Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 332/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 332/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 332/2015
Ședința publică din data de: 26.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B.
JUDECĂTOR: I. N. C.
GREFIER: S. N. T.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă CURTEA DE APEL BACĂU- legal reprezentat de PROCUROR- P. V.
Pe rol fiind pronunțarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA MOINEȘTI împotriva sentinței penale nr.371 din 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 03 Martie 2015 fiind consemnate în încheierea din aceeași zi.
CURTEA
deliberând
Prin sentința penală nr. 371 din data de 27.01.2014, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ s-a dispus următoarele:
Admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice.
Schimbarea încadrării juridice din art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 77 lit. d și art. 44 pct. 1 NCP în art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și art. 75 lit. c vechiul Cod penal.
În baza art. 5 din Noul cod penal și art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 3201 din Codul de proc penală, cu aplicarea art. 75 lit. c din vechiul Cod penal condamnarea inculpatului C. G., fiul lui N. și E., născut la data de 18.07.1987, în oraș Comănești, jud. Bacău, domiciliat în loc. Moinești, ., jud. Bacău, CNP_, fără ocupație, cetățenie română, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (doi ani și șase luni închisoare) pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 al.2 Cod penal.
S-a constatat că prezenta faptă a fost săvârșită în stare de concurs cu fapta de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 39/2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .
În baza art. 33 lit. a Cod Penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa rezultantă din dosarul nr._ de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 35 Cod Penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.
S-a dedus din cuantumul total al pedepsei aplicate perioada deja executată de la 06.06.2014 la zi precum și perioada de reținere conform ordonanței de reținere din 08.02.2011, rămânând de executat 3 ani 1 lună și 6 zile.
S-a dispus anularea mandatului nr. 51/2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudicial fiind integral recuperat.
În baza disp. art.191alin.1 C. procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariului cuvenit apărătorului din oficiu E. G., în cuantum de 200 lei, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești nr. 1361/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 37 lit. a Cod Penal.
În fața instanței de judecată s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 228 alin. 1 NCP cu aplicarea art. 77 lit. d și art. 44 pct. 1 NCP în art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și art. 75 lit. c din vechiul Cod Penal în temeiul art. 5 din NCP, legea veche, de la data săvârșirii faptei fiind considerată legea penală mai favorabilă.
Pentru a decide în acest sens instanța a avut în vedere faptul că deși pe legea nouă limitele de pedeapsă sunt mult mai mici decât pe legea veche, totuși, la determinarea legii penale mai favorabile instanța este ținută a lua în considerare toate aspectele concrete, circumstanțele și cauzele de sporire sau diminuare a pedepsei. Astfel, raportat la faptul că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie și în concurs cu alte fapte pentru care a fost deja condamnat precum și la faptul că legea nouă prevede un tratament sancționator mult mai sever pentru recidivă și concurs, instanța apreciază că în concret legea penală veche este legea penală mai favorabilă inculpatului.
S-a reținut prin actul de sesizare al instanței că în data de 16.05.2013, inculpatul a consumat băuturi alcoolice după care, în jurul orelor 15,10, dorind să sustragă niște suporți metalici tip ”capră” din curtea garajului WORKOWER din Schela Moinești ce aparține de ., i-a cerut minorului N. G. A. să îl ajute să încarce suportul metalic într-o mașină menționând că are acordul muncitorilor. Cei doi au fost opriți de muncitori și agenții de pază la poarta garajului.
Situația de fapt a fost reținută în baza probelor administrate, respectiv proces verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral - fl. 4 dup, declarațiile martorilor Ketenis O. M., M. I., M. B. I., N. G. A.-fl. 6-8, 16 dup, declarații inculpat-fl. 13 dup.
Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală când a recunoscut și regretat fapta comisă. În faza de judecată de asemenea a fost prezent, în stare de arest în altă cauză și a recunoscut fapta solicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 coroborate cu cele ale art. 396 alin. 10Cod procedură penală privind procedura simplificată cu reducerea limitelor de pedeapsă.
Partea vătămată a arătat în fața instanței că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât prejudiciul a fost în totalitate recuperat.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În data de 16.05.2013 inculpatul s-a deplasat la un magazin din apropierea garajului WORKOWER din Schela Moinești ce aparține de . unde a consumat băuturi alcoolice. Ulterior a observat în curtea garajului niște suporți metalici tip ”capră” și a hotărât să îi sustragă. Astfel, s-a întors în magazinul unde consumase băuturi alcoolice și i-a spus minorului N. G. A. să îl ajute să transporte un suport metalic la mașina din fața garajului precizând că are acordul muncitorilor în acest sens, împrejurare ce a făcut ca minorul să nu cunoască intenția infracțională a inculpatului.
Având în vedere poziția inculpatului de recunoaștere și regret a faptei precum și aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4, 374 alin. 7, 396 alin. 10Cod procedură penală în faza de judecată nu au fost administrate probe noi.
Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei de furt calificat.
Sub aspectul laturii obiective instanța a constatat că inculpatul a sustras împreună cu minorul N. G. A. un dispozitiv metalic tip ”capră” din curtea garajului WORKOWER din Schela Moinești ce aparține de .. Cei doi au fost surprinși în flagrant de către muncitorii și paznicii de la . care au sesizat organele de poliție prin numitul Ketenis O.. Din declarațiile numiților Ketenis O., M. I. și M. B. I. rezultă că aceștia în calitate de salariați ai . au fost sesizați prin dispecerat de către un angajat al . despre faptul că doi tineri de etnie rromă încearcă să sustragă din gurtea garajului aparținând părții vătămate un dispozitiv metalic tip ”capră” folosit la susținerea tubing-ului. Ajunși la fața locului cei trei agenți de pază i-au surprins pe tineri către ieșire și aceștia din urmă speriindu-se au fugit. Inițial a fost prins doar minorul N. A., stabilindu-se că cealaltă persoană este inculpatul C. G.. Ulterior a fost prins și acesta. Atât din declarațiile celor trei agenți de pază cât și din declarația inculpatului și a martorului N. A. rezultă că la momentul desistării cei doi deplasaseră dispozitivul metalic și se aflau la ieșirea din garaj, cu alte cuvinte acțiunea de imposedare se realizase.
Urmarea imediată ca și element al laturii obiective constă în pricinuirea unei pagube în patrimoniul părții vătămate. Valoarea dispozitivului metalic a fost apreciată în cadrul procesului verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral la suma de 300 lei. Întrucât prejudiciul a fost recuperat în totalitate partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Legătura de cauzalitate există întrucât prejudiciul a rezultat ca urmare a sustragerii dispozitivului metalic.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției, întrunind și condiția scopului special cerută de lege respectiv dorința de a-și însuși bunul. Inculpatul a luat dispozitivul metalic cu scopul de a și-l însuși așa cum rezultă atât din declarațiile acestuia cât și ale martorului N. A. care afirmă că inculpatul i-a cerut ajutorul pentru a deplasa obiectul din metal la mașina parcată în fața garajului.
Constatând că infracțiunea există, că a fost săvârșită inculpat cu vinovăția specifică, în baza art.396 alin. 2 Cod proc. pen., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii care face obiectul judecății.
La stabilirea limitelor speciale de pedeapsă instanța a avut în vedere prevederile art. 3201 Cod procedură penală, în sensul în care inculpatul prezent la primul termen de judecată și înaintea începerii cercetării judecătorești a precizat că dorește ca judecata să aibă loc în baza acestor prevederi legale cu reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Instanța a admis această cerere întrucât din probele administrate în faza de urmărire penală se pot stabili clar faptele inculpatului si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 și art. 52 Cod Penal.
În procesul individualizării judiciare s-a avut în vedere că inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie dar și de concurs, prezența inculpatului în fața autorităților, atitudinea cooperantă, recuperarea integrală a prejudiciului, săvârșirea faptei împreună cu un minor dar și faptul că din cuprinsul cazierului judiciar rezultă persistența infracțională cu predilecție pentru infracțiunea de furt calificat.
În concluzie, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod Penal și cu aplicarea art. 3201 CPP a condamnat inculpatul C. G. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
Instanța a constatat că prezenta faptă a fost săvârșită în stare de concurs cu fapta de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 39/2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .
Prin urmare, în baza art. 33 lit. a Cod Penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa rezultantă din dosarul nr._ de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 35 Cod Penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.
S-a dedus din cuantumul total al pedepsei aplicate perioada deja executată de la 06.06.2014 la zi precum și perioada de reținere conform ordonanței de reținere din 08.02.2011, rămânând de executat 3 ani 1 lună și 6 zile.
S-a dispus anularea mandatului nr. 51/2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza disp. art.191alin.1 C. procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal, P. de pe lângă Judecătoria Moinești, motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel încât nu vor mai fi reluate ci numai analizate.
Analizând sentința penală apelată în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că este fondat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
Curtea consideră că instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului dar, a stabilit o încadrare juridică greșită.
În cazul infracțiunii de furt delimitarea tentativei de forma consumată se face prin teoria denumită a „apropriațiunii” potrivit căreia luarea bunului presupune două acte – scoaterea bunului din posesia sau detenția altuia și . acelui bun. Furtul se consumă în momentul celui de-al doilea act, adică în momentul imposedării.
O faptă constituie, așadar, tentativă sau furt consumat, după cum începerea acțiunii de luare a fost sau nu urmată de realizarea actului imposedării, adică de . de fapt a bunului. Dacă executarea acțiunii de luare a fost întreruptă, neducând la imposedarea făptuitorului, fapta constituie tentativă, iar dacă executarea acțiunii de luare a fost dusă până la capăt, făptuitorul intrând în stăpânirea de fapt a bunului, fapta constituie furt consumat.
În speță, inculpatul a încercat să sustragă un dispozitiv metalic din curtea garajului unei societăți, dotată cu pază, fiind surprins la ieșirea pe poartă de către agenții de pază. Acțiunea de luare a fost întreruptă, neducând la imposedarea inculpatului, . fapt a dispozitivului metalic urmând să fie realizată la momentul la care acesta ar fi reușit să treacă de pază.
Raportat la ceastă situație de fapt reținută, curtea apreciază că fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt și nu infracțiunea de furt în formă continuată.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța de apel constată că este în prezența situației descrise de art. 5 Cod penal și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzațiile formulate față de inculpați instanța de apel urmează să analizeze:
- influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;
- consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării apelului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze în primul rând consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu si sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptelor în urma intrării în vigoare a legii noi.
Curtea notează căstabilirea legii penale mai favorabile în speța de față se face în raport de sancțiune, precum și decizia nr._.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a stabilit aplicarea globală a legii penale mai favorabile și nu combinarea prevederilor din legi succesive.
Modificarea textelor de lege nu produce efecte în cauză în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, limitele de pedeapsă pentru faptele supuse judecății prevăzută de noul cod penal, fiind mai mici decât cele prevăzute de legea veche.
Față de aceste considerente, curtea constată că, în cauză, legea nouă este mai favorabilă.
Așa fiind, curtea în baza art. 386 noul cod de procedură penală va dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C. G. din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. a cp cu aplic. art. 75 lit. c cp din 1969 în infracțiunea de tentativă la furt prev. de art. 32 cp rap. la art. 228 alin. 1 cu aplic art. 77 lit. d cp. și art. 41 cp.
În baza art. 32 cp rap. la art. 228 alin. 1 cu aplic art. 77 lit. d cp. și art. 41 cp cu aplic. art. 396 alin. 10 cpp va condamna inculpatul C. G. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt apreciată ca fiind în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor viitoare pozitivă.
Potrivit art. 15 din Legea 187/2012 regimul suspendării condiționate, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de codul penal din 1969.
Infracțiunea dedusă judecății a fost comisă înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sp. 146/19.03.2012 a Judecătoriei Moinești, fiind incidente astfel dispozițiile art. 83 cp.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sp. 146/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria Moinești în dos._ și va adauga această pedeapsă la pedeapsa aplicată în cauză, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
De asemenea, infracțiunea a fost săvârșită în stare de concurs real cu infracțiunea de furt calificat, prev. de art.228 alin. 1 cp cu aplic. art. 41 cp și art. 77 lit. a cp, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 39/2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .
În baza art. 40 cp rap. la 38 cp și art. 39 cp va contopi pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sp 39/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dos. nr._, definitivă prin dec. pen. 429/2014 a Curții de Apel Bacău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.
Pedeapsă de executat 4 ani și 8 luni închisoare.
Va deduce din cuantumul total al pedepsei aplicate reținerea din 08.02.2011 și perioada deja executată de la 06.06.2014.
Va dispune anularea mandatului nr. 51/2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Având în vedere aceste motive, curtea, în baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p.va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Moinești în ceea ce privește latura penală a cauzei.
Va desființa în parte sentința apelată, va reține cauza spre rejudecare și, în fond va dispune în sensul celor menționate mai sus.
Vazând și disp. art. 275 alin. 3 cpp
Pentru aceste motive;
În numele legii,
DECIDE :
În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Moinești împotriva sentinței penale nr. 371/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul_ în ceea ce privește latura penală a cauzei.
Desființează în parte sentința apelată, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
În baza art. 386 noul cod de procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C. G. din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. a cp cu aplic.art. 75 lit. c cp din 1969 în infracțiunea de tentativă la furt prev. de art. 32 cp rap. la art. 228 alin. 1 cu aplic art. 77 lit. d cp. și art. 41 cp.
În baza art. 32 cp rap. la art. 228 alin. 1 cu aplic art. 77 lit. d cp. și art. 41 cp cu aplic. art. 396 alin. 10 cpp condamnă inculpatul C. G. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sp. 146/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria Moinești în dos._ și adaugă această pedeapsă la pedeapsa aplicată în cauză, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare
În baza art. 40 cp rap. la 38 cp și art. 39 cp contopește pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sp 39/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dos. nr._, definitivă prin dec. pen. 429/2014 a Curții de Apel Bacău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.
Pedeapsă de executat 4 ani și 8 luni închisoare.
Deduce din cuantumul total al pedepsei aplicate reținerea din 08.02.2011 și perioada deja executată de la 06.06.2014.
Dispune anularea mandatului nr. 51/2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate
În baza art. 275 alin. 3 cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. B.I. N. C.
GREFIER,
S. N. T.
Red. sent. S. A.M.
Red. dec. I.N.C. 23.04.2015
Tehnoredactat S.N.T. – 3 ex.
24.04.2015
| ← Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 333/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








