Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 69/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 69/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-06-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 69/F DOSAR NR._
Ședința publică din data de 26 iunie 2013
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CF6
- Președinte - S. F.
- Grefier-E. R. G.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – L. T. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată în temeiul art. 2781 Cod procedură penală de către petentul C. N. împotriva rezoluției din 22.04.2013 adoptată de P. de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 200/P/2013 menținută prin Rezoluția nr. 371/II/2/2013 a Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. din data de 03.06.2013.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 25.06.2013 și 26.06.2013, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției din data de 22 aprilie 2013 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 200/P/2013, acesta a solicitat infirmarea rezoluției și trimiterea cauzei la P. în vederea începerii urmăririi penale față de partea interesată D. M., magistrat la Curtea de Apel B., sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 Cod penal și favorizarea infracorului prevăzută de art. 264 Cod penal, motivele plângerii fiind pe larg descrise la fila 1 dosar.
În considerentele plângerii, petentul a arătat, în esență, că procurorii au denaturat sensul plângerii formulate întrucât nu și-a manifestat nemulțumirea față de hotărârea pronunțată de către d-na judecător M. D., ci s-a referit, în exclusivitate, la atestarea de către aceasta a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu scopul de a zădărnici urmărirea penală față de d-na judecător C. D. T..
În acest sens, a precizat că în considerentele hotărârii nr. 130/F, d-na judecător M. D. afirmă că ,,formarea și atribuirea loturilor corespunde celor statuate prin sentința nr._/2002 a Judecătoriei B.”, dar, în realitate, în ce privește bunul imobil, sintagma ,,loturi” lipsește cu desăvârșire, d-na judecător S. N. atribuind pârâtei C. V. C. cota de ½ parte din imobil, așa cum rezultă din dispozitivul respectivei hotărâri.
Petentul a mai arătat că în aceleași considerente ale sentinței 130/F, partea interesată afirmă că ,,operațiunea juridică de formare de loturi” a realizat-o judecătorul fondului, deși, în realitate d-na judecător S. N. a respins solicitarea din acțiunea introductivă de a se forma trei loturi, respectiv un lot la parterul clădirii și celelalte două loturi la etajul clădirii, cu motivația că ,,nici unul dintre pârâți nu a formulat cerere reconvențională privind sistarea coproprietății între pârâți”, astfel că cererea formulată în acest sens a fost respinsă.
Verificând plângerea formulată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că aceasta este neîntemeiată.
Prin rezoluția 200/P/2013 din 22.04.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., s-a dispus în baza prevederilor art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de magistrat D. M. sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual prevăzută art. 289 Cod penal și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 Cod penal, cu motivarea că faptele reclamate de C. N. nu există.
În esență, în motivarea rezoluției s-a reținut că urmare a unor plângeri penale formulate de către petent împotriva judecătorilor ce au soluționat procesul de partaj dintre acesta și fosta soție, una dintre acestea a fost soluționată de magistratul D. M. prin sentința penală nr. 130/F/22 octombrie 2012 a Curții de Apel B., prin care s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 86/P/5.06.2012 pronunțată de P. de pe lângă Curtea de Apel B., de neîncepere a urmăririi penale față de magistrat T. C. D..
Aserțiunile formulate de magistratul D. M., în motivarea sentinței penale menționate, în sensul că ,,formarea și atribuirea loturilor corespunde celor statuate prin sentința nr._/2002 a Judecătoriei B.”, ,,operațiunea juridică de formare de loturi a realizat-o judecătorul fondului” nu pot reprezenta infracțiuni, chiar dacă termenii folosiți nu au fost utilizați cu rigurozitate juridică, iar plângerea penală formulată nu poate reprezenta un remediu procesual.
De altfel, expresia „judecătorul fondului” nu are în vedere o anumită persoană și denumirea, în mod generic, a instituției de „judecător al fondului” ce a soluționat o anumită cauză.
S-a mai reținut că judecătorul se bucură de independență și autonomie în activitatea de jurisdicție, astfel că motivarea pe care un judecător o oferă unei soluții nu poate fi considerată a face obiectul unor infracțiuni, iar instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor ce îndeplinesc o activitate jurisdicțională, pentru soluțiile pronunțate și devenite definitiva sau irevocabile, ar crea posibilitatea unui comportament abuziv al părților ce au pierdut un proces și insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse căile de atac și remediile prevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Procurorul general prin lucrarea nr. 371/II/2/2013 a respins plângerea petentului împotriva acestei rezoluții, arătând că procurorul care a instrumentat dosarul nr. 200/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., a avut rol activ în clarificarea stării de fapt și aflarea adevărului, rezoluția adoptată în dosarul penal anterior indicat reprezintă convingerea profesională a magistratului, formată pe baza actelor premergătoare administrate până în prezent, iar nemulțumirea petentului legată de modul de formare și atribuire a loturilor în procesul de partaj, nu înseamnă că judecătorul D. M. ar fi inserat în hotărâre aspecte nereale, câtă vreme acestea au fost preluate din sentințele și deciziile civile pronunțate de mai mulți magistrați.
Analizând plângerea formulată în instanță de către petentul C. N., pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În primul rând, se impune precizarea că nemulțumirea petentului este dată de modalitatea în care s-a realizat partajul bunurilor comune deținute cu fosta soție - C. (fostă C.) V. C. Liviuca, astfel încât petentul a înțeles să formuleze plângeri penale împotriva magistraților ce au pronunțat soluțiile civile respective, atât la fond, cât și în căile de atac.
În al doilea rând, imobilul situat în B. .. 13 (ce face obiectul mai multor procese civile și penale) a reprezentat locuința comună a petentului și a fostei soții - partea interesată C. (fostă C.) V. C. Liviuca, imobil ce a făcut obiectul partajului între aceștia, soluționat prin sentința civilă nr._/02.12.2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4/R/MF/20.01.2006 pronunțată de Curtea de Apel B., prin care s-a atribuit numitei C. (fostă C.) V. această cotă și a obligat-o la plata către petent a sumei de_ ROL, cu precizarea că soții au dobândit dreptul de proprietate numai supra cotei de ½ din întreg imobilul.
Una din aceste plângeri a vizat magistratul T. C. D., (judecător la Judecătoria B.) împotriva căreia petentul a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 Cod penal, constând în inserarea în hotărârea judecătorească a expresiei „formarea și atribuirea loturilor”, „identificarea imobilului construcție (cu destinația de locuință) în care existau practic structurate două apartamente, folosite de fiecare din cele două familii în mod separat și exclusiv supus partajului s-a făcut pe baza datelor oferite de sistemul de publicitate imobiliară, cât și măsurătorilor și constatărilor de teren efectuate de o persoană de specialitate”.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel B. a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul T. prin rezoluția nr. 86/P/2012, confirmată prin lucrarea întocmită de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. din 5.07.2012.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere penală, în condițiile art. 278/1 Cod procedură penală, plângere respinsă prin sentința penală nr. 130/F/22.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel B. prin magistrat D. M..
Prezenta plângere are ca obiect modul în care acest magistrat a motivat soluția menționată, în sensul că ar fi preluat formulări necorespunzătoare adevărului, respectiv ,,formarea și atribuirea loturilor corespunde celor statuate prin sentința nr._/2002 a Judecătoriei B.”, „această operațiune a realizat-o judecătorul fondului”, petentul precizând că, de fapt, nu s-a realizat nicio operațiune de formare de loturi, imobilul fiind atribuit fostei soții.
Instanța are a constata că în mod corect procurorul a soluționat plângerea prin neînceperea urmăririi penale pe considerentul că faptele reclamate nu există.
Astfel, modul în care judecătorul procedează la motivarea soluției, cuprinsă în considerentele hotărârii judecătorești, reprezintă exclusiv opera acestuia, realizată în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală sau civilă, în care sunt explicate motivele pentru care s-a pronunțat o anumită soluție.
Aserțiunile formulate de magistratul D. M., în motivarea sentinței penale menționate, în sensul că ,,formarea și atribuirea loturilor corespunde celor statuate prin sentința nr._/2002 a Judecătoriei B.”, ,,operațiunea juridică de formare de loturi a realizat-o judecătorul fondului” nu pot reprezenta infracțiuni, iar plângerea penală formulată nu poate reprezenta un remediu procesual, iar nemulțumirea petentului legată de modul de formare și atribuire a loturilor în procesul de partaj, nu înseamnă că judecătorul D. M. ar fi inserat în hotărâre aspecte nereale, câtă vreme acestea au fost preluate din sentințele și deciziile civile pronunțate de mai mulți magistrați.
De altfel, expresia „judecătorul fondului” nu are în vedere o anumită persoană și denumirea, în mod generic, a instituției de „judecător al fondului” ce a soluționat o anumită cauză.
Este corect că judecătorul se bucură de independență și autonomie în activitatea de jurisdicție, astfel că motivarea pe care un judecător o oferă unei soluții nu poate fi considerată a face obiectul unor infracțiuni, iar instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor ce îndeplinesc o activitate jurisdicțională, pentru soluțiile pronunțate și devenite definitiva sau irevocabile, ar crea posibilitatea unui comportament abuziv al părților ce au pierdut un proces și insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse căile de atac și remediile prevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil, principiul securității juridice fiind un principiu de temelie al statului de drept.
Aceste împrejurări au format și obiectul unei sesizări depuse de către petent la Consiliul Superior al Magistraturii; acesta a răspuns petentului (fila 66 dup) că orice control exercitat de inspecția Judiciară se realizează cu respectarea principiului independenței magistratului, așa cum este statuat de dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, fără a putea pune în discuție soluțiile adoptate de magistrați, ce pot fi controlate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
În fapt, nemulțumirea petentului este generată de modalitatea de realizare a partajului bunurilor comune de către instanța civilă, nemulțumire reiterată și cu prilejul formulării altor plângeri ce s-au aflat pe rolul Curții de Apel, de faptul că imobilul a fost atribuit fostei soții și modalitatea egalizării loturilor, de natura juridică a termenului „sultă” însă, toate aceste aspecte au fost clarificate de instanțele civile ce au soluționat, în majoritate, prin hotărâri definitive și irevocabile, aceste chestiuni și nu se poate ca pe calea unor plângeri penale să se revină asupra dispozițiilor instanței civile.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală se va respinge plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. pronunțată la data de 22 aprilie 2013 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 200/P/2013, care va fi menținută.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală se va dispune obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. pronunțată la data de 22 aprilie 2013 în dosarul nr. 200/P/2013, pe care o menține.
Obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
S. F. GREFIER,
E. R. G.
Red.S.F.-29.07.2013
Dact. R.G.-29.07.2013/2 ex.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 605/2013.... → |
|---|
