Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 400/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-04-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 400/RDosar nr._ 13 /a1
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Instanța constituită din:
Completul de judecată CRU17:
Președinte: C. G. – judecător
JUDECĂTOR: A. M.
JUDECĂTOR: A. P. D.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror R. V. - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B..
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații P. I. V. și C. E. împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. pronunțată în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat P. I. V., în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat A. S. și recurentul inculpat C. E., în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat A. S. în substituirea apărătorului ales, avocat N. M. și interpretul de limba turcă R. O. C..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Conform art.128 Cod procedură penală, raportat la art.85 și art.327 Cod procedură penală s-a procedat la depunerea jurământului de către interpretul de limba turcă R. O. C..
Instanța pune în vedere interpretului R. O. C. să asigure traducerea simultană a dezbaterilor în/din limba turcă pentru recurentul inculpat C. E..
Întrebați fiind dacă au cereri sau chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales, avocat A. S., declară că nu au alte cereri.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 38513 Cod procedură penală, acordă cuvântul în susținerea recursurilor promovate de către inculpați.
Pentru recurenții inculpați P. I. V. și C. E., avocat ales A. S., având cuvântul, solicită admiterea recursurilor formulate, revocarea măsurii arestării preventive și în conformitate cu dispozițiile art. 3001 alin. 2 Cod procedură penală, punerea în libertate a inculpaților. Inculpații sunt cercetați pentru fapte foarte grave și din punct de vedere al cuantumului pedepsei este întrunită una dintre condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa fiind mai mare de 4 ani. Cealaltă condiție privind pericolul social a fost avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive, motivat pe un pericol social care era generat de impactul mediatic puternic, de publicitatea și de gravitatea faptei. Ulterior, cererile de prelungire a măsurii arestării preventive au avut în vedere nu un motiv viitor pe care inculpații l-ar fi prezentat prin lăsarea în libertate, ci un motiv justificat de procedurile judiciare ce urmau a fi efectuate în faza de urmărire penală, respectiv, cercetări și acte legate de anchetă.
La acest moment procesual instanța este investită cu natura silogismului judiciar prin prisma dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, ce țin de cele două condiții simultane și obligatorii pentru luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
Instanța de fond a fost sesizată cu rechizitoriu, care are un caracter relativ și numai instanța de fond investită să judece cauza va califica faptele, se va pronunța în sensul de a le sancționa cu o pedeapsă sau va achita inculpații în raport cu unele fapte sau cu toate.
Pericolul social concret nu mai subzistă la acest moment. Instanța este îndrituită să judece și prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, care dau posibilitatea instanței având în vedere și jurisprudența CEDO, să aleagă o altă măsură optimă pentru continuarea cercetării judecătorești.
Consideră că în prezent nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive, chiar dacă fapta desigur este foarte gravă și este de pericol. Inculpații au colaborat cu organele de cercetare penale și au recunoscut unele vinovății cu acuzarea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpați împotriva încheierii pronunțate de T. pentru Minori și Familie B. la data de 15 aprilie 2013, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a fost menținută măsura arestării preventive față de cei doi inculpați. La acest moment nu vorbim de indicii temeinice, ci chiar de probe temeinice constând în procesele-verbale întocmite cu prilejul redării convorbirilor purtate de inculpați, declarațiile părților vătămate, ale martorilor și acte medico-legale, care confirmă infracțiunile săvârșite de către inculpați. Inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat astfel: inculpatul P. I. V. – pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori – 9 acte materiale și o infracțiunea de viol; inculpatul C. E. pentru săvârșirea infracțiunii de viol – 2 fapte, tentativă la act sexual cu un minor – 4 fapte și act sexual cu un minor.
Din materialul probator existent la dosar rezultă că inculpatul P. I. V. recruta persoane minore fete, cu vârste cuprinse între 13-17 ani și profitând de vulnerabilitatea și de starea materială precară a acestora, pe care apoi le plasa inculpatului C. E. care întreținea raporturi sexuale cu acestea. Părțile vătămate erau recrutate în mod înșelător, fără a le spune motivul pentru care erau duse la diferite pensiuni, din mun. B. și B. după care erau obligate să întrețină raporturi sexuale, furnizându-le diferite băuturi alcoolice și alte substanțe energizante
S-a evidențiat o activitate infracțională îndelungată în timp a inculpaților, care a fost stopată prin intervenția organelor de cercetare penală, inculpații profitând tocmai de acea vulnerabilitate și starea precară materială a părților vătămate, care erau colege ale inculpatului P. I. V..
În mod corect a reținut instanța de fond că se impune menținerea stării de arest preventiv și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpaților. Inculpatul C. E. nu rezultă că ar fi integrat în comunitate sau că ar avea ocupație stabilă; inculpatul domiciliază la C., locuiește fără forme legale în București și a săvârșit prezentele infracțiuni pe raza municipiului B. și în B.. Inculpatul P. I. V. a săvârșit prezentele infracțiuni la scurt timp în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind sub suspendarea sub supraveghere a altei pedepsei.
Pentru aceste considerente, consideră că se impune cercetarea inculpaților în stare de arest preventiv.
Recurentul inculpat P. I. V., personal, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului pentru a fi alături de familie; se obligă a nu părăsi municipiul B. și în final, lasă la aprecierea instanței.
Recurentul inculpat Cagaty E., personal, având ultimul cuvânt, susține că procurorul care s-a ocupat de acest caz a depus foarte multe eforturi. Afirmă că aproximativ 80% din conținutul acestui dosar este bazat pe povești și închipuiri. Cei care au depus declarații și martorii se cunosc între ei și toți sunt prieteni cu P. și pentru că acesta este închis, încearcă să arunce toată vina pe el. În urma prezentării materialului de urmărire penală, doar cu româna pe care o cunoaște, a constatat că 40% din dosar este bazat pe fapte ireale, pe minciuni și menționează că instanța știe mai bine ce conține acest dosar.
La instanța de fond își va rezerva dreptul de a răspunde la fiecare acuzație și la ceea ce se impută împotriva sa. Susține că ulterior va introduce o acțiune deoarece el a fost victimă.
Dacă procurorul considera că el reprezintă un mare pericol de ce nu s-a efectuat un flagrant și de ce a durat atât de mult până când a fost arestat. Celălalt avocat al său a fost polițist și de foarte multe ori a spus că fiind din mediul polițiștilor, știe cum au fost luate aceste declarații.
Menționează că este căsătorit de 15 ani și că astăzi este aniversarea căsătoriei. Soția sa este prezentă în sală. Precizează că are un băiat de 15 ani și o fetiță de 4 ani și amândoi sunt bolnavi. Afirmă că are o societate și are 10 angajați. Se ocupă cu comerțul și soția sa nu poate să conducă afacerile așa cum le-ar fi condus el. Societatea sa în prezent este în pragul falimentului, aspect ce poate fi verificat. Subliniază faptul că de 10 ani de zile nu a mai fost în Turcia și că nu mai are acolo nicio afacere, totul fiind concentrat în România. În cazul în care va fi pus în libertate se obligă a se prezenta în instanță ori de câte ori va fi chemat. Depune la dosarul cauzei memoriu scris în limba română.
CURTEA,
Constată că prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.04.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., în temeiul art.139 C.p.p. s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de inculpații P. I.-V. și C. ERGAN, prin apărători aleși, precum și cererea de înlocuirea a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul C. ERGAN, prin apărător ales.
În baza art.300 ind.1 al.1, 3 Cod procedură penală, cu aplicarea art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului P. I.-V., fiul lui I.-C. și M.-A., născut la 27.06.1993, în B., cu domiciliul în B., ., ., CNP_, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „trafic de minori”, prevăzută și pedepsită de art.13 al.1,2 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (9 acte materiale) și „viol”, prevăzută și pedepsită de art.197 al.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.33 lit.a Cod penal, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.7/07.02.2013, emis de T. pentru Minori și Familie B. și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P. I.-V..
În baza art. 300 ind.1 al.1, 3 Cod procedură penală, cu aplicarea art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C. E., fiul lui R. și R., ns. la 13.12.1966 în Turcia, pașaport nr._ eliberat în Turcia, la data de 17.01.2012, posesor al permisului de ședere temporară pe teritoriul României nr._, CNP_, cu reședința în C., ., ., . și fără forme legale în București, ., ..5, . judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „viol”, prevăzută de art. 197 al. 1, 3 Cod penal, „viol”, prevăzută de art.197 al. 1 Cod penal (2 fapte), „tentativă la act sexual cu un minor”, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 198 al. 3 Cod penal (4 fapte), „act sexual cu un minor”, prevăzută de art. 198 al. 3 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.9/20.02.2013, emis de T. pentru Minori și Familie B. și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C. E..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că temeiurile care au justificat arestarea preventivă, în ceea ce-i privește pe ambii inculpați, circumstanțiate în drept prin prevederile art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală subzistă și impun în continuare arestarea preventivă a inculpaților. Mai mult, după momentul reținerii și arestării preventive a fiecăruia dintre inculpați s-a procedat la extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia și pentru alte fapte/acte materiale, pentru care ulterior inculpații au fost trimiși în judecată.
Sub aspectul cerințelor instituite cumulativ de art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală, tribunalul a constatat, pe de o parte, că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă probe și indicii temeinice care conturează suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit presupusele fapte pentru care sunt cercetați, fiind astfel îndeplinite cerințele art.143 Cod procedură penală. T. a avut în vedere, în principal, la acest moment procesual, declarațiile date în cursul urmăririi penale de către părțile vătămate G. N., D. A., I. I.-R., T. A.-L., T. M. A., declarația părții vătămate M. M. M., A. C.-C., C. M.-T., M. A., T. M., G. J.-S., coroborate însă și cu elemente desprinse din alte mijloace de probă administrate în cauză, precum declarațiile martorilor Benkoczi R.-A., B. B., V. L.-G., I. A.-N., R. R., T. M. Antoine, D. E. etc., precum procesul-verbal întocmit la data de 05.12.2012, cu prilejul punerii la dispoziție a lucrătorilor de poliție a SMS-urilor stocate pe terminalul mobil al părții vătămate D. A., actele medicale și rapoartele medico-legale depuse la dosarul cauzei, procesele-verbale de efectuare a unor verificări la mai multe unități hoteliere, procesele-verbale de conducere în teren/cercetare la fața locului, procesele-verbale de percheziție și conținutul unor convorbiri telefonice, interceptate în condițiile legii.
Contrar susținerilor apărării, concluzia de mai sus nu impietează asupra prezumției de nevinovăție, de care continuă să beneficieze cei doi inculpați. După cum a arătat în repetate rânduri Curtea Europeană a Drepturilor Omului, probele și indiciile necesare pentru luarea/menținerea unei măsuri preventive nu este necesar să aibă consistența celor care ar justifica o eventuală condamnare, la sfârșitul procesului (și nici măcar a celor care justifică simpla trimitere în judecată a unei persoane), fiind suficient ca acestea să contureze în mod obiectiv o simplă bănuială rezonabilă cu privire la săvârșirea de către acea persoană a unei anumite fapte penale. Or, această cerință este pe deplin îndeplinită în speță, cu privire la ambii inculpați.
Pe de altă parte, tribunalul constată că este evident îndeplinită în cauză cerința obiectivă impusă de prevederile art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală, maximul pedepselor stabilite de lege (fie că este vorba de Legea nr.678/2001, fie de partea specială a Codului Penal) pentru infracțiunile imputate inculpaților fiind mult superior pragului minim de 4 ani închisoare impus de textul de lege menționat.
În ceea ce privește cerința subiectivă, tribunalul constată că lăsarea în libertate a celor doi inculpați, cel puțin la acest moment procesual, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, ca aspecte comune celor doi inculpați, tribunalul a reținut modul de operare imputat inculpaților, pluralitatea victimelor, vârsta uneori extrem de fragedă a acestora, inculpații profitând de credulitatea, naivitatea și teribilismul acestora, datele care există privind folosirea (în special de către inculpatul C.) a unor substanțe cu efect psihoactiv pentru a obține „cooperarea victimelor”, întinderea în timp a presupusei activități infracționale și caracterul repetat al faptelor, toate aceste elemente conturând un grad ridicat de pericol social și un risc ridicat de reiterare a comportamentului antisocial. Tot ca elemente comune celor doi inculpați, tribunalul a reținut că fapte de natura celor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, prin conținutul lor concret, valorile sociale lezate și prin faptul că implică o pluralitate de victime minore, fiind vorba practic de copii, dintre care unii abia intrați în adolescență, sunt susceptibile să creeze un impact emoțional extrem de puternic asupra comunității, efect care ar fi agravat în mod semnificativ prin lăsarea în libertate a inculpaților, intervalul de timp scurs de la săvârșirea presupuselor fapte care fac obiectul judecății fiind insuficient pentru a-l înlătura sau a-l atenua. În sfârșit, dată fiind vârsta presupuselor victime, situația materială și familială a unora dintre acestea, nu poate fi exclus efectul intimidant pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar avea asupra acestora, îngreunându-se buna desfășurare a procesului penal.
În plus, în ceea ce privește aspectele specifice fiecăruia dintre inculpați, tribunalul a constatat că inculpatul C., cetățean străin, deși este rezident pe teritoriul României nu rezultă că ar avea o ocupație stabilă sau că ar fi integrat în comunitate (spre exemplu domiciliul legal al acestuia se află la C., însă domnul Catagay locuiește fără forme legale în București, iar multiplele fapte care i se impută au avut loc în B.) într-o modalitate care să excludă/să atenueze riscul puternic al reiterării comportamentului antisocial, astfel cum a fost conturat mai sus, precum și a celui privind afectarea bunei desfășurări a procesului penal.
În ceea ce-l privește pe inculpatul P. I.-V., tribunalul a avut în vedere, ca element circumstanțial, și faptul că presupusele fapte imputate inculpatului ar fi fost săvârșite în stare de recidivă mare postcondamnatorie și, sub aspect temporal, în proximitatea momentului la care inculpatul fusese pus în libertate de sub puterea unui mandat de arestare preventivă emis într-o altă cauză, ceea ce denotă o periculozitate extrem de ridicată.
Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că atât la momentul luării măsurii arestării preventive, cât și în prezent, au fost și sunt îndeplinite toate cerințele arestării preventive ale ambilor inculpați, iar temeiurile avute în vedere, astfel cum au fost descrise mai sus, impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
În consecință, în temeiul art. 300 ind.1 al. 1, 3 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a fiecărui inculpat și s-a menținut arestarea preventivă a acestora, respingându-se, în mod corelativ, cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de către inculpați, prin apărători aleși, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 300 ind.2 al.2 Cod procedură penală și art. 139 al. 2 Cod procedură penală.
Totodată, pentru motivele descrise mai sus, care, astfel cum s-a arătat, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului C., s-a arătat că nu poate fi admisă cererea formulată de apărătorii acestuia în temeiul art.139 al.1 Cod procedură penală, o măsură preventivă mai puțin restrictivă de drepturi, precum obligarea de a nu părăsi țara, nefiind aptă la acest moment să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică generat de eventuala lăsare în libertate a inculpatului. P. urmare, o astfel de înlocuire apare ca nejustificată cu atât mai mult cu cât măsura arestării preventive apare în prezent ca adecvată, proporțională și necesară, iar durata acesteia rămâne rezonabilă, în raport cu specificul și complexitatea cauzei. P. urmare, se va respinge și cererea privind înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
În ceea ce-l privește pe inculpatul P., deși nu a fost formulată o astfel de cerere de înlocuire, dată fiind jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când analizează legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța este ținută să examineze, din oficiu și dacă scopul măsurii preventive poate fi atins chiar printr-o măsură preventivă mai ușoară. Or, față de împrejurarea că inculpatul se presupune că ar fi acționat pe parcursul termenului de încercare al unei condamnări cu suspendare sub supraveghere (măsurile de supraveghere într-un astfel de caz fiind, în mare, similare celor care pot fi instituite printr-o măsură preventivă mai puțin restrictivă de drepturi) și la puțin timp după punerea în libertate după arestarea preventivă într-o altă cauză, tribunalul a apreciat că, în mod evident, arestarea preventivă este singura măsură preventivă adecvată la acest moment procesual.
Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri inculpații P. I.-V. și C. ERGAN care au solicitat casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare, lăsarea lor în stare de libertate, deoarece pe de o parte nu sunt probe sau indicii că ei ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, iar pe de altă parte se susține că lăsarea lor în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată că recursurile inculpaților nu sunt întemeiate, deoarece în mod corect a reținut instanța de fond că judecarea acestora nu se poate face în continuare decât cu inculpații aflați în stare de arest preventiv.
În ce privește existența probelor sau indiciilor temeinice din care să reiasă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi putut săvârși infracțiunile care li se impută, în mod corect a reținut instanța de fond că probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății relevă o astfel de presupunere rezonabilă. Nu este necesar ca aceste probe sau indicii temeinice să fie suficient de puternice pentru a justifica o soluție de condamnare a inculpaților, ci trebuie ca ele să releve doar, unui observator obiectiv, posibilitatea ca inculpații să fi săvârșit aceste fapte prevăzute de legea penală. Or, din declarațiile părților vătămate G. N., D. A., I. I.-R., T. A.-L., T. M. A., M. M. M., A. C.-C., C. M.-T., M. A., T. M., G. J.-S., coroborate cu declarațiile martorilor Benkoczi R.-A., B. B., V. L.-G., I. A.-N., R. R., T. M. Antoine, D. E. etc., cu procesul-verbal întocmit la data de 05.12.2012, cu prilejul punerii la dispoziție a lucrătorilor de poliție a SMS-urilor stocate pe terminalul mobil al părții vătămate D. A., cu actele medicale și rapoartele medico-legale depuse la dosarul cauzei, cu procesele-verbale de efectuare a unor verificări la mai multe unități hoteliere, cu procesele-verbale de conducere în teren/cercetare la fața locului, cu procesele-verbale de percheziție și cu conținutul unor convorbiri telefonice, interceptate în condițiile legii, rezultă suficiente astfel de indicii temeinice care să justifice luarea și menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați.
În ce privește existența pericolului concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a celor doi inculpați, curtea va reține în primul rând gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, respectiv infracțiuni privind viața sexuală a minorilor. Față de aceste infracțiuni, mai multe tratate internaționale, la care a aderat și România, impun luarea celor mai drastice măsuri, astfel încât să se asigure o protecție reală a valorii sociale ocrotite de legea penală. În analiza unor astfel de cazuri trebuie avută în vedere în primul rând situația specială a victimelor, care sunt persoane insuficient maturizate fizic și psihic, care necesită o ocrotire specială din partea agenților statului, având în vedere incapacitatea lor de a-și purta singure de grijă. Faptele de care sunt acuzați cei doi inculpați, privesc infracțiuni de viol și raporturi sexuale cu minore, prin folosirea unor substanțe cu efect psihoactiv asupra acestora, fapt care este de natură să agraveze circumstanțele săvârșirii infracțiunilor.
De asemenea, nu se poate face abstracție, la analizarea posibilității lăsării în libertate a inculpaților, de numărul mare a victimelor, care acuză săvârșirea acestor fapte de către inculpați. P. aceasta, impactul social produs de faptele reținute în sarcina inculpaților este mult mai mare, fiind afectate un număr destul de mare de persoane, format din victimele și familiile acestora. Lăsarea în libertate a inculpaților, după un timp relativ scurt de la luarea măsurii arestării preventive, ar putea crea un sentiment de insecuritate în rândul acestora și în rândul opiniei publice, ceea ce este de natură să afecteze bunul mers al societății.
Deși inculpații neagă săvârșirea faptelor și beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, buna desfășurare a procesului impune privarea de libertate a acestora, deoarece simpla lăsarea în libertate a lor ar putea constitui un factor de intimidare asupra victimelor și martorilor, având în vedere vârsta fragedă a acestora. Cum în cauză este necesară audierea victimelor și a martorilor în condiții optime, având în vedere situația specială a acestora, de persoane minore, singura măsură ce se impune a fi luată în cauză pentru buna desfășurare a procesului penal este măsura arestării preventive a inculpaților.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpații P. I. V. și C. E. împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., dată în dosarul nr._ 13, pe care o menține.
În temeiul art. 189 C.pr.pen. onorariul traducătorului autorizat de limba turcă R. O. C., în cuantum de 250 lei, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpații la plata sumei de câte 100 de lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. A. M. A. P. D.
Grefier
D. S.
red.CG/29.04.2013
tehnoredact.DS/29.04.2013/3 ex.
jud.fond. A. I.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 315/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 796/2013. Curtea de... → |
|---|
