Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 17/2012. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 17/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-02-2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 17/ApDOSAR NR._

Ședința publică din 21 februarie 2012

Instanța constituită din:

- Complet de judecată CA4:

Președinte – S. F. - judecător

Judecător – A. M.

- Grefier – D. C.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declaratede apelanta PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B. și de apelantul inculpat M. D. împotriva sentinței penale nr. 278/S din data de 12 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 7 februarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 21 februarie 2012.

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

P. sentința penală nr. 278/12 octombrie 2011 a Tribunalului B. s-a dispus:

În baza art. 289 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a, b, c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal condamnarea inculpatului M. D. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 25 Cod penal raportat la art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații.

În baza art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera c Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art.25 Cod penal raportat la art.292 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals în declarații.

În baza art. 242 al. 3 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri.

În baza art. 288 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 2 (două) luni pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 288 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 288 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 215 al.1,2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera c Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art.291 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 200 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de complicitate la uz de fals.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 291 teza I Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală, art. 74 al. 1, literele a,b,c al. 2 Cod Penal art. 76 litera e Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 200 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals.

În baza art. 33 litera a Cod Penal raportat la art. 34 litera e Cod Penal a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, acesta execută pedeapsa cea mai grea aceea de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 81 și 82 Cod Penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod Penal în sensul că dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

În baza art. 346 al. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 998 și 999 cod civil a obligat pe inculpatul M. D. să plătească părții civile S.C. „G. A.” S.A. BUCUREȘTI, fosta S.C. „BT A. TRANSILVANIA” S.A. B., suma de 1.440 lei reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 348 Cod procedură penală, a dispus anularea în parte a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20.04.2008, prin care s-a atestat în mod nereal, faptul că evenimentul rutier a fost produs la data de 18.04.2008 și că a fost produs din culpa lui B. V. și se va menționa data corectă de 13.04.2008 care a fost produs din culpa MĂLOICU L. G..

În baza art. 348 Cod procedură penală, a dispus anularea parțială a declarației de tamponare întocmită de C. I., în sensul datei evenimentului rutier, în loc de 18.04.2008 se va înscrie data corectă 13.04.2008.

În baza art. 348 Cod procedură penală, a dispus anularea în parte a tuturor exemplarelor autorizației de reparație . nr._, în ceea ce privește data evenimentului rutier, din „18.04.2008” în „13.04.2008”. Se comunică o copie a prezentelor dispoziții, după rămânerea definitivă, ..

În baza art. 348 Cod procedură penală, a dispus anularea parțială a mențiunilor efectuate cu ocazia completării registrului de tamponări la rubrica nr. 22 din data de 20.04.2008, în acest sens se va menționa că accidentul a avut loc la data de 13.04.2008 și nu la data de 18.04.2008. De asemenea, în acest registru, toate mențiunile referitoare la evenimentul rutier, vor fi efectuate pentru data corectă a accidentului, respectiv 13.04.2008.

După rămânerea definitivă a prezentelor dispoziții, după ce se vor efectua mențiunile dispuse prin prezenta hotărâre în Registrul evidență accidente de circulație (fila 2, poziția 22) și în chitanțierul Autorizație de reparații (fila 340), se va proceda la copierea filelor care interesează cauza și se va proceda la restituirea originalelor la Poliția S..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:

În cursul lunii aprilie 2008 inculpatul M. D. deținea calitatea de polițist - gradul profesional de agent șef principal de poliție în cadrul Postului de Poliție S. - îndeplinind calitatea de șef al acestei unități de poliție.

Numitul M. D. deținea calitatea de polițist în cadrul aceleiași unități de poliție, deținând gradul profesional de agent principal de poliție, îndeplinind și calitatea de ajutor de șef de post.

Potrivit fișei postului, celor doi lucrători de poliție le reveneau, ca și atribuții de serviciu următoarele:

„supraveghează, îndrumă și controlează participanții la traficul rutier pe drumurile comunale și județene situate în interiorul localităților rurale, în condițiile legii, (…) efectuând cercetarea accidentelor ușoare, soldate numai cu pagube materiale”.

Inculpatul M. D. în calitatea de șef al Postului de Poliție S. gestionează documentele operative ale unității de poliție, printre care și Registrul pentru evidența proceselor - verbale de contravenții, a dovezilor și autorizațiilor de reparație auto.

În calitatea sa de ajutor de șef de post, în perioada în care șeful Postului de Poliție S. lipsea din unitate, învinuitul M. D. avea toate atribuțiile de serviciu reglementate pentru șeful unității de poliție.

La data de 13.04.2008 în jurul orelor 20.30 învinuitul C. I. se deplasa la volanul autoturismului marca „Dacia”, înmatriculat sub numărul_, din direcția municipiului B. către orașul F., unde participa la o instruire la o unitate militară, în interes de serviciu.

În autoturism se mai aflau colegii de serviciu ai învinuitului, martorii R. D., B. I., S. A..

În timp ce se deplasa pe DJ 112 A între localitățile Hărman și B., din județul B., autoturismul condus regulamentar de către numitul C. I. a fost implicat într-un accident de trafic rutier, în sensul că un alt autoturism marca „Peugeot” înmatriculat sub nr._, condus de către numitul MĂLOICU L. G., din sens invers, pe un sector de drum prezentând curbe succesive, a părăsit direcția de deplasare, a intrat în impact cu partea laterală față a autoturismului marca „Dacia”.

Ulterior evenimentului rutier, potrivit declarațiilor numiților C. I. și ale martorilor R. D., B. I., S. A., autoturismul marca „Peugeot” și-a continuat drumul câteva sute de metri, apoi șoferul a efectuat o manevră de viraj pe un drum lăturalnic, neasfaltat, unde a și oprit autoturismul.

Numitul C. I. s-a deplasat împreună cu martorul S. A. în direcția în care oprise autoturismul marca „Peugeot”, constatând că din autoturism coboară două persoane identificate în cursul anchetei ca fiind învinuitul MĂLOICU L. G. și numitul BOGOS C..

Potrivit declarației numitului C. I. și declarațiilor martorilor R. D. și B. I., în prezența cărora C. I. le-a reproșat ocupanților autoturismului „Peugeot” comportamentul în trafic, MĂLOICU L. G. și BOGOS C. emanau halenă alcoolică.

Din declarația numitului MĂLOICU L. G. a rezultat faptul că el este persoana care a condus autoturismul marca „Peugeot” ce îi aparținea, deși nu îndeplinise formalitățile de înmatriculare a autoturismului pe numele său, acesta recunoscând faptul că la momentul accidentului se întorcea de la o petrecere unde consumase băuturi alcoolice.

Numitul MĂLOICU L. G. a recunoscut că îi aparține culpa în producerea accidentului și că a încercat să obțină înțelegerea șoferului „Daciei”, dat fiind faptul că acesta consumase băuturi alcoolice, însă fără rezultat având în vedere faptul că autoturismul acestuia fusese serios avariat.

Accidentul a fost sesizat prin serviciul unic național de urgență 112 Dispeceratului I.P.J. B. de către R. D., astfel că în jurul orelor 21:00 – 21:30, la fața locului s-a deplasat numitul M. D., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție S., cu un autoturism din dotarea unității de poliție.

Numitul M. D. fusese desemnat de serviciu pe evenimente în perioada 12-13.04.2008 potrivit programărilor serviciilor realizate de către Poliția Municipiului B..

La momentul sosirii agentului de poliție la locul producerii accidentului, MĂLOICU L. G. și BOGOS C. plecaseră din acest loc, din declarațiile învinuitului COJOCAU I. și ale martorilor ce-l însoțeau, rezultând că aceștia s-au deplasat în direcția Fabricii de Armament „Breiner” Hărman către .> C. I. și martorii R. D., B. I., S. A. au relatat lucrătorului de poliție circumstanțele producerii evenimentului rutier, inclusiv semnalmentele persoanelor care coborâseră din autoturismul marca „Peugeot”, ce a rămas abandonat pe drumul lăturalnic, situat la circa 500 de metri de locul impactului.

Au fost efectuate de către agentul de poliție verificări ale locului impactului, ale autoturismului marca „Peugeot”, constatându-se că acesta prezenta avarii ce făceau plauzibilă ipoteza implicării în evenimentul rutier. Dată fiind ora târzie și împrejurarea că nu deținea suficiente informații ce puteau conduce la identificarea șoferului vinovat de producerea accidentului, M. D. a luat hotărârea de a solicita ocupanților autoturismului „Dacia” să-l însoțească la sediul Postului de Poliție S., pentru a se întocmi documentele legale și pentru a elibera numitului C. I. autorizația de reparație, cu ajutorul căreia acesta se putea deplasa, cu autoturismul avariat, către F..

Numitul C. I. și martorii s-au deplasat cu autoturismul avariat la sediul Postului de Poliție S..

În incinta unității de poliție, în prezența lui M. D., C. I. a completat formularul unei declarații tipizate de tamponare, în care a menționat data (13.04.2008) și împrejurările producerii evenimentului rutier, efectuând totodată și o schiță a locului impactului.

Potrivit declarației numitului C. I., după ce a completat declarația tipizată, M. D. a completat pe această declarație, în partea superioară, avariile constatate la autoturismul marca Dacia, avariile fiind consemnate și în cele două exemplare ale autorizației de reparație . nr._ completate la data de 13.04.2008 de către agentul de poliție M. D.. Unul din aceste exemplare (originalul) se înmânează deținătorului autoturismului avariat, îndreptățit să solicite despăgubiri din partea societății de asigurare, iar un alt exemplar se înaintează, potrivit unei metodologii interne, Inspectoratului de Poliție al Județului B., împreună cu exemplarul al III-lea al procesului – verbal de constatare a contravenției.

C. I. și-a continuat deplasarea în cursul aceleiași seri, către F., împreună cu martorii R. D., B. I., S. A., învinuitul M. D. remițându-i acestuia originalul autorizației de reparație, documentele de sancționare ale persoanei responsabilă de producerea accidentului urmând a fi întocmite ulterior, după identificarea acesteia.

Pentru că urmau a fi efectuate demersuri în vederea stabilirii autorului accidentului – conducătorului autoturismului marca „Peugeot” – M. D. a adus la cunoștința lui C. I. că urmează să fie contactat telefonic la o dată ulterioară și va fi solicitat să se prezinte la sediul Postului de Poliție S. pentru a-l recunoaște pe șoferul autoturismului marca „Peugeot”. În acest scop i s-a solicitat numărul de telefon mobil.

La data de 14.04.2008 inculpatul M. D., șeful Postului de Poliție S., a luat la cunoștință, informat fiind de către agentul de poliție M. D., de producerea evenimentului rutier.

În săptămâna 14 – 18 aprilie 2008, inculpatul M. D. și M. D. au efectuat demersuri în vederea identificării conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, în cursul acestei săptămâni inculpatul convocându-l telefonic pe C. I. la sediul unității de poliție unde acestuia i s-a prezentat spre recunoaștere o persoană care deținuse la un moment dat autoturismul, dar pe care îl vânduse ulterior, fără ca acesta să fie identificat de către C. I..

În acest timp, potrivit declarației numitului MĂLOICU L. G. și a martorului T. V., în cursul nopții de 13 aprilie 2008 primul i-a solicitat telefonic sprijinul celui de-al doilea, în sensul ca acesta să transporte cu o auto-platformă autoturismul avariat de la locul în care îl abandonase învinuitul la domiciliul primului din . V. a declarat că la momentul la care a adus autoturismul marca „Peugeot” avariat în fața locuinței lui MĂLOICU L. G. s-a întâlnit cu acesta și cu fratele său, Măloicu Jean D., constatând martorul că învinuitul se afla în stare vădită de ebrietate, acesta nereușind să-i ofere amănunte despre evenimentul rutier. Potrivit martorului T. V. în discuțiile pe care a reușit să le poarte cu învinuitul MĂLOICU L. G. s-a angajat să-l însoțească la sediul Postului de Poliție S. pentru a declara accidentul. La data de 20.04.2008 martorul T. V. susține că l-a însoțit pe MĂLOICU L. G. la Postul de Poliție S..

Varianta martorului referitoare la condițiile în care l-a însoțit pe învinuitul MĂLOICU L. G. la sediul unității de poliție nu concordă cu varianta susținută de cel din urmă. Potrivit acestei variante, la data de 14 aprilie 2008, deplasându-se la Spălătoria Auto aparținând S.C. „VASIRAD AUTOSERVICE” S.R.L. Hărman, administrată de martorul T. V., MĂLOICU L. G. l-a consultat pe acesta în legătură cu posibilitățile pe care le-ar avea pentru a rezolva situația legată de un accident, în legătură cu care i-ar fi dat amănunte, cât mai avantajos pentru el.

Potrivit declarației numitului MĂLOICU L., la spălătoria auto, în ziua de 14 aprilie 2008, l-a cunoscut pe inculpatul M. D., căruia i-ar fi relatat ce s-a întâmplat, solicitându-i sprijin. Potrivit aceleiași declarații, inculpatul i-ar fi promis învinuitului că-l va ajuta, comunicându-i că știe și cum să o facă, fără a-i furniza detalii. Potrivit susținerilor numitului MĂLOICU L. G. inculpatul i-ar fi pretins succesiv diferite sume de bani (100 Euro, 120 Euro, apoi 300 Euro), pentru ca procesul - verbal de constatare a contravenției să prevadă o sancțiune cât mai ușoară pentru el și pentru a nu-i suspenda dreptul de a conduce. La data de 20.04.2008, în urma acestor discuții și după ce i-ar fi dat inculpatului suma de 270 Euro, MĂLOICU L. G. susține că, însoțit de martorul T. V. s-ar fi deplasat la Postul de Poliție S..

O problemă ce trebuia a fi soluționată era aceea că autoturismul implicat în accident nu avea încheiată poliță de asigurare de răspundere civilă obligatorie, astfel că, pe lângă sancțiunile legale ce trebuiau aplicate conducătorului auto, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism în aceste condiții, practic, deținătorul autoturismului avariat de cel condus de învinuitul MĂLOICU L. G. se afla pus în situația de a nu-și putea acoperi contravaloarea reparațiilor autoturismului decât din venituri proprii.

Această situație - ce se putea repercuta negativ asupra intereselor deținătorului autoturismului marca Dacia, C. I. dar și faptul că MĂLOICU L. G. ar fi trebuit să fie sancționat contravențional atât pentru producerea accidentului, pentru faptul că nu deținea poliță RCA pentru autoturismul pus în circulație, în baza dispozițiilor OUG nr. 195/2002, fiind obligatorie sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce – a reprezentat mobilul pentru hotărârea luată de inculpat în sensul de a întocmi actele referitoare la accident într-o manieră care să profite tuturor celor implicați.

Potrivit declarației numitului MĂLOICU L. G., inculpatul M. D. s-a oferit să-l ajute să încheie rapid o poliță de asigurare de răspundere civilă obligatorie, încheindu-se, poliția de asigurare RCA ./19/A19/PD nr._ de către A. C., agent asigurări la S.C. „BT A. TRANSILVANIA” S.A. B.. Polița de asigurare figurează emisă în data de 11 aprilie 2008 (vineri), cu valabilitate începând din 14 aprilie 2008 (luni).

Potrivit declarației numitului MĂLOICU L. G., la data de 14 aprilie 2008, cu ocazia discuțiilor purtate cu inculpatul M. D. la spălătoria lui T. V., inculpatul s-ar fi oferit să-l pună în contact cu un agent de asigurări, promițându-i învinuitului că-l va ajuta cu condiția să-și asume obligația de a-l despăgubi integral pe C. I. pentru despăgubirile determinate de reparațiile la autoturism.

Anterior acestei date, mai exact la data de 18 aprilie 2008, pe când se afla la spălătoria aparținând S.C. „VASIRAD AUTOSERVICE” S.R.L. Hărman, inculpatul susține că a fost abordat de administratorul acestei societăți, martorul T. V., care l-a abordat într-o discuție în cadrul căreia i-a relatat că un prieten al său fusese implicat într-un accident de circulație, în săptămâna anterioară, fără a-i da detalii, inculpatul susținând că a realizat că ar putea fi vorba despre tamponarea ce a avut loc în seara de 13 aprilie 2008. Inculpatul M. D. afirmă că i-a solicitat martorului T. V. să vină împreună cu persoana care a produs accidentul la sediul Postului de Poliție S., într-una din zilele de 19 sau 20 aprilie 2008, când inculpatul era de serviciu pe evenimente. Într-adevăr, în zilele de 19 și 20 aprilie 2008 inculpatul a fost desemnat de serviciu pe evenimente potrivit situației înaintată de către Poliția Municipiului B..

Varianta susținută de inculpat, referitoare la circumstanțele în care l-a cunoscut pe învinuitul MĂLOICU L. G., este susținută și de martorul T. V., care a declarat faptul că după ce a transportat cu platforma autoturismul marca Peugeot avariat la locuința învinuitului MĂLOICU L. G., a purtat o discuție cu acesta, remarcând și martorul că susnumitul se afla sub influența băuturilor alcoolice, convenind să-l însoțească la sediul unității de poliție din S..

La data de 20 aprilie 2008, în biroul inculpatului M. D. s-au prezentat MĂLOICU L. G. și martorul T. V..

M. D. l-a întrebat pe MĂLOICU L. G. dacă el este autorul accidentului rutier ce a avut loc în seara de 13 aprilie 2008, acesta răspunzând afirmativ, rezultând din discuții, potrivit martorului T. V., că lucrătorul de poliție realizase verificări anterioare cu privire la identificarea autorului accidentului.

Potrivit martorului T. V., MĂLOICU L. G., s-a justificat în fața polițistului pentru gestul său de a nu declara evenimentul, prin faptul că a fost băut și incoerent, însă s-a prezentat a fi el însuși autorul evenimentului.

Martorul T. V. susține că nu a fost atent la toată discuția purtată de cei doi, remarcând însă faptul că cei doi erau preocupați de aspectul găsirii unei modalității de asigurare a acoperirii integrale a contravalorii reparațiilor autoturismului proprietatea lui C. I., constatând că lucrătorul de poliție scoate dintr-o mapă mai multe formulare tipizate ce urmau a fi completate în legătură cu accidentul.

Potrivit declarației numitului MĂLOICU L. G., inculpatul M. D. i-a propus să completeze declarația tipizată de tamponare cu datele de identitate ale numitului „B. V.”, a cărui carte de identitate și permis de conducere, lucrătorul de poliție le avea pe birou.

MĂLOICU L. G. a dat curs solicitării inculpatului, completând declarația de tamponare tipizată, cu datele lui „B. V.”, fiul lui I. și E., născut la data de 17 noiembrie 1961, domiciliat în municipiul S., ..

În declarația tipizată, MĂLOICU L. G. a atestat faptul că evenimentul rutier a avut loc la o altă dată decât cea reală, respectiv „18 aprilie 2008”, dată ulterioară intrării în vigoare a raporturilor contractuale între deținătorul autoturismului marca „Peugeot” și S.C. „BT A. TRANSILVANIA” S.A. B..

Pe această declarație, inculpatul a consemnat avariile prezente la autoturismul marca „Peugeot”, precum și faptul că s-a întocmit procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20 aprilie 2008.

Cu aceeași ocazie, inculpatul M. D. a întocmit procesul – verbal de constatare a contravenției având . numărul indicate mai sus, în care a atestat în mod nereal, cu știință, faptul că „la data de 18 aprilie 2008, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, pe raza localității S., pe DJ 112 A, într-o curbă, B. V. a pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe contrasens în coliziune cu autoturismul marca Dacia, înmatriculat sub nr._, pe care l-a avariat”.

S-a menționat că B. V. a comis contravenția prevăzută de art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002, aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 400 lei.

La data de 20 aprilie 2008, pe numele B. V. inculpatul M. D. a eliberat o dovadă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, această sancțiune complementară operând începând cu data de 6 mai 2008.

În varianta susținută de inculpat, actul de identitate și permisul de conducere, în original, emise pe numele B. V., au fost prezentate chiar de către MĂLOICU L. G., acesta susținând că accidentul ar fi fost comis de B. V. și că această persoană, prieten cu el, nu poate veni el însuși la poliție pentru că se află la o înmormântare, versiune pe care martorul T. V. ar fi încuviințat-o, dând din cap.

Această variantă a inculpatului a fost infirmată de martorul T. V., din declarația acestuia rezultând că nu a văzut în nici un moment, în mâna numitului MĂLOICU L. G., actele vreunei persoane și nici nu a auzit purtându-se vreo discuție legată de vreun anume „B. V.”. Mai mult martorul a declarat faptul că a auzit discuțiile purtate de către inculpat și MĂLOICU L. G. iar din acestea a rezultat faptul că cel din urmă se prezenta el însuși ca fiind autor al evenimentului. Că actele lui B. V. s-au aflat în unitatea de poliție și nu au fost aduse de către MĂLOICU L. G. rezultă și din declarația lui M. D., care confirmă faptul că într-o unitate de poliție se pot găsi documente în original aparținând unei persoane, în contextul în care astfel de acte sunt găsite de alte persoane care le aduc la unitatea de poliție din raza locului în care acestea au fost găsite în vederea direcționării acestor acte unității de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază persoana ale cărei acte au fost găsite.

Inculpatul M. D. a recunoscut faptul că, în mod deliberat a consemnat o altă dată a accidentului decât cea reală (13 aprilie 2008), susținând că a făcut acest lucru pentru ca la data accidentului să devină funcțională poliția de asigurare RCA pentru autoturismul al cărui șofer a fost în culpă de producerea accidentului și pentru ca implicit, născându-se raporturile între asigurător și deținătorul autoturismului marca „Peugeot”, C. I. – deținător al autoturismului avariat - să poată să-și acopere contravaloarea reparațiilor autoturismului pe seama poliței de asigurare încheiată pentru autoturismul marca „Peugeot”.

Hotărârea de a modifica data accidentului a fost comunicată telefonic de inculpatul M. D., lui C. I., la data de 20.04.2008, acesta fiind de acord ca data accidentului să fie modificată din 13 în 18 aprilie 2008.

În seara de 20 aprilie 2008 (duminică) C. I. a oprit la Postul de Poliție S., în drum către orașul F., însoțit fiind de martorul B. I..

C. I. a purtat o discuție cu inculpatul M. D. în biroul acestuia, la care nu au mai participat alte persoane, în cadrul căreia C. I. i-a precizat lucrătorului de poliție, prezentându-i-se de către inculpat actul de identitate aparținând numitului B. V., că nu acesta este cel ce a condus autoturismul în seara de 13 aprilie 2008. Inculpatul i-a replicat că situația nu se mai putea schimba, dat fiind faptul că în cursul acelei zile întocmise deja procesul verbal de constatare a contravenției.

În săptămâna 21 – 27 aprilie 2008, C. I. l-a contactat telefonic pe inculpatul M. D., aducându-i la cunoștință faptul că reprezentanții S.C. „BT A. TRANSILVANIA” S.A. B. nu vor acoperi în totalitate contravaloarea avariilor suferite de autoturismul său, dat fiind gradul de uzură al autoturismului său și că, pentru acoperirea integrală a valorii reparațiilor ce se impuneau a fi efectuate, ar mai fi fost necesară suma de 1500 lei, pe care a pretins-o inculpatului.

Inculpatul M. D. a luat telefonic legătura cu MĂLOICU L. G., căruia i-a adus la cunoștință această situație, recomandându-i să rezolve situația și să-l despăgubească pe C. I., întrucât îi revine această obligație, favorizat fiind de actele întocmite de polițist.

Potrivit susținerilor numitului MĂLOICU L. G., acesta a solicitat cu titlu de împrumut suma de 2.500 lei martorului T. V., susținând că aceasta este suma de bani ce i s-a transmis de către inculpat ca fiind pretinsă de C. I..

Inculpatul M. D. susține că suma ce i s-a solicitat telefonic de către C. I. a fost de 1.700 de lei, iar în varianta lui C. I. această sumă de fost de 1.500 de lei.

Martorul T. V. susține că inculpatul ar fi fost prezent în momentul în care i-a împrumutat învinuitului MĂLOICU L. G. suma de 2500 lei, aceasta fiind suma pe care inculpatul a menționat-o ca fiindu-i pretinsă de către C. I..

Într-una din zilele lunii mai 2008, inculpatul M. D., însoțit de învinuitul MĂLOICU L. G. s-au deplasat cu autoturismul proprietatea primului în orașul F., unde, într-o parcare publică, s-au întâlnit cu C. I. și martorii R. D., B. I., S. A..

C. I. a constatat că persoana ce îl însoțea pe polițist, anume MĂLOICU L. G., este una din cele două persoane cu care a purtat discuții imediat după producerea evenimentului rutier, la data de 13.04.2008, aceste două persoane fiind cele care au coborât din autoturismul marca „Peugeot”.

Totodată a realizat diferența de fizionomie între această persoană și fotografia lui „B. V.”, pe care o observase pe actul de identitate al acestuia ce i se prezentase de către inculpat la data de 20.04.2008.

În cadrul unei discuții ce a avut loc în interiorul autoturismului inculpatului, purtată cu acesta din urmă, la care nu au mai participat alte persoane, C. I. a primit suma de 1.500 de lei, ce i s-a înmânat de către inculpat, scriind la dictarea celui din urmă, o chitanță ce făcea dovada faptului că a primit această sumă de bani de la MĂLOICU L. G..

Chitanța a fost întocmită în exemplar unic, ce a rămas în posesia inculpatului M. D., fără a putea fi recuperată de la acesta, înscrisul nemaiexistând.

Potrivit inculpatului, T. V. l-a împrumutat pe MĂLOICU L. G. cu suma de 2.000 de lei și nu cu 2.500 de lei, așa cum susțin atât învinuitul MĂLOICU L. G., cât și martorul T. V., diferența de bani rămasă după remiterea sumei de 1.500 de C. I., rămânând în posesia învinuitului MĂLOICU L. G..

Versiunea susținută de cel din urmă, potrivit cu care diferența dintre suma împrumutată de la martorul T. V. și cea efectiv remisă lui C. I., ar fi fost însușită de către inculpatul M. D., nu se confirmă prin probele administrate în cauză, C. I. precizând că el a primit suma de 1500 lei.

Cu ocazia acestei deplasări la F., potrivit declarației inculpatului M. D. și a lui C. I., primul a propus celui de al doilea refacerea declarației de tamponare inițiale, pe care inculpatul o avea asupra sa, cu o alta ce a fost completată de către C. I., făcând referire la același eveniment rutier ce a fost plasat în timp la data de 18 aprilie 2008.

Potrivit declarației inculpatului, cu aceeași ocazie el a fost cel care a modificat data evenimentului rutier, completată de către M. D., pe exemplarul 1 al autorizației de reparație ce îi fusese remisă lui C. I. la data de 13 aprilie 2008 transformând data evenimentului din „13 aprilie 2008” în „18 aprilie 2008”.

Această autorizație de reparație falsificată de inculpat și procesul – verbal de constatare a contravenției întocmit de inculpat, ce cuprindea date nereale referitoare la data evenimentului, au fost depuse de către C. I. în fața reprezentanților asigurătorului S.C. „BT A. TRANSILVANIA” S.A. la data de 29 aprilie 2008.

În baza dosarului de daună alcătuit (nr. U/BZ/_ ) societatea de asigurare a despăgubit învinuitul C. I. cu suma de 1.440 de lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul marca „Dacia”, avariat în urma accidentului.

După momentul la care declarația de tamponare a fost refăcută, purtând ca dată a accidentului data de „18.04.2008”, inculpatul M. D. a prezentat această declarație, pentru a fi completată în partea superioară, la rubrica destinată avariilor și seriei și numărului autorizației de reparație, numitului M. D., acesta fiind cel îndrituit să completeze aceste rubrici, dat fiind faptul că fusese sesizat în legătură cu evenimentul.

M. D. a completat aceste rubrici, menționând la rubrica referitoare la data emiterii autorizației de reparație, faptul că aceasta a fost emisă în data de „13 aprilie 2008”, așa cum știa, fără ca acesta să realizeze că în conținutul declarației de tamponare, C. I. menționase o altă dată a evenimentului, ulterioară datei eliberării autorizației de reparație.

Nu s-a făcut dovada, prin probele administrate în cauză, că inculpatul M. D. ar fi adus la cunoștința lui M. D. sau că acesta a realizat el însuși faptul că declarația de tamponare inițială a fost înlocuită cu alta și faptul că documentele referitoare la eveniment s-au întocmit pe numele „B. V.”.

Totodată, M. D. este cel care a completat rubrica aflată în partea centrală-sus a declarației de tamponare „nr. … din … ora prezentării …”, cu mențiunile „ nr. 02 din 13 aprilie 2008, ora prezentării 21:30”. Acest număr de înregistrare a fost acordat în registrul de evidență accidente de circulație, document oficial înregistrat sub nr._/166/2008 în evidențele Poliției municipiului B., pagina 86 la poziția 2.

Înregistrarea evenimentului rutier în acest registru s-a realizat la data de 13 aprilie 2008, de către M. D..

Data înregistrării evenimentului, atât pe declarația de tamponare (partea superioară) cât și în registrul de evidență accidente de circulație, a fost modificată din „13 aprilie 2008”, în „18 aprilie 2008”, de către inculpatul M. D., potrivit declarației acestuia din urmă și a lui M. D..

După identificarea așa zisului autor al accidentului, în persoana lui „B. V.”, inculpatul M. D. a înregistrat în registrul de evidență al accidentelor de circulație (pagina 3, partea din registru aferentă anului 2008), evenimentul rutier, după identificarea autorului, menționând că accidentul a avut loc în data de 18 aprilie 2008.

La data de 13 aprilie 2008, când față de B. V. s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale prin procesul – verbal . nr._ acesta nu se afla în România, fiind plecat, potrivit propriilor declarații, încă din luna noiembrie 2007, în Irlanda.

La data de 09.09.2008, la revenirea la domiciliu, acesta a constatat în corespondența ce-i fusese trimisă în această perioadă, că a fost sancționat contravențional și i s-a și suspendat dreptul de a conduce pentru un accident pe care nu l-a comis.

În legătură cu posibilitatea ca actul său de identitate și permisul de conducere să se găsească în posesia unei alte persoane, acesta a declarat faptul că, în cursul lunilor septembrie – octombrie 2007, a fost angajat al unei societăți de taximetrie și că, a avut anumite discuții cu patronul, legate de plata unor contribuții; după aceste discuții, în următoarea zi în care s-a prezentat la serviciu, a constatat că din autoturismul cu care presta activități de taximetrie i-a dispărut o mapă, în care se aflau actul de identitate și permisul de conducere.

Deși susține că a înaintat o sesizare în legătură cu furtul actelor la Secția 3 Poliția Municipiului B., din verificările efectuate la această unitate, nu a rezultat că o astfel de sesizare ar fi fost înregistrată.

În cursul lunii noiembrie 2007, B. V. a plecat în Irlanda, de unde a revenit în toamna anului 2008 pentru a face demersurile necesare pentru a-și obține permisul de conducere. B. V. susține că, încercând să-și găsească permisul, a fost îndrumat să ia legătura cu inculpatul pe care de altfel, îl și cunoștea, acesta aducându-i la cunoștință că permisul i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Perioada în care a operat suspendarea dreptului de a conduce, pentru B. V., potrivit evidențelor Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor este 06 mai 2008 – 03 august 2008.

Cu toate că a încercat prin intermediul inculpatului și al unor angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului B. – Serviciul Poliției Rutiere, să-și recupereze permisul, după ce a formulat mai multe cereri, a reintrat în posesia acestuia abia la data de 28.02.2011.

Potrivit datelor furnizate de Primăria municipiului S., B. V. nu a fost dat în debit pentru încasarea amenzii în sumă de 400 lei, deoarece procesul – verbal de sancționare contravențională a acestuia nu a fost înaintat Primăriei municipiului S. în termenul legal.

În ceea ce privește infracțiunea de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 289 al. 1 Cod penal ce s-a reținut în sarcina inculpatului M. D., în sensul că acesta l-a determinat pe învinuitul M. D. să completeze partea superioară a declarației de tamponare completată de C. I. cu mențiunile „ 02 …18.04.2008 … 21.30” (la rubricile referitoare la data înregistrării evenimentului) M. D. a recunoscut că a completat aceste rubrici după momentul la care C. I. a refăcut declarația de tamponare din data de 18.04.2008; văzând declarațiile inculpatului și pe cele ale numitului M. D., a rezultat faptul că ultimul a completat declarația de tamponare refăcută de către COJOCAU I. cu mențiunea „2 … 13.04.2008 …. 21.30” precum și rubrica referitoare la data emiterii autorizației de reparație din partea dreapta sus a aceleiași declarații cu data de „13.04.2008”; modificarea datei înregistrării evenimentului din „13.04.2008” și a datei emiterii autorizației de reparație din 13.04.2008 în 18.04.2008 a fost realizată de către inculpat.

Această stare de fapt, rezultă din analiza probatoriului prezentat în cursul urmăririi penale și anume:

  1. Plângerea părții vătămate B. V., fila 18;
  2. Declarația părții vătămate B. V., filele 19, 20;
  3. C. a dosarului de daună nr. U/BZ/_, filele 28 – 45;
  4. Plângere penală și constituire de parte civilă a părții civile S.C. G. A. S.A. B., filele 46, 47;
  5. Declarațiile date în calitate de martor de C. I., filele 48 – 59;
  6. Adresă emisă de Unitatea Militară_ F., fila 61;
  7. Originalul declarației de tamponare, completată de C. I. la data de 18 aprilie 2008, fila 64;
  8. Originalul declarației de tamponare, completată de B. V. la data de 20 aprilie 2008, fila 65;
  9. Copiile filelor din registrul de evidență a accidentelor de circulație, la filele la care a fost înregistrat accidentul rutier, ulterior identificării autorului acestuia, filele 66 – 69;
  10. Înscrisuri din care rezultă data la care procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din 20 aprilie 2008 a fost dat în debit către Primăria Municipiului S., filele 71 - 73;
  11. Copia raportului datat 20 aprilie 2008, prin care inculpatul a propus I.P.J. B. la data de 20 aprilie 2008, suspendarea dreptului de a conduce pentru B. V., fila 74;
  12. Declarațiile martorului T. V., filele 76 – 83;
  13. Declarațiile date în calitate de martor de MĂLOICU L. – G., filele 84 – 96;
  14. Declarația martorului S. M. – ion, filele 97 – 99;
  15. Declarația martorului R. D., filele 100 – 102;
  16. Declarația martorului B. I., filele 103 – 107;
  17. Declarația dată în calitate de martor de M. D., filele 108 - 112;
  18. Declarația martorului A. C., filele 113, 114;
  19. Proces – verbal de consemnare a imposibilității recuperării de la .. B. a exemplarului original al autorizației de reparație ., nr._, fila 118;
  20. Adresa I.P.J. B., din care rezultă faptul că nu există nici o înregistrare a accidentului rutier efectuată la Dispeceratul I.P.J. B., fila 121;
  21. Încheierea nr. 18/24.02.2001 a Tribunalului B. și autorizațiile de interceptare nr. 86, 87, 88 și 89 din 24 februarie 2011, filele 125 - 131;
  22. Procesul – verbal de redare a convorbirilor telefonice relevante, certificat pentru autenticitate de procuror, filele 132 – 146;
  23. P. conținând un DVD – R înregistrat sub nr. PT/25MS/2011, fila 147;
  24. P. conținând un DVD – R înregistrat sub nr. PT/54MS/2011, fila 148;
  25. P. conținând un DVD – R înregistrat sub nr. PT/32MS/2011, fila 149;
  26. P. conținând un DVD – R înregistrat sub nr. PT/66MS/2011, fila 151;
  27. Fișa conținând atribuțiile de serviciu ale inculpatului, la data de 13 aprilie 2008, filele 158 – 160;
  28. Fișe conținând planificarea serviciilor pe permanență la Postul de Poliție S., în perioada 07 . 20 aprilie 2008, filele 161, 162;
  29. Metodologia nr._/2002 a Direcției Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române privind constatarea și soluționarea accidentelor de circulație rutieră din care au rezultat numai pagube materiale, filele 163 – 170;
  30. Declarațiile inculpatului M. D., filele 164 - 225;
  31. Declarațiile învinuitului M. D., filele 228 – 248;
  32. Proces – verbal de aducere la cunoștință a învinuirii față de învinuitul C. I., fila 253;
  33. Proces – verbal de aducere la cunoștință a învinuirii față de învinuitul MĂLOICU L. – G.;
  34. Proces – verbal de confruntare între inculpatul M. D. și învinuitul MĂLOICU L. – G., filele 259 – 262;
  35. Procese - verbale din care rezultă imposibilitatea audierii în calitate de martori a numiților Bogos C. și Măloicu Jean D., filele 274, 275;
  36. Proces – verbal din care rezultă faptul că la data de 13 aprilie 2008, autoturismul marca Peugeot, înmatriculat sub nr._ nu figurează cu poliță de asigurare RCA valabilă, fila 279;
  37. Proces – verbal întocmit de procuror din care rezultă faptul că în evidențele Centrului unic pentru apeluri de urgență, figurează înregistrat un apel în sistemul 112, la data de 13 aprilie 2008, orele 20:32, prin care a fost sesizat accidentul de circulație, fila 282;
  38. Proces – verbal din care rezultă faptul că B. V. figurează în baza de date ca având dreptul de a conduce suspendat în perioada 06.05. – 03.08.2008 și că permisul de conducere categoria B i s-a restituit la data de 28 februarie 2011, fila 292;
  39. Adresele Primăriei municipiului S. din care rezultă faptul că B. V. nu figurează ca fiind dat în debit în urma sancționării sale contravenționale, filele 305 – 307;
  40. Top conținând exemplarele 2 ale autorizațiilor de reparații emise de Postul de Poliție S. (. nr._ până la_), filele 317 – 341;
  41. Originalul registrului de evidență a accidentelor de circulație, înregistrat sub nr._/166/2008 la Poliția municipiului B., filele 342 – 443

În ceea ce privește învinuirile aduse inculpatului, având în vedere probatoriul cauzei, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, este răsturnată prezumția de nevinovăție, inculpatul făcându-se vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel că s-a dispus condamnarea acestuia.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului, pe de o parte s-au reținut dispozițiile art. 3201 Cod Procedură Penală care determină ca urmare a acordului de vinovăție, reducerea limitelor pedepselor pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, cu o treime și pe de altă parte se vor reține largi circumstanțe atenuante în sarcina inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 74 al. 1 literele a,b,c al. 2 Cod Penal cu efectele prevăzute de art. 76 Cod Penal, aceasta față de următoarele aspecte:

Inculpatul este o persoană onorabilă, integrată social, are o stabilitate familială, socială și economică, și-a asumat prezenta procedură în totalitate, în sensul recunoașterii dinamicii acțiunilor deduse judecății, a colaborat cu organele de cercetare penală, nu are antecedente penale, în prezent este pensionat pe motive medicale, or toate acestea conduc la concluzia că în cauză limitele pedepselor pentru faptele pentru care se va dispune condamnarea acestora, pot fi reduse substanțial, deoarece scopul pedepsei poate fi atins și în această manieră. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante ce se va stabili, instanța de fond a apreciat că pentru aceleași circumstanțe personale prezentate de inculpat, scopul pedepsei se poate realiza și fără privarea de libertate a inculpatului, acesta nu prezintă nici un risc infracțional viitor, astfel că în cauză se va face aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod Penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că B. V. nu se constituie parte civilă în cauză.

S.C. „G. A.” S.A. BUCUREȘTI, fosta S.C. „BT A. TRANSILVANIA” S.A. B., prin reprezentant legal A. M. F., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.440 lei reprezentând despăgubiri materiale pentru suma achitată în temeiul contractului de asigurare de răspundere civilă auto nr._/11 aprilie 2008, S.C. „NICAR” S.R.L. B. reprezentând contravaloarea facturii de reparație nr._/24 iunie 2008.

Pentru a opera răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite.

S-a constatat că în cauză sunt îndeplinite aceste cerințe, astfel că în baza art. 346 al. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 998 și 999 Cod Civil inculpatul va fi obligat să plătească părții civile S.C. „G. A.” S.A. BUCUREȘTI, fosta S.C. „BT A. TRANSILVANIA” S.A. B., suma de 1.440 lei reprezentând despăgubiri materiale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul B. și inculpatul M. D..

Ministerul Public a criticat soluția pentru netemeinicie în ce privește greșita individualizare judiciară a pedepselor și reținerii circumstanțelor atenuante precum și pentru neaplicarea unui spor de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni.

Un alt motiv de apel este nelegalitatea în ce privește neaplicarea pedepsei accesorii și modul de executare al acest pedepse.

Suplimentar, cu prilejul dezbaterii apelului s-a criticat lipsa indicării exprese a aplicării alin. 7 al art. 320/1 Cod penal ca temei al reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Relativ la netemeinicie în ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, arătând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a, b, c și alin. 2 Cod penal. Referitor la prima circumstanță atenuantă s-a precizat că nu este incidentă în cauză, simpla lipsă a antecedentelor penale, prin ea însăși nu este suficientă pentru a se putea reține; inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale doar în parte săvârșirea faptelor.

Referitor la art. 74 lit. c Cod penal Ministerul Public a arătat că nu s-a făcut o evaluare corectă, dat fiind faptul că prejudiciul nu a fost recuperat și raportat la multitudinea de fapte, la calitatea pe care o avea la momentul săvârșirii infracțiunilor, perioada în care a fost săvârșită, se impune pe lângă înlăturarea circumstanțelor atenuante și aplicarea unor pedepse majorate, aplicarea unui spor pentru perseverența infracțională.

Cu privire la motivul de nelegalitate, instanța de fond omițând a se pronunța asupra interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, și să dispună suspendarea lor pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Inculpatul M. D., a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante, arătând că pedeapsa aplicată este prea mare, apreciind că acordarea unei pedepse de 1 an de zile este suficientă, iar ca modalitate de executare să se rețină art. 81 Cod penal, depunând la dosar o . acte medicale cu privire la starea sa de sănătate.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 Cod procedură penală se constată că apelul declarat Ministerul Public este fondat, în timp ce apelul promovat de inculpat este lipsit de temei, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, cu o motivare pe care Curtea și-o însușește integral, de altfel, starea de fapt nefiind contestată de inculpat care, în apelul promovat a solicitat reducerea pedepselor și menținerea modalității de executare.

De altfel, în cursul procesului, în fața instanței de judecată inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală privind acordul de vinovăție.

Singura chestiune supusă instanței de control judiciar este cea a individualizării judiciare a pedepsei, ca motiv de neteminicie și de nelegalitate.

Ministerul Public a criticat reținerea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, arătând că lipsa antecedentelor penale este o stare de normalitate ce nu trebuie premiată de instanță, dar și că este un imperativ pe care funcția ocupată de inculpat îl presupune, că inculpatul nu a depus nicio diligență pentru acoperirea prejudiciului cauzat, iar împrejurarea că inculpatul a achitat suma de 1.500 lei către numitul C. I. nu s-a datorat dorinței de a repara paguba, ci interesului ca acesta să nu ridice probleme cu privire la actele false întocmite de inculpat.

Au mai fost invocate declarații ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, în care acesta ar fi încercat să ducă pe pistă falsă organele de urmărire penală și că nu a recunoscut decât parțial faptele, după care s-a pensionat pe caz de boală, și-a schimbat poziția procesuală și a recunoscut în totalitate faptele, dorind să beneficieze de dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală, ceea ce ar dovedi că nu a avut o comportare sinceră și că întreaga sa atitudine nu poate fi considerată ca fiind cea a unei persoane onorabile, astfel că pedepsele aplicate sunt prea mici și nu sunt în măsură să asigure realizarea scopului.

În plus, s-a mai criticat și neaplicarea unui spor pentru concursul de infracțiuni, în vederea sancționării perseverenței infracționale și s-a solicitat schimbarea modalității de executare în suspendare sub supraveghere a executării pedepsei.

De asemenea, s-a mai arătat că instanța era obligată să aplice și pedepse accesorii și să arate modalitatea de executare a acestora, respectiv să facă aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal.

Cu privire la reținerea circumstanțelor atenuante, instanța are a constata că acestea au fost corect reținute, fără a se putea ridica problema „premierii inculpatului” pentru lipsa antecedentelor penale.

Această lipsă a antecedentelor penale nu reprezintă un premiu pentru o stare de normalitate, ci o valorificare a unei situații de fapt, câtă vreme se coroborează și cu alte împrejurări menite a contura o atitudine bună anterior comiterii faptei, așa cum prevăd dispozițiile art. 74 lit. a Cod penal. în mod judicios prima instanță a reținut că inculpatul este o persoană bine integrată social, are o stabilitate familială, socială și economică, și-a asumat prezenta procedură în totalitate, în sensul recunoașterii dinamicii acțiunilor deduse judecății, a colaborat cu organele de cercetare penală, nu are antecedente penale, în prezent este pensionat pe motive medicale, or toate acestea conduc la concluzia că în cauză limitele pedepselor pentru faptele pentru care se va dispune condamnarea acestora, pot fi reduse substanțial, deoarece scopul pedepsei poate fi atins și în această manieră.

Caracterizarea depusă la dosar și emisă de Primăria comunei S., atestă că în perioada cât a colaborat cu această instituție a dat dovadă de corectitudine și imparțialitate, are relații corespunzătoare cu toate instituțiile și angajații acestora, ceea ce demonstrează că faptele deduse judecății, deși multe la număr (dar circumscrise unei împrejurări) au reprezentat doar un incident în viața sa.

Același aspect este confirmat și de caracterizarea depusă la dosar emisă de Poliția municipiului B. (fila 20 dosar fond) ce atestă că inculpatul pe perioada cât a fost angajat a avut numai calificative de „foarte bine” și nu a fost sancționat disciplinar, a avut relații bune cu toți colegii și nu a urmărit interese personale.

Coroborând toate aceste aspecte cu lipsa antecedentelor penale, se poate constata că în speță nu se pune problema „premierii” inculpatului, ci pur și simplu valorificarea unor împrejurări de fapt în sensul art. 74 lit. a Cod penal.

Cu privire la circumstanța prevăzută de art. 74 lit. b Cod penal se constată că aspectele invocate de Ministerul Public în motivele de apel, depășesc cadrul legal, reprezentând speculați: nu se poate susține că achitarea unei sume de bani către numitul C. I. nu s-a datorat dorinței de a repara paguba, ci interesului ca acesta să nu ridice probleme cu privire la actele false întocmite de inculpat, deoarece împrejurarea nu dovedește nimic altceva decât diligență pentru acoperirea prejudiciului și a considera altfel, urmare a unor simple presupuneri, ar echivala cu o cunoaștere a gândurilor ascunse ale inculpatului, ceea ce este imposibil. Din acest punct de vedere nu se pot face speculații, nici în favoarea, nici în defavoarea inculpatului, pentru că această stare de fapt trebuie interpretată pur și simplu ca atare, fără a specula anumite interese pe care le-ar fi putut avea inculpatul, deoarece ar contraveni tuturor principiilor procesului penal într-un stat de drept.

Referitor la aplicarea art. 74 lit. c Cod penal, au fost invocate declarații ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, în care acesta ar fi încercat să ducă pe pistă falsă organele de urmărire penală și că nu a recunoscut decât parțial faptele, după care s-a pensionat pe caz de boală, și-a schimbat poziția procesuală și a recunoscut în totalitate faptele, dorind să beneficieze de dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală, ceea ce ar dovedi că nu a avut o comportare sinceră.

Aceste afirmații formulate de Ministerul Public exced cadrului legal în sensul că inculpatul, conform art. 320/1 Cod procedură penală a recunoscut în fața instanței toate faptele.

A considera modul în care inculpatul înțelege să-și exercite dreptul procesual la apărare, chiar prin nesinceritate, ca motiv de agravare a răspunderii penale, contravine principiilor de drept procesual penal, dreptul la apărare fiind garantat.

Mai mult, inculpatul beneficiază și de dreptul la tăcere potrivit art. 70 Cod procedură penală; a reține o asemenea condiție, ar echivala cu agravarea răspunderii penale, ceea ce este inadmisibil, chiar dacă inculpatul ar refuza să facă orice declarație, deoarece legea nu prevede că negarea faptei ori refuzul de a da declarații (ceea ce reprezintă un drept și nu o obligație) ar reprezenta o circumstanță agravantă sau un considerent ce justifică majorarea pedepsei sau executarea pedepsei în regim privativ de libertate; numai recunoașterea acesteia are valența unei circumstanțe atenuante și în aceste condiții este inadmisibil a se agrava răspunderea penală a inculpatului care neagă săvârșirea faptei ori că recunoașterea nu a contribuit cu nimic la derularea procesului penal.

Se mai impune precizarea că acest drept la tăcere conferit persoanei acuzate presupune dreptul acesteia de a minți, dacă în această maniere înțelege să-și formuleze apărarea și acest lucru nu poate conduce la agravarea răspunderii penale, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptelor și astfel a beneficiat de dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală.

De altfel, legiuitorul, prin modificarea art. 70 Cod procedură penală a înțeles să armonizeze dispozițiile procesual penale cu respectarea și garantarea drepturilor și libertăților persoanei conform Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel încât chiar atitudinea de negare a comiterii faptei rămâne lipsită de eficiență, în sensul că nu poate agrava răspunderea penală.

Recunoașterea faptelor este valorizată prin aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, fiind asimilată cu recunoașterea faptei pe baza probelor legal obținute și administrate în cursul urmăririi penale, cu consecința și beneficiul pentru persoana care recunoaște vinovăția în acest mod, a reducerii limitelor speciale ale pedepsei cu o treime, beneficiu acordat inculpatului prin norma legală reflectată în mod obligatoriu în cuantumul pedepselor stabilite, fiind în fapt, instituirea unui regim de favoare pentru cel care solicită a fi judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fără a se mai administra și alte probe în cursul cercetării judecătorești.

Art. 320/1 Cod procedură penală a fost introdus în legislația română urmare a recunoașterii, garantării și aplicării Art. 6 parag. 3 lit. d din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților sale fundamentale, ce garantează acuzatului dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest drept are caracter relativ, acuzatul putând să renunțe la exercitarea sa în fața unei instanțe independente și imparțiale, și să aleagă să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a arătat că acuzatul are posibilitatea de a renunța la dreptul garantat de art. 6 parag. 3 lit. d din Convenția europeană și, pe cale de consecință, nu poate pretinde că i-a fost încălcat acest drept, în cazul în care instanța își întemeiază hotărârea de condamnare pe declarația dată în cursul urmăririi penale de un martor (inclusiv anonim), la a cărui audiere acuzatul a renunțat (hotărârea din 28 august 1991, în cauza Brandstetter contra Austriei, parag. 49).

Această instituție are la bază conceptul de „justiție negociată”, doctrina oferind o definiție acestui concept, arătând că prin „justiție negociată” se înțelege „acea procedură prin care se permite părților să intervină, într-o măsură mai restrânsă sau mai extinsă, fie într-o formă pozitivă, care implică o acceptare, fie într-o manieră negativă, care presupune lipsa unui refuz, în cadrul procedurilor penale, putând să influențeze prin demersul lor deznodământul acestor proceduri. Posibilitatea conferită inculpatului de a refuza sau de a accepta anumite propuneri, privită izolat, nu este de natură a conferi un caracter negociat procedurilor. Accentul cade pe posibilitatea părților de a supune discuțiilor aspecte ce țin de desfășurarea procedurilor penale, având puterea ca, prin concesii reciproce, să influențeze măcar parțial conținutul acestor propuneri, ajungându-se în final la pronunțarea unei hotărâri care să reprezinte rezultatul negocierilor”.

În sistemul de drept anglo-saxon (care a stat la baza tuturor reglementărilor din dreptul continental în materia justiției negociate) obiectul negocierii îl poate constitui pedeapsa – în procedura „sentence barganing”, existând un acord vertical care se impune judecătorului în stabilirea pedepsei, ori chiar învinuirea – procedura „charge barganing”, când se realizează un acord orizontal între persoana acuzată și procuror, acesta din urmă putând fie să renunțe la acuzații, fie să modifice învinuirea, cu precizarea că în sistemul nostru de drept are la bază concepția dreptului continental, nu cea de common-law.

Reglementarea procedurii judecății în cazul recunoașterii vinovăție reprezintă transpunerea în procedura penală actuală a dispozițiilor art. 374 din Noul Cod de procedură penală potrivit căruia:

„ (1) Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe.

(3) La termenul de judecată, când cauza se află în stare de judecată, instanța îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și acordă cuvântul procurorului, celorlalte părți și persoanei vătămate asupra cererii formulate.

(4) Instanța de judecată admite cererea atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse și procedează la audierea inculpatului, potrivit art. 378.

(5) În caz de admitere a cererii, președintele explică persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă și întreabă partea civilă și partea responsabilă civilmente dacă propun administrarea de probe. Instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile, potrivit art. 26, dacă pentru soluționarea acesteia este necesară administrarea de probe, prin care s-ar prelungi în mod nejustificat soluționarea acțiunii penale.

(6) În caz de admitere a cererii, dispozițiile art. 386 și 391–395 se aplică în mod corespunzător.

(7) Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1)–(6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detenție pe viață”.

P. urmare, acest nou concept derivă din necesitatea reformei penale și instanța are a constata că potrivit acestei noi instituții, inculpatul care își recunoaște vinovăția (nu pur și simplu, ci sub rezerva îndeplinirii cerințelor legale) beneficiază de reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime și în ipoteza existenței altor circumstanțe (fie agravante, fie atenuante), efectul acestora se raportează la limitele de pedeapsă astfel reduse.

Acest beneficiu acordat persoanei care este judecată în baza acordului de vinovăție, trebuie reflectat în pedeapsa aplicată, având în vedere că durata procedurii este redusă considerabil, nu se mai administrează alte probe, prin urmare, celeritatea procedurii este accentuată.

Toate aceste aspecte, pornind de la premisa că scopul sancțiunii este de corijare a conduitei subiectului care a încălcat norma juridică astfel încât pe viitor să fie prevenite fapte similare, determină Curtea să considere că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea inculpatului a unor pedepse care să nu fie orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, constatând că o pedeapsă situată către limita acestui minim nu este de natură să conducă la realizarea eficientă a scopului general și special al prevenției penale, considerente față de care instanța constată că nu se impune nici aplicarea unui spor pentru concursul de infracțiuni (așa cum a solicitat Ministerul Public), deoarece așa cum s-a precizat anterior, deși este vorba de un număr de fapte, toate au fost comise pentru un unic scop, o împrejurare, practic, derivând unele din altele, urmare a aceluiași incident.

În consecință, se constată că reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este perfect legală și temeinică, pedepsele aplicate fiind de natură a conduce la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.

Totuși, este de observat că prima instanță a omis aplicarea pedepsei accesorii potrivit art. 71 Cod penal, deși această pedeapsă era obligatorie.

Evident, cum instanța de control judiciar constată că nu se impune schimbarea modalității de executare, așa cum a solicitat Ministerul Public în apel, ci păstrarea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, față de aceleași circumstanțe personale prezentate de inculpat, scopul pedepsei se poate realiza și fără privarea de libertate a inculpatului, acesta nu prezintă nici un risc infracțional viitor, dar și față de starea de sănătate a acestuia, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Urmare a menținerii acestei modalități de executare, se impune suspendarea pedepsei accesorii conform art. 71 alin. 5 Cod penal, astfel că acest motiv de apel formulat de Ministerul Public este întemeiat.

Corectând această inadvertență a primei instanțe, Curtea constată că se impune aplicarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului și suspendarea acesteia conform art. 71 alin. 5 Cod penal.

Referitor la precizarea în mod expres a dispozițiilor art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală ca temei al aplicării pedepsei cu limite reduse la o treime, instanța constată că nu se impune precizarea expresă, câtă vreme prima instanță, la încadrarea juridică a faptelor, a reținut întreg conținutul normativ al art. 320/1 Cod procedură penală, ceea ce înseamnă aplicarea corectă a acestui text de lege.

În ceea ce privește apelul inculpatului, care a solicitat reducerea pedepsei, se constată că acesta nu poate fi admis, prima instanță a procedat la reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa, a beneficia de aplicarea unor pedepse reduse atât ca urmare a aplicării dispozițiilor privind acordul de vinovăție, dar și a efectelor circumstanțelor atenuante reținute, astfel încât nu se poate acorda o nouă eficiență acestora, pedepsele aplicate fiind suficiente pentru a conduce la realizarea scopului general și special al prevenției penale și prin urmare va fi respins.

Față de cele ce preced, urmează ca în condițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul B., se va desființa sentința atacată în ce privește neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal și rejudecând în aceste limite, se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie și în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe dura suspendării condiționate a executării pedepsei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge apelul promovat de inculpatul M. D. ca neîntemeiat.

Cu aplicarea art. 192 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul B. împotriva sentinței penale nr.278/S/12.10.2011 a Tribunalului B., pronunțată în dosar nr._, pe care o desființează în ceea ce privește neaplicarea pedepselor accesorii.

Rejudecând în aceste limite, interzice inculpatul exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M. D. împotriva sentinței penale menționate.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Restul cheltuielilor judiciare, în cuantum de 100 lei, rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 21.02.2012.

Președinte,Judecător,

S. FranguloiuAurelia M.

Grefier,

D. C.

Red.S.F./10.04.2012

Dact.D.C./17.04.2012/2 exemplare

Jud. fond.C.G.B.

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 86/2012. Curtea de...  Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 17/2012. Curtea de Apel BRAŞOV