a fi judecată în stare de libertate, Tribunalul, în conformitate cu prevederile art 300 ind. 1 alin.1 și 3 Cod pr penală, a apreciat că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă există și impune privarea de libertate, în continuare, măsură ce va fi comunicată la locul de deținere.
S-a constatat că inculpata a fost asistată de apărători angajați .
Văzând și prev art . 192 alin.3 cod pr penală;
Împotriva încheierii a declarat recurs în termen legal inculpata M. E., motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel că nu vor mai fi reluate ci doar analizate.
Analizând actele dosarului și probatoriul administrat până la acest moment al procesului, curtea consideră că măsura arestării preventive se impune a fi menținută întrucât temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatei.
Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 și prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune, fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „ factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie „, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenție precum și prin art. 23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate în dosar, existând „ suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune” măsura luării/menținerii stării de arest este justificată și prin prisma acestei jurisprudențe.
Probele administrate până în prezent pot convinge un observator obiectiv că inculpații ar putea fi autorii faptelor de care sunt învinuiți, iar acestea pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care se desfășoară cercetarea judecătorească.
Curtea consideră că aceste indicii sunt suficiente pentru a justifica menținerea față de inculpată a măsurii arestului preventiv. Art. 5 parag. 1 lit. c din Convenție se referă la noțiunea de suspiciuni întrucât nu este necesar ca la momentul arestării să existe suficiente probe pentru a aduce o acuzație. Faptele ce dau naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație. Acestea trebuie să existe la un moment procesul ulterior. Prin urmare, la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau a înlătura temeiurile arestării.
Curtea subliniază că în această fază a procesului, instanța de recurs nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea și temeinicia încadrării juridice date faptelor prin actul de sesizare și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei.
Privitor la existența în continuare a cazului prev. de art. 148 lit.f Cprpen curtea constată:
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Din actele și lucrările dosarului curtea constatată că există dovezi privind existența cazului comiterii unei infracțiuni grave apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp (cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența CEDO, măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei
Sub acest aspect,curtea constată că, în speță, existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor pentru care este cercetată inculpata, avându-se în vedere reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere și date privitoare la faptă, date care în speță, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.
Infracțiunile de trafic de influență și luare de mită prezintă un grad ridicat de pericol social, deoarece aduc atingere relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcționarii publici, precum și de către ceilalți funcționari a îndatoririlor de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu actele de corupție. În aceste condiții lăsarea inculpatei în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Curtea privește corupția ca o amenințare gravă pentru supremația dreptului, pentru democrație și drepturile omului, care erodează principiul bunei administrări a justiției, denaturează concurența, frânează dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentele morale ale societății.
Pe de altă parte, aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni foarte grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii temeinice.
Aplicând criterii impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, curtea reține că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatei impun privarea în continuare de libertate a acesteia.
Raportat la modalitatea de comitere a faptelor: inculpata, în calitate de medic specialist în neurologie și psihiatrie pediatrică, șef al Laboratorului de Sănătate mintală Infantilă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău și membru al Serviciului de Evaluare a Copilului cu Dizabilități din cadrul Direcției de Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, a acționat tocmai în exercitarea atribuțiilor de serviciu, profitând de starea disperată a persoanelor cu handicap, curtea apreciază, în acord cu opinia tribunalului, ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea inculpatei în stare de libertate.
Probele administrate până în prezent conduc la presupunerea rezonabilă a realizării unor multiple acte materiale de trafic de influență ( 2 acte materiale) și luare de mită ( 33 acte materiale ), într-un interval lung de timp ceea ce poate denota un mod obișnuit de acțiune și numai intervenția hotărâtă a organelor de urmărire penală a întrerupt activitatea ilicită a inculpatei.
Pericolul pentru ordinea publică este determinat și de faptul că prin lăsarea în libertate a inculpatei care se presupune că au exercitat în mod discreționar și oneros atribuțiile de serviciu, profitând de funcția publică deținută, urmărind doar obținerea unor foloase necuvenite și nu îndeplinirea cu probitate a funcției de medic, se creează un sentiment de insecuritate la nivelul percepției publice cu privire la aplicarea legii în mod echitabil.
Deși inculpata nu are antecedente penale, este familistă și cu studii superioare, acest fapt nu constituie o garanție în sine a lipsei de pericol social concret, dimpotrivă existenta stării de pericol este demonstrată de condițiile concrete în care s-au comis acestea, modul de operare și mijloacele folosite, natura și gravitatea infracțiunilor, consecințele produse precum și rezonanța socială pe care o au astfel de fapte în conștiința cetățenilor.
Cât privește motivele de sănătate invocate de către inculpată, pe de o parte acestea nu pot prevala interesul societății privind privarea sa de libertate, iar pe de altă parte inculpata are posibilitatea să uzeze de disp. art. 139 ind. 1 cpp potrivit cărora în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua ANP, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.
În ceea ce privește termenul rezonabil al arestării preventive curtea reține că potrivit art. 5 parag. 3 din CEDO se analizează în concreto în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. Considerentele de genul probatoriu amplu de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenție. În jurisprudența CEDO au existat cazuri în care, deși nu se vorbea de cauze complexe, grupuri infracționale organizate, prevenția a durat 2 ani (cauza Labita c Italiei), 2 ani și 7 luni ( cauza Tomasi c. Franței), 5 ani și 7 luni (cauza Letellier c. Franței), nu s-a decis că s-a încălcat termenul prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenție, așa încât nu se poate vorbi în prezenta cauză de o încălcare a termenului rezonabil
Aprecierea „ limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, faptele inculpatului care aduce atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerinței arbitrare a autorităților nu trebuie să stânjenească eforturilor instanțelor în administrarea probelor în vederea atingerii scopului procesului penal (art. 1 cpp), constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (cauza Tomasi c. Franței), iar în cauză, în raport de persoana inculpatei, de faptele săvârșite, complexitatea cauzei, îndeplinirea acestui deziderat se poate face cu menținerea stării de arest preventiv a inculpatei.
În aceste condiții, curtea reține că atât organele de urmărire penală cât și instanța au depus diligențele necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzei, care prezintă un grad ridicat de complexitate, nefiind astfel îndeplinită condiția culpei autorității pentru a se reține depășirea unui termen rezonabil.
Privitor la necesitatea luării față de inculpată a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, curtea constatată că în pofida lipsei antecedentelor penale, aceasta nu oferă garanții suficiente că nu va aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal în condițiile în care indiciile și unele probe administrate până în prezent conduc la presupunerea rezonabilă a realizării unor multiple acte materiale de trafic de influență și luare de mită, într-un interval mare de timp ceea ce poate denota un mod obișnuit de acțiune și numai intervenția hotărâtă a organelor de urmărire penală a întrerupt activitatea ilicită a inculpatei.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurentei inculpate de a fi pusă în stare de libertate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.Curtea va respinge ca nefondat recursul declarate aceasta.
Va constata că recurenta inculpată a fost asistată de apărători aleși.
Văzând și dispozițiile art.192 alin..2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct. 1 lit. „b” Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata M. E. împotriva încheierii de ședință din 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Constată că recurenta inculpată a fost asistat de apărători aleși.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 200 lei, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI
I. N. C. G. V. N.
C. C.
GREFIER
A. D. - I.
Pron.sent.pen. C. Gh.
Red.d.r. I.N.C.
Tehnored. A.D.I.
2 ex.
19.02.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1213/2013.... → |
|---|
