Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1120/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1120/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 1120/2015
Ședința publică din data de: 12 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. O. V.
JUDECĂTOR: V. M.
GREFIER: S. N. T.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat prin PROCUROR: G. M.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpatul Ț. A. A. și partea civilă L. A., împotriva sentinței penale nr. 993 din 23.06.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 al. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă: apelantul – inculpat Ț. A. A. asistat de apărător ales, av. J. M., lipsă fiind: apelantul – parte civilă L. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se procedează la legitimarea apelantului – inculpat Ț. A. A. cu cartea de identitate . nr._.
Fiind interpelat, apelantul – inculpat Ț. A. A. învederează instanței că își menține apelul declarat în cauză.
Apărătorul apelantului – inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri:
Avocat J. M., pentru apelantul – inculpat Ț. A. A., având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat de inculpat, desființarea sentinței penale nr. 923 din 2015 pronunțată de Judecătoria Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, respectiv reducerea cuantumului sub minimul special prevăzut de lege. Precizează că inculpatul este nemulțumit de pedeapsa aplicată întrucât consideră că aceasta este prea mare având în vedere că instanța de fond nu a reținut că partea vătămată l-a provocat și deși acesta a recunoscut săvârșirea faptei, apreciază că partea vătămată a premeditat-o. Astfel, solicită să se aibă în vedere că întreg conflictul iscat între cele două părți a pornit de la o lovitură aplicată de partea vătămată și acest aspect este confirmat de declarațiile martorilor, ori raportat la violența fizică îndreptată împotriva sa inculpatului i s-a determinat în concret o stare de puternică tulburare emoțională sub imperiul căreia a săvârșit prezenta faptă. Totodată, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a solicitat judecarea în procedura simplificată, că nu are antecedente penale și a fost cooperant cu organele de cercetare penală, ori aceste circumstanțe personale consideră că pot determina reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Față de aceste aspecte solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de inculpatul Ț. A. A. și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Bacău, ca legală și temeinică, apreciind că instanța de fond în mod corect a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului, orientându-se spre minimul special. Învederează că deși apelantul-inculpat nu are antecedente penale, acesta a fost amendat administrativ în anul 2012 pentru fapte penale cu violențe, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 180 și art. 193 din vechiul Cod penal. Cu privire la apelul formulat de partea civilă solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat J. M., pentru apelantul – inculpat Ț. A. A., având cuvântul cu privire la apelul formulat de partea civilă, solicită respingerea apelului formulat de partea civilă.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 993 din 23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ s-a dispus:
În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei așa cum a fost reținută în rechizitoriu (faptă săvârșită în data de 23.10.2013, persoană vătămată L. A.), formulată de inculpatul Ț. A. A., din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal 1969 și art. 5 Cod penal.
În temeiul art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Ț. A. A., fiul lui A. și A., născut la data de 12.12.1987 în mun. Bacău, domiciliat în .. 689, jud. Bacău, CNP_, cetățean român, necăsătorit, muncitor ocazional, studii 4 clase, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă săvârșită în data de 23.10.2013, persoană vătămată L. A.).
În temeiul art. 71 Cod penal 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969.
În temeiul art. 81 Cod penal 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, iar, în baza art. 82 Cod penal 1969, stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de infracțiuni.
Constată că prin încheierea de ședință din data de 04.05.2015 s-a dispus disjungerea acțiunii penale cu privire la inculpatul C. Tarciziu și a acțiunii civile în integralitatea sa.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 475 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 75 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 400 lei aferentă judecății.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău înregistrat sub dosar nr._ inculpații Ț. A. A. și C. Tarciziu au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969.
Prin încheierea din data de 09.03.2015 a judecătorului de cameră preliminară, s-a constatat competența Judecătoriei Bacău de a soluționa cauza, legalitatea actului de sesizare a instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpații Ț. A. A. și C. Tarciziu, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969.
La termenul de judecată din data de 04.05.2015, inculpatul Ț. A. A. a solicitat judecarea sa în baza procedurii recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei de care a fost acuzat și solicitând ca judecarea sa să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
La același termen de judecată, instanța a procedat la audierea părții civile L. A. și a dispus disjungerea acțiunii penale cu privire la inculpatul C. Tarciziu și a acțiunii civile în integralitatea sa.
Nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 29.10.2013 organele de poliție au fost sesizate prin plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată L. A., prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări față de Ț. A. A. și C. Tarciziu, întrucât aceștia, în data de 24.10.2013, au lovit-o pe persoana vătămată cu pumnii, picioarele și niște sticle (fl.8).
Din probele administrate rezultă că în data de 24.10.2014, în jurul orei 22:00, persoana vătămată L. A. s-a întâlnit cu inculpații Ț. A. A. și C. Tarciziu în fața barului I.I. I. V. „C.” din satul/..
Între persoana vătămată și inculpatul Ț. A. A. a izbucnit o altercație verbală. La un moment dat, persoana vătămată i-a aplicat inculpatului Ț. A. A. o lovitură cu pumnul, după care inculpații Ț. A. A. și C. Tarciziu i-au aplicat persoanei vătămate lovituri cu două sticle, pumnii și picioarele, aceasta căzând la sol.
Ulterior persoana vătămată s-a refugiat în barul mai sus menționat, a sunat la nr. de urgență 112 și a rămas la fața locului până la sosirea organelor de poliție și a ambulanței.
Imediat, persoana vătămată L. A. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Bacău, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Din certificatul medico-legal nr. 1417A/29.10.2013 reiese că la data examinării persoana vătămată prezenta plăgi epicranian faciale, ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri înțepătoare și dure, care pot data din 24.10.2013 și care au necesitat 11-13 zile de îngrijiri medicale.
Cu ocazia audierilor, cei doi inculpați au recunoscut că în data de 24.10.2013 i-au aplicat persoanei vătămate lovituri și au regretat comiterea faptei, însă în cursul declarațiilor aceștia au încercat să își diminueze aportul la comiterea infracțiunii.
Astfel, inculpatul Ț. A. A. a menționat că i-a aplicat persoanei vătămate o singură lovitură cu pumnul, după care persoana vătămată a căzut și s-a lovit în zona capului de un container, iar inculpatul C. Tarciziu a precizat că ar fi fost lovit inițial de persoana vătămată, aspect care nu rezultă din ansamblul probator, după care i-ar fi aplicat victimei o singură lovitură de pumn, celălalt inculpat aplicându-i persoanei vătămate o lovitură în zona capului cu o sticlă.
Starea de fapt astfel cum a fost descrisă este probată cu următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: declarațiile persoanei vătămate L. A. (fl. 9-13); certificat medico-legal nr. 1417A_ (fl. 14); copie după bilet de externare emis de secția de chirurgie plastică a Spitalului Clinici Județean de Urgență Bacău; declarațiile inculpatului Ț. A. A. (fl. 16, 19-21, 24-26); declarațiile inculpatului C. Tarciziu (fl. 27, 30-31, 34-36); declarația martorului C. A. V. (fl. 37-38); declarația martorului G. T. R. (fl. 39-40); declarația martorului T. F. (fl. 41-42); declarația martorului B. Topsi A. V. (fl. 43-44); declarația martorului B. Topsi B. I. (fl. 45-46); declarația martorului T. D. C. (fl. 47-48); declarația martorului ocular D. F. C. (fl. 49-50).
Raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de inculpat dincolo de orice îndoială rezonabilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală.
Având în vedere faptul că infracțiunea analizată a fost săvârșită de inculpat în data de 24.10.2013, dată anterioară intrării în vigoare a Noului Cod penal, se impune analizarea legii penale mai favorabile.
Art. 3 din Codul penal consacră principiul activității legii penale stabilind că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Art. 5 alin. 1 al aceluiași act normativ prevede o excepție de la principiul activității legii penale, stabilind că „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penala, cât și condițiile referitoare la pedeapsă (Decizia nr. 1470/08.11.2011 a Curții Constituționale a României). De asemenea, instanța va avea în vedere și Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, care impune analizarea globală a aplicării legii penale mai favorabile.
În ceea ce îl privește pe inculpatul Ț. A. A., instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este cea anterioară intrării în vigoare a Noului Cod penal, în raport de următoarele argumente.
Astfel, sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, reglementarea anterioară (art. 180 alin. 2 Cod penal 1969) este similară cu cea actuală (art. 193 alin. 2 Cod penal), incriminând fapta de lovire sau alte violențe.
Sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări, instanța a constatat că noua reglementare prevede un regim sancționator mai sever, respectiv pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau pedeapsa amenzii, spre deosebire de Codul penal 1969, care sancționează infracțiunea în cauză cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu pedeapsa amenzii.
Trecând mai departe și analizând comparativ modalitățile de individualizare a executării pedepsei prevăzute de cele două legi succesive, pare a fi mai favorabilă cea prevăzută de Codul penal 1969 întrucât este posibilă aplicarea art. 81 Cod penal 1969 în cazul aplicării unei pedepse de până la 3 ani închisoare, iar la împlinirea termenului de încercare al suspendării condiționate, dacă nu se dispune anularea sau revocarea acesteia, inculpatul este reabilitat de drept.
Noul Cod penal nu mai reglementează instituția suspendării condiționate a executării pedepsei și nu mai prevede beneficiul reabilitării de drept în cazul condamnării la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere la împlinirea termenului de supraveghere, iar obligațiile impuse condamnatului pe perioada termenului de supraveghere sunt mai numeroase, fiind impuse pe lângă măsurile de supraveghere, și respectarea a cel puțin uneia dintre obligațiile prevăzute de art. 93 alin. 2 Cod penal, dar și cea a prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.
Este adevărat că Noul Cod penal reglementează două noi modalități de individualizare care sunt mai favorabile decât suspendarea condiționată a executării pedepsei reglementate de Codul penal 1969, respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, care exclud pronunțarea unei soluții de condamnare, însă instanța a considerat că aceste modalități de individualizare a răspunderii penale sunt mult prea blânde în raport cu gradul de pericol social al infracțiunii analizate.
În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat, în sensul reținerii circumstanței atenuante a provocării, instanța a avut în vedere prevederile legale care o reglementează.
Astfel, potrivit art. 73 lit. b Cod penal 1969 constituie circumstanță legală atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă”.
La analizarea incidenței acestei circumstanțe legale se verifică îndeplinirea condițiilor actului de provocare și a infracțiunii săvârșite în stare de provocare.
Actul de provocare trebuie să satisfacă următoarele cerințe: să fie realizat prin violență, atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă; să fie îndreptat împotriva făptuitorului și/sau a altei persoane; nu trebuie să fie imputabil celui care a comis fapta în stare de provocare; trebuie să determine o stare de puternică tulburare sau emoție.
Din ansamblul probator rezultă că persoana vătămată l-a lovit, prima, pe inculpatul Ț. A. A. cu pumnul în zona feței, ca urmare a unei altercații verbale.
Această altercație verbală a reprezentat consecința unei relații conflictuale mai vechi între persoana vătămată și acest inculpat, despre care persoana vătămată susține că a fost cauzată de calitatea sa de martor, pe care a avut-o împotriva inculpatului într-un dosar penal.
Din declarațiile inculpatului Ț. A. A. și a martorilor C. A. V., B. Topsi A.-V., B. Topsi B. I., D. F. C. reiese că persoana vătămată a stabilit întâlnirea, în seara respectivă, cu acest inculpat, în vederea soluționării problemelor dintre aceștia.
Inculpatul Ț. A. A. a declarat în fața organelor de urmărire penală că în seara respectivă, acesta și persoana vătămată și-au adresat reciproc amenințări la telefon, după care a fost stabilită întâlnirea.
Raportat la starea conflictuală anterioară și altercația verbală din acea seară dintre cele două persoane, instanța a apreciat că inculpatul a prefigurat posibilitatea intervenirii unui conflict fizic violent între el și persoana vătămată.
Întrucât aplicarea de către persoana vătămată a unei lovituri de pumn inculpatului Ț. A. A. a fost precedată de un schimb de replici violente între aceștia, instanța a considerat că actul de provocare este imputabil amândurora.
Pentru aceleași considerente, instanța a apreciat că lovitura în cauză nu a fost susceptibilă să-i provoace inculpatului Ț. A. A. o stare de puternică tulburare sau emoție.
Având în vedere aceste aspecte, instanța nu a mai analizat cerințele pe care trebuie să le îndeplinească infracțiunea săvârșită în stare de provocare.
Întrucât nu sunt îndeplinite condițiile circumstanței atenuante a provocării, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei așa cum a fost reținută în rechizitoriu (faptă săvârșită în data de 23.10.2013, persoană vătămată L. A.), formulată de inculpatul Ț. A. A., din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal 1969 și art. 5 Cod penal.
În drept, fapta inculpatului Ț. A. A., care la data de 24.10.2013, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla în fața barului I.I. I. V. „C.” din satul/., i-a aplicat persoanei vătămate L. A., împreună cu inculpatul C. Tarciziu, lovituri cu sticle de bere, cu pumnii și picioarele, cauzându-i astfel acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 11-13 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Privitor la latura obiectivă, elementul material al infracțiunii de lovire sau alte violențe, constă în acțiunea de lovire a persoanei vătămate L. A., cu o sticlă de bere, cu pumnii și picioarele, fiindu-i astfel cauzate acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 11-13 zile de îngrijiri medicale.
Urmarea imediată constă în producerea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile de îngrijiri medicale.
Între acțiunea ilicită a inculpatului de lovire a persoanei vătămate și leziunile provocate acesteia, se constată existența unei legături de cauzalitate, suferința fiind prezumată.
În privința laturii subiective a infracțiunii de lovire sau alte violențe s-a reținut forma de vinovăție a intenției directe, prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal 1969, justificate prin prevederea rezultatului acțiunii de lovire a persoanei vătămate, respectiv provocarea unei suferințe fizice, și urmărirea producerii acestuia.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal 1969, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu privire la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpat, instanța a apreciat că acesta prezintă periculozitate având în vedere, în primul rând, natura relațiilor sociale lezate, respectiv cele referitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei.
În ceea ce privește modalitatea de săvârșire a faptei, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a lovit persoana vătămată de mai multe ori, cu o sticlă, cu pumnii și picioarele, acțiune în urma căreia aceasta a căzut la sol.
Instanța a constatat că inculpatul i-a provocat persoanei vătămate o plagă epicranian facială, labială, conform certificatului medico-legal depus la dosarul cauzei (f. 14 dosar urmărire penală), leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a reținut faptul că acesta are doar 4 clase, nu este căsătorit, este muncitor ocazional și că nu are antecedente penale.
Instanța a observat că din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acestuia i-a fost aplicată amendă administrativă pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 180 alin. 1 Cod penal, art. 193 Cod penal, art. 217 alin. 1 Cod penal și art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal în dosar nr. 235/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Este adevărat că faptele menționate anterior nu constituie antecedente penale, însă acestea reprezintă indicii temeinice în ceea ce privește persistența adoptării de către inculpat a unui comportament situat în afara limitelor prescrise de lege.
În ceea ce privește atitudinea inculpatului în timpul procesului penal, instanța a constatat că acesta nu s-a sustras de la urmărire penală, a recunoscut că a lovit persoana vătămată, însă a încercat să ilustreze un alt mod de desfășurare a activității infracționale, cu scopul de a diminua consecințele pe care le atrage conduita sa ilicită. În acest sens, instanța a reținut că acesta a precizat că i-a aplicat persoanei vătămate o singură lovitură cu pumnul, după care persoana vătămată a căzut și s-a lovit în zona capului de un container, în condițiile în care din probele administrate rezultă că inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și cu o sticlă.
Instanța a constatat că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, prezentându-se în fața instanței de judecată în momentul în care a fost citat și prevalându-se de procedura recunoașterii învinuirii.
Scopul pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, scop care se realizează atât cu privire la persoanele cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea și reeducarea, cât și cu privire la ceilalți destinatari ai legii penale care vor adopta o conduită conformă cu exigențele acestei legi în vederea evitării apariției unui raport de conflict cu statul.
Potrivit dispozițiilor legale în cauză infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Reținând gradul de pericol social al faptei și modalitatea de săvârșirea a acesteia, instanța a apreciat că nu este suficientă aplicarea pedepsei amenzii penale pentru a se atinge scopul preventiv și educativ al pedepsei, impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
După reducerea limitelor pedepsei închisorii cu o treime, așa cum impun prevederile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanța l-a condamnat pe inculpatul Ț. A. A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Apreciind că scopul pedepsei se poate realiza și fără privare de libertate, instanța, având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal 1969, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, iar, în baza art. 82 Cod penal 1969, a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu privire la această modalitate de individualizare judiciară de executare a pedepsei, instanța a apreciat-o ca fiind cea mai potrivită pentru inculpat, acesta îndeplinind condițiile cumulative, strict și limitativ prevăzute de lege: pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani închisoare, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, iar scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia în regim de detenție.
Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepsei accesorii Decizia în interesul legii nr. 74/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și justiție, dar și jurisprudența CEDO incidentă (Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), care stabilește că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Astfel, în temeiul art. 71 Cod penal 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul Ț. A. A. la plata sumei de 475 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (suma de 75 lei aferentă urmăririi penale și suma de 400 lei aferentă judecății).
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel inculpatul și persoana vătămată.
Inculpatul a criticat hotărârea întrucât nu s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 al. 1 lit. b din Codul penal din 1969 existând o provocare deoarece persoana vătămată a fost cea care a lovit prima cu pumnul.
În aceste condiții se impunea aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de art. 180 al. 2 din Codul penal din 1969.
Persoana vătămată nu a indicat motivele pentru care a formulat apel.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din oficiu, constată că apelurile sunt nefondate.
În primul rând instanța de fond a reținut corect situația de fapt, așa cum a fost prezentată în rechizitoriu, situație însușită și de inculpat.
În același timp instanța nu putea reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b din Codul penal din 1969 starea de tulburare datorându-se discuțiilor contradictorii inclusiv la telefon și conflictului verbal avut de cei doi anterior și nu unei lovituri aplicate de persoana vătămată.
De fapt comportamentul agresiv s-a datorat acestui schimb dur de replici dintre cei doi, plecat inițial de la reproșurile aduse de inculpat persoanei vătămate ce a avut calitatea de martor într-un dosar în care inculpatul era urmărit penal, cei doi întâlnindu-se tocmai pentru a rezolva acest conflict.
În lipsa acestei circumstanțe atenuante Curtea constată că instanța de fond a făcut o individualizare corespunzătoare a pedepsei, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, gravitatea sa și urmarea produsă, neimpunându-se nici reducerea și nici majorarea acesteia, criticile aduse de inculpat și, probabil de persoana vătămată în sens contrar, din acest punct de vedere fiind nefondate.
În consecință, în baza art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală Curtea va respinge apelurile declarate de inculpatul Ț. A. A. și persoana vătămată L. A. împotriva sentinței penale nr. 993/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 al. 2 din Codul de procedură penală obligă apelanții aflați în culpă procesuală, la plata sumei de 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de inc. Ț. A. A. și persoana vătămată L. A. împotriva sentinței penale nr. 993/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. din C.p.p. obligă apelanții la plata sumei de 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. O. V. V. M.
GREFIER,
S. N. T.
Red. sent.: M. A. M.
Red. dec.: P.O.V. – 08.12.2015
Tehnored. S.N.T. – 2 ex.
08.12.2015
| ← Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1121/2015.... → |
|---|
