Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 1309/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1309/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-12-2015
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1309
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.12.2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE – A. S.
JUDECĂTOR – P. D.
GREFIER- B. M. D.
.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău- legal reprezentat de PROCUROR- S. N.
Pe rol pronunțarea apelului declarat de apelantul-condamnat N. M., împotriva sentinței penale nr.433/D/2015 din data de 15.10.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10.12.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
deliberând
Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.433/D/2015 din data de 15.10.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 469 alin.1 și 4 Cod procedură penală, raportat la art.466 alin.2 Cod procedură penală, a fost respinsă ca inadmisibila cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul condamnat N. M., deținut în P. Iași.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulata la data de 28.08.2015, petentul N. M., deținut în P. Iași, a formulat cerere având ca obiect rejudecare proces penal susținând că nu a participat la soluționarea dosarului penal fiind plecat din țară.
S-a atașat dosarul nr._, al Tribunalului BACĂU.
La termenul de judecată din data de 15.10.2015 tribunalul a pus în discuție, in prezenta petentului încarcerat, asistat de avocat oficiu, admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal, formulată de petentul condamnat N. M..
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr.328/D/15.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin neapelare, instanța a dispus: „Potrivit art. 334 Cod procedură penală schimbă, încadrarea juridică a faptei din art. 183 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, în art. 174-175 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Condamnă pe inculpatul N. M., fiul lui I. și M., născut la 8.05.1984 în Bacău, jud. Bacău, domiciliat în Bacău, ., ..8, jud. Bacău și fără forme legale. în ., jud. Bacău, cetățean român, studii - 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, recidivist, C.N.P._, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit.d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
Conform art. 39 alin. 1, art.33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa aplicată in prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 339/ 1.03.2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin nerecurare la 22.03.2011, în pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsă de executat: 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 14.01.2011 și până la 26.09.2012.
În baza art.7, raportat la art. 4 lit. b Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Ia act că părțile vătămate Huluba G. și Huluba D. D. nu se constituie părți civile în cauză.
Conform art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1500 lei cheltuieli judiciare din care 800 lei sunt în faza de urmărire penală (200 lei onorariu apărător din oficiu, 383 lei contravaloarea necropsiei victimei Huluba C.).
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu - av. B. C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu părțile vătămate și de la comunicare cu inculpatul”.
În baza sentinței penale nr.328/D/15.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin neapelare, s-a emis M.E.P.I. și M.E.A. nr.3/20.04.2014.
În data de 13.08.2105 o escortă a poliției române l-a preluat pe condamnat din Austria în baza mandatului european de arestare nr.3/20.04.2014 și încarcerat in 13.08.2015 în P. Rahova.
Potrivit art.466 Cod procedură penală, este reglementata instituția redeschiderii procesului penal in cazul judecării in lipsa persoanei condamnate. Astfel: „(1) Persoana condamnata definitiv care a fost judecata in lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o luna din ziua in care a luat cunoștința, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
(2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștința în nici un alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, daca aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
(3) Pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă față de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea in baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data la care, după aducerea în tara, i-a fost comunicata hotărârea de condamnare.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă.
(5) Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător persoanei față de care s-a pronunțat o hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.”
Și potrivit art.469 Cod procedură penală - Judecarea cererii de redeschiderea procesului „(1) Instanța, examinează daca:
a) cererea a fost formulată în termen și de către o persoana dintre
cele prevăzute la art. 466;
b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea
procesului penal;
c) motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate
într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.
Daca instanța constata îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.
(4) Daca instanța constata neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 466, dispune prin sentința respingerea cererii de redeschidere a procesului penal. “
Instanța, după verificări, constată că cererea petentului privind redeschidere procesului penal a fost formulată în termenul legal de o lună, petentul fiind încarcerat la 13.08.2015, iar prezenta cerere a fost formulată la data de 28.08.2105 și că motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.
Însă, instanța constată ca petentul condamnat nu se circumscrie noțiunii de “persoana condamnata in lipsa” așa cum este definită în prevederile alin.2 din art. 466 Cod procedură penală.
“ (2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care si-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, si nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
În interpretarea textului de lege menționat, trebuie pornit de la scopul reglementarii procedurii redeschiderii procesului penal și anume garantarea dreptului persoanei judecate în lipsă la un proces echitabil, cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. În același sens sunt și dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora noua procedură de judecată are drept scop salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care, judecată și condamnată în lipsă, nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu a fost în măsură să-și facă apărările.
În opinia tribunalului, dreptul persoanei extrădate/predate în baza M.E.A. de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când rezultă că a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. Aceeași interpretare rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate/predate sau judecate în lipsă, care nu poate fi invocată în susținerea cererii de redeschidere a procesului penal, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Interpretarea menționată este sprijinită și de modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze instituția în noul Cod de procedură penală, confirmând criteriile pentru admisibilitatea cererii de rejudecare enunțate anterior.
Astfel, în art. 466 alin. (2) din noul Cod se prevede că „este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care:
a) nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta ;
b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.”
Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, daca aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.”
Caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauze precum Mihaies împotriva Franței (decizia din 25 mai 1998), Poitrimol împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).
Posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile care trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la judecată inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța.
În consecință, Tribunalul reține că nici reglementările internaționale și nici cele interne nu impun de plano admiterea unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul unei persoane condamnate în lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la judecată. A interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa sustragerea de la soluționarea cauzei și a da posibilitatea condamnatului să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual.
În cauza pendinte:
Din cuprinsul sentinței penale nr.328/D/15.10.2013 a Tribunalului Bacău, petentul în faza de urmărire penala a fost audiat de mai multe ori: fl. 55-56, 57, 58-59, 60-62, 63, 118 dup., de fiecare dată în prezenta unui avocat din oficiu, declarații în care parțial a recunoscut . asupra părții vătămate; la instanța de fond nu s-a prezentat, deși cunoștea de proces încă din faza urmăririi penale, fiind reprezentat de avocat din oficiu. Fiind liberat condiționat, în 26.09.2012 din executarea altei pedepse cu închisoarea, petentul inculpat a fost citat la domiciliu legal din ., jud. Bacău, și Bacău, ./A/8, jud.Bacau, unde a locuit după liberare conform proces verbal de executare a mandatului de aducere.
P. a instanță consideră că nu se poate reține nici cazul de la lit. art.466 Cod procedură penală, respectiv: „deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.” Deoarece a fost încarcerat într-un penitenciar din Austria mult mai târziu de liberare, în 30.10.2012 și numai până la 21.11.2012, proces - verbal fl.54 dosar, data după care putea sa se prezinte la proces, de care avea cunoștința anterior . Mai mult, deși i s-a comunicat sentința penală de condamnarea la domiciliul cunoscut, si indicat de inculpat, ., jud.Bacău, și Bacău ./A/8, jud.Bacău, petentul, nu a exercitat nici calea de atac a apelului.
În speța de față se demonstrează faptul că petentul a fost citat și deci a avut cunoștință de procesul penal desfășurat împotriva sa, mai mult deși a avut cunoștință de proces a lipsit de la judecarea cauzei, dar nu a dovedit că lipsa a fost justificată și că nu a putut încunoștința instanța, deci petentul nu se încadrează în prevederile art.466 alin. 3 teza I.”
Chiar dacă s-ar accepta cele afirmate de petenta în fața tribunalului, referitoare la faptul că la judecata procesului penal s-a aflat în străinătate, acest lucru nu schimbă împrejurarea că, fiind dovezi certe ca petentul chiar daca nu a fost prezent, petentul cunoștea și propria sa calitate în dosar. În aceste împrejurări, singurele condiții în care inculpatul ar fi putut să nu cunoască existența procesului ar fi fost ca acesta să trăiască, după plecarea sa din țară, într-o izolare completă, mai mulți ani de zile, fără acces la nici un fel de mijloc de informare. Or, audierea acestuia de mai multe ori in faza urmăririi penale în prezenta unui avocat, citarea petentului la adresele indicate, inclusiv după liberarea lui condiționată, și cu toate acestea petentul în loc să se prezinte la proces a plecat din țară, și, ulterior, după comunicarea hotărârii nici nu a uzat de calea de ataca a ordinară a apelului, dovedesc ca petentul a avut cunoștință de proces, dar s-a sustras de la judecată. Pe de altă parte, petentul după comunicarea hotărârii de condamnare nu a declarat apel. Astfel, în cauză se constată, contrar celor susținute de petent, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare și l-a exercitat efectiv, a fost reprezentat de un apărător în tot cursul procesului, însă a înțeles să nu participe la judecată, iar lipsa petentului de la judecată îi este imputabilă acestuia . În același sens, cel puțin sub aspectele esențiale, este și practica recenta a I.C.C.J.- ex. dp. nr.624/29,02.2012 și d.pen. nr.273/28.01.2013 a I.C.C.J.
În aceste condiții susținerile persoanei condamnate, referitoare la faptul necunoașterii existenței procesului, nu pot fi apreciate ca fondate, acesta lipsind nejustificat de la judecarea cauzei, prevederile art.466 și următoarele Cod procedură penală, fiind incidente numai în cazul în care se probează că dreptul la apărare al inculpatului, judecat și condamnat în lipsă, a fost încălcat.
În consecință, față de împrejurarea că redeschiderea procesului penal este obligatorie, dar numai în condițiile restrictive ale art.466 Cod procedură penală, în condițiile în care petentul condamnat a avut cunoștință de procesul penal, dar nu a participat la judecata, părăsind țara, și nici nu a promovat căile legale de atac, cererea de redeschidere a procesului penal nu îndeplinește condițiile legale imperative prevăzute de art. 466 alin.3 Cod procedură penală și, în consecința, se impune respingerea acesteia.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel petentul-condamnat.
Hotărârea apelată a fost criticată pentru motivele reținute în preambulul încheierii de amânare a deliberării și a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.417 alin.1 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare la redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate.
Dreptul la un proces echitabil, ca o consacrare expresă în art.14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă expresia inevitabilă a principiului mai generos al preeminenței dreptului într-o societate democratică, fiind, în acest fel, o componentă esențială a ordinii publice a oricărui stat de drept.
În dimensiunea sa penală, dreptul la un proces echitabil cuprinde totalitatea garanțiilor de procedură: de ordin general, prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție în favoarea oricărei părți într-un litigiu, precum și de ordin special, oferite de art. 6 paragr. 2 și 3 din Convenție în beneficiul acuzatului în proces. Asemenea garanții, care țin de fapt de buna administrare a justiției, implică, în esență, astfel cum au fost dezvoltate printr-o jurisprudență dinamică și progresivă a judecătorilor de la Strasbourg: accesul la o instanță instituită prin lege, independența și imparțialitatea instanței, durata rezonabilă a procesului, caracterul public al ședinței de judecată, contradictorialitatea, egalitatea armelor, motivarea soluțiilor adoptate de către instanțe, executarea hotărârilor definitive, prezumția de nevinovăție, asigurarea drepturilor apărării.
În conformitate art.14 pct.3 lit. d din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și Politice: „ să fie prezent la proces și să se apere ea însăși sau să aibă asistența unui apărător ales de ea; o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul de a participa la propriul proces.
Dreptul acuzatului de a participa la propriul proces, recunoscut expres de art.14 paragr. 3 lit.d din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și Politice, nu este explicit enunțat între garanțiile de echitate impuse de art.6 din Convenție, însă, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 1-a afirmat ca fiind un element esențial al contradictorialității procedurii și, prin aceasta, o componentă inerentă și de o însemnătate capitală a noțiunii de proces echitabil, decurgând practic din obiectul și scopul art. 6 al Convenției. În acest sens, statele sunt datoare să ia măsurile interne adecvate pentru a asigura efectivitatea dreptului acuzatului de a participa în proces. Aceasta, întrucât înfățișarea acuzatului în persoană ține tocmai de buna administrare a justiției în general, prezentând importanță în egală măsură pentru cel inculpat, care își poate exercita în mod activ și plenar drepturile apărării, cât și pentru judecător, care, în extragerea adevărului asupra împrejurărilor și circumstanțelor faptei, are posibilitatea să cunoască și să verifice alegațiile inculpatului, confruntându-le cu depozițiile victimei și ale martorilor, dar și o mai bună viziune asupra personalității acuzatului, ceea ce îi va permite o individualizare optimă a sancțiunii și a modalității de executare a acesteia.
Printre principiile de bază ale fazei de judecată a procesului penal este și cel al nemijlocirii, ceea ce presupune, în esență, administrarea directă de instanța de judecată a probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În conformitate cu prevederile art.11 și 20 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din examinarea acestor dispoziții legale, rezultă dreptul inculpatului de a posibilitatea de a participa la audierea în ședință publică și în condiții de contradictorialitate și să se confrunte cu reprezentanții părțile vătămate, cu martorii audiați (inclusiv a persoanelor vătămate audiate în calitatea de martori) în faza urmăririi penale.
Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea instanței europene, art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie.
Din examinarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale rezultă că încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
Ori, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art.6 paragraful 3 lit.d din Convenție și cum relevă jurisprudența C.E.D.O., asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată și aflat în fața instanței, de a pretinde ascultarea martorilor în prezența lui, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situația prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenție nu are o consacrare expresă, cerința realizării condiției este obligatorie sub sancțiunea nulității și, deci, a desființării hotărârii pronunțate cu încălcarea acestei exigențe.
Cerințele paragrafului 3 lit.d din art.6 din Convenție reprezintă aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1 (Asch împotriva Austriei, Hotărârea din 26.04.1991, . nr.203, pag.10 & 25, V. Mechelen și alții împotriva Olandei, Hotărârea din 23.04.1997, Culegerea de hotărâri și decizii 1997-III, & 49, Ludi împotriva Elveției, Hotărârea 15.06.1992).
În condițiile în care acuzatul nu a avut o ocazie adecvată și suficientă să conteste declarațiile părților vătămate și ale martorilor, utilizarea lor încalcă în sine art.6 alin.1 și 3 lit.d din Convenție.
Elementele probatorii trebuie, în principiu, să fie prezentate în fața acuzatului în ședință publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu.
Prevederile art.6 paragraful 1 din Convenție, impun să se acorde acuzatului o ocazie adecvată și suficientă de a contesta o mărturie a acuzării și de a interoga autorul, în momentul depoziției sau ulterior, obligând statele contractante să ia măsuri pozitive, care constau, în special, în a-i permite acuzatului să interogheze, sau să obțină interogarea părților vătămate și a martorilor acuzării (Barbera, Messegue și Jabardo împotriva Spaniei, Hotărârea din 06.12.1988. Astfel de măsuri, țin, într-adevăr de „diligența” de care statele contractante trebuie să dea dovadă pentru a asigura exercitarea efectivă a drepturilor garantate de art.6 (Sadak și alții împotriva Turciei, nr.29.900/96, 29.901/96, 29.902/96, 29.903/96, & 67, CEDO 2001/VIII).
Drepturile de apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanțiile art.6 atunci când condamnarea se bazează, exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare, pe declarațiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze, sau a cărei audiere nu a putut fi obținută, nici în cursul urmăririi penale și nici în timpul dezbaterilor (Rachdad împotriva Franței, Hotărârea din 13.11.2003 și P.S. împotriva Germaniei, Hotărârea din 20.12.2001, A.M. împotriva Italiei, Hotărârea din 14.12.1999, Saidi împotriva Franței, Hotărârea din 20.09.1993).
Un caz particular în prezența căruia C.E.D.O. a fost chemată să decidă dacă art.6 din Convenție a fost violat este acela al condamnaților judecați in absentia și extrădați apoi în vederea executării pedepsei pronunțate în lipsă.
În acest context, Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să sublinieze că o procedură de judecată în contumacie nu este, în esență, întotdeauna contrară textului Convenției, dacă celui în cauză i s-au respectat drepturile apărării, între care cel de a fi citat personal și informat asupra cauzei și naturii acuzației și, atunci când nu și-a exprimat fără echivoc voința de a nu participa la proces, de a obține posibilitatea să fie rejudecat în prezența sa, fără să fie obligat să probeze că nu a dorit să se sustragă justiției sau că absența s-a datorat unor cauze de forță majoră.
Situația este diferită atunci când autoritățile l-au tratat pe inculpat ca fugar și l-au judecat în contumacie, deși nu fusese notificat personal asupra acuzației și acesta nici nu renunțase într-o manieră incontestabilă la dreptul său de a compărea, într-un asemenea caz, C.E.D.O. a constatat încălcarea dreptului prevăzut în art. 6 din Convenție, dacă statele nu oferă o procedură efectivă de rejudecare a cauzei în prezența celui vizat, indiferent dacă acesta a fost extrădat sau s-a predat de bunăvoie, iar detenția unei persoane după ce i s-a respins cererea de rejudecare a fost calificată ca ilegală și în contradicție cu dreptul recunoscut de art.5 din Convenție.
Prin Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, în categoria căilor extraordinare de atac, a fost introdusă redeschiderea procesului penal în cazul judecății în lipsa persoanei condamnate.
Sediul materiei se regăsește, astfel, în Partea specială a Codului de procedură penală, în vigoare [titlul III „Judecata”, capitolul V „Căile extraordinare de atac”, secțiunea a 4-a „Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate” (art. 466 până la art. 470)].
Pe calea oferită de actualul Cod de procedură penală, se tinde practic la rediscutarea de către o instanță a propriei sale hotărâri definitive și intrate, așadar, în puterea de lucru judecat. Prin aceasta, rejudecarea procesului penal nu se încadrează în ciclul firesc al procesului penal și, în plus, este subordonată unui regim restrictiv atât în privința titularului, a termenului, cât și a motivelor pe care se întemeiază. Toate aceste elemente caracterizează mecanismul supus analizei ca fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, pentru motive de drept ținând de respectul datorat echității procedurilor, dar care realizează o devoluțiune integrală a cauzei în fapt și în drept.
Din examinarea comparativă a dispozițiilor art.466 alin.2 Cod procedură penală, art.5 pct.1 din Decizia-Cadru nr.2002/584/JAI din 13.iunie.2002 a Consiliului privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre și Modelul Mandatului european de arestare din Anexa de la această decizie-cadru, art.92 alin.1 lit.a, alin.2, art.97 alin.1 lit.a și art.98 alin.2 lit.i din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și Anexa 1 a acestei legi, respectiv, Modelul Mandatului european de arestare, rezultă o evidentă contradicție.
În conformitate cu dispozițiile art.5 pct.1 din Decizia-Cadru nr.2002/584/JAI din 13.iunie.2002 a Consiliului privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre și Modelul mandatului european de arestare din Anexa de la această decizie-cadru: „Executarea mandatului european de arestare de către autoritatea judiciară de executare poate fi subordonată prin dispozițiile statului membru de executare următoarelor condiții:
1. atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță pronunțate printr-o decizie dată în absența uneia dintre părți și în cazul în care persoana în cauză nu a fost citată personal și nici informată în alt mod despre data și locul audierii care a dus la decizia dată în absență, predarea poate fi supusă condiției ca autoritatea judiciară emitentă să de asigurări considerate suficiente pentru a garanta persoanei care face obiectul mandatului european de arestare că va avea posibilitatea să solicite o nouă judecată în statul membru emitent și să fie prezentă la judecată.”
În același sens și dispozițiile art.92 alin.1 lit.a, alin.2, art.97 alin.1 lit.a și ar.98 alin.2 it.i din Legea nr.302/2004: „Mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa inculpatului
(1) Atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, instanța emitentă verifică lucrările dosarului, pentru a constata dacă:
a) persoana condamnată a fost încunoștințată în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces;
(1) Executarea unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare de executare române poate fi supusă următoarelor condiții:
a) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunțată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal și nici informată în orice alt mod cu privire la data și locul ședinței de judecată care a condus la hotărârea pronunțată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa;
(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:…i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:
(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau
(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau
(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau
(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.”
Astfel, dacă, așa cum se arăta mai sus, dispozițiile Codului de procedură penală, impun ca persoana condamnată să nu fi fost citată la proces, indiferent dacă citația i-a fost înmânată personal acesteia, sau s-a realizat printr-o altă modalitate legală de citare, dispozițiile art.92 alin.1 lit.a, alin.2, art.97 alin.1 lit.a, art.98 alin.2 lit.i din Legea nr.302/2004, impun ca persoana condamnată să fi fost înștiințată în timp util prin citație scris înmânată personal.
Articolul 466 Cod procedură penală, prevede un singur caz care poate justifica redeschiderea procesului penal, și anume judecata în lipsă, argumentat, așa cum menționam anterior, de nevoia salvgardării drepturilor apărării și asigurării, în acest fel, a echității procedurii.
Pentru ca o judecată să fi avut loc în lipsa inculpatului, art. 466 alin.2 Cod procedură penală impune îndeplinirea cumulativă a două condiții:
a) persoana vizată să se afle în vreuna din următoarele situații:
• fie nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta. În acest caz, practic, inculpatul a fost străin de judecată, necunoscând că a început judecata în prim grad în privința sa pentru săvârșirea unei infracțiuni sau că există o procedură în apel care îl privește.
Persoana în cauză nu a fost citată atunci când nu a fost deloc citată sau nu a fost legal citată în cauză. Textul art. 466 alin.2 Cod procedură penală nu preia însă integral ideea desprinsă din jurisprudența Curții de la Strasbourg potrivit căreia, independent de legala îndeplinire a procedurii de citare, ceea ce prezintă importanță pentru a se considera că un acuzat a fost judecat în lipsă este ca acesta să nu fi fost informat personal despre procedurile penale întreprinse împotriva lui, neavând astfel cunoștință de proces. Altfel spus, chiar dacă inculpatul a fost legal citat, atunci când nu a primit personal citația și sunt îndeplinite și celelalte condiții, se poate totuși considera că acesta a fost judecat în lipsă. În aceeași ordine de idei, în forma actuală, art.466 alin.2 Cod procedură penală ridică dificultăți în asigurarea de către autoritățile competente române a garanțiilor de rejudecare a celui condamnat în lipsă atunci când au recurs în relația cu statele membre ale Uniunii Europene la o formă de cooperare judiciară bazată pe principiul recunoașterii reciproce - mandatul european de arestare, transferarea persoanelor condamnate, ordinul de confiscare, recunoașterea hotărârilor pecuniare.
Informarea oficială a inculpatului despre proces poate să constea în orice notificare telefonică, fax, e-mail sau alte mijloace de comunicare electronică, venită din partea autorității judiciare competente cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare, cu condiția ca aceasta să fi fost primită personal de către inculpat. O notificare oficială poate fi și comunicarea încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății, fixând termenul de judecată, comunicare pe care inculpatul a primit-o personal, precum și chemarea în instanță cu mandat de aducere, când organul însărcinat cu executarea acestuia a luat direct legătura cu inculpatul și i-a prezentat mandatul de aducere, însă, din diverse motive, nu a fost în măsură să-1 execute.
• fie, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța despre această împrejurare.
Pentru incidența acestui caz, trebuie întrunite trei condiții cumulative:
- inculpatul a fost legal citat la judecată sau, deși nu a fost legal citat, a luat totuși cunoștință în mod oficial despre aceasta;
- a intervenit o împrejurare obiectivă sau subiectivă care 1-a împiedicat pe inculpat să participe la judecarea cauzei. O asemenea împrejurare poate fi, spre exemplu, o boală gravă - fizică sau psihică - a inculpatului, o calamitate, o stare de necesitate, o constrângere fizică sau morală a inculpatului din partea unei alte persoane. Nu constituie însă o asemenea împrejurare faptul că inculpatul, care luase cunoștință despre proces, având ocazia rezonabilă să se înfățișeze și să facă declarații în cauză, nu a înțeles să se prevaleze de această facultate, a lipsit nejustificat de la judecată, a dispărut ori s-a sustras, aflându-se în situația unui fugar;
- inculpatul nu a putut să anunțe instanța despre această împrejurare. Nu se pretinde, în acest caz, ca inculpatul să fi fost într-o imposibilitate absolută de a încunoștința instanța, fiind suficient ca, din motive obiective, să nu fi avut posibilitatea să informeze instanța despre absența sa și motivul absenței, fie pentru că nu a avut acces la căi de comunicare, fie pentru că accesul la asemenea căi presupunea un efort din partea inculpatului pe care, din cauza stării sale, nu era capabil să-1 facă.
b) persoana în cauză să nu se fi aflat pe durata judecății ordinare în vreuna din următoarele ipoteze de excepție care exclud judecata în lipsă:
•fie și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, iar aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului.
•fie, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, de
renunțare la pedeapsă sau de amânare a aplicării pedepsei, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
• fie a solicitat să fie judecată în lipsă.
Cererea trebuie să fie neechivocă și formulată în scris potrivit prevederilor art. 353 alin. 6 și art.364 alin.4 Cod procedură penală. Cazul se referă atât la judecata în prim grad, cât și în apel.
În practică se pot ivi diverse situații care pun problema stabilirii dacă judecata a avut sau nu loc în lipsa inculpatului, iar examenul acestora și desprinderea motivului de redeschidere a procesului trebuie, pe de o parte, să se raporteze la procedurile prin care se dezleagă fondul cauzei, iar, pe de altă parte, să aibă loc în respectul rațiunii pentru care această cale extraordinară de atac a fost introdusă în dreptul pozitiv.
Asemenea cazuri pot interveni și atunci inculpatul a lipsit de la judecata ordinară, însemnând lipsa lui de la toate termenele de judecată în prim grad și în apel, precum și de la pronunțarea sentinței în primă instanță. În această ipoteză, motivul rejudecării pricinii în prezența persoanei vizate este incident, bineînțeles cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.466 Cod procedură penală. În acest sens, nu interesează dacă acea persoană a făcut sau nu declarații în fața autorităților judiciare în cursul urmăririi penale, întrucât, pe de o parte, textul art. 466 Cod procedură penală, leagă condițiile redeschiderii procesului penal exclusiv de faza judecății, pe de altă parte, de vreme ce art.467 alin.1 Cod procedură penală permite redeschiderea procedurilor în apel, cu toate că persoana în cauză a fost prezentă în prim grad, cu atât mai mult legiuitorul autorizează redeschiderea procesului din etapa judecății în primă instanță, când inculpatul a declarat în fața organelor de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi și libertăți, dar a lipsit de la judecată. În aceeași ordine de idei, în prezența condițiilor prevăzute în art. 466 Cod procedură penală, redeschiderea procesului penal are loc și în cazul în care revizuirea declarată în defavoare, de la judecarea căreia persoana vizată a lipsit, s-a finalizat cu o soluție de condamnare, chiar dacă persoana respectivă a fost prezentă la judecata ordinară epuizată printr-o soluție de achitare.
Faptul că dispozițiile art.466 Cod procedură penală vizează doar faza de judecată a procesului penal, rezultă și din expunerea de motive a noului Cod de procedură penală, unde s-a arătat că. „Este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care, la judecată, nu a avut cunoștință de proces, sau care, deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei.”
Ori, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul nu a fost prezent la judecarea cauzei.
Cât privește respectarea dispozițiilor legale privind citarea inculpatului la instanța care a soluționat fondul cauzei se constată că aceasta nu a fost citată legal.
Din adresa Postului de poliție al comunei Faraoani, rezultă că inculpatul nu avea rude pe raza acestei comune și fusese luat în spațiu de C. N. _Lenuța, ori, instanța de fond nu a procedat la citarea inculpatului cu această mențiune.
Faptul că inculpatul locuia la această familie rezultă și din declarația dată de petentul-condamnat în fața instanței de control judiciar.
Instanța de fond a dispus citarea inculpatului și prin afișare la sediul Consiliului Local al orașului Tîrgu Ocna, județul Bacău.
Din lucrările dosarului rezultă că pentru toate termenele de judecată citațiile au fost predate funcționarului de la această unitate administrativă, fără a fi înaintate procesele verbale din care să rezulte că citațiile ar fi fost afișate și că procedura ar fi fost legal efectuată.
Instanța investită cu soluționarea fondului cauzei nu a făcut verificări pentru a constata dacă inculpata figurează cu o altă adresă de domiciliu, sau de reședință și să o citeze la eventuala nouă adresă.
Este greșită susținerea primei instanțe, în sensul că inculpatul a avut cunoștință de proces, deoarece a dat mi multe declarații în fața organelor de cercetare penală, în prezenta avocatului.
Așa cum se arăta mai sus, procedura redeschiderii procesului penală, prevăzută de art.466 Cod procedură penală, este incidentă atunci când persoana condamnată a fost judecată în lipsă.
În acest sens, nu interesează dacă acea persoană a făcut sau nu declarații în fața autorităților judiciare în cursul urmăririi penale, deoarece însăși denumirea Secțiunii a 4-a, care reglementează această procedură și denumirea marginală a art.466 Cod procedură penală este: „Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate”. Același lucru rezultă și din conținutul art.466 și art.467 Cod procedură penală.
Apoi, aceeași concluzie se trage și din faptul că art.467 alin.1 Cod procedură penală permite redeschiderea procedurilor și doar în apel, cu toate că persoana în cauză a fost prezentă la instanța de prim grad.
Astfel că, nu interesează dacă acea persoană a făcut sau nu declarații în fața autorităților judiciare în cursul urmăririi penale, deoarece, așa cum se arăta, dispozițiile art.466 Cod procedură penală, leagă condițiile redeschiderii procesului penal exclusiv de faza judecății.
Cât privește faptul că petentul-condamnat a dat declarații în cursul urmăririi penale este lipsit de relevanță juridică, în ceea ce privește aplicarea procedurii redeschiderii procesului penal, pentru aceleași considerente arătate mai sus și deoarece, atât în cursul urmăririi penale, cât și la soluționarea cauzei de instanța de fond, a beneficiat de asistență juridică din oficiu, dat fiind faptul că acesta era arestat în cursul urmăririi penale, iar la instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art.171 alin.3 Cod procedură penală din 1968, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită fiind mai mare de 5 ani închisoare.
Prima instanță a mai susținut că respingerea cererii se justifică și determinat de faptul că după comunicarea hotărârii nici nu a uzat de calea de ataca a ordinară a apelului.
Ori, din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că comunicarea hotărârii în . a fost făcută fără mențiunea familiei la care acesta inculpatul era luat în spațiu, respectiv, la familia C. N. _Lenuța, condiții în care corespondența a fost restituită-fl.169-172
Cât privește comunicarea dispozitivului hotărârii prin afișare la sediul Consiliului Local Tîrgu Ocna, se constată că, din lucrările dosarului, nu rezultă că s-ar fi procedat la afișare, din dovada de comunicare rezultând doar că a fost predată unui funcționar de la această unitate admistrativă-fl.168.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și prevederile art.11 și 20 din Constituția României, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de apelantul-condamnat, va fi desființată în totalitate sentința penală apelată, se va reține cauza spre rejudecare și în consecință;
Va fi desființată în totalitate sentința penală apelată, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
În temeiul art.469 alin.3 Cod procedură penală, va fi admisă cererea de redeschidere a procesului penal, privindu-l pe condamnatul-inculpat N. M., judecat în lipsă în dosarul penal nr._ al Tribunalului Bacău, față de care s-a pronunțat sentința penală nr.328/D/2013, din data de 15.11.2013, a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1 din data de 07.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
Curtea a pus în discuție, din oficiu, luarea împotriva inculpatului a măsurii arestării preventive și a procedat la audierea acestuia.
Potrivit art.202 alin.1 Cod procedură penală: „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”
În conformitate cu dispozițiile alin.3 al art.202 Cod procedură penală: „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, conform art.223 alin.1 Cod procedură penală: „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, ... numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.”
Potrivit alin.2 al aceluiași articol: „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.238 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art.202 alin.1 și 4 lit.e, art.223 alin.1 lit.a și art. 223 alin.2 teza finală Cod procedură penală, care sunt în concordanță cu dispozițiile art.5 paragr. I lit.c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel că există motive verosimile a bănui că inculpatul N. M. a săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, fiind astfel îndeplinită prima condiție pentru luarea măsurii arestării preventive.
„Verosimilitatea” bănuielilor pe care trebuie să se bazeze o arestare constituie un element esențial al protecției conferite de art. 5 paragr. I lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale împotriva privărilor arbitrare de libertate. Caracterul plauzibil a bănuielii presupune existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea (cauza V. contra României,_/01, 11.03.2008). Totuși, faptele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a formula o acuzație împotriva unei persoane, ceea ce se petrece la un stadiu ulterior al procesului penal. (O’H. contra Regatului Unit,_/97, 16.10.2001, paragr.34-36).
Printre ale condiții, pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive, sunt și cele prevăzute de art.223 alin.1, respectiv, art.223 alin.2 Cod procedură penală.
În cauza dedusă judecății există și temeiul de drept prevăzut de art.223 alin.1 lit.a Cod procedură penală, precum și cel prevăzut de art.223 alin.2 Cod procedură penală, în sensul existenței indiciilor temeinice că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru a înlătura o stare de pericol pentru ordinea publică, ceea ce corespunde cerinței necesității din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, nu este suficient ca privarea de libertate să fie executată conform legii naționale, ci trebuie să fie și necesară în circumstanțele specifice ale cauzei. Detenția unei persoane este o măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanță atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că ele sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual (cauza Vrencev contra Serbiei, 2361/05, 23 septembrie 2008, cu referire la cauza Saadi contra Regatului Unit (MC),_/03, 29 ianuarie 2008, cauza Enhorn contra Suedia,_/00, 25 ianuarie 2005, paragr.44).
Gradul de pericol social pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este reliefat pe de o parte de modul și mijloacele de comitere a faptelor, fiind suprimată viața unei persoane, în timp ce părțile se aflau în detenția, în executarea unor pedepse și, pe de altă parte, de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu se află la prima abatere de la normele de conviețuire socială-fl.120 dosar urmărire penală, suferind nu mai puțin de șase condamnări.
Din fișa de cazier rezultă că inculpatul N. M. ar fi săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a Cod penal din 1969.
De asemenea, după trimiterea sa în judecată, în timp ce se afla în străinătate, a fost arestat de autoritățile judiciare străine.
Pentru aceste motive, în temeiul art.469 alin.9 Cod procedură penală, cu art.238, art.223 alin.1 lit.a și alin.2 Cod procedură penală, se va dispune arestarea preventivă a inculpatului N. M., trimis în judecată prin rechizitoriul nr.841/P/2011, din data de 17.09.2012, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal de la 1969, pentru o durată de 30 de zile, începând de astăzi, 22.12.2015, până la data de 20.01.2016, orele 24,00.
Se va dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.
În temeiul art.470 Cod procedură penală, cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și pentru a nu fi privată inculpata de un grad de jurisdicție, se va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare, după redeschiderea procesului penal, spre competentă soluționare Tribunalului Bacău – Secția penală.
Efectul devolutiv al apelului nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de instanța de apel.
În caz contrar, s-ar putea ajunge la situația în care, instanța de fond, în urma unei cercetări judecătorești neefectuate, sau făcută cu încălcarea dispozițiilor legale, soluționează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată.
Numai printr-o cercetare judecătorească completă și efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale și a principiilor care guvernează faza de judecată și după administrarea oricăror alte probe apare necesară pentru stabilirea adevărului, instanța de fond, motivat, poate pronunța o hotărâre cu privire la faptele și vinovăția persoanelor trimise în judecată.
Realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești, ar răpi inculpatei un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare și la un proces echitabil, câtă vreme aceasta nu ar mai avea la dispoziție nici o cale ordinară de atac.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul-condamnat N. M. împotriva sentinței penale nr.433/D/2015 din data de 15.10.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Desființează în totalitate sentința penală apelată, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
În temeiul art.469 alin.3 Cod procedură penală, admite cererea de redeschidere a procesului penal, privindu-l pe condamnatul-inculpat N. M., fiul lui I. și M., născută la data de 08.05.1984, în municipiul Bacău, CNP_, domiciliată în . deținut în P. Bacău, jud.Bacău, judecat în lipsă în dosarul penal nr._ al Tribunalului Bacău, față de care s-a pronunțat sentința penală nr.328/D/2013, din data de 15.11.2013, a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1 din data de 07.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
În baza art.469 alin.7 Cod procedură penală, constată desființată de drept sentința penală nr.328/D/2013, din data de 15.11.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr.1 din data de 07.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, precum și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.441/D/2013 din 28.01.2014, emis de Tribunalul Bacău și celelalte forme de executare, emise în baza sus-menționatei sentințe penale.
În temeiul art.469 alin.9 Cod procedură penală, cu art.238, art.223 alin.1 lit.a și alin.2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului N. M., fiul lui I. și M., născută la data de 08.05.1984, în municipiul Bacău, CNP_, domiciliată în ., la numita C. N.-L., în prezent deținut în P. Bacău, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.841/P/2011, din data de 17.09.2012, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal de la 1969, pentru o durată de 30 de zile, începând de astăzi, 22.12.2015, până la data de 20.01.2016, orele 24,00.
Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.
În temeiul art.470 Cod procedură penală, cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, trimite cauza pentru rejudecare, după redeschiderea procesului penal, spre competentă soluționare Tribunalului Bacău – Secția penală.
În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. A. D. P.
GREFIER,
M. D. B.
Red.sent.V.S.B.
Red.dec.D.P./24.12.2015
Tehnoredactat M.D.B./ 6 ex.
04.01.2016
| ← Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 1164/2015. Curtea... | Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia... → |
|---|
