Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 89/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 89/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 663/1372/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 89/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din data de11 februarie 2015

Instanța constituită din:

- Completul de judecată A12:

- Președinte - A. C. M. - judecător

- Judecător- A. M.

- Grefier- C. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – C. A. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reviziuientul H. A. împotriva sentinței penale nr. 140/S din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul revizuient H. A., în stare de deținere (deținut în Penitenciarul B. M.) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. R. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat oficiu R. S. învederează instanței că, luând legătura cu apelantul revizuient H. A., acesta i-a comunicat faptul că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză.

Întrebat fiind, apelantul revizuient H. A. declară că dorește să își retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 140 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B..

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se lua act de declarația revizuientului H. A. de retragere a apelului formulat în cauză.

Avocat oficiu R. S. solicită a se lua act de manifestarea de voință a apelantului revizuient H. A. în sensul că își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 140 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .

Apelantul revizuient H. A., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act că și-a retras apelul.

C U RT E A

Constată că, prin sentința penală nr. 140 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalului pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._, în baza art. 459 al. 3 lit. b și al. 5 Cod procedură penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat H. A., fiul lui V. și V., născut la data de 4 ianuarie 1987 în mun. B., jud. B., C.N.P. – 1__, în prezent deținut în Penitenciarul B. M., împotriva sentinței penale nr. 7/2 februarie 2006 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr. 58/P/2005, definitivă la data de 17 aprilie 2007 prin decizia penală nr. 2027/17 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul-revizuent la plata sumei de 50 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel la data de 19.12.2014 revizuientul H. A., înregistrat la Tribunalul pentru Minori și Familie B. la data de 9 ianuarie 2015.

Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. 1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special iar declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

În consecință, dat fiind faptul că în ședința publică din data de 11 februarie 2015 revizuientul H. A. personal, a precizat că înțelege să își retragă apelul declarat în cauză, în temeiul art. 415 alin. 1 Cod procedură penală, urmează a lua act de manifestarea de voință a revizuientului în sensul că își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 140 din 10.12.2014, pronunțată de Tribunalului pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru revizuient, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga revizuientul apelant să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea apelului declarat de revizuientul condamnat H. A. împotriva sentinței penale nr. 140/S/10.12.2014 a Tribunalul pentru Minori și Familie B..

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru revizuient, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe revizuientul apelant să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. C. M. A. M.

GREFIER,

C. G.

Red. A.C.M./19.02.2015

Dact. C.G./19.02.2015

2ex

Jud. fond: R.D.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 89/2015. Curtea de Apel BRAŞOV