Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 863/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 863/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.863
Ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. M.
JUDECĂTOR: P. D.
GREFIER: B. M. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal de procuror S. M.
*
La ordine a venit spre soluționare apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinței penale nr. 314 din 04.03.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat B. A. I., apărător desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat E.(fost S.) C., lipsă fiind acesta și intimata-parte civilă . V..
Procedura de citare este completă.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Instanța din oficiu pune în discuție nulitatea absolută a hotărârii apelate sub aspectul lipsirii inculpatului complet de dreptul la apărare, motivat de faptul că apărătorul din oficiu a fost întrebat dacă contestă aceste probe și a spus că nu contestă, fără a lua legătura personal cu inculpat care nici nu a fost prezent.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond și excepție.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, cu privire la excepția nulității absolute, lasă soluția la aprecierea instanței.
Pe fondul cauzei, critică hotărârea apelată sub aspectul omisiunii de a aplica dispozițiile art.86 ind.5 Cod penal 1969 privind anularea suspendării sub supraveghere, contopirea pedepselor din cauză cu cele aplicate anterior inculpatului și nelegalei dispoziții de înlăturare a stării de recidivă postcondamnatorii.
Avocat B. A. având cuvântul pentru intimatul inculpat E.(fost S.) C., solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a da posibilitatea inculpatului de a-și formula o apărare temeinică.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău, ca nefondat.
Depune referatul pentru plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției în sumă de 260 lei, referat ce a fost vizat de președinte completului de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
Deliberând
Prin sentința penală nr.314 din 4.03.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._, s-a dispus:
In baza art. 386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. și ped. de art. 295 din C.pen. raportat la art. 308 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C.pen. și art. 322 din C.pen.(4 acte materiale) cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C.pen., totul cu aplicarea art. 41 alin. 1 din C.pen., art. 38 alin. 1 din C.pen in art. 215/1 al.1 C.p. de la 1969 cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1969, art. 37 al.1 lit. a C.p. de la 1969 si art. 290 C.p. de la 1969 cu aplicarea art. 41 al.2 C.p de la 1969, art. 37 al.1 lit. a C.p. de la 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. de la 1969 si art. 5 C.p.
A-In baza art. 215/1 al.1 C.p de la 1969 cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1969 (fara retinerea art. 37 lit. a C.p.de la 1969), condamnarea inculpatului E. C.(fost S.), fiul lui G. și E., născut la data de 28.01.1974 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în mun. Bacău, .. 65/A/1, jud. Bacău, posesor al C.I. . nr._, CNP_, cetățean român, studii liceale, divorțat, la pedeapsa inchisorii in cuantum de 4 ani pentru savarsirea infractiunii de delapidare.
B-In baza art. 290 C.p. de la 1969 cu aplicarea art. 41 al.2 C.p de la 1969, (fara retinerea disp art. 37 al.1 lit. a C.p. de la 1969) condamnarea aceluiasi inculpat la pedeapsa de 9 luni pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
In baza art. 33 al.1 lit. a C.p. rap la art. 34 al.1 lt. b C.p. contopirea pedepselor stabilite la pct. A-B in pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare.
S-a aplicat inculpatului E. C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și b din C.p., în condițiile art.71 al.2 din C.p.
In baza art. 25 C.p.p. si 397 s-a admis actiunea civila si dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 29.930,47 lei catre partea civila S.C. E. C. S.R.L. V..
In temeiul art. 404 al.4 lit. i C.p.p. s-a dispus desfiintarea chitantelor cu . nr. 5078, 5084,5085,5087.
Conform art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
In baza art. 272 C.p.p. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat E. A. M., a fost avansat din fondurile MJ.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul E. C. a fost angajat al persoanei vătămate S.C. E. C. S.R.L. V. în calitate de director vânzări cu contractul individual de muncă nr. 92/01.05.2012. Acesta își desfășura activitatea la punctul de lucru al societății din mun. V. . nr. 275 și pe raza jud. Bacău. Astfel cum reiese din fișa postului anexă la contract, inculpatul avea în subordine șeful de depozit și avea ca atribuții identificarea și contactarea potențialilor clienți în vederea remiterii ofertei, negocierii, încheierii și executării contractelor.
Începând cu luna iunie 2012, la doar o lună de la angajare, inculpatul și-a început activitatea infracțională, în sensul însușirii unor sume de bani încasate de la diferiți clienți ai societății.
Astfel, în ziua încheierii contractului individual de muncă, pe baza procesului verbal nr. 94/01.05.2012, inculpatul a intrat în posesia chitanțierului . de la nr. 5051 la nr. 5100 și a chitanțierului . de la nr. 5601 la nr. 5650.
La data de 13.06.2012, inculpatul a încasat cu chitanța . nr. 5078 suma de 3.112,84 lei de la S.C. TERRA NICE S.R.L., însă pentru a-și însuși o parte din suma încasată a falsificat exemplarul chitanței pe care urma să-l depună la casieria societății, inserând pe acesta suma de 550 lei achitată de o altă societate, respectiv .., iar ca dată a trecut 20.08.2012. Astfel inculpatul a depus la casieria societății doar suma de 550 lei, iar diferența de 2.562,84 lei și-a însușit-o.
În aceeași modalitate a procedat inculpatul și cu alte trei chitanțe de plată, respectiv . nr. 5084/06.07.2012 în valoare de 2.476,03 lei, nr. 5085/29.08.2012 în valoare de 2.114,39 lei și nr. 5087/25.07.2012 în valoare de 2.635 lei, inserând pe exemplarele predate la societate sume mai mici și clienți diferiți față de exemplarele albastre predate persoanelor juridice și care atestau realitatea, respectiv nr. 5084/30.08.2012 în valoare de 1.000 lei, nr. 5085/31.08.2012 în valoare de 1.000 lei și nr. 5087/31.08.2012 în valoare de 500 lei;
În această modalitate, inculpatul și-a însușit în total suma de 7.288,26 lei, reprezentând diferența între suma încasată pe bază de chitanță, respectiv 10.338,26 lei și suma predată la societate(depusă în cont), în cuantum de 3.050 lei.
Totodată inculpatul E. C. și-a însușit din gestiune și suma de 8.522,33 lei aferentă chitanțelor de încasare nr. 5100/03.11.2012 în valoare de 1.100 lei(client S.C. ALOVA ..), nr. 5601/01.11.2012 în valoare de 3.000 lei(client METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5602/02.11.2012 în valoare de 3.081,54 lei(client S.C. METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5603/07.11.2012 în valoare de 764,79 lei(client Mănăstirea Nechit) și nr. 5604/16.11.2012 în valoare de 576 lei(client TERRA NICE S.R.L.).
După încasarea acestor sume de la clienții S.C. E. C. S.R.L. V., inculpatul nu le-a depus în contul societății, nefiind întocmite în acest sens borderouri sau monetare de încasare.
Pentru a se stabili cu certitudine dacă cele patru chitanțe de plată falsificate, precum și cele cinci chitanțe de încasare pentru care nu au fost depuse sumele de bani la societate, au fost completate de către inculpatul E. C.(chitanțe care fac parte din carnetele primite de inculpat la data de 01.05.2012), s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize grafice.
Din concluziile raportului de expertiză nr._/22.08.2013 întocmit de către expert criminalist din cadrul I.P.J. Bacău-Serviciul Criminalistic, rezultă faptul că „scrisul și semnăturile de pe exemplarele de culoare verde ale chitanțelor cu . nr. 5100, 5601,5602,5603, respectiv 5604 și de pe exemplarele de culoare albastră și verde ale chitanțelor cu . nr. 5078, 5084, 5085 și 5087, purtând antetul S.C. E. C. S.R.L. V., au fost executate de către numitul E. C.”.
In plus inculpatul E. C. și-a desfășurat activitatea infracțională și în sensul preluării unor mărfuri de la șoferii persoanei vătămate, mărfuri pentru care aceștia primeau asigurări că vor ajunge la beneficiarii inserați pe facturile fiscale, dar care au fost însușite de către inculpat, fără a se cunoaște modul de valorificare al acestora.
Astfel, conform procedurii de lucru, inculpatul a luat legătura cu gestionarul depozitului societății din mun. V., martorul S. C., căruia i-a trimis comenzile clienților, fiind întocmite facturi fiscale către persoanele juridice indicate de inculpat.
Marfa aferentă facturilor fiscale . nr._/17.07.2012 în valoare de 752 lei, nr. 3762/13.11.2012 în valoare de 3.101,14 lei, nr. 3154/31.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr. 3096/27.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr._/15.08.2012 în valoare de 940,01 lei și nr._/30.07.2012 în valoare de 1.165,04 lei, a fost transportată de la V. în mun. Bacău de către conducătorii auto ai S.C. E. C. S.R.L. V..
Din declarația martorilor G. T. F. și A. I., conducători auto angajați ai persoanei vătămate, rezultă faptul că mărfurile aferente acestor facturi, cât și marfa aferentă facturii fiscale . nr._/01.11.2012 în valoare de 4.291,65 lei pe care la beneficiar apare numele inculpatului, au fost predate numitului E. C., care le-a comunicat faptul că se va ocupa personal de livrarea mărfurilor și încasarea contravalorii acestora.
Martorul S. C. a declarat faptul că factura fiscală . nr._/01.11.2012 în valoare de 4.291,65 lei a fost emisă pe numele inculpatului întrucât acesta a precizat că are o . clienți persoane fizice interesați, urmând să depună ulterior sumele încasate în urma valorificării mărfurilor.
Analizând facturile fiscale menționate mai sus, se observă faptul că o parte dintre acestea sunt semnate la rubrica semnătura de primire de către inculpatul E. C., aspect confirmat și de către martorul G. T. F..
Mărfurile aferente facturilor fiscale . nr._/17.07.2012 în valoare de 752 lei, nr. 3762/13.11.2012 în valoare de 3.101,14 lei, nr. 3154/31.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr. 3096/27.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr._/15.08.2012 în valoare de 940,01 lei și nr._/30.07.2012 în valoare de 1.165,04 lei și nr._/01.11.2012 în valoare de 4.291,65 lei, au fost preluate de către inculpatul E. C., dar nu au fost livrate societăților beneficiare, nefiind stabilit modul în care inculpatul le-a valorificat.
Fiind audiați în cauză numiții M. C., Petecuță T. și F. S., reprezentanți legali ai S.C. M.-A. C. S.R.L., .. și S.C. FIMAX MOB S.R.L., aceștia au declarat că nu au primit mărfurile menționate în facturile fiscale . nr._/17.07.2012 în valoare de 752 lei, nr. 3762/13.11.2012 în valoare de 3.101,14 lei, nr._/15.08.2012 în valoare de 940,01 lei și nr._/30.07.2012 în valoare de 1.165,04 lei.
Pentru stabilirea prejudiciului cert creat persoanei vătămate S.C. E. C. S.R.L. V., s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize contabile judiciare.
Din concluziile expertizei contabile rezultă faptul că prejudiciul creat în urma activității infracționale a inculpatului E. C. este în cuantum de 26.930,47 lei și care se compune din: suma de 11.119,88 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor primite de inculpat cu facturile fiscale . nr._/17.07.2012 în valoare de 752 lei, nr. 3762/13.11.2012 în valoare de 3.101,14 lei, nr. 3154/31.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr. 3096/27.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr._/15.08.2012 în valoare de 940,01 lei și nr._/30.07.2012 în valoare de 1.165,04 lei și nr._/01.11.2012 în valoare de 4.291,65 lei, și pentru care nu a fost depusă contravaloarea acestora; suma de 8.522,33 lei aferentă chitanțelor de încasare nr. 5100/03.11.2012 în valoare de 1.100 lei(client S.C. ALOVA ..), nr. 5601/01.11.2012 în valoare de 3.000 lei(client METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5602/02.11.2012 în valoare de 3.081,54 lei(client S.C. METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5603/07.11.2012 în valoare de 764,79 lei(client Mănăstirea Nechit) și nr. 5604/16.11.2012 în valoare de 576 lei(client TERRA NICE S.R.L.) și care nu a fost predată la societate; suma de 7.288,26 lei, reprezentând diferența între sumele încasate de la clienți cu chitanțele nr. 5084/06.07.2012 în valoare de 2.476,03 lei, nr. 5078/13.06.2012 în valoare de 3.112,84 lei, nr. 5085/29.08.2012 în valoare de 2.114,39 lei și nr. 5087/25.07.2012 în valoare de 2.635 lei și sumele predate la societate după falsificarea exemplarelor verzi ale acestor chitanțe respectiv nr. 5084/30.08.2012 în valoare de 1.000 lei, nr. 5078/20.08.2012 în valoare de 550 lei, nr. 5085/31.08.2012 în valoare de 1.000 lei și nr. 5087/31.08.2012 în valoare de 500 lei;
Expertul contabil a concluzionat și faptul că răspunzător de prejudiciul creat persoanei vătămate este inculpatul E. C..
Inculpatul E. C. a fost audiat doar în faza actelor premergătoare, ocazie cu care a recunoscut faptul că și-a însușit în interes personal sume de bani din gestiune, invocând faptul că a avut drepturi salariale de recuperat de la societate.
Declarația sa nu se coroborează cu concluziile raportului de expertiză contabilă, care reliefează faptul că inculpatul a încasat în perioada mai –octombrie 2012 salariul cuvenit și comisioane, activitatea infracțională a acestuia începând încă din luna iunie 2012.
Ulterior începerii urmăririi penale în cauză, inculpatul s-a sustras cercetărilor și a plecat din țară, motivat de faptul că a fost condamnat definitiv la data de 16.05.2013 la o pedeapsă privativă de libertate, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de delapidare în formă continuată.
Desi legal citat, inclusiv cu mandata de aducere, inculpatul nu s-a prezentat in fata instantei pentru a-si exprima pozitia procesuala.
Situația de fapt reținută de instanță se probează cu:
-declarație reprezentant legal al persoanei vătămate;
-declarațiile martorilor;
-contract individual de muncă nr. 92/01.05.2012 și fișa postului anexă;
-proces verbal de predare primire chitanțier nr. 94/01.05.2012;
-procese verbale de predare primire a documentelor de plată;
-facturile fiscale . nr._/17.07.2012 în valoare de 752 lei, nr. 3762/13.11.2012 în valoare de 3.101,14 lei, nr. 3154/31.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr. 3096/27.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr._/15.08.2012 în valoare de 940,01 lei și nr._/30.07.2012 în valoare de 1.165,04 lei și nr._/01.11.2012 în valoare de 4.291,65 lei;
-chitanțele nr. 5084/06.07.2012 în valoare de 2.476,03 lei, nr. 5078/13.06.2012 în valoare de 3.112,84 lei, nr. 5085/29.08.2012 în valoare de 2.114,39 lei și nr. 5087/25.07.2012 în valoare de 2.635 lei, nr. 5084/30.08.2012 în valoare de 1.000 lei, nr. 5078/20.08.2012 în valoare de 550 lei, nr. 5085/31.08.2012 în valoare de 1.000 lei și nr. 5087/31.08.2012 în valoare de 500 lei ;
- chitanțele nr. 5100/03.11.2012 în valoare de 1.100 lei(client S.C. ALOVA ..), nr. 5601/01.11.2012 în valoare de 3.000 lei(client METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5602/02.11.2012 în valoare de 3.081,54 lei(client S.C. METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5603/07.11.2012 în valoare de 764,79 lei(client Mănăstirea Nechit) și nr. 5604/16.11.2012 în valoare de 576 lei(client TERRA NICE S.R.L.);
-raport de expertiză contabilă judiciară;
-raport de expertiză grafică ;
-declaratiile inculpatului.
Instanța a pus in discuție cererea de schimbare juridica din infracțiunile pentru care a fost dispusa trimiterea in judecata in art. 215/1 al.1 C.p. de la 1969 cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1969, art. 37 al.1 lit. a C.p. de la 1969 si art. 290 C.p. de la 1969 cu aplicarea art. 41 al.2 C.p de la 1969, art. 37 al.1 lit. a C.p. de la 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. de la 1969 si art. 5 C.p. Va fi admisa aceasta cerere intrucat tratamentul concursului de infractiuni reglementat de noile dispozitii legale in materie penala este in mod clar mai defavorabil inculpatului, chiar daca limitele de pedeapsa pentru infractiunile de delapidare si fals in inscrisuri sub semnatura private sunt net favorabile noii reglementari. Totodata instanta apreciaza ca nu pot fi retinute dispozitiile legale referitoare la reciviva postcondamnatorie raportat la s.p. nr. 8/2010 a Judecatoriei O. intrucat termenul de de incercare a inceput sa curga in data de 24.01.2007 si s-a implinit in data de 23.01.2012, iar faptele deduse judecatii au fost savarsite in perioada 06-11.2012, cand condamnatul era reabilitat de drept.
În drept, faptele inculpatului care inculpatuluiE. C., care în perioada 06._, în calitate de director vânzări la S.C. E. C. S.R.L. V. și în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit sume de bani din vânzările realizate și diferite mărfuri din gestiune, cauzând persoanei vătămate S.C. E. C. S.R.L. V. un prejudiciu în cuantum de 26.930,47 lei în următoarele modalități:
- și-a însușit din gestiune mărfuri în valoare totală de 11.119,88 lei aferente facturilor fiscale . nr._/01.11.2012 în valoare de 4.291,65 lei, nr._/17.07.2012 în valoare de 752 lei, nr. 3672/13.11.2012 în valoare de 3.101,14 lei, nr. 3154/31.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr. 3096/27.08.2012 în valoare de 435,02 lei, nr._/15.08.2012 în valoare de 940,01 lei, nr._/30.07.2012 în valoare de 1.165,04 lei, pe care nu le-a livrat persoanelor juridice beneficiare și le-a valorificat fără a depune la societate contravaloarea acestora;
-nu a depus în contul S.C. E. C. S.R.L. V. suma de 8.522,33 lei aferentă chitanțelor de încasare nr. 5100/03.11.2012 în valoare de 1.100 lei(client S.C. ALOVA ..), nr. 5601/01.11.2012 în valoare de 3.000 lei(client METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5602/02.11.2012 în valoare de 3.081,54 lei(client S.C. METAL INVEST G. S.R.L.), nr. 5603/07.11.2012 în valoare de 764,79 lei(client Mănăstirea Nechit) și nr. 5604/16.11.2012 în valoare de 576 lei(client TERRA NICE S.R.L.);
-și-a însușit din gestiune suma de 7.288,26 lei prin falsificarea exemplarului verde al unui număr de patru chitanțe de plată, respectiv nr. 5084/06.07.2012 în valoare de 2.476,03 lei, nr. 5078/13.06.2012 în valoare de 3.112,84 lei, nr. 5085/29.08.2012 în valoare de 2.114,39 lei și nr. 5087/25.07.2012 în valoare de 2.635 lei, inserând pe aceste exemplare sume mai mici și clienți diferiți față de exemplarele albastre predate persoanelor juridice și care atestau realitatea, respectiv nr. 5084/30.08.2012 în valoare de 1.000 lei, nr. 5078/20.08.2012 în valoare de 550 lei, nr. 5085/31.08.2012 în valoare de 1.000 lei și nr. 5087/31.08.2012 în valoare de 500 lei;
constituie infracțiunile de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată
În temeiul art. 396 al.1,2 C.p.p, având în vedere că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție prev. de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cp și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă faptele ( prin mai multe acte materiale, valoarea prejudiciului rămas nerecuperat, faptul ca anterior a mai fost condamnat pentru alte fapte de delapidare).
În baza acestor criterii, instanța a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și o pedeapsă de 9 luni pentru săvârsirea infractiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt apte să răspundă scopurilor prevăzute de 52 cp.
Constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 33 lit. a cp la aplicarea pedepsei rezultante instanța a avut în vedere tratamentul sancționator propriu concursului de infracțiuni prev. de art. 34 lit. b cp, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.
Instanța constatând îndeplinite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie respectiv faptele ilicite prezentate mai sus, raportul de cauzalitate între acestea și prejudiciul produs, existența prejudiciului și culpa inculpatului, a obligat inculpatul la plata sumei de 29.930,47 lei catre partea civila S.C. E. C. S.R.L. V..
In temeiul art. 404 al.4 lit. i C.p.p. a dispus desființarea chitanțelor cu . nr. 5078, 5084,5085,5087.
Văzând și dispozițiile art.272, 274 al. 1 Cpp
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Bacău.
A fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar examinate de instanța de control judiciar.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.374 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi admis dar pentru alte considerente care vor fi prezentate.
Din oficiu Curtea a ridicat excepția nulității absolute a sentinței primei instanțe . Astfel prima instanță a încălcat cele mai elementare principii ale procesului penal condamnând inculpatul fără administrarea vreunei probe în condițiile în care inculpatul nu a fost prezent pentru a putea să își facă vreo apărare sau eventual să se prevaleze de procedura simplificată, care ar fi îndreptățit instanța la neadministrarea probatorului .
În conformitate cu prevederile art.1 Cod de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Articolul 289 din același cod, dispune că: „judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu”.
Din economia textelor legale menționate, rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale, servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată, de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată în aceste condiții, instanța poate reține, motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.
Prima instanță a nesocotit toate aceste principii în sensul că după acordarea unor termene pentru atașarea copiei după hotărâri judecătorești și pentru atașarea fișei cazierului, iar după încă un termen la care emite un mandat aducere pe numele inculpatului, a întrebat apărătorul din oficiu al inculpatului dacă contestă în baza art.374 alin. 7 Cpp probatoriul de la prima instanță și constatând că ,, nu mai sunt probe de administrat „ trece la dezbateri .
De menționat că inculpatul nu a avut un apărător ales, măcar acesta să exprime o poziție procesuală a inculpatului față de probatoriul administrat iar în fața organelor judiciare nu a fost prezent decât la etapa urmăririi penale iar apărătorul din oficiu nu a luat legătura cu inculpatul pentru a avea cunoștință de poziția sa față de faptă .
În aceste condiții instanța trece la condamnarea inculpatului în lipsa cercetării judecătorești, încălcând nu numai principiile procesului penal enunțate mai sus dar și dreptul la un proces echitabil prevăzut în art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consfințit prin practica constantă a instanței europene prin mai multe hotărâri .
Dispozițiile art 374 Cpp prin care inculpatul prezent în instanță în deplină cunoștință a faptelor care i se impută și a probatorului administrat la urmărirea penală declară personal că nu înțelege să le conteste constituie aplicarea în dreptul intern a jurisprudenței CEDO .
Astfel în cauza C. contra României – hotărârea din 10.02.2015 s-a arătat că art 6& 3 lit d CEDO consacră principiul potrivit căruia, înainte de condamnarea uni acuzat, toate probele împotriva acestuia trebuie prezentate în mod obișnuit, în ședință publică, în prezența acestuia, în scopul dezbaterii contradictorii . Principiul fundamental este acela că un inculpat într-un proces penal ar trebui să aibă posibilitatea efectivă de a contesta probele în acuzare . Sunt posibile excepții de la acest principiu, dar acestea nu trebuie să încalce dreptul la apărare, care ca regulă, impune nu numai ca un inculpat să cunoască identitatea acuzatorilor săi astfel încât să fie în măsură să conteste probitatea și credibilitatea lor, dar și ca acuzatul să aibă posibilitatea adecvată și corespunzătoare de a confrunta și de a adresa întrebări martorilor în acuzare, fie când martorul dă declarația sa sau într-o etapă ulterioară a procesului ( a se vedea Gabrielyan împotriva Armeniei și Solacov împotriva Yugoslavia ).
Astfel rezultă cu claritate că excepțiile de la regula audierii martorilor nu trebuie să încalce dreptul la apărare iar în altă sentință CEDO a arătat că renunțarea la drepturile conferite de art 6 trebuie să fie făcută de către acuzat în deplină cunoștință de cauză și însoțită de garanțiile corespunzătoare .
Așa fiind întrucât inculpatul nu a avut parte de un „ proces „ în adevăratul sens al cuvântului instanța de apel nu poate soluționa pe fond apelul declarat de către parchet pentru alte considerente decât cele expuse mai sus
În baza efectului devolutiv al apelului, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului administrat în cauză de prima instanță, însă, și a altor probe pertinente, concludente și utile administrate pentru prima dată în apel.
Efectul devolutiv al apelului nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de instanța de apel.
În caz contrar, s-ar putea ajunge la situația în care, prima instanță, în urma unei cercetări judecătorești neefectuate sau superficiale, soluționează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe argumentul că, în baza efectului devolutiv, instanța de apel va administra ea însăși probele, pe care, din motive subiective instanța de fond nu le-a administrat în mod nemijlocit.
Numai printr-o cercetare judecătorească completă, cu respectarea principiilor care guvernează faza de judecată și după administrarea oricăror alte probe apare necesară pentru stabilirea adevărului, instanța de fond, motivat, poate pronunța o hotărâre cu privire la faptele și vinovăția persoanelor trimise în judecată.
Realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești, ar răpi apelanților - inculpați un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare și la un proces echitabil, câtă vreme nu ar avea la dispoziție ulterior nicio cale de atac.
Așa fiind, în baza art.421 pct 2 lit b Cpp va admite apelul formulat de apelantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA BACĂU împotriva sentinței nr. 314/4.03.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosar nr._ .
Va desființa în totalitate sentința apelată.
Va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Judecătoria Bacău.
Va menține actele efectuate în cauză până la termenul din 15.01.2015, inclusiv.
În temeiul art.275 al.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 Cod procedură penală ;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct 2 lit b Cpp admite apelul formulat de apelantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA BACĂU împotriva sentinței nr. 314/4.03.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosar nr._ .
Desființează in totalitate sentința apelată.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Judecătoria Bacău.
Menține actele efectuate în cauză până la termenul din 15.01.2015, inclusiv.
În temeiul art.275 al.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică ,azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. M. P. D.
GREFIER,
B. M. D.
Red.hot.P. R.A.
Red.dec.V.M./29.09.2015
Tehnored.B.M.D./6 ex.
02.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 124/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








