Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 428/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.428/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 29 mai 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată A2:
Președinte – M. D. - judecător
Judecător – R. C. D.
- Grefier – C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror A. P. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de părțile civile D. M. și S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ B. și partea responsabilă civilmente F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, împotriva sentinței penale nr.313/S din data de 24 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 21 mai 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea inculpatului M. V. C., prin apărător ales, avocat M. P. să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 29 mai 2015, când,
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 313 din data de 24.02.2015, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
În baza art.178 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art.5 alin. 1 Cod penal și cu aplic. art.396 alin. 10 Cod procedură penală a condamnat inculpatul M. V. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
A interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II - a și lit. b Cod penal din 1969.
În baza dispozițiilor art.81 Cod penal din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal din 1969.
A dispus și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art.7 alin. 1 din Legea nr.76/2008 a obligat inculpatul la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
A dispus comunicarea hotărârii șefului serviciului poliției rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara.
În temeiul dispozițiilor art.397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.19, art.21, art.24 alin. 1 și art.25 alin. 1 Cod procedură penală respectiv ale art. 1349 cod civil, art.25 ind. 1 alin. 10 lit. b și alin. 15 din Legea nr.32/2010 a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. M. și a obligat partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părții civile suma de 2.421,71 lei, cu titlu de daune materiale precum și suma de 70.000 euro în echivalent în lei la data efectivă a plății, conform cursului oficial al Băncii Naționale a României, cu titlu de daune morale.
A obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat și să plătească părții civile suma de 6.652 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de parte.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: prin rechizitoriul nr. 4780/P/2012 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. V. C., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal .
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 04.05.2012, în jurul orelor 21.15, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, pe . la intersecția cu . nu a acordat prioritate de trecere numitului D. E., angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, provocând decesul acestuia la data de 19.05.2012.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, schița locului accidentului, raport medico-legal autopsie nr. 198/21.05.2012, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. M. C. și D. E., procese verbale de prelevare a probelor biologice, buletin de examinare clinică,declarație M. V. C., declarație martor C. Forin I., declarație parte civilă D. M., raport de expertiză criminalistică nr. 35/11.03.2014.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul M. V. C. care, în conformitate cu art. 396 alin.10 Cod procedură penală a recunoscut fapta, manifestându-și acordul de a fi judecat în baza probelor administrate în faza urmăririi penale. Cu excepția declarației acestuia nu au fost readministrate mijloacele de probă din cursul urmăririi penale. În soluționarea laturii civile a cauzei, a fost încuviințată pentru partea civilă D. M. proba cu înscrisurile depuse la dosar precum și proba testimonială cu martora B. E..
Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele: La data de 04.05.2012, în jurul orei 21:15, inculpatul M. V. C. a condus autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului M. C. O., fratele inculpatului. Inculpatul a condus vehiculul pe . intenția de a ajunge în zona B., iar la trecerea de pietoni aflată la intersecția cu .-un moment de neatenție, nu a observat faptul că persoana vătămată D. E. era angajată în traversarea regulamentară a străzii, lovind victima, cu consecința decesului acesteia la data de 19.05.2012. Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere probatoriul administrat în cursul urmăririi penale. Se constată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, cu excepția unor circumstanțe care nu sunt însă de natură să impieteze existența infracțiunii și care sunt contrazise de restul probatoriului – „din partea dreaptă mi-a apărut în față brusc un pieton angajat în traversare înspre stânga mea, pe marcajul roșu care împrejmuiește dungii albe ale trecerii de pietoni”. Astfel, inculpatul susține că în momentul în care s-a apropiat de trecerea de pietoni nu era nici o persoană în așteptare și victima i-a apărut brusc în față, descriere care însă nu reflectă decât percepția inculpatului asupra derulării faptei. Instanța și-a format însă convingerea că accidentul s-a produs în contextul unor momente de neatenție ale inculpatului. Astfel, în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului s-a stabilit că cele două urme de frânare sunt situate la o distanță de 4,1 m. respectiv 5,3 m. de bordura din dreapta a suprafeței carosabile. Concluzii similare au fost consemnate și în raportul de expertiză criminalistică – „impactul s-a situat la circa 5 m. față de bordura din stânga”. Așadar, locul impactului a fost amplasat în zona axului drumului, probatoriul sus menționat dar și planșa foto contrazicând ipoteza unei apariții bruște a victimei pe carosabil, cu atât mai mult cu cât victima parcursese deja lățimea a aproape două benzi de circulație. Același probatoriu vădește de altfel și faptul că inculpatul a început frânarea chiar în momentul impactului întrucât urmele de frânare încep pe marcajul pietonal, când victima se afla deja aproape de zona de mijloc a suprafeței carosabile. Instanța mai reține că la fața locului s-a aflat și martorul C. F. I., însă forța probantă a declarației acestuia este redusă în ceea ce privește momentele premergătoare impactului – „mă uitam la telefonul mobil și cu privirea periferică am văzut o persoană angajată în traversarea străzii A. I., pe trecerea de pietoni din dreptul intersecției cu . autoturism l-a lovit pe pieton, proiectându-l în aer la mare înălțime. După aceea a căzut pe carosabil la circa 8 m. de trecerea de pietoni.”
În privința legii mai favorabile s-a considerat că, situația de fapt reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul rechizitoriului realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin.2 Cod penal 1969, potrivit legii în vigoare la momentul săvârșirii faptei precum și al infracțiunilor prevăzute de art.192 alin.2 Cod penal în vigoare începând cu data de 01.02.2014, existând continuitate de incriminare a faptelor.
Examinarea calificării juridice date faptei prezintă importanță în speță sub aspectul aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. În acest sens, art. 5 C.pen. prevede că „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii, până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
În cauza dedusă prezentei judecăți, inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune de ucidere din culpă. Din această perspectivă, instanța a constatat că limitele de pedeapsă aplicabile sunt aceleași atât potrivit vechii legi cât și conform noii legi, nefiind incidente circumstanțe atenuate sau alte cauze de reducere a pedepsei favorabile inculpatului. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, s-a apreciat că în cauză nu ar fi incidentă o pedeapsă cu executare efectivă, ci o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiționat. Evaluând condițiile și consecințele suspendării condiționate a pedepsei sub imperiul Codului Penal 1969 raportat la suspendarea condiționată sub supraveghere prevăzută de Codul Penal în vigoare, s-a apreciat ca fiind mai favorabil Codul Penal 1969 întrucât, pe de o parte, pe parcursul termenului de încercare nu atrage aplicarea unor obligații inculpatului și, pe de altă parte, la sfârșitul termenului de încercare, inculpatul are în principiu vocație la reabilitare de drept.
Instanța a reținut faptul că inculpatul a încălcat prevederile art.72 alin.2 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora „Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.”De asemenea, în ceea ce privește limita de viteză, s-au reținut prevederile art. 49 alin.1 din OUG nr. 195/2002 potrivit cu care „limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h” În considerarea acestor reguli de exercitare a activității de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, s-a reținut că producerea accidentului s-a datorat încălcării mai multor prevederi legale, fiind reținut în cauză pe de o parte că inculpatul nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni și de asemenea a circulat cu o viteză care deși nu depășește cu mult limita legală (53 km/h după cum rezultă din raportul de expertiză), și-a adus aportul în realizarea rezultatului vătămător.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită; gradul de pericol social concret al faptei; urmarea acesteia concretizată în starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice dar și pentru persoana aflată cu inculpatul în autovehicul, faptul că acțiunea inculpatului a produs consecințe, finalizându-se cu un accident din care au rezultat pagube materiale și s-a dat eficiență dispozițiilor art. 374 alin.4 raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală, vizând reducerea limitelor pedepsei ca urmare a soluționării cauzei pe baza recunoașterii vinovăției de către inculpat.
În concret, s-a reținut cu prioritate că în fața instanței de judecată inculpatul a manifestat o atitudine de recunoaștere și de regret vădit față de consecințele faptei, ceea ce dovedește stăruința depusă de acesta pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii. Instanța ia în considerare aceste aspecte dar învederează că aceste împrejurări nu justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin.2 Cod penal cu atât mai mult cu cât atitudinea sinceră și de recunoaștere a inculpatului a fost deja valorificată prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală aceeași împrejurare neputând dobândi o dublă valență juridică. Alăturat atitudinii sincere de regret, instanța a avut în vedere și conjunctura în care a fost provocat accidentul rutier, respectiv pe înserat, pe fondul unei stări de ebrietate a persoanei vătămate (0,8 g%0, conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 678/T/07.05.2012) care, deși nu ar fi putut evita accidentul, ar fi putut fi mai prevăzător, observând că autoturismul nu reduce viteza pentru a-i acorda prioritate. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că acesta are 25 de ani, nu este căsătorit, dar are 2 copii minori în întreținere și nu este cunoscut cu antecedente penale conform fișei de cazier.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, astfel cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza S. și P. contra României și în cauza Hirst contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate.
În cauză, având în vedere natura faptei comise de inculpat, care reflectă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, se relevă în mod indubitabil existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal . În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii – prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând astfel o încălcare a art. 3 din Protocolul 1 din Convenție. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ, prin decizia în interesul legii nr. LXXIV/2008 a Secțiilor Unite.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, s-a reținut că, în cauză, pentru îndreptarea inculpatului cea mai bună modalitate de executare o reprezintă suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere faptul că infracțiunea a fost săvârșită din culpă, și inculpatul nu are antecedente penale.
Latura civilă
La data de 4.11.2014, în cursul judecății, fiul victimei, D. M., s-a constituit parte civilă cu suma de 2421,71 lei daune materiale și suma de 170.000 euro daune morale. În susținerea acțiunii civile, s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de partea civilă și proba testimonială cu martora B. E.. De asemenea, s-a constituit parte civilă și S. C. Județean de Urgență B., cu suma de 14.842,18 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, depunând în acest sens documente justificative la dosar.
1. Referitor la daunele materiale, instanța a constatat că angajarea răspunderii civile a inculpatului este întemeiată pe dispozițiile art. 1349 cod civil, în cauză fiind îndeplinite condițiile legale pentru tragerea la răspundere civilă a acestuia: fapta ilicită (infracțiunea săvârșită), prejudiciul (cuantumul lui urmând a fi stabilit în baza înscrisurilor doveditoare aflate la dosar), legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția inculpatului sub forma culpei cu previziune (ușurință). Totodată, instanța a precizat că pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare trebuie ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă; caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, iar prejudiciul este actual, atunci când a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, fiind totodată și cert.
Sub aspectul prejudiciului material reclamat de partea civilă D. M., s-a reținut că acesta constă în primul rând din sumele de bani pe care rudele le-au cheltuit cu înmormântarea victimei, precum și cu parastasele ulterioare. S-a constatat că, în cauză, au fost depuse înscrisuri doveditore cu privire la existența și cuantumul cheltuielilor făcute cu înmormântarea (fila 33-36 dosar instanță). De asemenea, din declarația martorei B. E. rezultă că toate cheltuielile de înmormântare au fost acoperite exclusiv de către familia victimei. Față de această împrejurare și în considerarea mențiunilor făcute de F. de Protecție a Victimelor Străzii (în continuare FSV), s-a admis acțiunea civilă sub aspectul daunelor materiale în cuantum de 2421,71 lei.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civila S. C. de Urgență B., instanța urmează deopotrivă să o admită întrucât din înscrisurile atașate cererii de constituire de parte civilă, respectiv din decontul cheltuielilor de spitalizare ale victimei D. E., rezultă că totalul cheltuielilor de spitalizare se ridică la suma de 14.842,18 lei.
2. În ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de daune morale, instanța a reținut ca la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să aibă în vedere anumite criterii si anume:
- criteriul echității care presupune existenta unei corespondențe intre prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii;
- criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv;
- criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
Toate aceste criterii trebuie sa conducă la stabilirea unei sume care sa reprezinte o justa și reala despăgubire a părții civile, cu efect de satisfacție și sa nu reprezinte o sancțiune excesiva pentru autorul faptei prejudiciabile ori ca venituri necuvenite părților civile. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-si aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Instanța învederează că legislația în vigoare nu detaliază criteriile după care se stabilește cuantumul daunelor morale, aprecierea fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanțelor de judecată care se raportează la circumstanțele fiecărei cauze în parte. Față de concluziile formulate de F. de Protecție a Victimelor Străzii, instanța subliniază că nu este ținută de eventuale date statistice rezultate din analiza jurisprudenței în materie a instanțelor românești și, cu atât mai puțin, a celei unor instanțe străine, indiferent de colectorul național sau internațional al acestor date. Este inadmisibil ca, în stabilirea daunelor morale, o instanță să se raporteze la niște date statistice, chiar dacă ele rezultă dintr-o medie a sumelor acordate prin alte hotărâri judecătorești.
În speța de față, raportat la criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale pentru persoane păgubite prin accidente de circulație, astfel cum se conturează ele din jurisprudența ICCJ și a celorlalte instanțe, inclusiv a celor din raza Curții de Apel B., se constată că daunele morale solicitate de partea civilă în sumă de_ euro sunt nejustificat de mari, însă și cele propuse de F. de Protecție a Vicitmelor Străzii sunt mult prea reduse. Astfel, consecințele negative suferite de către partea civilă, în plan psihic și afectiv, cauzate prin pierderea tatălui sunt foarte dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit și totodată notorie suferința provocată de o astfel de pierdere. În acest sens este și practica instanței supreme care a statuat într-o speță similară că este necesară repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, în cazul fiului victimei instanța apreciind în cauza de față că legăturile de afecțiune strânse avute cu victima în momentul decesului justifică acordarea unor daune morale. Prin noțiunea de prejudiciu moral, instanța înțelege rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit sentimentele de dragoste și afecțiune, cum este și cazul de față. În ceea ce privește suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale, instanța a reținut că, evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.
Astfel, în ceea ce privește prejudiciul moral produs în cauză prin săvârșirea infracțiunii, s-a considerat că, părții civile i s-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important constând în pierderea unei persoane foarte dragi, respectiv tatăl, o persoană în vârstă de 52 ani, în împrejurări dureroase pentru familie, în timpul desfășurării cercetării judecătorești instanța putând să perceapă durerea imensă a fiului din relatările acestuia, a martorei audiate în cauză și a înscrisurilor depuse la dosar.
În evaluarea prejudiciului moral, au fost avute în vedere cu prioritate vârsta părții civile care se află în debutul vieții (27 de ani la momentul producerii accidentului), o fază marcată de realizări profesionale și personale, caracterizată de conștientizarea rolului părinților în propria devenire. De o manieră similară a exprimat și partea civilă în notele scrise, arătând că „a devenit adult și conștientizează rațional și logic relația cu părintele său, cu tot ceea ce acesta a făcut pentru el, când dragostea pentru părinte este matură și conștientă.” De asemenea, împrejurarea că victima a fost spitalizată aproximativ două săptămâni, interval în care fiul a asistat la agonia tatălui, sperând totuși în recuperare, au amplificat starea de suferință a părții civile. Acest aspect a fost surprins și în referatul de evaluare psihologică a părții civile în cuprinsul căruia se arată că „D. M. a suferit un grad de depresie ridicată imediat după aflarea veștii legate de accidentul tatălui său, asistarea la agonia acestuia și la producerea decesului, depresie care a persistat câteva luni de zile. Starea depresivă a constat în: șoc emoțional manifestat prin blocaj emoțional, negare, confuzie, plâns, insomnii, dificultăți de concentrare, diminuarea interesului, sentimente de autoacuzare.” Schimbările ce au avut loc în comportamentul părții civile au fost remarcate și de persoanele care i-au fost alături, martora Bertha E. precizând că „am constatat din discuțiile cu partea civilă o tristețe constantă și faptul că s-a maturizat brusc, el fiind o fire mai copilăroasă.”, martora confirmând că partea civilă D. M., fiul persoanei vătămate a fost foarte afectat de pierderea tatălui. Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral care trebuie reparat de inculpat, nu prezintă relevanță gradul de culpă a acestuia, ținând cont că în materie delictuală principiul este cel al răspunderii pentru cea mai ușoară culpă, principiu care, de altfel, este în prezent consacrat prin dispozițiile art. 1357 al. 2 cod civil. Singura împrejurare care ar avea relevanță ar fi existența culpei concurente a victimei, care nu a fost dovedită, astfel că inculpatul este răspunzător pentru repararea întregului prejudiciu cauzat părții civile. Instanța va aprecia că suma pretinsă de partea civilă, respectiv 170.000 euro este considerabil prea mare, prejudiciul moral – pretium dolores – are drept scop cu precădere compensarea unei pierderi oricum ireparabile, dar nu trebuie să conducă la o îmbogățire fără just temei sau la o „comercializare a sentimentelor de afecțiune". Cu respectul cuvenit pentru durerea cauzată părții civile prin pierderea unei persoane dragi, durere a cărei intensitate numai partea civilă o cunoaște apreciind că viața este neprețuită, instanță constată totuși că, în raport cu criteriile la care s-a făcut vorbire, stabilirea unor daune în cuantum de 170.000 euro nu este justificată.
În ceea ce privește răspunderea civilă a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (în continuare FPVS), s-a reținut că scopul constituirii Fondului este, între altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, „daca autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, proprietarul acestuia avea obligația sa încheie o astfel de asigurare”. Totodată, „F. acorda persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cat si pentru vătămări corporale sau decese”.
Vehiculul care a provocat accidentul_ nu era asigurată R.C.A. la data de 04.05.2012, data producerii accidentului. În consecință, prin raportare și la decizia nr.3/2010 a ICCJ, instanța a reținut că F. de protecție a victimelor străzii are calitate de parte responsabila civilmente si poate fi obligat singur, iar nu in solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate. În concret, în temeiul art. 25 ind.1 alin.10 lit. b din Legea nr. 32/2000, instanța va obliga F. de Protecție al Victimelor Străzii în calitate de parte responsabilă civilmente la plata către partea civilă D. M. a sumei de 2421,71 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 70.000 euro (echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel:
1Partea civilă D. M., care a criticat sentința atât sub aspectul laturii penale, dar și sub aspectul laturii civile.
Pe latură penală, criticile au vizat modalitatea de individualizare a executării pedepsei, partea civilă solicitând a se dispune executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanță. În susținerea acestui motiv de apel, partea civilă a arătat că inculpatul avea o viteză dublă, față de cea legală, pentru porțiunea de drum, inculpatul fiind obligat să reducă viteza până la 30 km/oră, având în vedere că se apropia de o trecere de pietoni. Condamnarea pronunțată de către prima instanță, cu suspendare condiționată, nu este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, având în vedere că singura consecință pe care o resimte inculpatul este anularea permisului de conducere. Aplicarea unei pedepse, cu executare în regim de detenție este singura modalitate aptă să contribuie la atingerea scopului pedepsei, având în vedere, consecințele infracțiunii săvârșite de către inculpat, respectiv, decesul unei persoane.
Pe latură civilă, motivele de apel au vizat următoarele:
- acordarea dobânzii de referință aferentă sumelor acordate cu titlul de despăgubiri civile, morale și materiale, începând cu data înregistrării la instanță a cererii de constituire de parte civilă și până la plata efectivă a acestor sume.
- plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% începând cu data avizării daunei( 12.03.2013) și până la plata efectivă, conform art. 7 și 10 din Ordinul CSA nr.1/2008. În susținerea acestui motiv de apel, partea civilă a arătat următoarele. Persoanele care au dreptul să beneficieze de despăgubiri de la Fond, vor depune o cerere de despăgubiri direct la acesta, iar în termen de 90 de zile F. este obligat să despăgubească persoanele prejudiciate( art. 7 și 10 din Ordinul CSA nr.1/2008). În cazul nerespectării acestei obligații fondul este obligat la plata de penalității către persoanele păgubite, în cuantum de 0,1%. Partea civilă a arătat că F. a trimis un răspuns părții civile însă acest răspuns nu îndeplinește cerințele legale.
2.Partea civilă S. C. Județean de Urgență B. care a invocat următoarele: în mod greșit prima instanță nu a admis acțiunea civilă promovată, deși s-a constituit parte civilă, în termenul legal și a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte cuantumul cheltuielilor efectuate cu spitalizarea victimei D. E.. În susținerea apelului această parte civilă a depus la dosarul instanței de apel înscrisuri și decontul cheltuielilor de spitalizare.
3. Partea responsabilă civilmente F. pentru Protecția Victimelor Străzii a criticat doar latura civilă a cauzei, în motivele scrise de apel de la filele 28 și următoarele, făcând trimitere la cuantumul exagerat al daunelor morale, ce au fost acordate părții civile D. M.. În susținerea apelului, F. a arătat că suma de bani acordată cu titlul de daune morale nu este conformă cu jurisprudența din România în materie de daune morale, în cazul accidentelor de circulație. S-a mai invocat vârsta victimei și împrejurarea că partea civilă D. M., fiul victimei este major, are 27 de ani care nu se mai afla în întreținerea victimei. S-a mai invocat că daunele acordate părții civile D. îi conferă acestuia o situație financiară mult mai bună ca înainte de producerea accidentului. S-a mai invocat că s-au realizat statistici, în funcție de mai multe criterii stabilindu-se, astfel, pornind de la rezultatele acestor date statistice, că daunele acordate, sunt prea mari, prin raportare la aceste studii.
În fața instanței de apel, nu s-au administrat mijloace de probă noi și s-au depus la filele 52-68 înscrisuri, din partea părții civile D. M. prin care dovedește cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Verificând hotărârea apelată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, Curtea constată că, sunt fondate toate cele trei apeluri, pentru considerentele care vor fi expuse mai jos.
Prima instanță a stabilit în mod judicios starea de fapt, prin coroborarea judicioasă a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, a declarației inculpatului și a înscrisurilor administrate în fața primei instanțe, având în vedere că inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze, în baza procedurii reglementate de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
Starea de fapt, constă, în esență, în următoarele: la data de 04.05.2012, în jurul orelor 21.15, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, pe . la intersecția cu . nu a acordat prioritate de trecere numitului D. E., angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, provocând decesul acestuia la data de 19.05.2012. Declarația de recunoaștere a inculpatului, care a solicitat ca judecarea cauzei să se facă, în baza procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 și următoarele Cod procedură penală, se coroborează pe deplin cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, schița locului accidentului, raport medico-legal autopsie nr. 198/21.05.2012, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. M. C. și D. E., procese verbale de prelevare a probelor biologice, buletin de examinare clinică,declarație M. V. C., declarație martor C. Forin I., declarație parte civilă D. M., raport de expertiză criminalistică nr. 35/11.03.2014.
Toate acestea susțin starea de fapt expusă anterior și care nu a fost contestată prin motivele de apel și nici în apărare de către intimatul inculpat.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că, este fondat motivul de apel, formulat de către partea civilă D. M., însă nu în sensul aplicării unei pedepse care să fie executată în regim de detenție, ci în sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de către prima instanță. În procesul de individualizare judiciară a modalității de individualizare a executării pedepsei, prima instanță a avut în vedere în aprecierea cuantumului pedepsei toate criteriile prevăzute de art. 72 cod penal din 1969, care a fost apreciată ca lege penală mai favorabilă, astfel că, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, acesta va fi menținut. Au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, atât aspectele care țin de natura infracțiunii, de împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, dar și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, care s-a prezentat în fața organelor judiciare, a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, aspect ce a determinat reținerea prevederilor art. 396 alin. 10 cod procedură penală, respectiv, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea constată că modalitatea aleasă de către prima instanță este prea blândă și nu contribuie la atingerea scopului pedepsei, așa cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 52 cod penal din 1969, dar nici la îndeplinirea funcției de prevenție specială și generală a pedepsei.
Argumentele care conduc instanța la alegerea unei alte modalități de individualizare judiciară a pedepsei, respectiv aceea a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, țin de natura, gravitatea și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit infracțiunea. În concret, accidentul de circulație s-a produs pe o trecere de pietoni, astfel că întreaga culpă în producerea accidentului revine inculpatului care a încălcat prevederile art.72 alin.2 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora „Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.” În ceea ce privește limita de viteză, potrivit art. 49 alin.1 din OUG nr. 195/2002 aceasta era de 50 km/h” Inculpatul în momentul producerii accidentului, potrivit concluziilor raportului de expertiză avea o viteză cu puțin peste această limită, respectiv de 53 km/h, însă având în vedere că accidentul s-a produs pe o trecere de pietoni, inculpatul avea obligația de a reduce viteza până la limita evitării oricărui pericol și evident obligația de a acorda prioritate de trecere victimei care se angajase pe trecerea de pietoni.
Având în vedere că producerea accidentului s-a datorat încălcării mai multor prevederi legale, de către inculpat, așa cum am arătat mai sus, având în vedere consecințele extrem de grave ale faptei sale, respectiv decesul unei persoane, Curtea constată că se impune ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, în decursul căruia inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere dar și obligației prevăzute de art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e cod penal din 1969, respectiv aceea de a nu conduce nici un vehicul. Această din urmă obligație, va fi aplicată având în vedere în principal nesocotirea de către inculpat a dispozițiilor art.72 alin.2 din OUG nr. 195/2002, respectiv faptul că accidentul s-a produs pe o trecere de pietoni. Aspectele invocate în apărare de către inculpat, în sensul că are un loc de muncă în străinătate, și nu își va putea onora obligațiile care decurg dintr-o astfel de măsură, nu pot împiedica instanța la alegerea acestei măsuri, deoarece pe de o parte, instanța trebuie să aibă garanția atingerii scopului pedepsei prevăzut de art. 52 cod penal, iar pe de altă parte, la stabilirea programului de supraveghere de către specialiștii din cadrul Serviciului de probațiune sunt avute în vedere astfel de împrejurări personale.
Măsurile de supraveghere pe care inculpatul le are de îndeplinit, obligația de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare, reprezintă garanții pentru instanța de judecată, în sensul că scopul pedepsei va putea fi atins, chiar și fără executarea efectivă a pedepsei.
Curtea constată că, nu se impune ca pedeapsa aplicată inculpatului de 2 ani închisoare să fie executată în regim de detenție, așa cum a solicitat partea civilă D. M., având în vedere circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, fără antecedente penale, a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, s-a prezentat în fața organelor judiciare, are un loc de muncă stabil. Instanța are în vedere și faptul că inculpatul nu avea o viteză foarte mare la momentul producerii accidentului, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, aceste împrejurări putând determina o agravare a răspunderii penale. Este de necontestat faptul că, infracțiunea de ucidere din culpă a produs consecințe extrem de grave, respectiv decesul părintelui părții civile D. M. și în același timp suferințe care nu pot fi cuantificate, însă, individualizarea judiciară a pedepsei, presupune analiza unui ansamblu de elemente care țin de faptă și de persoană. Așa cum am arătat, împrejurările concrete în care s-a produs fapta, forma de vinovăție, respectiv culpa, atitudinea procesuală și circumstanțele personale ale inculpatului au condus la concluzia că, modalitatea de individualizare a suspendării sub supraveghere este aptă pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv, reeducarea inculpatului, reintegrarea socială a acestuia și prevenirea săvârșirii de infracțiuni.
Prin concluziile scrise din data de 29.05.2015, depuse la dosar de către partea civilă D. M., în susținerea solicitării de a se dispune ca pedeapsa aplicată inculpatului M. V. C. să fie executată în regim de detenție, această parte civilă a făcut trimitere la sentința penală nr. 637/2015 a Judecătorie Cluj N., unde pentru aceeași infracțiune s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție. Din verificările efectuate, această din urmă sentință invocată nu este definitivă, iar considerentele nu au fost redactate, astfel că, instanța nu poate verifica, dacă suntem în prezența unei situații identice cu cea din prezenta cauză, și nici care sunt considerentele pentru care s-a ales regimul de executare invocat.
Cu privire la criticile părții civile referitoare la latura civilă a cauzei, Curtea constată, pentru considerentele pe care le vom arăta mai jos că ele sunt parțial fondate.
Așa cum rezultă din motivele de apel ale acestei părți civile, nu s-au contestat cuantumul daunelor materiale și morale acordate de către prima instanță.
Se constată nefondată solicitarea de a dispune calcularea penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%, începând de la data avizării cererii, invocând în acest sens prevederile art. 7 și 10 din Ordinul CSA nr. 1 din anul 2008.
Instanța de apel constată că, respectivele texte de lege își găsesc aplicabilitatea doar în ipoteza în care F. nu comunică părții nici un răspuns sau, în ipoteza în care, cade de acord asupra cuantumului daunelor solicitate de către partea civilă, însă întârzie plata despăgubirilor. Se constată că, nu ne aflăm în prezența niciuneia dintre ipotezele enumerate în textele de lege anterior amintite deoarece, pe de o parte așa cum arată chiar partea civilă, în motivele scrise de apel de la fila 40 dosar apel, a arătat că a existat o comunicare din partea Fondului prin adresa nr. 6625 din data de 23.04.2013, iar pe de altă parte pentru că, F. nu a ajuns la o înțelegere cu partea civilă, în privința daunelor solicitate de către acesta, dovada cea mai clară fiind apelul declarat în cauză de către Fond, prin care a contestat despăgubirile acordate părții civile de către prima instanță și care sunt cu mult mai mici, decât cele cu care partea s-a adresat, inițial Fondului.
În înscrisurile nenumerotate depuse la dosarul de fond înaintea concluziilor scrise, înscrisuri adresate de către Fond părții civile D. M., se face mențiunea expresă că acestea reprezintă un răspuns motivat în sensul cerințelor art. 10 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 1 din anul 2008.
Este evident că nu se pot calcula penalități de întârziere la despăgubirile civile solicitate de către partea civilă D. M., de la data avizării cererii, deoarece acesta nu reprezintă un acord al Fondului cu privire la daunele solicitate. Între partea civilă D. M. și F. pentru Protecția Victimelor Străzii ar fi trebuit să se încheie un acord, o tranzacție asupra unei sume certe, determinate, iar ulterior F. să nu execute respectiva înțelegere, ipoteză în care și-ar fi găsit aplicabilitatea textele de lege invocate. În adresa din data de 23.10.2014 F. pentru Protecția Victimelor Străzii a comunicat că este de acord să plătească părții civile suma de 1250, 85 lei reprezentând daune materiale și 17.500 lei daune morale, sume de bani cu mult mai mici decât cele pe care partea civilă le obține în cadrul procesului penal.
Penalitățile de întârziere solicitate nu pot fi calculate deoarece la momentul indicat de către partea civilă D., respectiv, cel al avizării cererii nu eram în prezența unui prejudiciu cert, astfel încât să se poată realiza un astfel de calcul, iar pe de altă parte pentru că nu suntem în prezența unei înțelegeri între părți cu privire la cuantumul prejudiciului, suma propusă de Fond, fiind cu mult inferioară celei solicitată de partea civilă.
Cu privire la obligarea părții responsabile civilmente la plata dobânzii legale, Curtea constată că este necesară realizarea unei distincții între despăgubirile materiale și cele morale.
Dacă în privința despăgubirilor materiale, astfel de dobânzi se pot acorda, deoarece ele reprezintă sume certe ce au fost deja plătite anterior pronunțării hotărârii definitive, de către partea civilă D. M., pentru cheltuieli de înmormântare și pomenire a victimei, nu același lucru se poate aplica și în privința daunelor morale. Momentul de la care vor curge dobânzile legale pentru despăgubirile materiale pe care partea civilă le-a efectuat și care au fost acordate de către prima instanță, este acela al avizării cererii de despăgubiri, deoarece acesta reprezintă o dată certă pentru instanța de judecată în sensul că, toate cheltuielile materiale cerute și acordate fuseseră efectuate până la această dată, sumele de bani cheltuite fiind producătoare de dobânzi.
În privința dobânzilor solicitate pentru daunele morale, Curtea are în vedere scopul pentru care se acordă astfel de daune și criteriile care sunt avute în vedere la acordarea și stabilirea cuantumului acestor daune. Daunele morale au menirea de a alina suferința și pierderile irecuperabile pe care le are decesul unei persoane foarte dragi și apropiate, cum este în cauză, decesul tatălui părții civile. Deja, în cuantumul daunelor morale, instanța de judecată, are în vedere și elemente cu o întindere în timp, în viitor nelimitat. Astfel, în aprecierea cuantumului acestor daune, instanța are în vedere că pierderea tatălui victimei creează o suferință nelimitată în timp, o pierdere irecuperabilă, ale cărei efecte se întind în viitor, fără a putea aprecia un moment până la care astfel de efecte s-ar opri.
Potrivit art. 1385 alin 1 cod civil, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. Conform art. 1385 alin. 3 cod civil, despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită, de către cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Potrivit art. 1386 alin. 2 cod civil, la stabilirea despăgubirilor, se are în vedere, dacă legea nu dispune altfel, data producerii prejudiciului. Potrivit art. 1391 alin. 2 cod civil, instanța va putea să acorde descendenților, precum și oricărei alte persoane care ar putea dovedi existența unui prejudiciu, despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei.
După cum s-a arătat în doctrină (Noul cod civil – comentarii, doctrină, jurisprudență, volumul II, Editura Hamangiu, București, 2012), sumele acordate cu titlul de daune morale, în situația decesului unei persoane dragi, sunt denumite impropriu despăgubiri, ele nefiind destinate să înlocuiască o valoare economică cu o altă valoare economică, ci sunt menite, așa cum am mai arătat anterior a atenua sau alina suferințe fizice sau psihice ale persoanelor prejudiciate.
Prin urmare, instanță apreciază că în cazul daunelor acordate pentru un prejudiciu moral, cum sunt cele acordate în speță părții civile D. M., nu se poate vorbi despre vreun câștig economic pe care această parte civilă ar fi putut să îl realizeze, în cazul în care nu s-ar fi produs decesul celui după care suferă.
Fiind vorba despre daune morale acordate pentru o durere încercată prin moartea victimei, respectiv despre o suferință psihică a părții civile D. M. care se încadrează în persoanele enumerate în art. 1391 alin. 2 cod civil, iar nu despre o pierdere economică, nu se poate pune problema existenței unui câștig economic de care această parte civilă să fi fost lipsită, adică de un câștig pe care aceasta îl realiza dacă nu se producea decesul.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată nefondat motivul de apel al părții civile D. M., privind acordarea de dobânzi legale la daunele morale.
Analiza apelului declarat de către partea civilă S. C. Județean de Urgență B.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței apelate, prima instanță a arătat că, se impune acordarea către această parte civilă a despăgubirilor civile reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu victima D. E., însă în dispozitiv a omis să le acorde.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță nu a admis acțiunea civilă promovată, deși s-a constituit parte civilă, în termenul legal și a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte cuantumul cheltuielilor efectuate cu spitalizarea victimei. În susținerea apelului această parte civilă a depus la dosarul instanței de apel înscrisuri și decontul cheltuielilor de spitalizare. în cuantum de 14.842,18 lei, sumă la care urmează să fie obligat F. pentru Protecția Victimelor Străzii. Partea civilă S. Județean are dreptul la recuperarea cheltuielilor de spitalizare de la F. pentru Protecția Victimelor, acest aspect rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 ind. 1 din legea nr. 32 din anul 2000, text de lege interpretat prin prisma deciziei nr. 3 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 24 cod procedură penală. Din coroborarea acestora rezultă că F. de Protecție a Victimelor Străzii are calitate de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate. Prin urmare, F. dobândește calitate de parte responsabilă civilmente și în consecință, va fi obligat la plata despăgubirilor către părțile civile, indiferent că acestea sunt persoane fizice sau juridice, respectiv unitățile spitalicești care au acordat îngrijiri medicale victimei.
În ceea ce privește dovada despăgubirilor civile ce vor fi acordate părții civile S. C. Județean de Urgență B., în cuantum de14.842,18 lei, aceasta a fost făcută cu înscrisurile depuse la filele 11-13, dosar apel.
Analiza apelului declarat de către partea responsabilă civilmente F. pentru Protecția Victimelor Străzii
Așa cum am arătat la expunerea motivelor de apel această apelantă a adus critici doar cu privire la latura civilă a cauzei criticând cuantumului daunelor morale de 70. 000 acordate de către prima instanță părții civile D. M., solicitând reducerea acestora.
În privința daunelor materiale nu regăsim decât o singură frază, în sensul că, se acordă, în măsura dovedirii, fără a se arăta în concret că, acest gen de daune nu ar fi fost dovedite. Curtea constată că, despăgubirile materiale acordate de către prima instanță părții civile D. M. sunt pe deplin dovedite, prima instanță arătând pe larg care sunt mijloacele de probă care atestă aceste despăgubiri materiale și ce reprezintă ele, considerente ce sunt însușite de către instanța de apel.
Cu privire la daunele morale acordate, Curtea constată că sunt parțial fondate criticile părții responsabile civilmente, urmând a opera o reducere a cuantumului acestora de la 70.000 de euro la 60.000 euro. În reaprecierea cuantumului acestor daune, Curtea nu poate face abstracție de cheltuielile materiale pe care partea civilă le-a făcut pentru înmormântarea și ulterior pentru comemorarea victimei accidentului de circulație respectiv suma de 2421 lei o sumă cu mult inferioară daunelor morale acordate. Este binecunoscut că aceste daune se acordă, aprecierea lor urmând a se realiza de către instanța de judecată în funcție de mai multe criterii și împrejurări ale cauzei, însă cuantumul acestora trebuie să fie unul rezonabil și să nu creeze sentimentul de îmbogățire fără justă cauză pentru partea căreia i se acordă. Este de necontestat, durerea cauzată părții civile D. M. prin pierderea tatălui, faptul că între aceștia existau legături strânse și reprezentau unul pentru altul un sprijin moral, consecințele nefaste pentru starea psihică produse părții civile și care sunt dovedite cu raportul de evaluare psihologică,însă cuantumul daunelor morale acordate este un pic prea mare, având în vedere și un alt aspect respectiv, vârsta părții civile de 27 de ani și împrejurarea că nu se mai află în întreținerea materială directă a acestuia. În aprecierea cuantumului daunelor morale instanța face trimiteri și la cuantumul daunelor morale acordate în spețe asemănătoare și al căror cuantum este mai redus decât cel acordat părții civile în primă instanță (deciziile Curții de Apel B. pronunțate în dosarele cu nr._, nr._ și nr._ ).
Raportat la toate aceste criterii și împrejurări care se desprind din starea de fapt (cuantumul cheltuielilor materiale efectuate de către partea civilă D. M. cu înmormântarea și comemorarea victimei, vârsta părții civile, respectiv, 27 de ani, fiind o persoană majoră care nu se mai afla în întreținerea directă și nemijlocită a tatălui său, dar și cuantumul daunelor morale acordate în alte cauze asemănătoare, arătate mai sus), Curtea apreciază că se impune reducerea daunelor morale acordate părții civile D. M. de la 70 000 euro la 60.000 euro.
Cheltuieli de judecată efectuate de partea civilă D. M. în apel
Partea civilă D. M. a solicitat cheltuieli de judecată în fața instanței de apel constând din următoarele - onorariu avocat în cuantum de 1500 lei, trimiteri poștale în cuantum de 8 lei, cheltuieli legate de deplasarea avocatului, în cuantum de 679,49 lei și suma de 1440 reprezentând cheltuieli legate de deplasarea părții civile, respectiv 415 lei cazarea, 995 lei benzină și 30 lei cazarea.
Curtea constată că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată așa cum au fost enumerate mai sus este fondată în mare parte, mai puțin cuantumul combustibilului utilizat de partea civilă, pentru deplasarea la termenul de judecată.
Prin urmare, cheltuielile de judecată ce vor fi acordate părții civile D. M. și la plata cărora va fi obligată partea responsabilă civilmente, sunt în cuantum de 3032 lei și se compun din următoarele – 1500 lei onorariu avocat ales potrivit chitanței nr._ din data de 30.04.2015, 8 lei trimiteri poștale potrivit chitanței nr._ din data de 11.05.2015, cheltuieli legate de deplasarea avocatului ales în cuantum de 679, 49 lei (reprezentând cazare transport și masă atestate cu ordin de deplasare, bon fiscal nr. 142 din data de 20.05.2015 și factura nr._ din data de 20.05.2015) și 836 lei cheltuieli legate de deplasarea părții civile (din care benzină în cuantum de 391,24 lei, 415 lei cazare și 30 lei parcare) dovada acestora fiind făcută cu bonul fiscal de la fila 61 dosar Curte care atestă cheltuielile de parcare, factura fiscală . nr._ din data de 20.05.2015 și bonul fiscal și cel care atestă plata efectuată cu cardul de către partea civilă a sumei de 415 lei, reprezentând cheltuieli de cazare, filele 65-67 dosar apel).
În privința cheltuielilor cu combustibilul, în cuantum de 995 de lei solicitate prin cererea de acordare a cheltuielilor de la fila 52 dosar apel, de către partea civilă D. M., Curtea constată că, aceasta este o sumă prea mare.
La calcularea sumei ce se va acorda cu titlul de contravaloare combustibil, instanța de apel are în vedere că distanța dus - întors între A. ( unde locuiește partea civilă)- B. este de 836 kilometri. În privința cheltuielilor de transport, se acordă un consum de 7,5 litri pentru o sută de kilometri parcurși. Prin urmare, cantitatea de combustibil ce este avută în vedere este de 62,7 litri, iar prețul unui litru de benzină așa cum se desprinde din bonurile fiscale de la filele 62,63,64 este de 6, 24 lei, prin urmare costul benzinei fiind de 391 lei.
Prin urmare, cheltuielile efectuate de partea civilă D. M. cu propria deplasare sunt în cuantum de 836 lei – 391 lei benzina, 415 lei cazarea și 30 de lei parcarea.
Curtea constată că un alt motiv pentru care se va admite apelul părții civile D. M. este cel al modului în care s-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în fondul cauzei. Toate cheltuielile de judecată efectuate de părți în cazul accidentelor de circulație sunt suportate în mod direct fie de asigurător, fie de F. de Protecție a victimelor Străzii, în speță de acesta din urmă, având în vedere că autoturismul nu era asigurat. Deoarece F. îndeplinește în astfel de cauze obligațiile care iar reveni asigurătorului, dacă autoturismul care a produs accidentul ar fi asigurat, urmează a fi obligat către partea civilă și la plata cheltuielilor de judecată din primă instanță și apel.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a cod procedură penală, va admite apelurile declarate de către părțile civile D. M., S. C. Județean de Urgență B. și partea responsabilă civilmente F. pentru Protecția Victimelor Străzii împotriva sentinței penale nr. 313 din data de 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. pe care o va desființa sub următoarele aspecte:
- al individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului M. V. C.;
- al nesoluționării acțiunii civile promovate de partea civilă S. C. Județean de Urgență B.;
- al neacordării dobânzii legale pentru daunele materiale părții civile D. M..
- al modului de obligare la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă D. M. în primă instanță;
Rejudecând în aceste limite,
Va înlătură dispozițiile art. 81, art. 82 și art. 83 Cod penal din 1969.
În baza art. 86 ind. 1 Cod penal din 1969 va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M. V. C. pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cod penal din 1969.
În baza art. 86 ind. 3 Cod penal din 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de respectivul serviciu.
- să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
- să comunice Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal din 1969 va interzice inculpatului M. V. C. dreptul de a conduce vreun vehicul pe durata termenului de încercare.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 86 ind. 4 Cod penal din 1969, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare săvârșește o infracțiune sau nu își îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere sau obligația stabilită prin prezenta decizie se va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și se va dispune executarea în întregime a pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Va reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile D. M. de la 70.000 euro la 60. 000 euro ( echivalentul în lei la data efectivă a plății conform cursului Băncii Naționale Române).
În temeiul dispozițiilor art.397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 50 alin. 1 din legea nr. 136/1995, art. 25 ind. 1 pct.10 lit. b din legea nr.32/2000, art.86 Cod procedură penală, va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență B. și, în consecință:
Va obliga partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părții civile suma de_,18 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând prestații medicale acordate victimei.
Va dispune aplicarea dobânzii legale ce se va calcula la suma de 2421 lei reprezentând daune materiale începând cu data de 12.03.2013 și până la efectuarea plății efective de către F. de Protecție a Victimelor Străzii.
În temeiul art. 50 alin. 1 din legea nr. 136/1995, art. 25 ind. 1 pct.10 lit. b din legea nr.32/2000, art.86 Cod procedură penală, va obliga partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părții civile D. M. suma de 6652 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe.
Va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În temeiul art. 276 Cod procedură penală, raportat la art. 50 alin. 1 din legea nr. 136/1995, art. 25 ind. 1 pct.10 lit. b din legea nr.32/2000, va admite, în parte, cererea formulată de către partea civilă D. M. și în consecință, va obliga partea responsabilă civilmente F. pentru Protecția Victimelor străzii să plătească acesteia suma de 3023 cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de către părțile civile D. M., S. C. Județean de Urgență B. și partea responsabilă civilmente F. pentru Protecția Victimelor Străzii împotriva sentinței penale nr. 313 din data de 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. pe care o desființează sub următoarele aspecte:
- al individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului M. V. C.;
- al nesoluționării acțiunii civile promovate de partea civilă S. C. Județean de Urgență B.;
- al neacordării dobânzii legale pentru daunele materiale părții civile D. M..
- al modului de obligare la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă D. M. în primă instanță;
Rejudecând în aceste limite,
Înlătură dispozițiile art. 81, art. 82 și art. 83 Cod penal din 1969.
În baza art. 86 ind. 1 Cod penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M. V. C. pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cod penal din 1969.
În baza art. 86 ind. 3 Cod penal din 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de respectivul serviciu.
- să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
- să comunice Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal din 1969 interzice inculpatului M. V. C. dreptul de a conduce vreun vehicul pe durata termenului de încercare.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 86 ind. 4 Cod penal din 1969, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare săvârșește o infracțiune sau nu își îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere sau obligația stabilită prin prezenta decizie se va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și se va dispune executarea în întregime a pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile D. M. de la 70.000 euro la 60. 000 euro ( echivalentul în lei la data efectivă a plății conform cursului Băncii Naționale Române).
În temeiul dispozițiilor art.397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 50 alin. 1 din legea nr. 136/1995, art. 25 ind. 1 pct.10 lit. b din legea nr.32/2000, art.86 Cod procedură penală, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență B. și, în consecință:
Obligă partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părții civile suma de_,18 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând prestații medicale acordate victimei.
Dispune aplicarea dobânzii legale ce se va calcula la suma de 2421 lei reprezentând daune materiale începând cu data de 12.03.2013 și până la efectuarea plății efective de către F. de Protecție a Victimelor Străzii.
În temeiul art. 50 alin. 1 din legea nr. 136/1995, art. 25 ind. 1 pct.10 lit. b din legea nr.32/2000, art.86 Cod procedură penală, obligă partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părții civile D. M. suma de 6652 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În temeiul art. 276 Cod procedură penală, raportat la art. 50 alin. 1 din legea nr. 136/1995, art. 25 ind. 1 pct.10 lit. b din legea nr.32/2000, admite, în parte, cererea formulată de către partea civilă D. M. și în consecință, obligă partea responsabilă civilmente F. pentru Protecția Victimelor străzii să plătească acesteia suma de 3023 cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2015.
Președinte, Judecător,
M. DarabanăRăzvan C. D.
Grefier,
C. G.
Red.M.D./08.06.2015
Dact.C.Gh./10.06.2015
2 ex.
Jud fond/M. T.
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art.322 NCP.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
