Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 1308/2015. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 1308/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-12-2015

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BACAU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1308

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.12.2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE – D. P.

JUDECĂTOR – S. A.

GREFIER- B. M. D.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău- legal reprezentat de PROCUROR- N. S.

Pe rol pronunțarea apelului declarat de inculpatul C. F., împotriva sentinței penale nr. 596 din 15.04.2015, pronunțată de Judecătoria BACĂU, în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

Deliberând

Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 596/2015 din data de 15.04.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul C. F., prin apărător, având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actul de sesizare al instanței și s-a dispus condamnarea inculpaților:

1. B. I. V., fiul lui I. și N., născut la data de 12.05.1986 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în satul Gîșteni, ., posesor al CI, ., nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181, alin. 1 Cod penal de la 1969 cu aplicarea art. 75, lit. a și c Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, totul cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a aplict inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal de la 1969.

În baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal de la 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta.

În temeiul art. 82 Cod penal, s-a fixat un termen de încercare pe o durată de 3 ani și 2 luni, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71, alin. 5 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404, alin. 2 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 Cod penal de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei aplicată în prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

2. C. C., fiul lui V. și E., născut la data de 03.01.1989 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în satul Gîșteni, ., posesor al CI, ., nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181, alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a și c Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal de la 1969.

În temeiul art. 82 Cod penal, s-a fixat un termen de încercare pe o durată de 3 ani și 6 luni, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71, alin. 5 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

3. C. F., fiul lui V. și F., născut la data de 24.10.1967 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în satul Rădoaia, ., jud. Bacău, posesor al CI, ., nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

a) instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 Cod penal de la 1969, raportat la art. 260, alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 18.10.2009, persoană instigată Nușică G.), la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

b) instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 Cod penal de la 1969, raportat la art. 260, alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal, (faptă comisă la data de 18.10.2009, persoană instigată S. G. T.), la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

c) instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 Cod penal de la 1969, raportat la art. 260, alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal, (faptă comisă la data de 18.10.2009, persoană instigată Nușică P. M.), la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 33, alin. 1, lit b Cod penal de la 1969 și art. 34, alin. 1, lit. b Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsele aplicate inculpatului și s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului.

În temeiul art. 82 Cod penal de la 1969,, s-a fixat un termen de încercare pe o durată de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art.71, alin. 5 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea executării și pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 396, alin. 6, raportat la art. 16, alin. 1, lit. f Cod procedură penală, cu referire la art. 124, art. 122, alin. 1, lit. d și art. 129 Cod penal de la 1969, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C. V., fiul lui V. și E., născut la data de 14.11.1992 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în ., jud. Bacău, posesor al CI, ., nr._, C.N.P._, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181, alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a Cod penal de la 1969 și art. 99 Cod penal de la 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396, alin. 6, raportat la art. 16, alin. 1, lit. f Cod procedură penală, cu referire la art. 124, art. 122, alin. 1, lit. d și art. 129 Cod penal de la 1969, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S. I., fiul lui C. și M., născut la data de 03.03.1993 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în ., jud. Bacău, posesor al CI, ., nr._, C.N.P._, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181, alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a Cod penal de la 1969 și art. 99 Cod penal de la 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25 Cod procedură penală, cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1382 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită partea civilă, C. S. I. și au fost obligați, în solidar, pe inculpații B. I. V. și C. C., la plata către aceasta a sumei de 1.500 lei, cu titlu de daune materiale și a sumei de 2.500 lei, cu titlu de daune morale și a fost respins restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.

În temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25 Cod procedură penală, cu referire la art.1349, art.1357 și art.1382 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. S.” Iași și au fost obligați, în solidar, inculpații B. I. V. și C. C. la plata către aceasta a sumei de 849,29 lei, actualizată cu dobânda de referința a B.N.R. până la data achitării efective, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate persoanei vătămate C. S. I..

În temeiul art. 397, alin.1, raportat la art.20 Cod procedură penală, cu referire la art.1349, art.1357 și art.1382 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Bacău și au fost obligați, în solidar, inculpații P. C. C. și P. O. la plata către aceasta a sumei de 449 lei, actualizată la data executării, reprezentând contravaloarea transportului la unitatea medicală, de care a beneficiat persoana vătămată B. A..

În temeiul art. 272 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpații: B. I. V., C. C. și C. F. la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărârea instanța de fond a reținut următoarele:

I. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul din data de 18.05.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în dosar nr. 8534/P/2009 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 21.05.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1. B. I. V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a și c Cod penal de la 1969;

2. C. V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal de la 1969 și art. 99 Cod penal de la 1969;

3. S. I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal de la 1969 și art. 99 Cod penal de la 1969;

4. C. C., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a și c Cod penal de la 1969 și;

5. C. F., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 Cod penal de la 1969, raportat la art. 260 alin. 1 Cod penal de la 1969.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că în noaptea de 17/18.10.2009, inculpații: B. I. V., C. V., S. I. și C. C., în timp ce se aflau în fața discotecii aparținând .. din satul F. Răcăciuni, jud. Bacău, l-au agresat fizic pe persoana vătămată C. S. I., cauzându-i leziuni corporale pentru vindecarea cărora au fost necesare 23-25 de zile de îngrijiri medicale.

Referitor la inculpatul C. F., s-a reținut că în data de 18.10.2009 i-a determinat pe numiții Nusică G., S. G. T., Nusică P. M. să facă afirmații mincinoase într-o cauză penală în care aceștia aveau calitatea de martori, iar ulterior, aceștia, ca urmare a acestei activități de instigare, cu ocazia audierii în calitate de martori în dosarul penal nr. 8534/P/2009, au făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați, declarând în mod mincinos în fața organelor de urmărire penală că numitul B. I. V. l-a agresat fizic pe persoana vătămată C. I. S., după care i-a sustras un telefon mobil și o sumă de bani. Ulterior, cu ocazia reaudierilor, martorii Nusică G., S. G. T., Nusică P. M. au revenit asupra declarațiilor date, arătând că cele declarate anterior nu sunt adevărate, respectiv că nu este adevărat că numitul B. I. V. l-a deposedat prin violență pe numitul C. S. I. de un telefon mobil și de suma de 50 de lei.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: proces-verbal de cercetare la fata locului și planșe foto (filele 22-25 dosar urmărire penală); declarațiile persoanei vătămate C. S. I. (filele 26-30 dosar urmărire penală); fotocopie certificat medico-legal nr. S/1936Al din data de 29.10.2009 (fila 32 dosar urmărire penală); fotocopii acte medicale (filele 33-34 dosar urmărire penală); declarațiile martorului Nusică P. M. (filele 35-42 dosar urmărire penală); declarațiile martorului Nusică G. (filele 43-49 dosar urmărire penală); declarațiile martorului S. G. T. (filele 50-54 dosar urmărire penală); declarațiile martorului M. Lilă V. (filele 55-56 dosar urmărire penală); declarațiile martorului A. F. (filele 57-58 dosar urmărire penală); proces-verbal de confruntare (fila 59 dosar urmărire penală); proces-verbal de confruntare (filele 60-61 dosar urmărire penală); proces-verbal de confruntare (filele 62-63 dosar urmărire penală); procese-verbale (filele 69-72 dosar urmărire penală); declarațiile numitului C. F. (fila 73 dosar urmărire penală); declarațiile învinuitului B. I. V. (filele 76-83 dosar urmărire penală); declarațiile învinuitului C. V. (filele 87-89 dosar urmărire penală); declarațiile învinuitului S. I. (filele 93-94 dosar urmărire penală); declarațiile învinuitului C. C. (filele 98-100 dosar urmărire penală); declarațiile învinuitului C. F. (filele 104-107, 110 dosar urmărire penală).

II. Desfășurarea cercetării judecătorești

La termenul de judecată din data de 03.02.2015, fiind prezenți la judecarea cauzei, inculpații: B. I. V., C. V. și S. I. au arătat că doresc să se prevaleze de procedura simplificată de judecare a cauzei, în sensul că recunosc în totalitate învinuirea ce li se aduce și solicită ca judecarea cauzei să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunosc și pe care și le însușesc în totalitate.

După punerea în discuția părților a cererii inculpaților, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 și art. 375 alin. 1 Cod procedură penală și a admis cererea formulată de acesta.

Astfel, cu privire la manifestarea de voință a inculpaților în sensul judecării cauzei potrivit procedurii speciale, instanța reține că unul dintre principiile care stau la baza procedurii penale, astfel cum este statuat în cuprinsul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului îl constituie dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil al cauzei, iar conform art. 3, lit. d din Convenția europeană, referitor la drepturile persoanelor acuzate, se prevede că acestea pot: „să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării”.

În atare situație, în prezența declarației de recunoaștere a învinuirii, de însușire a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a solicitării de a fi judecați doar pe baza acestora, fără administrare de probatorii noi, ori de readministrare în mod nemijlocit de către instanța de judecată a probatoriului din cursul urmăririi penale, aceștia nu vor putea reclama ulterior vătămarea drepturilor la un proces echitabil sau încălcarea dreptului la apărare (Cauza Brandstetter contra Austriei – hotărârea CEDO din 28 august 1991).

Fiind audiat în ședință publică, inculpatul C. F. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și nu a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, motiv pentru care instanța a procedat la reaudierea martorilor din lucrări.

III. Situația de fapt reținută de instanță

Instanța reține că la data de 18.10.2009 organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Răcăciuni au fost sesizate prin serviciul S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în noaptea de 17/18.10.2009, în jurul orelor 04.15, numitul C. S. I. din . victima unei agresiuni în satul F. Răcăciunii, . i-a fost sustras telefonul mobil si suma de 50 de lei.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că fapta a avut loc pe drumul comunal 110, în satul F. Răcăciuni, . distanță de aproximativ 6-7 metri față de intrarea în discoteca .. La fața locului nu au fost identificate urme, obiecte sau alte mijloace materiale de probă.

Cu ocazia audierii din data de 18.10.2009 persoana vătămată C. S. I. a declarat inițial că în seara zilei de 17.10.2009 a plecat împreuna cu martorii Nusică G., Nusică M. si S. GheorgheTeofil la discotecă din satul F. Răcăciunii, . orelor 23.00, în timp ce se aflau în discotecă, a venit un tânăr care l-a întrebat „daca este șmecher", l-a chemat afară, după care l-a tras de mână cu forța până în fața discotecii, după un autoturism, unde se aflau alte patru persoane (dintre care una se numește S. zis „P.”). Aici, a fost lovit de o persoana după care numitul S. zis „P." l-a prins de ambele mâini, l-a amenințat cu moartea, i-a introdus o mâna în buzunarul drept de la pantaloni și i-a luat un telefon mobil si suma de 50 de lei. În acest timp, trei persoane din acel grup s-au postat în fata la o distanță de aproximativ 1 metru. Apoi, inculpatul S. I. l-a lovit cu pumnul în zona feței si i-a spus să nu spună la nimeni că el i-a luat telefonul și suma de bani după care l-a mai lovit o dată. Persoana vătămată a mai arătat că a încercat să fugă însă celelalte trei persoane din grup (care se aflau în fața sa) l-au prins și l-au lovit cu pumnii si picioarele, iar după câteva minute au plecat cu un autoturism „taxi”.

Ulterior, cu ocazia reaudierii din data de 19.10.2009, persoana vătămată a declarat că inculpatul B. I. V. este cel care l-a scos cu forța din discotecă, l-a dus într-o zona întunecoasă după un autoturism, unde se mai aflau alte patru persoane dintre care i-a recunoscut pe numiții: C. C., C. V., S. I. și o altă persoană.

Persoana vătămată a declarat că inculpatul B. I. V. a încercat să-i introducă mâna în buzunar și, întrucât s-a opus, acesta l-a lovit cu pumnul în zona capului, după care ceilalți inculpați s-au îndreptat spre el și din cauza loviturii și-a pierdut conștiența și nu mai știe ce s-a întâmplat.

În continuare, instanța a reținut că prin certificatul medico-legal nr. S/1936Al din data de 29.10.2009 s-a stabilit că numitul Cozrna S. I. a prezentat diagnosticul: TCF edem cerebral difuz (la examenul CT); . os malar și a oaselor maxilarului stâng (operat); hematoame orbito-palpebrale bilaterale; hemoragie subconjunctivală OD; hematoame și plăgi contuze vestibulare ambele buze; comoție cerebrală anamnestică; contuzie hemitorace stâng; leziunile pot data din data de 17/18.10.2009, s-au putut produce prin lovire cu corp contondent și necesită 23-25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Astfel, din ansamblul materialului probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, rezultă că în seara zilei dc 17.10.2009, inculpații: B. I. V., C. C., C. V. și S. I., în timp ce se aflau in discoteca aparținând .. din satul F. Răcăciunii au observat un grup de tineri din satul Rădoaia (printre care se afla persoana vătămată C. S. I. si martorii: Nusică P. M., Nusică G. si S. G. T.) și au luat hotărârea de a-i agresa fizic. Astfel, în jurul orelor 23.00, inculpatul B. I. V. s-a dus la persoana vătămată C. S. I. si, sub pretextul că dorește să discute ceva cu el, 1-a chemat în fata discotecii. Persoana vătămată a ieșit din discotecă iar în momentul în care a ajuns în mijlocul străzii, inculpatul B. I. V. a început să-1 lovească cu pumnul în zona feței. Persoana vătămată a încercat să fugă însă au intervenit inculpații: C. C., C. V. și S. I., care l-au lovit și ei pe persoana vătămată cu pumnii si picioarele.

Fiind audiați, inculpații au recunoscut că l-au lovit pe persoana vătămată C. S. I., însă au arătat că nu i-au sustras acestuia niciun bun.

În cauză, în cursul urmăririi penale, au fost audiați martorii: Nusică P. M., Nusică G. si S. G. T., care au declarat inițial că în seara zilei de 17.10.2009, în timp ce se aflau în discotecă, inculpatul B. I. V. 1-a chemat afara pe persoana vătămată C. S. I. pentru a discuta, iar în momentul în care cei doi au ajuns în mijlocul drumului inculpatul 1-a lovit pe C. S. I. cu pumnul în față, după care i-a introdus mâna în buzunarul de la pantaloni și i-a luat acestuia un telefon mobil și mai multe bancnote de 10 lei și de 5 lei. Apoi, au intervenit alte trei sau patru persoane, care se aflau împreună cu inculpatul B. I. V. și care l-au lovit pe persoana vătămată cu pumnii și picioarele după care l-au căutat în buzunare.

Ulterior, cu ocazia reaudierilor, martorii: Nusică G., S. G. T. si Nusică P. M. au revenit asupra declarațiilor date, arătând că cele declarate anterior nu sunt adevărate, respectiv că nu este adevărat că numitul B. I. V. 1-a deposedat prin violentă pe numitul C. S. I. de un telefon mobil și de suma de 50 de lei.

Din declarațiile martorilor: Nusică G., S. G. T. si Nusică P. M. rezultă că în data de 18.10.2009 inculpatul C. F. i-a chemat la locuința sa și le-a spus acestora să declare în fața organelor de urmărire penală că numitul B. I. V. 1-a agresat fizic pe fiul său - persoana vătămată C. S. I., după care i-a sustras un telefon mobil și o suma de bani, fapt care nu era adevărat.

În cursul judecății, martorii și-au modificat din nou declarațiile. Astfel, martorul Spridon G. T. (fl. 133 dosar instanță) a declarat că a văzut cum persoana vătămată a fost scoasă din discotecă de către o persoană al cărei nume nu îl cunoaște, iar ulterior a observat cum inculpații îl loveau pe acesta cu pumnii și picioarele. Martorul a mai precizat că numitul Nusică G. i-a prezentat o declarație scrisă și i-a spus că ar fi mai bine să-și schimbe declarațiile. De asemenea, martorul a negat că ar fi discutat cu inculpatul C. F., precizând doar că s-au întâlnit la secția de poliție, însă nu au vorbit.

În același sens este și declarația notarială depusă la dosarul cauzei de către martorul Nusică P. M. (fl. 284 dosar instanță), care a arătat că a observat momentul când persoana vătămată a fost lovită de către inculpați și că a declarat ceea ce i-a spus martorul Nusică G., fără a fi influențat de inculpatul C. F..

Declarațiile martorilor din cursul judecății vin în contradicție cu cele din cursul urmăririi penale, când aceiași martori au arătat că nu este adevărat că inculpatul B. I. V. i-ar fi sustras bunurile persoanei vătămate, astfel cum declaraseră anterior, când au fost instigați de tatăl persoanei vătămate, numitul C. F.. În acest sens, instanța reține declarația martorului Nusică G. (fl. 47 dosar urmărire penală), care a arătat că „am mers singur la C. F., iar aici se mai aflau S. G. și Nusică P.. Numitul C. F. ne-a spus că în momentul în care vom da declarații să spunem că cei care l-au lovit, i-au luat fiului său telefonul mobil și suma de 50 de lei.”

Martorul Nușică P. M. a declarat (fl. 35 dosar urmărire penală) că „am fost chemat de C. F. la el acasă și la poartă mi-a spus să declar la poliție că I., când a fost bătut, autorul B. I. i-a sustras și telefonul mobil Nokia N73 și banii, 50 de lei.”

De asemenea, în cauză a fost audiat numitul C. F.. care a declarat că în data de 17.10.2009 a fost împreuna cu frații săi C. V. si C. C. la discoteca din satul F. Răcăciunii, însă nu a participat la niciun conflict.

Cu ocazia audierii, inculpatul C. F. a negat că i-ar fi instigat pe martorii: Nusică P. M., Nusică G. si S. G. T. să declare în mod mincinos organelor de urmărire penală că numitul B. I. V. i-a sustras fiului său un telefon mobil și o sumă de bani.

Instanța a înlăturat declarația acestuia, întrucât este contrazisă de celelalte probe administrate în cauza și în special de declarațiile martorilor: Nusică P. M., Nusică G. și S. G. T..

Mai mult, deși testarea cu aparatul poligraf nu are o valoare probatorie deosebită, instanța a apreciat că refuzul inculpatului C. F. de a se supune testării, indică faptul că acesta a încercat să inducă în eroare organele judiciare.

IV. Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță și cauza de împiedicare a acțiunii penale

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește legea penală aplicabilă în cauză, instanța a constatat că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de procedură penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța a constatat că prin decizia nr. 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De asemenea, în legătură cu decizia nr. 2/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr. 2/14.04.2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147, alin. 4 din Constituție și cu cele ale art. 477/1 din Codul de procedură penală.

În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art. 5 alin. 2 Cod penal nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art. 5 din Codul penal.

Față de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța a constatat că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.

Deși in abstracto, prin compararea limitelor de pedeapsă, apare ca fiind mai favorabilă legea nouă, întrucât prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, instanța constată că in concreto, în raport de posibilitățile de individualizare a pedepsei, ori consecințele ce derivă din aplicarea pedepsei, apare ca fiind mai favorabilă legea veche. Mai mult, în privința inculpatului C. F., aplicarea legii penale noi ar însemna aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă în cuantum de o treime din suma pedepselor mai mici, în timp ce potrivit Codului penal de la 1969 acest spor are un caracter facultativ.

Astfel, pentru aceste motive, instanța a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului C. F. având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptelor reținută prin rechizitoriu în infracțiunea prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 273 alin. 1, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal ca neîntemeiată.

Legea veche este mai favorabilă și pentru inculpații C. V. și S. I., în privința cărora instanța va pronunța o soluție de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 181 alin. 1 Cod penal de la 1969, infracțiunea de vătămare corporală se sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar conform art. 122, alin. 1, lit. d Cod penal de la 1969, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoanele fizice este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Pe de altă parte, având în vedere că la momentul comiterii infracțiunii, inculpații C. V. și S. I. erau minori, sunt aplicabile prevederile art. 129 Cod penal de la 1969, care arată că termenele de prescripție a răspunderii penale se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori. Astfel, coroborând aceste texte de lege cu art. 124 Cod penal de la 1969, instanța a constatat că în cauză a intervenit prescripția specială a răspunderii penale a celor doi inculpați, întrucât termenul aplicabil acestora, respectiv 2 ani și 6 luni, a fost depășit cu încă o dată, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. 6, raportat la art. 16, alin. 1, lit. f Cod procedură penală, cu referire la art. 124, art. 122, alin. 1, lit. d și art. 129 Cod penal de la 1969 față de cei doi inculpați, fiecare dintre aceștia fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal de la 1969 și art. 99 Cod penal de la 1969.

În drept, faptele inculpaților B. I. V. și C. C., constând în aceea că în noaptea de 17/18.10.2009, împreună cu inculpații minori S. I. și C. V., în timp ce se aflau în fața discotecii aparținând .. din satul F. Răcăciuni, jud. Bacău, l-au agresat fizic pe persoana vătămată C. S. I., cauzându-i leziuni corporale pentru vindecarea cărora au fost necesare 23-25 de zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele a câte unei infracțiuni de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a și c Cod penal de la 1969;

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea de lovire a persoanei vătămate, cu consecința imediată a producerii unei vătămări fizice, de natură a-i pune în primejdie viața.

Latura subiectivă a infracțiunii îmbracă forma intenției indirecte, întrucât inculpații au prevăzut rezultatul faptelor, respectiv provocarea unei vătămări a integrității corporale a persoanei vătămate care să îi pună în pericol viața, nu l-au urmărit, însă au acceptat eventualitatea producerii sale.

Urmarea socialmente periculoasă o reprezintă atingerea adusă sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

Faptele inculpatului C. F., constând în aceea în data de 18.10.2009 i-a determinat pe numiții Nusică G., S. G. T., Nusică P. M. să facă afirmații mincinoase într-o cauză penală în care aceștia aveau calitatea de martori, iar ulterior, aceștia, ca urmare a acestei activități de instigare, cu ocazia audierii în calitate de martori în dosarul penal nr. 8534/P/2009, au făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați, declarând în mod mincinos în fața organelor de urmărire penală că numitul B. I. V. l-a agresat fizic pe persoana vătămată C. I. S., după care i-a sustras un telefon mobil și o sumă de bani, întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 25 Cod penal de la 1969, raportat la art. 260, alin. 1 Cod penal de la 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal de la 1969.

Elementul material din structura laturii obiective constă în acțiunea inculpatului de a instiga martorii ca în cuprinsul declarației dată în organelor judiciare, să declare aspecte necorespunzătoare adevărului.

Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, întrucât a realizat că în urma activității sale, martorii vor face afirmații nesincere, alterând adevărul cu privire la împrejurări esențiale, care serveau la stabilirea adevărului și la justa soluționare a cauzei, urmărind prin aceasta să inducă în eroare instanța de judecată, realizând totodată că prin alterarea adevărului aduc atingere activității de înfăptuire a justiției.

Urmarea imediată a infracțiunii constă într-o stare de pericol pentru ansamblul relațiilor sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare sunt asigurate prin apărarea valorilor sociale, a înfăptuirii justiției. Existența raportului de cauzalitate între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă se prezumă și nu necesită dovedire.

V. Individualizarea judiciară a pedepselor

Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșite de inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestora.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. S-a urmărit formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal de la 1969, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și criteriile prevăzute de art.74 Cod penal, în cuprinsul căruia se arată că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli și criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, așa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Față de întreaga activitate infracțională derulată, inculpații ar fi trebuit să știe că, pe lângă drepturi, au și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul lor în fața societății.

1. Cu privire la inculpații B. I. V. și C. C., instanța a reținut că pedeapsa stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, însă instanța va da eficiență prevederilor art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, având în vedere că aceștia au recunoscut comiterea faptelor, astfel încât limitele de pedeapsă ce vor fi avute în vedere vor fi cuprinse între 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.

Instanța a reținut pericolul concret al faptelor săvârșite de inculpați, în principal față de modul în care aceștia au acționat și față de urmările deosebit de grave pe care activitatea lor infracțională le-ar fi putut avea, în sensul că loviturile aplicate persoanei vătămate ar fi putut conduce la cauzarea unor leziuni mult mai grave. De asemenea, instanța a avut în vedere și că inculpații B. I. V. și C. C. au antrenat în activitatea infracțională pe ceilalți doi inculpați, minori la momentul comiterii agresiunii asupra persoanei vătămate.

De asemenea, instanța a apreciat că în favoarea inculpaților nu poate fi reținută vreuna dintre circumstanțele atenuate legale ori judiciare, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, nefiind îndeplinite cerințele legale.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

D. o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpaților, circumstanțele reale și personale reținute, instanța a dispus condamnarea inculpatului B. I. V. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare (ca urmare a aplicării prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală) și a inculpatului C. C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

2. Cu privire la inculpatul C. F. instanța a reținut că se află la primul contact cu legea penală, din analiza fișei sale de cazier judiciar reieșind că nu a mai suferit anterior condamnări.

Cu toate acestea, instanța a reținut că acesta a adoptat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, deși anterior a instigat martorii să facă afirmații necorespunzătoare adevărului.

Instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunilor, care este unul ridicat având în vedere că declarațiile acelor martori care fac afirmații mincinoase ori nu spun tot ce știu privitor la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați, prezintă pericol social, prin aceea că îngreunează, derutează și compromit activitatea organelor judiciare, putând implicit determina pronunțarea unor soluții care nu corespund adevărului. Prin săvârșirea infracțiunii, inculpatul nu doar că a adus atingere valorilor sociale ocrotite, respectiv înfăptuirea justiției și încrederea în veridicitatea declarațiilor martorilor, dar a afectat și atribute sociale esențiale ale oricărei persoane (cinste, libertate, demnitate).

Astfel, în raport de cele ce preced, instanța a dispus condamnarea inculpatului C. F. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni de instigare la mărturie mincinoasă prevăzute de art. 25 Cod penal de la 1969, raportat la art. 260 alin. 1 Cod penal de la 1969 reținute în sarcina sa, urmând ca în temeiul art. 33 alin. 1 lit. b Cod penal de la 1969 și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, să contopească pedepsele astfel aplicate și să îi aplice acestuia pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Potrivit art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă cea anterioară și nu Noul Cod penal.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.

În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.

Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpaților B. I. V., C. C. și C. F. și care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptei comise de către cei trei inculpați denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat le vor fi interzise pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța a apreciat că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpați, aceștia nu sunt nedemni să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exercițiul acestui drept.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că faptele în discuție nu au fost săvârșite de inculpați folosindu-se de funcția sau profesia lor în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71, alin. 3 Cod penal de la 1969, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. în materie, a apreciat că nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cod penal de la 1969.

În consecință, potrivit art. 71 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei, inculpaților li s-au interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal de la 1969.

Având în vedere circumstanțele personale și reale reținute, instanța a apreciat că scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni poate fi atins fără ca pedeapsa stabilită să fie executată în regim de detenție, urmând a face în cauză aplicarea prevederilor art. 81 Cod penal de la 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În opinia instanței, condamnarea inculpaților este de natură să le atragă atenția asupra importanței respectării legii penale. Perspectiva executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni (care ar atrage incidența art. 83 Cod penal în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei) constituie un veritabil impediment în săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpați, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei asigurând eficiența și efectivitatea rolului preventiv al pedepsei.

În consecință, în baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților: B. I. V., C. C. și C. F. în prezenta cauză, iar în temeiul art. 82 Cod penal de la 1969, a fixat termen de încercare, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71, alin. 5 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, instanța a atras atenția fiecăruia dintre inculpați asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care săvârșesc din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei din prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.

VI. Soluționarea acțiunii civile

Persoana vătămată C. S. I., în termenul legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale și cu suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale. (fl. 64 dosar instanța).

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 5 Cod procedură penală, repararea prejudiciului material și moral se face „potrivit legii civile”, ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acțiunii civile acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.

Instanța a reținut că răspunderea civilă a inculpaților B. I. V. și C. C. este întemeiată pe dispozițiile art. 1349, alin. 1 și 2 Cod civil, potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Instanța a reamintit că acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea obligării la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită. Conform art. 1357 Cod Civil, “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”, iar conform art. 1382 cod civil „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat”.

Exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;

c) prejudiciul trebuie să fie cert;

d) prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului (restitutio in integrum), cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.

Astfel, în procesul penal în cazul în care părțile civile exercită acțiunea civilă, instanța are obligația de a stabili dacă prin fapta comisă de inculpat cu vinovăție s-a produs un prejudiciu și în caz afirmativ să stabilească întinderea acestuia. În aceste condiții răspunderea civilă delictuală fiind condiționată de existența unui prejudiciu, rezultă că existența acestuia, întinderea lui și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă trebuie dovedite.

Rezultă deci pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu, cât și valoarea acestuia. Tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs, întrucât în caz contrar s-ar transforma într-o îmbogățire fără temei legal a persoanei care solicită plata despăgubirilor.

Instanța a constatat că, în ceea ce privește suma solicitată cu titlul de daune materiale, partea civilă C. S. I. a depus la dosar documente justificative, prin care a dovedit doar în parte întinderea prejudiciului pretins. Pe de altă parte, instanța a apreciat că ar fi o sarcină excesivă pentru persoanele vătămate în urma unor infracțiuni de violență, obligația de a justifica orice cheltuială efectuată în perioada convalescenței, în condițiile în care o parte dintre aceste cheltuieli nici nu ar putea fi cuantificate în mod obiectiv. Cu toate acestea, instanța a apreciat că suma solicitată cu titlu de daune materiale este vădit disproporționată în raport cu prejudiciul efectiv suferit, astfel încât a obligat inculpații la plata către persoana vătămată a sumei de 1.500 lei, apreciind că această sumă corespunde prejudiciului efectiv suferit.

În privința daunelor morale, instanța a reținut că prejudiciul moral, consecința negativă, nesusceptibilă de evaluare pecuniară ce rezultă din lezarea unui drept este măsurat cu oarecare relativitate, iar această evaluare ține de persoana victimei, de consecințele negative suferite de aceasta în plan fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă.

Dacă în cazul stabilirii răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciul este relativ ușoară, întrucât aceasta este material, evaluabil în bani, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt nepatrimoniale. Astfel, în privința stabilirii cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea daunelor morale este necesară o analiză in concreto și subiectivă a existenței și întinderii prejudiciului, precum și corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferințelor îndurate de persoana vătămată.

Atingerea de orice fel adusă integrității fizice, psihice sau sănătății unei persoane se concretizează într-o suită de rezultate negative, între care se pot identifica aproape întotdeauna consecințe de natură morală. În acest sens, vătămarea integrității corporale a unei persoane, atingerea dreptului la integritatea fizică și psihică – ca drept nepatrimonial – are ca rezultat producerea unui prejudiciu nepatrimonial constând în suferințele fizice și psihice încercate prin săvârșirea faptelor culpabile, tratamentul medical aplicat, perioada necesară pentru vindecare, suferințele psihice pe care aceasta le-a încercat ca urmare a modificării cursului firesc al vieții pe care o ducea anterior ca urmare a leziunilor suferite.

Din analiza probatoriului administrat în cauză instanța a reținut că persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care au necesitat un număr de 23-25 zile de îngrijiri medicale și că nu i-a fost pusă în pericol viața.

Astfel, sub aspectul daunelor morale, ținând cont și de Recomandarea Consiliului Europei din 1959 de la Londra, care sublinia între altele că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a oferi o compensare victimei, instanța a avut în vedere că în prezenta cauză au existat prejudicii morale decurgând din suferințele fizice și psihice suferite.

Întinderea daunelor morale a fost stabilită astfel, în raport cu gravitatea leziunilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, pentru ca suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru acesta o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Raportat la considerentele expuse, instanța a considerat că suma de 2.500 lei, cu titlu de daune materiale și morale, reprezintă o reparare rezonabilă pentru suferințele și consecințele negative pe care persoana vătămată le-a resimțit pe plan fizic și psihic, ca urmare a atingerii aduse integrității sale.

Instanța a arătat că în ceea ce privește daunele materiale și morale ce au fost acordate, la plata acestora au fost obligați doar inculpații B. I. V. și C. C., iar nu și inculpații minori C. V. și S. I., întrucât față de aceștia s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal, iar conform art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, în acest caz instanța are obligația de a lăsă nesoluționată acțiunea civilă. Cu toate acestea, la stabilirea sumelor datorate persoanei vătămate, instanța a avut în vedere contribuția efectivă a fiecărui inculpat, sumele la care inculpații B. I. V. și C. C. au fost obligați fiind proporționale cu gradul de vinovăție al acestora.

Totodată, în temeiul art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 Cod procedură penală, cu referire la art. 1349, art. 1357 și art. 1382 Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. S.” Iași și a obligat, în solidar, pe inculpații B. I. V. și C. C. la plata către aceasta a sumei de 849,29 lei actualizată cu dobânda de referința a B.N.R. până la data achitării efective, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate persoanei vătămate C. S. I..

VII. Alte măsuri dispuse de instanță

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații B. I. V. și C. C., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008, aceștia să fie informați că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului lor genetic.

VIII. Cheltuieli de judecată

Față de soluțiile de condamnare dispuse în cauză și văzând prevederile art. 272 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat pe fiecare dintre inculpații: B. I. V., C. C. și C. F. la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru fiecare dintre inculpați s-au suportat din fondurile Ministerului Justiției și au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul C. F..

Prezent în fața instanței de control judiciar, Curtea i-a adus la cunoștință inculpatului dispozițiile art.83 Cod procedură penală, respectiv, dreptul de a nu da nici o declarație, atrăgându-i atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații aceasta va putea fi folosite împotriva sa.

Inculpatul a arătat cu dorește să dea declarație, condiții în care Curtea a procedat la audierea sa.

Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi respins, pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a făcut o corectă aplicare a legii penale mai favorabile, a dat faptelor săvârșite de inculpat C. F. o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea pentru fiecare din cei trei infracțiuni săvârșite a unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, prin neaplicarea unui spor de pedeapsă la operațiunea de contopire a pedepselor principale aplicate și prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei principale rezultante.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite de inculpat, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora; de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată în cauză.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu completările care vor fi făcute.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția inculpatului cu privire la cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

În ceea ce privește situația de fapt, în acord și cu cele reținute de instanța de fond, Curtea reține următoarele:

La data de 18.10.2009 lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Răcăciuni au fost sesizate prin serviciul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în noaptea de 17/18.10.2009, în jurul orelor 04.15, numitul C. S. I., domiciliat în . victima unei agresiuni săvârșită în satul F. Răcăciunii, . i-a fost sustras telefonul mobil și suma de 50 de lei.

Cu ocazia audierii din data de 18.10.2009 persoana vătămată C. S. I. a declarat, inițial, că în seara zilei de 17.10.2009 a plecat împreuna cu martorii: Nusică G., Nusică M. si S. G. T. la discotecă din satul F. Răcăciunii, . orelor 23.00, în timp ce se aflau în discotecă, a venit un tânăr care l-a întrebat „daca este șmecher”, l-a chemat afară, după care l-a tras de mână cu forța până în fața discotecii, după un autoturism, unde se aflau alte patru persoane (dintre care una se numește S. zis „P.”). Aici, a fost lovit de o persoana după care numitul S. zis „P.” l-a prins de ambele mâini, l-a amenințat cu moartea, i-a introdus o mâna în buzunarul drept de la pantaloni și i-a luat un telefon mobil si suma de 50 de lei. În acest timp, trei persoane din acel grup s-au postat în fata la o distanță de aproximativ 1 metru. Apoi, inculpatul S. I. l-a lovit cu pumnul în zona feței si i-a spus să nu spună la nimeni că el i-a luat telefonul și suma de bani după care l-a mai lovit o dată. Persoana vătămată a mai arătat că a încercat să fugă însă celelalte trei persoane din grup (care se aflau în fața sa) l-au prins și l-au lovit cu pumnii si picioarele, iar după câteva minute au plecat cu un autoturism „taxi".

Ulterior, cu ocazia reaudierii din data de 19.10.2009, persoana vătămată a declarat că inculpatul B. I. V. este cel care l-a scos cu forța din discotecă, l-a dus într-o zona întunecoasă după un autoturism, unde se mai aflau alte patru persoane, dintre care i-a recunoscut pe numiții: C. C., C. V., S. I. și o altă persoană.

În continuare, instanța reține că prin certificatul medico-legal nr. S/1936Al din data de 29.10.2009 s-a stabilit că numitul Cozrna S. I. a prezentat diagnosticul: TCF edem cerebral difuz (la examenul CT); . os malar și a oaselor maxilarului stâng (operat); hematoame orbito-palpebrale bilaterale; hemoragie subconjunctivală OD; hematoame și plăgi contuze vestibulare ambele buze; comoție cerebrală anamnestică; contuzie hemitorace stâng; leziunile pot data din data de 17/18.10.2009, s-au putut produce prin lovire cu corp contondent și necesită 23-25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Astfel, din ansamblul materialului probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, rezultă că în seara zilei de 17.10.2009, inculpații: B. I. V., C. C., C. V. și S. I., în timp ce se aflau in discoteca aparținând .. din satul F. Răcăciunii au observat un grup de tineri din satul Rădoaia (printre care se afla persoana vătămată C. S. I. si martorii: Nusică P. M., Nusică G. si S. G. T.) și au luat hotărârea de a-i agresa fizic. Astfel, în jurul orelor 23.00, inculpatul B. I. V. s-a dus la persoana vătămată C. S. I. si, sub pretextul că dorește să discute ceva cu el, 1-a chemat în fata discotecii. Persoana vătămată a ieșit din discotecă iar în momentul în care a ajuns în mijlocul străzii, inculpatul B. I. V. a început să-1 lovească cu pumnul în zona feței. Persoana vătămată a încercat să fugă însă au intervenit inculpații: C. C., C. V. și S. I., care l-au lovit și ei pe persoana vătămată cu pumnii si picioarele.

Fiind audiați, inculpații au recunoscut că l-au lovit pe persoana vătămată C. S. I., însă au arătat că nu i-au sustras acestuia niciun bun.

De asemenea, în cauză a fost audiat numitul C. F.. care a declarat că în data de 17.10.2009 a fost împreuna cu frații săi C. V. și C. C. la discoteca din satul F. Răcăciunii, însă nu a participat la niciun conflict.

Cu ocazia audierii, inculpatul C. F. a negat că i-ar fi instigat pe martorii: Nusică P. M., Nusică G. și S. G. T. să declare în mod mincinos organelor de urmărire penală că numitul B. I. V. i-a sustras fiului său un telefon mobil și o sumă de bani.

În mod corect instanța de fond a înlăturat declarația acestuia, întrucât este contrazisă de celelalte probe administrate în cauza și în special de declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorilor: Nusică P. M., Nusică G. și S. G. T..

Se impune a se arăta că prin același rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții: Nusică P. M., Nusică G. și S. G. T., cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 Cod penal de la 1969, întrucât există o caută de nepedepsire și anume retragerea declarațiilor mincinoase înainte de a se fi produs arestarea învinuiților: B. I., C. V., C. C. și S. I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pentru a aceștia P. de pe lângă Judecătoria Bacău dispunând, cu privire la această infracțiune, scoaterea de sub urmărire penală.

Prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii penale mai favorabile și în mod corect, în raport de regulile aplicabil concursului de infracțiuni potrivit Codului penal din 1969, sub incidența căruia au fost săvârșite infracțiunile și cele din Noul Cod penal și modalitățile de individualizare a pedepsei principale rezultante prin cele două coduri, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.

Infracțiunea de mărturie mincinoasă face parte din categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției.

Obiectul juridic al acestor infracțiuni îl constituie relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției, care reclamă probitate și sinceritatea celor ascultați ca martorii sau folosiți ca experți sau interpreți, pentru stabilirea adevărului, în cauzele penale, civile, disciplinare sau orice alte cauze în care sunt ascultați martori, sau folosiți experți sau interpreți.

Infracțiunea de mărturie mincinoasă protejează relațiile sociale privitoare la activitatea de stabilire a adevărului într-o cauză în care se ascultă martori. Obiectul juridic special este și în acest caz complex. În el se regăsesc ca valori ocrotite atât justiția, cât și persoana ale cărei atribute esențiale (libertatea, demnitatea, patrimoniul) pot fi atinse prin mărturia mincinoasă.

Infracțiunea de mărturie mincinoasă se consumă, în cazul martorului, în momentul în care ascultarea a luat sfârșit, martorul semnează depoziția făcută.

Dacă instigatorul repetă acțiunea de determinare și alți martori să săvârșească infracțiunea de mărturie mincinoasă și aceștia dau declarații mincinoase, inculpatul săvârșește mai multe infracțiuni în concurs.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că în cauză, chiar dacă infracțiunea de mărturie mincinoasă este o infracțiune care are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, iar nu o infracțiune împotriva persoanei, nu se impune reținerea doar a unei singure instigări, la infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a dat dovadă de înțelegere, prin aplicarea pentru fiecare din cei trei infracțiuni săvârșite a unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, prin neaplicarea unui spor de pedeapsă la operațiunea de contopire a pedepselor principale aplicate și prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei principale rezultante.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal de la 1969, la individualizare judiciară a pedepselor, instanța trebuie să aibă în vedere prevederile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările concrete în care au fost comise faptele, precum și persoana inculpatului și poziția acestuia pe parcursul procesului penal, care, în pofida un probe certe și sigure de vinovăție a negat săvârșirea infracțiunii.

Curtea apreciază că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal de la 1969, și pe cale de consecință nu trebuie coborâte pedepsele principale sub minimul special prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 Cod penal de la 1969, sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 Cod penal, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele, de urmările produse și care s-ar fi putut produce, existând riscul ca pe baza unor declarații neadevărate ale martorilor: Nusică P. M., Nusică G. și S. G. T., date la instigarea inculpatului să fie trimiși în judecată și chiar condamnați ceilalți inculpați pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, pedepsite cu închisoare de până la 10 (zece) ani închisoare, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.

Având în vedere gradul de pericol al infracțiunii săvârșite, precum și persoana inculpatului și poziția procesuală a acestuia, Curtea constată că faptele comise de apelantul-inculpat au o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepselor sub minimul special prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, se ajunge la pedepse vădit disproporționate, pedepse care nu-și ating scopul preventiv-educativ, prevăzut de art. 52 Cod penal de la 1969.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 Cod penal de la 1969, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.

Desigur, față de faptul că sentința penală a fost apelată doar de inculpat, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.418 alin.1 Cod procedură penală, Curtea nu poate majora cuantumul pedepselor aplicate pentru infracțiunile săvârșite, nu poate aplica un spor de pedeapsă și nici nu poate schimba modalitatea de executare al pedepsei principale rezultante, deoarece s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat apelul declarat.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. F. împotriva sentinței penale nr.596/2015 din data de 15.04.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul-inculpat să plătească statului suma de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. P. S. A.

GREFIER,

M.-D. B.

Red.sent. S. C. E.

Red.dec. D.P.

Tehnoredactat M.D.B. – 4 ex.

06.01/06.01.2016

← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Sentința nr. 1305/2015....		Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... →

Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 1308/2015. Curtea de Apel BACĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 1308/2015. Curtea de Apel BACĂU