Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 844/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 844/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 844/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 04 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Completul de judecată A1:
Președinte – A. M. - judecător
Judecător - A. D.
Grefier - A. I. P.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații B. G. M. și B. M. împotriva sentinței penale nr.50 pronunțată de Judecătoria R. la data de 23 martie 2015 în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 19 noiembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de 27 noiembrie 2015, apoi pentru data de 04 decembrie 2015, când,
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față, constată:
Prin sentința penală nr.50/23.03.2015, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria R., în temeiul art.193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal a condamnat pe inculpatul B. G. M., fiul lui V. și R., născut la data de 09.01.1973 în orașul Râșnov, județ B., cetățean român, studii primare, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în oraș Cristuru S., ., apt. 17, jud. Harghita, reședința orașul R., ., județ B., posesor CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la pedeapsa de 1 an închisoare
În temeiul art.83 Cod penal din 1969 și art.15 din Legea nr.187/2012 a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R. și a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca - în final - inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare
În baza art.71 Cod penal a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal din 1969.
În temeiul art.193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit. a Noul Cod penal a condamnat pe inculpatul B. M., fiul lui V. și R., născut la data de 15.03.1977 în ., cetățean român, studii primare, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în orașul R., ., apt. 5, jud. B., posesor CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la pedeapsa de 1 an închisoare
În temeiul art.83 Cod penal din 1969 și art.15 din Legea nr.187/2012 a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R. și a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca - în final - inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare
În baza art.71 Cod penal a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal din 1969.
În baza art.112 lit. b Noul Cod penal a dispus confiscarea celor 2 bețe care au folosit la săvârșirea infracțiunii și care aparțin inculpaților B. G. M. și B. M..
A obligat pe inculpații B. G. M. și B. M. în solidar la plata sumelor de 5000 lei cu titlu de despăgubiri civile și 5000 lei daune morale în favoarea părții civile I. G. C., domiciliat în orașul R., . nr.90, jud. B. și la plata în favoarea Spitalului C. Județean de Urgență B., cu sediul în B., Calea București nr. 25-27, jud. B. a sumei de 4288,43 lei care reprezintă contravaloarea prestațiilor medicale acordate victimei I. G. C. în perioada 03-14.02.2013.
A respins, ca nefondată, cererea părții civile privind obligarea inculpaților la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A obligat inculpații B. G. M. și B. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpații B. G. M. și B. M. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de lovire sau alte violențe.
S-a reținut că, în noaptea de 2/3.02.2013, partea vătămată I. G. C. se afla în incinta restaurantului Route 33 situat în localitatea R. Gară împreună cu prietena sa S. C. S. și cu încă o prietenă a acesteia, O. Jaclin A.. Sesizând că partea vătămată I. G. C. a adormit cu capul pe masă, inculpatul B. G. M. a făcut comentarii ironice la adresa acestuia, după care a intrat într-o dispută verbală cu martora S. C. S. care i-a cerut explicații cu privire la cuvintele adresate. Ulterior, partea vătămată a aflat din relatările prietenei sale cele petrecute, astfel că a hotărât să se deplaseze la locuința numitului B. G. M. pentru a-i cere explicații. În fața casei familiei B., s-a hotărât să mai cheme un prieten, respectiv pe martorul S. V. împreună cu care a intrat în curtea comună din care se făcea accesul spre imobilul locuit de familia B..
Aici, în timp ce martorul S. V. a rămas în curte, partea vătămată I. G. C. a pătruns în locuința familiei B., unde se aflau inculpatul B. M., mama acestuia, B. R., și fiica inculpatului B. M. în vârstă de 5 ani. După ce a relatat cele petrecute în restaurant, partea vătămată I. G. C. a părăsit la scurtă vreme locuința familiei B., în condițiile în care din declarațiile persoanei vătămate B. R. rezultă că i-a cerut acest lucru. În acest timp cele două tinere care l-au însoțit în restaurant au rămas la poartă în mașină. În continuare a hotărât să o conducă pe martora O. A. spre casă, astfel că s-au deplasat cu toții spre . din oraș R.. Aici s-au întâlnit cu frații B. G. M. și B. M., care împreună cu B. E., au coborât dintr-un autoturism care venea din sens opus. Inculpații B. G. M. și B. M. aveau asupra lor câte un băț confecționat din lemn cu lungimea de 80 cm și grosime de 4-5 cm. Văzând aceste obiecte contondente partea vătămată I. G. C. a coborât din auto și a luat din portbagaj o toporișcă. La scurt timp a fost lovit de către inculpatul B. G. M. cu bățul în cap determinând căderea sa pe asfalt. În timp ce era căzut, a fost lovit și de către inculpatul B. M. în zona picioarelor cu bățul pe care îl avea asupra sa, precum și de către B. E. cu pumnii și picioarele. După ce i-au aplicat mai multe lovituri și urmare intervenției martorului S. V., inculpații au părăsit locul faptei lăsând partea vătămată plină de sânge pe jos, loc în care a fost găsit de către martorii B. C., Cocoraș N. și C. A., după care a fost transportat la spital de martora O. M.. Inculpatul B. M. a luat de la fața locului toporișca părții vătămate I. G. C. care a fost ulterior identificată la domiciliul mamei sale B. R..
Urmare a actelor de agresiune exercitate asupra sa, partea vătămată I. G. C. a fost internat la S. C. Județean de Urgență B., secția ortopedie în perioada 03-14.02.2013 și a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 38-40 zile de îngrijiri medicale.
În cursul judecății, inculpatul B. G. M. s-a prezentat în fața instanței la termenul de judecată din data de 09.03.2015 și a declarat faptul că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, respectiv împrejurarea că la data de 03.02.2013 împreună cu B. M. a aplicat cu corpuri contondente confecționate din lemn lovituri repetate în zona capului și picioarelor lui I. G. C. cauzându-i leziuni corporale .
De asemenea, celălalt inculpat B. M., audiat la termenul de judecată din data de 30.04.2014, a declarat faptul că numai el și fratele său B. G. M. l-au lovit pe partea vătămată I. G. C..
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut faptul că partea civilă I. G. C. la termenul de judecată din data de 30.10.2013 a arătat că solicită de la inculpați 20.000 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale.
Daunele materiale reprezintă 8000 lei cheltuieli făcute pentru însănătoșirea părții civile în România, îngrijiri medicale și cheltuieli de transport, 2000 lei cheltuieli ocazionate cu derularea procesului, 2000 lei cheltuieli medicale efectuate în Italia pentru însănătoșire și 8000 lei venituri nerealizate. La același termen de judecată s-au depus la dosar constituirea de parte civilă detaliată, bonuri fiscale, decont de cheltuieli și factura fiscală nr._/06.02.2013.
În ședința de judecată din data de 09.03.2015, partea civilă a învederat instanței faptul că își reduce pretențiile la suma de 5000 lei daune morale, 5000 lei daune materiale, acestea din urmă reprezentând cheltuieli efectuate pentru însănătoșirea părții vătămate inclusiv deplasările și 1000 lei cheltuieli judiciare.
Declarațiile de recunoaștere ale celor doi inculpați s-au coroborat cu declarația părții civile I. G. C.. Semnificative pentru starea de fapt relatată în rechizitoriu au fost și declarațiile martorelor audiate în cursul urmăririi penale, respectiv Serafinescu C. – S., O. Jaclin A..
Conform certificatului medico-legal fila 33 din dosarul de urmărire penală numitul I. G. C. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și corpuri tăietoare înțepătoare. Leziunile pot data din 03 februarie 2013 și au necesitat 38-40 zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile. Potrivit raportului de expertiză medico –legală având ca obiectiv reexaminare în vederea reevaluării numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării nr.251/E/03.02.2015, numitul I. G. C. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și corpuri tăietoare înțepătoare. Având în vedere intervenția chirurgicală efectuată anul curent a apreciat faptul că a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Față de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții civile conform raportului de expertiză medico –legală susmenționat și față de . Noului Cod Penal, instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații B. G. M. și B. M., prin apărătorul lor, și, în consecință, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal din 1969 în cea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal pentru ambii inculpați, text de lege în temeiul căruia au fost condamnați.
La individualizarea judiciară a pedepselor și a modului de executare, instanța a ținut seama și de criteriile prevăzute Codul penal, respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului penal, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite și de împrejurările concrete în care au fost comise, de persoana inculpaților, precum și de împrejurările care atenuează ori agravează răspunderea penală. Au fost avute în vedere aspectele legate de profilul moral al inculpaților, respectiv B. G. M. este în vârstă de 40 ani, nu este căsătorit, dar trăiește în concubinaj, are 2 copii din alte relații de concubinaj care sunt încredințați mamelor biologice. A promovat 2 clase, după care nu a mai frecventat cursurile școlare. Nu a efectuat stagiul militar. În societate a creat probleme comportamentale și figurează cu amenzi neplătite urmare acestei atitudini. A fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin sentința penală nr. 124/11.08.2003 a Judecătoriei R., definitivă prin nerecurare . A executat pedeapsa în perioada 28.01._04. La data liberării condiționate i-au mai rămas de executat 232 zile. În raport de această condamnare a intervenit reabilitarea, conform art. 135 lit. a Cod penal.
A mai fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prevăzute de art.180 al.2 Cod penal prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R., definitivă prin nerecurare la data de 21.03.2011. Potrivit prevederilor art. 37 lit. a Cod penal această pedeapsă nu atrage starea de recidivă, însă sunt incidente prevederile art.83 Cod penal întrucât pedeapsa care face obiectul prezentului dosar a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința de condamnare. Față de inculpatul B. G. M. s-a mai aplicat de 2 ori și măsura scoaterii de sub urmărire penală și sancționarea administrativă pentru infracțiuni de violență și respectiv furt calificat în dosarele nr. 928/P/2009 și 1068/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria R..
Inculpatul B. M. este în vârstă de 36 ani, este căsătorit și are 2 copii minori din această căsătorie, precum și un alt copil minor dintr-o altă relație. A promovat 6 clase, după care nu a mai frecventat cursurile școlare. Nu are loc de muncă. Este consumator ocazional de băuturi alcoolice, stare care creează probleme comportamentale în societate. Figurează cu amenzi neplătite. A suferit multiple condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor contra patrimoniului, toate reabilitate conform art.135 lit. a Cod penal. A fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prevăzute de art.180 al.2 Cod penal prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R. definitivă prin nerecurare la data de 21.03.2011. Prin ordonanța nr.824/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria R. s-a dispus față de acesta măsura scoaterii de sub urmărire penală și aplicarea amenzii cu caracter administrativ pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și distrugere.
În raport de cele reținute, instanța a dispus condamnarea inculpaților potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva hotărârii menționate au declarat apel inculpații, hotărâre criticată pentru netemeinice și nelegalitate.
Apărătorul ales al apelanților inculpați, pe fondul cauzei, solicită, în temeiul art.5 Noul Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestora, din infracțiunea prevăzută de art.181 alin.1 Vechiul Cod penal cu aplicarea art.75 lit. a Vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.193 pct.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit. a Noul Cod penal, având în vedere că regimul sancționator este mai blând în noua reglementare, iar pe cale de consecință achitarea inculpatului B. M. în temeiul art.17 pct.2 raportat la art.16 lit. d Cod procedură penală și achitarea inculpatului B. G. M. în temeiul art.17 pct.2 raportat la art.16 lit. h Cod procedură penală.
Astfel, apărătorul apelanților inculpați solicită a se constata că, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în fața instanței de apel, în noaptea de 03.02.2013, în jurul orelor 05,00, persoana vătămată s-a deplasat la domiciliul inculpatului B. M., a lovit cu o toporișcă ușa de acces și geamul, după care a încercat să îl lovească pe inculpat cu aceeași toporișcă în zona capului, însă inculpatul s-a apărat, barând lovitura cu o pernă, după care, acesta din urmă, împreună cu mama sa, au reușit să alunge persoana vătămată din curtea imobilului.
În aceste circumstanțe, inculpatul B. M. l-a sunat pe fratele său – inculpatul B. G. M. -, căruia i-a comunicat că persoana vătămată, aflat în stare de ebrietate, a pătruns prin violență în domiciliul său și a încercat să îl omoare.
Împreună cu fratele său, inculpatul B. M. au întâlnit-o pe persoana vătămată pe . din localitatea R., după ce aceasta, în prealabil, alarmase martorii Cocoraș pentru a afla domiciliul actual al inculpatului B. M..
Având în vedere că persoana vătămată a coborât din autoturism, având asupra sa o toporișcă, cei doi inculpați au fost nevoiți să-și apere viața, circumstanțe în care au fost produse loviturile care au condus la cele 38-39 zile de îngrijiri medicale acordate persoanei vătămate.
Totodată, apărătorul apelanților inculpați solicită instanței a avea în vedere împrejurarea că, în fața instanței de fond, persoana vătămată a încercat să acrediteze ideea că ar fi fost internată într-un spital din R., Italia și că zilele de îngrijiri medicale ar fi peste 90.
Întrucât persoana vătămată nu a depus la dosarul cauzei copia certificată a înscrisurilor care să dovedească internarea sa în spitalul din Italia, apărătorul apelanților inculpați consideră că zilele de îngrijiri medicale se rezumă la 38-39.
Deși apelanții inculpați au recunoscut săvârșirea faptei, apărătorul acestora solicită a se avea în vedere că inculpații s-au aflat în stare de legitimă apărare, întrucât persoana vătămată prin acțiunea sa, de a intra prin violență în locuința inculpatului B. M., le-a inspirat acestora o stare de temere.
Față de acțiunea persoanei vătămate apelanții inculpați au formulat plângere penală relativ la comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și vătămare corporală, plângeri care deși au fost respinse, se regăsesc la dosarul cauzei.
Față de aceste considerente, apărătorul apelanților inculpați solicită instanței admiterea apelurilor formulate.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.417 alin.2 Cod procedură penală, curtea reține următoarele:
1.Inculpații B. G. M. și B. M. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul procurorului datat 16.07.2013 și emis în dosarul penal nr.99/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal, dat fiind faptul că în data de 03.02.2013, orele 5,30, au aplicat cu corpuri contondente confecționate din lemn lovituri repetate în zona capului și a picioarelor persoanei vătămate I. G. C., cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 38-40 zile de îngrijiri medicale.
În faza de judecată, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu referire la victima I. G. C. în vederea reevaluării numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării.
Potrivit raportului întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală B., numitul I. G. C. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 03.02.2013 prin lovire cu corpuri dure și corpuri tăietoare înțepătoare.
Având în vedere intervenția chirurgicală efectuată la 06.02.2013 s-a apreciat că necesită 50-55 zile de îngrijiri medicale și nu 38-40 zile cât s-a apreciat anterior, fără a rămâne cu infirmități (fila 89 volumul II dosar judecătorie).
Așa cum și inculpații B. G. M. și B. M. au recunoscut, în dimineața zilei de 03.02.2013, l-au lovit pe I. G. C. de mai multe ori cu corpuri contondente confecționate din lemn, împrejurări în care acesta din urmă a fost internat în S. C. Județean de Urgență secția Ortopedie în perioada 3-13 februarie 2013 cu diagnosticul „fractură cominutivă tibie dreapta deschisă tip I cu deplasare – operată. Traumatism cranio-cerebral acut minor. Contuzie cervicală, contuzie toraco-abdominală. Excoriații multiple. Plagă vertex” (fila 33 dosar urmărire penală).
Anterior acestui moment, persoana vătămată s-a deplasat la locuința inculpatului B. M. având în mână o toporișcă pentru „a-i cere explicații lui B. G. M. față de atitudinea avută atât față de propria persoană, când se afla în restaurantul Route 33 și dormea cu capul pe masă, cât și față de prietena sa S. C. S.”.
Martora B. R., audiată la instanța de control judiciar, face vorbire despre comportamentul agresiv al persoanei vătămate, care în dimineața zilei de 03.02.2013, orele 4,00/5,00, a intrat peste ei în casă, cu o toporișcă în mână, amenințând că îl omoară pe băiatul cel mic, i-a tras un pumn lui B. M. … în acest timp nepoțica sa țipa și plângea, fiind speriată de comportamentul acestuia” (fila 32 dosar curte).
Aceleași aspecte sunt relatate și de martorul D. T. (fila 33 dosar curte), care în dimineața zilei de 03.02.2013 s-a deplasat la locuința familiei B. și a găsit-o pe mama inculpaților și pe fetiță plângând.
Despre vizita persoanei vătămate la domiciliul inculpaților relatează martorul Cocoraș T. întrucât s-au întâlnit în acea dimineață când aceasta îl căuta pe fratele său, N. „care să îi spună exact unde stă M. B.”, I. era beat, avea în mână o toporișcă, îl căuta pe M., să intre peste ei în casă să-i omoare. (fila 34 dosar curte)
De altfel, în declarația dată în fața instanței de fond, persoana vătămată I. G. C. arată că „s-a decis să meargă să vorbească cu B. M., avea în mașină un topor, de care a uzitat, a intrat în casa familiei B. însoțit fiind de S. V. (filele 20-21 dosar judecătorie).
Deplasându-se pe . orașul R., persoana vătămată s-a întâlnit cu inculpații B. G. M. și B. M., care i-au aplicat loviturile descrise în documentele medicale aflate la dosarul cauzei.
În raport de probele administrate, în mod legal și temeinic, fapta inculpaților B. G. M. și B. M. care au aplicat cu corpuri contondente lovituri persoanei vătămate I. G. C., cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 Noul Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal / vătămare corporală, prevăzută de art.181 Noul Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a Vechiul Cod penal.
În raport de sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea ce constituie obiectul prezentului dosar, în mod legal, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a Vechiul Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 Noul Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal.
De altfel, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată de către inculpații B. G. M. și B. M. la termenul de judecată din 09.03.2015 (fila 95 volumul II dosar judecătorie).
Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei cereri și a dispus schimbarea încadrării juridice, este nefondat primul motiv de apel formulat de apelanții inculpați în acest sens.
La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art.74 Cod penal, inclusiv împrejurările în care a fost comisă fapta, precum și motivul săvârșirii infracțiunii.
Astfel, nu poate fi ignorată împrejurarea că persoana vătămată I. G. C. s-a deplasat la locuința familiei B. cu o toporișcă în mână în dimineața zilei de 03.02.2013, în căutarea lui B. G. M..
Această deplasare, în care comportamentul persanei vătămate nu a fost unul potrivit, constituie motivul săvârșirii infracțiunii de către inculpați.
Prin urmare, prin aplicarea coroborată a criteriilor generale de individualizare a pedepsei, cu referire specială la împrejurările concrete și mobilul săvârșirii infracțiunii, curtea apreciază că aplicarea unei amenzi penale față de fiecare inculpat în cuantum corespunzător pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 Noul Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal, este oportună, împrejurări în care se vor admite apelurile declarate de către inculpați împotriva sentinței penale nr.50/23.03.2015 a Judecătoriei R., pronunțată în dosar nr._, pentru un alt motiv decât cel invocat (art.421 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală).
În cadrul rejudecării, în temeiul art.193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal va fi condamnat inculpatul B. G. M., fiul lui V. și R., născut la data de 09.01.1973 în orașul Râșnov, județ B., cetățean român, studii primare, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în oraș Cristuru S., ., ., reședința orașul R., ., jud B., posesor CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la amendă penală în cuantum de 3000 lei (300 zile amendă x 10 lei/zi).
În baza art.15 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 Cod penal va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R. și va dispune ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 luni închisoare și amenda penală de 3000 lei.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art.63 Cod penal.
Va înlătura dispoziția cu privire la pedepsele accesorii.
În temeiul art.193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal va fi condamnat inculpatul B. M., fiul lui V. și R., născut la data de 15.03.1977 în ., cetățean român, studii primare, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în orașul R., ., ., posesor CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la amendă penală în cuantum de 3000 lei (300 zile amendă x 10 lei/zi).
În baza art.15 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 Cod penal va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R. și va dispune ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 luni închisoare și amenda penală de 3000 lei.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art.63 Cod penal.
Va înlătura dispoziția cu privire la pedepsele accesorii.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
2.În susținerea orală a apelului, cât și prin concluziile scrise depuse la dosar în data de 27.11.2015, inculpatul B. M. solicită achitarea în baza art.16 lit.d Cod procedură penală, dat fiind faptul că a săvârșit fapta în legitimă apărare, iar inculpatul B. G. M. achitarea în baza art.16 lit.h Cod procedură penală, invocând excesul neimputabil.
Apărările susținute de către inculpați, prin apărătorul ales, sunt nefondate.
Potrivit art.19 alin.2 Cod procedură penală este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
Starea de legitimă apărare presupune existența unui atac, adică a unei acțiuni / inacțiuni susceptibile să aducă atingere uneia dintre valorile prevăzute de lege și care a făcut necesară riposta în limitele necesității înlăturării pericolului.
În speță nu a existat un atac material, direct, injust din partea persoanei vătămate I. G. C. asupra inculpatului B. M..
Împrejurarea că, în dimineața zilei de 03.02.2013, persoana vătămată s-a deplasat la domiciliul familiei B. cu o toporișcă în mână comportându-se violent, după care a părăsit locuința, iar ulterior, după o perioadă de timp, s-au întâlnit pe drumul public, nu constituie o apărare legitimă din partea inculpaților.
Mai mult, atacul trebuie să fie imediat, adică în curs de desfășurare sau pe punctul de a se produce, ceea ce în speță nu se regăsește, între comportamentul victimei la locuința inculpaților și întâlnirea ulterioară între părți a existat un interval de timp suficient, în care inculpatul B. M., fiind amenințat, putea solicita intervenția autorităților.
În raport de aceste împrejurări, loviturile aplicate victimei de către inculpatul B. M. nu au fost necesare, deoarece nu a existat un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa de către persoana vătămată, astfel că nu pot fi primite concluziile apărării.
Potrivit art.26 alin.1 Cod penal nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.
Pentru a exista excesul neimputabil trebuie să existe un atac care să vizeze persoana inculpatului, a altuia, atacul să îndeplinească toate condițiile necesare și pentru existența cauzei justificative a legitimei apărări.
Din probele administrate în cauză rezultă că primul care a lovit victima I. G. C. a fost B. M., cu o bâtă în cap, după care, căzut fiind, cei doi inculpați au continuat să-l lovească.
Despre loviturile aplicate victimei au făcut vorbire martorii O. Jaclin A., S. C. S., O. M., declarații care se coroborează cu cele ale victimei și ale inculpaților.
Astfel, este exclus atacul material, direct, imediat și injust din partea victimei împotriva inculpatului B. G. M. și, prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art.26 alin.1 Cod penal.
3.În concluziile scrise, inculpații solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond deoarece nu au fost administrate probe de către instanța de fond, dreptul la apărare a fost încălcat și nu s-au pus în vedere inculpaților dispozițiile referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Potrivit art.420 alin.5 Cod procedură penală, instanța de apel poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art.100.
În speță, a fost administrată proba cu martorii B. R. (fila 32 dosar curte), D. T. (fila 33 dosar curte), Cocoraș T. (fila 34 dosar curte), astfel că au fost respectate dispozițiile legale menționate, inclusiv dreptul la apărare al inculpaților.
Este nefondată susținerea apelanților în sensul că nu li s-au pus în vedere dispozițiile referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției din moment ce pe declarațiile semnate și aflate la dosar sunt precizate aceste drepturi.
Cum judecarea cauzei s-a desfășurat cu citarea legală a tuturor părților, curtea nu poate identifica niciun alt motiv care să determine rejudecarea cauzei de către instanța de fond.
Prin urmare, sentința penală nr.50/23.03.2015 a Judecătoriei R. urmează a fi reformată doar în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, așa cum s-a arătat anterior, cu menținerea celorlalte dispoziții.
Văzând și art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de inculpații B. M. și B. G. M. împotriva sentinței penale nr.50/23.03.2015 a Judecătoriei R., pronunțată în dosar nr._, pe care o desființează în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor.
Rejudecând în aceste limite, în temeiul art.193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal condamnă inculpatul B. G. M., fiul lui V. și R., născut la data de 09.01.1973 în orașul Râșnov, județ B., cetățean român, studii primare, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în oraș Cristuru S., ., ., reședința orașul R., ., jud B., posesor CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la amendă penală în cuantum de 3000 lei (300 zile amendă x 10 lei/zi).
În baza art.15 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R. și dispune ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 luni închisoare și amenda penală de 3000 lei.
Pune în vedere inculpatului prevederile art.63 Cod penal.
Înlătură dispoziția cu privire la pedepsele accesorii.
În temeiul art.193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a Noul Cod penal condamnă inculpatul B. M., fiul lui V. și R., născut la data de 15.03.1977 în ., cetățean român, studii primare, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în orașul R., ., ., posesor CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la amendă penală în cuantum de 3000 lei (300 zile amendă x 10 lei/zi).
În baza art.15 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.15/08.03.2011 a Judecătoriei R. și dispune ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 luni închisoare și amenda penală de 3000 lei.
Pune în vedere inculpatului prevederile art.63 Cod penal.
Înlătură dispoziția cu privire la pedepsele accesorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
A. M. A. D.
GREFIER
A. I. P.
Red. A.M/30.12.2015
Dact. A.I.P/06.01.2016/2 exemplare
Red.jud.fond V.G.C./06.05.2015
← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 225/2015. Curtea de... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
---|