Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1184/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1184/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 1184/2015
Ședința din Camera de Consiliu din data de: 26 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
JUDECĂTOR: O. V. P.
GREFIER: C.-A. F.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat prin PROCUROR: M. G.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de inculpatul D. M., împotriva deciziei penale nr. 378 din 16.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._/180/2013.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsește contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, o adresă emisă de către Penitenciarul Iași, din care reiese că inculpatul a fost pus în libertate condiționat la data de 03.11.2015 cu domiciliul declarat în localitatea Gioseni, jud. Bacău.
Curtea constată că, contestatorul a fost citat și la adresa de domiciliu unde pe data de 09.11.2015 citația a fost semnată de primire de către un membru al familiei, iar pe de altă parte acesta a fost pus în libertate pe data de 03.11.2015, astfel încât curtea consideră că procedura este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației formulate de contestatorul D. M., a se constata că motivele invocate de acesta prin cerere nu se încadrează în motivele strict prevăzute de dispozițiile legale privind contestația în anulare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
Deliberând
Asupra contestației de față constată următoarele ;
Condamnatul D. M. a formulat contestație în anularea deciziei penale nr. 378/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._/180/2013.
În motivarea contestației se menționează că nua fost legal citat, nu a fost prezent la judecată, nu a fost asistat de apărătorul ales și anu a fost audiat în apel.
În drept a fost invocat art. 426 lit.a,c,f,h din C.p.p.
S-a atașat dosarul nr._/180/2013 .
Curtea ,analizând cererea, actele depuse în susținerea acesteia și dosarul atașat, constată inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de condamnatul D. M. pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Contestația în anulare este, așadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Curtea constată că prima condiție este îndeplinită – hotărârea contestată este definitivă.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv existența unui caz de contestație, Curtea constată că nu este îndeplinită nefiind incidente dispozițiile art.426 lit. a,c,f,h din noul Cod de procedură penală.
Aceste temeiuri au fost invocate formal, fără ca situațiile descrise în motivarea contestației.
Astfel inculpatul a declarat apel și a fost citat în apel la domiciliul declarat, însă acesta nu s-a prezentat la termenul la care s-a judecat apelul, nu a solicitat amânarea judecății pentru angajare apărător, nu a fost asistat de apărător ales ( asistența juridică nefiind obligatorie ) și bineînțeles nici nu s-a efectua audierea inculpatului, din culpa exclusivă a acestuia.
Prezența acestuia la judecata în apel nu a fost obligatorie, judecarea apelului făcându-se cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu este îndeplinită de exista și unul din temeiurile prev. de art.426 al.1 din C.p.p., Curtea în baza art. 432 Cprpen, va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul D. M. împotriva deciziei penale nr. 378/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._/180/2013, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de D. M. împotriva deciziei penale nr. 378/16.04.2014 dată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._/180/2013 .
În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. V. O. V. P.
GREFIER,
C.-A. F.
Red. dec.a. M. A.A.
Red. dec.cont. P.O.V.
Tehnoredactat F.C.A./22.12.2015 - 4 ex.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1194/2015. Curtea... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1193/2015. Curtea... → |
|---|








