Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1036/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1036/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 27-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1036/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
JUDECĂTOR C. D.
***********
GREFIER M. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR C. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria Bacău și inculpata Ș. G. D. împotriva sentinței penale nr. 740 din 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința din 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 27.10.2015, când s-au hotărât următoarele:
CURTEA
-deliberând-
Prin sentința penală nr. 740 din 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr._ s-a dispus:
I.1. In temeiul art.396 alin.1,2 Cpp, art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 în mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
2. In temeiul art. 396 alin.1,2 Cpp, art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 in mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
3 . In temeiul art.396 alin.1,2 Cpp, art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 în mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
4. In temeiul art. 396 alin.1,2 Cpp, art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 in mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
5. In temeiul art.396 alin.1,2 Cpp, art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 in mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
6. In temeiul art. 396 alin.1,2 Cpp, art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 in mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
7. In temeiul art.396 alin.1,2 Cpp, art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 în mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
8. In temeiul art. 396 alin.1,2 Cpp, art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cod penal a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 in mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
9. In temeiul art.396 alin.1,2 Cpp, art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 in mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
10. In temeiul art. 396 alin.1,2 Cpp, art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp a fost condamnată inculpata Ș. G. D., fiica lui T. si M., nascută la data de 03.01.1990 in mun.G., jud, G., cu domiciliul in mun.G., jud, G., .. 23. CNP_, la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
II În temeiul art.61 al.1 teza a-II a C.p. s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
III. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.1. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
IV. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.2. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
V. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.3. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
VI. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.4. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
VII. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.5. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principală a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
VIII. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.6. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
IX. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.7. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
X. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.8. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
XI. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.9. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
XII. In tem. art.61 al.1 teza a-III a C.p. s-a contopit pedeapsa astfel cum a fost stabilită la pct. I.10. cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani și 6 luni aplicată prin s.p.161/2010 pronunțată de către JUDECĂTORIA BACĂU.
XIII. S-a repus în individualitatea ei pedeapsa principala rezultantă a închisorii în cuantum de 3 ani și 3 luni aplicată prin s.p.1926/2014 pronunțată de către JUDECĂTORIA B..
XIV. În temeiul art. 36 al.2 Cp, art.33 lit.a C.p. și art.34 lit.b C.p. s-au contopit pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. III.,IV.,V.,VI.,VII.,VIII.,IX.,X.,XI.,XII., și XIII.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 5 ani pe care o sporește cu 1an și 5 luni.
Pedeapsa principala rezultantă de executat închisoare în cuantum de 6 ani și 5 luni.
În temeiul art.36 al.3 C.p. s-a scăzut din durata pedepsei principale rezultante de executat, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 19.01.2011 și până la data de 21.01.2011 inclusiv, și durata pedepsei principale executate începând cu data de 22.01.2011 și până la data de 25.11.2011 inclusiv, începând cu data de 24.05.2012 și până la data de 04.07.2013 inclusiv și începând cu data de 22.09.2013 la zi.
În temeiul art.71 al.1,2 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și b C.p.
S-au desființat formele de executare emise în baza s.p.1926/2014 pronunțată de către JUDECĂTORIA B. și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentințe.
S-a menținut măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul Ș. G. D. a bunurilor aflate in camera de corpuri delicte de la P.M. B., conform dovezii ..nr._, măsura dispusă prin s.p.1926/2014 pronunțată de către JUDECĂTORIA B..
În temeiul art 399 alin1 Cpp, art 241 Cpp și art. 16 din L. 255/2013 s-a constatat încetarea de drept a liberării provizorii sub control judiciar aplicate inculpatului Ș. G. D..
În temeiul art.25 C.p.p., art.397 C.p.p. au fost obligați inculpatii Ș. G. D. și Ș. M. să plătească în solidar părților civile S. D. suma de 2350 lei, N. E. suma de 3950 lei, N. D. suma de 3950 lei, CARPĂN M. suma de 2100 lei și B. E. suma de 2100 lei, cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art.25 C.p.p. și art.397 C.p.p. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de persoana vătămată G. O..
În temeiul art.404 C.p.p.și art.249C.p.p. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 1435 lei ridicată de la inculpatul Ș. G. D., sumă consemnată la CEC BANK( recipisa_/1din 02.02.2011).
În temeiul art.404 C.p.p.și art.249C.p.p. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 1257 lei ridicată de la inculpatul Ș. M., sumă consemnată la CEC BANK( recipisa_/1din 02.02.2011).
În temeiul art.272 C.p.p. s-a dispus plata din fondurile MJ a sumei de 300 lei pentru avocat D. D..
În temeiul art.274 al 2 C.p.p. a fost obligată inculpata Ș. G. D. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În temeiul art.274 al 2 C.p.p. a fost obligată inculpatal Ș. M. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul procurorului de la P. de pe lângă judecătoria Bacău nr. 308/P/2011 s-a dispus:
A. trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei Ș. M., fiica lui T. si M., născută la data de 02.03.1991, în municipiul G., județul G., cu domiciliul în municipiul G., .. 23, județul G. CNP_ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
a) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. Si complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 Cp. raportat la art. 208 al. 1-209 al.l lit.a, Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
b) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si
complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 Cp. raportat la art.
208 al. 1-209 al.l lit.a, Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
c) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si
complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 Cp. raportat la art.
208 al. 1-209 al.l lit.a, Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
d) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si
complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 Cp. raportat la art.
208 al. 1-209 al.l lit.a, Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
Prin același rechizitoriu procurorul a mai dispus:
B. Trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei Ș. G. D., fiica lui T. si M., născută la data de 03.01.1990, în municipiul G., județul G., cu domiciliul în municipiul G., .. 23, județul G., CNP_ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
a) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si furt
calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu
aplicarea art. 37 lit. a Cp. si art. 33 lit. a Cp
b) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si furt
calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu
aplicarea art. 37 lit. a Cp. si art. 33 lit. a Cp.
c) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. și furt
calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu
aplicarea art. 37 lit. a Cp. si art. 33 lit. a Cp.
d) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. și furt
calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu
aplicarea art. 37 lit. a Cp. si art. 33 lit. a Cp
toate cu aplicarea art. 33 lit a Cp.
C. Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei Ș. M., fiica lui T. si M., născută la data de 02.03.1991, în municipiul G., județul G., cu domiciliul în municipiul G., .. 23, județul G. CNP_ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
a) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 Cp. raportat la art. 208 al. 1-209 al.l lit.a, Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
D. Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei Ș. G. D., fiica lui T. si M., născută la data de 03.01.1990, în municipiul G., județul G., cu domiciliul în municipiul G., .. 23, județul G., CNP_ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
a) violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si furt calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. si art. 33 lit. a Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit a Cp.
În motivarea actului de sesizare s-a afirmat că inculpata Ș. M. în data de 17.01.2011, în jurul orelor 11.00, după o înțelegere prealabilă cu inculpata Ș. G. D., prin folosire de calități mincinoase, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate Carpăn M., după care a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie și i-a distras atenția, pentru ca inculpata Ș. G. D. să pătrundă fără drept în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) și să sustragă din interior diverse bunuri si sume de bani, în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00, după o înțelegere prealabilă cu inculpata Ș. G. D., prin folosire de calități mincinoase, a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate N. E. și N. D., după care le-a atras pe persoanele vătămate în bucătărie si le-a distras atenția, pentru ca inculpata Ș. G. D. să pătrundă fără drept în locuința persoanelor vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) și să sustragă din interior diverse bunuri si sume de bani, în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.00, după o înțelegere prealabilă cu inculpata Ș. G. D., prin folosire de calități mincinoase, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate S. D., după care a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția, pentru ca inculpata Ș. G. D. să pătrundă fără drept în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) si să sustragă din interior diverse bunuri si sume de bani, în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.30, după o înțelegere prealabilă cu inculpata Ș. G. D., prin folosire de calități mincinoase, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. E., după care a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția, pentru ca inculpata Ș. G. D. să pătrundă fără drept în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) și să sustragă din interior diverse bunuri si sume de bani, în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00, după o înțelegere prealabilă cu inculpata Ș. G. D., prin folosire de calități mincinoase, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate G. O., după care a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția, pentru ca inculpata Ș. G. D. să pătrundă fără drept în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) si să sustragă din interior diverse bunuri si sume de bani.
S-a mai afirmat că inculpata Ș. G. D. în data de 17.01.2011, în jurul orelor 11.00 (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate Carpăn M., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie și i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate Carpăn M. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri și sume de bani în valoare totală de aproximativ 2100 de lei, în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00, (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate N. E. și N. D., le-a atras pe persoanele vătămate în bucătărie și le-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate N. E. și N. D. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de aproximativ 7900 de lei, în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.00, (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate S. D., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate S. D. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de în valoare totală de aproximativ 2300 de lei, în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.30, (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. E., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. E. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de aproximativ 2100 de lei, în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.30, (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. E., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. E. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de aproximativ 2100 de lei.
Pentru dovedirea situației de fapt au fost propuse spre administrare următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate Carpăn; proces-verbal de cercetare la fata locului; dovadă predare primire bunuri; raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 25.01.2011; raportul de expertiză grafică nr._ din data de 27.01.2011; proces-verbal de recunoaștere din grup; proces-verbal de depistare; declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate;proces-verbal de cercetare la fața locului; proces-verbal de recunoaștere din grup;proces-verbal de depistare;declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate G. O.; proces-verbal de cercetare la fata locului; proces-verbal de recunoaștere din grup, proces-verbal de reconstituire;raportul de expertiză grafică nr._ din data de 7.01.2011; declarațiile inculpatei Ș.; declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate S. D.; proces-verbal de cercetare la fata locului; raportul de constatare tehnico-stiintifică nr._ din data de 24.01.2011; proces-verbal de recunoaștere a bunurilor; proces-verbal de recunoaștere din grup; dovada de restituire bunuri către persoana vătămată;proces-verbal de depistare; declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate B. E.; proces-verbal de cercetare la fata locului; raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 24.01.2011; proces-verbal de depistare; declarație martor C. O. D.;declarațiile numitului Ș. N.; dovada de restituire a bunurilor către persoana vătămată, declarațiile numitului Ș. S.; proces-verbal de recunoaștere a bunurilor; proces-verbal de recunoaștere din grup;dovada de restituire bunuri către persoana vătămată; declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D..
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Bacău la data de 18.03.2011.
Prin sentința penală nr.669/09 Aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău s-a dispus:
I. În temeiul art.345 al.2 din C.p.p. condamnarea inculpatei Ș. M. la:
1. o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată Carpăn M.) ;
2. o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată Carpăn M.) ;
3. o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată N. D.) ;
4. o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată N. D.);
5. o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp ( faptă din 18.01.2011 – parte vătămată S. D.) ;
6. o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp ( faptă din 18.01.2011 – parte vătămată S. D.) ;
7. o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată G. O.);
8. o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată G. O.) ;
Conform art.36 al.1 cu ref. la art.33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit cele opt pedepse și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare pe care o sporește la 6 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și b din C.p., în condițiile art.71 al.2 din C.p.
În temeiul art. 88 din C.p. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la 18.01.2011 la 21.01.2011 și de la 17.03.2011 la 22.03.2011
II. În temeiul art.345 al.2 din C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatei Ș. G. D. la:
1. o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp cu aplic. art.37 lit. a din C.p. ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată Carpăn M.) ;
2. o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp cu aplic. art.37 lit.a din C.p. ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată Carpăn M.) ;
3. o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp cu aplic. art.37 lit.a din C.p. ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată N. D.) ;
4. o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp cu aplic. art.37 lit.a din C.p. ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată N. D.);
5. o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp cu aplic. art.37 lit.a din C.p. ( faptă din 18.01.2011 – parte vătămată S. D.) ;
6. o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp cu aplic. art.37 lit.a din C.p. ( faptă din 18.01.2011 – parte vătămată S. D.) ;
7. o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cp cu aplic. art.37 lit.a din C.p. ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată G. O.);
8. o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit a Cp cu aplic. art.37 lit.a din C.p. ( faptă din 17.01.2011 – parte vătămată G. O.) ;
Conform art.36 al.1 cu ref. la art.33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit cele opt pedepse și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare pe care o sporește la 7 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și b din C.p., în condițiile art.71 al.2 din C.p.
În temeiul art. 88 din C.p. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la 18.01.2011 la 21.01.2011 și de la 02.03.2011 la 14.05.2011
Conform art.346 al.1 raportat la art. 14 din C.p.p. au fost obligate inculpatele Ș. M. și Ș. G. G. în solidar să plătească daune materiale în cuantum de 600 lei părții civile G. O., 2350 lei părții civile S. D., 7900 lei părții civile N. D., 2100 lei părții civile Carpăn M. și 2100 lei părții civile B. E..
În temeiul art.163 din C.p.p. s-a instituit sechestru asupra sumei de 1435 lei ridicată de la inculpata Ș. G. D., sumă consemnată la CEC Bank ( recipisa nr._/1 din 02.02.2011 ) în vederea reparării pagubei.
În temeiul art.163 din C.p.p. s-a instituit sechestru asupra sumei de 1257 lei ridicată de la inculpata Ș. M., sumă consemnată la CEC Bank (recipisa nr._/1 din 02.02.2011 ) în vederea reparării pagubei.
Conform art.191 alin.1 Cod procedură penală au fost obligate inculpatele să plătească statului câte 1200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În cauză a formulat recurs în termen legal P. de pe lângă Judecătoria Bacău.
În motivele scrise de recurs se arată că:
1) instanța nu s-a pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina inculpatelor prin actul de sesizare.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la o parte din faptele cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, respectiv infracțiunile de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. și complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - art 209 alin. 1 lit a C.pen., totul cu aplic, art 33 lit a C.pen., săvârșite de către inculpata Ș. M., respectiv violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. și furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a C.pen., fiecare cu aplic. art 37 lit a C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., săvârșite de către inculpata Ș. G. D. (fapte din 18.01.2011, parte vătămată B. E.).
Instanța a omis să se pronunțe, conform disp. art. 61 C.pen. în privința inculpatei.
Conform disp. art. 350 alin. 1 C.proc.pen., coroborat cu disp. art. instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea sau tara, motivând soluția pronunțată.
Prin hotărârea de condamnare, instanța nu s-a pronunțat cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
In mod greșit temeiul contopirii pedepselor aplicate inculpatelor a fost cel prev. de art. 36 alin. 1 C.pen.
Prin decizia penală nr. 233/2013 pronunțată de Curtea de apel Bacău în baza art._, pct.2, lit.c Cod procedură penală, a fost admis recursul formulat de P. de pe lângă judecătoria Bacău împotriva sentinței penale nr.669/09.04.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău, s-a casat sentința penală recurată și s-a trimis cauza la aceiași instanță pentru rejudecare.
În baza art._, alin.4 Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.3 Cod procedură penală, au fost menținute actele procedurale efectuate în cauză, mai puțin sentința penală.
În considerentele hotărârii Curtea de Apel Bacău a apreciat că hotărârea judecătorească atacată nu conține soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește una din faptele pentru care inculpatele au fost trimise în judecată, respectiv cea comisă în dauna părții vătămate B. E. și încadrată juridic în infracțiunile de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.2 c.pen. și complicitate la furt calificat prevăzută de art.26 c.pen., raportat la art.208, alin.1 – 209, alin.1, lit.a c.pen., toate cu aplicarea art.33, lit.a c.pen. pentru inculpata Ș. M. și în infracțiunile de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.2 c.pen. și furt calificat art.208, alin.1 – 209, alin.1, lit.a c.pen., ambele cu aplicarea art.37, lit.a c.pen. și art.33, lit.a c.pen., pentru inculpata Ș. G. D..
Această eroare constituie caz de casare, prevăzut de art.3859, alin.1, pct.10 c.pr.pen., în vigoare la data pronunțării sentinței penale atacate, după cum nepronunțarea asupra unei chestiuni importante, cum este revocarea sau menținerea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 359 zile, influențează asupra soluției procesului în ceea ce privește tratamentul sancționatoriu aplicat inculpatei Ș. G. D..
Cele două neregularități nu pot fi îndreptate decât de instanța care a nesocotit dispozițiile legale care le reglementează și care, în rejudecare, va ține seama și de celelalte motive de recurs formulate P. de pe lângă Judecătoria Bacău.
În concluzie, Curtea a apreciat că sentința penală recurată nu rezolvă în totalitate raportul juridic de drept penal cu care a fost învestit, ceea ce înseamnă că instanța de control judiciar este în imposibilitate de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.
În rejudecare cauza a fost înregistrată la nr._ *.
Prin încheierea din 25.04.2013 a fost dispusă disjungerea acțiunii penale în ceea ce o privește pe inculpata Ș. G. și a acțiunii civile în integralitatea ei.
Dosarul disjuns cu privire la inculpata Ș. G. D. a fost înregistrat la nr._ .
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 Cpp a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat pe inculpata dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin.10 Cpp, iar în urma răspunsului negativ al acesteia, a procedat la audierea inculpatei, în conformitate cu dispozițiile art. 378 Cpp.
Inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a fost de acord cu repararea pagubelor.
Inculpata nu a propus probe în apărare.
- SOLUȚIONAREA ACȚIUNII PENALE
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut că în data de 17.01.2011, în jurul orelor 11.00, persoana vătămată C. M. se afla la locuința sa iar la ușa locuinței a venit o tânără având în mâna o sacoșa cu mai multe produse - identificată ulterior în persoana inculpatei Ș. M. - care s-a recomandat că vine din partea Crucii Roșii si a bisericii Sf. I. si oferă gratuit diferite produse. Inculpata Ș. M. i-a spus persoanei vătămate că trebuie să facă o lista cu produsele pe care dorește să le primească urmând să i le aducă a doua zi. Persoana vătămată a primit-o pe inculpată în locuința sa după care au mers în bucătărie pentru a întocmi lista. La un moment dat, inculpata a închis usa de la bucătărie si a început să curețe ușa cu un produs de curățat. După plecarea inculpatei Ș. M. persoana vătămată a constatat că lucrurile din locuința erau răvășite si i-au dispărut mai multe bunuri respectiv o bancnotă de 100 de lei, o bancnotă de 50 de euro, un ceas suflat cu aur, un lănțișor de argint cu cruciuliță si o brățara din aur.
Instanța a mai reținut că în timp ce inculpata i-a distras atenția persoanei vătămate, inculpata Ș. G. D. a pătruns în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de 2100 de lei.
Cu ocazia cercetării la fata locului au fost ridicate mai multe urme papilare precum si un bilețel care a fost scris de inculpata Ș. M..
Prin raportul de constatare tehnico-stiintifică nr._ din data de 25.01.2011 s-a stabilit că urmele papilare ridicate de pe usa de acces în bucătărie, partea interioară și de pe spătarul scaunului din bucătărie au fost create de inculpata Ș. M., iar urma papilară ridicată de pe ușa șifonierului din dormitor partea interioară a fost creată de inculpata Ș. G. D..
Instanța a constatat că prin raportul de expertiză grafică nr._ din data de 27.01.2011 s-a stabilit că scrisul de completare a mențiunilor de pe biletul care a fost găsit în locuința persoanei vătămate a fost executat de inculpata Ș. M..
Persoana vătămată a recunoscut-o dintr-un grup de persoane pe inculpata Ș. M. ca fiind persoana care în data de 17.01.2011 s-a prezentat la locuința sa si i-a prezentat mai multe produse.
În data de 18.01.2011 organele de politie au depistat și oprit în trafic un autoturism marca Dacia L. inscripționat „Taxi" iar în interiorul acestuia se aflau numiții Cătăută O., S. S., S. N. si inculpatele Ș. G. D. si Ș. M..
Cu ocazia percheziției corporale efectuate, asupra inculpatei Ș. G. D. au fost găsite 6 bancnote de 100 de lei, 15 bancnote de 50 de lei, 8 bancnote de 10 lei si 1 bancnotă de 5 lei iar asupra inculpatei Ș. M. au fost găsite 12 bancnote de 100 de lei, 3 bancnote de 10 lei, 1 bancnotă de 5 lei si 22 bancnote de 1 leu.
Instanța a mai reținut că în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00, persoana vătămată N. E. se afla la locuința sa împreuna cu soțul ei N. D. iar la ușa locuinței a venit o tânără - identificată ulterior în persoana inculpatei Ș. M. - care s-a recomandat că vine din partea Crucii Roșii si a bisericii Sf. I. si oferă gratuit diferite produse.
Persoana vătămată a primit-o pe inculpată în locuința sa, după care, la solicitarea acesteia, au mers în bucătărie unde aceasta i-a prezentat mai multe produse de curățat după care a întocmit o listă cu produsele pe care dorea să le primească. La un moment dat, inculpata 1-a chemat și pe numitul N. D. în bucătărie pentru a-i prezenta produsele de curățat. La un moment dat, inculpata a închis ușa de la bucătărie și a început să curețe ușa cu un produs de curățat. După plecarea inculpatei persoana vătămată a constatat că din locuința i-au fost sustrase suma de 720 de euro, 4880 de lei, suma de 70 de lei si un inel din aur de 1 gram.
Din probele administrate în cauza rezultă că în timp ce inculpata i-a distras atenția persoanei vătămate, inculpata Ș. G. D. a pătruns în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri și sume de bani în valoare totală de aproximativ 7900 de lei.
Persoana vătămată a recunoscut-o dintr-un grup de persoane pe inculpata Ș. M. ca fiind persoana care în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00, s-a prezentat la locuința sa si i-a prezentat mai multe produse.
În cauza a fost efectuată o cercetare la fata locului ocazie cu care pe masa din bucătărie a fost găsit un fir de păr despre care există indicii ca aparține inculpatei Ș. M..
În data de 18.01.2011 organele de politie au depistat si oprit în trafic un autoturism marca Dacia L. inscripționat „Taxi” iar în interiorul acestuia se aflau numiții Cătăută O., S. S., S. N. și inculpatele Ș. G. D. si Ș. M..
Cu ocazia percheziției corporale efectuate, asupra inculpatei Ș. G. D. au fost găsite 6 bancnote de 100 de lei, 15 bancnote de 50 de lei, 8 bancnote de 10 lei si 1 bancnotă de 5 lei iar asupra inculpatei Ș. M. au fost găsite 12 bancnote de 100 de lei, 3 bancnote de 10 lei, 1 bancnotă de 5 lei si 22 bancnote de 1 leu.
Instanța a mai constatat că în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00, persoana vătămată G. O. se afla la locuința sa iar la ușa locuinței a venit o tânără ¬identificată ulterior în persoana inculpatei Ș. M. - care s-a recomandat că vine din partea Crucii Roșii si a bisericii Sf. I. si oferă gratuit diferite produse de curățat si alimentare. Persoana vătămată a primit-o pe inculpata Ș. M. în locuința sa după care, la solicitarea acesteia din urmă, au mers în bucătărie pentru a întocmi lista cu produsele pe care urma să le primească. La un moment dat, inculpata a închis usa de la bucătărie si a început să curețe usa cu un produs de curățat. După plecarea inculpatei Ș. M. persoana vătămată a constatat că lucrurile din locuința erau răvășite si i-au dispărut mai multe bunuri respectiv o suma de 400 de lei în bancnote de 50 de lei, un lănțișor din aur si inimioară din aur, un alt lănțișor din metal de culoare alb cu medalion și un flacon de parfum marca „Suddenly".
În timp ce inculpata i-a distras atenția persoanei vătămate, inculpata Ș. G. D. a pătruns în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de 600 de lei.
Cu ocazia cercetării la fata locului au fost ridicat un bilețel care a fost scris de inculpata Ș. M..
Prin raportul de expertiză grafică nr._ din data de 27.01.2011 s-a stabilit că scrisul de completare a mențiunilor de pe biletul care a fost găsit în locuința persoanei vătămate a fost executat de inculpata Ș. M..
Persoana vătămată a recunoscut-o dintr-un grup de persoane pe inculpata Ș. M. ca fiind persoana care în data de 17.01.2011 s-a prezentat la locuința sa si i-a prezentat mai multe produse.
Fiind audiate, inculpatele au recunoscut si descris în amănunt modalitatea de comitere a faptei.
De asemenea, inculpatele au participat la o reconstituire ocazie cu care au indicat modalitatea de comitere a faptei.
Instanța a reținut în continuare că în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.00, persoana vătămată S. D. se afla la locuința sa iar la ușa locuinței a venit o tânără având în mâna o sacoșa cu mai multe produse - identificată ulterior în persoana inculpatei Ș. M. - care s-a recomandat că vine din partea Crucii Roșii si a bisericii Sf. I. si oferă gratuit diferite produse. Persoana vătămată a primit-o pe inculpată în locuința sa după care au mers în bucătărie pentru a întocmi o listă cu produsele pe care urma să i le aducă a doua zi. Inculpata a închis usa de la bucătărie si a început să curețe usa cu un produs de curățat.
La un moment dat, inculpata Ș. M. a fost sunată pe telefon si imediat la usa locuinței persoanei vătămate a sunat o altă tânără -identificată ca fiind inculpata Ș. G. D. care a discutat cu inculpata Ș. M. după care au intrat amândouă în bucătărie.
Persoana vătămată s-a speriat si le-a solicitat celor doua inculpate să părăsească locuința sa.
După plecarea celor doua inculpate persoana vătămată a constatat că ușa de la șifonierul din sufragerie era deschisa si prezenta urme de forțare iar din dormitor din locuința i-au dispărut suma de 2200 lei (în bancnote de 100, 50 si 10 lei) si patru bancnote de 100 de lei vechi.
Cu ocazia cercetării la fata locului au fost ridicate mai multe urme papilare iar prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 24.01.2011 s-a stabilit că urmele papilare ridicate de pe usa de acces în locuința, partea exterioară si de pe prima usa a șifonierului din sufragerie care prezintă urme de forțare au fost create de inculpata Ș. G. D..
În timp ce inculpata Ș. M. i-a distras atenția persoanei vătămate, inculpata Ș. G. D. a pătruns în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras bunurile reclamate de persoana vătămată.
În data de 18.01.2011 organele de politie au depistat si oprit în trafic un autoturism marca Dacia L. inscripționat „Taxi” iar în interiorul acestuia se aflau numiții Cătăută O., S. S., S. N. si inculpatele Ș. G. D. si Ș. M..
Cu ocazia percheziției corporale efectuate, asupra inculpatei Ș. G. D. au fost găsite 6 bancnote de 100 de lei, 15 bancnote de 50 de lei, 8 bancnote de 10 lei si 1 bancnotă de 5 lei iar asupra inculpatei Ș. M. au fost găsite 12 bancnote de 100 de lei, 3 bancnote de 10 lei, 1 bancnotă de 5 lei si 22 bancnote de 1 leu. Totodată, pe bancheta din spate (între inculpatele Ș. G. D. si Ș. M. a fost găsită o poșetă de damă în care se aflau, printre altele, 4 bancnote de 100 de lei vechi -RSR emisiune monetară 1966.
Persoana vătămată S. D. a recunoscut bancnotele de 100 de lei vechi - RSR emisiune monetară 1966 ca fiind cele care au fost sustrase din locuința sa în data de 18.01.2011.
Persoana vătămată S. D. le-a recunoscut dintr-un grup de persoane pe inculpata Ș. M. ca fiind persoana care în data de 18.01.2011 s-a prezentat la locuința sa si i-a prezentat mai multe produse si pe inculpata Ș. G. D. ca fiind cealaltă tânăra care a sunat la ușa locuinței sale.
Cele patru bancnote au fost restituite persoanei vătămate.
Instanța a constată că în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.30, persoana vătămată B. E. se afla la locuința sa iar la ușa locuinței a venit o tânără având în mâna o sacoșa cu mai multe produse - identificată ulterior ca fiind inculpata Ș. M. - care s-a recomandat că vine din partea Crucii Roșii și a bisericii Sf. I. și oferă gratuit diferite produse. Persoana vătămată a primit-o pe inculpată în locuința sa după care, la solicitarea inculpatei, au mers în bucătărie pentru a întocmi o listă cu produsele pe care urma să i le aducă a doua zi. Inculpata a închis ușa de la bucătărie si a început să curețe usa cu un produs de curățat.
La un moment dat, a sunat telefonul persoanei vătămate (care se afla pe un fotoliu în holul locuinței) iar aceasta a vrut să meargă să răspundă însă inculpata Ș. M. a blocat ușa pe interior si nu a lăsat-o pe persoana vătămată să iasă din bucătărie.
După plecarea inculpatei Ș. M. persoana vătămată a constatat că ușa de la sufragerie era deschisa, geanta era mutată de la locul ei iar din interior lipsea suma de 70 de lei. De asemenea, persoana vătămată a constatat că dintr-o vitrina lipsea suma de 350 de lei, un plic cu suma de 500 de lei, un aparat foto marca Nippon, o poșetă maro în care se afla suma de 250 de euro si alte bunuri.
Cu ocazia cercetării la fața locului au fost ridicate mai multe urme papilare iar prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 24.01.2011 s-a stabilit că urmele papilare ridicate de pe cartea de identitate, de pe cutia de detergent, de pe un pachet de șervețele si de pe o cutie de bețișoare pentru urechi au fost create de inculpata Ș. M..
În timp ce inculpata Ș. M. i-a distras atenția și a blocat-o în bucătărie pe persoana vătămată, inculpata Ș. G. D. a pătruns în locuința persoanei vătămate (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras bunurile reclamate de persoana vătămată.
În data de 18.01.2011 organele de politie au depistat și oprit în trafic un autoturism marca Dacia L. inscripționat „Taxi" iar în interiorul acestuia se aflau numiții Cătăută O., S. S., S. N. si inculpatele Ș. G. D. si Ș. M..
Cu ocazia percheziției corporale efectuate, asupra inculpatei Ș. G. D. au fost găsite 6 bancnote de 100 de lei, 15 bancnote de 50 de lei, 8 bancnote de 10 lei si 1 bancnotă de 5 lei iar asupra inculpatei Ș. M. au fost găsite 12 bancnote de 100 de lei, 3 bancnote de 10 lei, 1 bancnotă de 5 lei si 22 bancnote de 1 leu.
Pe bancheta din spate (între inculpatele Ș. G. D. si Ș. M. a fost găsită o poșetă de damă de culoare maro în care se aflau, printre altele, un aparat foto marca Nippon, un flacon de gel marca Adidas Energising, un flacon de șampon marca L Oreal Elseve, un flacon de gel marca Cien Bodycare, un flacon de parfum marca Giordani White Gold, un deodorant antiperspirant marca Giordani White Gold, un breloc sub formă de delfin din plastic translucid de culoare portocalie în țiplă din celofan, un cercel tip clips din metal de culoare albă si plastic galben, monede divizionare din care 3 a câte 50 de bani, 10 a câte 10 bani si 3 a câte 5 bani. Aceste bunuri au fost recunoscute de persoana vătămată B. E. ca fiind cele care au fost sustrase din locuința sa în data de 18.01.2011.
Persoana vătămată S. D. a recunoscut-o dintr-un grup de persoane pe inculpata Ș. M. ca fiind persoana care în data de 18.01.2011 s-a prezentat la locuința sa si i-a prezentat mai multe produse.
Bunurile ridicare au fost restituite persoanei vătămate pe baza de dovada.
Fiind audiate, inculpatele au recunoscut si descris în amănunt modalitatea de comitere a faptei.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile persoanei vătămate Carpăn; proces-verbal de cercetare la fata locului; dovadă predare primire bunuri; raportul de constatare tehnico-stiintifică nr._ din data de 25.01.2011; raportul de expertiză grafică nr._ din data de 27.01.2011; proces-verbal de recunoaștere din grup; proces-verbal de depistare; declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate;proces-verbal de cercetare la fata locului;proces-verbal de recunoaștere din grup;proces-verbal de depistare;declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate G. O.;proces-verbal de cercetare la fata locului;proces-verbal de recunoaștere din grup,proces-verbal de reconstituire;raportul de expertiză grafică nr._ din data de 7.01.2011;declarațiile inculpatei Ș.; declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate S. D.; proces-verbal de cercetare la fata locului; raportul de constatare tehnico-stiintifică nr._ din data de 24.01.2011;proces-verbal de recunoaștere a bunurilor; proces-verbal de recunoaștere din grup; dovada de restituire bunuri către persoana vătămată;proces-verbal de depistare;declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D.; declarațiile persoanei vătămate B. E.;proces-verbal de cercetare la fata locului; raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 24.01.2011; proces-verbal de depistare; declarație martor C. O. D.;declarațiile numitului Ș. N.; dovada de restituire a bunurilor către persoana vătămată, declarațiile numitului Ș. S.;proces-verbal de recunoaștere a bunurilor; proces-verbal de recunoaștere din grup;dovada de restituire bunuri către persoana vătămată;declarațiile inculpatei Ș. M., declarațiile inculpatei Ș. G. D..
În drept, faptele inculpatei Ș. G. D. care, în data de 17.01.2011, în jurul orelor 11.00 (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate Carpăn M., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate Carpăn M. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de aproximativ 2100 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 C.p. si furt calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a C.p. ambele cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. și art. 5 Cp; faptele inculpatei Ș. G. D. care, în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00, (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate N. E. și N. D., le-a atras pe persoanele vătămate în bucătărie si le-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanelor vătămate N. E. și N. D. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de aproximativ 7900 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 C.p. si furt calificat prevăzută de art. 208 al.l -209 al.l lit. a C.p. ambele cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. si art. 5 Cp; faptele inculpatei Ș. G. D. care, în data de 17.01.2011, în jurul orelor 12.00 (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate G. O., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate G. O. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de aproximativ 600 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si furt calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. și art. 5 Cp; faptele inculpatei Ș. G. D. care, în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.00, (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate S. D., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate S. D. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de în valoare totală de aproximativ 2300 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si furt calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. Și art. 5 Cp; faptele inculpatei Ș. G. D. care, în data de 18.01.2011, în jurul orelor 15.30, (după ce inculpata S. M. a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. E., a atras-o pe persoana vătămată în bucătărie si i-a distras atenția) a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. E. (pe ușa care a rămas neasigurată) iar din interior a sustras mai multe bunuri si sume de bani în valoare totală de aproximativ 2100 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al.2 Cp. si furt calificat prevăzută de art. 208 al.l - 209 al.l lit. a Cp. ambele cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. și art. 5 Cp.
În cauză s-au reținut prevederile art.33 lit.a Cp privind concursul real de infracțiuni.
În temeiul art. 396 Cpp constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă ca faptele există constituie infracțiune și că au fost săvârșite de către inculpata Ș. G. D., s-a dispus condamnarea acesteia.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că inculpata Ș. G. D. este necăsătorită, neșcolarizat, fără ocupație iar din fisa de cazier judiciar rezultă că este cunoscută cu antecedente penale fiind anterior condamnată tot pentru fapte de furt calificat.
Inculpata Ș. G. D. se află în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind eliberată la data de 27.07.2010 din executarea unei pedepse cu închisoarea de 4 ani aplicată tot pentru săvârșirea unor fapte de furt calificat (având un rest de 359 de zile).
Pentru aceste motive s-a dispus condamnarea inculpatei Ș. G. D. la pedeapsa închisorii pentru fiecare infracțiune săvârșită într-un cuantum suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
In temeiul art.61 al.1 teza a II-a C.p. instanța a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat în cuantum de 359 zile din pedeapsa aplicată prin s.p. 161/2010 pronunțată de către Judecătoria Bacău și a dispus contopirea acesteia cu fiecare din pedepsele stabilite pentru infracțiunile supuse judecății în prezenta cauză.
În temeiul art. 36 alin.2, art.33 lit.a Cp și art. 34 lit.b Cp, instanța a contopit pedepsele astfel cum au fost evidențiate la aliniatul anterior și pedeapsa aplicată prin s.p. 1926/2014 pronunțată de Judecătoria B. astfel cum va fi repusă în individualitatea ei.
Instanța i-a aplicat inculpatei Ș. G. D. pedeapsa cea mai grea, sporită în limitele prev. de art. 34 lit.b Cp.
În temeiul art.36 al.3 C.p. s-a scăzut din durata pedepsei principale rezultante de executat, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 19.01.2011 și până la data de 21.01.2011 inclusiv, și durata pedepsei principale executate începând cu data de 22.01.2011 și până la data de 25.11.2011 inclusiv, începând cu data de 24.05.2012 și până la data de 04.07.2013 inclusiv și începând cu data de 22.09.2013 la zi.
În temeiul art.71 al.1,2 C.p. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și b C.p.
Au fost desființate formele de executare emise în baza s.p.1926/2014 pronunțată de către JUDECĂTORIA B. și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentințe.
S-a menținut măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul Ș. G. D. a bunurilor aflate în camera de corpuri delicte de la P.M. B., conform dovezii ..nr._, măsura dispusă prin s.p.1926/2014 pronunțată de către JUDECĂTORIA B..
În temeiul art 399 alin1 Cpp, art 241 Cpp și art. 16 din L. 255/2013 s-a constatat încetarea de drept a liberării provizorii sub control judiciar aplicate inculpatei Ș. G. D..
- SOLUȚIONAREA ACȚIUNII CIVILE
Persoana vătămată Carpăn M. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2100 lei.
Persoanele vătămate N. E. și N. D. au declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 7900 de lei.
Persoana vătămată G. O. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 600 lei.
Persoana vătămată S. D. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2350 lei.
Persoana vătămată B. E. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2100 lei.
Pentru dovedirea pretențiilor părțile civile s-au sprijinit de probele administrate la urmărirea penală.
Examinând pretențiile părților civile prin prisma probelor administrate, instanța a reținut elementele de fapt și împrejurările care vor fi expuse în continuare.
Cu privire la acțiunile inculpaților (faptele ilicite) rezultatul socialmente periculos generator de prejudicii în patrimoniul părților, legătura de cauzalitate între acțiunile inculpaților și rezultatul generator de prejudicii și culpa acestuia, instanța a avut în vedere aceeași situație de fapt așa cum a fost expusă în mod detaliat la soluționarea acțiunii penale.
Pe timpul judecății a intervenit decesul părții civile G. O.. Moștenitorii acesteia nu au cerut continuarea exercitării acțiunii civile.
La reținerea situației de fapt, instanța a avut în vedere probele administrate la soluționarea acțiunii penale.
Potrivit art. 25 din Codul de procedură penală rezolvarea acțiunii civile în procesul penal:
(1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile.
(2) Când acțiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanța dispune ca lucrul să fie restituit părții civile.
(3) Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
(4) *** Abrogat
(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j), precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.
(6) Instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazul în care moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) și (2).
Potrivit art 397 Cpp rezolvarea acțiunii civile:
(1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile.
(2) În cazul când admite acțiunea civilă, instanța examinează, potrivit art. 249 - 254, necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.
(3) De asemenea, instanța se pronunță prin hotărâre și asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației anterioare, potrivit dispozițiilor art. 255 și 256.
(4) Dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii și restituirea lucrurilor sunt executorii.
(5) În cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
(6) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, față de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune și este admisă acțiunea civilă, instanța dispune plata din cauțiune a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, potrivit dispozițiilor art. 217.
Prin art. 1357 din Codul civil, care constituie temeiul răspunderii civile delictuale, se prevede că “(1) Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. (2) Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa.” și potrivit art. 6 paragraful 1 din CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil și într-un termen rezonabil, de către o instanță care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzației penale, ci și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.
In temeiul art.25 C.p.p., art.397 C.p.p instanța constatând îndeplinite in mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale subiective pentru fapta proprie respectiv fapta ilicită prezentată mai sus, raportul de cauzalitate între aceasta și prejudiciul produs, existența prejudiciului și culpa inculpaților, urmează a dispune obligarea acestora în solidar la repararea pagubelor produse părților civile S. D., N. E., Carpăn M. și B. E. ca rezultat al săvârșirii infracțiunilor.
În temeiul art. 25 C.p.p. și art. 397 C.p.p. instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de persoana vătămată G. O..
În temeiul art.404 C.p.p.și art.249C.p.p. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 1435 lei ridicată de la inculpatul Ș. G. D., sumă consemnată la CEC BANK( recipisa_/1din 02.02.2011).
În temeiul art.404 C.p.p.și art.249C.p.p. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 1257 lei ridicată de la inculpatul Ș. M., sumă consemnată la CEC BANK( recipisa_/1din 02.02.2011).
În temeiul art.272 C.p.p. s-a dispus plata din fondurile MJ a sumei de 300 lei pentru avocat D. D..
În temeiul art.274 al 2 C.p.p. a fost obligată inculpata Ș. G. D. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În temeiul art.274 al 2 C.p.p. a fost obligată inculpata Ș. M. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpata Ș. G. D. și P. de pe lângă Judecătoria Bacău.
Apelul parchetului a vizat nelegalitatea sentinței apelate în ceea ce privește operațiunea de contopire a pedepselor, în timp ce inculpata a solicitat reducerea pedepsei.
Analizând sentința apelată în funcție de criticile formulate și de actele aflate la dosar Curtea reține că apelurile sunt fondate.
Astfel, instanța a omis să deducă din pedeapsa rezultantă a închisorii perioada executată prin arest preventiv în perioada 02.03._11.
Prin încheierea nr. 29/02.03.2011 pronunțată în dosarul penal nr._ * al Judecătoriei Bacău s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei Ș. G. D. (arestată în altă cauză) pentru o durată de 20 zile începând cu data de 02.03.2011 până la 21.03.2011 inclusiv.
Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2011, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Bacău, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, dispusă prin încheierea din 02.03.2011, pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei Bacău.
Prin încheierea de ședință din data de 12.05.2011, definitivă prin nerecurare la data de 04.05.2011, pronunțată în dosarul penal nr._ a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată.
a) Deși instanța a făcut aplicarea disp. art. 61 alin. 1 C.pen. din 1969 privind revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 359 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 161/28.01.2010 pronunțată de Judecătoria Bacău și a dispus succesiv contopirea acestui rest de pedeapsă cu fiecare din cele 10 pedepse cu închisoarea aplicate în cauză (pct. III-XII) nu a stabilit pedepsele care au rezultat în urma acestor operații, cu toate că la pct. XIV din cuprinsul dispozitivului a dispus contopirea pedepselor astfel cum au fost stabilite la pct. III-XII cu pedeapsa menționată la pct. XIII.
B) în cuprinsului pct. XIV din dispozitiv, constatând concurente faptele deduse judecății cu cele care au format obiectul dosarului nr._/196/2013, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1926/17.06.2014 a Judecătoriei B., instanța a făcut aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni prev. de art. 36 alin. 2, 33 lit. a, 34 lit. b C.pen. din 1969, fără ca în prealabil să fi repus în individualitatea lor pedepsele componente la care a fost condamnat prin această sentință penală.
Cu privire la greșita deducere a perioadelor executate, respectiv 22.01._11 și 24.05.2012 – 04.07.2013 inclusiv se rețin următoarele In prezent inculpata Ș. G. D. se află în executarea unei pedepse rezultante de 3 ani și 3 luni închisoare, conform sentinței penale nr. 1926/17.06.2014 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 126/29.01.2015 a Curții de Apel G..
Prin sentința penală nr. 1917/30.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 18.11.2012, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. din 1969. în temeiul art. 39 alin. 2 C.pen. din 1969 s-a dispus contopirea pedepsei din cauză cu restul rămas neexecutat de 1.327 zile din pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 408/09.06.2011 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 1851/30.09.2011 a Curții de Apel București, rezultând în final o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-a dedus perioada executată prin reținere și arest preventiv 24.05.2012 la zi. A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, nr. 2109/2012.
Infracțiunea pentru care a fost condamnată inculpata în cauza mai susmenționată a fost săvârșită la data de 27.03.2012, în timp ce se afla în întreruperea executării pedepsei de 9 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 408/2011 a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Prin sentința penală nr. 1926/17.06.2014 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 126/29.01.2016 a Curții de Apel G., inculpata a fost condamnată la 2 pedepse cu închisoarea: de 2 ani și 3 luni, respectiv 2 ani și 6 luni, contopite în cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită până la 3 ani închisoare. în temeiul art. 39 alin. 2 C.pen. din 1969 s-a dispus contopirea restului de 1.052 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare la care a fost condamnată prin sentința penală nr. 1917/30.10.2012 a Judecătoriei Ploiești cu pedeapsa de 3 ani închisoare din cauză, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare la care a fost adăugat un spor de 3 luni închisoare, în final 3 ani și 3 luni închisoare. în temeiul art. 88 C.pen. din 1969 s-a dedus perioada 21.09._14. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2109/20.11.2012, emis în baza sentinței penale nr. 1917/30.10.2012 a Judecătoriei Ploiești.
Faptele care au format obiectul acestei cauze au fost comise la data de 22.08.2013, în timp ce inculpata se afla în perioada de întrerupere a executării pedepsei închisorii de 4 ani, aplicată prin sentința penală nr. 1917/2012 a Judecătoriei Ploiești, dispusă pentru perioada 04.07._13.
De asemenea, din lucrările dosarului mai rezultă că inculpata a beneficiat de 2 perioade de întrerupere a executării pedepsei:
a) 180 zile, în perioada 26.11._12 din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 408/09.06.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București
b) 79 zile, în perioada 04.07._13 din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1917/30.10.2012 a Judecătoriei Ploiești.
După fiecare punere în libertate ca urmare a celor 2 întreruperi a executării pedepsei a rămas un rest de pedeapsă care ar fi trebuit executat de către inculpată la revenirea la locul de deținere: 1327 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 408/2011 a Judecătoriei Sectorului 6 București, respectiv 1054 zile din pedeapsa de 4 ani închisoarea aplicată prin sentința penală nr. 1917/2012 a Judecătoriei Ploiești.
Cu ocazia soluționării cauzelor în care s-au pronunțat sentințe penale 1917/2012 a Judecătoriei Ploiești și 1926/2014 a Judecătoriei B. s-a făcut aplicarea disp. art. 39 alin. 2 C.pen. din 1969 cu privire la tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii, pentru situația în care pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea făcându-se între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.
În aceste condiții, deducerea perioadelor 22.01._11 inclusiv, 24.05._13 inclusiv, apare ca nelegală, deoarece aceste perioade executate până la momentul punerii în libertate au fost deja avute în vedere atunci când s-a calculat restul rămas neexecutat ca urmare a celor 2 întreruperi a executării pedepsei de care a beneficiat inculpata Ș. G. D..
Corect ar fi fost a se deduce, în temeiul art. 36 alin. 3 C.pen. din 1969, doar perioada executată începând din 21.09.2013 la zi.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere în mod corespunzător criteriile de individualizare, impunându-se păstrarea pedepselor pentru infracțiunile deduse judecății, precum și sporul de pedeapsă aplicat de către prima instanță. În acest sens se va avea în vedere perseverența deosebită a inculpatei pentru săvârșirea de infracțiuni, împrejurarea că de fiecare dată când a fost pusă în libertate din executarea pedepselor anterioare aceasta a trecut în scurt timp la săvârșirea de noi infracțiuni.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C .p .p . va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Bacău și inculpata Ș. G. D. împotriva sentinței penale nr. 740 din 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
Va desființa în parte sentința apelată, sub aspectul modalității de contopire a pedepselor și a perioadei deduse din pedeapsa principală rezultantă, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
Va contopi fiecare dintre pedepsele de la pct. III – XII cu restul de pedeapsă de 359 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 161/2010 a Judecătoriei Bacău în pedepsele cele mai grele .
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1926/2014 a Judecătoriei B. în pedepsele componente de 2 ani și 3 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare și va înlătura sporurile de 6 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare.
Pedeapsă principală de executat: 6 ani și 5 luni închisoare.
Se va deduce din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare perioada executată de la 02.03.2011 la 14.05.2011 și de la 21.09.2013 la zi.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C .p .p . admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Bacău și inculpata Ș. G. D. împotriva sentinței penale nr. 740 din 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința apelată, sub aspectul modalității de contopire a pedepselor și a perioadei deduse din pedeapsa principală rezultantă, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
Contopește fiecare dintre pedepsele de la pct. III – XII cu restul de pedeapsă de 359 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 161/2010 a Judecătoriei Bacău în pedepsele cele mai grele .
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1926/2014 a Judecătoriei B. în pedepsele componente de 2 ani și 3 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare și înlătură sporurile de 6 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare.
Pedeapsă principală de executat: 6 ani și 5 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare perioada executată de la 02.03.2011 la 14.05.2011 și de la 21.09.2013 la zi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. A. M. C. D. M. C.
red. sent. S.L.
red. dec. A.A.M. -17.11.2015
tehnored.M.C.
12 exemplare
24.11.2015
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1114/2015. Curtea de... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1116/2015.... → |
|---|








