Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 494/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-05-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 494/R DOSAR NR._
Ședința publică din 28 mai 2012
Instanța constituită din:
Complet de judecată CRU1:
PREȘEDINTE – M. F. - judecător
Judecător – S. F.
Judecător – A. M.
Grefier – A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. I. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul A. A. C. împotriva încheierii de ședință din data de 22 mai 2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ 12.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat A. A. C. în stare de arest preventiv (deținut în Penitenciarul C.) asistat de avocat ales C. O. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat C. O. C. arată că a luat legătura cu acesta.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au cereri, chestiuni prealabile de formulat.
Nefiind alte cereri, chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul art. 38513 Cod procedură penală,acordă cuvântul asupra recursului declarat de inculpat.
Avocat ales C. O. C. pentru recurentul inculpat A. A. C., solicită în baza art. 38515 alin. 2 lit. d Cod procedură penală admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 22 mai 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. prin care s-a menținut măsura arestării preventive în ceea ce-l privește pe inculpatul A. A. C., avându-se în vedere că la acest moment sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 148 lit. f Cod procedură penală referitoare la pericolul public pe care l-ar reprezenta dacă ar fi lăsat în libertate inculpatul A. A. C.. A se avea în vedere că în încheierea criticată se face vorbire și se reține o constrângere prin acte de violențe îndreptate împotriva sa și a familiei uneia dintre părțile vătămate exercitate de către inculpat, aspect care în opinia apărării, nu are suport probator, atât partea vătămată cât și unul din martorii audiați care nu au putut confirma fără putere de tăgadă acest aspect.
Susține că această prelungire a măsurii arestării preventive se face fără a se avea la bază considerente temeinice privitoare la circumstanțele reale și personale ale inculpatului. În opinia sa, apreciază că nu se poate prelungi o măsură a arestării preventive avându-se la bază argumente precum contextul temerii generate în rândul societății, pe care l-ar genera lăsarea în libertate a acestui inculpat. Consideră că nu se poate avea în vedere la prelungirea măsurii arestării preventive asemenea context, în condițiile în care pericolul social concret pentru ordinea și liniștea publică se diminuează odată cu trecerea unei perioade de timp, inculpatul aflându-se în arest preventiv de aproximativ 4 luni de zile.
Solicită a se avea în vedere împrejurarea că nu se face o analiză concretă asupra stării de fapt și nu se rețin nici circumstanțele care sunt favorabile inculpatului și care se coroborează cu restul probelor administrate în dosar. De asemenea, a se avea în vedere faptul că, în opinia apărării, nu se poate justifica o prelungire a măsurii arestării preventive pe baza unor aprecieri generale, fără să se facă măcar mențiune cu privire la poziția avută de inculpat la declarația dată în faza de urmărire penală. Învederează că în dosar s-au administrat câteva probe iar dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, nu vede în ce măsură la acest moment ar periclita în vreun fel bunul mers al procesului penal. Scopul procesului penal, astfel, cum este el prevăzut în Codul de procedură penală poate fi atins și cu inculpatul aflat în stare de libertate.
Precizează faptul că a solicitat, în subsidiar, în fața instanței de fond, a se lua măsura preventivă prevăzută de art. 139 raportat la art. 145 Cod procedură penală, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, cerere ce a fost respinsă fără a avea argumente solide. Reiterează și în fața instanței de recurs această cerere, dacă se va considera că se impune luarea unei măsuri privative de libertate care să asigure buna desfășurare a procesului penal în această fază procesuală și prezența inculpatului ori de câte ori va fi chemat la instanță, instanța având posibilitatea de a stabili în sarcina acestuia o . obligații.
În circumstanțiere, deși la prima vedere acuzațiile reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare se susțin de o gravitate destul de mare, acestea nu sunt dovedite „in concreto” de probe care să demonstreze pericolul social concret pe care acest inculpat l-ar prezenta dacă ar fi lăsat în libertate. A se avea în vedere faptul că inculpatul are un domiciliu stabil în B., a avut de-a lungul timpul o . locuri de muncă, urmează să depună și înscrisuri din care să rezulte că acesta a avut și venituri licite. De asemenea, consideră că nu se poate estima așa cum s-a făcut în rechizitoriu și nu se poate reține acest aspect, cum că inculpatul ar fi câștigat o . sume de bani, atât timp cât acestea nu sunt dovedite în niciun fel.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului formulat de inculpatul A. A. C. și, pe cale de consecință, a se dispune punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului formulat de către inculpatul A. A. C., apreciind că încheierea primei instanțe este temeinică și legală, pentru următoarele motive:
În primul rând, încheierea atacată este criticată pentru considerentul că o parte vătămată și un martor nu ar confirma cele reținute în actul de acuzare, și anume, se referă la declarațiile din faza cercetării judecătorești. Arată că până la acest moment procesual a fost audiată doar o parte vătămată pentru infracțiunea de șantaj și s-a audiat un martor, respectiv părintele unei părți vătămate care a declarat că urmare a relației dintre inculpat și această parte vătămată, aceasta din urmă a suferit o modificare a comportamentului fiind necesară de multe ori solicitarea ambulanței și internarea acesteia în spital. De asemenea, din depoziția acestei martore, rezultă faptul că a aflat de la fiica ei că aceasta s-a prostituat în folosul inculpatului pentru a-l ajuta, pentru că fratele acestuia se află și el în penitenciar, în condițiile în care inculpatul la aceea dată avea cunoștință de faptul că această parte vătămată este minoră, având o vârstă mai mică de 18 ani.
În acest dosar inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, fiind vorba de trei părți vătămate, până în prezent nu a fost audiată nicio parte vătămate dintre acele victime ale traficului de persoane, fiind audiată doar o parte vătămată pentru infracțiunea de șantaj. Declarația dată în fața instanței de fond la termenul de judecată din data de 22.05.2012, în opinia sa, dovedește faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării sunt de actualitate, având în vedere și consecințele pe care victimele le-au avut urmare a exercitării acestei activități de prostituție, urmare a celor solicitate de către inculpat. Faptul că, inculpatul are o locuință, exceptând oamenii străzii, cam 99% din populație au o locuință și nu știe dacă acest aspect ar fi de natură să conducă la împrejurarea că s-au atenuante ecourile sociale ale faptelor comise de către inculpat.
Un ultim aspect ce dorește să fie avut în vedere este acela că până în prezent niciuna dintre părțile vătămate, victime ale traficului de minori nu au fost audiate, iar în momentul în care inculpatul ar fi pus în libertate, din experiența a mai multor dosare, în general părțile vătămate având o stare de vulnerabilitate își schimbă declarația.
Față de aceste aspecte, ținându-se cont și de împrejurarea că perioada arestării preventive nu este o perioadă care ar depăși termenul rezonabil impus de practica CEDO, apreciază că și față de această situația, se impune respingerea recursului formulat de către inculpatul A. A. C..
Recurentul inculpat A. A. C., având ultimul cuvânt, învederează că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
P. încheierea din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dos. nr._ 12, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A. A. C., potrivit art. 300/1 Cod procedură penală, reținându-se în esență, că temeiurile anterior indicate nu s-au schimbat nici relativ la incidența art. 143 alin. 1 Cod procedură penală și nici privitor la temeiul vizat de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A. A. C. care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, iar în cadrul rejudecării punerea sa în libertate, arătând că nu se poate prelungi o măsură a arestării preventive avându-se la bază argumente precum contextul temerii generate în rândul societății, pe care l-ar genera lăsarea sa în libertate, că nu se poate avea în vedere la prelungirea măsurii arestării preventive un asemenea context, în condițiile în care pericolul social concret pentru ordinea și liniștea publică se diminuează odată cu trecerea unei perioade de timp, inculpatul aflându-se în arest preventiv de aproximativ 4 luni de zile, că nu se poate justifica o prelungire a măsurii arestării preventive pe baza unor aprecieri generale, fără să se facă măcar mențiune cu privire la poziția avută de inculpat la declarația dată în faza de urmărire penală.
Inculpatul a mai precizat că în dosar s-au administrat câteva probe, iar dacă ar fi lăsat în libertate, nu s-ar periclita în vreun fel bunul mers al procesului penal, scopul acestui procesului poate fi atins și cu inculpatul aflat în stare de libertate.
Precizează faptul că a solicitat, în subsidiar, în fața instanței de fond, a se lua măsura preventivă prevăzută de art. 139 raportat la art. 145 Cod procedură penală, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, cerere ce a fost respinsă fără a avea argumente solide. Reiterează și în fața instanței de recurs această cerere, dacă se va considera că se impune luarea unei măsuri privative de libertate care să asigure buna desfășurare a procesului penal în această fază procesuală și prezența inculpatului ori de câte ori va fi chemat la instanță, instanța având posibilitatea de a stabili în sarcina acestuia o . obligații.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de minori, prevăzute de art.13 al.1 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (3 acte materiale), șantaj, prevăzută de art.194 al.1 Cod penal și proxenetism, prevăzută de art.329 al.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. P. același rechizitoriu au fost trimiși în judecată inculpații A. P.-R., arestat în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a, b Cod penal și T. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, prevăzută de art.328 Cod penal.
În fapt, în sarcina inculpatului A. A. C. s-au reținut prin rechizitoriu, în esență, următoarele:
- în perioada iunie-iulie 2011 a recrutat partea vătămată minoră R. N.-N. (17 ani), persoană aflată într-o situație vulnerabilă din cauza problemelor de sănătate de natură neuropsihică, s-a angajat într-o relație intimă cu aceasta și profitând de situația vulnerabilă a victimei, a exploatat-o prin supunerea la practicarea prostituției în folosul său, stabilindu-i tarifele în funcție de modalitatea actului sexual și supraveghind-o în zona Gării CFR B., unde minora își racola clienții;
- în cursul lunii august 2011, a recrutat partea vătămată minoră C. M. C. (17 ani), cu care a intrat într-o relație intimă, cazându-se împreună cu ea în diverse locații și profitând de situația vulnerabilă a părții vătămate, a determinat-o să practice prostituția în folosul ambilor și a supravegheat-o în zona Restaurantului T. din B., zonă în care tânăra își racolează clienții;
- în luna martie 2011 a recrutat-o pe partea vătămată minoră C. A. T. (15 ani), căreia i-a propus să se prostitueze în folosul său, invocând lipsuri financiare, infracțiune rămasă în stadiul tentativei, dat fiind refuzul victimei;
- în luna noiembrie 2011 a constrâns-o pe partea vătămată C. A. T. prin amenințări cu acte de violență îndreptate împotriva sa și a părinților săi, dobândind pentru sine de la victimă, în această modalitate, suma de 820 lei;
- în luna decembrie 2011, a înlesnit inculpatei T. A. C. practicarea prostituției în folosul coinculpatului A. P. R., prin monitorizarea respectivei, cazarea și supravegherea în câmpul infracțional a acesteia.
Temeiul arestării preventive este reprezentat de art. 148 lit. f Cod procedură penală, conform încheierii de ședință nr. 1 din data de 18 ianuarie 2012.
Instanța de recurs constată că în mod judicios a observat prima instanță că fapta pentru care este trimis în judecată inculpatul este de o gravitate deosebită, de natură să justifice arestarea preventivă a acestuia, lăsarea sa în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică în contextul temerii generate în rândul societății față de astfel de fapte.
Potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar când temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate se dispune revocarea arestării preventive. Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată.
La acest moment procesual instanța constată că aceste temeiuri nu s-au schimbat, buna desfășurare impunând în continuare menținerea acestei măsuri, deoarece nicio altă măsură preventivă nu ar fi în măsură să atingă acest scop, impunându-se continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de arest preventiv.
De asemenea, este posibilă continuarea detenției dacă din anumite elemente concrete rezultă că trebuie acordată prioritate protejării ordinii publice, libertatea individuală trecând în subsidiar (cauza Smirnova c. Rusia), iar necesitatea protejării ordinii publice, a fost recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca un motiv care poate justifica menținerea arestării preventive (cauza Garycki c. Polonia).
Astfel, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor, care rezultă din traficarea sau tentativa de traficare a trei victime minore la data săvârșirii presupuselor fapte, indiferent dacă s-au folosit sau nu mijloace de constrângere fizică, fapte de această natură îndreptate împotriva unor victime minore fiind de natură să aibă un impact social important, generând în cadrul comunității atât o stare de indignare, cât și una de insecuritate, timpul scurs de la momentul săvârșirii presupuselor fapte fiind insuficient pentru atenuarea acestor consecințe, care ar fi agravate prin lăsarea în libertate a inculpatului. De asemenea, șantajul exercitat asupra unei minore de 15 ani și proxenetismul sunt, la rândul lor, fapte penale care vizează valori sociale fundamentale ținând de libertatea persoanei, dar și de asigurarea respectării normelor de morală și de conviețuire socială. Pe de altă parte, pluralitatea de părți vătămate, coroborată cu împrejurarea că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, fișa de cazier judiciar evidențiind că i s-au aplicat în trecut trei sancțiuni de natură administrativă pentru săvârșirea unor fapte de furt calificat – ultima chiar în noiembrie 2011, suferind și o condamnare, la acest moment nedefinitivă pentru o infracțiune de tâlhărie, precum și cu împrejurarea că inculpatul nu are un loc de muncă și nu a justificat existența unor mijloace licite de subzistență, constituie elemente care justifică în mod rezonabil pericolul de reiterare a unui comportament infracțional în cazul lăsării în libertate, ceea ce, de asemenea, se circumscrie noțiunii de pericol concret pentru ordinea publică, după cum nu poate fi înlăturată posibilitatea intimidării părților vătămate, având în vedere vârsta și circumstanțele personale ale acestora.
În sfârșit în prezent, la 2 luni de zile de la arestarea inculpatului nu poate fi apreciat ca incident nici „termenul rezonabil” vizat de art. 5 pct. 3 din CEDO față de circumstanțele prezentei cauze ce presupune o anume complexitate materializată și prin durată urmăririi penale efectuate în cauză.
Așa fiind, se constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și în condițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b și art.160/9 Cod procedură penală se va respinge recursul declarat de inculpatul A. A. C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive
În numele legii,
decide:
Respinge recursul declarat de inculpatul A. A. C. împotriva încheierii de ședință din 22.05.2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ 12 pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2012
Președinte, Judecător, Judecător,
M. F. S. F. A. M.
GREFIER,
A. O.
Red.S.F./18.06.2012
Tehnodact. A.O./19.06.2012/2ex.
Jud. fond M. Ș.
| ← Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 81/2012. Curtea de... → |
|---|
