Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 158

Ședința publică de la 12 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. P.

JUDECĂTOR – B. A.

GREFIER – E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de procuror – M. G.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de inculpațiiS. D., V. I. M. ȘI S. P. G., împotriva sentinței penale nr.193 din 02.10.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr. penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul inculpat S. D. – în stare de arest – asistat de apărător desemnat din oficiu av. T. D., av.R. C. – apărător desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat S. P. G. și av.F. D. – apărător ales pentru apelantul inculpat V. I. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Av.F. D. depune la dosar dovada lipsei de la termenul de judecată anterior și o copie a unui contract de muncă al inculpatului.

Av.R. C. precizează că pentru apelantul inculpat S. P. G. a semnat dovada de îndeplinire a procedurii de citare mama sa și nu se poate ști cu exactitate dacă acesta are cunoștință de termen, motiv pentru care solicită a se reveni cu citație și cu mandat de aducere.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită și pune în vedere apelantului inculpat S. D. dispozițiile art.83 lit.a C.p.p., în sensul că are dreptul de a nu da nicio declarație, că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarație aceasta poate fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.

Apelantul inculpat S. D. precizează că își menține declarația și nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de control judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av.F. D. – având cuvântul pentru apelantul inculpat V. I. M. – solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Tîrgu N. pentru motivele arătate în scris. Apreciază că pedeapsa aplicată este prea aspră față de fapta săvârșită și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a comis fapta la o vârstă fragedă și lucrează în Austria, în construcții.

Solicită admiterea apelului, redozarea pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei cu una neprivativă de libertate. Menționează că inculpatul și-a exprimat acordul pentru muncă în folosul comunității.

Av.T. D. – având cuvântul pentru apelantul inculpat S. D. – solicită admiterea apelului și – în principal - încetarea procesului penal având în vedere declarația părții vătămate. În subsidiar, solicită redozarea pedepsei.

Depune la dosar referatul pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției, instanța procedează la avizarea referatului și dispune plata sumei de 300 lei.

Av.R. C. – având cuvântul pentru apelantul inculpat S. P. G. – în principal, solicită a se avea în vedere declarația notarială a părții vătămate.

În subsidiar, față de declarația inculpatului că nu recunoaște fapta și că nu este vinovat, solicită achitarea.

Dacă se va consideră că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor, să se aplice o pedeapsă orientată spre minim având în vedere că nu are antecedente penale.

Depune la dosar referatul pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției, instanța procedează la avizarea referatului și dispune plata sumei de 300 lei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind că pedepsele aplicate sunt corect individualizate.

Cu privire la împăcarea părților, arată că aceasta nu poate interveni, având în vedere că împăcarea s-a realizat la data de 14.10.2014, ulterior pronunțării hotărârii de fond în prezenta cauză, nefiind incidente dispozițiile art.159 C.p.

Apelantul inculpat S. D. – având cuvântul – precizează că nu a avut cunoștință că se poate împăca mai înainte, dar a achitat prejudiciul.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelurilor penale de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.193 din data de 02.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu N., s-a dispus, în baza art.386 Cod procedură penală și art. 5 Noul Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptei puse în sarcina inculpatului S. D., respectiv din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal anterior, în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Noul Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 Noul Cod penal și art. 43 alin. 1 Noul Cod penal și s-a dispus condamnarea inculpatului S. D., zis „Ț.”, fiul lui E. și F., născut la data de 27.02.1988, în G., domiciliat în comuna Independența, .. 82, jud. G., de cetățenie română, studii 7 clase, necăsătorit, recidivist, CNP_, în prezent deținut în P. G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art.244 alin.1 și 2 Noul Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 Noul Cod penal, la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare

În baza art.43 alin.1 Noul Cod penal, s-a adăugat pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală la restul de 1491 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1934/17.08.2011 a Judecătoriei G., definitivă prin decizia penală nr. 509/26.10.2011 a Tribunalului G., rest de pedeapsă calculat de la data săvârșirii noii infracțiuni, 12.04.2013, astfel că inculpatul va executa 5 (cinci) ani și 1491 zile închisoare.

S-a dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr.1934/17.08.2011 a Judecătoriei G., definitivă prin decizia penală nr. 509/26.10.2011 a Tribunalului G. și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu prezenta sentință penală, după rămânerea definitivă a acesteia.

S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului (del. nr. 582/2014, av. T. I. – 300 lei), să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 386 Cod procedură penală, cu art.5 Noul Cod penal, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei puse în sarcina inculpatului V. I. M., respectiv din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26, raportat la art. 215 alin.1 și 2 Cod penal anterior, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.48 alin.1, raportat la art.244 alin.1 și 2 Noul Cod penal și a fost condamnat inculpatul V. I. M., zis „G.”, fiul lui M. și A., născut la data de 18.07.1994 în Tg.B., jud. G., cu același domiciliu, ., nr. 74, ., de cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.48 alin.1, raportat la art. 244 alin.1 și 2 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 375, și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare.

S-a dispus plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu inculpatului (del. nr. 506/2914, av. R. V. – 300 lei), din fondurile Ministerului Justiției și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 386 Cod procedură penală și art. 5 Noul Cod penal, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei puse în sarcina inculpatului S. P. G., respectiv din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin.1 și w Cod penal anterior, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.48 alin.1, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Noul Cod penal și s-a dispus condamnarea inculpatului S. P. G., zis „N.”, fiul lui E. și F., născut la data de 04.02.1987 în G., jud. G., cu domiciliul în comuna Independența, . nr. 36, jud. G. și reședința în ., de cetățenie română, necăsătorit, studii 8 clase, ocupația muncitor necalificat, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.48 alin.1, raportat la art. 244 alin.1 și 2 Noul Cod penal, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare.

S-a dispus plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu inculpatului (del. nr. 507/2014, av. R. I. A. – 300 lei) din fondurile Ministerului Justiției și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Prin aceeași sentință au fost obligați cei trei inculpați la plata sumei de 4601 lei către partea vătămată B. E., domiciliată în Tg.N., ., ., cu titlu de despăgubiri materiale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul înregistrat la această instanță sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Tg.N. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților S. D., zis „Ț.”, fiul lui E. și F., născut la data de 27.02.1988, în G., domiciliat în com. Independența, .. 82, jud. G., de cetățenie română, studii 7 clase, necăsătorit, recidivist, CNP_, deținut în P. G. în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art.215 alin. 1 și alin.2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal anterior, V. I. M., zis „G.”, fiul lui M. și A., născut la data de 18.07.1994 în Tg.B., jud. G., cu același domiciliu, ., nr. 74, ., de cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26, raportat la art. 215 alin. 1 și alin. 2 Cod penal anterior și S. P. G., zis „N.”, fiul lui E. și F., născut la data de 04.02.1987 în G., jud. G., cu domiciliul în com. Independența, . nr. 36, jud. G. și reședința în ., de cetățenie română, necăsătorit, studii 8 clase, ocupația muncitor necalificat, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. 1 și alin. 2 Cod penal anterior.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 12.04.2013, inculpatul S. D., fiind încarcerat în P. G. în camera E.6.3., a apelat pe partea vătămată B. E. de pe numerele de apel_ și_ pe telefonul fix al acesteia cu nr. 0233._, s-a prezentat a fi „F.”, fiul său, și i-a spus că a avut un accident de circulație, iar pentru a se împăca cu tatăl copilului accidentat trebuie să-i trimită suma de 4500 lei, respectiv prin serviciul Western Union, pe numele de V. I. M., tatăl copilului accidentat; că anterior acestei date inculpatul S. D. s-a înțeles cu fratele său S. P. G., inculpat în cauză, să găsească persoane dispuse să ridice sume de bani din rețeaua Western Union, după care să intre în posesia acestor sume; că la data de 12.04.2013 inculpatul V. I. M. s-a înțeles cu ceilalți coinculpați, iar în urma comunicării de către S. D. a datelor necesare, a mers și a ridicat din mun. G. suma de 4500 lei trimiși de partea vătămată B. E., sumă pe care a predat-o inculpatului S. P. G., pentru ca acesta să o predea la rândul său inculpatului S. D..

Partea vătămată B. E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.601 lei, reprezentând prejudiciul material pe care cei trei inculpați i l-au cauzat prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fila 67 din dosar); în dovedirea pretențiilor civile, a atașat la dosarul cauzei în copii simple chitanța de depunere numerar din data de 12.04.2013, emisă de Banca Transilvania pentru suma de 4.601 lei, precum și documentul emis de aceeași unitate bancară cu privire la destinatarul la care suma de bani urma să ajungă, respectiv V. I. M..

Inculpatul V. I. M., prin declarația notarială aflată la fila 79 din dosar, a apelat la procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, învederând instanței că recunoaște și regretă fapta comisă, astfel cum această faptă a fost descrisă în rechizitoriu.

Prin declarația dată în instanță (fila 102 din dosar), inculpatul S. D. nu a recunoscut săvârșirea faptei puse în sarcina sa, învederând instanței că în luna aprilie 2013, fiind deținut în P. G., nu a apelat telefonic nicio persoană din Tg.N. și nu s-a pretins niciodată a fi altcineva, din penitenciar convorbirile telefonice le-a purtat doar cu familia și prietenii, deci inclusiv cu fratele său S. P. G., iar pe inculpatul V. I. M. nu îl cunoaște.

De asemenea, inculpatul S. P. G. nu a recunoscut săvârșirea faptei puse în sarcina sa, arătând că nu îl cunoaște pe V. I. M. și că nu a avut nicio înțelegere cu fratele său sau cu alte persoane în sensul de a ridica vreo sumă de bani prin serviciul Western Union (fila 126 din dosar).

La propunerea inculpatului S. D., au fost audiați martorii R. D. și H. C., declarațiile acestora fiind consemnate la filele 128 și 129 din dosar.

Analizând probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în faza cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

În luna aprilie 2013, inculpatul S. D. era încarcerat în P. G. în executarea unei pedepse privative de libertate.

La data de 12.04.2013, în intervalul orar 12:00 – 13:00, a apelat aleatoriu de pe numerele de apel_ și_ telefonul fix cu număr de apel 0233._, deținut de partea vătămată B. E., convins fiind că un număr mare de persoane în vârstă dețin astfel de posturi telefonice, persoane vârstnice care pot fi induse în eroare cu ușurință.

Inculpatul s-a prezentat părții vătămate ca fiind „F.” – fiul său, i-a relatat că a fost implicat într-un accident de circulație, iar pentru a se împăca cu tatăl copilului accidentat trebuie să-i trimită suma de 4500 lei prin serviciul Western Union, pe numele de V. I. M., tatăl copilului accidentat.

Astfel, partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale (fila 38, 41 d.u.p.) că din momentul în care a răspuns la telefonul fix s-a auzit o voce de bărbat care plângea, ea a întrebat dacă este F., iar de aici toată discuția s-a purtat ca și cum ar fi vorbit cu fiul său, F.. Tot atunci a mai vorbit la același telefon tot cu un bărbat care s-a recomandat V. I. M. și care i-a spus că este tatăl copilului accidentat, iar dacă îi trimite cei 4500 lei se va împăca cu fiul său și va stinge toate pretențiile civile rezultate în urma accidentării copilului. Reclamanta a mers la Banca Transilvania din Tg. N. și a trimis suma de 4500 lei pe numele de V. I. M..

După efectuarea tranzacției, partea vătămată a comunicat prin intermediul telefonului mobil cu numărul de apel 0733/_ codul MTCN al tranzacției, după care a luat legătura cu fiul său și a constatat că a fost înșelată și că toată discuția a purtat-o la telefon cu o singură persoană care și-a modificat vocea plângând.

Instanța reține declarația inculpatului V. I. M., dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă următoarea situație de fapt:

La data de 12.04.2013, inculpatul V. I. M. se afla în Tg. B. la o terasă cu un prieten S. D.. La ei a venit o persoană "M." din T. pe care S. D. o cunoștea și care i-a solicitat acestuia datele de stare civilă pentru a-i retrage o sumă de bani prin rețeaua Western Union. Inculpatul a fost de acord, i-a furnizat datele solicitate, după care „M.” a contacta telefonic o altă persoană care s-ar fi numit „G.” și care trebuia să-i trimită banii. La scurt timp, acel M. ar fi primit un SMS cu un cod și cu numele de B. E., după care i-a scris pe o hârtie toate datele necesare efectuării tranzacției, a mers la Banca Transilvania din Tg. B., a scos banii după care i-a predat lui M., el obținând suma de 30 de lei și un suc pentru acest serviciu.

Inculpatul a mai declarat că după data de 12.04.2013 a convenit cu M. să-1 mai ajute să scoată bani, dar când i-a cerut ajutorul 1-a recomandat pe R. C. A., un alt prieten. M. a comunicat numărul de telefon acelei persoane „G.”, care 1-a apelat pe inculpat și s-a recomandat „Ț.”. Cu acesta a stabilit să scoată bani din rețeaua Western Union, lucru pe care 1-a și făcut, dar banii au fost dați tot lui M.. După data de 05.06.2013 a ținut legătura cu „Ț.”, de pe numărul de telefon 0757/_, iar pentru scoaterea banilor a recomandat pe un alt prieten T. I. din Tg. B.. După data de 09.06.2013, a plecat în Austria la unchiul său U. M. C., unde a stat până la data de 12.07.2013. Ulterior, a vorbit cu S. D., care i-a relatat că a fost cercetat de poliție, întrucât a scos bani pentru M., iar banii proveneau din înșelăciuni.

În dovedirea celor afirmate, inculpatul a prezentat telefonul mobil în care la rubrica contacte avea salvate contactele „Ț.”, cu nr._, „R.”, cu nr._ și „Cokărel”, cu nr._, fiind consemnate în procesul verbal din data de 11.09.2013 (fila 14 d.u.p.).

Prin declarația dată în cursul urmăririi penale la data de 12.11.2013, inculpatul V. I. M. a recunoscut fapta și a indicat pe „M.” ca fiind inculpatul S. P. G., fratele inculpatului S. D., fiind efectuată și o confruntare între cei doi (proces verbal de confruntare aflat la filele 145, 146 d.u.p.). De asemenea, conform procesului verbal aflat la fila 138 d.u.p., inculpatul V. I. M. a recunoscut în fotografiile prezentate pe inculpatul S. P. G. ca fiind „M.”.

De asemenea, martorul S. D., audiat în cursul urmăririi penale (filele 135, 137) a recunoscut și el pe M. ca fiind inculpatul S. P. G..

Din analiza convorbirilor și comunicărilor, interceptate în baza autorizației nr.29/16.09.2013 emisă de Judecătoria Tg. N. și consemnate în procesul verbal din 04.10.2013, rezultă faptul că inculpatul S. D. zis „Ț.” suna în mod frecvent pe fratele său S. P. G. și îl trimitea să plătească diferite sume de bani la diverse persoane din municipiul G..

Cei doi frați aveau discuții referitoare la plata ce trebuia făcută, la persoane, pachete precum și la „trasul” banilor.

În discuția purtată la data de 28.09.2013 între inculpații S. D., S. P. G. și concubina P. C. C., se arată faptul că pe timpul nopții telefoanele stau la ascunzătoare fără cartele și oricum sunt codate și nu au nimic în memorie pentru a nu se putea identifica utilizatorii acestora.

Inculpatul S. D. a folosit în perioada 16.09 - 15.10.2013 un număr de șase terminale mobile în care a folosit doar cartela cu numărul de apel 0757/_ și care era păstrată pentru a se ține legătura cu familia și cu persoanele apropiate, fiind considerată „curată”, parte din terminale fiind ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate de lucrătorii penitenciarului, dar niciodată nu au fost găsite la acest inculpat.

În cursul urmăririi penale, au fost audiați și martorii: P. G., C. A. A. și R. C., care au declarat faptul că inculpatul V. I. M. le-a solicitat să scoată bani de la diferite persoane, bani pe care el îi primea și parte din aceștia mergeau la o persoană privată de libertate din P. G., poreclită „Ț.”, toate aceste fapte fiind săvârșite după data de 12.04.2013.

Martorul G. V., persoană privativă de libertate în P. G., audiat de asemenea în cursul urmăririi penale, a declarat că porecla „Ț.”, aparține inculpatului S. D..

Prin adresa nr. 84/11.06.2013, serviciul Western Union a comunicat faptul că tranzacția având MTCN_ prin care B. E. a trimis suma de 4500 lei la data de 12.04.2013, a fost ridicată în aceeași zi de către clientul V. I. M., cu CNP:_, iar unitatea plătitoare este Banca Transilvania din localitatea G., .. 10, jud. G..

Prin aceeași adresă s-a comunicat faptul că inculpatul a efectuat în perioada respectivă un număr de trei tranzacții, având calitatea de destinatar.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv, plângerea și declarația părții vătămate B. E., formulare depunere sume de bani de către partea vătămată prin Western Union, listing privind tranzacții efectuate în rețeaua Western Union de către inculpatul V. I. M., listing telefonic pentru posturile deținute de B. E., proces verbal redare date, declarațiile martorilor: C. A. A., V. M., R. N., P. G. și S. D., contract orange pentru nr. de apel 0753._, proces verbal de recunoaștere după fotografie, proces verbal de confruntare, proces verbal de redare convorbiri, adrese emise de P. G. cu componența camerei de deținere E.6.3 la data de 12.04.2013 și procese verbale de confiscare a obiectelor interzise, coroborate cu declarațiile inculpaților, cu precădere declarația inculpatului V. I. M., instanța reține că la data de 12.04.2013, inculpatul S. D., ajutat fiind de inculpații S. P. G. și V. I. M., prin atribuire de nume și calități mincinoase, a indus în eroare pe partea vătămată B. E., cauzându-i un prejudiciu în valoare de 4.601 lei; că inculpatul V. I. M., la data de 12.04.2013, s-a înțeles cu inculpații S. P. G. și S. D., iar în urma comunicării de către acesta a datelor necesare, a mers și a ridicat din mun. G. suma de 4500 lei de la partea vătămată B. E., iar în urma unei înțelegeri anterioare a predat suma de bani inculpatului S. P. G., pentru ca cel care a fost inițiatorul săvârșirii faptei, persoana privativă de libertate S. D., să poată obține produsul infracțiunii; în sfârșit, că inculpatul S. P. G. anterior datei de 12.04.2013 s-a înțeles cu fratele său S. D. să găsească persoane dispuse să ridice sume de bani din rețeaua Western Union, după care acesta să intre în posesia lor.

În atare context, instanța reține, față de probatoriul administrat și prezentat anterior, că săvârșirea faptei de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind și linia de raționament a curții europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul național nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste și arbitrarii (Cauza Barbera, Messegue și Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988).

Instanța de fond a apreciat, că, în drept, faptele inculpatului S. D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 și alin. 2 Cod penal anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit.a și b Cod penal anterior, iar faptele inculpaților V. I. M. și S. P. G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzute de art.26, raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal anterior.

În aplicarea principiului legii penale favorabile, reglementat de art.5 Noul Cod penal, analizând limitele de pedeapsă prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de Codul penal anterior (închisoarea de la 3 la 15 ani) și de Noul Cod penal (închisoarea de la 1 la 5 ani), instanța reține că legea nouă este favorabilă, urmând a dispune schimbarea încadrării juridice a fapte, în baza dispozițiilor art.386 Cod procedură penală, respectiv din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin. 1 și 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal anterior, în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Noul Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Noul Cod penal și art. 43 alin. 1 Noul Cod penal, față de inculpatul S. D. și din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal anterior, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.48 alin.1, raportat la art.244 alin.1 și 2 Noul Cod penal, față de inculpații V. I. M. și S. P. G..

Prima instanță a motivat că la individualizarea pedepsei care i-a aplicat-o inculpatului S. D. a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului.

Astfel, instanța a avut în vedere că inițiativa săvârșirii faptei aparține acestui inculpat, modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv prin inducerea în eroare a unei persoane, căreia inculpatul i-a insuflat temerea că fiul său a fost implicat într-un accident de circulație, dar și persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, conform fișei de cazier judiciar, din care rezultă că a suferit condamnări penale pentru fapte grave, respectiv, furt calificat, tâlhărie, și în raport de aceste criterii instanța a reținut că inculpatul S. D. prezintă o periculozitate sporită, iar scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii în regim de detenție și orientată spre maximul special prevăzut de legea penală.

În consecință, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Instanța reține că prin sentința penală nr. 1934/17.08.2011 a Judecătoriei G., definitivă prin decizia penală nr.509/26.10.2011 a Tribunalului G., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare (fila 167 d.u.p.), în executarea căreia se află în prezent.

S-a reținut că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, fiind aplicabile dispozițiile art. 43 alin. 1 Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 1 Cod penal, dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Făcând aplicația acestor dispoziții legale, instanța a adăugat pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința de față, la restul de 1491 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare.

Referitor la inculpații V. I. M. și S. P. G., la individualizarea pedepsei instanța a motivat că avut în vedere, de asemenea, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului.

Astfel, instanța a arătat că avut în vedere periculozitatea faptei săvârșite, așa cum s-a arătat mai sus, modul de operare, inducerea în eroare a unor persoane vulnerabile, ajutorul dat în obținerea folosului necuvenit, nerecunoașterea faptei de către inculpatul S. P. G., împrejurări care determină instanța să nu acorde inculpaților circumstanțe atenuante.

De asemenea, s-a avut în vedere lipsa antecedenței penale a celor doi inculpați, și în raport de criteriile reținute, i-a condamnat pe cei doi inculpați la pedeapsa închisorii în regim de detenție, orientată spre minimul special prevăzut de legea penală, avându-se în vedere și recunoașterea vinovăției de către inculpatul V. I. M..

Referitor la acțiunea civilă exercitată de partea vătămată B. E., instanța a reținut că aceasta, prin fapta inculpaților, a suferit un prejudiciu material în cuantum de 4601 lei.

Fiind îndeplinite cumulativ condițiile atragerii răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită), în baza dispozițiilor art.25 Cod procedură penală și art. 1357 cod civil (cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare), va obliga pe cei trei inculpați la plata sumei de 4601 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care vor fi incluse și onorariile avocaților desemnați din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, au declarat apel cei trei inculpați.

În motivarea scrisă a apelului, inculpatul S. D. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

În susținerile orale făcute și prin avocat, a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Apelantul-inculpat S. P. G. nu au motivat apelul în scris, iar în susținerile orale făcute și prin avocat, a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

În motivarea scrisă a apelului, inculpatul V. I. M. a criticat hotărârea apelată pentru motivele care vor fi prezentate.

A fost criticată sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond nu a avut în vedere circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 75 al. 2 lit. a și b, mai mult, le-a înlăturat fără a motiva temeiul pentru care nu le va reține la momentul individualizării pedepsei. A solicitat instanței de control să constate că a avut o atitudine sinceră, a colaborat cu organele de cercetare penală și a contribuit la aflarea adevărului, a recunoscut săvârșirea infracțiunii atât în faza de judecată, cât și în fața instanței de fond, prin declarația notarială de recunoaștere depusă la dosarul cauzei. Astfel, date fiind limitele de pedeapsă, cât și contribuția efectivă a inculpatului la săvârșirea infracțiunii, a apreciat că, după reținerea circumstanțelor atenuante personale, se poate aplica pedeapsa amenzii, conform art. 61 Cod Penal.

Mai mult, dată fiind persoana inculpatului, vârsta fragedă a acestuia, lipsa antecedentelor penale, precum și contribuția redusă a acestuia la săvârșirea infracțiunii, urmează a se observa că executarea efectivă a pedepsei nu va produce efectul scontat prin rolul sancționator al pedepsei, întrucât va fi scos din mediul de viață firesc și introdus în mediul penitenciar.

De asemenea, a considerat că rolul de reeducare al pedepsei se poate realiza și fără executare efectivă, dat fiind faptul că inculpatul, la acest moment, își câștigă existența în mod onest, la data de 29.08.2014 a încheiat un contract de muncă cu o societate din Austria, ca montator ferestre în construcții, fapt dovedit prin contractul de muncă depus la dosar, atât în limba germană, cât și tradus în română. Faptul că își câștigă existența în mod onest, încercând astfel să acopere prejudiciul creat părții vătămate, cât și faptul că dorește să își continue viața departe de fapte prevăzute de legea penală sunt indicii certe care denotă că scopul pedepsei se poate realiza și fără executarea efectivă a acesteia, în cazul de față fiind aplicabile disp. art. 83 sau art. 91 Cod Penal, la dispoziția instanței de control, întrucât sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea aplica o pedeapsă fără executare efectivă, inculpatul dându-și acordul pentru prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunității, precum și a respectării unui program de supraveghere, după cum va fi stabilit de instanța de judecată.

Pentru toate considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului declarat, casarea sentinței penale 193/2.10.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu N., iar în rejudecare, redozarea pedepsei în sensul aplicării unei amenzi penale, iar ca modalitate de executare să se dea eficiență, în principal, art. 83 Cod Penal, privind amânarea executării pedepsei, iar în subsidiar, în cazul în care nu vor fi îmbrățișate apărările expuse, să faceți aplicarea art. 91 Cod Penal, privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

În susținerile orale făcute prin avocatul ales, inculpatul V. I. M. a criticat hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Deși legal citați, apelanții-inculpați S. P. G. și V. I. M. nu s-au prezentat în fața instanței de control judiciar, deși au fost citați cu mențiunea de a se prezenta în vederea audierii, desigur dacă nu se prevalează de dreptul la tăcere.

Prezent în fața instanței de apel, Curtea i-a prezentat apelantului - inculpat S. D. învinuirile care i se aduc prin actul de sesizare al instanței, precum și prevederile art.83 alin.1 Cod procedură penală, respectiv, faptul că are dreptul de a nu da nici o declarație și i s-a atras atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar dacă va da declarație aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.

Apelantul-inculpat nu a dorit să dea o nouă declarație în fața instanței de control judiciar.

Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.417 alin.2 din noul Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelurile urmează a fi admise, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate și făcut o bună încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpați și o corectă aplicare a legii penale mai favorabile și a dată dat dovadă de multă înțelegere prin aplicarea pentru inculpatul S. P. G. a unei pedepse principale de doar 1 (un) an închisoare.

Însă, prima instanță a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului S. D., doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății și a modalității de executare pentru inculpatul V. I. M..

De asemenea, în mod greșit instanța de fond nu a dedus din pedeapsa de executat aplicată inculpatului S. D. a perioadei executate începând cu data săvârșirii infracțiunii deduse judecății.

Față de faptul că, la instanța de apel, s-a depus declarația autentificată a părții vătămate din care rezultă că și-a recuperat integral de la inculpații S. D. și S. P.-G. prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii, Curtea urmează a da eficiență acestei manifestări de voință.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, gradul de participare penală a fiecărui inculpat, încadrarea juridică dată acestora; de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea atât a laturii penale, cât și laturii civile și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu completările și corectivele care vor fi făcute, în raport și de aspectul de nelegalitate și netemeinicie arătat mai sus.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția apelanților-inculpați pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond.

În ceea ce privește situația de fapt, în acord cu instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Inculpatul S. D. a cunoscut de foarte multe ori rigorile legii penale, pentru infracțiuni diverse, iar în luna aprilie 2013 era încarcerat în P. G. în executarea unei pedepse privative de libertate de 9 (nouă) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1934/17.08.2011 a Judecătoriei G., definitivă prin decizia penală nr. 509/26.10.2011 a Tribunalului G..

În ziua de 12.04.2013, în intervalul orar 12:00 – 13:00, inculpatul S. D. a apelat aleatoriu de pe numerele de apel_ și_, telefonul fix cu număr de apel 0233._, deținut de partea vătămată B. E., convins fiind că un număr mare de persoane în vârstă dețin astfel de posturi telefonice iar astfel de persoane vârstnice pot fi induse în eroare cu ușurință.

Inculpatul S. D. s-a prezentat părții vătămate ca fiind „F.”, fiul său, i-a relatat că a fost implicat într-un accident de circulație, iar pentru a se împăca cu tatăl copilului accidentat trebuie să-i trimită suma de 4500 lei prin serviciul Western Union, pe numele de V. I. M., tatăl copilului accidentat.

Partea vătămată B. E. a declarat în cursul urmăririi penale că din momentul în care a răspuns la telefonul fix s-a auzit o voce de bărbat care plângea, ea a întrebat dacă este F., iar de aici toată discuția s-a purtat ca și cum ar fi vorbit cu fiul său, F.. Tot atunci a mai vorbit la același telefon tot cu un bărbat, care s-a recomandat V. I. M. și care i-a spus că este tatăl copilului accidentat, iar dacă îi trimite cei 4500 lei se va împăca cu fiul său și va stinge toate pretențiile civile rezultate în urma accidentării copilului. Reclamanta a mers la Banca Transilvania din Tg. N. și a trimis suma de 4500 lei pe numele de V. I. M..

Instanța reține declarația inculpatului V. I. M., dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă următoarea situație de fapt:

În ziua de data de 12.04.2013, inculpatul V. I. M. se afla în Tg. B. la o terasă cu un prieten S. D.. La ei a venit o persoană „M.” din orașul T., pe care S. D. o cunoștea și care i-a solicitat acestuia datele de stare civilă pentru a-i retrage o sumă de bani prin rețeaua Western Union. Inculpatul a fost de acord, i-a furnizat datele solicitate, după care „M.” a contacta telefonic o altă persoană care s-ar fi numit „G.” și care trebuia să-i trimită banii. La scurt timp, acel M. ar fi primit un SMS cu un cod și cu numele de B. E., după care i-a scris pe o hârtie toate datele necesare efectuării tranzacției, a mers la Banca Transilvania din Tg. B., a scos banii după care i-a predat lui M., el obținând suma de 30 de lei și un suc pentru acest serviciu.

Inculpatul a mai declarat că, după data de 12.04.2013, a convenit cu M. să-1 mai ajute să scoată bani, dar când i-a cerut ajutorul 1-a recomandat pe R. C. A., un alt prieten. M. a comunicat numărul de telefon acelei persoane „G.”, care 1-a apelat pe inculpat și s-a recomandat „Ț.”. Cu acesta a stabilit să scoată bani din rețeaua Western Union, lucru pe care 1-a și făcut, dar banii au fost dați tot lui M..

După data de 05.06.2013 a ținut legătura cu „Ț.”, de pe numărul de telefon 0757/_, iar pentru scoaterea banilor a recomandat pe un alt prieten T. I. din Tg. B.. După data de 09.06.2013, a plecat în Austria la unchiul său U. M. C., unde a stat până la data de 12.07.2013. Ulterior, a vorbit cu S. D., care i-a relatat că a fost cercetat de poliție, întrucât a scos bani pentru M., iar banii proveneau din înșelăciuni.

În dovedirea celor afirmate, inculpatul V. I. M. a prezentat telefonul mobil în care la rubrica contacte avea salvate contactele „Ț.”, cu nr._, „R.”, cu nr._ și „Cokărel”, cu nr._, fiind consemnate în procesul verbal din data de 11.09.2013 (fila 14 d.u.p.).

De asemenea, conform procesului verbal aflat la fila 138 d.u.p., inculpatul V. I. M. l-a recunoscut în fotografiile prezentate pe inculpatul S. P. G., ca fiind persona cu prenumele „M.”.

În fine, martorul S. D., audiat în cursul urmăririi penale (filele 135, 137) l-a recunoscut și el pe M., ca fiind inculpatul S. P. G..

Din analiza convorbirilor și comunicărilor, interceptate în baza autorizației nr.29/16.09.2013, emisă de Judecătoria Tg. N. și consemnate în procesul verbal din 04.10.2013, rezultă faptul că inculpatul S. D., zis „Ț.” suna în mod frecvent pe fratele său S. P. G. și îl trimitea să plătească diferite sume de bani la diverse persoane din municipiul G..

Cei doi frați aveau discuții referitoare la plata ce trebuia făcută, la persoane, pachete precum și la „trasul” banilor.

Inculpatul S. D. a folosit în perioada 16.09 - 15.10.2013 un număr de șase terminale mobile, în care a folosit doar cartela cu numărul de apel 0757/_ și care era păstrată pentru a se ține legătura cu familia și cu persoanele apropiate, fiind considerată „curată”, parte din terminale fiind ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate de lucrătorii penitenciarului, dar niciodată nu au fost găsite la acest inculpat.

Martorul G. V., persoană privativă de libertate în P. G., audiat de asemenea în cursul urmăririi penale, a declarat că porecla „Ț.”, aparține inculpatului S. D..

Prin aceeași adresă, s-a comunicat faptul că inculpatul a efectuat în perioada respectivă un număr de trei tranzacții, având calitatea de destinatar.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv, plângerea și declarația părții vătămate B. E., formulare depunere sume de bani de către partea vătămată prin Western Union, listing privind tranzacții efectuate în rețeaua Western Union de către inculpatul V. I. M., listing telefonic pentru posturile deținute de B. E., proces verbal redare date, declarațiile martorilor: C. A. A., V. M., R. N., P. G. și S. D., contract orange pentru nr. de apel 0753._, proces verbal de recunoaștere după fotografie, proces verbal de confruntare, proces verbal de redare convorbiri, adrese emise de P. G. cu componența camerei de deținere E.6.3 la data de 12.04.2013 și procese verbale de confiscare a obiectelor interzise, coroborate cu declarațiile inculpaților, cu precădere declarația inculpatului V. I. M., rezultă fără dubii, că în ziua de 12.04.2013, inculpatul S. D., ajutat fiind de inculpații S. P. G. și V. I. M., prin atribuire de nume și calități mincinoase, a indus-o în eroare pe partea vătămată B. E., cauzându-i un prejudiciu în valoare de 4.601 lei; că inculpatul V. I. M., la data de 12.04.2013, s-a înțeles cu inculpații S. P. G. și S. D., iar în urma comunicării de către acesta a datelor necesare, a mers și a ridicat din mun. G. suma de 4500 lei de la persoana vătămată B. E., iar în urma unei înțelegeri anterioare a predat suma de bani inculpatului S. P. G., pentru ca cel care a fost inițiatorul săvârșirii faptei, persoana privativă de libertate S. D., să poată obține produsul infracțiunii; în sfârșit, că inculpatul S. P. G., anterior datei de 12.04.2013, s-a înțeles cu fratele său S. D. să găsească persoane dispuse să ridice sume de bani din rețeaua Western Union, după care acesta să intre în posesia lor.

În raport de aceste aspecte, Curtea constată că, față de probatoriul administrat și prezentat anterior, săvârșirea faptelor de cei trei inculpați este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, în acord și cu linia de raționament a curții europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul național nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste și arbitrarii (Cauza Barbera, Messegue și Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988)

De altfel, așa cum se arăta, instanța de fond a reținut că inculpatul V. I. M., prin declarația autentificată, a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, cerere care a fost admisă de instanța de fond.

Așa cum rezultă și din actul de sesizare a instanței, inculpații au săvârșit infracțiunile în ziua de 12.04.2013, iar la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare legea nr.286/2009 privind Codul penal al României.

În aceste condiții, față de dispozițiile art.5 alin.1 Cod penal, instanța a avutobligația să verifice care dintre legile penale incidente în cauză este mai favorabilă.

În conformitate cu dispozițiile art.5 Cod penal: „(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispozițiile alin.(1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

Curtea Constituțională, prin decizia nr.265 din data de 06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.372 din data de 20.05.2014, a statuat că: „…dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.”

În conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții sunt definitive și obligatorii.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr.5 din 26.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.470 din data 26.06.2014, a statut că: „În aplicarea art.5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Constată că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condițiile de existență și sancționare a infracțiunii în formă continuată”.

În conformitate cu dispozițiile art.477 alin.3 Cod procedură penală: „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe…”

Încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați, potrivit legii penale în vigoare la data comiterii faptelor este cea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.37 lit.a și b Cod penal din 1969, iar pentru inculpații S. P. G. și V. I. M., cea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal din 1969, raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal din 1969.

Pedeapsa prevăzută de legea pentru toate aceste infracțiuni era de la 3 (trei) ani, la 15 (cincisprezece) ani închisoare.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea, potrivit încadrării juridice din noul Cod penal, respectiv înșelăciunea prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Cod penal, cu art.41 și art.43 Cod penal, pentru inculpatul S. D. este închisoarea de la 1 (un) an la 5 (cinci) ani închisoare.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile, potrivit încadrării juridice din noul Cod penal, respectiv complicitate la înșelăciunea prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal, raportat la art.244 alin.1 și 2 Cod penal, pentru inculpații S. P. G. și Vlasei I. M. este închisoarea de la 1 (un) an la 5 (cinci) ani închisoare.

Prin . Noului Cod penal, au suferit modificări de anvergură și modalitățile de individualizare a pedepsei, una dintre componentele Părții generale a Codului penal.

Din compararea dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată din Codul penal din 1969, cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei din noul Cod penal, se poate lesne trage concluzia, potrivit căreia, legea veche este mai favorabilă. Într-adevăr, reglementarea din art.81 din Codul penal din 1969 este mai favorabilă, atât prin prisma condițiilor de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, (limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai puține, etc.). Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea din noul Cod penal este durata termenului de încercare (supraveghere potrivit legii noi).

De asemenea, analizând dispozițiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei din art.86/1 și următoarele Codul penal din 1969, cu cele din art.91 și următoarele din noul Cod penal, rezultă că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969. Noua reglementare instituie o obligație importantă care nu se regăsea în Codul penal din 1969, respectiv, instanței îi este impus, în conformitate cu dispozițiile art.93 alin.3, să-l oblige pe inculpat, pe parcursul termenului de supraveghere, la prestarea unei muncii neremunerate în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 zile, cu consecința prevăzută de art.96 Cod penal, a revocării suspendării sub supraveghere, în condițiile în care inculpatul nu execută obligațiile impuse. Apoi, în conformitate cu dispozițiile art.86/6 Cod penal din 1969, dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art.86/4, el este reabilitat de drept, acesta consecință este eliminată prin noul Cod penal. În conformitate cu dispozițiile art.98 alin.1 din noul Cod penal: „În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.”

Și în cazul suspendării sub supraveghere, singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea din noul Cod penal este durata termenului de încercare (supraveghere potrivit legii noi).

Însă, în conformitate cu dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal: „Pentru determinarea legii penale mai favorabile conform at.5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere”.

Astfel că, față de aceste dispoziții legale, rezultă că mai favorabilă, este suspendarea condiționată a executării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu dispozițiile art.81 și următoarele Cod penal din 1969, respectiv, art.86/1 și următoarele din Codul penal din 1969.

Din compararea legilor penale succesive, se constată cu claritate că legea penală mai favorabilă este nouă lege, dar doar sub aspectul limitelor de pedeapsă, iar în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, sub aspectul modalității de executare, este mai favorabilă legea penală veche.

Desigur, din perspectiva celor arătate mai sus și așa cum a statut Curtea Constituțională prin sus-menționata decizie, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea constată că, în raport de modalitățile de individualizare a pedepselor, sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, pentru inculpații S. D. și S. P. G., cărora urmează a li se aplica, pentru considerentele care vor fi expuse, pedepse privative de libertate, mai favorabilă este legea penală nouă, iar pentru inculpatul V. I. M., pentru care instanța, pentru considerentele care vor fi prezentate mai jos, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei care i se va aplica, mai favorabilă este legea penală veche, respectiv, Codul penal din 1969.

Având în vedere criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal din 1969, inclusiv aspectele referitoare la persoana inculpatului S. D., raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche sub imperiul căreia inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, respectiv de la 3 (trei) ani închisoare, la 15 (cincisprezece) ani închisoare, dacă s-ar fi dat calificarea prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.37 lit.a și b Cod penal, i s-ar fi aplicat acestui inculpat, pentru infracțiunea dedusă judecății o pedeapsă de cel puțin 6 (șase) ani și 10 (zece) luni închisoare.

La stabilirea pedepsei, așa cum se arăta, trebuia să se aibă în vedere și persoana inculpatului.

Ori, din fișa de cazier judiciar-fl.166-167 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul S. D., a cunoscut de mai multe ori rigorile legii penale, pentru diverse infracțiuni, una săvârșită chiar în timpul minorității, a beneficiat de mai multe ori de clemență din partea instanțelor, dar la intervale relativ mici de timp a săvârșit alte infracțiuni, iar infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită chiar în timp ce se afla în executarea unei pedepse privative de libertate de 9 (nouă) ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 171 din data de 21.05.2003, pronunțată de Judecătoria Liești, a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin sentința penală nr.551 din data de 07.12.2006, pronunțată tot de Judecătoria Liești, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208-art.209 209 alin.1 lit.a și g, cu aplicarea art.75 lit.c, art.74 lit.a și b și art.76 lit.c Cod penal, dispunându-se suspendarea condiționată a executării și acestei pedepse.

Prin sentința penală nr.50 din data de 09.04.2008, pronunțată de Judecătoria Liești, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru tentativă la furt calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.208-art.209 alin.1 lit.g și i, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal. În baza art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.551 din data de 07.12.2006, pronunțată de Judecătoria Liești și adăugarea la pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Prin sentința penală nr.154 din data de 15.10.2008, pronunțată tot de judecătoria Liești, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e și g, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.2/1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.551 din data de 07.12.2006, pronunțată de Judecătoria Liești și adăugarea la pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 (nouă) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Prin sentința penală nr.182 din data de 10.12.2009, pronunțată tot de judecătoria Liești, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.g și i, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

Judecătoria G., prin sentința penală nr.1934 din data de 17.08.2011, a dispus repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate prin sentințele penale nr.154/2008 și sentința penală nr.182/2009 și a dispus contopirea tuturor pedepselor și a dispus executarea pedepsei rezultante de 9 (nouă) ani închisoare.

Deoarece infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a Cod penal din 1969, dacă s-ar fi aplicat vechiul Cod penal, urma să de facă aplicarea art.39 alin.2 Cod penal, în sensul contopirii pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății, de cel puțin 6 (șase) ani și 10 (zece) ani închisoare, așa cum se arăta mai sus, cu restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa anterioară, care, pentru considerentele mai sus arătate, referitoare la perseverența infracțională a inculpatului, de comiterea infracțiunii în timp ce se afla în executarea unei pedepse privative de libertate de 9 (nouă) ani închisoare, ceea ce dovedește perseverență infracțională și dispreț față de legea penală, trebuia sporită cu 2 (doi) ani închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța trebuie să aibă în vedere gravitatea infracțiunii săvârșită, rezultând din faptul că numărul infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „accidentul”, a cunoscut o creștere alarmantă în România, ceea ce a determinat și demararea, cu deosebire în ultimul timp, a unor campanii, atât în mass-media scris, cât și în audiovizual, pentru atenționarea cetățenilor cu privire la astfel de infracțiuni.

Ori, cu deosebire în aceste condiții, justiția este chemată să răspundă nevoii sociale de reducere, până la eradicare, dacă este posibil, a acestui fenomen, lucru care se poate realiza prin aplicarea unor pedepse corespunzătoare gradului de pericol social al momentului soluționării cauzei.

De asemenea, la individualizarea pedepsei se impune a se avea în vedere, potrivit criteriilor de individualizare, prevăzute atât de art.72 Cod penal din 1969, cât și de art.74 din Noul cod penal, aspectul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea faptelor atât în stare de recidivă postcondamnatorie, cât și în sate de recidivă postexecutorie.

Legiuitorul actual, ca și cel din trecut a făcut din recidivă o cauză de agravare a pedepsei, considerând că din punct de vedere subiectiv, recidiva dă în vileag o perversitate persistentă, o stare de periculozitate particulară sporită,, în ciuda avertismentului dat prin diverse condamnări, iar, din punct de vedere obiectiv, ea este o cauză de tulburare gravă a ordinii sociale.

Cu atât mai mult aceste aspecte sunt aplicabile în cauza dedusă judecății, în ceea ce îl privește pe inculpatul S. D., cu cât acesta nu numai că a suferit mai multe condamnări, iar faptele dedusă judecății au fost săvârșite în stare de recidivă, în condițiile arătate mai sus, dar după ce a fost condamnat la 9 (nouă) ani și 6 (șase) ani închisoare, inclusiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptele deduse judecății au fost comise, așa cum se arăta și mai sus, în timp ce se afla în stare de detenție, în P. G., în executarea unei pedepsei de 9(nouă) ani închisoare.

Ori, toate acestea dovedesc o perseverență infracțională sporită și o lipsă totală de respect pentru ordinea socială și, în special, de normele de drept penal.

Astfel că, în raport de pedeapsa care i se va aplica de Curte, pentru infracțiunea dedusă judecății, așa cum se va arăta, de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă, potrivit art.43 alin.1 Cod penal, restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa în executarea căreia se afla inculpatul, de 1491 zile închisoare, în mod evident legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, așa cum în mod corect a dispus instanța de fond.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a dat dovadă de multă înțelegere prin aplicarea inculpatului S. P. G. a unei pedepse de doar 1 (un) an închisoare, în regim privativ de libertate.

Desigur, față de faptul că sentința penală a fost apelată doar de inculpat, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de 418 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate majora cuantumul pedepsei principale aplicate acestuia, deoarece s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.

Curtea constată că nu se impune reținerea în favoarea apelanților-inculpați S. D. și S. P. G. a circumstanțelor atenuante.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.75 Cod penal, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată acestui text, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.

Având în vedere gradul de pericol al infracțiunilor săvârșite, precum și persoanele inculpaților S. D. și S. P. G., Curtea constată că faptele comise de aceștia au o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora, deoarece prin coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise, se ajunge la pedepse vădit disproporționate față de gravitatea faptelor și persoanele celor doi inculpați, pedepse care nu-și ating scopul preventiv-educativ.

Referitor la gradul de pericol sociale al faptelor săvârșite, se impune a se arăta că apelantul-inculpat inculpat S. D. a comis o infracțiune de înșelăciune, prin metoda „accidentul” și acest lucru în timp ce se afla în executarea unei pedepse privative de libertate de 9 (nouă) ani închisoare.

În schimb, Curtea, în raport și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, constată că scopul pedepsei poate fi atins și prin reducerea cuantumului pedepsei principale aplicate acestui inculpat, de la 5 (cinci) ani închisoare, la 4 (patru) ani închisoare.

Așa cum este cunoscut, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român.

În cauză, pentru inculpatul S. P. G. nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.81, sau art.86/1 Cod penal din 1969 și nici cele ale dispozițiilor art.91 Cod penal, singura modalitate de executare a pedepsei principale, apte să realizeze scopul preventiv-educativ al pedepsei, este cea privativă de libertate, așa cum corect a dispus instanța de fond.

Așa cum rezultă din dispozițiile textelor mai sus indicate, pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, potrivit art.81, respectiv art.86/1 Cod penal din 1969, sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, trebuie, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții și ca instanța să aprecieze că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În conformitate cu dispozițiile art.91 alin.3 lit.c Cod penal, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Potrivit art.93 alin.3 Cod penal, instanța, dacă dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie să-l oblige pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 zile. dispună

Pentru a se dispune în acest sens, trebuie ca inculpatul să-și fi dat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, ori, în cauză, inculpatul S. P. G. nu și-a dat un asemenea acord.

În fața instanței de apel, s-a depus declarația autentificată dată de partea civilă B. E., din care rezultă că acesta și-a recuperat integral de la inculpații S. D. și S. P.-G. prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii, că nu mai are nici o pretenție de la aceștia și că dorește să se împace cu cei doi inculpați.

Din examinarea declarației autentificate date de persoana vătămată B. E. rezultă că aceasta a fost dată la data de 14.10.2014-fl.46, deci ulterior datei pronunțării sentinței penale apelate.

În conformitate cu dispozițiile art.159 alin.3 Cod penal: „Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.”

Deci, pentru a fi incidentă această cauză care înlătură răspunderea penală, trebuie ca împăcarea să intervină doar până la citirea actului de sesizare a instanței.

Judecarea cauzei deduse judecății a avut în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de procedură penală, iar declarația de împăcare a persoanei vătămate a fost dată cu mult timp după momentul citirii actului de sesizare a instanței, chiar și după pronunțarea hotărârii de condamnare a inculpaților, astfel că nu se poate da eficiență acesteia.

Apelantul-inculpat S. D. a solicitat să se dea eficiență declarației de împăcare a persoanei vătămate, deoarece nu a știut că trebuia să se împace cu aceasta până la citirea actului de sesizare a instanței. Curtea, față de dispozițiile imperative ale art.159 alin.3 Cod penal, nu poate da curs solicitării inculpatului, deoarece acesta nu poate invoca necunoașterea legii.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, dată fiind mențiunea făcută de partea civilă în declarația autentificată arătată mai sus, Curtea va lua act că partea civilă și-a recuperat integral de la inculpații S. D. și S. P.-G. prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

În ceea ce îl privește pe inculpatul V. I. M., la individualizarea judiciară a pedepsei principale vor fi avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal din 1969, respectiv, dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă, contribuția acestuia la săvârșirea infracțiunii, precum și cauzele de atenuare a răspunderii penale.

Din lucrările dosarului rezultă că inculpatul V. I. M. nu este cunoscut cu antecedente penale și până la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății a avut o bună comportare, iar pe parcursul procesului penală, însă din cursul urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea infracțiunii și contribuind în mod esențial la stabilirea contribuției inculpaților S. D. și S. P. G. și angajarea răspunderii penale a acestora.

La instanței de fond, inculpatul V. I. M., a depus, prin avocatul ales, declarația autentificată, prin care a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, cerere care a fost admisă de instanța de fond.

În raport de aceste aspecte, Curtea urmează a reține în favoarea acestui inculpat circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și va da eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit.d Cod penal din 1969, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, limită redus mai întâi, în conformitate cu dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală, cu 1/3 și, pe cale de consecință, se va aplica acestui inculpat pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare.

Având în vedere considerentele de mai sus, referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei pentru acest inculpat, Curtea constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.81 alin.1 Cod penal din 1969, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, vor fi admise apelurile declarate de apelanții-inculpați S. D. și S. P. G. împotriva sentinței penale nr.193 din data de 02.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu N., numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului S. D., precum și al pedepsei principale de executat, omisiunea deducerii din pedeapsa principală de executat a perioadei executate în baza sentinței penale nr.1934 din data de 17.08.2011 a Judecătoriei G., din momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății și soluționarea laturii civile.

Va fi desființată în parte sentința penală apelată, doar cu privire la aceste aspecte, se va reține cauza spre rejudecare și în consecință;

Se va reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului S. D. de instanța de fond, de la 5 (cinci) ani închisoare, la 4 (patru) ani închisoare, astfel că pedeapsa principală de executat ca urmare a adăugării la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății a restului de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa principală anterioară este de 4 (patru) ani și 1491 zile închisoare.

Se va deduce din pedeapsa principală de executat aplicată inculpatului S. D. perioada executată în baza sentinței penale nr.1934 din data de 17.08.2011 a Judecătoriei G., din momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății, respectiv de la data de 12.04.2013, la zi.

Se va lua act că partea civilă și-a recuperat integral de la inculpații S. D. și S. P.-G. prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de apelantul-inculpat V. I. M., va fi desființată în parte sentința penală apelată doar în ceea ce îl privește pe acest inculpat și numai în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei, se va reține cauza spre rejudecare și în fond va fi condamnat inculpatul V. I. M., pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal din 1969, raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.74 alin.1 lit.a, cu art.76 alin.1 lit.d Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art.81 alin.1 Cod penal din 1969, cu art.5 alin.1 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului.

Se va fixa, în conformitate cu ar.82 Cod penal din 1969, un termen de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni, termen calculat de la data pronunțării prezentei decizii.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969, în sensul că dacă în cadrul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată a pedepsei principale aplicate prin sentința penală apelată și va dispune executarea în întregime a acesteia, care nu se va contopi cu pedeapsa care i se va aplica pentru noua infracțiune.

Se va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal din 1969, în condițiile art.71 alin.2 Cod penal din 1969.

În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, dispune, pe durata termenului de încercare, se va dispune suspendarea executării și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE :

I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de apelanții-inculpați S. D. și S. P. G. împotriva sentinței penale nr.193 din data de 02.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu N., numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului S. D., precum și al pedepsei principale de executat, omisiunea deducerii din pedeapsa principală de executat a perioadei executate în baza sentinței penale nr.1934 din data de 17.08.2011 a Judecătoriei G., din momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății și soluționarea laturii civile.

Desființează în parte sentința penală apelată, doar cu privire la aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și în consecință;

Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului S. D. de instanța de fond, de la 5 (cinci) ani închisoare, la 4 (patru) ani închisoare.

Pedeapsă principală de executat ca urmare a adăugării la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății a restului de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa principală anterioară – 4 (patru) ani și 1491 zile închisoare.

Deduce din pedeapsa principală de executat aplicată inculpatului S. D. perioada executată în baza sentinței penale nr.1934 din data de 17.08.2011 a Judecătoriei G., din momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății, respectiv de la data de 12.04.2013, la zi.

Ia act că partea civilă și-a recuperat integral de la inculpații S. D. și S. P.-G. prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

II. În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul-inculpat V. I. M. împotriva sentinței penale nr.193 din data de 02.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu N..

Desființează în parte sentința penală apelată doar în ceea ce îl privește pe acest inculpat și numai în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei, reține cauza spre rejudecare și în fond;

Condamnă inculpatul V. I. M., zis „G.”, fiul lui M. și A., născut la data de 18.07.1994, în Tg. B., județul G., CNP_, studii 12 clase, necăstorit, cu domiciliul în Tg.B., ., nr.74, ., județul G., necunoscut cu antecedente penale, nu are copii, pentru co0mplicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal din 1969, raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.74 alin.1 lit.a, cu art.76 alin.1 lit.d Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art.81 alin.1 Cod penal din 1969, cu art.5 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului.

Fixează, în conformitate cu ar.82 Cod penal din 1969, un termen de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni, termen calculat de la data pronunțării prezentei decizii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969, în sensul că dacă în cadrul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată a pedepsei principale aplicate prin sentința penală apelată și va dispune executarea în întregime a acesteia, care nu se va contopi cu pedeapsa care i se va aplica pentru noua infracțiune.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal din 1969, în condițiile art.71 alin.2 Cod penal din 1969.

În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, dispune, pe durata termenului de încercare, suspendarea executării și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina statului.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. P. A. B.

GREFIER,

E. D.

Red.sent.I. N.

Red.dec.D.P.- 20.02.2015

Tehnoredactat El.D. – 9 ex.

23.02.2015

← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare...		Dare de mită. Art.290 NCP. Sentința nr. 17/2015. Curtea de... →

Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel BACĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel BACĂU