Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 6/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-01-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori și familie
SENTINȚA PENALĂ NR. 6/FDOSAR NR._
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CF5:
Președinte: M. F. - judecător
- Grefier: D. B.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror R. V. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul M. I. M. I. împotriva rezoluției din 25 ianuarie 2011 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., precum și împotriva rezoluției din 9 decembrie 2011 dată de procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul M. I., lipsă fiind făptuitoarea A. A.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor potrivit dispozițiilor art. 278/1 alin.6 Cod procedură penală.
Petentul M. I. susține plângerea astfel cum a fost formulată solicitând admiterea acesteia. Apreciază că judecătoarea A. A. se face vinovată de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu întrucât și-a îndeplinit cu rea credință îndatoririle de serviciu admițând plângerea formulată de Penitenciarul C. împotriva încheierii judecătorului delegat cu executarea pedepselor privative de libertate care îi era favorabilă. În opinia sa hotărârea pronunțată de judecător A. A. este contrară legii, abuzivă nefăcând altceva decât să dea curs nelegalităților de la Penitenciarul C.. Judecătorul cauzei nu a verificat condițiile de la locul de deținere și nu a avut în vedere dispozițiile art. 13 din HG nr. 1897/2006 care prevăd că pentru a se realiza regimul semideschis deținuții trebuie să aibă acces la curtea de plimbare fără a fi însoțiți. Precizează că judecătorul delegat în mod corect a reținut că lucrările de renovare au fost finalizate, iar holurile pe care se putea plimba nu erau iluminate natural și nu erau aerisite. Mai mult a fost scos la plimbare o dată pe zi conform unui program stabilit de angajații locului de deținere, fără ca acest program să îi fie adus la cunoștință.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea plângerii formulată de petent ca neîntemeiată și menținerea rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice. Împrejurarea că judecătorul A. A. a pronunțat o hotărâre prin care a admis plângerea formulată de Penitenciarul C., nu o face subiect al infracțiunii prevăzută de art. 246, 249 Cod penal, hotărârea pronunțată fiind argumentată de înscrisuri. Magistratul a motivat hotărârea pe împrejurarea că la momentul la care petentul a formulat plângere, admisă de judecătorul delegat din cadrul penitenciarului, locul de deținere se afla într-un proces de renovare tocmai pentru a se putea pune în aplicare dispozițiile regulamentului de ordine interioară.
În replică, petentul M. I., susține că procurorul care a efectuat urmărirea penală a încercat tergiversarea finalizării dosarului. Susține că legea trebuie respectată de toți magistrații, în cauzele care îl privesc procurorii îi apără pe judecători și cu toții încearcă să îl țină cât mai mult în penitenciar.
CURTEA
Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:
Analizând actele dosarului, instanța a reținut că la data de 01.03.2011 petentul M. I. a formulat plângere cu privire la încălcarea dreptului de a se deplasa neînsoțit în interiorul locului de detenție .
Judecătorul delegat, analizând plângerea formulată, a reținut că, deplasarea neînsoțită a deținuților din interiorul penitenciarului presupune mai mult decât lăsarea deschisă a camerelor de deținere și ar trebui să presupună o zonă de plimbare mai mare decât holul secție constatând că nu se asigură o exercitare efectivă a dreptului prevăzut de art. 113 alin 1 din HG nr. 1897/2006, în cadrul Secției a IV - a astfel că a admis plângerea deținutului sub acest aspect.
Penitenciarul C. prin reprezentant legal a formulat contestație împotriva încheierii judecătorului delegat.
În motivarea contestației, Penitenciarul C. a arătat că, încheierea judecătorului delegat este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Articolul invocat de judecătorul delegat respectiv art.113 din HG nr. 1897/2006 are un singur aliniat care are în vedere două drepturi conferite deținuților, pe de o parte dreptul de a se deplasa neînsoțiți în zone din interiorul locului de detenție, iar pe de altă parte, dreptul acestora de a-și organiza timpul liber avut la dispoziție, sub supraveghere.
Analizând plângerea deținutului M. I., făptuitoarea A. A., judecător în cadrul J. B., a reținut că acesta a avut în vedere dreptul de a se deplasa în interiorul Penitenciarului C., organizarea timpului liber avut la dispoziție nu a făcut obiectul plângerii deținutului și prin urmare admiterea plângerii în sensul încălcării art. 113 din HG nr. 1897/2006 în integralitatea lui, reprezintă o încălcare a limitelor în care a fost investit judecătorul delegat .
Potrivit art. 38 alin 5 din legea nr. 275/2006 termenul de soluționare a plângerilor privitoare la drepturi este de 10 zile, de la înregistrarea acestora, judecătorul delegat soluționând plângerea ce face obiectul prezentei contestații la data de 15 .03.2011, în condițiile în care plângerea deținutului a fost înregistrată la data de 01.03.2011.
S-a apreciat că soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul delegat atunci când este investit cu o plângere privitoare la exercitarea drepturilor, o admite și poate anula, revoca sau modifica măsurile luate de către administrația locului de detenție, însă prin admiterea plângerii deținutului M. I., judecătorul delegat a constatat că nu se asigură exercitarea efectivă a dreptului de a se deplasa neîngrădit, deci a pronunțat o soluție care nu este prevăzută în mod limitativ de câtre legiuitor
Mai exact, luând în considerare dispozițiile art. 115 alin 2 din HG nr. 1897/2005, administrația locului de detenție a dispus repartiția deținutului M. I. la camera 401, pe secția a IV-a secție destinată persoanelor folosite la activitățile productive.
Deținutul a fost încarcerat pe secția a IV-a începând cu data de 25 .02.2011 și până la 08 .03.2011, după ce anterior, prin cererea nr. IV/402/07 .03.2011, deținutul a solicitat să fie mutat pe secția a III-a, întrucât nu dorește să desfășoare activități productive.
Astfel, judecătorul delegat trebuia să analizeze dacă în cele 11 zile în care deținutul a fost încarcerat în secția a IV-a, i s-a asigurat dreptul de a se deplasa neînsoțit și să verifice modalitatea corectă în care i se asigura mișcarea zilnică .Potrivit programului activităților la curțile de plimbare, deținuții încarcerați la camera 401 beneficiază de plimbarea zilnică la curtea de plimbare nr. 4 în intervalul orar 13-16.00, iar dacă persoanele condamnate desfășoară activități productive, plimbarea se desfășoară timp de o oră, după finalizarea muncii prestate, fără a depăși însă ora 17,30.
Împrejurarea că activitatea de plimbare a persoanelor condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis se desfășoară după un orar prestabilit nu poate conduce la concluzia că se face o diferențiere față de persoanele încarcerate la regimul închis, întrucât activitatea din sistemul penitenciar se desfășoară după reguli stricte și programe menite să asigure siguranța persoanelor custodiate.
Judecătorul delegat a apreciat că, stabilirea ca zonă de deplasare „holul Secției” nu constituie o exercitare efectivă a acestui drept, în condițiile în care pe timpul zilei și al nopții camerele se lasă deschise, ceea ce implică ieșirea deținuților pe holul respectiv .
Se mai arată că, dreptul deținutului Moiii I. de a se deplasa neînsoțit în zone din interiorul penitenciarului, zone stabilite prin regulament, a fost asigurat nu numai pe holul secție a IV-a dar și cu ocazia deplasării sale la punctul de lucru din interiorul penitenciarului, unde a fost desemnat să desfășoare activități productive și evident, la curțile de plimbare.
Judecătorul delegat a apreciat că lipsa aerisirii și iluminatului natural pe holul secției de deținere nu reprezintă un tratament inuman ori degradant și totuși consideră că lipsa acestora afectează însuși conținutul dreptului deținuților de a se deplasa neînsoțiți ,nefiind asigurată o exercitare efectivă a acestei libertăți de mișcare.
În plângere se mai arată că, nu poate fi pus semnul egalității între dreptul deținutului de a se deplasa neînsoțit în zone din interiorul penitenciarului, drept reglementat de art.113 din HG nr. 1897/2006 și dreptul la plimbare zilnică, reglementat de art. 48 alin 1 din legea nr. 275/2006, precum și punctul 27 din Recomandările europene. Diferența esențială o constituie locul, plimbarea fiind asigurată în aer liber, ca atare, în condițiile în care legea nu impune cerința ca locurile din interiorul penitenciarului în care să fie asigurat dreptul deținutului de a se deplasa neînsoțit să beneficieze de iluminat natural, judecătorul delegat nu poate adăuga la lege alte condiții, iar deplasarea în astfel de spații asigură scopul avut în vedere de legiuitor, contactul uman .
Administrația Penitenciarului C. a stabilit ca, zona in care deținuții cazați pe secția a IV –a se pot plimba neînsoțiți este holul secției, ușile fiind deschise, iar deținuții se pot deplasa în orice camera si pe hol, precum si in curtea de plimbare . orar .
În ceea ce privește inexistenta iluminatului natural și a aerisirii pe holul secției, făptuitoarea a reținut că nu există nici un text legal care să oblige administrația penitenciarului să asigure aceste facilitați, iar lipsa acestora nu poate constitui o încălcarea a prevederilor art. 3 din CEDO, deoarece nu provoacă nici o suferință sau traumă deținuților, atâta vreme cât camerele de detenție in care sunt cazați deținuții beneficiază de iluminat natural și aerisire .
Faptul ca nu exista iluminat natural și aerisire pe holul secției numărul IV nu constituie un tratament inuman sau degradant pentru cei care trec pe acel hol, nefiind afectat conținutul dreptului de a se deplasa neînsoțiți.
În opinia judecătorului delegat posibilitatea de deplasarea neînsoțită a deținuților în zone din interiorul penitenciarului presupune mai mult decât lăsarea deschisă a camerelor de detenție și deci ar trebui să presupună o zonă de plimbare mai mare, acesta apreciind că sunt încălcate dispozițiile prev. de art. 113 alin 1 din HG nr. 1897/2006 privind încălcat dreptul deținutului de a se deplasa neînsoțit în interiorul locului de detenție, Penitenciarul C. a susținut că acest text legal invocat de judecătorul delegat are un singur articol care are în vedere două drepturi conferite deținuților ,pe de o parte dreptul de a se deplasa neînsoțiți în zone din interiorul locului de detenție ,iar pe de altă parte, dreptul acestora de a-și organiza timpul liber avut la dispoziție, sub supraveghere
În opinia instanței de judecată, deci al făptuitoarei, textul legal invocat prevede că ,, regimul semideschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoțite în zone din interiorul locului de deținere stabilite prin regulamentul de ordine interioară și de a-și organiza timpul liber avut la dispoziție, sub supraveghere”.
Potrivit ordinului Ordinul nr. 433/2010 camerele de cazare si celelalte încăperi destinate persoanelor private de libertate trebuie sa dispună de iluminat natural, de instalații necesare asigurării iluminatului artificial și să fie dotate cu utilități igienico-sanitare și instalații de încălzire.
Faptul că aceste modificări nu au fost realizate până în prezent (la un an de la . ordinului Ordinul 433/2010) nu este, în opinia făptuitoarei, imputabil administrației penitenciarului, raportat la faptul că o parte din Penitenciarul C. este în reparație capitală, astfel că se efectuează lucrări de amploare vizând un spațiu mult mai mare care să ofere persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoțite în zone din interiorul locului de deținere stabilite prin regulamentul de ordine interioară și de a-și organiza timpul liber avut la dispoziție, sub supraveghere, nu numai pe holul secție . Într-o astfel de situație este evident că nu s-ar fi putut cere efectuarea unor modificări doar a secției a III sau a IV-a, acestea urmând a fi aduse o dată cu celelalte lucrări care se realizează la Penitenciarul C..
Raportat la acestea, instanța a considerat că neasigurarea unor spații mai mari decât holul secție a IV a care nu are iluminat natural și aerisire naturală nu este imputabilă Penitenciarului, neputând fi reținută o culpă a acestuia.
Pe de altă parte, cu privire la respectarea dreptului deținuților din cadru secție a IV-a de a se deplasa neînsoțiți în zone din interiorul locului de deținere stabilite prin regulamentul de ordine interioară și de a-și organiza timpul liber avut la dispoziție, sub supraveghere, acestea sunt asigurate la locul de detenție astfel cum reiese din înscrisul intitulat programul activităților la curte de plimbare .
Instanța, prin intermediul făptuitoarei, a avut în vedere și faptul că Penitenciarul C. nu de mult timp s-a profilat pe regimurile deschis și semideschis și probabil în viitor va fi regândită toată infrastructura, astfel încât să se asigure un spațiu mai mare deținuților de a se deplasa neînsoțiți în zone din interiorul penitenciarului.
Fața de toate cele expuse –, instanța a considerat că Penitenciarul și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile legale iar petentul beneficiază de dreptul prev. de art. 113 din HG nr. 1897/2006 respectiv de dreptul de a se deplasa neînsoțit în interiorul locului de detenție .
Față de considerentele expuse mai sus, instanța, respectiv făptuitoarea, în baza art.38 alin 7 din Legea nr. 275/2006 a admis plângerea formulată de petenta Penitenciarul C., împotriva încheierii numărul 150 din data de 15 .03.2011 a judecătorului delegat cu executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. pronunțată in dosarul numărul 136/2011 și a desființat încheierea judecătorului delegat cu privire la constatarea faptului că nu se asigură o exercitare efectivă a dreptului prevăzut de art. 113 alin 1 din HG nr. 1897/2006 în cadrul secției a IV-a, respingând plângerea formulată de deținutul M. I. cu privire la neasigurarea exercitării efective a dreptului prevăzut de art. 113 alin 1 din HG nr. 1897/2006 în cadrul secției a IV-a .
Petentul a formulat plângere penală împotriva numitei A. A., judecător în cadrul J. B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, neglijență în serviciu prev.. de art. 249 Cod penal, susținând că aceasta și-a îndeplinit cu rea credință îndatoririle de serviciu prin faptul că a admis plângerea promovată de Penitenciarul C. împotriva încheierii judecătorului delegat cu executarea pedepselor privative de libertate, cauzându-i astfel o gravă vătămare intereselor sale legale.
Prin rezoluția din 25.10.2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., dată în dosarul nr. 628/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoare relativ la infracțiunile reclamate, cu motivația că atribuțiile de serviciu ale unui magistrat se circumscriu soluționării cauzelor cu care a fost investit, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural, instanța fiind suverană în a aprecia probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, încât soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin magistraților și prin urmare nu pot conduce la reținerea infracțiunilor în discuție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. a respins ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva rezoluției sus amintită pe considerentul că magistratul judecător a pronunțat hotărârea conform opiniei sale independente și suverane, bazându-se pe probele administrate în cauză, motivându-și poziția pe reparațiile capitale derulate în interiorul Penitenciarului C. tocmai pentru a se conforma Regulamentului de ordine interioară
Ținând cont că un judecător este independent și se supune numai legii, garanție a unei judecăți egale și imparțiale față de orice persoană, că în speță s-a asigurat o judecată manifestă, controlabilă, dându-i-se fiecărei părți posibilitatea să-și apere interesele sale legitime, că în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că procesul echitabil nu implică cerința organizării în toate cazurile a unui dublu grad de control judiciar, ci impune ca justițiabilii să beneficieze de garanțiile unui proces echitabil, ținând seama că libera apreciere a probelor, în condițiile imparțialității și bunei credințe, devine cerință a evaluării complete și juste a probelor administrate, că făptuitoarea a acționat pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, dându-i petentului posibilitatea deplinei exercitări a drepturilor sale procesuale, verificând fiecare probă în conținutul ei, prin izvorul de unde provine, sesizând că convingerea sa este rațională, corespunzând adevărului atâta timp cât lucrările de reparație capitală sunt în derulare, ele vizând crearea unui spațiu mai mare pentru deplasarea neînsoțită a deținuților în zone din interiorul locului de detenție, nu numai pe holul secției în care sunt integrați, că nematerializarea acestor lucrări până în prezent nu este imputabilă administrației penitenciarului, ele efectuându-se funcție de bugetul alocat în acest scop, apreciind că lipsa iluminatului natural și a aerisirii pe holul secției nu provoacă o suferință sau traumă petentului, câtă vreme el este cazat într-o cameră care beneficiază de iluminat natural și aerisire, Curtea consideră că făptuitoarea și-a îndeplinit corect atribuțiile sale de serviciu, conform statutului său juridic, evitând să aducă atingere intereselor legale ale petentului. Ea a efectuat doar operațiile pe care era ținută să le efectueze, și nu în mod abuziv, altfel de cum trebuiau făcute ori în alte condiții decât prevede legea. Făptuitoarea nu s-a comportat incorect, nu și-a exercitat voit incorect atribuțiile legale căzute în sarcina sa, or, abuzul înseamnă o faptă comisă în cunoștință de cauză, cu intenție, aspect neîntrunit în speță unde s-au respectat cerințele de fond și formă ale hotărârii pronunțată de făptuitoare, aceasta neîndeplinind un act contrar atribuțiilor sale de serviciu, deliberând motivat asupra chestiunii supusă judecății, motivând-o corect și convingător, neprovocând o tulburare însemnată bunului mers al instanței din care face parte urmare a pronunțării soluției care l-a nemulțumit pe petent. Ținând cont că existența infracțiunilor invocate de către petent este condiționată de încălcarea unei îndatoriri de serviciu, anume stipulată de legiuitor, că în speță nu subzistă elementele constitutive ale acestor infracțiuni Curtea, funcție de prevederile art. 278/1 punct 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea dedusă judecății, menținând ca legală și temeinică rezoluția atacată, făcând în final aplicarea prevederilor art. 192 (2) Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul M. I. împotriva rezoluției din 25.10.2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. dată în dosarul penal nr. 628/P/2011 menținută prin rezoluția din 09.12.2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. pronunțată în dosarul nr.1071 / II/2/2011.
Obligă petentul la plata către stat a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 23.01.2012
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. D. B.
Red. M.F./23.01.2012
Dact..
- 2 exemplare -
| ← Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 254/2013.... → |
|---|
