Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 821/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 821/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 821/AP DOSAR NR._
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată CA4:
Președinte – M. G. L. - judecător
Judecător - C. E.
Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. A. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpata inculpatul N. S. împotriva sentinței penale nr. 627/S din 9.04.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 25 noiembrie 2015.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
I. Prin sentința penală nr.627/09.04.2015, Judecătoria B. a hotărât :
În baza art. 374 al. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul N. S., la pedeapsa de 7(șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prevăzute de art. 378 al. 1, lit. c Noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Noul Cod penal și art. 5 al. 1 Noul Cod penal.
În temeiul art. 83 al. 1 Vechiul Cod penal și art. 15 al. 2 din legea 187/2012, revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1801/22.09.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală 120/R/10.02.2012 a Curții de Apel B., care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând a fi executată alături de aceasta, astfel inculpatul N. S. va executa pedeapsa de 2(doi) ani și 1(o) lună închisoare.
În baza art. 274 al. 1 teza finală Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu, respectiv suma de 150 lei-avocat I. LORENZIA, în cursul judecății, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B. și rămâne în sarcina statului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul N. S. la plata a 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt că, Prin Sentința civilă nr. 7713/31.05.2012, pronunțată în dosarul_/197/2011 al Judecătoriei B. (filele 6-7 dosar urmărire penală), irevocabilă, inculpatul N. S. a fost obligat să plătească o pensie de întreținere în favoarea minorului N. M.-A. de 175 lei lunar începând cu data de 10.10.2011 și până la majoratul minorului sau la alte dispoziții ale instanței, dispoziția privind obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere fiind executorie de drept conform art. 278, pct. 3 Vechiul Cod de procedură civilă și art. 448, al. 1, pct. 4 Noul Cod de procedură civilă.
Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 7713/31.05.2012 a Judecătoriei B. și până la data de 16.09.2013 (data formulării plângerii penale de către numita F. I. C., reprezentantul legal al minorului N. M. A.), inculpatul nu a achitat pensia de întreținere în favoarea minorului în sumă de 175 lei lunar în niciuna dintre luni, având astfel o întârziere la plată mai mare de 15 luni ulterior pronunțării sentinței civile nr. 7713/31.05.2012 a Judecătoriei B. și 23 luni restante la plată (perioada 10.10._13), în valoare de 4.025 lei.
Ulterior formulării plângerii penale inculpatul a efectuat plăți parțiale ale pensiei de întreținere, respectiv suma de 300 lei la 15.05.2014 (fila 18 dosar urmărire penală) și încă 2 plăți de 300 lei și 3 de 200 lei ulterior acestei date, conform celor arătate de apărătorul persoanei vătămate minore la termenul din 25.03.2015, rămânând astfel aferent perioadei 10.10._13 o sumă restantă de 2.525 lei.
Conform adresei_/06.11.2013 a Administrației Județene a Finanțelor Publice B. (fila 31 dosar urmărire penală), în anul 2012, anul pronunțării sentinței civile nr. 7713/31.05.2012 a Judecătoriei B., inculpatul figurează cu venituri din salarii, conform declarațiilor informative D205 depuse de următorii angajatori:
-S.C. TECHNO MONTAJ-venit net în sumă de 4.218 lei și impozit în sumă de 675 lei
-S.C. NEDMETAL-venit net în sumă de 8.527 lei și impozit în sumă de 1.364 lei.
Conform adeverinței de venit nr. 34/02.06.2014 emisă de către S.C POLYPACK RO S.R.L.(fila 44 dosar urmărire penală), începând cu data de 05.11.2013, inculpatul a realizat un venit net lunar în cadrul acestei societăți în cuantum de 707 lei.
Judecătoria B. a apreciat că fapta inculpatului N. S. care, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 7713/31.05.2012 a Judecătoriei B. și până la data de 16.09.2013, cu rea credință nu a achitat pensia de întreținere în favoarea fiului său minor în sumă de 175 lei lunar, stabilită prin această sentință, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de “abandon de familie” prevăzute de art. 378 al. 1, lit. c Noul Cod penal.
Prima instanță a avut în vedere că, la data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Noul Cod penal, iar minimul special al pedepsei închisorii prevăzute de acesta pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mic decât minimul special al pedepsei închisorii prevăzute de Vechiul Cod penal pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului. În cauză, prima instanță a considerat că nu poate reține vreo circumstanță atenuantă, inculpatul N. S. nefiind la primul conflict cu legea penală, conform fișei de cazier judiciar, astfel că pedeapsa care i-a fost aplicată acestuia a fost pedeapsa închisorii, nefiind coborâtă sub minimul special prevăzut de Noul Cod penal, dar va fi mai mică decât minimul special redus cu o treime la care s-ar fi ajuns prin aplicarea prevederilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală la minimul special prevăzut de art. 305 al. 1, lit. c Cod penal 1968.
Având în vedere că inculpatul a înțeles ca judecarea cauzei să aibă loc în baza procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii și solicitarea sa a fost admisă de instanță, prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală și i-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul.
La termenul de judecată din data de 11.11.2015, inculpatul a depus o declarație autentificată de Ambasada României la Londra, Marea Britanie, din care rezultă că numita F. I. C., reprezentantul legal al minorului N. M. A., își retrage plângerea prealabilă.
III. Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma înscrisului prezentat de părți în apel, Curtea va admite apelul declarat în cauză.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.158 Cod penal:
(1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.
(2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.
(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanții lor legali.
Curtea reține că, în privința infracțiunii de abandon de familie, prevăzute de art. 378 Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Cum persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă în apel, deci până la pronunțarea unei hotărâri definitive, Curtea va lua act de manifestarea de voință a reprezentantului legal al minorului N. M. A., astfel că, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul N. S. împotriva sentinței penale nr.627/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria B., pe care o va desființa.
În cadrul rejudecării, în baza art.16 alin.1 lit.g teza I Cod procedură penală raportat la art.158 alin.1-3 Cod penal, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului N. S. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.378 alin.1 lit.c Cod penal., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.b Cod procedură penală, va obligă persoana vătămată N. M. A., prin reprezentant legal F. I. C., la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat – urmărire penală și judecata în primă instanță.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul N. S. împotriva sentinței penale nr.627/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria B., pe care o desființează.
Rejudecând,
În baza art.16 alin.1 lit.g teza I Cod procedură penală raportat la art.158 alin.1-3 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului N. S. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art.378 alin.1 lit. c Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În baza art.275 alin.1 pct.2 lit. b Cod procedură penală, obligă persoana vătămată N. M. A., prin reprezentant legal F. I. C., la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat – urmărire penală și judecata în primă instanță.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.
Președinte, Judecător,
M. G. L. C. E.
Grefier,
C. G.
Red. C.E./7.12.2015
Tehnored. C.G./ 7.12.2015
2 ex
Judecător fond: R. V. P.
← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 686/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|