Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 132/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 02-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 132/C
Ședința publică din 02.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B.
GREFIER: C.-A. F.
Ministerul Public: P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
- reprezentat legal prin procuror N. S.
Pe rol fiind soluționarea contestației declarată de inculpatul M. C. împotriva încheierii din data de 24.09.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 4.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-inculpat, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat G. R..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorului-inculpat depune împuternicire avocațială la dosar și xerocopia unei tranzacții încheiate, din care reiese faptul că prejudiciul a fost acoperit integral, sub aspectul laturii civile.
Apărătorul contestatorului-inculpat și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri prealabile, curtea constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Avocat G. R. pentru contestatorul-inculpat, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.p.p. solicită admiterea prezentei contestații, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, a se constata că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu se mai impun și solicită a nu se mai menține măsura arestului preventiv.
În această caută măsura arestării preventiv a fost luată în momentul de debut al urmăririi penale. Față de acel moment, temeiurile care au fost avute în vedere inițial s-au schimbat. Atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței s-a administrat un amplu material probator, iar în urma administrării acestui material probator, așa cum reține și instanța fondului, se prefigurează o schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Față de această administrare de probatorii și față de prefigurarea schimbării încadrării juridice, din punctul său de vedere, temeiurile avute în vedere inițial s-au schimbat. Cu privire la gravitatea faptei, la pericolul social abstract dat de limitele de pedeapsă este mult redus față de pericolul social abstract al infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Solicită a se observa că rezultatul nefericit, moartea domnului N. I. este urmare a unui concurs de factori, nu numai acțiunea inculpatului, pe care o cunoaște și o regretă, ci și o stare de sănătate preexistentă, precum și niște îngrijiri medicale necorespunzătoare.
Având în vedere că măsura arestării preventive este în ființă de mai bine de un an și 6 luni, ecoul negativ în rândul societății a faptelor inculpatului s-au estompat. La acest moment, consideră că luarea unei alte măsuri preventive față de acesta nu are cum să tulbure opinia publică.
Condițiile de luare a măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sunt identice, singura diferență fiind făcută de oportunitate în ceea ce privește arestul la domiciliu. Jurisprudența instanței supreme analizează oportunitatea și prin prisma conduitei și a poziției procesuale a inculpatului. Ori, solicită a se observa că poziția procesuală a acestuia este de recunoaștere. față de această împrejurare, consideră că măsura arestului la domiciliu este una suficientă pentru a asigura scopul măsurilor preventive așa cum sunt ele reglementate în art. 202 alin. 1 C.p.p. și anume buna desfășurare a procesului penal.
Cercetarea judecătorească se apropie de final, ori plasarea inculpatului consideră că este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar dacă această măsură s-ar dovedi insuficientă inculpatul nu are cum să altereze materialul probator, pentru că probele testimoniale au fost administrate, rămâne o discuție asupra efectuării unei noi expertize medico-legale, ori, această probă nu poate fi alterată în niciun fel.
Solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale acestuia, care are un domiciliu stabil, deși nu este căsătorit cu acte are o relație de concubinaj de lungă durată, este tatăl a doi copii minori. Familia acestuia de la început l-a sprijinit și îl sprijină în continuare, fratele său, care este o persoană respectabilă, ofițer de poliție, îl sprijină, este astăzi în sală și a fost la fiecare termen de judecată.
Solicită a se avea în vedere și jurisprudența CEDO, precum și art. 5 paragraf 3 din Convenție, care nu trebuie interpretat în sensul că măsura preventivă poate fi prelungită automat, dacă nu s-a depășit o durată rezonabilă. Din punctul său de vedere, autoritățile trebuie să indice exact de ce acesta trebuie să rămână în arest preventiv și acest fapt nu rezultă de nicăieri.
Față de toate aceste motive, consideră că măsura arestului la domiciliu este suficientă după un an și 6 luni de la luarea acestei măsuri și solicită admiterea contestației formulate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată și menținerea încheierii Tribunalului Bacău, prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M. C., întrucât apreciază că în cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri. Inculpatul a săvârșit o infracțiune contra vieții pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar lăsarea în libertate apreciază că prezintă pericol pentru ordinea publică.
Contestatorul-inculpat M. C. arată că este de acord cu concluziile formulate de către apărătorul său, îi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, o să regrete toată viața cele întâmplate. Solicită a i se admite cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru a putea fi alături de cei doi copii și de familie până la finalizarea dosarului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data de 24.09.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos._ 4 s-a dispus în baza art. 208 C.p.p. menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M. C., C.N.P._, fiul lui G. și M., ns. la 4 sept. 1984 în Bacău, cu același domiciliu, aflat în Penitenciarul Bacău.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța a avut în vedere următoarele:
În cursul judecății, instanța din oficiu trebuie să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea arestării preventive a inculpatului.
Anterior, prevenția inculpatului M. C. a fost verificată prin ÎNCHEIEREA 28 iulie 2015 a Tribunalului Bacău, pronunțată în ds._ 4. De atunci și până acum n-au trecut 60 de zile, ceea ce înseamnă că menținerea anterioară este incidentă, nicidecum expirată pentru că nu se poate analiza din nou o măsură preventivă care nu mai este în vigoare.
Inculpatul M. C. a fost trimis în judecată pentru OMOR (faptă din 11/12 mai 2014).
S-a dispus începerea judecății la 10 oct. 2014 iar primul termen pentru soluționarea cauzei în fond a fost fixat la data de 25 nov. 2014.
În momentul de față cercetarea judecătorească este aproape de sfârșit.
Argumentele avute în vedere la menținerea precedentă a prevenției inculpatului sunt în continuare valabile pentru că nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește situația acestuia, în afară de trecerea timpului, care însă nu a fost de natură a conduce la depășirea termenului rezonabil al prevenției, având în vedere infracțiunea supusă judecății.
Suspiciunea rezonabilă de vinovăție care planează asupra inculpatului nu a fost înlăturată în cursul cercetării judecătorești.
Dacă se va schimba sau nu încadrarea juridică a faptei supuse judecății, din omor în lovituri cauzatoare de moarte, se va vedea la sfârșit. Din declarația unui martor rezultă că inculpatul ar fi trântit victima la pământ, după care ar fi lovit-o cu piciorul în zona toraco-abdominală (fl. 220 ds. fond).
Fapta inculpatului a tulburat comunitatea pentru că tinerii trebuie să-i respecte pe vârstnici, victima îi putea fi tată inculpatului, după vârstă. Anterior cei doi n-au avut niciun conflict.
Este lesne de observat că inculpatul regret enorm ceea ce a făcut, este într-adevăr chinuit de remușcări, pentru că pare a fi un tânăr educat, cu o anumită sensibilitate, însă nu poate fi plasat în arest la domiciliu și nici sub control judiciar din cauza infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
A murit totuși un om, neavând relevanță dacă s-a produs acest rezultat prin comiterea infracțiunii de OMOR ori datorită unor lovituri cauzatoare de moarte.
OMORUL este considerat o crimă iar opinia publică nu acceptă criminalii în libertate pentru că membrii comunității nu s-ar mai simți în siguranță.
Rezonanța faptei în opinia publică nu s-a estompat.
Când a comis fapta se pare că inculpatul consumase alcool în exces.
Este posibil ca pentru tot restul vieții sale M. C. să nu mai consume băuturi alcoolice, însă în acest stadiu al procesului inspiră teamă în comunitate. A devenit periculos pentru societate pentru că oricând este posibil să se îmbete și să mai ucidă pe cineva.
Organele judiciare fiind obligat să acționeze astfel pentru a crea un climat de Securitate în comunitate s-a menținut starea de arest preventive a inculpatului și despre acest lucru a fost înștiințată administrația locului de deținere.
Împotriva încheierii a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 206 C.p.p. inculpatul M. C..
Motivele contestației au fost consemnate în conținutul părții introductive a prezentei decizii, astfel că nu vor mai reluate ci doar analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu Curtea constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului netemeinicia contestației formulată de inculpat urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În mod întemeiat, instanța de fond a constatat subzistența temeiurile care au determinat luarea măsurii arestări preventive față de inculpat și, în consecință a menținut această măsură preventivă.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 223 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare, pe de o parte judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului Tribunalului Bacău, consideră că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art.223 al.2 C.p.p. față de inculpatul contestator.
Curtea subliniază că infracțiunea de omor prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat, vătămând cea mai importantă valoare ocrotită de legea penală, respectiv dreptul la viață a persoanei.
În atare situație, Curtea, în acord cu primei instanțe care a pronunțat încheierea atacată, constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea extremă a faptei despre care se prezumă că a fost săvârșită de inculpat, activitatea infracțională concretă în legătură cu care se prezumă că a fost implicat ( aplicarea de multiple lovituri victimei de mare intensitate în zone vitale ale corpului cu un obiect contondent care au cauzat leziuni traumatice grave de natură tanatogeneratoare), aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor judecate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării acestor acțiuni infracționale.
În consecință, consideră că sunt întrunite cumulativ și exigențele imperative ale art. 223 al.2 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul contestator a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 5 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul, și-a desfășurat activitatea infracțională soldată cu suprimarea vieții unei persoane.
În ceea ce privește ipoteza învederată de apărătorul contestatorului relativă la posibila schimbare a încadrării juridice dată faptei inculpatului prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,în acord cu opinia primei instanțe, apreciază că această recalificare într-o faptă care prezintă de asemenea o gravitate extremă prin prisma rezultatului produs - moartea unei persoane, așa cum s-a mai arătat cu ocazia judecării unor alte contestații formulate de inculpat în materia măsurilor preventive, nu este de natură a modifica temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În ceea ce privește termenul rezonabil al arestării preventive Curtea reține că potrivit art. 5 parag. 3 din CEDO se analizează în concreto în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. Considerentele de genul probatoriu amplu de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenție. În jurisprudența CEDO au existat cazuri în care, deși nu se vorbea de cauze complexe, grupuri infracționale organizate, prevenția a durat 2 ani (cauza Labita c Italiei), 2 ani și 7 luni ( cauza Tomasi c. Franței), 5 ani și 7 luni (cauza Letellier c. Franței), nu s-a decis că s-a încălcat termenul prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenție, așa încât nu se poate vorbi în prezenta cauză de o încălcare a termenului rezonabil
Aprecierea „ limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, faptele inculpatului care aduce atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerinței arbitrare a autorităților nu trebuie să stânjenească eforturilor instanțelor în administrarea probelor în vederea atingerii scopului procesului penal, constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (cauza Tomasi c. Franței), iar în cauză, în raport de persoana inculpatului, de fapta săvârșită, complexitatea cauzei, îndeplinirea acestui deziderat se poate face cu menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților de peste 1 an și 5 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că în această perioadă s-a realizat atât urmărirea penală cât și începerea cercetării judecătorești de către primă instanță, care se află în curs de desfășurare, astfel că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor. (cauzele C. contra României 2008, P. contra Bulgariei-2008, Petroulea contra Greciei – 2008).
În atare condiții, în pofida faptului că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptelor.,Curtea apreciază că în speța de față scopul măsurilor preventive, prevăzut în dispozițiile art.202 c.pr.pen. nu se poate realiza prin luarea măsurii de prevenție a controlului judiciar sau arestului la domiciliu, mai ales la acest moment procesual (când judecătorească se află în curs de derulare), datorită argumentelor expuse pe larg în cele ce preced.
În considerarea celor expuse, în temeiul art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire art. 206 C.p.p., Curtea va respinge ca nefondată contestația declarată de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 275 al.2 C.p.p.
Pentru aceste motive;
În numele leii;
DECIDE :
În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire la art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. C. împotriva încheierii din 24.09.2014 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ 4.
În baza art. 275 al.2 C.p.p obligă contestatorul inculpat să plătească statului suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.10.2015.
PREȘEDINTE,
A. B.
GREFIER,
C.-A. F.
Red. încheierea M.M.
Red. decizia B.A.
Tehnoredactat F.C.A.
02.10/05.10.2015- 4 ex.
| ← Violul. Art.218 NCP. Decizia nr. 1219/2015. Curtea de Apel BACĂU | Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... → |
|---|
