Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 135/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 135/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 1479/110/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 135/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -B. A.
JUDECĂTOR -N. C. I.
GREFIER- L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror V. P.
*
La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de condamnatul P. D., împotriva sentinței penale nr.146/D din 30. aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.1479 /110/2013.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-condamnat în stare de arest,asistat de avocat oficiu I. S..
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat oficiu I. S., pentru apelantul-inculpat, solicită admiterea apelului, rejudecarea cauzei având în vedere faptul că inculpatul se afla într-un loc de detinere din străinătate astfel a fost împiedicat să ia cunoștință despre continutul dosarului. Solicită onorariu avocat oficiu din fondurile M.J. potrivit referatului depus la dosar, avizat de presedintele completului de judecată si fată de care s-a dispus plata sumei de 200 lei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art.379 al.1 lit.b C.pr.penală respingerea apelului declarat de inculpat ca nefundat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat întrucât inculpatul a avut cunoștință despre existența dosarului și a avut apărător ales.
Apelantul-inculpat în cuvântul său, arată că este adevărat că a avut un apărător ales doar pentru a-i trimite niste acte în străinătate dar nu a stiut despre dosar, actele erau retinute în Marea Britanie deoarece se afla într-un Penitenciar. Prin urmare solicită admiterea cererii de rejudecarea a cauzei și a se retine că se prevalează de art.320/1 C.pr.penală.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin s.p. nr. 146/D din 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ s-a dispus:
În baza art.522/1Cpp, respingerea ca inadmisibilă cererea de rejudecare formulata de condamnatul PERDUS D., împotriva sp.209/D/2010 a Tribunalului Bacău, definitiva prin decizi nr. 831/03.03.2011 a ICCJ.
S-a constatat că condamnatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu.
În baza art.192 al.2Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău nr. _ petentul PERDUS D., a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 5221 C. proc. pen., rejudecarea dosarului nr._ al Tribunalului Bacau - in care s-a pronuntat sp.209/d/2010 a Tribunalului Bacau, definitiva prin decizia nr.831/03.03.2011 a ICCJ.- cu motivarea că în dosarul menționat, în care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu executare in regim de detentie, atât urmărirea penală, cât și judecarea cauzei au avut loc în lipsa lui, acesta fiind la munca in strainatate, de faptul ca a fost condamnat in lipsa si a luat la cunostinta pentru prima data de dosarul respectiv in momentul in care a fost arestat in vederea extradarii in Franta.
S-a dispus atasarea dosarului penal nr._ .
La termenul de judecată din data de 23.04.2013, tribunalul a pus în discuție, in prezenta petentului asistat de avocat oficiu, admisibilitatea cererii de rejudecare după extrădare formulată de petentul condamnat.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 209/D/2010 din 17.06.2010 pronuntata de catre Tribunalul Bacau in dosarul nr._ petentul P. D. - fiul lui G. și R., născut la data de 11.07.1980 în orașul Comănești, jud. Bacău, cu același domiciliu, ., ap. 9, CNP –_, cetățean român, fără ocupație, a fost condamnat in temeiul art. 2 al.1 din Legea 143/2000 modific. prin Legea 522/2004 cu aplic. prevederilor art. 41 al. 2 Cp si 37 lit. b C.penal cu aplicarea art. 74 lit.c C.penal si 76 lit. c C.penal, respectiv in temeiul art. 8 din Legea 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. b Cp. cu aplicarea art. 74 lit.c C.penal si 76 lit. c C.penal, dupa contopire, la pedeapsa rezultanta a închisorii in cuantum de 2 ani si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit.a teza a 2.a C.p. pe o durata de 1 an si s-a dispus interzicerea exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza 2a si b, C.penal in conditiile si pe durata prev. de art. 71 alin.2 C.penal.
Petentul a exercitat calea de atac a apelului la Curtea de apel Bacau care a respins ca nefundat apelul inculpatului prin decizia penală nr.111/05.10.2010 în dosar nr._ .
De asemenea, petentul a exercitat si calea de atac a recursului, la ICCJ. care la rândul sau a respins ca nefondat recursul inculpatului prin decizia penală Nr. 831/03.03.2011 in dosar nr.3690._ .
În cauză, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.279/04.03.2011 de către Tribunalul Bacău, în baza căruia s-a emis si un mandat european de arestare.
Petentul a fost identificat în Franta, fiind arestat în vederea extrădării la data de 09.01.2013, predarea acestuia către România s-a realizat în baza mandatului european de arestare nr.2 din 30.03.2011, petentul fiind preluat de autoritățile române la data de 09.01.2013.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.”
În interpretarea textului de lege menționat, trebuie pornit de la scopul reglementarii procedurii rejudecării cauzei după extrădare, și anume garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. În același sens sunt și dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora noua procedură de judecată are drept scop salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care, judecată și condamnată în lipsă, nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu a fost în măsură să-și facă apărările.
În opinia tribunalului, dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când rezultă că a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății.
Aceeași interpretare rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia, în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susținerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Interpretarea menționată este sprijinită și de modul în care legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile art. 5221 C. proc. pen. în noul Cod de procedură penală, confirmând criteriile pentru admisibilitatea cererii de rejudecare enunțate anterior. Astfel, în art. 466 alin. (2) din noul Cod se prevede că „este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.”
Caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Mihaies împotriva Franței (decizia din 25 mai 1998), Poitrimol împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).
Posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la judecata inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța.
În consecință, Tribunalul a retinut că nici reglementările internaționale și nici cele interne nu impun de plano admiterea unei cereri de rejudecare în cazul unei persoane condamnate în lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la judecată. A interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa sustragerea de la soluționarea cauzei și a da posibilitatea condamnatului să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual.
În consecință, tribunalul apreciază că, în speță, se regăsește situația descrisă mai sus - a sustragerii petentului condamnat de la judecata dosarului nr._ al Tribunalului Bacau penală - cu consecința inadmisibilității cererii de rejudecare a cauzei după extrădare.
Actele aflate în dosarul de urmărire penală demonstrează faptul că petentul avea cunoștință de urmărirea penală desfășurată împotriva sa, relevantă în acest sens fiind procesul verbal de căutare a inc. care s-a sustras de la urmărirea penală – fl. 189 – 230 vol. I, proces verbal de percheziție – fl. 113 -149 vol.I dosar de urmărire penală, iar la judecata propunerii de arestare preventiva în lipsa formulată de către DIICOT.- dosar nr._ al Tribunalului Bacau –inculpatul a avut avocat ales in persoana av. U. M..
Mai mult in cursul judecății a formulat cerere de apel si recurs, a fost asista de un avocat și a depus atât la dosarul Curtii de Apel Bacău - fl.25, cât si la dosarul ICCJ. - fl.9, cereri de amânare – semnate personal - ceea ce dovedește cunoașterea de către petent a naturii cercetărilor ce se desfășurau împotriva sa și a calității pe care o avea în dosar.
Chiar dacă s-ar accepta cele afirmate de petent în fața tribunalului, referitoare la faptul că s-a aflat la munca in străinătate, acest lucru nu schimbă împrejurarea că, fiind dovezi certe ca petentul a uzat de căile de atac, chiar dacă nu a fost prezent, petentul cunoștea și propria sa calitate în dosar. Or, este dincolo de limita plauzibilului ca o persoană ce cunoaște calitatea sa de inculpat într-un dosar de anvergură să nu se intereseze de soarta ulterioară a cauzei.
Pe de altă parte, deși era implicat într-o procedură penală și se emisese chiar un mandat de arestare preventiva pe numele sau, de care inculpatul avea cunoștință angajându-și avocat pentru apărarea drepturilor sale, prin cererile formulate si depuse la dosar petentul - aflat în străinătate - nici nu a indicat adresa reședinței, dovedind astfel intenția de a ascunde locul în care se afla la acel moment.
Astfel, in cererile de amânare formulate petentul indică drept adresă a sa pe cea din or. Comănești, ., ., adresă la care a fost citat pe tot parcursul procesului penal, fara a menționa cu privire la locația sa de la acel moment că s-ar fi aflat în străinătate, aspect suplimentar ce sprijină concluzia referitoare la sustragerea petentului de la desfășurarea urmăririi penale și, în continuare, a judecății.
S-a remarcat și faptul că la adresa din or.Comanesti, ., ., unde petentul a fost citat în toate ciclurile procesuale, a continuat să locuiască familia acestuia, iar varianta plecării sale în străinătate la munca - care nici măcar nu a fost dovedită - exclude ruperea totală a legăturilor de familie și, pe cale de consecință, impune cunoașterea de către acesta a citării sale în calitate de inculpat.
În aceste împrejurări, singurele condiții în care inculpatul ar fi putut să nu cunoască existența procesului ar fi fost ca acesta să trăiască, după plecarea sa din țară, într-o izolare completă, fără acces la nici un fel de mijloc de informare. Or, angajarea unui avocat la emiterea mandatului de arestare preventiva, formularea cererilor de apel si recurs si a cererilor de amânare aflate la dosarul cauzei dovedesc ca petentul a avut cunoștință de proces si mai mult a si uzat de toate căile legale de atac.
În legătură cu apărările petentului condamnat, tribunalul a reținut, după cum s-a arătat mai sus, petentul a avut cunoștință de procesul desfășurat împotriva sa, iar dreptul său la apărare nu a fost restricționat în cauză, el fiind cel care a ales să nu îl exercite direct.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.”
Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 5221 a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.
De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza Poitrimol c. Franței, cauza Colozza c. Italiei).
Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecății.
În cauză s-a constatat, contrar celor susținute de petent, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare si l-a exercitat efectiv, a fost reprezentat de un apărător în tot cursul procesului, însă a înțeles să nu participe la judecată, iar lipsa petentului de la judecată îi este imputabilă acestuia.
Din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că extrădarea petentului s-a realizat, cu respectarea regulii specialității, dispozițiile legale aplicabile în această materie sunt cele cuprinse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, care asigură cadrul general cu privire la extrădare (art. 5 alin. 1 și 2) și care, în art. 72 alin. (2), prevede: „dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute la art. 32 alin. (1).”
Pentru argumentele expuse mai sus și față de împrejurarea că art. 5221 C. proc. pen. conține norme dispozitive și nu imperative pentru instanța care a judecat cauza în primă instanță și care este competentă să judece cererea de rejudecare, în sensul că aceasta va putea să rejudece cauza, tribunalul nu poate reține ca fiind întemeiată susținerea petentului, în sensul că procedura instituită prin textul de lege sus-menționat este condiționată numai de cererea formulată de condamnatul extrădat.
Rejudecarea după extrădare nu este obligatorie, în condițiile in care petentul inculpat a avut la cunoștință de procesul penal:petentul s-a sustras de la urmărirea penala si judecata, părăsind țara, iar pe parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu - la judecata propunerii de arestare preventiva chiar de un avocat ales. In același sens fiind si decizia penală. nr.624/29,02.2012 si decizia pen. nr.273/28.01.2013 a ICCJ.
În concluzie, Tribunalul a constatat că, deși petentul a fost condamnat în lipsă la toate instanțele (fond, apel, recurs), nu a fost judecat fără să aibă cunoștință de procedurile derulate împotriva sa, cererile depuse sub semnătura proprie în cursul procesului penal dovedind contrariul celor susținute în cererea de rejudecare, astfel că se impune respingerea cererii formulate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel persoana condamnată P. D..
În motivarea apelului, persoana condamnat a arătat că în mod greșit prima instanță a respins cererea de rejudecare întemeiată pe dispozițiile art.522/1 C.p.p,având în vedere că pe tot parcursul procedurii a lipsit, fiind judecat în lipsă, neavând astfel posibilitatea de a lua la cunoștință despre conținutul dosarului și de a se apăra
În consecință recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Tribunalului Bacău pentru admiterea în principiu și judecarea în fond a cererii de rejudecare după extrădare formulată de către acesta.
Curtea examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care față de o persoană judecată și condamnată în lipsă s-a derulat procedura de extrădare în România,sau aceasta a fost predată în baza unui mandat european de arestare această persoană va putea fi rejudecată, la cererea sa, de către instanța care a judecat cauza în primul grad de jurisdicție.
Același text de lege, în alin. (2), face trimitere la procedura de rejudecare înscrisă în art. 405 - 408 C. proc. pen., procedură care este valabilă pentru rejudecarea cauzelor după admiterea în principiu a cererilor de revizuire. Aceste norme procedurale trimit la regulile de procedură privind judecata în primă instanță, înscrise în art. 345 - 353 și art. 373 C. proc. pen.
Din economia dispozițiilor legale amintite mai sus, rezultă că atunci când o persoană a fost extrădată sau a fost predată în baza unui mandat european de arestare, după ce a fost judecată și condamnată în lipsă, se va putea trece la rejudecarea cauzei de către prima instanță, la cererea condamnatului.
În cauză, se constată că procedură judiciară corespunzătoare fazei judecății s-a desfășurat în absența inculpatului, acesta părăsind țara anterior începerii cercetării judecătorești, fiind apoi extrădat după rămânerea definitivă a condamnării.
Curtea remarcă că plecarea din țară a apelantului în cursul procesului penal constituie o dovadă a relei credințe a acestuia, întrucât acesta a avut cunoștință despre procedura penală derulată de împotriva apelantului condamnat(atât despre urmărirea penală cât și despre faza judecății).
Deși inculpatul nu s-a prezentat la nici un termen de judecata, acesta a beneficiat de serviciile apărătorului, care l-a reprezentat pe tot parcursul procesului si conform art. 172-173 Cod procedura penala, apărătorul a avut posibilitatea sa exercite toate drepturile procesuale ale inculpatului, fiind obligat sa asigure asistența juridică acestuia.
Mai mult decât atât, cu ocazia soluționării propunerii procurorului de arestare preventivă, apelantul a fost reprezentat de apărător ales.
În consecință,Curtea notează că apelantul și-a exercitat toate drepturile procesuale prin apărătorul său, care i-a reprezentat interesele.
Față de actele dosarului, Curtea constată că la judecarea cauzei, deși s-a făcut în lipsa inculpatului P. D., acesta a fost citat în mod corect la domiciliul său, domiciliu declarat în fața organelor judiciare (loc unde locuiește și familia apelantului), iar lipsa inculpatului de la judecată, îi este pe deplin imputabilă.
Curtea apreciază că plecarea din țară a recurentului, în condițiile în care cunoștea existența procesului penal pornit împotriva sa( aspect ce rezultă cu certitudine din împrejurarea că și-a angajat apărător ales în cursul urmăririi penale, care l-a reprezentat cu ocazia soluționării propunerii procurorului de luare a măsurii arestării preventive) nu poate fi interpretată decât ca sustragere de la judecată, deoarece în aceasta etapă, există raporturi juridice de drept procesual penal și, deci, obligații procesuale, în funcție de care aprecierile sunt în sensul manifestării relei credințe din partea recurentului.
Curtea reamintește totodată, că fugarii și cei care au renunțat fără echivoc la dreptul de a comparea în persoană, nu intră în câmpul de aplicare a art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Decizia X/2 august 2006, recurentul aflându-se in situația mai sus menționată fiind necesară extrădarea sa pentru punerea în executare a sentinței penale de condamnare.
Apelantul condamnat P. D. nu este o persoană judecată și condamnată în lipsă, în înțelesul art. 522 indice 1 Cod procedura penală si, prin urmare, după extrădare, nu poate beneficia de rejudecarea cauzei.
Curtea notează că absența apelantului de la judecarea cauzei în prima instanță, s-a datorat plecării culpabile a acestuia în străinătate, plecare care, însă nu i-a afectat dreptul la apărare, acesta fiind reprezentat de un avocat.
Nu se poate accepta susținerea apelantului, că este o persoană judecată si condamnată în lipsă, deoarece a avut cunoștință despre procesul penal, iar plecarea sa în străinătate, anterior începerii urmăririi penale și sesizării instanței este consecința încălcării cu rea credință a obligațiilor procesuale ce decurgeau din calitatea sa de persoană acuzată, care a atras ulterior și arestarea preventivă în lipsă a apelantului.
Pentru motivele mai sus arătate în interpretarea corectă a condiției existenței „unei persoane judecate și condamnate în lipsă”, cuprinsă în art. 522/11 Cod procedura penala, Curtea, în acord cu opinia primei instanțe, apreciază că, deși recurentul inculpat a lipsit atât la toate termenele de judecată, cat si la pronunțare, nu se află în situația prev. de art . 522/1 Cod procedura penala, drept pentru care apelul condamnatului va fi respins.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.p.p
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.379 pct.l lit.b Cod procedură penală, respinge ce nefondat apelul declarat de apelantul-condamnat P. D. împotriva sentinței penale nr. l46/D din data de 30.04.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ .
Constată că apelant-condamnat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
In baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul-condamnat să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul condamnat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.09.2013, în prezența apelantului-condamnat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
B. A. N. C. I.
GREFIER,
L. G.
Red.s.p.f. B. V.S.
Red.d.p.a. B.A.
Tehnored.L.G./ 05.09.2013./3 ex.
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 148/2013.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 113/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
