Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 405/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 405/2015
Ședința publică din data de: 22 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B.
JUDECĂTOR: I. N. C.
GREFIER: S. N. T.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel B.
Reprezentat prin PROCUROR: P. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA PIATRA N., inculpatul V. I. E. și persoanele vătămate N. P., N. P. A., N. R. I., N. P., B. M., B. I., B. N., B. M., împotriva sentinței penale nr. 23 din 16.01.2015, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc la data de 07.04.2015, fiind consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Se declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 23 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnarea inculpatului V. I. E., fiul lui G. și L., născut la data de 17.01.1992, în Piatra N., CNP_, dom. în Zănești, ., la o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă de 1 an (un an) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 334 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an (un an), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 6 luni (doi ani și șase luni), pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 196 alin. 1, 4 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 6 luni (șase luni), pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 338 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 6 luni (doi ani și șase luni), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare.
S-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost comise în concurs de infracțiuni și în temeiul art. 38 alin. 1, 2 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, 1 an închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 334 alin. 1, 2 Cod penal, 2 ani șase luni aplicată pentru fapta prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal, 6 luni închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 196 alin. 1, 4 Cod penal, 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 338 alin. 1, 2 Cod penal și s-a aplicat pedeapsa mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an și 8 luni (un an și opt luni), inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 2 luni (patru ani și două luni).
În temeiul 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, de la data de 27.09.2014 la zi.
În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 202, 206, 207 alin. 3-5 și 223 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului V. I. E..
În temeiul art. 397 Cod procedură penală s-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales, dl. av. R. D..
În temeiul art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat 1000 lei, în faza urmăririi penale, respectiv, 300 lei în faza judecății.
Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond a avut in vedere următoarea situație de fapt:
Din probele administrate în faza de urmărire penală, și anume, procesul verbal de cercetare la fața locului, adresele Serviciului Rutier_ și_ din 27.09.2014, declarațiile martorilor Hriscuț M., R. B. G., Romascanu D. A. S., Romascanu D. A. M., proces verbal de vizionare camere de supraveghere, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. A12/1610 din 27.09.2014, raport de expertiză medico-legală nr. A1/323 din 27.09.2014 și declarațiile inculpatului, probe necontestate de inculpat în faza judecății când acesta a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate, doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:
În seara de 26.09.2014, în jurul orei 21.00, inculpatul V. E. I. s-a deplasat la barul «La rapidu» din centru loc. Zănești, cu autovehiculul Ford Escort proprietate personală cu . WFOAXXGCASP23063, având montată o plăcuță cu numărul de înmatriculare_ . Aici s-a întâlnit cu martorii Hriscut M. si R. B. G., cei trei consumând împreună băuturi alcoolice. În jurul orei 22.30 cei trei au decis să se deplaseze in R. pentru a mânca la un restaurant din localitate. Întrucât localul era închis, au decis sa meargă in Piatra N. să mănânce, sens în care s-au oprit la stația de alimentare carburanți Helios din R. unde au alimentat autoturismul cu combustibil in valoare de 20 de lei. Momentul alimentării a fost surprins de camerele de supraveghere ale stației, la dosarul de urmărire penală fiind anexate Cd-urile relevante, precum și fotografii-f.101-107.
Audiat în cauză, martorul B. L. a declarat că în data de 26.09.2014, în jurul orei 22.50, în vreme ce era de serviciu la stația Peco R., a intrat în stația Peco autoturismul Ford Escort cu nr. de înmatriculare_ . Conducătorul auto a coborât și a alimentat singur cu motorină în valoare de 20 de lei, însă în momentul în care acesta a vrut să plătească, a scăpat jos banii și actele mașinii din cauza stării vădite de ebrietate în care se afla. Ulterior, acesta a urcat la volanul autovehiculului după care a întors plecând spre Piatra N..
După ce a alimentat autovehiculul, inculpatul V. I. E. s-a urcat la volanul acestuia, fiind însoțit de martorii Hriscut M., pe bancheta din spate, și respectiv, R. B. G., pe scaunul dreapta fata.
În jurul orei 23.00, inculpatul V. I. E. conducea autoturismul Ford Escort cu . WFOAXXGCASP23063, pe DN 15 pe raza localității D. Roșie, jud. N., din direcția B. spre Piatra N., circulând pe banda de lângă axul drumului cu o viteza de aproximativ 80-90 km/h conform declarației inculpatului, iar conform declarațiilor martorilor aflați în mașină cu aproximativ 100 km/h. Pe aceeași bandă, în fața sa, circula autoturismul Nissan Primera cu nr. de înmatriculare_, condus de C. P. C.. În acest din urmă autoturism se mai aflau N. P. pe locul dreapta față, N. P., pe locul dreapta spate și N. P. A. pe locul stânga spate.
Din cauza nepăstrării distantei regulamentare, a vitezei excesive și pe fondul consumului de alcool, inculpatul V. I. E. a intrat cu fața autoturismului Ford Escort in spatele autoturismului Nissan Primera, proiectându-l pe celalalt sens de mers într-un stâlp de electricitate situat pe acostamentul drumului național. În urma impactului a rezultat decesul numitei N. P. și vătămarea corporală a numiților N. P. A. si N. P..
Autoturismul Ford Escort a rămas poziționat pe lățimea sensului de mers B. - Piatra N.. Imediat după accident, martorii Hriscut M. si R. B. G. au părăsit autoturismul deplasându-se pe jos spre Piatra N., după care au urmat un traseu secundar paralel cu DN 15 pentru a se întoarce spre R.. Ulterior aceștia au luat un autoturism de ocazie spre domiciliu.
Inculpatul V. I. E. a coborât din autoturism, s-a deplasat la autoturismul Nissan și constatând urmările accidentului a exclamat în fața martorului Ramascanu D. A. S. și a ocupanților autoturismului Nissan “vai, ce-am făcut!”. La indicațiile martorului Ramascanu D. A. S., inculpatul s-a deplasat la autoturismul Ford Escort pentru a lua un triunghi reflectorizant. Ulterior, motivând prin reacția nervoasa a numitului N. P. care a afirmat « Ce-ai făcut nenorocitule, mi-ai distrus familia », inculpatul V. I. E. a părăsit locul accidentului deplasându-se pe jos pe marginea drumului național spre R., aspect confirmat prin declarația martorului. Inculpatul a fost identificat de organele de politie la aproximativ 100 de metri de pensiunea Balcost din .. N., la o distanță de aproximativ 700-800 de metri de locul accidentului, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 26.09.2014, ora 23.50 (f.55 d.u.p.).
După identificare, inculpatului V. I. E. i s-a solicitat sa fie testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,14 mg/l in aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean N. unde i s-au recoltat 2 probe de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. Din buletinul de analiza toxicologică alcoolemie A12/1610 din 27.09.2014 a rezultat ca inculpatul V. I. E. avea o alcoolemie în sânge de 2,10 g‰ la ora 1.00, respectiv 1,95 g‰ la ora 2.00.
Din raportul de constatare medico-legala necropsie nr. A3/293 din 02.10.2014 a rezultat că moartea numitei N. P. a fost violentă. Ea s-a datorat unui politraumatism cu șoc traumatic si hemoragic consecutiv. Leziunile constatate s-au putut produce cel mai probabil prin comprimare și proiectare in condițiile unui accident rutier si au legătură directă si necondiționată de cauzalitate cu decesul. Sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool etilic.
Din raportul de expertiza medico-legala nr. A1/344/15.10.2014 8fila 90) a rezultat ca in urma accidentului numita N. P. A. a suferit leziuni ce necesita 70-80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Din raportul de expertiza medico-legala nr. A1/323/27.09.2014 (fila 86) a rezultat ca in urma accidentului numitul N. P. a suferit leziuni ce necesită 7-8 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Totodată cei doi au formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 1, 3, 4 Cod penal.
După producerea evenimentului, conducătorul auto C. P. C. a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ. Ulterior a fost condus la Spitalul Județean N. unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.A12/1609/ din 27.09.2014 alcoolemia a fost de 0,00 ‰.
Cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constatat că . șasiu a autoturismului condus de inculpat nu corespunde cu cea înscrisă in certificatul de înmatriculare găsit asupra inculpatului. De asemenea, în autoturism au mai fost identificate actele de proveniență ale autoturismului emise de autoritățile din Austria, . șasiu fiind identica cu cea menționată in aceste documente.
Ca urmare a verificărilor efectuate a rezultat ca numerele de înmatriculare_ găsite pe autoturism la cercetarea la fata locului au aparținut unui alt autoturism, proprietate a numitului A. C. din ., iar autoturismul nu figurează in baza de date ca fiind furat. Din verificări a rezultat ca autoturismul a fost vândut succesiv fără întocmirea unor forme legale, ultimele date fiind că acesta ajunsese in loc. Târgu N..
Fiind audiat cu privire la proveniența autoturismului Ford Escort, inculpatul V. I. E. a declarat ca a făcut obiectul unui schimb efectuat cu o persoana din R., identificat ulterior ca fiind S. F.. Astfel, inculpatul a găsit anunțul de vânzare al autoturismului Ford Escort pe internet si i-a propus vânzătorului S. F. sa facă un schimb cu un autovehicul Opel Omega înmatriculat in Franța. Inculpatul susține ca autoturismul avea aplicate numerele_ pe autoturism, dar ca și s-a adus la cunoștință de către S. F. faptul ca mașina nu este înmatriculată si nu poate circula cu aceasta decât după o eventuală înmatriculare.
Din declarația martorului S. F., rezultă că în septembrie 2014 acesta a fost contactat telefonic în urma unui anunț dat pe site-ul ,,tocmai.ro” cu privire la vânzarea unei mașini. Martorul avea un autovehicul Ford Escort argintiu din 1995, cu care nu mai circulase de 3 ani întrucât acesta nu era înmatriculat( autovehiculul avusese în 3 rânduri numere provizorii, însă martorul nu l-a înmatriculat apreciind prea mare contravaloarea). Martorul a susținut că i-a adus la cunoștință inculpatului această situație, arătând că au decis să facă un schimb de mașini (inculpatul i-a dat în schimb un autovehicul Opel Omega înmatriculat în Franța), iar inculpatul a venit după mașină seara, întrucât aceasta nu era înmatriculată. Martorul a mai precizat că i-a înmânat inculpatului și actele privind proveniența austriacă a mașinii, dar nu i-a înmânat vreun certificat de înmatriculare românesc și nici numere de înmatriculare românești, inculpatul plecând de la domiciliul martorului cu autovehiculul neînmatriculat, pe propria răspundere.
Avariile constatate cu ocazia cercetării la fața locului, urmele identificate și declarațiile martorilor confirma mecanismul de producerii accidentului, respectiv coliziunea fata a autoturismului Ford Escort cu spatele autovehiculului Nissan pe banda de langa axul drumului in sensul de mers B. - Piatra N..
Concluziile desprinse din probele administrate în cauză sunt concordante cu declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale și cu declarația dată în ședința publică din 14.01.2015, prin care acesta a recunoscut că a săvârșit faptele astfel cum acestea au fost reținute de organul de urmărire penală, arătând că nu contestă cele reținute în rechizitoriu și nici probele administrate în cursul urmăririi penale.
Astfel fiind, instanța a concluzionat că se poate proceda la soluționarea laturii penale a cauzei cu aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, întrucât din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele expuse în paragrafele anterioare există, constituie infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, au fost săvârșite de inculpat cu vinovăție și există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite aplicarea unei pedepse.
Instanța a reținut astfel că faptele comise de inculpat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 și 2, art. 336 alin. 1, art. 338 alin. 1, art. 192 alin. 1 și 2, art. 196 alin. 1 și 4 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Cod penal.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței și nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, fapt ce a atras consecințele prevăzute de art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind reducerea obligatorie a limitelor de pedeapsă.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de dispozițiile art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite (respectiv împrejurarea că inculpatul, care circula cu un autovehicul cu număr de înmatriculare fals, a comis faptele sub influența alcoolului, faptă care, față de starea de fapt reținută, prin ea înseși constituie o infracțiune distinctă. Se știe că influența alcoolului diminuează capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi, scăzând concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor. De asemenea, conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, aspect despre care conducătorul auto are cunoștință, face ca acesta să se poată sustrage mai ușor în situația comiterii unui eveniment rutier); starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (starea de pericol s-a creat la momentul în care conduita inculpatului a realizat elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal, art. 334 alin. 1, 2 Cod penal și art. 338 alin. 1 Cod penal, având în vedere că acestea sunt infracțiuni de pericol care pentru incriminare nu au nevoie de producerea unui rezultat palpabil); natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii( prin faptele comise de inculpat s-a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic și mai mult decât atât, conducerea pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică în sânge mai mare decât limita legală, faptă ce prin ea însăși constituie o infracțiune, a cauzat decesul unei persoane și vătămarea din culpă a altor doi participanți la trafic); motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor (inculpatul nu a mai suferit condamnări penale, însă asemenea fapte precum cele comise de inculpat sunt foarte frecvente), conduita după săvârșirea infracțiunilor (se are în vedere că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal) și în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor și a solicitat judecarea conform procedurii simplificate), precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului care are vârsta de 23 de ani, fiind necăsătorit, studii medii, muncitor la S.C. Pro Practik S.R.L.A. Piatra N..
În consecință, instanța, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul V. I. E., fiul lui G. și L., născut la data de 17.01.1992, în Piatra N., CNP_0, dom. în Zănești, ., la o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă de 1 an (un an) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 334 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an (un an), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 6 luni (doi ani și șase luni), pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 196 alin. 1, 4 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 6 luni (șase luni), pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 338 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 6 luni (doi ani și șase luni), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare.
S-a apreciat astfel că pedepsele de 1 an închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, 1 an închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 334 alin. 1, 2 Cod penal, 2 ani șase luni aplicată pentru fapta prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal, 6 luni închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 196 alin. 1, 4 Cod penal, 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 338 alin. 1, 2 Cod penal, situate între minimul special și maximul special prevăzute de legiuitor, reduse conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, sunt proporționale cu gravitatea infracțiunilor săvârșite și just individualizate în raport cu toate circumstanțele cauzei, ținând cont de asemenea că instanța nu poate identifica și reține alte circumstanțe atenuante sau agravante în cauză. Aplicarea acestor pedepse a fost considerată de instanță necesară în vederea reeducării inculpatului în sensul adoptării unei atitudini corecte față de ordinea de drept.
Instanța a constatat că cele 5 fapte au fost comise de inculpat anterior ca pentru vreuna dintre ele să fi rămas definitivă vreo hotărâre de condamnare, fapt pentru care sunt aplicabile regulile concursului de infracțiuni.
În consecință, față de prevederile art. 38 alin. 1, 2 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele de 1 an închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, 1 an închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 334 alin. 1, 2 Cod penal, 2 ani șase luni aplicată pentru fapta prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal, 6 luni închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 196 alin. 1, 4 Cod penal, 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru fapta prevăzută de art. 338 alin. 1, 2 Cod penal și s-a aplicat pedeapsa mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an și 8 luni (un an și opt luni), inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 2 luni (patru ani și două luni).
Totodată, văzând că inculpatul a fost trimis în judecată și judecat în stare de arest preventiv, în temeiul 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, de la data de 27.09.2014 la zi.
De asemenea, în temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, la art. 202, 206, 207 alin. 3-5 și 223 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului V. I. E..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că potrivit art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat. S-a reținut că în cauză subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și care impun pe mai departe continuarea privării de libertate a inculpatului. Astfel, temeiul art. 223 alin. 1, 2 Cod procedură penală subzistă, fiind îndeplinite ambele condiții, respectiv, există probe certe că inculpatul este autorul celor cinci fapte, mijloacele de probă administrate în cauză dovedind acest lucru. Pe de altă parte, pentru două dintre infracțiuni, legiuitorul a prevăzut pedepse cuprinse între 2 și 7 ani închisoare. Instanța a apreciat necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pe parcursul procesului penal, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Pentru a aprecia în sensul existenței și la acest moment a pericolului pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere nu doar gravitatea faptelor reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor dar și la rezonanța socială a acestora, faptele presupus a fi comise de inculpat fiind apte să inducă o stare de temere și nesiguranță accentuată în cadrul comunității locale și nu numai, cu atât mai mult cu cât astfel de fapte sunt din ce în ce mai frecvente mai cu seamă în rândul tinerilor, care ignoră cele mai elementare reguli de circulație, punând în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.
De asemenea, în afară de nesiguranța pe care, prin comiterea acestor fapte, inculpatul a creat-o comunității locale, mai trebuie avut în vedere și sentimentul de indignare evidentă pe care membrii acestei comunități o manifestă în mod firesc față de faptele de acest gen. Lăsarea in libertate a inculpatului la acest moment, nu doar ca l-ar putea determina sa adopte o conduita similara, dar ar putea avea drept urmare si încurajarea altor persoane la manifestări antisociale de acest gen, care ar putea fi stimulate în comiterea de fapte similare de atitudinea tolerantă a autorităților.
Instanța a mai constatat, de asemenea, că împrejurările invocate de avocatul ales al inculpatului, referitoare la conduita acestuia pe parcursul procesului penal, vârsta, situația familiala, au fost luate în calcul de instanță la individualizarea judiciară a pedepselor. Însă aceste împrejurări nu sunt de natură să înlăture pericolul social pe care judecarea inculpatului, cu privire la care există probe certe că ar fi comis faptele pentru care a fost judecat în prima instanță, în stare de libertate o constituie pentru ordinea publică. S-a observat că de la data faptelor (26.09.2014) a trecut o perioadă de timp relativ scurtă, și anume, mai puțin de două luni, durată de timp în care rezonanța socială a faptelor presupus a fi comise de inculpat nu s-a atenuat semnificativ. De asemenea, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 399 alin. 6 Cod procedură penală.
Astfel, punând în balanță două tipuri de interese contrare, pe de o parte, interesul privat al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, pe de altă parte, interesul public de înlăturare a pericolului pe care judecarea în libertate a inculpatului o reprezintă pentru ordinea publică, de înlăturare a stării de temere, indignare și nesiguranță create în rândul cetățenilor, de restabilire a ordinii publice care, în speță s-ar traduce prin asigurarea siguranței tuturor participanților la trafic, instanța apreciază că interesul public prevalează și impune, așadar, privarea în continuare a inculpatului de libertate pe parcursul procesului penal.
Cu privire la pretențiile civile, instanța a constatat că în ședința publică din 14.01.2015 avocatul ales al persoanelor vătămate a învederat că nu dorește să formuleze pretenții de natură civilă în fața instanței penale, urmând a formula astfel de pretenții pe cale separată. În aceste condiții, față de prevederile art. 397 Cod procedură penală, s-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
Totodată, instanța s-a luat act că inculpatul a fost asistat de dl. avocat ales R. D..
În privința cheltuielilor judiciare, instanța, în baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat 1000 lei, în faza urmăririi penale, respectiv, 300 lei în faza judecății.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria B., persoanele vătămate N. P., N. P. A., N. R. I., N. P., B. M., B. I., B. N., B. M. și inculpatul V. I. E..
Procurorul a înțeles să critice sentința apelată pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
1. Inculpatul V. I. E. a fost trimis în judecată pentru
săvârșirea unui număr de 6 infracțiuni, respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 334 alin. (l) Cod penal, art. 334 alin. (2) Cod penal, art. 336 alin. (1) cod penal, art. 338 alin. (1) Cod penal, art. 192 alin. (1), (2) Cod penal și art. 196 alin. (1), (4) Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. (l), (2) Cod penal.
S-a reținut faptul că infracțiunile prevăzute de art. 336 alin.(1) Cod penal, art. 334 alin. (1) Cod penal, art. 334 alin. (2) Cod penal, art. 192 alin.(1), (2) Cod penal și art. 196 alin. (1), (4) Cod penal sunt săvârșite în concurs ideal, conform art. 38 alin. (2) Cod penal.
În ceea ce privește infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzute de art. 334 alin. (1) Cod penal și art. 334 alin.(2) Cod penal, acestea reprezintă infracțiuni distincte, aflate în concurs ideal și pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, instanța trebuind să aplice pedepse diferite.
S-a considerat că în mod nelegal instanța de fond a aplicat o singură pedeapsă, de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (1), (2) Cod penal.
Procedând în acest mod, cu privire la o infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată instanța nu a dispus nici o soluție, fără a se putea însă stabili și pentru care infracțiune a dispus condamnarea, respectiv cea prevăzută de art. 334 alin. (1) Cod penal sau cea prevăzută de art. 334 alin.(2) Cod penal.
Pe cale de consecință și pedeapsa rezultantă aplicată urmare a concursului de infracțiuni se consideră că este nelegală.
2. La termenul de judecată din data de 14.01.2015, primul termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, inculpatul V. I. E. a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în conformitate cu prevederile art. 374 alin. (4) Cod procedură penală, declarând că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.
Față de solicitarea inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 375 alin. (1) Cod procedură penală, instanța a procedat la ascultarea inculpatului, acesta recunoscând în totalitate faptele, după care a luat concluziile procurorului și ale celorlalte părți. Atât reprezentantul Ministerului Public cât și părțile au fost de acord cu cererea inculpatului de judecare a cauzei conform procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. (4) Cod procedură penală.
Conform prevederile art. 375 alin. (1) Cod procedură penală instanța este obligată să se pronunțe asupra cererii formulate de inculpat, element care trebuie să se regăsească în dispozitivul hotărârii, aspect omis de instanța de fond.
Prin hotărârea de condamnare, instanța a făcut trimitere în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului la prevederile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, rezultând implicit că a dat eficiență cererii in formulată conform art. 374 alin. (4) Cod procedură penală, iar judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (2) Cod procedură penală, aspect care rezultă și din considerentele încheierii de ședință din 14.01.2015, instanța precizând că admite cererea inculpatului (fila 3 par.6).
În consecință, se consideră că se impunea, ca modalitate de soluționare a laturii penale, reținerea ca temei de drept al condamnării inculpatului V. I. E. și a dispozițiilor art. 375 alin. (2) Cod procedură penală.
3. Față de natura și gravitatea faptelor comise, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, s-a apreciat că se impunea aplicarea față de inculpatul V. I. E. a pedepselor complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal, conform art. 67Cod penal, precum și a pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal, conform art. 65 Cod penal.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, părăsirea locului accidentului rutier soldat cu victime umane fără încuviințarea poliției, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în mod eronat s-a consemnat în dispozitivul sentinței apelate denumirea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare".
Apelurile persoanelor vătămate vizează modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, despre care se apreciază a fi prea reduse în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor și circumstanțele de comitere, numărul mare al acestora și gravele consecințe produse.
Apelul inculpatului se referă de asemenea tot la operațiunile de individualizare a pedepselor aplicate de instanța de fond, apreciindu-se a fi prea severă în raport cu atitudinea procesuală de recunoaștere a faptelor, lipsa antecedentelor penale și disponibilitatea de repara prejudiciile produse persoanelor vătămate ca urmare a săvârșirii acestor fapte.
În consecință, inculpatul prin apărător a solicitat reducerea pedepselor și aplicarea amenzii penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 334 al. 1 și 3, 336 al. 1 și art. 196 Cod penal.
Analizând decizia penală apelată în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu, Curtea constată că apelurile procurorului și al persoanelor vătămate sunt fondate, urmând a fi admise în următoarele limite:
1. În concordanță cu opinia procurorului, Curtea constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor reținute în actul de sesizare.
Astfel, deși prin rechizitoriul procurorului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru 6 infracțiuni - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, părăsirea locului accidentului, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 334 al. 1, 334 al. 2, 336 al. 1, 338 al. 1, 192 al. 1, 2 și art. 196 al. 1, 4 Cod penală toate cu aplicarea art. 38 Cod penal, instanța de fond, în mod nelegal a omis să se pronunțate asupra ambelor infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 al. 1 și 2 Cod penal aplicând o singură pedeapsă pentru săvârșirea acestor fapte.
Procedând în această manieră, Curtea constată că nu se poate stabili pentru care dintre cele două infracțiuni a dispus condamnarea, motiv pentru care va reforma sentința apelată, urmând ca după descontopirea pedepsei rezultante, să dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 al. 2 Cod penal la pedeapsa închisorii, aplicând o pedeapsă într-un cuantum de 1 an închisoare.
2. Curtea va da curs de asemenea și criticii procurorului relativă la necesitatea aplicării unor pedepse complementare și accesorii inculpatului.
În raport cu natura și gravitatea substanțială a faptelor, circumstanțele de comitere, numărul mare al acestora și gravele consecințe produse, Curtea apreciază că alături de fiecare pedeapsă principală, se justifică și aplicarea unor pedepse complementare și accesorii inculpatului.
3. Curtea găsește întemeiat și motivul de apel al procurorului, relativ la indicarea greșită denumirii infracțiunii prevăzute de art. 338 al. 1 Cod penal, în sensul în care s-a menționat greșit la dispoziția de condamnare pentru această faptă, denumirea de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare” în loc „părăsire a locului accidentului rutier fără încuviințarea poliției”, astfel cum era corect.
În ceea privește motivul de apel al procurorului relativ la nepronunțarea asupra aplicării procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii, în considerarea faptului că instanța de fond nu a indicat în dispozițiile de condamnare și prevederile art. 375 Cod procedură penală alături de art. 396 al. 10 Cod procedură penală Curtea nu îl poate primi.
Având în vedere că inculpatul prin declarația dată în fața instanței de fond 14.01.2015, inculpatul a arătat că înțelege să uzeze de procedura simplificată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală, în mod legal instanța de fond a luat act de voința inculpatului și a pronunțat condamnarea inculpatului, aplicând pedepse a căror limite prevăzute de lege au fost reduse cu o treime în conformitate cu dispozițiile art. 396 al. 10 Cod procedură penală.
Curtea notează că neindicarea prevederile art. 375 Cod procedură penală alături de art. 396 al. 10 Cod procedură penală în dispozițiile de condamnare, nu reprezintă o nesocotire a legii, atât timp cât aplicarea în cauză a procedurii simplificate prevăzute de art. 375 Cod procedură penală rezultă din întreaga economie a dosarului, precum și din indicarea expresă a dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a aplicării acestei proceduri.
4. În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepselor principale aplicate inculpatului, contestată de persoanele vătămate și inculpați deopotrivă, Curtea constată că instanța de fond a procedat la o corect aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal.
Potrivit art. 74 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 Cod penal, ținându-se cont de împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, natura și gravitatea rezultatelor produse (crearea unei substanțiale stări de pericol pentru siguranța traficului rutier, moartea unei persoane și vătămarea corporală a altor două), dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut fapta, prevalându-se de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 Cod procedură penală cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu treime și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Curtea constată că faptele inculpatului care au cauzat de punerea în pericol a siguranței traficului rutier și pietonal, moartea unei persoane și vătămarea corporală a altor două, prezintă o gravitate însemnată, însă, raportat la aspectele mai sus expuse, apreciază că resocializarea viitoare pozitivă a acestuia este posibilă prin stabilirea unor pedepse principale privative de libertate orientate spre limita minimă prevăzută de norma incriminatoare redusă cu treime conform art. 396 al. 10 Cod procedură penală.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de aplicare a amenzii penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 334 al. 1 și 3, 336 al. 1 și art. 196 Cod penal, Curtea, în raport criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, care au fost mai sus analizate, nu o poate primi, apreciind așa cum s-a arătat mai sus, că scopul pedepselor urmărit de legiuitor poate fi atins numai prin aplicarea unor pedepse privative de libertate inculpatului.
În considerarea celor expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se vor admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și persoanele vătămate N. P., N. P. A., N. R. I., N. P., B. M., B. I., B. N., B. M., cu privire la omisiunea pronunțării asupra unei dintre fapte și aplicării de pedepse complementare și accesorii inculpatului, se va desființa în parte sentința apelată, reținându-se cauza spre rejudecare și, în fond se va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente.
Se va condamnă inculpatul V. I. E., cu date cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 1 an închisoare.
Se vor înlătură dispozițiile al. 2 de la dispoziția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 334 Cod penal.
Conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului V. I. E. de instanța de fond cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de in apel pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 al. 2 Cod penal în pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani și 6 ani închisoare, la care se va adăuga sporul obligatoriu de 2 ani închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa rezultantă principală de 4 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 67 al. 1 Cod penal, se va aplica inculpatului V. I. E. alături de fiecare pedeapsă principală dispusă în cauză, și câte o pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 Cod penal, pe durata executării fiecărei pedepse principale aplicată în cauză, se vor interzice inculpatului V. I. E. cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal se vor contopi cele șase pedepse complementare aplicate în apel, în pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 45 alin. 3 și alin. 5 Cod penal se vor contopi cele șase pedepse accesorii aplicate în apel, în pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale rezultante.
Se va reține denumirea infracțiunii prevăzute de art. 338 al. 1 Cod penal, aceea de „părăsire a locului accidentului rutier fără încuviințarea poliției”
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. I. E. împotriva aceleași sentințe.
În baza art. 422 Cod procedură penală se vor deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului, arestarea preventivă, de la 16.01.2015 la zi.
În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală apelantul inculpat va fi obligat să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și persoanele vătămate N. P., N. P. A., N. R. I., N. P., B. M., B. I., B. N., B. M. împotriva sentinței penale nr. 23 din 16.01.2015 a Judecătoriei Piatra N. pronunțată în dosarul_ cu privire la omisiunea pronunțării asupra unei dintre fapte și aplicării de pedepse complementare și accesorii inculpatului.
Desființează în parte sentința apelată, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente.
Condamnă inculpatul V. I. E., cu date cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 al.2 C.p. cu aplic. art. 396 al.10 C.p.p. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Înlătură dispozițiile al.2 de la dispoziția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 334 C.p..
Conform art.39 alin.1 lit.b C.pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului V. I. E. de instanța de fond cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de in apel pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 al.2 C.p. în pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani și 6 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 2 ani închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa rezultantă principală de 4 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.67 al.1 C.pen., aplică inculpatului V. I. E. alături de fiecare pedeapsă principală dispusă în cauză, și câte o pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b C.p pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.65 C.pen., pe durata executării fiecărei pedepse principale aplicată în cauză, interzice inculpatului V. I. E. cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b), C.p.
În baza art.45 alin.3 lit.a C.pen. contopește cele șase pedepse complementare aplicate în apel, în pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b C.p pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. art.45 alin.3 și alin. 5 C.pen contopește cele șase pedepse accesorii aplicate în apel, în pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b C.p pe durata executării pedepsei principale rezultante.
Reține denumirea infracțiunii prev. de art. 338 al.1 C.p.,aceea de „părăsire a locului acidentului rutier fără încuviințarea poliției”
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
II. În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. I. E. împotriva aceleași sentințe.
În baza art. 422 C.p.p deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului, arestarea preventivă, de la 16.01.2015 la zi.
În baza art. 275 al.2 C.p.p. obligă apelantul inculpat să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. B. I. N. C.
GREFIER,
S. N. T.
Red. sent.: I. C.
Red. dec.: A.B. – 08.05.2015
Tehnored. S.N.T. – 3 ex.
08.05.2015
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Infracţiuni la normele de convieţuire socială. Legea 61/1991... → |
|---|








