Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 866/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 866/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-09-2015

Dosar nr._ /2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.866

Ședința publică de la 22 SEPTEMBRIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. M.

JUDECĂTOR: P. D.

GREFIER: B. M. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror S. M.

*

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA BACĂUîmpotriva sentinței penale nr. 457 din 26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat B. L., asistat de avocat ales M. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

S-a procedat la identificarea intimatului inculpat B. L., legitimat cu CI . nr._, CNP._, cu domiciliu în Bacău, .> Intimatul inculpat B. L., fiind întrebat, precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de control judiciar.

Apărătorul intimatului inculpat depune la dosar copie de pe dovada de reținere a permisului de conducere din data de 26.07.2013, conform cu originalul, eliberată de Poliția mun.Bacău.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău, desființarea în parte a sentinței penale apelate cu privire la omisiunea instanței de fond de a dispune și aplicarea prevederilor art.85 alin.2 lit.g), privind obligația inculpatului de a nu conduce anumite categorii de vehicule.

Avocat M. D. având cuvântul pentru intimatul inculpat B. L., solicită respingerea apelului ca nefondat declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău.

Arată că a depus la dosar dovada de reținere a permisului de conducere din data de 26.07.2013, și practic de la această dată inculpatul a fost privat de dreptul de a conduce autovehicule iar prin însăși declararea apelului de către P. de pe lângă Judecătoria Bacău, practic s-a prelungit aceste termen cu încă 6 luni. Arată că dispozițiile art.85 al.2 C.p.p. nu reprezintă o obligație pentru magistratul care judecă cauza, pentru că în considerentele motivelor de apel se precizează că s-a omis a se dispune aceste prevederi, ori legiuitorul a lăsat la latitudinea magistratului aplicabilitatea acestor prevederi și din punctul său de vedere aceste prevederi sunt falcutative. Arată că inculpatul a conștientizat repercursiunile faptelor sale, și după cum se poate observa atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești nu a formulat nici o cerere de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule.

Intimatul inculpat B. L., având cuvântul arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

deliberând

Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.457 din 26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art.396 alin.1 și 4 Cod procedură penală, raportat la art.83 Cod penal, s-a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului B. L., fiul lui I. și M., născut la data de 23.09.1976 în mun. Bacău, domiciliat în municipiul Bacău, ./C/13, jud. Bacău, CNP_, fără antecedente penale, față de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 alin 1 Cod penal, cu art. 5 Cod penal și cu aplicarea art. 374, cu referire la art. 396 alin.10 Cod procedură penală.

În baza art.83 alin.1 și 3 Cod penal, s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii și a pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art.84 Cod penal de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin.1 Cod penal, s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.86 alin.1 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău .

În baza art.404 alin.3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art.274 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr 7274/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, privind pe inculpatul B. L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 26.07.2013 a condus autovehiculul marca Opel Vectra cu număr de înmatriculare_ pe . municipiul Bacău având o îmbibație în sânge de 1,30 gr respectiv 1,15gr la 1000 ml sânge

Inculpatul a recunoscut în fața instanței săvârșirea faptei și a solicitat la termenul din data de 19.03.2015, ca judecata să se desfășoare potrivit prevederilor art.374- 375 Cod procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 396 alin.10 Cod procedură penală.

Prima instanță a arătat că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: proces - verbal de consemnare a plângerii, denunțului oral (telefonic) sau din oficiu, fl.5, proces - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, fl.6-7, cerere analiză, proces verbal de prelevare, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1774/1775 din data de 29.07.2013, fl.11-16, declarație martor L. Miluță-fl. 9-10, declarație suspect, fl.8, 18-20, 22 și declarație inculpat din data de 16.07.2014.

CU PRIVIRE LA ÎNCADRAREA JURIDICĂ

Noua reglementare, respectiv art.336 alin.1 Cod penal prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii penale, în timp ce art. 87 alin 1 din O.U.G. nr.195/2002 prevede doar pedeapsa închisorii.

Vechea reglementare a codului penal ar putea fi considerată ca fiind mai favorabilă, doar în condițiile în care inculpatul nu se prezenta în fața instanței sau nu-și dădea acord pentru efectuarea unei activități în folosul comunității, situație în care prevederile O.U.G. nr.195/2002 și ale Codului penal din 1969 sunt legea penală favorabilă, având în vedere modalitățile de executare a pedepsei precum și a condițiilor prevăzute pentru aplicarea acestora, de Codul penal din 1969.

În condițiile neprezentării în fața instanței, sau neprezentării acordului pentru muncă în folosul comunității instanța, ar urma ca potrivit prevederilor Noului Cod penal să aplice o pedeapsă cu executare, fie cu amendă, fie cu închisoare

Un alt argument este acela că, în condițiile aplicării unei pedepse cu închisoarea, chiar și cu suspendarea condiționată, potrivit prevederilor art. 81 Cod penal din 1969, termenul de încercare (supraveghere), care ar urma să fie stabilit, poate fi de la 2 ani și 3 luni până la 5 ani, în timp ce în cazul amânării aplicării unei pedepse, termenul de supraveghere este de doar 2 ani.

În concluzie, motivează instanța de fond, pentru faptele săvârșite înainte de 01.02.2014, data intrării în vigoare a Noului Cod Penal, legea penală veche, respectiv Codul penal din 1969, este lege penală favorabilă doar în condițiile în care inculpatul nu se prezintă la judecată sau nu-și dă acordul pentru prestarea unei activități în folosul comunității, iar în situația prezentării acestuia și prezentării acordului de a presta o activitate în folosul comunității legea penală favorabilă este legea penală de după 01.02.2014.

Prima instanță a motivat că la individualizarea pedepsei care va fi stabilită în sarcina a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, ora și locul, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii – respectiv faptul că nu au existat astfel de consecințe, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pentru aceste motive instanța a stabilit o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art.83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 135 zile închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare sau amendă, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Bacău.

P. de pe lângă Judecătoria Bacău a criticat hotărârea apelată sub aspectul omisiunii instanței de judecată de a dispune și aplicarea prevederilor art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, privind obligația de a nu conduce anumite categorii de vehicule.

Cu privire la situația de fapt se reține că, după ce în seara zilei de 25.07.2013 a consumat băuturi alcoolice, în jurul orelor 00:30 din data de 26.07.2013, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca „Opel Vectra”, cu număr de înmatriculare_ și în timp ce se deplasa pe . municipiul Bacău a fost oprit de către un echipaj de poliție ce asigura serviciul de patrulare în trafic.

în urma testării cu aparatul alcool test marca Drager Printer, . nr. 0398, nr. test_, s-a stabilit că inculpatul avea o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Bacău în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru a se stabili valoarea alcoolemiei, rezultatele consemnate în buletinul de analiză toxicologică indicând o concentrație de 1,30 g%o alcool pur în sânge pentru prima probă și 1,15 g%o alcool pur în sânge pentru cea de-a doua. Cu ocazia întocmirii procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, inculpatul B. L. a declarat că în data de 25.07.2013, în jurul orelor 22:30, după ce a plecat cu autoturismul proprietate personală de la serviciu .. de pe Calea Moldovei, a oprit în dreptul stației pentru mijloace de transport în comun „Selena”, de pe . a consumat o sticlă de 500 ml bere alcoolizată, iar cu prilejul audierii în calitate de inculpat a arătat că în cursul aceleiași zile mai consumase la prânz o bere cu alcool tot de 500 ml.

Potrivit art.74 alin. 1 Cod penal, la stabilirea duratei ori a cuantumului pedepselor se ține seama de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, potrivit următoarelor criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, (...) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce privește limitele de pedeapsă se reține împrejurarea că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, solicitare admisă de către instanță, situație în care limitele de pedeapsă pentru fapta comisă de inculpat sunt de la 8 luni la 3 ani și 4 luni în cazul închisorii.

Gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului rezultă din faptul conducerii autoturismului pe o arteră de circulație din mun. Bacău, pe timp de noapte și de gradul de îmbibație alcoolică pe care a prezentat-o acesta, respectiv de 1,30%o la momentul recoltării primei probe de sânge, care s-a datorat consumului cantității de alcool din ziua precedentă, precizată mai sus. Studiile efectuate de specialiști în domeniu au demonstrat că alcoolul, chiar consumat în cantități mici, .diminuează simțitor puterea de discernământ, capacitatea de concentrare și atenția conducătorilor auto, le alterează reflexele și timpul de reacție, iar numărul erorilor în conducerea autovehiculului și al încălcărilor legii crește direct proporțional cu cantitatea de alcool ingerat.

Împrejurările arătate denotă indiferența inculpatului față de normele de conduită rutieră și de urmările ce s-ar fi putut produce datorită încălcării acestora, norme ce au ca obiect protejarea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.

P. apreciază că, în soluția instanței de fond, era necesară și impunerea obligației de a nu conduce vehicule prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. g) Cod penal, pe o durată de 4 luni, pentru o individualizare completă a măsurii amânării aplicării pedepsei. Această măsură este necesară raportat la specificul infracțiunii comise, în scopul de a determina inculpatul să adopte o conduită corectă față de normele rutiere și să conștientizeze riscurile pentru siguranța traficului rutier pe care le determină conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, altminteri nu s-ar realiza decât un minim de constrângere, ce poate fi luat de către acesta ca un simplu avertisment.

Față de cele de mai sus, s-a solicitat ca, în temeiul art. 421 alin. 1, pct. 2, lit. a) Cod procedură penală, să fie admis apelului declarat, în ceea ce privește omisiunea de a stabili pentru inculpat obligația prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal.

Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.417 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi admis, pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de inculpat o corectă încadrare juridică și a făcut judicioasă individualizare a pedepsei principale, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, însă, în mod greșit, nu a impus inculpatului, pe durata termenului de supraveghere și obligația prevăzută de art.85 alin.2 lit.g Cod penal.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită, cu arătarea timpului și locului unde a fost comisă, încadrarea juridică dată acesteia; de asemenea a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu completările și corectivele care vor fi făcute.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția intimatului-inculpat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

De altfel, inculpatul a declarat, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, cerere care, în mod legal, a fost admisă de instanța de fond.

În raport de gravitatea infracțiunii săvârșite, rezultând și din faptul conducerii autoturismului pe o arteră de circulație din mun. Bacău, pe timp de noapte, de gradul de îmbibație alcoolică pe care a prezentat-o acesta, respectiv de 1,30%o la momentul recoltării primei probe de sânge, care s-a datorat consumului cantității de alcool din ziua precedentă, precizată mai sus, consecințele consumului de alcool asupra conducătorilor de autovehicule, împrejurările în care s-a comis infracțiunea și persoana inculpatului, Curtea constată că se impune stabilirea în sarcina inculpatului a obligației prevăzute de art.85 alin.1 litg. Cod penal, respectiv, obligația de a nu conduce nici o categorie de autovehicule.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinței penale nr.457/2015 din data de 26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, numai în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor art.85 alin.2 lit.g Cod penal, va fi desființată în parte sentința penală apelată, doar pentru acest aspect, se va reține cauza spre rejudecare și în fond, în baza art.85 alin.2 lit.g Cod penal, se va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligația de a nu conduce nici o categorie de autovehicule.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii ;

DECIDE :

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinței penale nr.457/2015 din data de 26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, numai în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor art.85 alin.2 lit.g Cod penal.

Desființează în parte sentința penală apelată, doar pentru acest aspect, reține cauza spre rejudecare și în fond;

În baza art.85 alin.2 lit.g Cod penal, impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligația de a nu conduce nici o categorie de autovehicule.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. V. D. P.

GREFIER,

M.-D. B.

Red.sent.Ș. A.

Red.dec.D.P./07.10.2015

Tehnoredactat M.D.B./5 ex.

12.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 866/2015. Curtea de Apel BACĂU