Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 85/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ nr. 85
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A.
GREFIER: E. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin procuror: C. B.
Pe rol fiind judecarea cererea la strămutare a judecării dosarului nr._ al Judecătoriei Piatra N., formulată de petenții B. V. și B. G..
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiilor art. 369 al.1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av.F. R. – apărător ales al petenților, lipsă fiind aceștia.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Av.F. R. depune la dosar înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av.F. R. – având cuvântul în susținerea cererii de strămutare formulată de petenții B. V. și B. G. – susține că sunt îndeplinite cerințele impuse de lege pentru a dispune strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, considerând că se încadrează în temeiurile prevăzute de art.71 C.p.p. referitoare la cazul de strămutare reprezentat de existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței sesizată cu soluționare cauzei a cărei strămutare s-a solicitat poate fi afectată de calitatea petenților. Astfel, în raport cu dispozițiile legale și având în vedere calitatea petenților de judecători la Tribunalul N., precum și aceea de foști judecători la Judecătoria Piatra N., apreciază că temeinicia cererii de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului nr._, în care au calitatea de petenți – persoane vătămate, este pe deplin justificată. Prin urmare, petentul B. V., în concret cu prevederile art.36 alin.2 C.p.p. raportat la art.347, art.204 C.p.p., în calitate de membru al completelor d judecată de la instanța de control judiciar, are competența de a soluționa astfel de cereri. De asemenea, în calitate de președinte de secție penală, sunt incidente și atribuțiile prevăzute de art.26 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, atribuții ce presupun un contact permanent cu judecătorii de la instanțele inferioare, respectiv judecătoriile situate în raza de competență teritorială a Tribunalului N..
De asemenea, în cazul petentei B. G., raportat la prevederile art.95 pct.2 și 3 din Noul codul de procedură civilă și art.2 pct.2 și 3 din vechiul Cod de procedură civilă, membru al completelor de judecată de la Secția 1 civilă a Tribunalului N., are competența de a se pronunța în soluționarea apelurilor și recursurilor îndreptate și împotriva sentințelor pronunțate de magistrații Judecătoriei Piatra – N..
În consecință, în baza art74.al.2 C.p.p., solicită admiterea cererii și a se dispune strămutarea dosarului nr._ al Judecătoriei Piatra N., la oricare dintre judecătoriile situate în raza de competență teritorială a Tribunalului Bacău.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare întrucât nu există indicii că imparțialitatea petenților ar fi afectată în vreun fel.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cererii de strămutare de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 mai.2015, petenții B. V. și B. G., a solicitat strămutarea judecării cauzei penale înregistrate la Judecătoria Moinești sub nr._ .
În motivarea cererii de strămutare s-a arătat că petenții au calitatea de judecători la Tribunalul N., statut profesional care ar putea afecta obiectivitatea judecătorilor de la Judecătoria Piatra N.- instanță de fond situată în raza de competență teritorială a Tribunalului N..
Potrivit art.57 Cod procedură penală au fost solicitate informații de la Tribunalul Bacău.
Din informarea transmisă de Tribunalul Bacău rezultă următoarele:
În dosarul susmenționat, petiționarii B. V. și B. G. au calitatea de petenți.
Aceștia au formulat plângere penală împotriva ordonanței nr. 855/II-2/2014 emisă de procurorul ierarhic și împotriva ordonanței nr. 99/P/2014 din 12.11.2014 a procurorului de caz, de clasare a urmăririi penale dispusă în dosarul penal nr. 99/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N., cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal.
Petenții B. V. și B. G. au sesizat la data de 31.03.2014 Poliția municipiului Piatra N. cu privire la faptul că, în aceeași dată, au constatat că autoturismul lor - marca Skoda cu numărul de înmatriculare_, aflat în parcarea blocului unde domiciliază, prezintă avarii la cablurile și senzorii ce asigură funcționarea sistemului „ABS" ca urmare a unei acțiuni externe.
Plângerea a format obiectul dosarului penal nr. 181 l/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N..
La P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. s-au înregistrat alte trei sesizări asemănătoare - formulate de numiții: M. D. A. - dosar nr. 1874/P/2014, O. E. L. - dosar nr. 2163/P/2014 și V. D. - dosar nr. 2036/P/2014,
Dosarele penale nr. 181 l/P/2014, 1874/P/2014, 2163/P/2014 și 2036/P/2014 au fost preluate de P. de pe lângă Tribunalul N. și reunite sub nr. 99/P/2014.
Prin Ordonanța nr. 99/P/2014 din 12.11.2014, P. de pe lângă Tribunalul N. a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 314 alin. 1 lit. a, art. 315 alin. 1 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, întrucât faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală.
In referatul cu propunerea de clasare a cauzei penale întocmit de organul de cercetare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. N. s-a reținut că avariile provocate autoturismelor proprietatea persoanelor vătămate - între care se regăsesc și petiționarii B. V. și B. G., au fost cauzate de o acțiune animală și s-a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale nu există.
Prin ordonanța nr. 855/II-2/2014 din 30.12.2014 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul N. s-a respins, ca nefondată, plângerea petentilor B. V. și B. G. formulată împotriva Ordonanței nr. 99/P/2014 din 12.11.2014, reținându-se că toate activitățile de urmărire penală s-au făcut direct de procuror sau supravegherea acestuia, nefiind încălcate prevederile legale care reglementează activitatea de supraveghere a cercetărilor, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților, că s-au administrat probele necesare, iar interpretarea acestora este corespunzătoare unui raționament juridic ce a condus obiectiv la soluția adoptată.
Împotriva celor două ordonanțe, petenții B. V. și B. G. au formulat plângere, înregistrată la Judecătoria Piatra N. sub nr._ din 27.01.2015, fiind fixat completul de judecată prin repartizare aleatorie la aceeași dată.
S-au efectuat activitățile specifice procedurii de cameră preliminară, s-a fixat termenul de soluționare la data de 20.03.2015, au fost atașate dosarele de urmărire penală, s-au înștiințat părțile cu privire la termen și la drepturile procesuale, dar la termenul fixat judecătorul de cameră preliminară a încuviințat cererea petentilor, acordând un nou termen la data de 15.05.2015, în vederea angajării unui apărător.
La termenul de judecată din data de 15.05.2015, avocatul ales al petentilor a solicitat amânarea cauzei, motivat de faptul că aceștia au înțeles să formuleze cerere de strămutare, prin care au invocat, în esență, că se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 71 Cod procedură penală, întrucât, din cauza calității de judecători pe care o au, există riscul inducerii suspiciunii rezonabile asupra imparțialității judecătorului de cameră preliminară învestit să soluționeze plângerea împotriva ordonanței de clasare.
într-adevăr, petentul B. V. este judecător la Tribunalul N., fiind președinte al Secției penale, iar petenta B. G. este judecător în cadrul Secției I civilă a Tribunalului N. și îndeplinește și funcția președinte al Asociației Magistraților din România.
In exercitarea atribuțiilor profesionale, de judecători în cadrul unei instanțe ierarhic superioare Judecătoriei Piatra N., este posibil ca petenții să fie învestiți aleatoriu cu examinarea unor căi de atac promovate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de judecătorul de cameră preliminară desemnat să soluționeze plângerea dedusă judecății de către aceștia.
Apreciem că argumentele exprimate de petiționari pot constitui temei de strămutare în condițiile prevăzute de art. 71 Cod procedură penală.
Au fost aduse la îndeplinire prevederile art. 73 alin. 2 Cod procedură penală.
Dosarul nr._ are termen de judecată la data de 25.06.2015 complet JCP 4.
Curtea examinând lucrările dosarului constată că cererea de strămutare este fondată, pentru considerentele care vor fi prezentate.
Potrivit art. 71 C.p.p. Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.
În cauză, sunt îndeplinite condițiile art.71 Cod procedură penală, aspectele invocate de petenți circumscriindu-se situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.
La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte care se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Curtea constată că susținerile petenților în sensul că imparțialitatea și obiectivitatea magistraților de la Judecătoria Piatra N. ar putea fi afectată ca urmare al statutului profesional al acestora de magistrați la Tribunalul N., care ar putea crea aparența că ar putea să profite de funcțiile lor, constituie un motiv rezonabil de suspiciune cu privire la posibila părtinire a instanței învestită cu judecarea cauzei penale în care petenții au calitatea de parte.
Pentru aceste considerente, va admite cererea de strămutare a cauzei formulată în cauză și va dispune strămutarea cauzei de la Judecătoria Piatra N. la o instanță de același grad din circumscripția Curții de Apel Bacău, respectiv Judecătoria P. T..
Văzând dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ș T E
Admite cererea de strămutare a cauzei înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Piatra N., formulată de petenții B. V. și B. G..
În baza art. 74 al.2 C.p.p. dispune strămutarea judecării cauzei la Judecătoria P. T..
În baza art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE, Pt.grefier-E. D.-aflată în C.O.
B. A. semnează P. grefier
Red.s.p. B.A./ 10.07.2015.
Tehnored. L.G./ 10.07.2015.
2 ex.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1114/2015. Curtea de... → |
|---|








