Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 43/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 10075/180/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.43/2013

Ședința publică de la 17 IANUARIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. M.

JUDECĂTOR: C. C.

JUDECĂTOR: M. A. A.

GREFIER B. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău –legal reprezentat prin:

PROCUROR L. E.

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul G. P., împotriva sentinței penale nr.1788 din 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat G. P., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat G. D., lipsă fiind intimata parte vătămată B. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul inculpat G. P., fiind întrebat, precizează că își menține recursul formulat în cauză și nu dorește să dea declarație în fața instanței de control judiciar.

Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat G. D. având cuvântul pentru recurentul inculpat G. P., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond aplicarea arrt.81 Cod penal sau art.861 Cod penal întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile privind suspendarea pedepsei, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, având în vedere poziția inculpatului de recunoaștere, și că nu are antecedente penale.

Depune referatul pentru plata onorariului din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Recurentul inculpat G. P., având ultimul cuvânt, precizează că regretă fapta și lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

Deliberând

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1788/07.11.2012 a Judecătoriei Bacău s-a dispus:

1. In temeiul art. 192 al. 1, 2 Cp cu aplic. art. 75 al. 1 lit. c Cp, art. 320¹ al. 7 Cpp, art. 74 al. 1 lit. a Cp, art. 76 al. 1 lit. d Cp, art. 80 Cp condamnarea inculpatului G. P., cetatean roman, fiul lui M. si M., nascut la data de 10.07.1988 in mun. Bacau, jud. Bacau, domiciliat in .. C., jud. Bacău, CNP_, fara antecedente penale la pedeapsa inchisorii in cuantum de 1 an si 10 luni pentru savarsirea infractiunii de violare de domiciliu.

2. In temeiul art. 211 al. 1, al. 2 lit. a si b, al. 2¹ lit. a, b si c Cp cu aplic. art. 75 al. 1 lit. c Cp, art. 320¹ al. 7 Cpp, art. 74 al. 1 lit. a Cp, art. 76 al. 1 lit. c Cp, art. 80 Cp condamnarea inculpatului G. P., cetatean roman, fiul lui M. si M., nascut la data de 10.07.1988 in mun. Bacau, jud. Bacau, domiciliat in .. C., jud. Bacău, CNP_, fara antecedente penale la pedeapsa inchisorii in cuantum de 3 ani pentru savarsirea infractiunii de talharie in forma agravata.

În temeiul art. 33 lit. a Cp rap la art. 34 al. 1 lit. b Cp au fost contopite pedepsele astfel cum au fost stabilite la punctele 1 si 2 in cea mai grea de 3 ani inchisoare.

Pedeapsa de executat: 3 ani inchisoare.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit.b din C.p. pe durata prev. de art. 71 al. 2 C.p.

În baza art. 350 alin. 1 C.proc.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului G. P..

În baza art. 88 C.pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv din data de 29.06.2012 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul G. P., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul articolului 189 C.proc.pen. suma de 300 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu avocat V. V.-faza de judecată a fost avansată din Fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 38 Cpp s-a disjuns cauza cu privire la judecarea inculpatului P. I..

Pentru a pronunța această decizie, Judecătoria Bacău a reținut că prin rechizitoriul nr. 1106/P/2012 din data de 23.07.2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau au fost trimiși in judecata inculpatii G. P. SI P. I., sub aspectul savarsirii infractiunilor de talharie si violare de domiciliu, fapte prevazute de art. 192 al. 1, al. 2 Cp si art. 211 al. 1, 2 lit. a, b, al. 2 ind. 1 lit. a, b, c Cp cu aplic. art. 75 al. 1 lit. c Cp si art. 33 lit. a Cp, fapte constand in aceea ca in noaptea de 14/15.11.2011, in jurul orelor 02.30, inculpatii insotit de numitii V. A., F. M. I. si Lorent E. G., ultimul fiind minor, fiind mascati, inarmati cu un cutit, au patruns fara drept in locuinta partii vatamate B. R., de unde au sustras mai multe bunuri.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Bacau la data de 23.07.2012 sub nr._ .

Prezent in fata instantei la termenul din data de 5.11.2012, inculpatul G. P. in stare de arest, asistat de aparator oficiu, a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu, și-a însușit întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, solicitand aplicarea procedurii simplificate prevazute de art. 320 ind 1 Cpp.

Inculpatul P. I. nu s-a prezentat in instanta, sustragandu-se cercetarii judecatoresti.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În fapt, s-a retinut ca in data de 15.11.2011, în jurul orelor 02.50, în urma unui apel la SNUAU 112, organele de politie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în acea noapte persoane necunoscute au pătruns în locuinta părtii vătămate B. R., din comuna C., . Bacău si, prin amenintare, i-au sustras bunuri în valoare de aproximativ 2.100 lei.

In ziua de 14.11.2011, inculpatii G. P., P. I., V. A., Focsa M. I. si minorul Lorent E. G., după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, la initiativa inculpatului G. P., au hotărât să se deplaseze la locuinta părtii vătămate B. R. pentru a sustrage bunuri susceptibile de valorificare. De mentionat că inculpatul G. P. stia că victima este profesor de limba maghiară, iar imobilul în care aceasta locuia este închiriat de victimă de la tatăl inculpatului.

În realizarea rezolutiei infractionale, inculpatii si-au confectionat cagule, pentru a nu fi recunoscuti de partea vătămată si, astfel mascati, au pornit către locuinta acesteia după ce, în prealabil, inculpatul G. P. s-a înarmat cu un cutit. Acestia au sărit gardul în curtea locuintei, iar inculpatul G. P. a lovit usa de acces cu piciorul, determinând distrugerea acesteia si împreună cu inculpatul P. I. au pătruns în interiorul locuintei. Restul grupului, format de inculpatii V. A., Focsa M. I. si minorul Lorent E. G., a rămas în afara imobilului pentru a asigura paza si pentru o eventuală interventie.

Astfel, partea vătămată a fost trezită de un zgomot venit dinspre usa de acces în locuintă iar, în momentul în care s-a ridicat din pat, o persoană mascată cu o cagulă de culoare neagră, a amenintat-o cu un cutit în timp ce o a doua persoană, mascată în acelasi fel, a început să caute prin cameră bunuri de valoare. Autorii au acoperit capul victimei cu un un cearsaf, timp în care au răvăsit lucrurile din cameră, însusindu-si în final un telefon mobil marca Nokia, un laptop si un reportofon, cei doi coautori dovedindu-se a fi inculpatii G. P. si P. I..

Când autorii tâlhăriei au iesit cu bunurile sustrase, grupul a fugit prin spatele casei, spre pădurea din apropiere.

Imediat dupa savarsirea faptelor inculpatii G. si P. au parasit teritoriul Romaniei, probele administrate in cauza demonstrand ca acestia se afla in Germania, orasul Berlin.

Fapta retinuta in sarcina inculpatului este dovedita cu urmatoarele mijloace de proba: declaratia inculpatului prin care acesta recunoaste faptele astfel cum au fost descrise mai sus, coroborate cu declaratiile partii vatamate, cu procesul verbal de cercetare la fata locului, procesul verbal de reconstituire, procesul verbal de perchezitie domiciliara, cu declaratiile martorilor G. P., V. A., Focsa M. I., Lorent E. G., G. M., P. M., Halmac C., G. M., P. I., P. M., B. C., mijloace de proba care atesta ca care atestă că cei doi inculpați au sustras bunurile din locuinta partilor vatamate.

Prin urmare, din analizarea și coroborarea mijloacelor de probă ce preced, instanța a constatat, în mod indubitabil, împrejurarea că situația de fapt, astfel cum a fost reținută în considerentele ce preced, a fost pe deplin dovedită.

In drept, faptele inculpatului G. P. care impreuna cu inculpatul P. I. insotiti de numitii V. A., F. M. I. si Lorent E. G., ultimul fiind minor, fiind mascat, inarmat cu un cutit, a patruns fara drept in locuinta partii vatamate B. R., de unde a sustras mai multe bunuri intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor prev si ped de art. 192 al. 1, al. 2 Cp si art. 211 al. 1, 2 lit. a, b, al. 2 ind. 1 lit. a, b, c Cp cu aplic. art. 75 al. 1 lit. c Cp si art. 33 lit. a Cp

Astfel, fiind făcută dovada faptelor ce constituie infracțiuni, dar și văzând că acestea au fost comise cu vinovăție de către inculpat (forma de vinovăție a intenției directe, în accepțiunea prevederilor art. 19 alin1 pct.1 lit.a C.pen.), în temeiul art.345 al.2 din C.p.p. instanța a dispus condamnarea inculpatului G. P. pentru comiterea infracțiunilor prev de art. 192 al. 1, al. 2 Cp si art. 211 al. 1, 2 lit. a, b, al. 2 ind. 1 lit. a, b, c Cp cu aplic. art. 75 al. 1 lit. c Cp.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art. 72 din C.pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret instanța a constatat că fapta inculpatului prezintă pericol social pentru valorile ocrotite de art. 192 al. 1, al. 2 Cp si art. 211 al. 1, 2 lit. a, b, al. 2 ind. 1 lit. a, b, c Cp ( patrimoniul persoanei, inviolabilitatea locuintei persoanei, integritatea fizica a persoanei, posesia bunurilor mobile, integritatea corporală și sănătatea persoanelor, dar și vieții domestice). Totodată instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute la aceste articole, limite care vor fi reduse cu o treime in cauza fiind aplicabila procedura prevazuta de art. 320 ind. 1 Cpp.

Infracțiunile comise de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acestora, cât și din împrejurările concrete de săvârșire a faptei, insotit de mai multe persoane, din care una minora ( retinandu-se si agravanta prev de art 75 al. 1 lit. c Cp), inarmat, mascat, prin patrunderea in locuinta partii vatamate. S-a avut in vedere si faptul ca inculpatul este infractor primar. La individualizarea pedepsei instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 al. 1 lit. a Cp. cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege potrivit art. 76 lit. d C. pen.

Raportat la criteriile de individualizare arătate mai sus și a art. 80 C.pen., judecând în aceste limite instanța a aplicat inculpatului o pedeapsa de 1 an si 10 luni închisoare pentru savarsirea infractiunii de violare de domiciliu si 3 ani pentru savarsirea infractiunii de talharie in forma agravata, pedepse c are corespund scopului prev de art. 52 Cp.

In cauza fiind incidente dispozitiile referitoare la concursul de infractiuni, in baza art. 33 lit. a rap la art. 34 al. 1 lit. b Cp s-au contopit cele 2 pedepse stabilite in cauza in cea mai grea de 3 ani inchisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, s-a reținut că natura faptei săvârșite conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a și b din C.pen., cu excepția dreptului de a alege.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicata inculpatului, instanța a considerat că aceasta trebuie să fie cu executare efectivă, data fiind gravitatea deosebita a faptelor savarsite de inculpat, debutul infracțional extrem de periculos al acestuia dar și conduita procesuală a acestuia în faza de urmarire penala ( inculpatul sustragandu-se cercetarilor si parasind teritoriul Romaniei), neexistând astfel indicii că acesta s-ar putea reeduca social prin aplicarea unei pedepse cu suspendare.

În baza art. 350 alin. 1 C.proc.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G. P..

În baza art. 88 C.pen. s-a scazut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv din data de 29.06.2012 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul G. P., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art.38 C.pen. si art. 320 ind. 1 al. 5 Cpp s-a disjuns cauza cu privire la judecarea inculpatului P. I., aceasta fiind necesară pentru soluționarea cu celeritate a cauzei în ceea ce îl privește pe inculpatul arestat in cauza G. P., care s-a prevalat de art.320¹ C.p.p. precum si latura civila.

Conform art. 191 alin.1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul G. P. să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, întrucât s-a stabilit culpa sa procesuală prin pronunțarea unei soluții de condamnare.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, recurentul inculpat G. P., pentru netemeinicie invocând aplicarea unei sancțiuni prea aspre, în cuantum și ca modalitate de executare, motivele de recurs fiind detaliate în considerentele prezentei decizii penale.

Analizând sentința penală recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub aspectele enumerate expres și limitativ de art. 385/9 alin. 3 c. pr. pen., instanța de recurs constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.

Hotărârea prin care instanța de fond a soluționat fondul cauzei cuprinde în considerente, descrierea faptei reținută de instanță în sarcina inculpatului recurent, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante și cele atenuante, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, precum și analiza tuturor elementelor de fapt, pe care se sprijină soluția dată cauzei judecate, conform art. 356 c. pr. pen.

Instanța de fond, a ținut cont de toate aceste aspecte detaliate mai sus și a reținut în mod corect și complet situația de fapt. A realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză din care rezultă atât existența faptei pentru care recurentul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea faptei cu vinovăție în forma cerută de lege.

Au fost avute astfel în vedere: sesizarea și declarația părții vătămate B. RESZO, procesul verbal de cercetare la fața locului și de reconstituire și de percheziție domiciliară depozițiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale F. M., V. A., LORENT E. G., P. M., P. M., HALMAC C., G. M., P. I., P. M. și B. C., fișa de cazier judiciar inculpatului și declarațiile de recunoaștere a acestuia, inculpatul prevalându-se de procedura simplificată în condițiile recunoașterii necondiționate a infracțiunilor.

Inculpatul recurent a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță și aplicarea prevederilor privind suspendarea condiționată sub supraveghere a pedepsei, însă individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului.

În această manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială cu atât mai mult, în cazul infracțiunilor de tâlhărie, raportat la dimensiunea actuală a fenomenului infracțional și trebuie avute în vedere, în egală măsură persoana infractorului, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și așteptările societății față de mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între aceste aspecte.

Reținând așadar, conținutul concret al faptei – acțiunea de deposedare de bunuri a părții civile, prin amenințarea cu un cuțit, faptă ce a avut loc pe proprietatea privată a victimei, în locuința acesteia, pe timpul nopții, la orele 02,30, de mai multe persoane, printre care și un minor, care asigurau paza în afara imobilului, mijloacele folosite, inculpații au folosit cagule pentru a nu fi recunoscuți, actele de premeditare, pregătirea și confecționarea cagulelor, urmarea imediată și în egală măsură, caracterul și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și gravitatea urmărilor acesteia, prejudiciul efectiv produs, deloc modic pentru nivelul financiar al victimei, instanța de recurs constată că reinserția socială a inculpatului va putea fi realizată doar prin executarea pedepsei, în regim de detenție.

Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului recurent prevederile art. 320/1 C.Pr.P..,dispozițiile privind circumstanțele atenuante, a dat eficiență acestor prevederi legale instituite de legiuitor în favoarea inculpaților și a manifestat clemență în aplicarea sancțiunii, pedeapsa aplicată fiind blândă în raport de împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile.

În consecință, pentru toate aceste considerente, respectând și dispozițiile prevăzute de art. 385/8 C.Pr.P.., corob. cu art. 372 C.Pr.P.., privind neagravarea situației în propriul recurs și constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în conformitate cu prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b c. pr. pen., Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 c. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b c. pr. pen., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat G. P., împotriva sentinței penale nr. 1788/07.11.2012 a Judecătoriei Bacău.

Deduce în continuare detenția inculpatului începând cu data de 07.11.2012.

În temeiul art. 192 alin. 2 c. pr. pen., obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. M. C. C.

M. A. A.

GREFIER

B. M. D.

Pron.sent.pen.I. M.

Red.dec. C.C.

Tehnored. B.M.D.

2 ex.

24.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel BACĂU