Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 86/2015. Curtea de Apel BACĂU

Sentința nr. 86/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 86

Ședința publică de la 25 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. A.

GREFIER: E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin procuror: C. B.

Pe rol fiind judecarea cererii de recunoaștere a sentinței penale nr. 12-202242MED-HEGG din 25.04.2013, definitivă la data de 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul Districtual din Heggen și Froland, Norvegia, privind persoana transferabilă L. A. C..

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiilor art. 369 al.1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av.Consurache R. – apărător desemnat din oficiu pentru persoana transferabilă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, fără citarea părții.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii și recunoașterea sentinței penale prin care persoana transferabilă a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare.

Av.C. R. – având cuvântul pentru persoana transferabilă – arată că nu a sesizat niciun incident pentru a nu recunoscută sentința penală străină, însă solicită a se avea în vedere declarația persoanei transferabile, din care rezultă că nu dorește să execute pedeapsa în România.

CURTEA

- deliberând –

Prin referatul cu nr. 1488/II/5/2015 din 19.06.2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău înregistrată la această instanță cu nr._ a fost trimisă spre competentă soluționare cererea formulată de autoritățile judiciare norvegiene prin care s-a solicitat cererea de recunoaștere a sentinței penale nr. 12-202242MED- HEGG din 25.04.2013 definitivă la data 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul Distructual din Heggen și Froland, Norvegia prin care persoana transferabilă L. A. C., fiul lui C. și A.-E., născut la data de 1.07.1985 în mun R., jud.N., cu domiciliu în sat C. V., ., ., CNP_ fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. tentativă de viol prev. de art. 32 al.1 rap. la art. 218 al.1 C.p.român, lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie, prev. de art. 193 cu referire la art. 199 C.p.român și amenințare, prev. de art. 206 C.p. român.

Au fost atașate în traducere legalizată cererea de transfer (certificat) formulată de autoritățile judiciare din Italia, hotărârea de condamnare și traducerea în limba română, opinia condamnatului .

La dosar au fost depuse cazierul judiciar al persoanei condamnate, date referitoare la dosarele în care a fost cercetat în România, fișa de evidență.

Analizând înscrisurile depuse de către parchet, Curtea reține că prin sentința penale nr. 12-202242MED- HEGG din 25.04.2013 definitivă la data 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul Distructual din Heggen și Froland, Norvegia prin care persoana transferabilă L. A. fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. tentativă de viol prev. de art. 32 al.1 rap. la art. 218 al.1 C.p.român, lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie, prev. de art. 193 cu referire la art. 199 C.p.român și amenințare, prev. de art. 206 C.p. român.

În raport de dispozițiile cuprinse în Legea 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru recunoașterea hotărârilor pronunțate de autoritatea judecătorească italiană precum și pentru transferul persoanei condamnate, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 155 ș.u.. din Legea 302/2004.

Potrivit art.155 al.1 din Legea 302/2004 republicată:

Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151.

În cazul de față, hotărârea Tribunalul Distructual din Heggen și Froland- Norvegia este definitivă și executorie, fapta pentru care au fost dispuse condamnările constituie infracțiune și potrivit legii penale române- tentativă de viol prev. de art. 32 al.1 rap. la art. 218 al.1 C.p.român, lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie, prev. de art. 193 cu referire la art. 199 C.p.român și amenințare, prev. de art. 206 C.p.- însă condamnatul nu și-a dat acordul pentru a fi transferat în România. Acest acord nu ar fi fost necesar dacă acesta ar fi locuit pe teritoriul României, însă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că persoana transferabilă locuiește în Norvegia împreună cu cea mai mare parte a familiei din anul 2009, unde are și loc de muncă. În același timp față de acesta nu s-a luat și măsura de siguranță a expulzării ceea ce ar fi permis transferul fără acordul său și fără a avea relevanță țara în care a locuit efectiv.

În consecință, în baza art 154 alin 6 lit c din Legea nr. 302/2004 republicată va respinge cererea de recunoaștere a sentinței penale nr. 12-202242MED- HEGG din 25.04.2013 definitivă la data 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul Distructual din Heggen și Froland, Norvegia prin care persoana transferabilă L. A. C. fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare.

În baza art 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

-HOTĂRĂȘTE –

În baza art 154 alin 6 lit c din Legea nr. 302/2004 republicată respinge cererea de recunoaștere a sentinței penale nr. 12-202242MED- HEGG din 25.04.2013 definitivă la data 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul Distructual din Heggen și Froland, Norvegia prin care persoana transferabilă L. A. C., fiul lui C. și A.-E., născut la data de 1.07.1985 în mun R., jud.N., cu domiciliu în sat C. V., ., ., CNP_ fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. tentativă de viol prev. de art. 32 al.1 rap. la art. 218 al.1 C.p.român, lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie, prev. de art. 193 cu referire la art. 199 C.p.român și amenințare, prev. de art. 206 C.p. român.

În baza art 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru persoana condamnată.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE, Pt. grefier- E. D.-aflată în C.O.

B. A. Semnează P. grefier

Red.s.p. B.A./ 10.07.2015.

Tehnored. L.G. / 10.07.2015.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 86/2015. Curtea de Apel BACĂU