Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 1164/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1164/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1164
Ședința publică din 24 noiembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. A. A.
JUDECĂTOR: C. C.
*********************************************
GREFIER: A. D. - I.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de B. C. – procuror.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul R. M. împotriva sentintei penale nr. 238 din data de 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al apelantului – inculpat, avocat S. A. și apărătorul ales al intimatei – parte civilă, avocat T. D. L., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantului – inculpat depune la dosar înscris medical în limba italiană și tradus în limba română.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul apelantului – inculpat arată că apelul vizează circumstanțierea inculpatului, în sensul că acesta consideră că pedeapsa aplicată este mare raportat la gravitatea faptei și la situația conflictuală care a existat între părți. Susține că fapta nu este scuzabilă, dar nici de o gravitate așa mare și solicită reducerea pedepsei. Afirmă că inculpatul este infractor primar, are un loc de muncă stabil. Solicită admiterea apelului și reducerea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public arată că față de gravitatea faptei și modalitatea de comitere a acesteia, precum și față de faptul că nu au fost achitate despăgubirile, în mod corect s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiționată, inculpatul beneficiind și de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă.
Apărătorul intimatei – parte civilă solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 238 din 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:
În baza art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul R. M., fiul lui D. și F., născut la data de 25.03.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în ., județul N., fără antecedente penale, studii 8 clase, fără loc de muncă, căsătorit, CNP_, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.224 alin.2 Cod penal.
În baza art.66 alin.(1) lit.a), b), d) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.(1) lit.a), b) și d) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul R. M., fiul lui D. și F., născut la data de 25.03.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comuna/sat Gherăești, ., județul N., fără antecedente penale, studii 8 clase, fără loc de muncă, căsătorit, CNP_, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.253 alin.1 Cod penal.
În baza art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul R. M., fiul lui D. și F., născut la data de 25.03.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comuna/sat Gherăești, ., județul N., fără antecedente penale, studii 8 clase, fără loc de muncă, căsătorit, CNP_, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art.206 alin.1 Cod penal.
În baza art.38 alin.1 Cod penal și art.39 Cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare care a fost sporită cu 2 luni, pedeapsă rezultantă 8 (opt) luni închisoare.
În baza art.91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 C. pen.
În baza art.93 alin.(1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune N., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.(3) C. pen., s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Gherăești sau într-o unitate din subordinea acesteia pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art.91 alin.(4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 C. pen.
A fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă G. M. (2.300 lei reprezentând contravaloarea bunurilor distruse iar 700 lei daune morale).
În temeiul art.112 alin.1 lit.b Cod penal, s-a confiscat corpul delict, respectiv țeavă din fier, ridicat și depus la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției mun. R., conform dovezii . nr._ din 13.08.2014.
Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria R. la data de 10.01.2015 în dosarul nr.3671/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R. M., fiul lui D. și F., născut la data de 25.03.1984 în Mun. R., jud. N., domiciliat în com./sat Gherăești, ., jud. N., de cetățenie română, fără antecedente penale, studii-8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, posesor CI . nr._, CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare, prev. de art.224 alin.2, art.253 alin.1 și art.206 alin.1 CP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 CP.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că la data de 09.08.2014, în jurul orelor 19.00-19.30, inculpatul R. M., pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi, înarmat cu o ranga din fier, a pătruns fard drept în curtea locuinței persoanei vătămate G. M., i-a adresat acesteia amenințări cu acte de violența și moartea, după care a aruncat cu ranga în geamul din PVC tip termopan de la sufragerie, spărgându-l, ranga pătrunzând în camera și distrugând totodată perdeaua și o parte din parchetul camerei, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.300 lei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului (fila 14-26); declarația persoanei vătămate G. M. (filele 30-35); declarațiile martorilor G. A. (fila 56-60), A. C. (fila 62-66), A. C. (fila 68-71), D. R. (fila 73-77), R. D. (fila 79-82), R. F. (fila 84-88); declarațiile inculpatului R. M. (filele 92-96); înscrisuri.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei R. la data de 03.02.2015 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 15.04.2015, definitivă la data de 15.04.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art.396 alin.(10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.378 C.p.p..
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt: la data de 09.08.2014, inculpatul R. M. a consumat toată ziua, pe raza satului Gherăești, băuturi alcoolice, aproximativ 10 beri, după care în jurul orelor 18.30-19.00, s-a deplasat la locuința mamei sale, numita R. F., situată în sat/corn. Gherăești, ., jud. N., astfel cum reiese din declarația inculpatului (fila 93). Acolo, în timp ce se afla pe stradă, în fața locuinței mamei sale, le-a văzut venind pe numitele G. A. și A. C., fiicele persoanei vătămate G. M., care are locuința situată lângă locuința numitei R. F..
În acest moment, inculpatul R. M., pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi avute cu persoana vătămată G. M. de la o suprafață de teren rămasă moștenire, s-a deplasat în curtea locuinței mamei sale, strigând că vrea toporul ca să le omoare pe numitele G. A. și A. C.. Acestea din urmă, s-au speriat și au fugit în curtea locuinței mamei lor, iar de acolo în locuință, unde i-au spus persoanei vătămate să închidă ușile și geamurile întrucât numitul R. M. vine cu toporul să le omoare, aspecte confirmate de declarațiile persoanei vătămate G. M. (fila 32) și a martorilor G. A. și A. C. (filele 58, 64,65).
Inculpatul a intrat pe poarta de acces în curtea locuinței persoanei vătămate, fiind înarmat cu o țeava din fier, adresând injurii și amenințări cu moartea la adresa persoanei vătămate G. M., după care s-a deplasat prin curte până la geamul din PVC tip termopan de la sufrageria locuinței, unde a aruncat ranga, aceasta pătrunzând prin geam și căzând în mijlocul camerei, aspecte confirmate și de martorul Dîscă R. (fila 75, 76). În interiorul locuinței, respectiv în sufragerie, se aflau numitele G. A. și A. C. împreună cu minorele A. Chiara I. și A. R. R., care au intrat în panică și au început să țipe.
Inculpatul R. M., după ce a aruncat ranga în geam și l-a spart, a continuat să adreseze amenințări cu moartea, încercând să intre în locuință prin geamul spart, ocazie cu care s-a tăiat la mâna dreaptă în cioburile rămase pe rama geamului. Imediat rana a început să sângereze abundent, pervazul geamului, peretele casei, trotuarul din fața casei și ușa de acces în locuință fiind stropite cu sânge, conform procesului-verbal de cercetare la fața locului (fila 14-17).
La scurt timp, mama inculpatului, numita R. F., a intrat în curtea locuinței persoanei vătămate, după fiul său și l-a scos pe acesta în drum, încercând să-l calmeze, ulterior venind și numitul R. D., fratele inculpatului, care împreună cu mama acestora l-a bandajat pe inculpat cu un cearșaf, conform declarațiilor martorilor R. F. (fila 84-88) și R. D. (fila 79-82).
Cu ocazia cercetării la fața locului a fost identificată pe podeaua sufrageriei o rangă din fier, ce prezenta urme de rugină pe toată suprafața, având lungimea de 101 cm și grosimea de 4 cm, care a fost ridicată și depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției R., conform dovezii . nr._/13.08.2014. De asemenea, s-a constatat faptul că ranga din fier, după ce a pătruns prin geam, a rupt perdeaua care era la fereastră și a căzut în mijlocul camerei, zgâriind parțial parchetul (fila 14-26).
Fiind audiat în cauză, inculpatul R. M. a recunoscut faptele de violare de domiciliu și distrugere, iar în ceea ce privește fapta de amenințare, acesta a declarat faptul că nu își mai aduce aminte dacă a adresat injurii sau amenințări persoanei vătămate G. M..
Având în vedere ansamblul probatoriu administrat în cauză, reiese cu certitudine săvârșirea de către inculpatul R. M. a infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare, prev. de art.224 alin.2, art.253 alin.1 și art.206 alin.1 CP.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.
În drept, fapta inculpatului R. M., care la data de 09.08.2014, în jurul orelor 19.00-19.30, înarmat cu o rangă din fier, a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate G. M., i-a adresat acesteia amenințări cu acte de violență și moartea, după care a aruncat cu ranga în geamul din PVC tip termopan de la sufragerie, spărgându-l, ranga pătrunzând în cameră și distrugând totodată perdeaua și o parte din parchetul camerei, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.300 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare, prev. de art.224 alin.2, art.253 alin.1 și art.206 alin.1 CP. întrucât faptele descrise anterior au fost săvârșite de către inculpatul R. M. prin acte materiale distincte, mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.38 alin.1 CP, privind concursul de infracțiuni.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.16 alin.(3) lit.a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că inculpatul R. M. este în vârstă de 30 de ani, este cetățean român, studii-8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, este căsătorit, cu stagiul militar nesatisfăcut și nu figurează în fișa de cazier cu antecedente penale.
Pe parcursul cercetărilor inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, fiind audiat în calitate de suspect la data de 01.09.2014.
Pentru aceste motive, în baza art.396 alin.10 C.p.p. a condamnat inculpatul R. M., fiul lui D. și F., născut la data de 25.03.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comuna/sat Gherăești, ., județul N., fără antecedente penale, studii 8 clase, fără loc de muncă, căsătorit, CNP_, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.224 alin.2 Cod penal.
În baza art.66 alin.(1) lit.a), b), d) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.(1) lit.a), b) și d) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.396 alin.10 C.p.p. a condamnat inculpatul R. M., fiul lui D. și F., născut la data de 25.03.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în ., județul N., fără antecedente penale, studii 8 clase, fără loc de muncă, căsătorit, CNP_, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.253 alin.1 Cod penal.
În baza art.396 alin.10 C.p.p. a condamnat inculpatul R. M., fiul lui D. și F., născut la data de 25.03.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comuna/sat Gherăești, ., județul N., fără antecedente penale, studii 8 clase, fără loc de muncă, căsătorit, CNP_, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art.206 alin.1 Cod penal.
În baza art.38 alin.1 Cod penal și art.39 Cod penal, a contopit pedepsele de mai sus inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare care a fost sporită cu 2 luni, pedeapsă rezultantă 8 (opt) luni închisoare.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut dispozițiile art.91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art.42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 8 luni închisoare iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Față de aceste considerente, în baza art.91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere conform dispozițiilor art.92 C. pen.
În baza art.93 alin.(1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune N., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.(3) C. pen., s-a stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Gherăești sau într-o unitate din subordinea acesteia pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art.91 alin.(4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 C. pen.
Persoana vătămată G. M. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal față de inculpatul R. M. cu suma de 2.300 lei, reprezentând valoarea bunurilor distruse și 10.000 lei reprezentând daune morale.
Inculpatul a arătat că este de acord să achite daunele materiale în sumă de 2.300 lei, dar nu a fost de acord cu daunele morale în sumă de 10.000 lei. Instanța a apreciat că daunele morale solicitate sunt exagerat de mari raportat la activitatea infracțională și apreciază că suma de 700 lei este suficientă și necesară pentru acoperirea prejudiciului moral.
Pentru aceste motive instanța a admis în parte acțiunea civilă și a obligat la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă G. M. (2.300 lei reprezentând contravaloarea bunurilor distruse iar 700 lei daune morale).
În temeiul art.112 alin.1 lit.b Cod penal, a confiscat corpul delict, respectiv țeavă din fier, ridicat și depus la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției mun. R., conform dovezii . nr._ din 13.08.2014.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul R. M., motivele de apel invocate oral de către apărătorul apelantului – inculpat făcând referire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, solicitându-se în consecință reducerea pedepsei.
Apelul nu este fondat întrucât, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu există motive de desființare a sentinței apelate, prima instanță având în vedere în mod justificat pericolul social concret ridicat al faptelor săvârșite, reliefat de modalitatea de săvârșire.
Se observă astfel că inculpatul a pătruns înarmat cu o rangă de fier în curtea părții vătămate, a proferat amenințări la adresa acesteia și a distrus mai multe bunuri încorporate în imobil ( geam termopan, parchet, perdea).
Acestea împrejurări denotă o gravitate crescută a faptelor și, în mod evident, nu justifică criticile de netemeinice. Dimpotrivă, instanța de apel consideră că prima instanță a aplicat pedepse nejustificat de blânde raportat la gravitatea faptelor comise, însă această deficiență nu poate fi remediată în apelul inculpatului
În consecință va fi respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și se va proceda la obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C .p .p . respinge ca nefondate apelul declarat de inculpatul R. M. împotriva sentinței penale nr.238 din data de 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 al. 2 C .p .p . obligă apelantul să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. A. C. C.
GREFIER
A. D. - I.
Pron.sent.pen.S. V.
Red.d.a.M.A.A.
Tehnored.A.D.I.
2 ex.
16.12.2015/16.12.2015
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1193/2015. Curtea... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|








