Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Sentința nr. 1305/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1305/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 18-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR. 1305/2015
Ședința publică din data de: 18 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. N. C.
JUDECĂTOR: A. B.
GREFIER: S. N. T.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat prin PROCUROR: P. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA PIATRA N. și persoana vătămată V. I., împotriva sentinței penale nr. 102 din 20.02.2015, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc la data de 03.12.2015, fiind consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Se declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 102/20.02.2015 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achitarea inculpaților A. I. I. și A. T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă formulată în procesul penal de S. Județean de Ambulanță N..
S-a luat act că persoana vătămată V. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 6626/P/2012 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2012 la data de 31.10.2013, inculpații A. I. I. și A. T. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență că, la data de 07.12.2012, pe fondul unor discuții contradictorii legate de plata muncii prestate în aceeași zi de persoana vătămată V. I. și de martorul A. I., inculpații A. I. I. și A. T. au lovit-o pe persoana vătămată cu pumnii și picioarele, lăsând-o inconștientă, leziunile suferite de aceasta necesitând 50-55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează prin intermediul următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare (fila 6 dosar urmărire penală); procese-verbale (filele 8-9, 20 dosar urmărire penală); declarațiile persoanei vătămate V. I. (filele 10-13); Certificat medico-legal nr. A2/1344 din 17.12.2012 eliberat de S. Județean de Medicină Legală N. (fila 14); declarația martorului A. I. (filele 15-18); declarația martorului A. Elenuța (filele 19-20); declarațiile inculpatului A. I. I. (filele 22-23 dosar urmărire penală); declarațiile martorului A. T. (fila 28), procese-verbale de căutare (filele 31-32).
Prin Încheierea pronunțată în camera de consiliu în data de 18.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 6626/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N., dispunând începerea judecății.
În fața instanței, în faza cercetării judecătorești au fost administrate următoarele probe: declarațiile inculpaților A. I. I. și A. T., ale martorilor C. V., A. I., I. I., A. I., A. Elenuța. Persoana vătămată, V. I., nu a putut fi audiată în fața instanței, fiind plecată în străinătate.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanța a reținut că vinovăția inculpaților A. I. I. și A. T., nu poate fi reținută dincolo de orice dubiu.
Astfel, a reținut că, deși la debutul urmăririi penale au existat indicii temeinice referitoare la posibila comitere de către inculpați a infracțiunii pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, acestea nu au fost confirmate pe parcursul cercetării judecătorești.
Instanța a reținut că urmărirea penală și acuzația adusă inculpaților de către procuror, au avut la bază declarațiile persoanei vătămate (susținute cu privire la existența faptei de certificatul medico-legal nr. A2/1344/17.12.2012), precum și a martorului A. I.. În cursul urmăririi penale, a mai fost audiată martora A. Elenuța, mama persoanei vătămate V. I., care, după cum rezultă din cuprinsul declarațiilor nu a perceput în mod nemijlocit fapta, neavând cunoștință personal despre comiterea ei de inculpați.
În privința acestor declarații, instanța, într-o primă ordine de idei, a reținut următoarele:
- persoana vătămată V. I. nu a putut fi audiată în cursul judecății, întrucât, se află plecată la muncă în străinătate. Deși prezent la un termen, V. I. nu a putut fi audiat întrucât la acel termen a solicitat un nou termen în vederea angajării unui avocat, cerere încuviințată de instanță.
- martorul A. I. a fost audiat în cursul cercetării judecătorești, în condiții de contradictorialitate și nemijlocire. Totuși, declarația acestuia trebuie apreciată prin prisma relației acestuia cu părțile. Astfel, din cuprinsul declarației date în fața instanței (fila 126-127) reiese că martorul se află în relație de rudenie cu persoana vătămată (fiind veri), având o relație bună cu el. Cu inculpații nu se află în relații de rudenie. Lucrând o perioadă la A. I. I., acesta se consideră în relație de prietenie cu acest inculpat, iar cu A. T., se află în relație de dușmănie, având în vedere că inculpatul l-ar fi lovit și pe el. Este de precizat totuși că martorul se apreciază în relație de prietenie cu A. I. I., în ciuda faptului că în declarațiile sale a susținut că acesta l-a lovit cu un par de lemn în zona spatelui.
- instanța are în vedere că declarațiile olografe ale persoanei vătămate și martorului A. I. au fost consemnate de lucrătorul de poliție și doar semnate de persoanele menționate. În plus, declarațiile consemnate pe formularele înseriate sunt identice în conținut cu cele olografe. De asemenea declarațiile date de persoana vătămată și martor conțin pasaje identice, fiind vagi, și lăsând multe aspecte esențiale neclarificate, în condițiile în care acestea prezintă și contradicții importante. Astfel, aceste deficiențe constatate cu privire la modul în care s-a procedat la audierea persoanei vătămate și a martorului în cursul urmăririi penale, împiedică instanța să pronunțe o hotărâre de condamnare doar în baza acestor probe, în condițiile în care probele administrate în cursul judecății nu conturează cu claritate vinovăția inculpaților.
În altă ordine de idei, instanța a reținut că declarațiile singurului martor ocular, A. I., din 16.12.2012 și 30.04.2013, având așadar conținut identic, care se coroborează în parte cu declarațiile persoanei vătămate, date în același stadiu procesual, sunt contrazise în mod evident de declarația dată de același martor în fața instanței. De asemenea, declarația dată de martor în fața instanței nu se coroborează cu declarația martorei A. Elenuța, dată în același stadiu al procesului penal.
Instanța, cum a mai arătat, a reținut cu privire la declarațiile date de martor în cursul urmăririi penale, că acestea se coroborează în parte cu declarațiile persoanei vătămate, însă există și între acestea contradicții semnificative. Constată astfel că din declarațiile ambilor rezultă că, deplasându-se împreună spre domiciliu, a venit inculpatul A. T. care l-a lovit cu pumnul în zona feței pe martorul A. I.. Martorul susține că „(…)în fața locuinței numitului A. I. I., ne-a așteptat numitul A. T. care fără să-mi zică ceva m-a lovit cu pumnul în zona feței. În acel moment eu am căzut, ocazie cu care a venit și numitul A. I. I. și m-a lovit cu un par de lemn în zona spatelui. Vărul meu, V. I., le-a spus să mă lase în pace însă T. A. a început să-l lovească și pe el. S-a dus și A. I. I. și l-au lovit amândoi cu pumnii și picioarele până l-au lăsat inconștient”. Din acest fragment de declarație, instanța a reținut că evenimentul s-a derulat în felul următor: ambii inculpați l-ar fi lovit mai întâi pe martor (mai întâi A. T., apoi A. I. I.), apoi tot ambii inculpați ar fi lovit pe persoana vătămată, după ce aceasta din urmă le-a cerut să-l lase în pace. Pe de altă parte, din declarația martorului rezultă că după ce au fost loviți pe rând (prima data el de ambii inculpați, apoi persoana vătămată tot de ambii inculpați), conflictul s-a încheiat.
Cu toate astea, succesiunea secvențelor evenimentelor este prezentată altfel de persoana vătămată care a relatat: „ (…) În timp ce mă deplasam spre domiciliu împreună cu A. I. a venit numitul A. T. care l-a lovit cu pumnul în zona feței pe A. I.. În acel moment eu i-am spus să-l lase în pace, însă A. T. a început să mă lovească și pe mine cu pumnii și picioarele și mi-am pierdut cunoștința. Când mi-am revenit l-am văzut pe A. T. lovindu-l pe A. I. cu picioarele iar A. I. I. era lângă el cu o bucată de lemn (par) în mână”. Din acest fragment de declarație, instanța a reținut că succesiunea secvențelor evenimentului ar fi una diferită față de cea relatată de martor, astfel: mai întâi inculpatul A. T. singur l-ar fi lovit pe martorul A. I., după care (anterior intervenției celuilalt inculpat), A. T. singur l-ar fi lovit pe V. I. până când acesta din urmă și-a pierdut cunoștința. După ce persoana vătămată și-a pierdut cunoștința, inculpatul A. T., ar fi început să-l lovească din nou pe martor. Conform declarației persoanei vătămate, există incertitudine cu privire la faptul dacă inculpatul A. I. I. l-a lovit pe el și pe martor, persoana vătămată afirmând doar că A. I. I. era lângă A. T., cu o bucată de lemn (par) în mână.
De asemenea, persoana vătămată susține că, în jurul orei 23.00, întrucât se simțea rău, mama sa, A. Elenuța, a sunat la 112, solicitând ambulanța, în vreme ce martorul a susținut în toate declarațiile sale că el ar fi fost cel care a sunat la 112, solicitând intervenția ambulanței.
Punând față în față declarațiile date de martor în cursul urmăririi penale și cea dată în fața instanței, s-au constatat numeroase contradicții cu privire la împrejurări esențiale.
Astfel, cu privire la succesiunea derulării secvențelor evenimentului așa cum a fost redată de martor la urmărire penală, acesta a revenit semnificativ. Cu toate că în cursul urmăririi penale, martorul a relatat că ambii inculpați l-au lovit pe V. cu pumnii și picioarele, în fața instanței, a indicat: „(…) Am văzut că A. T. l-a lovit pe vărul meu, nu știu sigur dacă și A. I. I. l-a lovit. (…) menționez că A. I. I. a avut bâtă, pe mine m-a lovit întâi după care l-a lovit pe vărul meu, am văzut când l-a lovit pe vărul meu. Față de cele declarate anterior în cursul ședinței menționez că l-am văzut pe A. I. I. lovindu-l cu bâta pe vărul meu. Revin și menționez că în realitate nu am văzut ca A. I. I. să-l fi lovit pe vărul meu, dar m-a lovit pe mine cu bâta și presupun că l-a lovit și pe vărul meu”. Așadar, față de aceste aspecte instanța a reținut că există incertitudine cu privire la împrejurarea dacă inculpatul A. I. I. l-a lovit pe V. I..
Pe de altă parte, în succesiunea evenimentului există și alte contradicții semnificative. Astfel, atât persoana vătămată, cât și martorul au declarat în fața anchetatorilor că, după ce altercația a luat sfârșit, inculpatul A. T. le-a adus o cană cu apă spunându-le să se spele, după care cei doi au fost transportați de A. I. I. cu mașina personală și lăsați în fața bisericii din Făurei, de unde persoana vătămată și martorul au plecat pe jos până acasă. Cu toate astea, în fața judecătorului, martorul a revenit, susținând că A. I. I. și nu A. T., le-a adus apă. Întrebat fiind de ce în cursul urmăririi penale martorul a declarat că celălalt inculpat a adus apă, acesta nu a putut furniza o explicație rezonabilă, arătând că toate aceste contradicții se datorează rapidității evenimentului și învălmășelii în care s-au dat cele două declarații. Însă instanța a constatat că primele declarații ale persoanei vătămate și martorului s-au dat la mai multe zile după eveniment (19.12.2012, respectiv, 16.12.2012), ambii declarând același lucru. A mai susținut martorul A. I. că, inculpatul A. I. I. i-a transportat pe ambii până acasă la persoana vătămată (și, deci, nu până la biserica din Făurei, de unde cei doi ar fi plecat pe jos până acasă). Mai mult decât atât, inculpatul ar fi intrat și el în casa la V. I., unde se afla și mama acestuia. Însă nici o probă nu a fost administrată în cursul urmăririi penale cu privire la acest aspect, din declarațiile date de persoana vătămată și martor în fața anchetatorilor, declarații sumare, instanța putând reține cel mult că persoana vătămată a fost însoțită de martor până la domiciliul celei dintâi, martorul rămânând mai mult timp, până cel puțin în jurul orei 23.00. Această susținere este însă contrazisă de martora A. Elenuța, conform declarațiilor acesteia, persoana vătămată a venit la domiciliu însoțită doar de martorul A. I., nu și de inculpatul A. I. I.. De asemenea, între această declarație și cele date în cursul urmăririi penale există și alte contradicții importante, cum ar fi ora evenimentului, ora când s-ar fi sunat la serviciul de urgență 112, cine ar fi sunat, cine ar fi povestit mamei persoanei vătămate cele întâmplate, etc.
Instanța nu poate trece cu vederea declarațiile celorlalți martori audiați în cursul judecății. Astfel, martorul C. V. (care se afla acasă la inculpatul A. I. I. în seara când ar fi avut loc incidentul), a relatat că, într-o toamnă (noiembrie, decembrie), probabil toamna trecută, lucrând aproximativ o săptămână la A. I. I., într-o zi, în jurul orei 5 după-amiaza, a asistat la o ceartă între persoana vătămată și martor, în legătură cu niște bani pe care i-ar fi plătit celor doi A. I. I.. Ulterior, inculpatul a plecat cu tatăl său să cumpere pâine și țigări, probabil cu mașina (martorul nu a văzut dacă cei doi au plecat pe jos sau cu mașina), întorcându-se după vreun sfert de oră. Martorul nu a auzit ca inculpatul să se fi certat sau bătut cu cineva în seara respectivă, relatând că a mai stat cu el în cameră, dar a mai și ieșit. De altfel, inculpatul A. I. I. a relatat că cei doi obișnuiau să se mai certe de la bani.
Martorul A. I. (tatăl inculpatului) a relatat că, era de față când inculpatul le-a plătit celor doi contravaloarea muncii prestate în acea zi, iar aceștia au început să se certe prin curte, apoi au plecat. Ulterior, el și fiul său au plecat la un magazin din apropiere, unde au făcut niște cumpărături iar la întoarcere, persoana vătămată și martorul au început să-i înjure. Martorul și inculpatul au urcat în mașină și s-au întors acasă, parcând mașina în curte, ca de obicei, nu în drum sau pe pod, cum a susținut A. I.. Martorul nu are cunoștință ca inculpatul să mai fi ieșit în acea seară.
Martorul I. I. a confirmat susținerile martorului A. I., în sensul că, într-o seară de toamnă, probabil toamna trecută, în jurul oeri 19.00-19.50 (martorul nu și-a putut aminti cu exactitate), în vreme ce se afla în curte, în apropierea magazinului ,,M.’’ care are și bar, l-a văzut pe A. I. I., împreună cu tatăl său, în timp ce ieșeau din magazin și a auzit cum V. și vărul său, care erau sub influența alcoolului, i-au înjurat pe cei doi. Inculpatul și tatăl său nu au spus nimic, s-au urcat în mașină și au plecat. Martorul nu a văzut ca între aceștia să fi avut loc vreo altercație fizică, auzind din .-au certat. Persoana vătămată și martorul A. I., au susținut, de asemenea, că în seara respectivă consumaseră alcool.
Instanța a constatat că și între declarațiile date de inculpați în cele două etape procesuale există contradicții, însă acestea, în contextul inadvertențelor esențiale din declarațiile persoanei vătămate și ale martorului, nu sunt suficiente pentru a înlătura prezumția de nevinovăție a lor. Dimpotrivă, conform declarațiilor inculpatului A. T., în seara respectivă, el ar fi fost agresat de persoana vătămată și de martor.
Potrivit art. 103 alin. 1, 2 Cod procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege si sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Evaluând probele administrate în cele două etape ale procesului penal, instanța a apreciat că acestea conturează o situație de fapt neclară, existând inadvertențe și contradicții serioase care nu au putut fi elucidate pentru a se stabili vinovăția inculpaților.
S-a constatat că singurul presupus martor ocular audiat, a furnizat aspecte semnificativ diferite, declarațiile sale fiind oscilante cu privire la împrejurări esențiale ale cauzei. Astfel, instanța nu a putut acorda credibilitate acestora, în condițiile în care ele sunt contradictorii atât între ele, cât și prin raportare la declarațiile persoanei vătămate și ale martorei A. Elenuța.
În privința declarației date în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, instanța a reținut că martorul a manifestat o poziție oscilantă chiar în cursul aceleiași depoziții, aceasta fiind infirmată de declarația martorei A. Elenuța, care, fără a percepe prin propriile simțuri cele petrecute, a constatat personal că persoana vătămată s-a întors acasă doar împreună cu martorul A. I., nu și cu inculpatul A. I. I. și înlăturând contribuția inculpatului A. I. I., cu privire la care, într-un final, martorul a formulat doar o presupunere.
Pe de altă parte, instanța nu a putut acorda credibilitate declarațiilor date de martor în fața anchetatorilor, în condițiile în care acestea (identice și vagi în privința conținutului), prezintă o succesiune a etapelor evenimentului semnificativ diferită de varianta furnizată de persoana vătămată, persoană vătămată care nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru audiere. Mai ales în aceste condiții, instanța nu a putut ignora că singurul presupus martor ocular, afirmă că ar fi fost agresat de aceleași persoane în aceeași împrejurare, suferind de asemenea vătămări, aflându-se în relație de dușmănie cu inculpatul A. T..
Instanța a înlăturat astfel declarațiile martorului A. I. și, dat fiind importanța aspectelor cu privire la care există contradicții, această înlăturare nu poate avea loc decât în integralitatea ei.
Pe de altă parte, fără a contesta existența unui eveniment în urma căruia persoana vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare a avut nevoie de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, declarațiile, de asemenea cu conținut identic și vagi, ale acesteia nu sunt susținute de alte probe, neavând un caracter cert și indubitabil pentru ca instanța să poată concluziona că inculpații sunt autorii infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată.
Astfel, a concluzionat că la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe baza de probe sigure, certe și nu pe probabilități, oricât de ridicate ar fi acestea. Întrucât probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incorecte, lăsând loc unei incertitudini cu privire la vinovăția inculpaților, se impune a se da eficiență principiului potrivit căruia orice îndoială este interpretată în favoarea inculpatului („in dubio pro reo”).
Pe cale de consecință, față de imposibilitatea stabilirii neechivoce a situației de fapt și a identității persoanei/persoanelor vinovate de comiterea infracțiunii, instanța, în temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, i-a achitat pe inculpații A. I. I. și A. T. trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, a respins acțiunea civilă formulată în procesul penal de S. Județean de Ambulanță N..
A luat act că persoana vătămată V. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Bacău, motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel încât nu vor mai fi reluate ci numai analizate.
La termenul din 03.11.2015 a fost audiat martorul A. Elenuța.
La acest termen s-a constatat imposibilitatea audierii martorului A. I. și a persoanei vătămate V. I..
Analizând sentința penală apelată, în raport de motive invocate cât și din oficiu, Curtea remarcă că Judecătoria Piatra N. a procedat la o evaluare eronată a probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând în mod netemeinic achitarea inculpaților A. I. I. și A. T. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 cp.
Sub aspectul legăturii probelor cu obiectul probațiunii(faptele sau împrejurările care au relevanță asupra fondului unei cauze penale),probele pot fi directe și indirecte.
Dacă probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăția sau nevinovăția inculpatului,ele conținând informații care pun în lumina fără ajutorul altor probe aspectele legate de rezolvarea problemelor esențiale în cauza penală, probele indirecte nu furnizează informații care pot dovedi în mod direct vinovăția sau nevinovăția inculpatului,însă aceste probe pot conduce la stabilirea adevărului în măsura în care se coroborează cu conținutul altor probe directe sau indirecte.
Examinând lucrările dosarului de față, Curtea constată că probele administrate în cauză prin conținutul lor informativ permit formularea unor deducții logice din care se poate se poate stabili fără echivoc existența faptei de vătămare corporală și vinovăția inculpaților față de această infracțiune.
Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la speța de față, Curtea, în baza caracterului devolutiv al apelului penal va proceda în continuare la o nouă analiză a probelor care vor servi ca temei pentru soluționarea prezentei cauze penale.
Instanța de apel reține ca deosebit de relevante la stabilirea adevărului declarațiile persoanei vătămate V. I. (filele 10-13 dosar urmărire penală); Certificat medico-legal nr. A2/1344 din 17.12.2012 eliberat de S. Județean de Medicină Legală N. (fila 14 dosar urmărire penală); declarația martorului A. I. (filele 15-18 dosar urmărire penală și fila 126 dosar fond); declarația martorului A. Elenuța (filele 19-20 dosar urmărire penală, fila 129 dosar fond și fila 42 dosar apel); coroborate parțial cu declarațiile inculpaților A. I. I. și A. T..
Examinând elementele de fapt ale acestor probe se poate reține că la data 07.12.2012 inculpații A. I. I. și A. T. au lovit persoana vătămată V. I., cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Indiferent de ordinea de desfășurare a evenimentelor relatate de persoana vătămată și martorul A. I., cel din urmă a confirmat că persoana vătămată a fost lovită de ambii inculpați.
În declarația dată în faza de urmărire penală, martorul a arătat că ambii inculpați au lovit persoana vătămată cu pumnii și picioarele. În declarația dată în faza cercetării judecătorești, martorul a arătat că inculpatul A. T. a lovit partea vătămată, inculpatul A. I. I. avea o bâtă cu care l-a lovit întâi pe el, după care a lovit persoana vătămată, a văzut când a lovit persoana vătămată.
Declarațiile martorului au fost confirmate de martorul A. Elenuța, mama inculpatului, care a arătat că acesta a venit la domiciliul său însoțindu-l pe fiul său, spunându-i că acesta a fost lovit de ambii inculpați, inculpatul A. I. l-a lovit cu o bâtă pe care o avea asupra sa, iar inculpatul A. T. l-a lovit cu picioarele.
Persoana vătămată a arătat că inculpatul A. T. l-a lovit pe martorul A. I., după care l-a lovit și pe el până când și-a pierdut cunoștința, inculpatul A. I. I. fiind și el prezent la fața locului având asupra sa o bâtă.
Certificatul medico-legal nr. A2/1344 din 17.12.2012 emis de S. județean de Medicină Legală N. a confirmat, de asemenea, că persoana vătămată a suferit multiple leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, ce s-au putut produce la data săvârșirii faptelor, respectiv 07.12.2012.
Deși inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, au confirmat existența unui conflict cu persoana vătămată și martorul ocular.
Curtea apreciază că nu are nici o relevanță că declarațiile date de persoana vătămată și martorul A. I. au fost consemnate de lucrătorul de poliție și doar semnate de aceștia, în condițiile în care nu s-a făcut nici o dovadă că aceste declarații nu ar corespunde adevărului
Legea nu face nici o distincție, în ceea ce privește valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate.
Este adevărat că principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată posibilitatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanței de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Tot atât de adevărat este însă că, în cauză, în cadrul operațiunii de sinteză a probelor, instanța de fond trebuia să aprecieze care dintre declarațiile date de martorul A. I. reflectă adevărul, și anume cele făcute în cursul anului 2012 - într-un moment foarte apropiat de producerea faptelor și în care a relatat că ambii inculpați au lovit persoana vătămată - ori cele date după scurgerea unui interval de timp de 2 ani și în care după ce a confirmat cele declarate inițial, a arătat că nu a văzut ca inculpatul A. I. I. să fi lovit persoana vătămată. În timp ce credibilitatea depozițiilor inițiale nu poate fi contestată, declarațiile date ulterior apar ca fiind alterate de trecerea unei perioade mari de timp.
Față de toate aspectele evidențiate mai sus, întrucât în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorului, instanța de apel are temeiuri suficiente să considere - constatând că declarațiile martorului sunt contradictorii – că declarațiile incriminatorii la adresa inculpatului A. I. I. sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză și să le înlăture motivat pe celelalte.
În dezacord cu instanța de fond, curtea apreciază că declarațiile martorului A. I. sunt suficient de convingătoare astfel încât să răstoarne prezumția de nevinovăție, în condițiile în care declarația acestuia a fost în linii mari aceeași pe întreg parcursul procesului penal, coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
Existența unor neconcordanțe nu se referă la împrejurări de fapt esențiale ale cauzei și sunt explicabile prin faptul că aceste declarații au fost date la intervale mari de timp, astfel că este firesc să existe unele diferențe între declarațiile date, diferențe care nu sunt de natură să ducă la înlăturarea acestora.
Curtea apreciază că existența unor contradicții între declarațiile inculpaților nu sunt de natură a crea un dubiu cu privire la vinovăția acestora, ci dimpotrivă constituie un fapt probatoriu care conduce în mod complet la stabilirea vinovăției acestora.
De asemenea, curtea nu poate da eficiență martorilor propuși de inculpat, în condițiile în care aceștia nu au avut cunoștință de faptele deduse judecății, depozițiile lor vizând aspecte constatate anterior incidentului.
Așa fiind, Curtea constată că întregul material probator administrat pe parcursul procesului penal, dovedește dincolo de orice îndoială existența faptelor și vinovăția inculpaților față de acestea.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța de apel constată că nu este în prezența situației descrise de art. 5 Cod penal și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzațiile formulate față de inculpați instanța de apel urmează să analizeze:
- influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;
- consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării apelului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze în primul rând consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu si sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptelor în urma intrării în vigoare a legii noi.
Curtea notează căstabilirea legii penale mai favorabile în speța de față se face în raport de sancțiune, instituțiile relative la individualizarea executării pedepsei prevăzute de cele două legi succesive, precum și decizia nr._.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a stabilit aplicarea globală a legii penale mai favorabile și nu combinarea prevederilor din legi succesive.
Limitele de pedeapsă cu închisoarea pentru infracțiunea de vătămare corporală nu s-au modificat, astfel încât, aplicarea globală a vechiului cod este mai favorabilă pentru inculpați în ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de noul cod, conțin obligații și măsuri mai severe decât suspendarea condiționată și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de vechiul cod penal.
Astfel, în drept, fapta inculpaților, constând în aceea la data 07.12.2012 inculpații A. I. I. și A. T. au lovit persoana vătămată V. I., cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală.
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților Curtea va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite (relațiile sociale referitoare la integritatea corporală și sănătatea persoanei), împrejurările săvârșirii faptei, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, câte o pedeapsă de 6 luni închisoare fiind apreciate ca suficiente pentru se asigura reeducarea acestora.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Curtea reține că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepselor principale.
Curtea apreciază că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal poate fi atins și fără executarea acesteia, având în vedere că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 Cod penal și că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment pentru inculpați și chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârși infracțiuni, astfel încât va dispune suspendarea condiționată pe o durată de 2 ani și 6 luni și va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Va face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei Curtea reține că în baza art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, art. 1357, art. 1381 cod civil va obliga în solidar inculpații A. I. I. și A. T. să achite despăgubiri civile către furnizorii de servicii medicale, după cum urmează: 2082,45 lei către S. C. Județean de Urgențe „Sfântul S.” Iași și 1573,60 lei către S. de Ambulanță N..
Va lua act că persoana vătămată V. I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpații A. I. I. și A. T. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 400 de lei fiecare.
Având în vedere aceste motive, Curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., va desființa în parte sentința apelată, va reține cauza spre rejudecare și, în fond va dispune în sensul celor menționate mai sus.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate
În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. împotriva sentinței penale nr. 102/20.02.2015 pronunțată de Judecătoria Piatra Neam în dosarul_ .
Desființează în totalitate sentința apelată, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
În baza art. 181 alin. 1 cp condamnă inculpatul A. I. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În baza art. 71 al. 2 vechiul cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b vechiul cp pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.81 vechiul cp dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 vechiul cp.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 vechiul cp a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. 5 vechiul cp pe durata suspendării condiționate suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b vechiul cp.
În baza art. 181 alin. 1 cp condamnă inculpatul A. T. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În baza art. 71 al. 2 vechiul cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b vechiul cp pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.81 vechiul cp dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 vechiul cp.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 vechiul cp a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. 5 vechiul cp pe durata suspendării condiționate suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b vechiul cp.
În baza art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, art. 1357, art. 1381 Cod Civil obligă în solidar inculpații A. I. I. și A. T. să achite despăgubiri civile către furnizorii de servicii medicale, după cum urmează: 2082,45 lei către S. C. Județean de Urgențe „ Sfântul S.” Iași și 1573,60 lei către S. de Ambulanță N..
Ia act că persoana vătămată V. I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 274 alin 2 C.pr.pen. obligă inculpații A. I. I. și A. T. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 400 de lei fiecare.
În baza art. 275 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. N. C. A. B.
GREFIER,
S. N. T.
Red. sent. I. C.
Red. dec. I.N.C. – 14.01.2016
Tehnored. S.N.T. – 3 ex.
14.01.2016
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... | Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 1308/2015.... → |
|---|
