Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1194/2015. Curtea de Apel BACĂU

Comentarii

0

Decizia nr. 1194/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1194/2015

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- C. D.

JUDECĂTOR- D. P.

GREFIER- L. G.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror M. S.

*

La ordine au venit spre soluționare apelurile declarate de inculpatul V. V., părțile civileI. M. ȘI I. C. I.și asiguratorul S. A. Reasigurare ASTRA SA – Suc.Bacău, împotriva sentinței penale nr.191 din 12.02.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr. penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru apelantii-părți civile I. M. și I. C. I., avocat ales P. B., pentru apelantul-inculpat V. V., lipsă la termenul de azi, avocat oficiu S. D. în substituire pentru av. oficiu C. F., lipsă fiind apelantul-asigurator și părțile civile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei, după care:

Nefiind alte cereri de formulat se constată apelurile în stare de judecată și se acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat ales P. B., pentru apelanții-părți civile, solicită a se consfinți tranzacția încheiată cu privire la suma achitată și față de diferența de bani care nu s-a achitat pe care urmează a o solicita.

Avocat oficiu S. D., pentru apelantul-inculpat, solicită admiterea apelului declarat de inculpat, chiar dacă nu s-a prezentat să-și însușească apelul formulat. Arată că instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului, circumstanțele personale, față de care s-a dispus redozarea pedepsei.

Cu privire la apelul declarat de părțile civile solicită să se ia act de tranzacția încheiată și a se consfinți față de aceasta. Solicită onorar avocat oficiu din fondurile M.J. potrivit referatului depus avizat de instanță și față de care s-a dispus plata sumei de 260 lei pentru avocatul titular-av.C. F..

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului declarat de inculpat pe latură penală ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Referitor la apelul declarat de partea civilă solicită admiterea iar pe fond să se ia act de tranzacția încheiată între părți. Aceleași concluzii, și față de apelul declarat de asigurator.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra apelurilor penale de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.191/2015 din data de 12.02.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului V. V., fiul lui T. și D., născut la data de 27.02.1984 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în mun. Bacău, .. 5, ., jud. Bacău, fără forme legale în mun. Bacău, ., ., jud. Bacău, posesor al CI ., nr._, C.N.P._, cetățean român, studii liceale, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, cunoscut cu antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal de la 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a doua și lit. b Cod penal de la 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal de la 1969.

În baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în cuantum de 2 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză.

În temeiul art. 82 Cod penal de la 1969, s-a fixat un termen de încercare pe o durată de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71, alin. 5 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404, alin. 2 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului V. V. asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 Cod penal de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.

În baza art. 3, art. 4, alin. 1, lit. b și art. 7, alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (văzând și Anexa nr. 1 pct. 3), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul V. V., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în măsura în care nu sunt încălcate alte drepturi, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoanele vătămate constituite părți civile: I. M., I. C. I. și R. M. L..

În baza art. 397 alin. 1, raportat la art. 19 și art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, cu art. 1349, 1357, 1391, 1392 Cod civil, art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și asigurările în România, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă Societate A. Reasigurare ASTRA S.A. cu sediul în București, .. 3, ., 10, Sector 3 la plata către acestea a următoarelor sume:

- părții civile I. M. suma de 7.000 lei, cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare) și suma de 35.000 lei, cu titlu de daune morale;

- părții civile I. C. I. suma de 7.000 lei, cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare) și suma 25.000 lei, cu titlu de daune morale;

- părții civile R. M. L. suma de 7.000 lei, cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare) și suma de 25.000 lei, cu titlu de daune morale;

A fost respinse restul pretențiilor civile formulate în cauză de persoanele vătămate constituite părți civile: I. M., I. C. I. și R. M. L. ca neîntemeiate.

În baza art. 397 alin. 1, raportat la art. 19 și art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, cu art. 1349, 1357, 1391, 1392 Cod civil, art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și asigurările în România, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. Județean de Ambulanță Bacău și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă Societate A. Reasigurare ASTRA S.A. la plata către acesta a sumei de 481 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport la unitatea medicală a persoanei vătămate.

În baza art. 397, raportat la art. 19 și art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, cu art. 1349, 1357, 1391, 1392 Cod civil, art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și asigurările în România, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. Județean de Urgență Bacău și obligă pe asigurătorul de răspundere civilă Societate A. Reasigurare ASTRA S.A. la plata către acesta a sumei de 4.542,24 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate.

Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul V. V. la plata sumei de 2.510 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.510 lei aferentă urmăririi penale și suma de 1.000 lei în cursul judecățiii.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V. V. – av. C. R., delegație nr. 753/10.04._ - în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției și au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

I. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul din data de 28.02.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în dosar nr. 1431/P/2010 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 21.03.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V. V. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178, alin. 1 și 2 C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că în data de 10.02.2010, în jurul orei 09.00, inculpatul V. V. a condus autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, pe . municipiul Bacău, unde a surprins și accidentat mortal pe numitul I. V., care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică și schița accidentului (fílele 3-15 d.u.p.), raportul de verificare a autoturismului marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ și numărul de identificare UU1LSDABH33071223, nr._ din 10.02.2010, eliberat de Registrul Auto Romând Bacău (filele 17,18 d.u.p.), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 391-392 din 11.02.2010, eliberat de S. Județean de Medicină Legală Bacău (fila 22 d.u.p.), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 395-396 din 11.02.2010, eliberat de S. Județean de Medicină Legală Bacău (fila 25 d.u.p.), raportului medico-legal de necropsie nr. 74A4 din 08.10.2010, emis de S. Județean de Medicină Legală Bacău (filele 30,31 d.u.p.), declarația martorului P. S. (fila 32 d.u.p.), declarația părții civile I. María (fila 33 d.u.p.), copiile permisului de conducere și certificatului profesional aparținând învinuitului și certificatului de înmatriculare al autoturismului marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ (fila 34 d.u.p.), copia poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./02/X1/SP din 20.11.2009, emisă de S.C. A.-REASIGURARE ASTRA S.A. (fila 35 d.u.p.), cazier judiciar (fila 38 d.u.p.), declarațiile învinuitului V. V. (filele 41-43 d.u.p.), raportul de expertiză tehnică auto, întocmit de expert ing. T. V. la data de 28.11.2011 (filele 42-55 d.u.p.), proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală învinuitului (fila 62 d.u.p.)

II. Camera preliminară

Prin încheierea din data de 24.04.2014 (f. 173-175 d.i.) judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecării cauzei, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privindu-l pe inculpatul V. V..

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constat că nu au fost formulate cereri ori invocate excepții de către inculpat sau apărătorul acestuia cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

III. Desfășurarea cercetării judecătorești

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpatul V. V. dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396, alin. 10 C. proc. pen. iar, în urma răspunsului negativ al acestuia a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen.

Persoanele vătămate s-au constituit părți civile în cauză, după cum urmează:

- I. M., soția victimei, cu suma de 460.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale și 450.000 lei daune morale.

- I. C. I. și R. M. L., fiii victimei, fiecare cu câte 360.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale și 350.000 lei daune morale.

IV. Situația de fapt reținută de instanță

Instanța reține că la data 10.02.2010, în jurul orei 09.00, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Bacău - Biroul Rutier au fost sesizați despre faptul că pe . municipiul Bacău, în dreptul Cimitirului Central, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului s-a constatat că pe . dreptul Cimitirului Central, autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, proprietatea S.C. FAL INTER TRADE LTD S.R.L., se găsea în poziție de staționare, orientat cu fața către . axul drumului, pe banda a doua a sensului de mers către . autovehicul a fost identificat în persoana inculpatului V. V. care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Instanța reține că în momentul efectuării cercetării partea carosabilă era acoperită cu mâzgă și nu prezenta denivelări sau declivități.

Victima accidentului rutier a fost identificată la S. Județean de Urgență Bacău în persoana numitului I. V., în vârstă de 66 de ani, care a fost internat cu diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral cu hematom parieto-occipital drept, fracturi costale, C2-C6, stânga, fractură omoplat stâng, fractură treime peroneu și maleolă stângă, fractură col chirurgical stângă”.

Atât conducătorului auto cât și victimei le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind absent pentru inculpatul V. V. și 0,55 g ‰ alcool pur în sânge, prima probă, respectiv 0,40 g ‰ alcool pur în sânge, cea de-a doua probă.

În data de 03.03.2010 a intervenit decesul numitului I. V. în timp ce se afla internat, iar potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 74A4 din 08.10.2010, emis ce S. Județean de Medicină Legală Bacău, rezultă că moartea acestuia a fost violentă și s-a datorat șocului politraumatic (contuzii cerebrale, fracturicostale multiple, fractură humerus stâng, fractură gamba stângă) produse prin lovire de corpuri dure - accident circulație - în condițiile stabilite și pe cale de anchetă la o persoană în vârstă de 66 ani cu tare organice.

Din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză rezultă că în data de 10.02.2010, ora: 09.00, inculpatul V. V. conducea autotaxi-ul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, fiind singur în autoturism, pe . municipiul Bacău, deplasarea efectuându-se pe timp de zi, cu cer senin, carosabilul asfaltic fiind acoperit cu mâzgă, fară declivități.

Inculpatul V. V. se deplasa pe banda doi, având direcția de mers spre Tic-Tac, către Pasarela L., iar când a ajuns în dreptul stației pentru mijloacele de transport în comun Piața Sud, vis-a-vis de Cimitirul Central, a observat că pe banda unu se afla un autobuz care nu era intrat în totalitate în alveolă, iar prin fața acestuia, a traversat fară să se asigure, prin loc nepermis, numitul I. V., la o distanță de aproximativ 10-15 metri în fața autoturismului condus de inculpat. Cu toate că inculpatul a efectuat manevre de evitare, frânând brusc, nu a putut evita impactul cu victima, la fața locului fiind identificate pe partea carosabilă două urme de frecare-frânare în lungime de 29 metri, respectiv 20,50 metri.

După impact victima a fost proectată pe partea carosabilă, iar autoturismul s-a oprit în poziția fixată în schița accidentului (fila 6 d.u.p.).

Evenimentul rutier a avut loc la o distanță de aproximativ 50 metri de trecerea pentru pietoni de la intersecția străzilor Calea Mărășești cu . indicator și marcaj, intersecție dirijată prin semnafor electric aflat în funcțiune la ora producerii evenimentului și care indica culoarea verde pentru autovehicule, conform declarației inculpatului.

În cauză, organele de urmărire penală au dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, iar din raportul de expertiză tehnică auto reiese faptul că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ se deplasa la momentul apariției stării de pericol cu o viteză de aproximativ 52 km/h.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 25.02.2011 s-a stabilit ca obiectiv la care expertul trebuia să răspundă „posibilități de evitare a accidentului, cine și în ce condiții putea evita producerea accidentului având în vedere actele administrate în dosarul cauzei.

Prin raportul de expertiză s-a concluzionat la punctul 3 „Posibilități de evitare” (fila 55 d.u.p.) că accidentul putea fi evitat de către inculpatul V. V. dacă respecta prevederile legale privind viteza de circulație pe drumurile acoperite cu mâzgă sau dacă la momentul apariției pericolului de accident circula cu o viteză de maxim 36 km/h. De asemenea, s-a stabilit că pietonul, victima accidentului, putea evita accidentarea sa, dacă pentru traversarea drumului utiliza locurile special amenajate aflate în apropierea locului accidentului.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul V. V. a declarat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, însă și-a modificat poziția pe parcursul judecății, în sensul că nu a dorit să se prevaleze de procedura simplificată de judecare a cauzei. Astfel, cu ocazia audierii sale la data de 27.01.2015, inculpatul a precizat că circula pe prima bandă de lângă axul drumului iar când a ajuns în dreptul stației de autobuz de la Piața Sud, a observat că în stație erau mai multe mașini parcate, iar autobuzul era oprit în stație, fără a ocupa spațiul din alveolă.

Inculpatul a precizat că atât semaforul aflat imediat înainte de stația de autobuz, cât și cel aflat după indicau culoarea verde și că în momentul respectiv circula cu aproximativ 45-50 km/h, carosabilull fiind umed și acoperit cu mâzgă. Totodată, inculpatul a mai declarat că din fața autobuzului a ieșit un bătrân care încerca să traverseze, la o distanță de aproximativ 7-8 metri, că a frânat, însă nu a putut să vireze deoarece din față veneau mașini.

Instanța penală are obligația de a stabili procentual modul în care se împarte culpa între inculpat și victimă, întrucât de acest aspect este legat atât cuantumul și modul de individualizare a pedepsei aplicabile inculpatului, dar sunt incidente, în ceea ce privește latura civilă și prevederile art. 1371, alin. 1 C. civ. conform cărora „în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.”

Astfel, cu privire la inculpatul V. V., instanța reține, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, că acesta nu a respectat limita de viteză maximă admisă în localitate în condiții de carosabil umed, situație în care ar fi putut opri autovehiculul pe care îl conducea și ar fi evitat producerea accidentului

Potrivit articolului 123 lit. e din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități când partea carosabilă este acoperită cu mâzgă.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică, coroborat cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține că viteza de deplasare a autoturismului marca Dacia L. condus de inculpat era de aproximativ 52 km/h, iar acesta ar fi putut evita producerea accidentului dacă ar fi circulat cu viteza maximă admisă de lege de 30 km/h, sau cu mai puțin de 36 km/h (f. 55 d.u.p.).

De asemenea, instanța are în vedere că obligația prevăzută de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță” – obligație încălcată de către inculpatul V. V., constituie o regulă fundamentală de desfășurare a circulației pe drumurile publice.

Pe de altă parte, în ceea ce privește rezultatul negativ al evenimentului rutier, instanța reține că o culpă majoră îi revine și persoanei vătămate I. V., care a traversat . și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit art. 72, alin 3 din O.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.” În continuare, instanța reține că potrivit art. 72, alin 4 din același act normativ „pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.”

Așa cum s-a arătat și în precedent, o mare parte din culpă în ceea ce privește producerea evenimentului rutier revine victimei, care se afla sub influența băuturilor alcoolice – 0,55 g ‰ alcool pur în sânge, prima probă, respectiv 0,40 g ‰ alcool pur în sânge – și a traversat printr-un loc nepermis, prin partea din față a autobuzului oprit în stație, apărând brusc pe direcția de mers a inculpatului.

Față de toate cele ce preced, instanța va stabili în sarcina inculpatului V. V. o culpă în producerea accidentului în proporție de 50% iar în sarcina victimei I. V., aceeași proporție de 50%. Pentru a hotărî astfel, instanța are în vedere că inculpatul ar fi putut evita accidentul dacă respecta viteza maximă de circulație admisă în localitate prin raportare la starea carosabilului (care era acoperit de mâzgă), de 30 km/h, ori dacă ar fi redus viteza cel puțin în dreptul stației destinate mijloacelor de transport în comun. În ceea ce privește victima accidentului, instanța reține că conduita sa rutieră este cea care a generat situația de pericol, în condițiile în care numitul I. V., în vârstă de 66 de ani, s-a angajat în mod neregulamentar în traversarea carosabilului, prin fața autobuzului și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, instanța apreciază că activitățile și circumstanțele reale reținute în sarcina celor două persoane implicate sunt interdependente și au condus, în mod direct, la producerea accidentului rutier.

V. Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice, instanța constată că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a Codului de Procedură penală, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța constată că prin decizia nr. 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De asemenea, în legătură cu decizia nr. 2/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr. 2/14.04.2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147, alin. 4 din Constituție și cu cele ale art. 477¹ din Codul de procedură penală.

În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art. 5, alin. 2 C. pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art. 5 din Codul penal.

Față de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147, alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.

Instanța reține că la termenul din data de 13.01.2015, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul aplicării legii penale vechi, pe care o apreciază ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192, alin. 1 și 2 C.pen., aceasta se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 178, alin. 1 și 2 C. pen. de la 1969, limitele de pedeapsă fiind identice potrivit celor două legi penale succesive [2 – 7 ani închisoare]. Prin urmare, instanța se va raporta la individualizarea judiciară care va fi realizată pentru a stabili legea penală mai favorabilă. Având în vedere criteriile care vor fi ulterior dezvoltate de către instanță, nu este necesară executarea pedepsei închisorii care va fi stabilită, fiind suficientă suspendarea condiționată a executării, fără stabilirea unor obligații suplimentare pentru inculpat. Așadar, instanța constată că singura instituție care permite stabilirea unei astfel de răspunderi penale este cea prevăzută de art. 81 C. pen. de la 1969 privind suspendarea condiționată a pedepsei închisorii, întrucât din perspectiva noii legislații penale este posibilă numai suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 91 C. pen., modalitate de executare mai severă, având în vedere că este însoțită obligatoriu de prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, o . obligații în sarcina inculpatului, iar la sfârșitul termenului de supraveghere acesta nu se consideră reabilitat de drept.

Astfel, față de cele ce preced, instanța va face aplicarea legii penale vechi din perspectiva legii penale mai favorabile.

În drept, fapta inculpatului V. V. constând în aceea că în data de 10.02.2010, în jurul orei 09.00, a condus autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, pe . municipiul Bacău, unde a surprins și accidentat mortal pe numitul I. V., care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178, alin. 1 și 2 C. pen. de la 1969.

Elementul material al infracțiunii este reprezentat de orice acțiune sau inacțiune susceptibilă de a produce, direct sau indirect, decesul unei persoane, iar în prezenta cauză constă în acțiunea inculpatului de a accidenta mortal victima I. V., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Mărășești din mun. Bacău.

Acțiunea a fost săvârșită cu ocazia efectuării unei activități – aceea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, pentru exercitarea căreia sunt stabilite reguli prin acte normative – O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 1391/2006. Totodată, acțiunea a fost efectuată cu nerespectărea dispozițiilor legale pentru efectuarea activității de conducere a unui autovehicul în localitate, respectiv cu nerespectarea vitezei maxime de deplasare și fără a se lua măsurile de prevenție impuse de condițiile de trafic, textele de lege aplicabile fiind expuse anterior.

Instanța a considerat că a existat o legătură de cauzalitate între dispozițiile legale nerespectate și urmare imediată produsă, întrucât în cazul în care inculpatul V. V. ar fi respectat limita maximă de viteză, ar fi putut evita accidentul.

Urmarea imediată este reprezentată de decesul numitului I. V..

Legătura de cauzalitate între acțiunile inculpatului și urmarea imediată rezultă din raportul medico-legal de necropsie nr. 74A4/08.10.2010 efectuat de S.M.L. Bacău (f. 30-31 d.u.p.) din care rezultă că leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, în cadrul unui accident rutier, acestea având legătură directă de cauzalitate cu decesul.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul V. V. a săvârșit fapta cu vinovăție în forma culpei fără prevedere conform art. 19, pct. 2, lit. b C. pen. de la 1969, având în vedere că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să prevadă că nerespecarea regulilor rutiere poate avea ca rezultat accidentarea mortală a unei persoane. Totodată, inculpatul putea să prevadă producerea accidentului, în condițiile în care se deplasa în localitate cu o viteză peste limita maxim admisă.

Împrejurarea că și victima este vinovată de producerea accidentului nu duce la exonerarea inculpatului de răspundere penală în prezenta cauză, însă acest aspect va fi avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicabile.

VI. Individualizarea judiciară a pedepselor

Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396, alin. 2 C. proc. P.., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpatul V. V. cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

La individualizarea pedepsei ce au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., în cuprinsul căruia se arată că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța a avut în vedere că fapta inculpatului a avut ca urmare decesului unei persoane, infracțiunea de ucidere din culpă fiind săvârșită prin încălcarea unor norme importante privind circulația pe drumurile publice. Cu toate acestea, instanța a considerat că circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea diminuează în mod considerabil gravitatea infracțiunii și, implicit, periculozitatea inculpatului. Astfel cum a fost reținut în cadrul situației de fapt, persoanei vătămate I. V. îi revine o proporție a culpei de 50% în ceea ce privește accidentul.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli și criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, așa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

D. o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Deși nu poate duce la înlăturarea completă a răspunderii penale reținută în sarcina inculpatului, instanța reține că modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta diminuează gravitatea faptei și pe cale de consecintă, a inculpatului, fiind necesară și proporțională numai aplicarea unei pedepse cu închisoarea la limita minimului special. Având în vedere cele expuse anterior, respectiv atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute, instanța a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare prevăzută de art. 178, alin. 1 și 2 C. pen. de la 1969.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a considerat că având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului V. V. nu depășește 3 ani închisoare, ținând seama de circumstanțele personale anterior expuse precum și de atitudinea procesuală avută de la momentul comiterii faptei până în prezent, instanța apreciază că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului.

Referitor la forma de suspendare a executării pedepsei închisorii, instanța nu consideră necesară supravegherea inculpatului și impunerea unor obligații în conformitate cu art. 86³ C. pen. de la 1969 întrucât nu există nici un indiciu rezonabil din care să rezulte că este necesară supravegherea conduitei acestuia în viitor. Prin urmare, instanța consideră că este suficientă suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen. de la 1969.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, conform art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012 în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Având în vedere că în cauza de față a fost identificată ca lege mai favorabilă cea veche, instanța va analiza aplicarea pedepselor accesorii și complementare din perspectiva C. pen. de la 1969.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.

În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.

Astfel, natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale ocrotite de norma penală, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța a apreciat că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 Cod penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, s-a apreciat că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1 lit. c, d și e C. pen. de la 1969.

În consecință, potrivit art. 71 C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei, inculpatului i s-au interzis, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969.

În baza art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, executarea pedepselor accesorii va fi suspendată pe durata suspendării executării pedepsei principale, iar inculpatului V. V. i se va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969, cu privire la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

VII. Soluționarea acțiunii civile

Instanța a rețineutcă anterior citirii actului de sesizare, la termenul din data de 22.04.2013, persoanele vătămate au depus la dosarul cauzei o cerere prin care arată că înțeleg să se constituie părți civile în cauză cu următoarele sume:

- I. M., soția victimei, cu suma de 460.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale și 450.000 lei daune morale.

- I. C. I. și R. M. L., fiii victimei, fiecare cu câte 360.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale și 350.000 lei daune morale.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de soția și fiii victimei, instanța a constatat că în conformitate cu art. 1392 C. civ. cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli. Conform art. 99, alin. 1 C. proc. pen. sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părților civile.

La dosarul cauzei, părțile civile au depus înscrisuri și au propus administrarea probei testimoniale, prin intermediul cărora au dovedit, în parte, efectuarea cheltuielilor cu ocazia înmormântării victimei, precum și pentru respectarea tradițiilor creștine legate de efectuarea slujbelor de pomenire. Pe de altă parte, instanța a apreciat că ar fi o sarcină excesivă pentru rudele persoanei decedate, obligația de a justifica orice cheltuială efectuată pentru înmormântarea acesteia ori pentru pomenire, în condițiile în care o parte dintre aceste cheltuieli nici nu ar putea fi cuantificate în mod obiectiv.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că este disproporționată suma solicitată, 30.000 lei, câte 10.000 lei pentru fiecare, în raport cu cheltuielile pe care le presupune înmormântarea unei persoane în vârstă de 66 de ani, motiv pentru care, instanța a admis în parte acest capăt de cerere și va dispune plata sumei totale de 21.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pentru înmormântarea numitului I. V., slujbele de pomenire și construcția monumentului funerar. Suma urmează a fi achitată proporțional către fiecare dintre cele trei persoane vătămate (câte 7.000 lei fiecare), întrucât din materialul probator rezultă că acestea au contribuit împreună la suportarea acestor cheltuieli. La stabilirea cuantumului daunelor materiale acordate, instanța are în vedere și gradul de culpă reținut în sarcina victimei, în ceea ce privește producerea accidentului.

Instanța a respins aspectele învederate de asigurător, care a arătat că persoana vătămată R. M. L. nu este îndreptățit să primească daune morale sau materiale, întrucât nu este fiul natural al victimei I. V., fiind adoptat de către acesta, instanța urmează a le respinge ca vădit neîntemeiate.

Deși legea penală nu definește noțiunea de interes legitim, literatura juridică a arătat că prin „interes legitim” se înțelege un interes apărat de lege, adăugându-se că acest interes trebuie să fie temeinic și serios. Va exista un asemenea interes ori de câte ori va fi vorba de ocrotirea unor valori importante, materiale sau morale, ale societății. Aceste aspecte rezultă și din definiția dată de legiuitor persoanei vătămate, conform art. 79 C. proc. pen. “persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numește persoana vătămată”, ori persoana a cărei filiație a fost stabilită în urma adopției nu poate fi exclusă sub nicio formă din sfera celor care au interes legitim, cu atât mai mult cu cât a făcut dovada prejudiciului suferit.

În continuare, în ceea ce privește daunele morale solicitate de către părțile civile, instanța are în vedere prevederile art. 1391 alin. 2 C. civ., text de lege ce prevede că se pot acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. Astfel instanța reține că suferințele psihice pe care le încearcă rudele apropiate prin moartea unui membru de familie, rămânând lipsiți de bucuriile și mulțumirile firești procurate de defunct și, nu în ultimul rând, de suportul moral și afecțiunea reciprocă pe care și-o datorau în virtutea relațiilor de rudenie, dau dreptul la despăgubiri ca o compensare a suferințelor produse.

În cauza de față, s-au constituit părți civile soția și cei doi copii ai victimei I. V., conform înscrisurilor de stare civilă atașate la dosarul cauzei.

Evaluarea bănească a suferințelor părților civile este însă dificil de realizat, mai ales în lipsa unor minime criterii legale și în contextul unei jurisprudențe variate. De aceea, la stabilirea sumei acordate, instanța statuează în echitate și ține seama de circumstanțele concrete ale speței, respectiv: legătura foarte apropiată de rudenie, vârsta victimei (66 de ani), relațiile strânse ce existau între părțile civile, astfel cum a fost arătat în declarația martorei M. Lăcrămioar N., suportul moral pe care victima îl acorda membrilor familiei, astfel cum a arătat aceeași martoră.

Instanța are în vedere că nicio sumă de bani nu poate compensa în totalitate suferințele încercate de părțile civile, precum și că daunele morale nu trebuie să constituie o sancțiune excesivă pentru cel care este obligat și nici o sursă de îmbogățire nejustificată pentru cel căruia i se acordă.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecății avându-se în vedere: poziția socială a părților, calitatea acestora și gravitatea urmărilor produse. Așadar, încălcarea acestor valori generează dreptul și obligația la repararea consecințelor și chiar dacă s-a statuat că prejudiciul nepatrimonial nu are un conținut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenței în bani a valorilor încălcate pin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori manifestându-se concret permit aprecierea intensității și gravității lor în raport de toate împrejurările cauzei, de modul de acțiune și de consecințele faptei.

Mai mult, valoarea socială lezată este reprezentată de dreptul la viață, valoare fundamentală garantată de art. 21, alin. 1 din Constituția României și protejat prin lege conform art. 2, alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, dauna morală având doar menirea de a ușura suferințele părților civile, pricinuite de pierderea într-un moment total neașteptat a unor ființe foarte dragi.

Deși, așa cum s-a arătat, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, jurisprudența a stabilit câteva criterii de apreciere:

- criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv;

- criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate;

- criterii privitoare la stabilitatea socială, economică și emoțională ulterioară a rudelor victimei.

De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Împrejurarea că victima I. V. a adoptat o conduită imprudentă, ce a determinat reținerea culpei sale concurente în producerea accidentului nu reprezintă un impediment de natură a înlătura răspunderea inculpatului, ci urmează a fi judicios evaluată la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În consecință, păstrând un just echilibru între interesele părților, instanța a considerat că despăgubirile morale pentru părțile civile ar trebui stabilite la nivelul sumei de: 70.000 lei pentru soția victimei, I. M. și câte 50.000 lei pentru fiecare dintre fiii victimei, I. C. I. și R. M. L., întrucât sumele solicitate prin cererea de constituire de parte civilă sunt vădit disproporționate în raport cu prejudiciul efectiv încercat. Cu toate acestea, sumele indicate anterior vor fi reduse doar la procentul de 50%, corespunzător culpei inculpatului V. V. în ceea ce privește producerea accidentului, fiecăreia dintre părțile civile urmând să le fie achitate următoarele sume cu titlu de daune morale:

- părții civile I. M. suma de 35.000 lei;

- părților civile I. C. I. și R. M. L. câte 25.000 lei, fiecare;

În ceea ce privește persoana care va fi obligată să suporte aceste cheltuieli, instanța reține că la data producerii accidentului rutier, autorismul condus de inculpatul V. V. avea poliță de asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. oblgatorie, asigurător fiind S. de A. Reasigurare ASTRA S.A.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, varianta în vigoare la momentul producerii accidentului, „Asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu :

a)legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;

b)legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul”.

Potrivit art. 50, alin. 1 “despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”, iar conform alin. 2, “în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.”

În continuare, instanța reține în cauză incidența dispozițiilor art. 3 din acest act normativ potrivit cărora „în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege” și prima teză cuprinsă în alineat 1 al art. 8 din lege, potrivit căreia „avizarea și constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condițiile legii și ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative.”

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Mai mult, conform art. 54 din același act normativ, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.

Din interpretarea coroborată a art. 50 și 54 din Legea nr. 136/1995, rezultă că asigurătorul de răspundere civilă va acorda persoanelor prejudiciate despăgubiri, noțiune care include atât dezdăunările, precum și cheltuielile de judecată, făcute de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces.

Pe de altă parte, potrivit art. 26, alin. 1 din Ordinul C.S.A. nr. 14/29.11.2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicul, „Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) pagube materiale;

c) pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată”.

Potrivit art. 49 alin. 1 punctul 2 din Norme „ La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: …(2) în caz de deces:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete realizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct.1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daune morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.”

Astfel, având în vedere cele ce preced, instanța va admite în parte acțiunea civilă exercitată în prezenta cauză și în baza art. 397 alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25, alin. 1 C. proc. pen., art. 1349, 1357, 1391, 1392 Cod civil, art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și asigurările în România, va obliga pe asigurătorul de răspundere civilă S. de A. Reasigurare ASTRA S.A., la plata către părtea civilă I. M. a sumei de 7.000 lei cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare) și a sumei de 35.000 lei cu titlu de daune morale;părții civile I. C. I. suma de 7.000 lei cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare) și suma 25.000 lei cu titlu de daune morale și părții civile R. M. L. suma de 7.000 lei cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare) și suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă formulată de S. Județean de Ambulanță Bacău și a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă Societate A. Reasigurare ASTRA S.A. la plata către acesta a sumei de 481 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport la unitatea medicală a persoanei vătămate, precum și acțiunea civilă admite acțiunea civilă formulată de S. Județean de Urgență Bacău și a obligat pe același asigurător la plata către acesta a sumei de 4.542,24 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate.

VIII. Alte măsuri dispuse de instanță

În baza art. 3, art. 4, alin. 1, lit. b și art. 7, alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (văzând și Anexa nr. 1 pct. 3) instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la V. V., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în măsura în care nu sunt încălcate alte drepturi, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, acesta să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

IX. Cheltuieli de judecată

Față de soluția de condamnare dispusă în cauză, în temeiul art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a obligat pe inculpatul V. V. la plata sumei de 22.510 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.510 lei aferentă urmăririi penale și suma de 1.000 lei în cursul judecățiii, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: părțile civile I. M. și I. C. I., inculpatul și partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. REASIGURARE ASTRA S.A București.

Partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. REASIGURARE ASTRA S.A București a criticat hotărârea apelată pentru motivele care vor fi prezentate.

Hotărârea pronunțata a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a dispozițiilor legale in materia asigurărilor si solicită desființarea sentinței si păstrând cauza spre rejudecare sub toate aspectele, să se dispună respingerea daunelor materiale si morale acordate către R. M. L., respingerea acțiunilor civile formulate de către S.J.Ambulanta Bacău si S.J.U. Bacău si reducerea daunelor materiale si morale acordate către llascu M. si llascu C. I., având in vedere următoarele motive:

1. In cauza dedusa judecații isi găsesc aplicabilitatea dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.21/2009 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse terților prin accidente de autovehicule.

A precizat ca asigurătorul RCA plătește despăgubiri nu pe baza delictuala ci in baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii si condițiile stabilite prin Ordinele C.S.A.( in speța fiind in vigoare Ordinul C.S.A. nr.21/2009), termeni si condiții care se constituie in clauzele contractului de asigurare RCA.

Așadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează in totalitate dezdaunarea pe care persoana vinovata este obligata sa o plătească in conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului.

S-a solicitat ca instanța sa retina faptul ca persoana decedata llascu V., in vârsta de 66 ani, a traversat partea carosabila prin loc nepermis, fara sa se asigure, se afla sub influenta băuturilor alcoolice având o alcoolemie de 0,55 %o, astei ca in cauza se poate retine o culpa concurenta a pârtii decedate.

2. Daune materiale solicitate de părțile civile.

Referitor la daunele materiale solicitate, s-a subliniat ca-pentru justa stabilire a despăgubirilor materiale de către instanța- nu este suficienta simpla enumerare a cheltuielilor efectuate (aproximate global ) fiind obligatorie dovedirea cu documente fiscale (facturi, chitante, bonuri etc) a prejudiciului suferit. Prin urmare, s-a solicitat să fie respinse ca neîntemeiate acele pretenții ale părtilor civile care nu pot fi probate cu documente justificative.

In măsura in care sunt depuse înscrisuri in probarea daunelor materiale, s-a solicitat ca instanța de judecata sa aibă in vedere dispozițiile art.49 pct.l din Ordinul C.S.A. nr.21/2009.

• Pe cale de consecința, părțile civile trebuie sa dovedească cu înscrisuri toate daunele materiale ce pot fi acordate de onorata instanța de judecată, pentru ca despăgubirea plătită de asigurător sa fie una legala.

În cazul in care nu se face aceasta dovada, asigurătorul nu poate fi obligat sa le suporte.

S-a solicitat a se constata faptul ca nu au fost efectuate probatorii, în acest sens, cu excepția probei testimoniale, dar instanța de fond a acordat tuturor părților civile daune materiale.

În ceea ce privește partea civila R. M. L., s-a solicitat ca instanța sa respingă daunele materiale si morale, motivat de faptul ca acesta nu este fiul persoanei decedate Ilascu V..

În mod netemeinic instanța de fond i-a acordat acestuia despăgubiri.

3. In privința [daunelor morale) acordate părților civile, ca prim aspect s-a solicitat să se rețină faptul ca acestea, pentru a putea fi acordate de asigurătorul de răspundere civila auto, nu trebuie sa depășească limita maxima de despăgubire prevăzuta de Ordinul C.S.A. aplicabil. Referitor la daunele morale solicitate, despăgubiri al căror cuantum este dificil de stabilit, onoratei instanțe de judecata îi revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, să se țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa ii aibă, iar nicidecum ca aceste sume să se constituie in amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

În absența unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în raport cu consecințele suferite de părțile civile, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru părțile civile ceea ce îi lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpat.

Acordarea acestor daune morale tinde să acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi cuantificabil pecuniar si de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze într-un fel vătămarea produsă, pentru a nu cădea, în caz contrar, sub imperiul unei alte instituții de drept civil. Astfel, indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii fiind necesară asigurarea unei juste corelări între latura penală și latura civilă a reparării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Faptul că despăgubirile morale urmează să fie plătite de asigurătorul RCA în baza unui contract de asigurare, nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri numai pentru că „are cine și de unde sa plătească". O astfel de abordare, fără justificare în prevederi legale, creează grave inechități și discrepanțe între diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, deși nu se poate consideră că durerea/suferința pricinuită prin vătămare este mai mica în cazul infracțiunilor ( mai ales ca sunt săvârșite cu intenție) pentru care nu există un asigurător, care să preia plata despăgubirilor morale.

Iată de ce, instanța investită cu soluționarea unor asemenea cereri de despăgubiri trebuie să țină seama și de faptul că decesul a fost produs din culpa, iar nu cu intenție. S-a considerat ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, acest aspect are o mare relevanță si nu poate fi ignorat.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere ca urmare a aplicării de către instanța de judecata a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele decesului, măsura în care le-a fost afectata situația familiala, profesională și socială.Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimelor.

A solicitat ca instanța să rețină faptul că reparația adecvată a părții civile pentru prejudiciul moral suferit se realizează nu numai prin acordarea unei sume cu titlu de despăgubire morală, dar și prin pedeapsa aplicată persoanei vinovate.

La stabilirea cuantumului daunelor este necesar să se aibă în vedere și împrejurările concrete în care s-a produs faptul prejudiciabil.

Pentru aceste considerente, a solicitat ca instanța de judecată să cenzureze pretențiile părților civile cu privire la despăgubirile morale solicitate.

4- In ceea ce privesc cheltuielile de spitalizare, a solicitat excluderea asigurătorului de la plata acestora,motivat de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.49 al.l din Legea 136/1995, modif., "asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule", iar la art.50 al.l din aceeași lege se prevede ca "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri". Astfel, a solicitat ca instanța să constate faptul că unitatea spitaliceasca nu se încadrează în categoria persoanelor menționate în aceste dispoziții, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Pe de altă parte, art.313 al.l din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevede următoarele: „ persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale". Astfel, se solicită ca instanța să constate faptul că asigurătorul de răspundere civilă obligatorie nu face parte din categoria vizată de dispozițiile art.313.

Prin contractul de asigurare de răspundere civila auto, asigurătorul preia riscurile accidentelor de autovehicule, constând în prejudicii directe cauzate terților prin fapta asiguratului. Prin "prejudiciu asigurat" se înțeleg toate consecințele vătămătoare produse asupra victimelor accidentate.

Cheltuielile de spitalizare nu reprezintă, însă, un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulație, între fapta inculpatului și acest prejudiciu neexistând o relație cauzală directă. Prejudiciile unităților spitalicești, pentru care s-au constituit părți civile în cauză, sunt consecința acordării asistentei si îngrijirii medicale către partea vătămată, în baza contractului de asigurare încheiat de acesta, și nu urmarea directă a accidentului rutier. Unitatea spitalicească este un furnizor de servicii medicale care, potrivit legii, are dreptul de a-și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului, respectiv de la inculpat.

Apelanții-părți civile și inculpatul nu au motivat apelurile în scris, iar în susținerile orale făcute prin avocați au invocat aspectele prezentate în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Apelantul-inculpat, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar.

Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și, în conformitate cu prevederile art.417 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că urmează a fi admis apelul părții responsabile civilmente-asigurator de răspundere civilă și vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de cele două părți civile și de inculpat, pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică, a făcut o corectă aplicare a legii penale mai favorabile și a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea unei pedepse de doar 2 (doi) ani închisoare, care constituie tocmai minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită și a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia.

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă delictuală și a cuantificat corect cuantumul despăgubirilor civile către cele trei părți civile persoane fizice, atât cele cu titlul de daune materiale, cât și cu titlul de daune morale.

Însă, prima instanță a greșit, prin obligarea asiguratorului la plata către S. de Ambulanță Județean Bacău și S. de Urgență al Județului Bacău a întregii sume, cu care acestea s-au constituit părți civile, în condițiile în care a reținut culpa comună a inculpatului și a victimei în producerea accidentului soldat cu decesul victimei.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora; de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei, atât pentru soluționarea laturii penale, cât și laturii civile și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu completările și corectivele care vor fi făcute, în raport și de aspectul de nelegalitate invocat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția apelantului-inculpat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, relevante sub acest aspect fiind și concluziile din raportul de expertiză-fl.47-55 dosar urmărire penală.

Așa cum se arăta mai sus, instanța a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a analizat probelor care au servit ca temei, atât pentru soluționarea laturii penale, cât și laturii civile și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluțiile, astfel că nu se vor face alte referi cu privire la aceste aspecte.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea unei pedepse de doar 2 (doi) ani închisoare, care constituie tocmai minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită și a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia.

În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal din 1969, la stabilirea și aplicarea pedepselor trebuie să se țină seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Printre criteriile care trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei, instanța trebuie să aibă ia în considerare și persoana infractorului.

Ori, din examinarea fișei de cazier judiciar-fl.38 dosar urmărire penală, rezultă că acesta a mai cunoscut rigorile legii penale, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal de la 1969 și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal de la 1969, prin sentința 2226 din data de 03.12.2009, pronunțată de Judecătoria Bacău.

Curtea constată că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat a circumstanțelor atenuante.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal din 1969, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, deoarece, din redactarea dată acestui text, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.

Având în vedere aspectele prezentate mai sus, Curtea constată că faptele comise de apelantul-inculpat au o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, se ajunge la o pedeapsă rezultantă vădit disproporționată față de gravitatea faptelor și persoana inculpatului, pedeapsă care nu-și atinge scopul preventiv-educativ.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă delictuală și a cuantificat corect cuantumul despăgubirilor civile către cele trei părți civile persoane fizice, atât cele cu titlul de daune materiale, cât și cu titlul de daune morale.

De altfel, se impune a se arăta că partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă și părțile civile: I. M., I. C. I. și R. M. L. au depus, în copie, o tranzacție, prin care asiguratorul de răspundere civilă se obliga să plătească celor trei părți civile tocmai sumele la care a fost obligat prin sentința penală apelată.

În conformitate cu dispozițiile art.23 alin.1 Cod procedură penală, în cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii.

Potrivit art.2 alin.1 și 2 Cod procedură civilă: „(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă.

(2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.”

Deci, în condițiile în care în Codul de procedură penală nu sunt alte dispoziții, inclusiv cele referitoare la condițiile încheierii tranzacției, sunt aplicabile dispozițiile Codului procedură civilă, respectiv art.438.

În conformitate cu dispozițiile art.438 Cod procedură civilă: „ (1) Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.

(2) Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.

(3) Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu.”

În cazul în care părțile doresc să pună capăt litigiului printr-o tranzacție, instanța judecătorească este obligată să verifice dacă acestea au capacitatea de a tranzacționa, dacă actul este expresia liberei lor voințe, precum și dacă, prin încheierea tranzacției, nu se urmărește realizarea unor scopuri ilicite.

Având în vedere aceste aspecte și faptul că deși instanța de control judiciar a solicitat, potrivit dispozițiilor legale să se prezinte în instanță reprezentantul legal al părții responsabile civilmente – asiguratorul de răspundere civilă, sau o persoană împuternicită printr-o procură specială sau să se depună tranzacția încheiată în formă autentică, Curtea nu va putea lua act de tranzacție.

Se impune a se arăta că partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă se află în procedura insolvenței, cauza fiind înregistrată sub nr32802/3/_ la Tribunalul București.

Partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă a mai criticat hotărârea apelată, susținând că în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata despăgubirilor civile către părțile civile S. de Ambulanță Județean Bacău și S. de Urgență al Județului Bacău, pentru considerentele arătate mai sus.

Critica este evident greșită.

Asiguratorul plătește și cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimei, deoarece art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, despăgubirile se plătesc de asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, asiguratorul de răspundere civilă trebuie obligat la plata sumelor datorate de asigurat către partea civilă, în limitele contractului de asigurare.

Potrivit dispozițiilor legale, furnizorii de servicii medicale au dreptul de a-și recupera cheltuielile de transport și de spitalizare efectuate pentru serviciile medicale prestate victimei accidentului auto și nu există nici o dispoziție legală care să excludă unitățile spitalicești din sfera persoanelor păgubite, îndreptățite să primească de la asigurator despăgubirile cuvenite.

Însă, referitor la despăgubirile la care a fost obligată partea responsabilă civilmente-asiguratorul de răspundere civilă către S. de Ambulanță Județean Bacău și S. de Urgență al Județului Bacău, Curtea constată că hotărârea apelată este greșită sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.

Așa cum este cunoscut, potrivit regulilor privitoare la stabilirea culpei comune, ori de câte ori se va reține existența și a culpei victimei, despăgubirile la plata cărora urmează a fi obligat autorul unui fapt ilicit vor fi micșorate, ținându-se seama de gravitatea culpei, atât a autorului, cât și a victimei.

D. consecință, autorul nu este ținut să repare integral paguba, ci numai partea corespunzătoare culpei sale.

Părțile vătămate S. de Ambulanță Județean Bacău și S. de Urgență al Județului Bacău s-au constituit părți civile cu suma de 481 lei, cu titlul de cheltuieli de transport și, respectiv, cu suma de 4.542,24 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimei.

Ori, așa cum rezultă din considerentele hotărârii apelate, instanța de fond a reținut culpa comună a inculpatului și a victimei în producerea accidentului care a avut drept urmare decesul victimei, apreciind că procentul culpei este de 50% pentru fiecare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. A. REASIGURARE ASTRA S.A București, numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată partea responsabilă civilmente către părțile civile S. Județean de Ambulanță Bacău și S. Județean de Urgență Bacău.

Va fi desființată în parte sentința penală apelată, doar sub aceste aspecte, se va reține cauza spre rejudecare și în consecință;

Se va reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată partea responsabilă civilmente, către partea civilă S. Județean de Ambulanță, de la suma de 481 lei, la suma de 240,50 lei.

Se va reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată partea responsabilă civilmente către partea civilă S. Județean de Urgență Bacău, la suma de 2271,12 lei.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul-inculpat și de apelantele-părți civile I. M. și I. C.-I..

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2, 3 și 4 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE :

I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. A. REASIGURARE ASTRA S.A București împotriva sentinței penale nr.191/2015 din data de 12.025.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată partea responsabilă civilmente către părțile civile S. Județean de Ambulanță Bacău și S. Județean de Urgență Bacău.

Desființează în parte sentința penală apelată doar sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și în consecință;

Reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată partea responsabilă civilmente către partea civilă S. Județean de Ambulanță, de la suma de 481 lei, la suma de 240,50 lei.

Reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată partea responsabilă civilmente către partea civilă S. Județean de Urgență Bacău, la suma de 2271,12 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina statului.

II. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul-inculpat V. V. și de apelantele-părți civile I. M. și I. C.-I. împotriva sentinței penale nr.191/2015 din data de 12.025.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău.

În baza art.275 alin.2 și 4 Cod procedură penală, obligă apelantul-inculpat să plătească statului suma de 400 lei și apelantele-părți civile suma de câte de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. D. D. P.

GREFIER,

L. G.

Red.sent. S. C. E.

Red.dec.D.P.

Tehnoredactat L.G.

14.12/14.12.2015

11 ex.

← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Încheierea nr....		Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1184/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 1182/2015. Curtea de Apel BACĂU Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 1183/2015. Curtea de Apel BACĂU Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel BACĂU Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Încheierea nr. 166/2015. Curtea de Apel BACĂU Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1184/2015. Curtea de Apel BACĂU Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1193/2015. Curtea de Apel BACĂU Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 1164/2015. Curtea de Apel BACĂU Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 1309/2015. Curtea de Apel BACĂU